Georges Dumezil

2. Camillus, fiind comandant suprem şi erou al gestei, este pus în e denţă, acţionează de unul singur, în vreme ce matroanele romane acţione; colectiv, fără să fie îndrumate de cineva. Dar nu trebuie uitat că, în mi indian, zeiţa Aurora apare, în mod echivalent, când la singular, când în fon de plural care exprimă numărul imprecis al Aurorelor şi că, la sărbătoai Matraliilor chiar, zeiţa este una singură, dar femeile care o imită sunt, la plurj ytnae matres.

3. Opoziţia pe care se bazează primul ritual, opoziţia dintre cele do grupuri sociale, cel al nobilelor matroane romane şi, dincolo de unica şi nefe cita figurantă, cel al sclavelor impure este înlocuită cu opoziţia, etnică politică, a două popoare cu existenţă istorică aflate în război, romanii şi falis (

4. Dar, mai ales, cele două scene care, în ritualuri, sunt succesive şi inc pendente, fără alt punct comun decât identitatea 'bunelor' celebrante, sâj în poveste, amestecate.

A) Dascălul nu este numai un violator de interdicţie, un intrus în casti lui Camillus, aşa cum se presupune că este sclava în templul Maicii Matut el este un trădător şi prin intermediul lui ajung copiii pe mâna lui Camilh dându-i acestuia prilejul să-şi arate respectul înduioşat pentru 'categoria 1 de vârstă'; b) copiii sunt cei care primesc de la Camillus sarcina de a-l bate pe dasc şi de a-l scoate din tabără făcându-l de ruşine, în vreme ce, în primul ritu; matroanele romane sunt cele care lovesc cu nuiele şi alungă sclava, fără intevenţia copiilor pe care mai târziu, pentru cel de al doilea ritual, îi vor lua braţe fără intervenţia sclavei.

Acestea sunt cele patru noutăţi principale, parţial solidare, care au perm să se invente, pornind de la inimici liturgice reifiterpretate, o intrigă _romanes şi morală. Corespondenţa ar fi aproape perfectă dacă de la început cele dorj ritualuri s-ar fi interferat, dacă, 'copiii alteia' ar fi fost introduşi m tempj de sclava intrusă şi dacă matroanele ar fi izgonit cu violenţă pe sclavă nunii după ce le-ar fi arătat copiilor dragoste şi respect. Dar lucrul acesta este impd sibil dată fiind semnificaţia primară, naturalistă, a ritualurilor: dăunătoare întunecime nu ar putea încredinţa Aurorelor copilul zilnic născut de sora Io: buna Noapte; şi Aurorele nu ar putea să-şi înceapă întâi dezmierdările faţ de Soare şi abia apoi să alunge dăunătoarea întunecime.

Invers, două trăsături importante ale ritualurilor s-au păstrat în interpre tarea romanescă:

1. Opoziţia între un 'rău' unic (dascălul trădător) şi mulţimea 'copiile de neam'.

2. Opoziţia – doar implicită în ritualul roman, dar declarată în mitv. Ndian – între, pe de o parte, buna Noapte înrudită cu Aurora şi mam Soarelui (sau Nopţile, mamele Sorilor zilnici) şi, pe de altă parte, reaua ş demonica întunecime care ameninţă sau opreşte Sorii gata să se nască. Episodu

* Prezenţa unui pedagog, a unui dascăl, la Falerii într-o anecdotă inventată în secolul i itrulea _ două secole înainte de momentul când s-a familiarizat Roma cu acest tip de graeculu a fost explicată prin relaţiile străvechi şi strânse ale acestui oraş cu grecii. Alţii presupun c jpul exact al pedagogului a fost introdus mai târziu în anecdotă. În orice caz, nu există un protc P grecesc al anecdotei acesteia, care de fapt nu a primit nici o explicaţie când a fost integrată I 8sta categorie a poveştilor etichetate de folclorişti ca 'vânătorul vânat'.

— Mit şi epopee

8i; din viaţa lui Camilius o transpune pe prima, sau pe primele, în notabilii falisci, care sunt pentru un timp duşmani Romei, dar care pot fi redobândiţi pentru Roma şi până la urmă sunt redobândiţi şi declaraţi chiar de Camilius rude ale romanilor în calitatea lor de membri ai marii famili umane23; cea de a doua este transpusă în dascălul ticălos, care nu merită decât o izgonire ruşinoasă şi violenţă.

Ansamblul acestor observaţii se va putea uşor coordona la lectura tabloului de la pagina 819. În prima coloană sunt menţionate, după formulări din Rgvcda valabile şi pentru Roma, cele două mituri naturaliste ale Aurorei subiacente celor două ritualuri ale Matraliiâor. În cea de a doua sunt sumar descrise aceste ritualuri romane. În cea de a treia este analizată intriga legendei născute din reinterpretarea romanescă a celor două ritualuri, reinterpretare întru totul literară care le rupe de vechiul lor suport mitic şi le combină conform unei noi cauzalităţi.

Evidenţa acestei derivări, a acestei transformări sistematice, scoate la iveală un nou material şi un nou procedeu în ceea ce suntem obligaţi să numim gesta lui Camilius.

Camilius, cum am văzut la început, este un erou al zeiţei Aurora: el o cinsteşte, iar ea îl ocroteşte şi, fie, în timp, momentul ei zilnic, fie, în spaţiu, aşezământul de căpetenie ale cultului ei înlesnesc victoriile acestui protejat: momentul zorilor, ori de câte ori acţionează ca dictator şi Satricum de mai multe ori, când acţionează ca unul dintre tribunii consulari. Am mai constatat şi că această protecţie poartă semnul propriu Maicii Matuta, ca personalitate opusă Fortunei şi că tipul zeiţei determină caracterul eroului: acesta este, ca şi ea, condus de raţiune, credincios, sensibil. Dar iată-ne – în prelungirea acestei ultime calităţi, de altfel – în faţa unui lucru cu totul diferit, în povestea cu dascălul şi cu copiii falisci, Mater Matuta este şi prezentă şi absentă: prezentă, de vreme ce episodul a fost construit pe ritualurile sărbătorii ei şi absentă, de vreme ce gesturile, comportările copiate din aceste ritualuri nu mai dau decât forma exterioară a episodului, iar întreaga intrigă, care îi dă frumuseţe şi sens, este o creaţie nouă; ea este prezentă şi deoarece Camilius se comportă, din punct de vedere moral, ca matroanele romane din cele două ritualuri, matroane care mimează şi ele purtările zeiţei şi este absentă deoarece toate rolurile feminine, inclusiv al ei, au trecut asupra unor personaje masculine.

Este deci clar că autorii gestei, dincolo de scenele menite să vădească natura şi relaţiile aurorale pe care i le atribuiau lui Camilius, au sporit acest material, care nu putea fi suficient, cu alte episoade, dintre care unul, cel m care Aurora nu mai are rol, a fost în mod liber şi ingenios preluat din forma ritualurilor serbării ei. Într-un loc în care forma nu putea fi separată de sens, o singură trăsătură – cea esenţială – a caracterului zeiţei dăinuie în firea lui Camilius: grija pentru 'copii', ocrotirea lor şi, în general, adânca omenie care,: n timpul asedierii şi după capitularea oraşului Falerii, îi permite să fie moderat, să fie bun.

Această libertate în transpunere explică clivajul între acest episod, uitare Camilius, în mod excepţional, deţine un rol copiat în ultimă analiză după ce al Aurorei înseşi şi toate celelalte, în care nu este decât ocrotitul zeiţei, adic&i h definitiv, deţine rolul Soarelui-răsare.

23 R.- M. Ogilvie, A Commentary on Livy, Books, I-V, 1965, p. 688.

Mi t Ritualuri Roman Lu în mina şi întunericul se opun permanenţă Aurora, Aurorele, izgonesc din cer dăunătoarea întunecime care l-a stăpânit în chip necuvenit

1.1. Matroanele romane şi sclavele constituie două clase opuse.

1.2. Puţin înaintea solstiţiului de vară, matroanele se adună în templul Maicii Aurora,

1.3. al cărui acces este în mod firesc interzis oricărei sclave II. 1. O sclavă adusă în templu de matroane este considerată vinovată de această intruziune.

ÎI.2. Este izgonită ruşinos din templu de matroane, cu palme şi lovituri.

Aurora, Aurorele dezmiardă tinerii Sori, fii ai surorii lor, buna Noapte III. L. Matroanele romane arată respect şi afecţiune unor copii, se roagă zeiţei pentru aceşti copii care nu sunt ai lor, III.2. ci ai surorilor lor;

III.3. [bineînţeles, odată ritualurile terminate, copiii sunt trimişi înapoi la părinţii lor]

1.1. Popoarele roman şi L se află în război.

1.2. Camillus cu armata lu află în faţa oraşului F rii, în castrul lor,

1.3. Unde în mod normal poate pătrunde nici fălise.

ÎI. 1. Un dascăl fălise, jo! Trădător, intră în casf roman, se înfăţişează Camillus, III. O. şi-i predă acestuia pe co falisci aflaţi în grija II.2. Camillus îşi arată n şi scirba, îl dă pe trăda pe mâna copiilor şi le acestora nuiele III.4. ca să-l ducă înapoi dascăl la Palerii, ocărândi şi lovindu-l.

III. L. Camillus, exprimându respectul pentru copiii i lisei şi pentru toţi copi

111.2. Şi subliniind faptul romanii şi faliscii – p rinţii acestor copii – sâi uniţi, în pofida război lui, de legături fireşti a înrudirii umane,

111.3. Îi trimite pe copii la pari: ţii lor.

IV. [Ritualurile sunt fără îndoială menite să-i ajute pe toţi cei – cu excepţia întunecimii, a sclavei – care intervin în sau în spatele scenelor simbolice: mitic: zeiţa Aurora se află ea însăşi onorată cum se cuvine, iar Sorii, întăriţi; social: legăturile familiale se află întărite (mătuşi şi nepoţi) şi copiii sunt puşi sub protecţia zeiţei.] IV. Aventura se încheie ci bine pentru toate perso najele, cu excepţia dască Iului.

Romanii şi faliscii se imprietenesc, Camillus priţ meşte lauda tuturor, iai copiii, salvaţi de Camillus, îl numesc părinte şi zeu] Capitolul III NOAPTEA ŞI ZIUA.

Aici se află limitele domeniului, aici se sfârşesc posibilităţile demonstraţiei, în capitolul precedent se punea numai problema explorării punctelor de contact între biografia lui Camillus şi teologia, mitologia, ritualurile unei zeiţe despre care suntem limpede avertizaţi că a fost, în momentul decisiv al carierei sale, divinitatea lui predilectă1. Acolo nu făceam deci altceva decât să desfăşurăm un fir a cărui obârşie rămânea puternic ancorată în documentaţie. Dar cercetarea nu se poate opri aici. Susceptibile sau nu de rezolvare, două probleme s-au şi deschis în faţa noastră.

1. PBOBLEME.

Prima am formulat-o în treacăt2. Între împlinirea exactă a legământului făcut zeiţei Aurora şi anume consacrarea unui templu şi prima şi strălucita manifestare a afinităţii pe care o are şi o va avea mereu cu ea, adică epifania pe drumul spre Gabiae şi strivirea galilor lui Brennus la primele licăriri ale zorilor, se situează duşmănia poporului, calomnia, exilul. Nu poartă cumva asemenea vicisitudini mai curând semnul Fortunei, în care el nu se încrede, decât cel al Aurorei, al cărei închinător este deja? Desigur, tradiţia aşază episodul dascălului fălise tocmai la începutul perioadei proaste, dar *n această împrejurare, prin care autorii gestei tindeau numai să arate, transpunând ritualurile Matraliilor, că eroul asimilase 'spiritul' zeiţei, aceasta nu intervine, nu are de sprijinit o carieră pe care asediul cetăţii Falerii nu o pune în discrimen [primejdie]. Atunci de ce această paranteză întunecată în viaţa ocrotitului ei?

Cea de a doua problemă ia naştere pe făgaşul celei dintâi. După nimicirea lui Brennus şi a galilor acestuia în prima sa 'biruinţă în zori', Camillus nu cunoaşte înfrângerea. Dar Aurora şi, prin ea, zeiţa care poartă de grijă acestei scurte clipe, nu intervine decât de două ori ca factor explicit şi decisiv: anume.

X Orice avertismente aş da, nu vor lipsi criticii care să amintească faptul că şi' Napole°n a putut fi ridicat la gradul de erou solar chiar mai cu mare lux de argumente, iar cariera lui – dio Corsica la Sfânta Elena, cu doisprezece mareşali etc.

— Interpretată ca mit solar. Dar raportul cultural al lui Camillus cu Aurora (legământ, consacrare) este înscris în texte, la fel şi acuzaţia ce i s-a adus de a imita Soarele când a triumfat (Titus Iăvius), la fel şi victoriile lui (Plutarh, Diodor), chiar şi epifania lui (Plutarh) în zorii zilei. Explorarea acestei teme este deci necesară.

1 Mai sus, p. 812-813.

De câte ori Camillus, fiind dictator, are comanda deplină; tot de dou intervine şi prin intermediul locului, Satricum, unde Camillus învinge, unul dintre tribunii consulari. Or, această lungă perioadă cuprinde multe întâmplări de război, dintre care unele destul de stranii, de pildă, cea cu calul fălise. De unde au apărut ele? Au sau nu au legătură cu expli centrală, 'matinală', a carierei lui Camillus?

De acum încolo nu mai este vorba – să o mai spunem încă o dată pe criticii binevoitori – de a urmări o demonstraţie. Ca şi analistul, comt tistul trebuie să definească cu grijă punctul în care argumentele, împlinin (misiunea, nu mai există şi în care încep, mai mult sau mai puţin plauzi încercările de prelungire: dacă un argument se dovedeşte fals, întreaga der straţie se clatină, poate chiar se năruie; dacă o prelungire apare ca iluzork şi numai ea va trebui eliminată sau îndreptată, pe câtă vreme demonsti care o precede şi care a sugerat-o rămâne intactă. Ne aflăm acum într-un menea punct. În deplină cunoştinţă de cauză, îl depăşim, siliţi de cele c probleme formulate mai sus.

Un anume răspuns, a priori posibil, ar suprima deodată ambele proble Nu cumva, s-ar putea spune, după ce şi-au istovit provizia de date 'matina autorii gestei au completat biografia lui Camillus cu materiale total difer N-am mers prea repede vorbind de un 'erou al Aurorei'? Dacă admitem lucrul nu este lipsit de temei, că intenţia autorilor nu a fost decât aceea d construi un caracter şi o viaţă de om exemplare şi nu aceea de a transp în epopee, cât mai complet cu putinţă, cum au făcut-o poeţii Mc bhâratei, un ansamblu mitologic şi numai unul singur3, nu este oare firesc presupunem că au folosit surse diverse şi că au folosit materialul, destul redus, oferit de Aurora, numai pe lângă şi împreună cu alte elemente l legătură cu ea?

Două fapte pledează împotriva acestei concepţii. Întâi, unitatea şi j bilitatea caracterului lui Camillus, la fel de nobil, de credincios şi de cumpă în nenoroc şi în slavă, caracter pe care l-am constatat permanent marcat spiritul Maicii Matuta, prin constrast cu imprudenţa cu, uneori, chiar exa rările 'eroilor Fortunei'. În al doilea rând, distribuţia scenelor 'aurorale' la un capăt la celălalt al Vieţii lui, de la prima la ultima bătălie: 'victo în zori' de la muntele Algidus îi dă în vileag vitejia; m episodul Veii, el c victoria de la zeiţa Aurora şi ea îi îndeplineşte dorinţa; după exil, fiec; dintre cele trei dictaturi războinice dă prilej unei 'victorii în zori'; astfel în tema aceasta nu serveşte drept suport unei perioade limitate din cariera l ci o încadrează şi o jalonează în întregime, tot atât de coerent şi de unifoi cât îi este şi caracterul. Este deci justificată încercarea noastră de a determi dacă autorii gestei au conceput şi realizat, sau nu, un plan unitar.

2. PLANUL VIEŢII LUI CAMILLUS.

Să ne situăm problemele mai precis în ansamblul naraţiei. Viaţa lui Cam lus se împarte firesc în patru părţi.

I. De vreme ce Camillus nu are 'copilărie', iar bătălia de la munte Algidus este menţionată numai ca un punct de plecare deja depăşit în mome

3 Vezi prima parte din Mit şi epopee, voi. I.

1 când începe naraţia, prima parte cuprinde războiul cu Veii şi intervenţia npede afirmată a Maicii Matuta în acest război.

ÎI. În partea a doua, care se întinde de la consacrarea templului Maicii atuta la exil, zeiţa nu este numită; dar această parte este dominată de isodul dascălului din Falerii, episod alcătuit din materia primă oferită de rualul Matraliilor.

III. Şi iată şi partea grea, a t^eia, exilul, *n care nimic nu evocă ocrotirea aicii Matuta sau înlesnirile Aurorei. Ea se subîmparte în două secţiuni:

1. O vreme, Oamillus trăieşte retras la Arc'ea, ducând o viaţă strict partitlară şi exact atunci suferă romanii înfrângerea de pe Allia: generali incapabili neatenţi la datoriile lor religioase duc la pieire singura armată a Republicii.

2. După ocuparea Romei de către galii lui Brennus, Camillus, fără pică, ganizează salvarea patriei; simetric, resturile armatei învinse pe Allia, refuate la Veii, se pregătesc să colaboreze cu el. Această pregătire se face în ei timpi: a) Când galii care ocupă Roma trimit un detaşament de aprovizionare pe ritoriul oraşului Ardea, Camillus lasă modestia la o parte şi îi duce pe tinerii n Ardea la biruinţă, în timp ce romanii din Veii, la rândul lor, îi bat pe ruscii care ar fi vrut să profite de necazurile Romei şi să-şi redobândească asul.

B) Rugat de romanii din Veii să preia comanda lor, Camillus nu acceptă xât cu condiţia să fie investit oficial de rămăşiţele statului roman, asediate i Capitoliu; nebuna şi fericita cutezanţă a unui mesager permite stabilirea găturii şi aducerea numirii legiuite: Camillus este dictator.

C) Prei? Comanda, îşi pune armata pe picioare şi pleacă în sfârşit în ajuirul Romei.

IV. A patra parte cuprinde tot restul vieţii lui Camillus. Cunoaştem deja: le trei 'biruinţe în zori' care o ritmează, biruinţe hotărâtoare pe carele ştigă m cele i. rei dictaturi cu conţinut militar. Dar această foarte lungă periidă, pe lângă acţiuni civile importante, conţine şi celelalte episoade militare; spre care am vorbit, când Camillus conduce operaţiunile în calitate de tribunus ilitum consulari potestate [tribun militar cu putere consulară], alături de alţii.

Aici are succese, între care cele două principale – în afară de 'victoriile Satricum' – sunt de un tip special. Sarcina noastră, dublă, priveşte părţile a treia şi a patra.

3. ZIUA ÎXCEPK NOAPTEA.

Să nu ne temem de cuvinte: cu acest protejat al Aurorei ne aflăm, ' atât t se poate la Roma, în prezenţa unui personaj solar. Roma n-a avut de bună amă niciodată prea multe mituri sau, măcar, ritualuri solare propriu-zise şi itonome4: nimic nu aminteşte aici de conflictul soarelui cu furtuna, al lui Irya cu Indra, din Veda, nici mitul, vedic şi el, a cărui importanţă este con-

4 RRA, p. 381, n. şi 532. Fără îndoială trebuie să admitem un simbolism solar al Circului al curselor, pe care speculaţiile mai târzii îl vor fi dezvoltat. Pentru culorile echipelor, vezi cel al treilea eseu (, Albati, russati, uirid.es „ [Albii, roşii, verzii]) din Rituels indo-europeens ă Rome,

54. Cartea lui C. Koch, Gestimverehrung im alten Italien (Frankfurter Studieri zur Religionund ultus der Antike, 3), 1933, cuprinde un material bogat, dar metoda este contestabilă. Vezi şi G.

Galinsky, 'Sol et le Carmen saeculare', Latomus, 26, 1967, p. 619-633 (Sol şi latinii, Sol Indis etc).

Firmată de transpunere? Lui în epopee, al roţii desprinse din carul Soare soarele l-a interesat pe omul roman, societatea romană, statul roman mai prin cadrele multiple pe care apariţiile lui, cea anuală şi cea zilnică, pri uniformă, celelalte variabile după anotimpuri, le propuneau sau le impun activităţile lor. Altfel spus, în locul unei religii astrale observăm, exprimat; credinţe şi obiceiuri, o concepţie juridico-religioasă a astrului ca ordonatoi segmentelor de timp în care îşi gândeşte omul activitatea. N-ar putea c una dintre aceste credinţe să ne dea cheia primei probleme?

Ziua romană începe la miezul nopţii, cuprinzând deci la începutul t jumătate de noapte. Modul acesta de împărţire a timpului, moştenit de şi impus cu uşurinţă lumii modelate de Roma, ni se pare firesc. Dar el este aşa, iar romanii, care vedeau m jurul lor funcţionând alte sisteme, i subliniat originalitatea: apusul soarelui, răsăritul lui, amiaza oferiseră a popoare – 'atenieni, babilonieni, umbrieni' – un început de zi foarte ace tabil. Roma însă adoptase miezul nopţii ca hotar, iar din concepţia acet decurgeau reguli, religioase sau civile, pe care erudiţii romani şi' în prii rând Varro, le-au colecţionat. Citim în Macrobius {Saturnalia, 1, 3, 6-8): Din multe dovezi se poate vedea că poporul roman numără zilele chiar aşa cum a i Varro, de la miezul unei nopţi până la miezul nopţii următoare [.]. Că aceasta este împărţ arată şi ritualul şi obiceiul auspiciilor. Într-adevăr, magistraţii, când au de luat auspiciile unui care trebuie împlinit chiar în ziua aceea, le iau după miezul nopţii, iar fapta şi-o îndeplinesc d răsăritul soarelui, dar se consideră că au făcut şi una şi alta în aceeaşi zi. De asemenea, trib plebei nu au voie să lipsească o zi întreagă de la Roma; dacă însă pleacă după miezul nopţ se întorc după ora aprinderii primei făclii, dar înainte de miezul nopţii următoare, se cheamă că au lipsit o zi întreagă. În cea de a 84-a Problemă romană, Plutarh se întreabă de ce la rom ziua începe la miezul nopţii, iar răspunsul lui este interesant, deşi insuficie După el, statul roman ar fi fost la început cu precădere militar; or, în răzt nu sunt oare cele mai multe planuri ticluite 'dinainte', noaptea, zorile fi: momentul executării lor, iar noaptea, cel al pregătirii? Dar acest punct vedere, personal şi exclusiv practic, n-ar fi fost de bună seamă suficient ca să taie, ritual şi juridic, noaptea în două părţi şi să lege pe cea de a doua ziua următoare. Motivul este mai degrabă religios şi el rezultă direct din mite gia Aurorei cuprinsă în ritualurile Matraliilor, aşa cum le-am înţeles. Să amintim că aceste ritualuri presupun:

1. Că există o întunecime 'rea', dar şi una 'bună', prima, duşman zilei, cealaltă, însărcinată cu soarele, prima izgonită de pe cer de Aurora, c lăltă treeându-i Aurorei pe fiul ei strălucitor care se naşte, '

2. Că Aurora nu este mama Soarelui, ci m? Ma lui adoptivă; singură, îi poate da naştere: ea îl ia în grijă după ce a fost pregătit şi adus pe Iu: de 'cealaltă' – alterius proles – adică de întunecimea cea bună care, pe altă parte, nu este în stare să-l întovărăşească în viaţa pe care abia i-a dat Altfel spus, în acest cuplu fiecare dintre ele – dintre cele pe care imnui vedice le numesc adesea 'cele două surori' – este indispensabilă îndeplin actului comun: ca Aurora să poată lua Soarele în grijă trebuie ca mai îi Noaptea să-şi facă datoria de femeie însărcinată şi născătoare; ca materniţai Copţii să nu fie zadarnică, trebuie ca Aurora să fie gata să i se substitv. Reprezentarea romană despre zi nu face decât să traducă această concep teologică: purtând într-însa soarele menit să se nască, cea de a doua parti uitunecimii nopţii este inseparabilă de ziua următoare; este chiar prima parte.

4. SUMMANUS.

În treacăt fie spus, această remarcă îngăduie clarificarea unei secţiuni îsea prost înţelese, a teologiei romane, cea a zeului Summanus, pe care ite sursele? 1 definesc ca fiind acela care aruncă fulgerele nocturne, nocturna gura? Dar teoria romană a bipartiţiei nopţii – mainte şi după miezul nopţii i şi azi – face ca singurele fulgere nocturne interpretabile ca semne de tor să fie cele observate după miezul nopţii, în acea secţiune a nopţii, mai igă sau mai scurtă, după anotimpuri, care face deja parte din acel viitor. L glosar greco-latin este deci îndreptăţit să explice pe fulgur submanum ca îd un xspauvojâoxiov eazo Ttptol r) vuxtyjpivov, un fulger înaintea zorilor, sau cturn'.

— Formulă care confirmă etimologia numelui zeului aşa cum am jpus-o acum vreo treizeci de ani şi anume 'spre (sub) zori (mane): expresia; e analogă ce1ei „-are i-a dat limbii armene numele obişnuit al nopţii c-aygt înă (c) la zori (ayg) ', paralel cu numele zileic-erek, 'până la seară (erek') ', u modest şi mai precis, Summanus îşi îndeplineşte activitatea în partea pţii aparţinând zilei pentru care sunt valabile semnele lui, fulgerele. Această terpretare explică două trăsături cunoscute ale cultului acestui zeu:

1. Dies natalis [ziua de naştere] a templului său6 este la 20 iunie, deci de nouă zile după sărbătoarea Maicii Aurora şi puţin înaintea solstiţiului de, ră. Locul acesta în calendar nu poate fi întâmplător şi apropierea dintre otectoarea luminii zorilor şi un zeu activ la sfârşitul nopţii, exact în zilele re preced şi pregătesc momentul când timpul diurn va începe să scadă în losul timpului nocturn, este semnificativă: ritualurile Matraliilor, la 11 iunie, t drept scop întărirea luminii (auroră, soare) ameninţate de o apropiată scăre; data aleasă pentru consacrarea templului lui Summanus, 20 iunie, se plică prin nevoia contrară, sau mai curând complementară: aceea de a-şi igura în timp util bunăvoinţa 'divinităţii în creştere', a personajului al cărui meniu nu va înceta, timp de şase luni, să impieteze asupra zilei.

2. Festus (p. 475 L1 = p. 4381,2) glosează: summanalia, liba farinacea în idum rotae ficta, 'summanalia sunt turte de făină în formă de roată'. Simbomul este limpede: partea nopţii care îl priveşte pe Summanus este cea care egăteşte ivirea 'discului' solar. Vom nota, cu acest prilej, că sărbătorile care irchează sau anunţă cele două puncte ale întoarcerii curbei zilelor comportă ăjituri speciale: a) Matraliile, ale căror două ritualuri le-am comentat, mai cuprind un al alea, căruia Ovidiu pare a-i da mare importanţă. Chiar la începutul descrierii rbătorii, citim (Faste, 6, 473-476): Mame preabune (a voastră-i serbarea Matralii numită), Zeei tebane să-i daţi jertfă de turte-aurii.