Georges Dumezil

Kolaxais nu şi-a spus încă ultimul cuvânt (ibid., 7): Ţara fiind întinsă, Kolaxais, povestesc ei, o împărţi în trei regate pentru fiii săi; el îl făcu mai mare decât celelalte pe cel în care era păstrat aurul.

Acest ansamblu de tradiţii pune două probleme, dintre care una este astăzi rezolvată, iar cealaltă rămâne deschisă.

Interpretarea obiectelor, a colecţiei de obiecte arzătoare căzute din cer a t pusă la punct în doi timpi, de Arthur Christensen12 şi de mine13. Eu am aturat îndeosebi textul paralel al lui Quintus Curtius, VII, 8, 18-19, pentru

) divergenţă importantă garantează că nu depinde de Herodot. În cuvântascandin Pe-atrU Slavi'vezi Iy' Niederle. Manuel de l'antiquite slave, II, 1926, p. 146, 160, 161; pentru *vi, Mythes et Dieux des Germains, 1939, p. 3, 5 – 6: 'La Rigspula et la structure sociale -^uropeenne ', Revue de l'histoire des religions, CLIV, 1958, p. 1-9 (îndeosebi p. 3, 4-5).

Piuralul ' este fărâ varlantă; se poate crede că – toi este aici pentru – xoti, sufix al „mcarcT-' Cf' °S' sqafl deflnit (Pamjatniki., I [vezi, mai jos, p. 356, n. lb] p. 86, n. 1): 'un Ex6Xolui; cf '„n care ti ie i z' '.

— V* ~,.„j~.,., ^ Lvw”, m„* JUo, F. o^, *. I”j f. o„, „ „; – Soapi B capul mai drept decât se obişnuieşte şi care are un mers vioi şi repede, vezi, mai jos, îfţsonP-361, 365.

— E premier homme et le premier roi dans l'histoire legendaire des Iraniens, I, 1918, p- 137-

13

^a oprehistoire indo-iranienne des castes', Journal Asiatique, CCXVI, 1930, p. 114-124.

I prin care sciţii încearcă să abată gândul lui Alexandru de a-i ataca, ei sr” măt oarele * 'Să ştii că noi am primit daruri (dona nobis data sunt): un jug de boi, un plug n m, aratrum), o lance, o săgeată (hasia, sagitta), o cupă (patera). Noi ne slujim de ele cu n-?'1 îi noştri şi împotriva duşmanilor noştri. Prietenilor noştri le dăm roadele pământului pe le' le procură munca boilor (fruges amicis damus boum labore quaesitas); cu ei iarăşi, ne sh? ^6 cupă pentru a oferi zeilor libaţii de vin (patera cum iisdem uinum diis libamus); cât des ^ mani, îi atacăm de departe cu săgeata, de aproape cu lancea (inimicos sagitta eminus, hal* minus petimus) '.

Este evident că obiectele reprezintă simbolic cele trei funcţiuni indo-ir; ne: cupa serveşte la cult, armele – secure la Herodot, lance şi săgeată l intus Curtius – servesc la război, jugul şi plugul servesc lucrării pămânlui. Dualitatea ultimelor două obiecte, la Herodot ca şi la Quintus Curtius fă' i să dăinuie o mică dificultate pe care a rezolvat-o cu eleganţă Emile Ben~ nişte: jugul este în realitate inseparabil de plug, ca un element al lui; expriirea grecului şi a romanului taie în două ceea ce, în scitică, era fără în. Ială o formă paralelă celei care se citeşte în Avesta, tocmai într-un pasaj în re sunt enumerate obiectele care îl caracterizează pe agricultor în opoziţie cu eotul şi cu războinicul (Viduvdat, XIV, 10): aesa yugo. Ssmi (corectare sigură ntru textul manuscriselor yuyo. Sgmi) 'brăzdar şi jug cu resteiele sale'14.

Ne găsim deci în prezenţa unei colecţii de obiecte inseparabile, a căror păşire la rege şi expunere simultană la sărbători asigură societăţii, din an în an,: ul armonios al celor trei funcţiuni. Asemenea colecţii se găsesc şi în alte părţi lumea indo-europeană. Legenda irlandeză atribuia Tuatha De Danann-ilor vechilor zei, posesori ai insulei înaintea seminţiei actuale – patru 'giuvaere' rţial comparabile18: căldarea nesecată a lui Dagda (marele zeu druid), sabia i Nuada şi lancea lui Lug, amândouă invincibile în luptă şi 'piatra lui Fâl', re pare să fie un simbol al pământului Irlandei, numită ea însăşi 'câmpia lui îl', Mag Fhdl şi a cărei însuşire era de a face să se audă un* bubuit când 1 care urcă pe ea este cu adevărat menit domniei.

În ce priveşte coborârea talismanelor din cer pe pământ, în afară de ancile; cutul rotund] al lui Numa, păstrat împreună cu [alte] unsprezece anciliaialde nişte preoţi care sunt 'sub ocrotirea lui Iuppiter, a lui Marte şi a lui uirinus16', se pot cita mai multe cazuri în care caracterul funcţional al obieclor este neîndoielnic. Cel mai de seamă este acela al celor trei pietre venete al Orhomenos sub numele de Harite (Pausanias, IX, 38, 1), despre care: oliastul celei de a paisprezecea Olimpice*, la versurile 3-7, spune că ele irespund înţelepciunii, frumuseţii şi vitejiei ($) cocpia, to xdcaaoţ, rj îvspeia)

14, Traditions indo-iraniennes sur Ies classes sociales', Journal Asiatique, CCXXX, 1938, V 2-534; în India, s'amyăh sunt două resteie de lemn care se înfig de fiecare partea jugului I*11 împiedica devierile atelajului, W. Calând şi V. Henri, L'Agnistoma, I, 1906, p. 49 şi n. &

15 V. Huli, The four Jewels of the Tuatha De Danann', ' Zeitschrift fur Celtische PMoi°°^, VIII, 1930, p. 73-89 (cf. Jupiter Marş Quirinus, I, 1941, p. 225-231); se ezită asupraţ ranţtec. Ncţional al căldării şi al pietrei: 3 şi 1? 1 şi 3? Vezi şi în Tarpeia, 1947, p. 207-? O° (gittle divine fabricate de către Rbhu), 210 (obiectele divine fabricate de Elfii Negri), 211 -^ lB ierele Tuatha De Danannilor).

16 La religion romaine archaâque, 1966, p. 152-153, 171, 274-276.

* A lui Pindar. Nmage * „Francis Vian, La triade des ros d'Orchomene', Collcction Latomus, XLV (= Uo (tm) dott&. Dumezil), 1960, p. 218-219. Trebuie adăugate, în India, instrumentele simbolice ale celo ^ ^ ase superioare (brahmani, hşatriya) formate din fulgerul căzut din cer: Les trois tre îcgtres dans l'epopee narte', Revue de l'histoire des religions, CLVII, 1960, p. 149-154.

O„ tem deci încredinţaţi că, întocmai ca fraţii lor din Iran şi ca verii lor Aia. Sciţii profesau o filosofie politică în care cele trei funcţiuni şi fericita din I”' 're 'sub controlul regelui jucau un rol ieşit din comun.

Tt marea tradiţiei consemnate de Herodot provoacă mai multe dificultăţi.

/ouă generaţii de fraţi: 1. Cei trei fii ai lui Targitaos: regele Kolaxais,

^e descind rtapoadctou-ii, Arpoxais din care se trag Kccrlapoi-ii şi Tpfc (c)7tieţ-ii ais din care s-au născut (yeyovevou) cei care sunt numiţi seminţia (yivoţ)

— Ilor; 2. Cei trei fii ai lui Kolaxais, pentru care tatăl lor împarte SciA^x*^^ regate, unul mai mare, în care este păstrat aurul şi două mai mici.

^'Yea geografică a împărţirii este afirmată în al doilea caz. Dar ce valoare trey să se atribuie, în primul caz, deosebirii dintre acele ysvY) [seminţii] care se trag îin Kolaxais şi cele care se trag din fraţii săi?

4. VALOAREA y^-LOR ÎN LEGENDA ORIGINII SCIŢILOR.

Până la Arthur Christensen, ea era înţeleasă ca fiind, deopotrivă, etnică şi geografică, fiecare din yevv) constituind un popor şi ocupând un teritoriu determinat. Atent la paralelismul dintre cele patru obiecte căzute din cer pentru a simboliza cele trei funcţiuni şi cele patru yevir) izvorâte din cei trei fii ai lui Targitaos, savantul danez a propus să se vadă în această povestire combinarea a ceea ce el numeşte o 'legendă socială' (adică justificând o diviziune internă în clase) cu, spune el, 'legenda etnică foarte răspândită îndeosebi între popoarele indo-europene, după care aceste popoare sunt coborâtoare din trei fraţi'. În primele mele încercări, mai radical decât Christensen, am eliminat combinarea, legenda etnică: aşa cum Iranul a făcut din fiii lui Zoroastru primul preot, primul războinic şi primul crescător-agricultor, legenda scitică nu-i face cumva pe cei trei fii ai lui Targitaos să 'zămislească', dacă nu pe preoţii asociaţi funcţiunii regale, cel puţin pe regii care exercită funcţiunea sacră, pe războinici şi două feluri de crescători-agricultori? Iată, în rezumat, argumentele pe care le-am propus în 193018:

1. Herodot însuşi, după ce a descris originea celor patru ylvri, nu mai vorbeşte de ele: nue nu vor reapărea când va proceda la descrierea diverselor naţiuni scitice; nici un istoric şi un geograf nu vorbeşte despre asta după el, în sfară de Pliniu, care menţionează de trei

— De două ori în contexte fabuloase sau legendare – pe Auchetae (Euchataej şi o dată pe Colieri pe care pare să-i fi luat din Herodot19.

Nu este oare o contradicţie sau o subtilitate prea mare să admitem că cei doi fraţi mai

8 ai lui Kolaxais, după ce i-au predat regalitatea întreagă (ttjv paoixrjâtiv ităaav) şi nu, de emplu, suzeranitatea, dau naştere la nişte,. Naţiuni'? Ce ar însemna acest 'regat' unitar în o 'naţiune' ar descinde direct din rege, iar alte trei 'naţiuni' din fraţii săi?

R 3- Herodot vorbeşte desigur de o fărâmiţare a pământurilor sciţilor în trei regate, dar aceste se formează în generaţia următoare, sub cei trei fii ai lui Kolaxais. Deci, dacă ţinem să celor patru yLw) o valoare geografică, ne găsim în faţa încurcăturii următoare: două îms-ar fi suprapus şi încrucişat, una în patru 'naţiuni' sub Kolaxais şi fraţii săi, cealaltă în Poateregate – SUb ^' lui Kolaxalseste cam complicat pentru o legendă a originii; şi ce sens mai wea, în antichitatea barbară, o diviziune geografică în naţiuni, care coexistă, dar nu coinci-

^ Articol citat mai sus, p. 316, n. 6, p. 188-189. ^ care Jtorm Naturală, VI, 50, unul după altul Euchatae şi Cotieri într-o listă de douăzeci de nume, igurează şi depărtaţii Essedones şi fabuloşii Arimaspi, destinată să ilustreze acea multitudo „ tnnumera [-mulţime nenumărată de popoare] care caracterizează Sciţia; concluzia: nec ^ altă ti rt maior auctorum inconstantia, credo propter innumeras uagasque gentes [nici nu [se află] c'toarel m- ° mai mare ^statornicie a autorilor, cred că din cauza neamurilor nenumărate şi rătăI* Wo*. N*u_ VI. 22, numeşte pe Auchatae în lista popoarelor care ar fi nimicit pe Tanaitae şi tte*fiudet ^tradi^ie epică?). În IV, 88, el spune: a Taphris per continentem introrsus tenent Aucherişte Hv?'°^ ^y^anis orii^r [de la Taphri spre interior pe continent locuiesc Auchetae din care izvo-

: cu o diviziune tot geografică, dar în regate? Dacă legenda ar fi înţeles Auhatai, Katiar i. sensul de,. Naţiuni', atunci ea fie că ar fi făcut să descindă aceste naţiuni din primii re ' e*: – i Kolaxais, fie că ar fi numit ca primi regi ai lor pe proprii lor întemeietori, Kolaxais sif ^ Li; în orice caz, cele două diviziuni n-ar fi fost decât una şi noi n-am avea două generaţii H ^U itici. E erbt

4. Am pus în lumină, în sfârşit, analogia dintre legendele indiene şi cele iraniene în ei clase sociale au izvorit din fiii unui personaj ilustru, cum sunt cei trei fii ai lui Zoro *”'*

L. Benveniste, care avusese bunăvoinţa să-mi îmbunătăţească artic l în 1930 în corecturi, îmi exprimase dezacordul său. În Journal Asiatique d'^ 938, el a dat argumentele care îl fac, în pofida celor ale mele, să prefere ^ iterpretare etnică. Iată-le în rezumat21:

1. 'Dumezil vrea, de asemenea, ca acele yivrj să fie „clase” şi ca aceste nume să se aur agicienilor, războinicilor şi agricultorilor. Însă nu se mai poate stabili o corespondenţă stri ^ tre cele patru flvoc şi obiectele simbolice, care se reduc la trei [jugul şi plugul nefăcând de î iul]; comparaţia nu numai că ar şchiopăta, ci ar fi alterată în însuşi principiul ei: căci dac' Imite cu uşurinţă ca un singur instrument să fie desemnat prin cele două părţi ale saie uit mai anevoios să se conceapă ca un singur yLvo; în sensul unei clase sociale, să prim'eas – multan două nume22'.

2. 'ân afară de asta, nimic nu permite să se creadă că sciţii Panlatai (= regali) ar fi fost eoţi sau magicieni. Numai Enareilor le era încredinţată magia23'.

3., în IV, 26, Herodot spune despre sciţii regali, care sunt una din diviziunile geografice e Sciţiei din vremea sa, că sunt cei mai numeroşi şi cei mai viteji şi îi privesc pe ceilalţi sciţi i pe sclavii lor; aceasta îndeamnă să se asimileze aceşti „sciţi regali” cu „Regii care sunt numiţi aralatai24”, descendenţi ai lui Kolaxais şi deci să se dea lui yiuot; nu sensul de „clasă”, ci de rib”, cu consecinţa că Auhatai-ii, Katiaroi-ii şi Traspies-ii trebuie să fie şi ei triburi'.

4. Într-adevăr, trecând în revistă, de la cap. 17 la cap. 20, marile diviziuni geografice ale: iţiei timpului său, Herodot numeşte patru, la fel cum, în capitolul 6, a vorbit de patru vevri: iţii plugari (âpotvjpeţ, 17), sciţii cultivatori (YEcopyol, 18), sciţii nomazi (vofxaseţ, 19), sciţii gali (patnxrjioi, 20). 'Acesta concordanţă numerică nu poate fi întâmplătoare, mai ales între două ite care se termină identic prin menţionarea sciţilor regali sub numele lor indigen (Ilapasdctai) u în traducere greacă (paaixiqioi) '.

În 1941, în Jupiter Marş Quirinus, I, p. 150-154, eu mi-am menţinut Dziţia. Mai apoi, am şovăit adesea între cele două exegeze şi, în 1958, în leologie tripartie des Indo-Europeens, p. 9, m-am raliat la cea a lui B. Benâniste. Însă nu sunt pe deplin convins. Poate că trebuie să fie luată în seamă a treia soluţie, pe care am schiţat-o în 1962.

Nimic nu indică, aşa cum am văzut, că societatea scitică a fost realmente apărţită în trei clase, preoţi, războinici şi crescători-agricultori. Însă, la sciţi l şi la indienii vedici şi la iranieni, această diviziune era cu siguranţă un odei ideal, explicativ: legenda şi folosirea rituală a obiectelor simbolice o avedeşte. Paralatai, Auchatai, Traspies şi Katiaroi – nume din care doua n se găsesc în nici un text din nici o epocă şi din care celelalte două nu par decât în câteva texte din Pliniu care nu inspiră încredere – să nu

20 Bundahign, 32, 5, cei trei fii ai lui Zoroastru sunt respectiv: şef la preoţilor; agricultor f al împrejmuirii subterane a lui Yama; războinic şi şef al armatelor lui Psăotanu.

21 Articol citat mai sus p. 318, n. 14, p. 534-537. Transcriu rezumatul pe care l-am fac articolul citat mai sus, p. 316, n. 6, p. 189.

22 Vezi răspunsul la această obiecţie mai jos, p. 321, 2. I eu 83 însă Enareii sunt tocmai membri ai familiilor regale, Herodot, IV, 67; cf. articolul m, es Enarees scythiques et la grossesse du Narte Xaemyc', Latomus, V, 1946, p. 249-25o. ^

24 Dificultatea este că sciţii |3aotxr; iot ('cei mai numeroşi', Herodot, IV, 20) par să se 1 ept urmaşi ai unuia din cei trei fii ai lui Kolaxais (cel al cărui regat era cel mai mare şi „ -$ au păstrate talismanele funcţionale, Herodot, IV, 7), în timp ce nxpaxdctat.

— Ii descind din Kol3citic 3uşi: nu există suprapunere. În plus, nu este deloc sigur că napoexirat este echivalentul s ^ lui pacrixyjioi: avesticul Parafata nu înseamnă 'rege'. Cuvântul a fost identificat de curm ^: me de bărbat în transcripţiile elamite de nume persane (Paradada, Pardadda), E. Benve tres et noms propres en iranien ancien, 1966, p. 90.

ÎO niste denumiri tradiţionale ale acelor 'tipuri ideale' de oameni corespunselor trei funcţiuni? Două dintre aceste nume se pot interpreta cu pro- ^Tjjitate în acest sens '

1 napa^*T0” (Poate de citit, rectificând pe A în A, *ITapasatai, dar aceasta eapărat) se acoperă cu avesticul Paramta 'aşezat (sau creat) înainte (sau U'â';) ' care' odinioară, era epitetul propriu al unui singur personaj, regele Tbulos Haosyariha şi care a devenit numele şirului de regi început de el.

Această dinastie, cum a arătat Stig Wikander25, este prima dintr-o serie He'trei cu caracterizare funcţională în care aceşti Parasăta. ('Peşdadienii')

; ^istinoprin lupta lor contra demonilor, vrăjitorilor etc, înaintea Kayanizilor războinici şi cuceritori şi a unui mic grup de 'funcţiunea a treia'; în Ins din cei trei regi Parasăta, Haosyariha, Parasăta propriu-zis, este cel e' prezintă cele mai multe trăsături de 'prima funcţiune'. Ilapaxdctat, (de

*Paradăta-tai, cu -tai, sufix scitic de plural) poate deci să fi desemnat şi sciţi, acel tip de rege sacru pe care ei par în adevăr să-l fi păstrat.

2. Tpdcotiiec este probabil *Drvâspya- 'având bogăţie în cai, herghelii de cai sănătoşi' şi se alătură teonimului avestic Drvăspă. Or, tot aşa cum Drvâspă ' [zeiţa] cu cai sănătoşi' este strâns asociată cu o altă entitate care poartă boul în numele său, Gdus Urvan 'sufletul boului', la fel Tpaotusţ sunt, printre cele patru yswj, singurul neam care este împerecheat cu altul, Ka-râapoi (Cotieri) al căror nume din nefericire nu este clar, precum nici cel al Au^a-ai

— Ilor26.

Aceste constatări (1962) îmi par a confirma valoarea funcţională a structurii onomastice. Dar n-aş mai depăşi astăzi acest nominalism. Sunt înclinat să admit ca denumirile celor patru ysvv) au rămas pur speculative, fără să corespundă, nici în vremea lui Herodot, nici în vremea lui Lucian, vreunei realităţi sociale – de fapt, nici măcar uneia geografice. Oricum ar sta lucrurile în această privinţă, esenţialul, simbolismul obiectelor de aur şi concepţia uncţiunilor sociale pe ca; e le traduce sunt definitiv câştigate.

S. EPOPEEA NARTĂ.

Or, tocmai această concepţie despre funcţiunile sociale este şi astăzi vie o parte din oseţi, nu însă – cum am şi spus-o – în realitatea trăită, ci Q marele ansamblu de tradiţii epice populare desemnate, pe scurt, sub numele e 'legende despre narţi' sau 'legende narte'.

Această epopee populară se întinde astăzi cu mult dincolo de ţinutul oset, yanante însemnate în literă şi în spirit. Însă numeroase indicii convergente lrgâduie să se definească situaţia în trei propoziţii27.

* La oseţi şi fără îndoială deja în parte la îndepărtaţii lor strămoşi, format şi nucleul epopeii şi principalele ei personaje. Ştiu că, publicând I_ 7 iqţnur ^e ^oa^s commun indo-iraaien des epopees de la Perse et de Tinde', La Nouvelle Clioâiuni îi P' 310~329- p- 321 =. În mare, epoca regilor Peshdâdâ'-ieni corespunde primei func* c°mple eP°ca, „Kayariizilor „ (kavi's) celei de a doua. Însă în aceste două părţi, lucrurile sunt ma ntfj*c^ Pentm cei patru ultimi ai istoriei legendare [funcţiunea a treia] '. 0 'icero * ne face să ne gândim la osetul iron qu-g, digor yo-g, 'vacă' (de la *gau-ka-); vezi

^care de etimologie, art. cât. (p. 316, n. 6) p. 201 – 202. P- 45_.47*ro*uc' considerabil modificată, prezentarea din La Table Ronde (mai sus, p. 311, n. 1), Mit şi epopee astă judecată, îi mâhnesc pe prietenii mei cerkezi28 şi abhazi, însă ni ica ueritas [mai prieten mi-este adevărul]: în fondul ei, epopeea nart' ^ls tă. Este

2. Ba a fost adoptată de mai multe popoare vecine, transformată în ate feluri, cu pierderi şi îmbogăţiri, primind îndeosebi coloraţii morale de e. Principalii trei beneficiari ai acestei extinderi au fost ceaenii-ingusii °Se' di – atât orientali cât şi occidentali – şi abhazii: în aceste trei dome^' metele folclorice oficiale, sistematice, făcute în Caucaz din 1940 încoace*111' îs la lumină un foarte mare număr de variante. Bpopeea nartă a prins ^T: menea rădăcină, mai modest, la tătarii karaciai şi balkari.

3. La vest ubykhii, la est kumykii şi daghestanienii n-au fost atât h mitori: numele generic de narţi le este cunoscut, dar el nu mai este decât Lonim cu 'uriaş'; el denumeşte pe acei coloşi răi şi mărginiţi, cărora Davizi; ţionali le vin întotdeauna de hac. În satele din Anatolia în care câţiva tătrânî rbesc încă limba ubykhă mi s-a întâmplat să notez variante de episoade Lebre: însă ele nu erau, povestite în ubykhă, decât variante cerkeze sau ab-ze, toţi ubykhii fiind azi bilingvi, bauneori chiar trilingvi şi pătrunşi de adiţiile popoarelor surori.

N-a trecut decât un secol de când primele povestiri au fost însemnate în râs de către observatori veniţi în Caucaz cu armatele ruseşti. Pentru Osetia, aţie lui Vsevolod Miller, întemeietorul filologiei osete, munca? Fost foarte

; vreme condusă cu rigoare ştiinţifică; celelalte filologii nu sunt din nefericire iterioare Revoluţiei din Octombrie. Documentaţia s-a înmulţit îndeosebi încemd din 1880, în publicaţiile etnografice din Tbilisi. Ea a devenit acum exaustivă în urma marilor anchete desfăşurate în aproape toate domeniile, chiar î timpul ultimului război şi în anii următori şi ale căror rezultate au fost ublicate în mai multe cărţi voluminoase; în osetă (1946, 1961) şi în rusă

1948) pentru corpus-n oset de nord; în rusă (1957) pentru corpus-vX oset e sud, destul de deosebit; în rusă (1951) pentru kabardină; în abhază (1962) l în rusă (1962) pentru abhază; în cecenă şi în inguşă (1964) pentru legendele arte ale acestor popoare29. Din nefericire, aceste ultime ediţii nu sunt toate

28 Recent am fost aspru dojenit de către A. I. Gadagatl'ân cartea citată mai jos, p. 323, n. la,). 253-254 (în rezumatul francez pe care, fireşte, nu m-am simţit deloc împiedicat să-l recitesc şi iă-l ameliorez în corectură): 'Astfel, în 1945 (pe când popoarele nici nu culeseseră nici un pubhca-; eră încă textele lor relativ la epopee) s-a exprimat a priori părerea grăbită şi inexactă că^ „epopeei iartă a fost păstrată în cea mai mare plenitudine şi bogăţie a ei la oseţi. „; sau iarăşi ca „epopeea nartă, în partea ei esenţială, este epopeea poporului alan „ şi că „ea a fost împrumutată de ilani de către alte popoare din Caucazul de Nord, la care ea a primit în grade variabile color*P naţionale locale „; sau că „în proză şi în vers oseţii au păstrat până în zilele noastre şi au mP.°.' tăşit vecinilor lor cerkezi, abhazi, ceceni şi chiar tătari un vast ansamblu de povestiri epice ori, aale, relative la eroi din timpurile vechi, narţii „ (G. Dumezil, Le livre des heros, Legendes sur e Nartes, traducere din osetă, Paris, 1965). După profesorul Abaev şi discipolii săi, epopeea Nar'M nfi de origine caucaziană şi, prin urmare, n-ar fi posibil să se recunoască şi să se explice num eroilor ei în niciuna din limbile caucaziene. De aici au venit teoriile, rău întemeiate, despre ° gine mongolă, sau iraniană, sau alană etc, a epopeii narte. Aceşti cercetători au studiat epol* nartă izolând-o de viaţa şi de limba popoarelor din Caucaz, fără să ţină seama de mediul 'is'tc care i-a dat naştere. Noi combatem această tendinţă a nartologiei ca lipsită de fundament -^ Argumentele produse de entuziastul meu prieten Gadagatl' nu m-au făcut, vai, să-mi schimb pa

29 Iată titlurile acestor mari culegeri: Abaev, a) Oseţi de Nord: Narty hadfytae [citat aici în note NK], redactate sub direcţia lui V. I. i ^ N. Bagaev, I. Janaev, B. Bociev, T. Efiev, Dzaeujyqaeu (= Ordjonikidze), 1946; adapt*-u proză rusă în Osetinskie nartskie skazanija, Moscova, 1948 şi în versuri ruseşti în Nartskie s j^jwoselinskij narodnyj epos, Moscova, 1949; traducere franceză a celei mai mari părţi din Narty} y ţae în al meu Livre des heros, Legendes sur Ies Nartes, Paris, 1965 [citat aici: LH~. Numeroase tiri narte (101) au fost publicate ştiinţific de V. I. Abaev (Abajty Vaso) şi Z. M. Salagaeva gaty Zoja) în Iron adaemy sfaeldystad, I, Ordjonikidze, 1961, p. 7 – 348.

M dori: în unele, fiecare episod este dat doar sub o formă aranjată, mai multe variante au fost contopite astfel încât să constituie ceea ce în c^reje acum înainte vulgata. Mai este deci mereu nevoie să se recurgă la

— Ie anterioare, mai puţin considerabile, dar care ofereau textele aşa cum

&e ^ dictate30; sau iarăşi, căci amabilitatea folcloriştilor caucazieni este r are să te adresezi depozitelor manuscrise. Corftus-ul cerkez occidental te publicat, dar el va apărea în şase volume; de pe acum este alcătuit OU C ănunchi de o sută de povestiri, totodată în limba naţională şi în tradu- „rusă, a cărui copie dactilografiată colegii noştri de la Maykop au avut r6ă inta sL jj^o comunice în 1965; o parte (31) a fost publicată de curând ginile 258-363 din °az eposew Nart %er, aS' lapsew ya'er, 196781. 1 ^Vreme foarte îndelungată – putem spune chiar până la 1864 pentru cauiemi marii emigraţii şi până în zilele noastre în Caucazul însuşi – existau aceste diverse popoare profesionişti ai memoriei – cerkezii spun g'eg°ak°'e lăutarii' – cărora le revine meritul de a fi păstrat aceste tezaur de legende, în Osetia, ele au fost notate mai ales sub formă de povestiri în proză. În ţinutul cerkez, mai multe au prilejuit lungi balade poetice tradiţionale, cu text destul de statornic indiferent de deosebirile dintre dialecte. În starea actuală a emigraţiei cerkeze din Anatolia, poemele au fost uitate şi eu n-am auzit niciodată conţinutul lor decât într-o proză destul de spălăcită, dar în Iordania, în Siria, folcloristul cerkez Kube Şaban (K°'dbe §'eban) a putut asculta aezi care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din patria-mamă.