Georges Dumezil

Măcelăriră pe Boratae, lusră prada şi se întoarseră acasă, unde mai trăiesc şi azi. Până ivi iarăşi, să trăiţi fericiţi I n Abaev, apariţia ostaşilor tinde sa ne una firească. Când Kaenti Xujaen-: ăindu-se, îi întreabă pe cei patru narţi ce dar îşi doresc la plecare, ei că au nevoie de oşti. El li le încuviinţează de îndată, îşi cheamă oamenii ce lui Soslan să meargă în câmpie şi să o străbată lungă vreme fără să oarcă să se uite. Cei patru narţi pleacă. I, a un moment dat, Soslan nu abdă şi priveşte înapoi: o mulţime le face alai. În preajma satului, resc ca să-şi numere ostile: nu reuşesc. Atunci o vrăjitoare (k'olibadaeg I face nădragii cu trei picioare care, intrigându-l pe Syrdon, îl aduc la ogul revelator. De îndată AExsaertaegkatae îi atacă pe Boratae şi îi ni-: cu excepţia unei femei însărcinate, prin fiul căreia familia va renaşte, n a doua variantă manuscrisâ, procurarea soldaţilor şi-a pierdut tot caracmiraculos: ildar-ul se duss la narţi şi le spuse: Iertaţi-mă că n-am venit mai curând, dar spuneţi-m1 teţi şi din ce neam'. AExsaertaegkatae îi spuseră cum li cheamă şi că veniseră să-i ceară Mi-este cu neputinţă, răspunse el, să-mi d? U oştenii cuiva care nu le cunoaşte numărul, ute.

Îxsaertaegkatae cugetară şi, pentru a cunoaşte acest număr, trimiseră mesageri s-o întrebe fa. Aceasta cusu nişte nădragi cu trei craci şi îi atârnă de uşa casei lui Syrdon. Sosla” îse nu departe de acolo. Ieşind din casă, Syrdon văzu nădragii. El se opri şi zise: Cine asta şi pentru cine? Kaefty Xujaandon are atâtea mii şi atâtea sute de ostaşi şi ştiu bine irintre ei niciunul nu are nevoie de nădragi cu trei craci!'. Soslan alergă să spună ştirea lor săi care rămăseseră la Kaefty Xujaevdon. Când acesta constată că AExsaertaegkatae iu numărul trupelor sale, el le puS2 la dispoziţia lor şi AExsaertaegkatae îi nimiciră pe Varianta din Pamjamiki, I, este singura aberantă, ea fiind însă, în cea ţnai mare parte a divergenţelor, în mod evident alterată. Ea începe printr-o surpriză', inutilă acţiuniixpe care Uryzmaeg o face soţiei bale şi care pare derivată dintr-un episod maiţin decent din ciclul bătrânului erou*.

_ îmi trebuie o oaste, îi zise Xujaendon Uryzmaeg, căruia i se alăturaseră Xaemyc şi Sozyryko [= Soslan]. Te rog să-mi strai gi una pentru mine din marele tău popor. Această putere îmi este foarte trebuitoare, nu pot s-o ^cot la capăt fără ea.

— Când voi deschide întreita uşă a pastelului meu, va ieşi din el o oaste nenumărată. Acela dintre voi care se crede cel mai iute să călărească în fruntea acestei oştiri!

Uryzmaeg se înălţă pe calul său bălţa^şi merse înainte. Când se întoarse în şa ca să se uite, uşa se închise şi nu mai ieşi nici măcar un pm.

Xaemyc şi Sozyry'co rămaseră cu oastea, p* când Uryzmaeg lua calea casei sale. Apropiindu-se, el îşi frecă barba cu zăpadă. Îşi găsi soţia în sărăcia în care o lăsase, aţâţând focul în vatră. Nu-i jnai rămăsese decât o gâscă. Satana nu-l recunosdu pe Uryzmaeg, dar cu toate acestea tăie gâsca şi eăti din ea o mâncare gustoasă. Uryzmaeg avea obiceiul să întindă 'bucata prieteniei' cu vârful cuţitului. Pentru a afla cu cine avea a face, cu Uryzmaeg sau cu un străin. Satana pusese un copan al gâştii sub toate celelalte bucăţi. Uryzmaeg îl căută, îl descoperi şi-l întinse Satanei cu vârul cuţitului. Atunci ea înţelese că oaspetele nu era altul decât soţul ei şi îi zise:

— Te-am recunoscut după felul tău de a da bucata prieteniei. Tu eşti moşul meu. Dacă, după atâtea zile şi ani de viaţă sărăcăcioasă, te întorci la narţi fără faimă, să fii pe totdeauna de ocară printre ei! Dacă nu, Dumnezeu să te facă vestit!

— Am găsit o mică oaste, răspunse Uryzmaeg.

El nu spuse mai multe, dar Satana înţelese că răfuiala dintre cele două familii nu avea să întârzie. O fiică a Satanei şi a lui Uryzmaeg era măritată în cealaltă familie, cu unul numit Sqael-Beson, posesor al unei platoşe care venise pe lume odată cu el şi care îl făcea invulnerabil. La cererea mamei ei, tânăra femeie desfăcu o bucată din platoşă şi o duse Satanei care o frecă cu urina fiicei sale: astfel puterea întregii platoşe fu nimicită.

Uryzmaeg se întoarse la oştire, în timp ce Satana cosea nişte nădragi cu trei craci şi-i atârna de zid. Văzând acest veşmânt ciudat, narţiiâşi spuseră că ea îşi pierduse capul. 'Ce lucru de mirare 1 Ce înseamnă asta? Nădragii se cos cu doi craci şi Satana le-a făcut trei. Nu e lucru ciudat?' Syrdon le zise:

— Aceasta vesteşte că Boratae [să nu uităm că această variantă interverteşte familiile] sunt pe cale să îndrepte încoace, din trei părţi, trei mari corpuri de oaste şi că vor nimici casa ABxsaertaegkatae-lor 1 Narţii îl făcură mincinos. El se mărgini să răspundă: 'O să vedem!'.

La apropierea oştilor lui Uryzmaeg, Sqael-Beson ieşi din casă, se aşeză deasupra porţii de fier a împrejmuirii, cu picioarele cruciş, încrezător în puterea platoşei sale. El privea în cele trei părţi de unde veneau ostaşii.

Când Uryzmaeg, sosind în fruntea corpului său de oaste, îl văzu pe neobrăzat, trimise spre 'două săgeţi care îşi greşiră ţinta şi se înfipseră în tocurile porţii. Atunci Satana, care privea din înaltul celui de al şaptelea cat al turnului ei, îi strigă:

— O, bătrâne al nostru, vitejia şi puterea ta sunt în scădere!

— Îmi pare rău, răspunse Uryzmaeg. Îţi vine greu să-ţi mănânci propria carne şi propriile oase! Nu vreau să-mi pierd fiica. Atunci se hotărî să tragă a treia săgeată care îl pătrunse pe Sqael-Beson drept în piept Ş1-! Făcu să cadă, mort.

Ostile Boratae-lor pustiiră satul AExsaertaegkatae-lor, uciseră pe cei mai buni bărbaţi, jefuiră toate casele, necruţând decât partea fierarilor. Astfel nimiciră Boratae pe ABxsaertaegkatae dintre

3. INTERPRETARE: 1. CEI PUTER1VICI CONTRA CELOR BOGAŢI

_ Generaţii de folclorişti au citit această povestire în toate variantele sale teră să bănuiască în ea altceva decât o acumulare de aventuri pitoreşti şi °izare, îngemănate capricios şi nu mai puţin capricios repartizate între cele.

Vezi LN, nr. 4, p. 31 (Satana este cea care îl îutâmpiuâ pe Uryzmaeg sub veşmânt bărbătesc).

I familii duşmane. Anumiţi recitatori chiar, cei ca^e au furnizat Pamja/ttiki, i prima variantă manuscrisă, au dovedit îndestul, prin inversarea rolurilor r două familii, că nici ei nu considerau cutare sau cutare episod drept icteristic pentru marcarea uneia sau alteia şi putem socoti că nici chiar ilţi informatori, cei care au menţinut cele două familii în poziţiile lor trajnale, nu mai recunoşteau un raport logitf între definiţiile funcţionale ale isaertaegkatae-lor şi Boratae-lor, pe de q-palrte şi ceea ce unii şi alţii fac îndură în timpul războiului, pe de alta/îmi propun să arăt că lucrurile n-au stat dintotdeauna astfel: că primii Dri ai acestei mici epopei au fost călăuziţi dimpotrivă, până în amănunte iefiniţiile personajelor lor şi de caracterele, de modurile de acţiune cu care 1 încărcate aceste definiţii; că scenele pe care le-au imaginat sunt destinate pună în evidenţă, într-un antagonism instructiv, ceea ce s-ar putea numi rucât orice război este un joc) aţuurile fiecăreia din familii. Analiza lor a dublă – deci şi-a noastră va fj dublă – pentru că aţuurile recunoscute drept uneia din părţi, Boratae, sunt de două feluri. Unul domină prelimiiile, celălalt – episoadele înseşi şi încheierea conflictului. Să le observăm rând.

Cauza dramei, cauză unică sau numai imediată, potrivit variantelor, este eu uciderea unui fiu al lui Uryzmaeg de către Boratae şi dacă unele varie par să dea toată vina pe Boratae, altele le furnizează în ochii noştri ecare scuze şi împart vina: băiatul era nesuferit şi, înainte de a-şi pierde [a în această întâmplare, el o făcuse pe a altora imposibilă. În ce fel? Şi simplu ducând la extrem tipul 'tinerilor' din familia sa, semănând ca frate cu un alt prigonitor al Boratae-lor şi anume cu Batraz. Nu am uitat ipune varianta de referinţă; făurarul Kurdalaegon, rânduit aici în mod curios itre Boratae, avea în atalykat pe fiul lui Uryzmaeg, Ajsana: 'Când băiatul făcu mare, începu să le pricinuiască necazuri Boratae-lor şi ei se înţeleseră I omoare'. Varianta lui Vs. Miller, chiar înaintea conflictului celor două îilii, începe prin a-l înfăţişa pe Asana drept un copil teribil: Odată, când Soslan şi Uryzmaeg erau în expediţie, se întâlniră cu cei trei fii ai lui Azn care îi i la rost cu obrăznicie: 'Acest loc este al nostru', ziseră ei şi cerură darea pe care narţil datorau. Speriaţi, cei doi narţi se întoarseră în grabă acasă şi-i cerură sfat Satanei, care le e: Mi-am încredinţat copilul lui Don Bettyr, Stăpânul apelor, ca să-l crească; dacă nici el nu coate din încurcătură, nimeni altul nu este în stare'. Ea se duse deci să ia înapoi copilul, numit ia, fiul lui Uryzmaeg. Asana porni contra celor trei fii ai lui Azn, îi ucise şi se întoarse cu prada i de la ei. De atunci el deveni prigonitorul Boratae-lor, nelăsându-i să trăiască liniştiţi. Dacă din ei avea un bou gras, el i-l înjunghia; dacă aveau un cal „bine hrănit, i-l încăleca. Analogia cu tânărul şi teribilul Batraz – absent din toate variantele povesde care ne ocupăm – este uneori mai profundă. La fel cum Batraz ducea aceput o viaţă dublă, când murdar şi nepăsător, şezând pe marginea vetrei, 1 plimbându-se pe străzile satului nart şi primejdios pentru cine-l întâlnea, aşa, în prima variantă manuscrisă, băiatul este numit faenykguz, cenuşotca'ebnicul care trăieşte în cenuşă; dar în acelaşi timp, ca şi Batraz, el a fost lit' în faurăria lui Kurdalaegon şi, ca şi Batraz, în partea a doua a exisei sale, trăieşte în cer, de unde coboară ca să chinuiască cealaltă familie, i-ntr-atât că nimeni nu mai îndrăzneşte să iasă din casă. La provocările, la răutăţile acestui adevărat mârya, în care se manifesta. Restricţie ceea ce, turbulenţă la copil, va deveni îndrăzneală şi vitejie la lt, cum reacţionează Boratae? Ca şi la necuviinţele lui Batraz, ei nu se lese să răspundă prin forţă. Ar fi fost totuşi cu putinţă: chiar pe vremea l 'cenuşotca' de Batraz coboară din cătunul AExsaertaegkatae-lor în cătufitil Boratae-lor, f ăcându-le ţnii de ocări, mama sa adoptivă Satana este de ajuns ca să-l înşface şi să-l readucă la cuib. Însă Satana nu este oare şi ea una din AExsaertaegkatae? Boratae, Nn ce-i priveşte, nu au în înzestrarea lor funcţională nici forţa, nici curajul. Cunaân orice împrejurare, ei se arată josnici, întind 0 cursă ascunsă, pregătesc şi săârşesc un omor laş care le dă speranţa impunităţii şi care, de fapt, fără intervenţia răutăcioasă şi oarecum supranaturală a lui' Syrdon sau a căţelei sale, arămâne fără urmări: nu altfel procedează cel mai de frunte dintre Boratae, Burvfaemyg, odată hotărâtă uciderea tatălui lui Batraz. ^

Dar actul lor de răzbunare nu seyaracterizează numai prin lipsă de curaj; folosesc şi ceea ce este, prin definiţie, mijlocul lor prin excelenţă, bogăţia, banii. Ei corup, cumpără concursul sasfatul celui care le poate da pe m'ână pe tânărul zurbagiu: textele variază numai asupra identităţii celui corupt şi a preţului cumpărării. În Pamjatniki, I, Itoratae [prin intervertire textul zice AExsaertaegkatae] încarcă trei poveri de, aur pe nişte catâri şi le oferă lui Safa, ca să-i ucidă pe pupilul său; el îi alungă, însă fiul său se lasă ademenit, în Vs. Miller, însuşi tatăl adoptiv, Kurdalkegon, este cel pe care Boratae îl corup şi-i dau bârae fos 'multe bunuri'. În prima variantă manuscrisă, ei îl cumpără mai întâi pe Syrdon – la propunerea sa, căci el este încă şi mai puţin moral decât ei: 'Daţi-mi de şapte ori câte şapte mânji care tocmai şi-au primit prima şa şi am să vă învăţ cum să scăwi de cenuşotcă'. Ei acceptă şi, la sfatul lui Syrdon, cumpără şi conştiinţa lui Kurdalaegon.

Astfel, în acest conflict premergător, în care cei Puternici sunt reprezentaţi de băiatul lipsit de măsură, răutăcios, imprudent – tot ceea ce, mai bine dozat şi mai bine folosit, face desăvârşirea războinicului – cei Bogaţi ripostează cu propria lor armă; ei se servesc de bogăţia lor, însă în chip ruşinos, pentru a tocmi o mână ucigaşă sau a plăti un sfat criminal: comportarea firească potrivit acelei ideologii caucaziene, atât cerkeze cât şi osete, în care bogăţiile şi cei care le adună sunt priviţi fără stimă, dacă nu fără invidie. Desigur, scotocind pagină cu pagină în abundentele arhive ale epopeii narte, s-ar putea să fie surprins şi unul dintre AExsaertaegkatae, unul din cei mai viteji, pe cale să cumpere o conştiinţă: eu nu cunosc o asemenea scenă. Vicleniile lor sunt uneori barbare, niciodată josnice. Chiar aici, în prima variantă manuscrisă, Syrdon le vinde apoi şi lor, un serviciu din ştiinţa sa, pentru 'de şapte ori şapte juncani care tocmai au purtat primul lor jug', însă dezvăluirea pe care le-o face nu este o reţetă de omor, ci este ceea ce ei caută cinstit de zile întregi Şi ceea ce sunt moralmente îndreptăţiţi să cunoască: soarta băiatului lor dispărut şi locul unde este ascuns cadavrul lui.

4. INTERPRETARE: 2. CEI PUTERNICI CONTRA CELOR MULŢI.

Conflictul propriu-zis nu este, ideologic, o dublare de prisos a acestei introduceri. Desigur şi aici specialitatea războinică a unora se opune răspicat ^aptitudinii celorlalţi de a susţine înfruntarea pe care au sperat s-o evite: Boratae nu fac nici o pregătire, ei aşteaptă, îndură; în faza finală, nu-i vedem ttici măcar schiţând o apărare, încercând un duel: singura variantă care lescrie, anume comportarea unuia din ei, Sqael-Beson, îl arată şezând pe Oieterezul său de fier, încrezător în platoşa născută din mamă-sa odată cu tupul său şi pe care el o crede încă de nepătruns, iar el înfruntă duşmanul *arâ vrednicie, ca ţintă şi nu ca luptător. AExsaertaegkatae, dimpotrivă, 'cugetă' razboiul care li s-a impus, fac un plan, atacă duşmanul cu trei corpuri de oaste §l mai întâi îşi procură aceste trupe şi iau conducerea lor.

Dar nu în aceasta stă principalul interes al c/ior două episoade din care tă întregul război. Bste pusă aici în valoare o o/oziţie secundă, care prelune şi completează opoziţia primă dintre vitejie şi bogăţie: familia eroilor înde indivizi deosebit de viteji şi tari, însă p/ţin numeroşi, pe când bogaţii, n voinicoşi, au belşug nu numai de bunuri 4 Ş* de material uman. Întrebăpe care le ridică povestirea şi care îi cchslituie interesul conceptual sunt tea: care din cele două semnalmente poartă în el făgăduinţa izbânzii? Şi L cele două semnalmente se echilibrează, cum vor fi departajate? Această problemă a numărului este explicit formulată în mai multe din ante, dar ea este prezentă în toate: 'fy^a' celor trei mari AExsaertaegkatae rincipele dătător de trupe inepuizabile nu poate avea alt înţeles. Or, ea are ire însemnătate pentru exeget, căci şste ca un martor fosil al unei concepţii ire tripartiţia funcţională mai arha/că decât cea care supravieţuieşte în cadrul r trei familii narte. Într-adevăr, ţâe vreme ce este vorba de 'familii', nimic tie obligă să le atribuim efective inegale: cea a vitejilor are dreptul logic i fi tot atât de prolifică pe cât este cea a bogaţilor şi, de altfel, în afara oi scene de antagonism, numă/ul ei relativ mic nu este menţionat niciodată. 1 să explicăm dar că, atunci când deosebirea conceptuală dintre cele două ilii se exprimă într-o opoziţie dramatică, într-un război, vitejia este însoţită ota 'număr mic', iar bogăţia de nota 'mulţime'? Pentru a înţelege aceasta, uie să ne întoarcem deparle înapoi, până la o exprimare a tripartiţiei funcale nu în familii, ci în clase sociale, reale sau ideale: într-un model de tip i-european, indo-iranian, era normal ca grupul preoţilor, deşi cel mai onorasă fie cel mai puţin numeros şi ca, după el, corpul războinicilor, cu tot tigiul care-l înconjura, să fie mai puţin numeros, cu mult mai puţin numeros t masa crescătorilor-agricultori. Texte bine cunoscute, redactate în cercuri au făcut cel mai conştient teoria celor trei funcţiuni, ţin seama de această naturală. Caracterizarea prin număr este atât de clară, încât ea este uneori ientă ca să semnaleze, aluziv, cele trei clase sociale. Nu voi cita decât un iplu, identificat de James Darmesteter7 şi precizat de lumile Benveniste8. E găseşte în Avesta: Când Ahura Mazdă îi porunceşte lui/ama* să clădească vara [= încăperea subterană] care strage specimenele creaţiei bune furiei iernii care se pregăteşte, el adaugă o precizare pe care ireţii nu au relevat-o: 'ân prima parte (a acestui ţinut subteran) fă nouă treceri (sau despăr-); în partea mijlocie, şase; în ultima, trei. În despărţiturile primei părţi adu sămânţa a o mie rbaţi şi femei; în cele ale celei de a doua, a şase sute; în cele ale ultimei, a trei sute. Aşa ş/ama.

În continuarea povestirii nu găsim nici un motiv aparent pentru acepstă întocmire, care se. Exclusiv fiinţelor umane. Nici animalele nici plantele nu sunt obiectul unei asemenea măsuri, nii înşişi nu sunt admişi decât după o selecţie care îi înlătură pe cei pe care Duhul Rău i-a nat cu o tară sau cu o diformitate. Yama va trebui deci să se întemeieze pe altceva deciţ ractere individuale pentru a opera grupările. În afară de aceasta, diviziunea este tripartitasgiuni; trei, şase şi nouă treceri; trei sute, şase sute şi probabil nouă sute [hazanra, o mie proporţ' i] de fiinţe umane. În sfârşit, nu este vorba de fiinţe vii, ci de 'sămânţa' unor fiinţeJ este, deci, nu de a modifica ordinea unei societăţi realizate, ci de a modela o umanitate de a adapta generaţiile viitoare cadrelor pe care li le-a destinat înţelepciunea divină. Socieideală se va distribui pe trei grupări de întindere inegală, care sunt şi ele în proporţie de urra: i. Singura ipoteză care cuprinde ansamblul acestor particularităţi este că Yama stabile?'* Dărăţia sa subterană, care este totodată leagănul celor vii şi raiul celor drepţi, prototipul clasociale.

7 Zend Avesta, II, p. 27, n. 53. Q (.

9, Iesclassessocialf î. lanslatraditionavestique', Journal A siatique, CCXXI, 1932, p. 119- 1' * Citându-l pe Benveniste, autorul preia forma Yama, faţă de Yima, preferat îndeobşte propriu.

Această afinitate ideologică a 'numărului mare' cu funcţiunea a treia oricât de firească, merită să fie examinată îndeaproape. Ba are mai multe rădăcini în realitate. Mai întâi, un războinic desăvârşit, oricare ar fi el, de exemplu unul din acei marya indo-iranieni care au făcut să se năruie sau să tremure, cu ocazia invaziilor de la începutul mileniului al doilea, cele mai mari imperii din Orientul Apropiat, 'face cât' mai mulţi producători, numeroşi producători şi el se desprinde ca individ prin numele său, prin gloria sa, de pe fondul anonim al ţărănimii. Societăţile evoluând, regăsim iarăşi, în opoziţie cu forme mai variate de aristocraţie, această reprezentare a unei 'mase': cuvinte ca grecescul Tuxâjooţ, 'mulţime', latinul plebs scot în evidenţă numărul mare. Pe de altă parte, numărul mare, aplicat la toate lucrurile, inclusiv oamenii, este realmente o formă şi un mijloc al bogăţiei. Omul, pentru indo-iranieni este fie nar, omul de elită, mai ales războinicul şi uneori şi preotul, fie vira omul casnic şi economic, muncitor şi procreator, iar acesta, pentru a servi şi' a-şi îndeplini misiunea, trebuie să se înmulţească pe cât se poate. Când un poet vedic cere zeilor prosperitate pentru stăpânul său, el descompune bucuros această noţiune în ăsvavat, gomat, virâvat, asociind la acelaşi nivel oamenii-wa cu cele două principale specii de animale domestice, calul şi boul.

În sfârşit, din orice punct de vedere am observa-o, funcţiunea a treia este atât asaltată cât şi nutrită de multiplu. Pe când prima şi a doua se definesc uşor, una prin administrarea sacrului şi cealaltă prin forţa războinică, a treia scapă simplităţii unei formule şi se caracterizează cel mai bine printr-o enumerare de noţiuni înrudite însă distincte, ba chiar ireductibile la cea de abundenţă: bogăţie, fecunditate, sănătate, pace, plăcere, interes pentru subsol etc. Legată de viaţa prozaică a oamenilor, ea tinde să se fărâmiţeze, în mitologie, într-o infinitate de nuanţe şi de aplicaţii: personalului divin limitat care administrează cele două niveluri superioare i se opune astfel, pretutindeni, numeroasa echipă care sălăşluieşte în colţurile şi cotloanele celui de al treilea, fără a se putea desprinde din ea o căpetenie, sau recunoaşte în ea un zeu mai reprezentativ decât ceilalţi. O expresie grăitoare a acestei situaţii este dată de legenda romană a sinecismului, a întemeierii unei societăţi unitare prin contopirea societăţilor preexistente, pe de o parte tovarăşii semizeului Romulus, fiu al lui Marte şi protejat de Iuppiter, întăriţi sau nu de trupa unui specialist etrusc al războiului, pe de altă parte bogaţii sabini ai lui Titus Tatius. Cetatea născândă îşi primeşte cultele de la unii şi de la alţii. Însă în timp ce Romulus îl întemeiază numai pe cel al lui Iuppiter, despre Titus Tatius se crede că a adus cel puţin o duzină de divinităţi care sunt toate în legătură cu varietăţi ale fecundităţii umane sau ale prosperităţii agricole, cu anotimpurile, cu subsolul sau cu lumea porţilor. De altfel, Quirinus însuşi, zeul masei Quiriţilor, al căror nume, în rară de o intenţie specială, se foloseşte numai la plural, nu este decât unul dintre aceşti zei (printre alţii), iar flaminul său major, spre deosebire de cei ai 1 Iuppiter şi Marte, îl serveşte mai puţin pe el decât pe multe alte divinităţi I nivelul său. Cugetarea celor mai vechi romani l-a ales, desigur, pentru a fzuma acest al treilea nivel într-o formulă teologică ce trebuia făcută scurt?: izbitor, dar el este atât de departe de a exprima acolo tot ceea ce reprezintă n ea, încât, în împrejurări speciale, triada Iuppiter-Mars-Quirinus are variante 1 luppiter-Mars-Ops, Iuppiter-Mars-Robigus, Iuppiter-Mars-Flora.

Avem deci aici, în această trăsătură a legendelor narte, un indiciu sigur I în timpuri mai vechi, ideologia alană şi cea scită a funcţiunilor corespun-

1 unei structuri sociale etajate şi anume în etaje ierarhizate. În timp ce,

11 Povestirile pe care le citim, cele trei familii narte sunt prezentate ca egale, „~ Mit şi epopee ^69 lome şi necomplementare, opunerea, fosilă, a Boratae-lor, ca masă, contra; aertaegkatae-lor, ca elită, dovedeşte că aceste 'familii' s-au substituit unor e'. Căci – şi trebuie să insist asupra acestui punct – prezentarea nardrept trei familii, nimic nu impunea un asemenea dezechilibru. Marii saertaegkatae trec fără să piară prin cele mai mari primejdii. Cu excepţia Caemyc, ei nu cad în câmp deschis de arma unui duşman declarat. Uryzi nici măcar nu moare: el târâie o lungă bătrâneţe al cărei sfârşit nu este stit şi să ne gândim de câtă trădare va fi nevoie pentru a-l omorî pe in, apoi de o adevărată mobilizare cosmică, Dumnezeu şi îngerii interveni persoană spre a-l duce pe Batraz la aman – în variantele în care 1 nu organizează singur scena grelei sale morţi. Pe scurt, prin însuşi faptul iei lor excepţionale, membrii de frunte ai familiei celor Puternici subzistă um ei îi ocrotesc cu eficacitate pe ceilalţi, familia nu este roasă, uzată de ţiunea ei – cum ar putea să fie. În plus, fiind organizată într-o familie, saertaegkatae, în ciuda definiţiei lor nobile şi războinice, care nu se aplică ros decât celor mai iluştri, sunt concepuţi ca împovăraţi, îngreuiaţi de un de plebe, 'micii AExsaertaegkatae', fără nobleţe şi fără curaj, gata de Ită şi de trădare, gata îndeosebi să se alieze cu duşmanii declaraţi ai famiboratae: pe ei îi au la mână Boratae atunci când pun la cale uciderea lui lui Batraz şi reuşesc să-i facă părtaşi la complot. Nu vedem de ce. Stă parte inferioară a familiei celor Puternici nu ar fi, numeroasă', la fel lumeroasă ca familia cealaltă, cu care ei simpatizează din instinct. În sfârşit, tă 'tinerii AExsaertaegkatae', menţionaţi de exemplu în varianta din iy Kadjytae, despre care nu se vede, de asemenea, prin ce fel de malthuism trebuie să fie în număr scăzut, nici de ce, încadraţi de bătrâni, de, ei nu formează o armată capabilă să-i cumpănească pe Boratae la fel de ient ca şi cea pe care Xujaendon aeldar o procură prin magie lui Uryzmaeg, Xaemyc şi lui Soslan. Totul se petrece deci, într-adevăr, ca şi cum, numai iceastă legendă a conflictului, cadrul 'familii', rău adaptat, s-ar sparge r lăsa să se întrevadă un cadru anterior, cadrul 'clase': practic, în acţiune, xsaertaegkatae sunt reduşi la adevăraţii eroi, trei sau patru la număr; acest grup, unit nu atât prin rudenie cât prin desăvârşire, adică în fond această isă' specializată, făcând abstracţie de masa rudelor sale mai puţin bine strate, este cea care resimte 'micul număr' al său în faţa 'masei' indis-: te a bogaţilor Boratae.