Georges Dumezil

O ultimă remarcă se îndreaptă în acelaşi sens. În aproape toate celelalte rejurări, aceşti trei sau patru mari eroi ai familiei – Uryzmaeg, Xaemyc, lan, Batraz – fac faţă celor mai formidabile isprăvi. Nici o mulţime de ieni, la fel, nici un uriaş nu-i face să şovăie, nu-i pune realmente în pri' jdie. Fiecare din ei provoacă singur, nimiceşte singur armate întregi şi chiar st succes statornic în inegalitate numerică este cel care le întemeiază ca i bine valoarea. De ce, aici, le este frică, sau cel puţin iau atâtea precauţii-: buie, fără îndoială, să răspundem deschis: pentru că era necesar să ne ute, într-o dramă articulată, demontarea şi confruntarea 'atuurilor', a loacelor specifice diverselor funcţiuni.

Aceste consideraţii permit să se caracterizeze de îndată resortul celor doua soade ale conflictului. În fiecare, una din cele două partide se străduieşte spulbere şansele celeilalte. Pentru a-i apăra pe Boratae, un blestem despot ri întâi pentru şapte ani (sau un an) pe marii AExsaertaegkatae de ceea & istituie superioritatea lor războinică, spade, arcuri, cai, toate deopotrivă excL'

) lente şi de îndemânarea lor neasemuită de a se sluji de ele. Apoi, când efectul acestui blestem a încetat, AExsaertaegkatae la rândul lor anulează superioritatea numărului mare, propriu adversarilor lor, procurându-şi o oaste care, fără imprudenţa lui Uryzmaeg, ar fi fost nenumărată şi care, cu toată această imprudenţă, rămâne foarte numeroasă. Dar istorisirile care înveşmântează această învăţătură simplă sunt pline de interes.

5. ZOND-VL, 'INTELIGENŢA', ÎN RĂZBOIUL CELOR DOUĂ FAMILII.

Citind varianta de referinţă şi parcurgându-le pe celelalte, am putut nota două fapte remarcabile şi fără îndoială complementare. Unul este negativ: conflictul rămâne strict limitat la AExsaertaegkatae şi la Boratae, iar Alaegatae nti iau parte la el. Se poate fireşte presupune, de exemplu, în varianta din Nariy Kadjytae, că mediatorii benevoli care încearcă să obţină o împăcare după descoperirea cadavrului lui Asana aparţin aertae Narty-lor, celor 'trei familii narte' şi prin urmare celei de a treia, aceleia care, nefiind parte în conflict, este singură în situaţia de a interveni de o parte şi de alta şi care în teorie se defineşte prin zond, inteligenţa. Însă tocmai acest lucru nu este spus explicit şi, până şi în scena în care se pare că ei trebuie să joace un rol, protagonista nu este din familia lor, ci, oratrix pacis [sol de pace], 'o fată din AExsaertaegkatae măritată la Boratae', interesată prin urmare de împăcare nu pentru motive de zond, ci din convenienţă personală, spre a scăpa de necazul unei sfâşieri.

Al doilea fapt este pozitiv. Acest zond, această inteligenţă cu prelungirea ei naturală, ştiinţa magică, acţiunea asupra lui Dumnezeu sau a zeilor, nu lipseşte din poveste; se poate chiar spune că o domină. Însă toate manifestările ce i se descoperă vin din aceeaşi parte, de la AExsaertaegkatae, chiar când ei le sunt victime.

Blestemul care îi loveşte pe ei şi îi salvează temporar pe Boratae, în toate variantele, afară de una care îi dă meritul lui Syrdon, este rostit de cineva dintre ai lor, de acea fată pe care au măritat-o la adversar, iar o variantă aberantă, cea care face din ea soţia lui Sqael-Beson, o arată apoi căită: complice cu mama ei, ea fură o parte din platoşa de nepătruns a soţului ei şi, dându-şi urina, îngăduie mamei sale să distrugă magic puterea acestei platoşeplanul, isteţ, prin care AExsaertaegkatae compensează numărul lor mic, este conceput şi îndeplinit de ei înşişi, fără un sfătuitor din afară şi acest Plan constă în obţinerea de la un principe străin, întrucâtva vrăjitor şi prin puterea magică ce îi este proprie acestui principe, a unei armate atât de numeroase, încât va fi greu de numărat.

Şi, fireşte, stăpâna casei AExsaertaegkatae-lor, deşteaptă Satana, îşi joacă: olul obişnuit. Ea este cea care, printr-un şiretlic pe care nu-l pătrunde nici măcar diabolicul Syrdon, ajunge să cunoască numărul luptătorilor; tot ea obţine de la Dumnezeu intervenţia care îi îngăduie lui Uryzmaeg să-şi păstreze s°ţia şi calul.

Ţ Invers, de la hybris-ul lor de la început până la sfârşitul lor de plâns, nu e Pot consemna la activul Boratae-lor decât imprudenţă, inerţie, iluzii.

Pe scurt, în toată această poveste AExsaertaegkatae sunt depozitarii şi,

? Mare, beneficiarii nu numai ai puterii şi ai vitejiei specifice definiţiei lor,

: * Şi ai zond-uhri sub toate formele sale, adică ai atuului propriu Alaegatae-lor.

^i. În lipsa unei colaborări între primele două familii contra celei de a treia, ea în cea de a doua a,. Virtuţilor' ce le definesc pe primele două asigură: esul ei asupra celei de a treia. Altfel spus, dacă cele trei părţi ale socieL nu sunt implicate pe scenă, cele trei resorturi ale ideologiei trifuncţionale îi dirijează mai puţin evenimentele, cu alianţa, atât de des constatată, a aelor două niveluri, a ceea ce teoreticienii Indiei numesc uneori ubhe vlrye două puteri, întrupate la ei în brahmani şi în ksatriya; a ceea ce constituie asemenea, la Titus Divius, dotarea lui Romuliâs în faţa bogaţilor sabini; i virtus 'zeii şi vitejia'. Şi faptul că zond-ul, teoretic specific Alaegatae-lor, rţine aici AExsaertaegkatae-lor se explică fără îndoială prin consideraţii iţişate mai sus, în legătură cu legenda celor trei comori: în aceste doua urî şi în mai multe altele, familia celor Puternici, devenită familia-capetenie, anexat înţelepciunea, nelăsând familiei zise a înţelepţilor decât organizarea talurilor publice.

Din cele două episoade care dau pe rând un răgaz prelungit Boratae-lor i victoria decisivă AExsaertaegkatae-lor, primul, oricât de pitoresc şi de ănunţit este, nu cere comentarii: din punctul de vedere al funcţiunilor, vom reţine decât buna analiză a mijloacelor principale ale victoriei – calul' ui, spada – şi, de asemenea, ilustrând remarca făcută asupra anexării irf-ului de către AExsaertaegkatae, adăugirea la aceste trei elemente, în blesa şi în încercări, a elocinţei şi a simţului juridic: femeia îi lipseşte de darul iăvârşit al graiului, pe care trebuie deci să admitem că-l posedă în stare rmală cu aceeaşi îndreptăţire ca şi ştiinţa calului, a spadei şi a arcului, iar ma încercare în care se discreditează, iar apoi, după şapte ani, se ilustrează ui din cei trei oaspeţi, Uryzmaeg, este un arbitraj între împricinaţi; în al Llea caz, când a sfârşit de vorbit, ascultătorii sunt atât de satisfăcuţi, încât neni nu găseşte nimic nici de adăugat, nici de scos faţă de spusele lui.

6. RIDICAREA UNEI ARMATE: REZERVOARELE STĂPÂNTJLUI PEŞTILOR.

Dimpotrivă, al doilea episod, dobândirea oştirii magice, este bogat în învăminte.

Persoana donatorului rămâne obscură. Un savant studiu al lui V. I. ALev a oferit motive de a crede că acest 'Domn al strâmtorii, cap [*= căpetee] al peştilor' (acesta este sensul numelui său Kaefty Saer Xujaendon aeldar), ' putea continua, în mitologia folclorică, amintirea principilor fastuoşi şi puterci care guvernau în vremea sciţilor cele două maluri ale strâmtorii Kerci, în tul Crimeii. Capitala lor era Panticapeea, pe care Abaev o interpretează (în sfida anumitor dificultăţi lingvistice) drept'Calea peştilor'. Săpăturile din. Timele decenii au recunoscut într-adevăr, în majoritatea oraşelor greceşti sau reco-scitice ale regiunii, importantele instalaţii ale industriei piscicole, atestata e altfel de către autorii antici. S-ar putea, de asemenea, ca el să fie moşteitorul folcloric al acelui zeu al mării, al acelui Poseidon scitic al cărui nuine idigen l-a dat Herodot, din nefericire nesigur în prima sa parte, Thagimasadas au Thamimasadas (Qxyi- 9a [i. Fji„aixsaţ); dacă s-ar putea crede că această ramura a „anicei a cunoscut, alături de kapacelălalt nume al peştelui (de ex., avesticul wzfl' yacf. Sanscrit matsya-), am fi îndemnaţi să interpretăm -[iaca-Sa? Ca 'dătător e peşte'. Pentru scopul nostru aceasta interesează prea puţin: natura

9 V. I. Abaev, 'nocvrixiraxiov', Izsledovanija v iest na Akad. D. Delev, Acadămie Bulg Ies Sciences, 1958, p. 183-189.

Funcţiunea personajului sunt clare; acest principe este căpetenia peştilor, adică a unor fiinţe însufleţite care apar brusc şi uneori în mulţimi, în bancuri nenumărate. Prin analogie, el era m adevăr m măsură să săvârşească minunea Sorită de oaspeţii săi: să facă să se ivească dintr-un rezervor neaşteptat un adevărat şuvoi de războinici.

Dar trebuie să considerăm principiul însuşi al acestei iviri. Contrar celor ce s-ar putea aştepta, o astfel de minune, atât de dorită, nu este frecventă nici în mitologie nici în tradiţiile populare. Motif Index-ului Stith Thompson, sub numărul D 1475, nu semnalează decât puţine exemple, unul în epopeea' indiană, unul într-un tip de basm, iar eu nu cunosc multe altele. Dar iată remarcabila trăsătură comună tuturor cazurilor: în legendele mai multor altor popoare indo-europene ea este folosită cu aceeaşi destinaţie ca în povestirea osetă, cu ocazia unui conflict între reprezentanţii a două din cele trei funcţiuni, prima şi a doua, sau a doua şi a treia; în basmele în care apare, ivirea armatei este produsă de unul din cele trei obiecte magice despre care avem motive să credem că la început au fost distribuite pe structura celor trei funcţiuni şi destinate să ilustreze raporturile dintre cele trei funcţiuni. Voi justifica pe scurt acest dublu enunţ.

7. RIDICAREA UNEI ARMATE: VACA LUI VASIŞŢHA.

Se ştie cu câtă rigoare susţine India clasică că nimeni nu trebuie, nu poate ieşi din vama sa. Fiecare om este sortit să practice până la moarte dharma clasei în care s-a născut. Fără să mai vorbim de vaisya: un brahman nu ajunge ksatriya, după cum nici un ksatriya nu devine brahman. Excepţiile sunt rare' şi pe cât de rare, pe atât de° vestite. Cea mai cunoscută este cea a lui Vis'vămitra care, născut ksatriya şi ajuns ilustru în război, reuşeşte printr-un efort, de altminteri inimitabil, să se înalţe, devenind brahman. Însă ideea acestei mutaţii, care a fost mai întâi o conversiune, nu i-a venit fără durere: ea a fost concluzia, trasă de acest principe inteligent, dintr-un conflict care, prin cei doi antagonişti, pustnicul Vasiştha şi ksatriya Vis'vămitra, implicase principiile înseşi ale celor două clase superioare. „întâmplarea este povestită de mai multe ori cu variante însemnate, în Mahăbhărata. Iată analiza detaliată a textului celui mai explicit, care formează secţiunea a 177-a a cântului întâi (6649-6695).

Vis'vămitra era fiul unui mare rege din ţara Kănyakulja. Ajuns rege el însuşi, îşi zdrobea duşmanii în fruntea unor mari oştiri şi fireşte că, însoţit de dregătorii săi, timpul liber şi-l dedica vânătorii. Într-o zi, într-o pădure deasă, °bosit, însetat, el ajunse la sihăstria unuia din cei mai venerabili brahmani ai ^gendei indiene, Vasiştha. Acesta îl primi cu cinste, îi oferi ofranda de opsitalitate, apa pentru picioare, apa pentru gură. Apoi chemă pe Nandim, vaca miaculoasă pe care o întreţinea în sihăstria sa, 'vaca de la care poţi să mulgi toţ ce doreşti' (kămadhugdhenu) şi îi dădu porunca să mulţumească dorinţele principelui. Vaca nu se lăsă rugată: ţâţele ei nesecate revărsară lapte, unt, ceea e se linge şi ceea ce se suge, legume şi ierburi sălbatice, tot felul de mâncăruri şi e băuturi, apoi îndată giuvaeruri de cel mai mare preţ, stofe. Regele, dresfrtorii, oştirea sa se ghiftuiră de astfel de plăceri.

Până la urmă regele, fără fereală, îi propuse lui Vasiştha ceea ce credea că

: e un târg mărinimos: 'Dă-mi-o, îi zise el, pentru o sută de milioane de vaci, Pentru regatul meu chiar'. Dar brahmanul răspunse că el nu putea să dispună Ijber de Nandini, vacă sacră: ea îi fusese dată ca să-i sature pe zei, pe oaspeţi şi strămoşi (devatătithipitrartham) şi pentru a procura materia sacrificiilor iyărtham); fie şi pentru un regat, el nu putea s-o cedeze. Tonul se ridică foarte repede şi foarte sus. 'Eu sunt un ksatriya, zice cam gu. R principele; iar, puterea, bala, este caracteristica, regula specifică, svadhar, a clasei războinice, pe când ea nu aparţine brahmanilor, a căror datorie este duinţa lăuntrică, dobândirea păcii şi a tăriei sufleteşti'. Concluzie: mui. Ît nu vrei, pentru o sută de milioane de vaci, să-mi dai ceda ce doresc, e (tm) voi trăda datoria clasei mele şi am să-şi iau vaca asta cu de-a sila!'.

Vasiştha nu se împotriveşte. El aprobă chiar: ksatriya să se bizuie pe puterea să facă şi cât de iute, ceea ce doreşte. Pe loc° – şi textul repetă reobosit întul bala '. Putere' – regele se apucă, cu biciul şi cu bâta, să-şi ia prada, toate loviturile, vaca nu iese din sihăstrie.

— Îţi aud mugetul, frumoasa mea vacă, îi zice pustnicul. Eşti răpită cu de-a sila. Dar ce face eu? Eu sunt brahmar, iar partea mea este răbdarea.

Bătută şi hărţuită tot mai mult, vaca se apropie de stăpânul ei şi, ca Sufletul Boului dintr-o găqă celebră10, îşi plânge soarta: 'nu vezi tu cum lovită „de groaznicele puteri ale lui Vis'vămitra”, nu mă auzi tu strigând; ineva care nu are ocrotitor?'. Dar nici aceste strigăte nici vederea acesbrutalităţi nu-l mişcă pe pustnic, el rămâne neclintit în calmul său, în pânirea sa de sine: 'Ceea ce este puterea, bala, a brahmanilor, răspunde el tenţios nefericitei, este răbdarea, ksamă'. Ea imploră, afirmă că dacă staul ei brahmanul nu o va părăsi nimeni nu va putea s-o ia. Zadarnic? Nu î sigur, căci sihastrul, fără să iasă din calmul său, fără să dea propriu-zis poruncă, rosteşte câteva cuvinte ambigue care vor fi hotărâtoare:

— Nu, eu nu te părăsesc! Să rămână, dacă este cu putinţă (na tvăm tyajămi kalyini atătn yadi sakyate). Legat cu o fringhie tare, iată că ţi se ia viţelul cu de-a sila (vatsas Hyate balăt)!

Este aceasta, cum se zice azi, 'cale? Liberă'*? Sau oare vaca, dând dolă de tot atâta răbdare ca şi stăpânul ei câtă vreme nu era vorba decât de ea, nge să turbeze când se atinge cineva de viţelul ei? În orice caz: Când buna dătătoare de lapte auzi cuvântul lui Vasiştha, Să rămână l' – înălţându-şi capul itul, luă o înfăţişare de groază. Cu ochii roşii de mânie, scoţând mugete răsunătoare, ea alerga oate părţile prin oastea lui Vis'vămitra. Mlnia ei se înteţea sub loviturile de bâtă şi de bici. Ns de ciudă, trupul ei se făcu precum soarele la ceasul prânzului şi ea răspândi o ploaie de cări aprinşi (angăr avar şam).

Şi iată că pentru vacă şi stăpânul ei se ivesc apărători neaşteptaţi, dravi ni, sciţi, greci din Bactriana, huni, toţi barbarii din toate zările: Din coada ei ea îi iscă (asrjat) pe Pahlava, pe Dravida şi pe Saka din valul ei de lapte () ifavana din mitra ei, pe îabara în număr mare din balega ei, din urina ei pe Kânci, din coaste e Larabha, Paundra, Kirăta, Yavana. Simhala, Barbara, Civuka, Pulinda, Câna, pe Huna îr0P^' cu Kerala. Din spuma ei vaca scoase, pe deasupra, o mulţime de m'. Eicha de toate felu1';' către aceste mari oştiri iscate pe loc, de aceste oşti de feluriţi mleccha, acoperiţi cu felu' uri, ţinând arme felurite, de către aceşti războinici furioşi, chifr sub ochii lui Visvămitr', oas u risipită, fiecare oştean învăluit de cinci, de şapte duşmani.

10, Î propos de la Plainte de l'Ame du Boeuf (Yasna, 29) '. Academie Royale de Belgii' letin de la Classe des Lettres et des Sciences Morales el Politiques, 5” serie, tome U, 1963. V' -51.

* în original, feu vert' [= culoarea verde] (a semaforului).

I.

Dar cum să se pângărească prima funcţiune cu sânge omenesc? În pofida tnâniei care îi înflăcăra, aceşti războinici miraculoşi nu făcură moarte de om, jar vaca ce-i 'iscase' se mulţumi să împingă înapoi oastea principelui pe o adâncime de trei yojana*, ceea ce, oricare ar fi evaluarea care se adoptă, înseamnă o bucată bună.

Atunci prinţul umilit făcu reflecţii folositoare: Vis'vămitra, pe care firea sa de kşatriya îl nimicise (kşatrabhăvăn nirvannah), rosti aceste cuminte: 'Nevolnică puterea, putera de kşatriya! Energia spirituală a brahmanului (la neutru) este outerea, da, puterea (dhig balam ksatriyabalam brahmatejo balam balam) l' Cugetind asupra puterii L asupra contrariului ei (balăba'lam viniscitya), recunoscând că austeritatea este cea care constituie gradul cel mai înalt al putexii (tapa eva param balam), el respinse regatul său înfloritor, acea strălucitoare bunăstare regală (nrpas'riyam). Dispreţuind plăcerile, el îşi concentra spiritul asupra austerităţiiâT*11 austeritate el dobândi reuşita şi prin energia sa spirituală el întări lumile. Drept răsplată a înflăcăratelor sale austerităţi, coborâtorul din Kuika atinse rangul de brahman (brăhmanatvam avăptavăn) şi, de atunci, bău soma în tovărăşia lui Indra.

În două personaje eminamente reprezentative, primele două clase şi, în mod foarte conştient, principiile, resorturile lor sunt cele care se înfruntă: pe de o parte tejas, energia spirituală, împreună cu mijlocul său, tapas, austeritatea şi expresiile sale, răbdarea şi stăpânirea de sine; pe de alta, goală de tot, puterea fizică şi violenţa pe care ea o îngăduie, bala: în conflictul pe care îl provoacă principiul al doilea, care din două va izbândi?

Această opoziţie între puterea spirituală şi forţa materială este însoţită de o alta, care pare să condamne dinainte spiritualul: cea dintre 'puţin numeros' – redus aici la extrem, aproape la unitateşi, foarte numeros'. Vasiştha şi vaca sa nu au de opus decât cele două trupuri ale lor imensei oştiri a lui Visvămitra. Pustnicul şi principele nu se află, de altfel, într-o circumstanţă excepţională: poziţiile numerice relative ale celor două vama ale lor sunt în adevăr acestea, întotdeauna şi pretutindeni, forţele armate ale oricărui principe fiind întotdeauna mai numeroase decât brahmanii unui oraş sau pustnicii unei sihăstrii, oamenii sfinţiţi fiind în toate ţările, afară poate de anomalia tibetană, nai puţin numeroşi decât nobilii, iar aceştia mai puţin numeroşi decât plebea. Astfel că problema se pune în aceiaşi termeni ca între AExsaertaegkatae şi Boratae, doar că ridicată cu un grad pe scara structurii trifuncţionale: din punctul de vedere al numărului, preoţii sunt faţă de războinici ceea ce războinicii sunt faţă e crescători-agricultori, cum o ilustrează schema încăperii avesticului Yima, amintită mai sus. Şi pentru a compensa această inegalitate numerică inerentă formulei funcţiunii lor, reprezentanţii funcţiunii superioare recurg la miracol i ambele cazuri – în India brahmanul, în Osetia războincii: ei obţin ivirea ^ei oştiri artificiale, nenumărate. Dacă

~j~y- *' m-”-j-*-*'*j. J.4_i. I.i. jjh a xuli. V-Aii.tj. Lcl v^v^x mai îi. Xctj. Ltix ttvj.

— VyxxJ. UOi Ce

; e definiţia lor. În legenda osetă, dacă Xujaendon aeldar se supune fără şoaire dorinţei celor trei oaspeţi ai săi şi deschide vranele nesecatului său rezer- 'r de oameni, este pentru că AExsaertaegkatae şi-au demonstrat desăvârşirea

^folosirea calului, a spadei şi a arcului, cele trei instrumente ale războinitţi ' -După anumite variante, el se supune pentru că îi este frică, după alj e pare-se, pentru că cinsteşte meritul, însă rezultatul este unul şi acelaşi: Partenenţa lor la familia celor Puternici, care este răspunzătoare de 'numărul

| mic' al lor, le îngăduie în schimb să săvârşească faptele, să dea specta-

^B* Yojana = măsură de lungime echivalentă, după aprecieri diferite, cu 4 300 până la 4 800 m.'*°ta1, deci, trei yojana fac între 13 şi 14,5 km.

— T-o fisrsspsr.'. *'., p1 rm-i Hă vreo noruncă. ci. Între două fraze în cam; ie adresează, bpune uoar, ia peisuaua a tacia., oa iauj. Iii.ci, u. ex_ci ca. C vu u~ i. ixya. ^^v, *, v.' – ~ *, *. *. *.'*'*- i. _*-'_- _- – X ~ -^OL

—.: _ ^1 ¦, nn-fmr abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăââaV^ f*H T' dlT'fl „ oi-ît.

— A r”* tiniitp, a rl rvryr n t p (1P mkrln, _ le nerezistentă la rău. Este de ajuns: deşteaptă, vaca îl înţelege dupâ un cu.

Jun fără scrupule în slujba mâniei capitalul de energie pe care l-a adunat peţî ^1 ^^^î+ ^o1/li-M ^î”fn1 în+îi arată nqcfpa mncriră fnrânrl nretiltitldeni lin mam năcel!'.

8. RIDICAREA UNEI ARMATE: A1UAKA UHUlll şi nnujbi. Ji miomun t-’- *' ' i*'^4- *^*-; -r^-4-x n4^^4/4X/, *+. O/-*„*.

— Niitir”t A& *rf flrp. A*,. Resort usufleţeşte povestea scandinavă a morii Grotti11. Funcţiunile în conflict sint. I^i ~o oi- *.

— Rcofia ^fo Aa cx trpâa p-smrimată -nrin Tppele şi rioriorul unei vârste de râ. Iboinii. U. c: *;: ':' „-U.: ^. V; i. ifici/t m. hi! A int ruiii. I proză;: u;:;:! J: i i-”t „-*- OUI l* *-*, *- *-*- „i'*k I, *'*'* *- – – ^.

—. _ a- *. Ot. I„u. J.- ', ' '.;',., + Si, ^”i^i'Tirtor. Îi TO tiolărlnia şi domnea ne oămmtutile

; OiC UUaild ALUiii *i*i*-*tv*- x/ou'. Uiuii. U. va* *. *-*- *- *. *- *. – – i lupă tatăl său, în vremea când împăratul Ăugustus făcea să domnească pacea peste tot pânunw.

I se atribui nacea de care se bucurară toate tiământurile de limba aaneza: este ceea ce ac *u*. -_ |, pacea lui FrocU' (troaa. Friăr). JSici un om nu racep rău aiuua, cma* a. *. *. -* *„v*-d. * *-y- –. &” „ +, +”, 'i „ „ -l fro+plui nan libpr im în lanţuri. Nu se afla atunci nici bot, nici tihiar* | [Jlltti IUI l-ilhlc* Ct* Ui* *„-* U”. * xajlicioi. *. *-* *v-* jj*. V* * *.”- -j-ţ,.

Pr6cti se duse în Suedia la invitaţia regelui numit Fjolnir. ^Acolo cumpără două slujnice „J^f |

— T_' X'.1';'n 1L'x '^îlzztfăm Z~'nr* *.,? O ÎzÂ' nnr. ItirS „S tnaritie'aurul nacea şi fericirea {*' | liu irroui f oh oau jraer muia euit un/? * un *u. E*t* i/i/*i*/. *^*- *. *v* *-* * *~- s ptc,

—. – -t*.; – _. *.'. _.'-*'., – ', -'+*oi40 „V „nune ca cl

— I ncf. Atsuhikoyoshida, 'Piasos noyL, Cleite pendue et le moulin de Cyzique, essai uc w

* Fireşte, un anacronism: de altfel şi datarea este imaginară, pacea mitică a lui Frod* v” echivalată livresc cu fiax Augusti.

— Aliw 1A11C11 ceste. De altfel rlppât în arsaotă ir. +mA.*^^-^ ~ – intr-aaevar, episodul se situează într-un bogat dosar foldoriV isr acuie nu se l-lmo*-'i vx^cij. U jjai uc se Lrag am legenda scandina'

— Nmri acf-fp1 Io ivi-f-f-^Ko-^^^ scăpat am veaere nici luat drept secundar rppa re we^^s o. ±u scunie sccuaice, _ nu sarea era scoasă aici în evidenţă, ci aurul: 'De rarul este numit, „făina lui Frodi?”'. Aceasta este întreharpa P11 raro miajuza siructuraia a povestirii este lesne de fămt „PVndi ai ^-3r'; ^' (tm) ' c M oc icicie ia ueişug şi iecunditate16, este cu adevărat un rege al vârstei aur TM oe+” ^ L'. -_: j- – ' – °

—„* – „*”, a a^ciiu x'ieyi, zeu canonic

; elei de a treia funcţiuni în triarla dp la TTi-cq1 ei ac ia ihi*t

—.„-”- '=' iuccuui prosperităţii m oogaţie, căci semenii scanj: Z-} ~ „.

— Wiifj's ' °^L” ^a ci, supuşi aeiaimaru: oricum, mai lte secţiuni ale tradiţiei rinc+eco î^ „ -^^- '. T, u': -_- „ Ia an mteiept ie poate dezvolta în ea, iar din bogăţie reţin mal ales feria pe care o dă ea. Nu nasinnile rele -ne ^qtp u „¦,”,.”,.

_+' t_^. ^j; tiuua -; i.:

;'jiu: ui. L.;

— SC'. U'l -”.

Li c im |j

— (i râ c:; re prodiK, arm; l.:; riri-'.

Im-n! Îr, T *. A, _. _ _ apuca doar acestor femei un tratament a-t-ît a^ ^c^.,: t-'; – j: ~ „if. _,.: -

— Je„-i. Ui^Uv. Oit uustiuiui uogaţiei puteau ti ascunse. JJar iu om-aguuism aresc şi, spre a vordi s fată. Funotinnpl Tf-raai or (-” J~: – lj^u. ^v. u. oiic*. Aj ilU S-a Statormclt îarâ OOOZÂtlP „îi ea înfruntă ricr. Nn'1o

— Xv. „c iiiifuuia once prosperitate: opoziţie, riscuri care sunt datul funcţiură7r”rinivp ^n*~ ~ J-j_-i- * * – „*.,.

—., j-ua, j. ut v-iico, iu ai sau minoraiscnes etymo- „es Worterbuch. 1957- 13R1 nnfws ~ u”x j. -*i*'. F* – mi Vezi mai ţn„ *^ loc?” c ui sau (ij, aar el dă într-o insulă peste o comoară păzită de un şarpe (2). Te care o cuce- -^ -„^/w” tvgcn* wouyteiem jecere). Şi lata, sub. B'rotuo 111

—.,. 1 t_t.

— C.° *V xv 3), pacea lui Frocti' transpusă: cum iam terrae sntiiti/; hmnrii*, imtunha

—. -*.; *-? _*- ca*!:' '* ptirtious interrufitam. Non adeo terrenn bri/nrr^nt*,; n ci0d '-s1,0'^' *' vnusnaium lemporis beneficium praesentem temporum testaretur auctorem [.pe, pământurile se bucurau deja de cea mai senină tihnă şi linişte, odată potolite văpăile răz- 'J: orS-a crezut că întitirio^oo -i- -t^i- „

*”t:

Capturate şi vândute, cele două femei au fost nişte războinice, nişte răz” tice de temut. A doua cântare a Menjei (str. 8-22), în Grottasdngr, insis. Lostalgic asupra acestui caracter. După ce s-a declarat uriaşă (9), după ee a Lat puterea lor, a ei şi a tovarăşei ei, la muncă, în orânduirea lumii (10-12) ireamăreşte forţa şi vitejia pe care le-#u risipit din belşug în lupte (13-15) ' nând tristului prezent (16-17) acest trecut strălucit: