Graiul românesc din Sêfdû

') Hoineri II. XIII v. 6.

²) Steph. Byz. v. "Agtoi.

³) Formele de Laetinus, Letinius, Laetina şi Le t i na le aflăm si în inscripţiu-
nile romane ale Hispanici, Daciei, Dalmaţiei şi LaţiuluÎ (C. I. L. voi. II, nr. 1067, 2342;
III, nr. 811, 1866, 2618; VI, nr. 141; XIV, nr. 723) — Cicero (Verr. III, 43) amintesce
de o localitate Letini în Sicilia.

⁴) Yirgilii Aen. VIII. 330; X. v. 312. 318.

5) Virgilli Aen. X, 324; XII. 605.

«) Plinii lib. III. 9. 16. - ') Virgilii Aen. VII. 601-602.

⁸) C. I. L. vol. I. nr. 122. 129.468. 830. — Albaniî de lângă Caucas se considerau a fi de aceeaşi origine cu triburile din Laţiu (Justini lib. XLU. c. 3.— Taciţi Ann. VI. c. 34. — Strabonis lib. XI. 4. 4). — Cf. I s id or i Orig. XIX. 23. 7: Nitent Albani albentibus crinibus.

») Livil lib. I. 3. - Dionys. Hal. I. 71.

¹⁰) C. I. L. vol. I. nr. 807: (A)ara leege Albana dicata.

24. Turseniï, Etruscil şi Agathyrşil.

Vechii E trusei, numiţi de grecî TupaâJvoc, Tuporjvoc, Tuppr^voî, de Romani Etrusci şi Tusei, — popor de origine pelasg ^]) — formase la început nu-maî un ram din familia cea mare, puternică si civilisată a Arimilor.

Etrusciî, ne spune Flaviu loseph, întocmaî ca şi vechii locuitori aï Ibe-rieï (Hispanici) şi ca Sabinii, se numiau Romani -); înţelege însă, sub acesta denumire politică, numele cel vechiu si general de Arimï, Arămanî si Arimanî.

Roma, scrie Dionysiu din Halicarnas, a fost la început un oraş etrusc ³).

T i b r u l, numit în cele maî vcchî cărţî sfinte ale Italiei R u m o n, ne apare la Virgiliu ca un rîû etrusc ⁴). Un alt rîû al Etrurieï, ce curge pe lângă Vulci, se numia Armina seu Ar m i ne în formă grecisată.

Un vechiû rege al Tursenilor barbari — nu putem sci cu siguranţă, al Tur-senilor din Italia, ori al Tursenilor din părţile de resărit ale Europei — avuse numele de Arimnestus ^B).

însuşi Romul, după cum ne spune o tradiţiune italică, a fost un îm-perat etrusc ⁸).

Amêndouë aceste popore posedau aceleaşi caractere ale civilisaţiuniî pri­mitive, între Etrusci şi Romani au existat încă din cele mai vcchî timpurî o unitate de religiune şi o mare afinitate de rasă.

Romanii au considerat tot de una religiunea etruscă, ca cea mai antică si mal ortodoxă religiune naţională. Riturile si ceremoniile religiose ale Etru-scilor erau recunoscute ca cele mai sfinte; templele romane tot-de-una pline de ornamente etrusce ; leturgia romana etruscă ; şi preoţii etrusc! veneraţi ca cei maî înveţaţî în secretele cele mari ale religiuniî antice. La tôte fe­nomenele estraordinarc, ce îngrijiau pe poporul cel superstiţios al Romei, erau chemaţi profeţii şi preoţii etrusc!, ca se le interpreteze şi espieze. Nu­mai ei singuri aveau sciinţa se esplice avertismentele deilor şi se înduplece mânia lor. Nici un act mare de stat nu se putea întreprinde, nici un rës-

') Hellnnici fragm. l în Fragm. Hist. gr. I p. 44.

') FI. Josephus c. Apion. II. 4.

^s) Dionysil Halic. lib. I. 29.

⁴) Ylrgilii Aen. VII. v. 242. — Ibid. Georg. I. v. 499.

⁵) Pausauiae Dcscr. Gr. lib. VI. 3.

') Servius, Virg. Georg. H. 530: Etrusci bellicosissimi, apud quos Romuli impc-

riura fuit.

boia nu se putea declara, nicî o pace nu se putea încheia, fără de a con­sulta pe preoţii etruscî.

Ca popor de origine arimică, ne apar Turseniî şi în tradifiunile etno­grafice ale Germanilor. Uriaşii, genul cel vechiu si puternic de omeni dfn timpurile primitive ale istoriei, figureză în legendele si în tradiţiunile Germa­nilor sub numele de hrimthurs, h ri m t hursar, hrimthurse ¹), adecă Arimï tursanï.

Despre originea geografică a Etruscilor seu Turscnilor din Italia, au esistat în anticitatea grecescă doue tradifiunï.

Una din aceste versiuni o aflăm la Herodot (I. 94), că un aşa numit T y r-senos, fiul regelui Atys din Lydia, emigrând cu o parte din locuitorii acestei teri a debarcat pe ţermuril Italiei şi s'a stabilit în Umbria, unde, după numele regelui conducătorii!, el au început a se numi Tursenl.

Lydia formase, după cum seim, încă din cele mal vechi timpuri un teri­toriu arimic (pag. 803); ast-fel, că Turseniî din Italia ne apar şi după tra-diţiunea lui Herodot, numai ca un ram al familiei arimice,

O altă tradiţiune, despre originea geografică a Etruscilor, o aflăm la Dio-nysiu din Halicarnas (I. 28), că Tyrrhenus, primul rege al Tursenilor, carî au descălecat în Italia, a fost un fiu al regelui Telephus.

După acesta versiune din urmă, locuinţele cele vechi ale Etruscilor se par a fi fost în părţile de medă-nopte ale peninsulei balcanice, în acea regiune, peste care domnise o-dată Telephus, supranumit Latinus.

Amêndouë aceste versiuni, după cum résulta din ocupaţiunile, din formele civilisaţiunil şi din moravurile Etruscilor, se vëd a fi avut un fundament istoric.

Cu t<5te, că din punct de vedere al rasei, Etrusciî cel vechi formau un popor omogen, el ne apar însă în istoria italică sub doue aspecte diferite.

O parte din vechil locuitori al Etruriel, şi anume triburile tursene stabilite pe lângă litoralul de apus, ni se presintă, încă din timpuri forte depărtate, ca un popor faimos de navigatori, comercianţi si piraţi ²).

întregă regiunea Mediteranel, cuprinsă între Italia, Corsica, Sardinia şi Sicilia, avea în vechime numele de Marea tursenică, Tuparjvic •ftaAacicra, Tyr-rhenum Mare, Mare Tuscum. Forte probabil ast-fel, că acesta populaţiune de comercianţi şi navigatori îndrăsneţî, din părţile de apus ale Etruriel, să fi fost o emigraţiune din Lydia şi din insulele Archipelagulul, fiind-că Lydieniî, după cum ne spune Diodor Şicul (VII. 13), au fost cel de ântâiû, cari au domnit peste mare, după rësboiul troian.

') Grimm, D. Myth. (1854) p. 487 scqq. ²) Livii lib. V. 33.

în ce privesce însă regiunile continentale ale Etruriel, elementele etnice difer, în loc de tribun, carî se se ocupe cu marea, noi aflăm aici un popor viguros de păstorit şi ţcranî, avênd o civilisaţiune antică, o organisare pu­ternică militară şi o forfă estrcmă de resistenfă; putem dice un popor cu altă origine geografică, cu altă istoria.

Aceste tribun etrusce se par a fi întru adevër nu m aï o cmigraţiune din părţile de resărit ale Europei, de lângă Hem şi Carpaţt, ort cu alte cuvinte din regatul cel vechiu al lui Telephus, după cum ne indică numele lor cel archaic de Rasennae séû Rase n ni ⁱ), rëmas ca mosccnire în peninsula balcanică, si după cum de altă parte résulta din o notiţă istorică a luï Pliniu, că Reţii din Alpî au fost un popor etrusc, séû Tursenï, carî se retrăsese acolo sub conducerea unuî aşa numit Rhaetus ²).

Mai notăm aici, că Romanii cel vechi, după cum ne spune Cicero, au considerat tot-de-una pe Etruscî ca un popor barbar³); o numire, pe care autorii grecesc! o aplicau de regulă la populaţiunilc pelasge, ce aparţineau civilisaţiunil nordice.

Diferite resturi din o vechia populaţiune tursenă ne mal apar în peninsula balcanică până târdiu în timpurile romane.

O grupă însemnată de Pelasgi-TurscnÎ se mal află încă pe la a. 435—400 a. Chr. în peninsula muntelui Athos ⁴).

Un popor de origine getică, cu numele de Trausi '•), la Nic. Damascenul T r a uşi a ni, î-sî avea locuinţele sale în regiunile centrale ale munţilor Rhodope (Despoto-dag), unde după legende petrecuse Orphcu.

Pe la a, 26 d. Chr., după cum scrie Tacit, Romanii avură un rôsboiû înverşiu-nat cu populaţiunile cele feroce din munţii cel înalţi al Thraciel, unde aveau pentru apărarea lor un numër însemnat de castele construite pe vârfuri de stânci prăpăstiose. Doi comandanţi al acestei populafiunï muntene, energice şi iubi-tore de independenţă, purtau nume tursene, unul Tu r es i s şi altul Tarsa °).

Pe ţermuril Mării negre, între Tomis şi Dionysopolis, se afla pe vêrful unuî promontoriu un castel puternic T i r i z i s, la Ravennas T i r i s a (var. T r i s s a şi Turisia). în geografia lui Hecateu, Tri zi figurézà ça un pbpor din-părţile meridionale ale Istruluï ⁷).

') IMouysii Hal. lib. I. 33.

²) Pliuil 1.1II. 24.1: Rhaetos Tuscorum prolcm arbitrantur, a Gallis pulsos duce Rliaoto. ^b) Ciceronii Nat. Deor. II, 4: At vos Tusei, ac barbari, auspiciorum populi Ro­mani jus tenetis? — Cf. ibid, De republ. II. 4. <) Thncydidis lib. IV. 109. - - Hcrodoti lib. I. 57. ⁵) Livii lib. XXXVIII, c. 41. 6. ") Taciţi Annal, lib. IV. 46—50. ') Stcpli. lîyx. v. Tp-.Co'..

în Macedonia, după cum ne spune gramaticul Stephan Byzantinul, csista oraşul Tirsae, numit ast-fel după Tirse, o femeia macedoneană.

în Attica, în Argos şi în Lemnos aflăm de asemenea resturt din o vechia populaţiune pelasgă, ce aparţinea la familia Tursenilor ').

Homer amintesce pe Turseniï, carï se ocupau cu pirateria pe marea négra ²). In fine, Turseniï din regiunile de rësarit aie Mediteraneï sunt amintiţi si pe o inscripţiune egipteană din sec. XIV a. Chr., sub numele de Tursa şi Turisa ³).

Am vorbit până aicï de migraţiunile tursene în Italia şi de resturile acesteî populaţiunî în peninsula balcanică si în insulele mării egee.

A esistat însă un strat considerabil din o vechia populaţiune tursenă în părţile de nord ale Dunăriî de jos şi ale Mării negre.

In acesta regiune, faimdsă în timpurile preistorice, grupa cea mai impor­tantă şi maï civilisată o formau aşa numiţii Agathyrsî de lângă rîul Maris (Mureş) în Transilvania, numiţî de Stephan Byzantinul Trausi *). Agathyrsî, le diceau autorii grecescî ^B).

Din acesta familia, o-dată forte numerosă, a Trauşilor seu Agathyrsilor de Ia Carpaţî, se vede, că făceau parte si Trausiî din munţiî Rhodope, nu­miţî de Hesychiu, êSvoç ExuOr/.ôv. Rasa dacică, scrie Dio Cassiu (1. 51. 22) stabilise o-dată colonii în munţiî Rhodope.

Agathyrşiî si Etrusciî ne apar, de altmintrelea, în multe privinţe, ca doue popôre, ce avuse o-dată aceeaşi civilisaţiune comună.

în timpurile romane, Etrusciî séû Turseniï din Italia erau consideratï ca ceï maï perfecţi măiestrii în architectura militară. Locuinţele lor aveau formă de turnuri, T'jpacc=turris °).

Ca întemeietori de cetăţî ne apar şi Agathyrşiî delà Carpaţî.

Cetatea cea vechia delà Talmaciû (Landscron), situată în faţă cu pasul delà Turnul roşu, se aflase o-dată, după cum ne spune o tradiţiune popo­rală ⁷), în posesiunea unul uriaş cu numele Toresan = Turşan⁸).

') Thucydidis lib. IV. 109. — Dionysil Hal. lib. I. 25.

²) Homcri Hymn. VI. 8.

³) ttougé, Les attaques dirigées contre l'Egypte, XIV-e s., p. 25.

⁴) Stcph. Hyz. v. Tprxoioî. — Trăusani, un sat din j. Argeş. (Lahovari, Diet. 71).

⁵) In Banat, lângă Oraviţa, se amintesce la a. 1690—1700 satul A gat is, adï Aga-
dicï. Pesty (Krassô vârm. II. 4) observa, că aprôpe jumetate din locuitorii acesteî co­
mune pdrtă conumele Turc. (A se vede pag. urm.).

⁶) DioDj-sli Halic. lib. I. 26.

') Millier, Siebenb. Sagen, p. 8.

⁸) T urs, ca nume de familia, ne apare în districtul vecin al Sâlisccî.

Un oraş vechia al Dacieï, situat în părţile meridionale ale Transilvaniei, nortă Ia Ptolemcu numele de T iris cu m (Tilişca de lângă Săliscc, orï pute Cetatea de la M une cl?).

Mai multe castre séû cetăţi preistorice din Transilvania şi Ungaria au urtat în evul de mijloc, şi uncie ruine mai portă până în adl, numirî tursene.

ţ u _r c h (=TurcI), Theurch, Tôrcsvâr, Tùrtzburg (cetatea Tores), este în documentele istorice ale Ungariei şi Transilvaniei numele cel vechiu al caste-luluî ce închidea pasul Branuluî în părţile de sud-ost ale Transilvaniei, în tablele cugubine, Tur s cc=Turce este forma dativului delà Turscos =

Tuscus ^J).

Turuskou castrum, Toroczkovâr şi Troskovâr (cetatea Traseului, Trăscăului) este numele istoric al unuï vechiù castel din munţii Arieşulul în părţile de apus ale Transilvaniei, în tablele eugubinc forma de Turs-kum corespunde la Tu s cu m ²).

Un alt castel străvechiu cu numele de Thursch (Turucz. şi Turocz) se afla în Carpaţiî de apus aï Ungariei şi forma cetatea principală pentru apărarea comitatului Thurocz.

în fine, Turschan lapis³) (petra seu cetatea Turşanuluî) era, pe la a. 1263, numele unui munte din Carpaţiî de nord aï Ungarieï.

Agathyrşiî cunosccau metalurgia şi erau renumiţi pentru costumele lor cele fine, frumôse, şi cusute cu flori. După cum scrie Herrdot, eî erau forte luxoşî si purtau în mare parte ornamente de aur, xpuaocpcpci *). O probă evidentă despre gradul de civilisaţiune a acestei naţiuni.

Tot ast-fel ne apar şi Etruscil cel vechi seu Turscniî din Italia : un gen de cimenl, ce iubia fastul şi magnificenţa, după cum scrie Dionysiu din Ha-licarnas ").

Etrusciî, cari în timpurile mai vechi, purtau plete lungî, mal aveau în us şi coronele de aur ca recompense civile şi militare °); ér tinerii nobili etrusc! purtau la gât ornamente de aur (Hctruscum aurum).

Isidor din Sevilla scrie, că Grecii şi Etrusciî au fost cel de ântâiii, cari au scris pe table cerate ').

') Husclike, Die Iguv. Taf. VII a. 12. p. 267.

²) Husclike, Die Iguv. Taf. I b 17. p. 238.

³) Wensol, Codex dipl. Arpad. cont. III. 41.

*} Herodotl lib. IV 104: 'AydOupaoi Jj appi_TţtT0.. &_v(t_?s- stal v.al yjwţopo: ţa jiâXiota.

ATJenus, Orb. Descr. v. 447: Praecintique sagis semper pictis Agathyrsi.

) JHonysii lib. IX. 16: 'A^poSiaitov Ţap 8-!] xal rcoXinsXtt ţ2. ţ6) Plinii lib. XXI. 4. 1; XXXIII. 4. 4; XXXVI. 19. 7. — Juvenalis Sat. V. 164. *) Isid. Orig. VI. 9.1: Graeci autem et Tusei primurn fcrro in ceris scripserunt.

Ca material de scris, tablele cerate le aflăm întrebuinţate, în timpul do-minaţiuniî romane, şi la minele de aur ale Daciei ^J) ; un us, care pare, că s'a continuat aici încă din timpurile Agathyrşilor.

Pe monetele cele vechï ale Tursenilor din Italia figureză adese ori tipul luï Hermès (Armis al Daciei, Armes al ScyţicÎ), precum şi atributele sale: brdsca ţestosă, caduceul, calul cel miraculos al timpurilor mitice pelasge, boul şi verul sëlbatec.

Musica naţională a Etruscilor era pastorală. Se cânta cu fluera şi tinerii etruscî esecutau săltări graţiese însoţite de strigări în versuri, întocmai după cum este si astă-dî usul la poporul român delà Carpaţî.

Aceşti jucători, cari i-şl câştigase o mare rcputaţiune în Italia, erau nu­miţi de Romani histriones ²), un termin etnic, ce reducea originea acestor jocuri etrusce la populaţiunile de la Dunărea de jos, îs tri séû îs tri an i, cum se numiau în timpurile eroice ³).

în Transilvania şi în regiunile vecine ale Carpaţilor mal întîmpinăm până astă-dî o mulţime de nume familiari, ce ne indică, că o-dată esistase în părţile aceste o populaţiune de familia tursenă. Din aceste notăm aici următdrele:

în Transilvania şi Bănat :

Turşa Tursan Turşan Târs	Târsu Târşa Târsea Târsean	Tuşea Tuscan Trişcă Truţ.
Târsan Târsean	Târziman Târzoman ^4)	Truşcă Truşcoiu.

Turs Tursa Tursea Turzea

în România : Târsu Târsa, Târsca

în documentele istorice ale Transilvaniei şi Ungariei:

Tarsa Turs Turzo Turuzo Ters

Torsa Torsol Turzol Tusk ⁵) Tyrch=Tircî ^e).

') C. I. L. voi. II, p. 921 seqq.

»; Livii lib. VII. 2.

') După cum artiştii şi meseriaşii din Phrygia erau numiţi phrygioncs.

⁴) Cf. Lacus Trasitnenus în Etruria, cu înţelesul de lac tursenic Ia Sil. Ital. IX. 11.

⁶) Numele de Tuscî a trecut cu migraţiunile pelasge din Asia în Europa. Seneca (Cons. ad Helv. 6): Tus c os Asia sibi vindicat.

⁸) Notăm aici următdrele localităţi cu numiri tursenice: Târsenî s. (Muscel); Târ-senl s. (Mehedinţi); Târsesci s. (Argeş); Târsu cătun (Roman); Tresescî seu Trisescî s. (Bănat); Trusculescî s. (Vâlcea); Trusenî s, (Basarabia); Grindul Tur-sanuluiT mov. (Romanaţî); Tuscia s. (Haţeg); TuscurescI pichet (Brăila); Turţu s. (Ugocea); Turzinésca m. (Gorj); Şelimbru s. (Sibiu); Salembrum op. la Guido (Etruria); Selymbria op. (Thracia, lângă Propontis); Tarquinii, Tarcynia, Tarconia op. (Etruria); în timpurile preistorice Tarcynaei, popor hyperboreu (Steph. Byz.); Locul, unde se afla vechiul oraş Tarquinii din Etruria, are astă-dî numele Turchina

Cu deosebire în Ţcra Făgăraşului şi în fostul Ducat al Amlasuluï maï sista până astă-dl o mulţime de nume familiari tursene, cum sunt :

Din vechia idiomă turscnă s'a maï păstrat în colindele religiose ale Ro­mânilor din Transilvania cuvântul l ar i u (Iar), cu înţelesul de «păstoriu-stăpân», dupa cum acelaşî caracter î-1 avuse cuvcntul Iar şi în cultul cel vechiu al regiunii etrusco-romane '-).

') Florent, Szelistyci fiôkszék kozségci, 9. Csatolm. p. 24.

') Colinde din c. Ciubanca, comit. Dobâcei (Colecţiunea nostră):


Sus în plaiu munteluî

Sunt treî lari, pecurarî . . .

Strigă 'n lume, strigă 'n ţeră Strigă D'Ana D'Argheliana. . . Din cetatea mohorîtă, Cine 'n lume s'a d'afla,

Colindă din c. Bora, j. Ialomiţa (România): E un Iar de pecurar Cu (lucre de lucre,

în Transilvania Bârsan, Borzan, Bursan (orig.

din t. Bârseî, terra Borza), Călin

Cluş, Glosa (Clojă) Herşu, Hèrza, Hêrsan Lehu, Lehui Ludu Măican Mămulca Manta Mareiu Melurnea

Metea

Moşoiu, Muşină

Olia

Onia

Pepelea

Picu'), Pica Popănecî, Popenecî

Sinea

Tarcea

Terhenu, Tirhenia

Tosgă, Tocşă

Togan

Turia

Vâlsan ; Volso, Volzan (doc. ist.)

Volcan, Vulcan

Vulcu

în Elruria Porsena

Calenus

Clausus (Claudius)

Hersenna

Lechu (Lichas. Virg.)

Lydius

Maecenas

Mamraula

Mantus

Marcius

Mastarna (nuniolo etr. al rog. Sor-

viu Tuliu) Metas Musonius Olenus

Annius, Aunus Perperna

Picus (rex Tyrrheniae. Lac t.) Cupcnci (Sabinorum sacerdotcs) Sena (opp.) Tarco Tyrrhenus Tuscua Tages Turianus

Volsinii, Vulsinii (opp.) Volcanus, Vulcanus Vulci (opp.)

Sé-ï înveţe-un murg din stcvă Fără frêù, fără căpcstru, Fără léc de şea pe densul.

Nime 'n lume nu s'afla Num' on lariû, un pëcuraria Cum veni, pe murg sări . . .

Când în flucrc dicea Tôle oile plângea . . .

260.—Pictură simbolică etruscă, desco­perită in camerele sépulcrale de la Tar-quinii (Corncto), rcprcscntând călcto-ria sufletului după morte. (Muscul din Vatican).

*>~,-j
261. —Călăreţul din doctrinele tursenc, pirat pe o urmă funerară, descoperită Z imn i cea {România), simbol a! călCtori sufletului pe ceea laltălumc »).—Bolliac Trompctta Carpaţiloru, nr. 1137.

262.—Pictură etruscă din necropola suterană delà Tarquinii, înfăţişând o devoţiune înaintea urnelor funerare părintesc!, între cari se vede aşedat un crater mare. (Muscul din Vatican).

^J) Accsl simbol insă are o dualitate; el represimfi nu nmr.ru sufletul celui decedat, dar şi imaginea lin Her­nies , ciomnui şi conducatoriul sufletelor pe ceea lr.lt£ hune. figurat Cfi mesager călare. Acelaşi simbol ni se prcsintii si ]>e unele monumente funerare din Serbia. (A r c h .-e p i f; i . Mitth. X. 213—6.— K a n i t z , KBm. Stud, in Scrbicn. 139).

NIC. DENSUPIANU. f) 4

Lariï, ça deiï tutelari aï satctor, oraşelor şi câmpurilor, erau adoraţî în păduri. Frafiî Arvalî sacrificau Larilor 2 berbeci şi Mamei Larilor 2 oï *)• Simbolul Larilor era un câne dinaintea picierelor.

Cuvântul Iar maî era tot-o-dată şi un titlu onorific Ia Etrusc!, d. c. Lar Porsena, Lar Tolumnius, Lar Herrninius.

O altă populaţiune numerdsă din familia tursenă o formau aşa numiţii Thyrsagetae ²). Locuinţele lor se aflau lângă rîul Tanais, în vecinătate cu Budinil şi Gelonil. Arma lor naţională de resboiu era lancea (hasta), 6r ca instrumente de musică, fluera (tibia) şi timpanele.

în fine, mal notăm aici, că regele cel înţelept a Scyţilor din nordul Istru-luT, în contra căruia venise cu rësboiû Darie, regele Perşilor, portă la Herodot numele de Idanthyrsus, adecă Munteanul tursan ³).

25. Placî, Blacî, Belacî, Bclce (Belcae), Feacl etc.

Diferite triburi şi populaţiunî pastorale pelasge ne apar încă din timpuri forte depărate cu numirile etnice de Placï, Blacï, Belacï, Belce etc.

în acesta privinţă, vom reproduce aici următorele date.

O localitate pelasgă din Asia mică, situată lângă muntele Olymp din Bithynia, era numită IIAaxfa *).

Aceşti Placi", după cum ne spune Herodot (I. 57), emigrase o-dată de pe teritoriul Athene!, a cărei populaţiune o formase în vechime Pelasgil. După Artemidor însă, care trăise pe la a. 100 a. Chr., locuitorii de lângă muntele Olymp în Bithynia au fost o colonia a Mysienilor (Geţilor) din nordul Dunării de jos ⁶). Suida mal amintesce pe teritoriul Atticcî o localitate, nu­mită în forma literară grecescă, IRaxiaSat.

Placi! de lângă muntele Olymp, în Bithynia, adorau cu deosebită pietate

^l) Henzcn, Acta fr. Arv. p. 145.

•) Val. Flacci Argon. VI. 134.

') Herodoti lib. IV. 76. — *I5a, ion. ÎSr„ munte păduros.

⁴) Mclac lib. I. 19: Placi a et Scylacc, parvac Pelasgorum coloniae, quibus a tergo
imminet mons Olympus. — Scylacls Pcripl. c. 94. — Plinii lib. V. 40. 2. — IJnrada,
O càlêtorie la Românii din Bithinia (laşî, 1893), p. 3 scqq.: audind ... că s'ar afla mai
^mu ţi Români în Asia mică şi anume in Bithinia la pôlele muntelui Ol imp în apro-
Pjere de oraşul Brusa am ajuns Ia Brusa Aicî.... ml-aû spus că (aceî păstori

_{v >}^muntele Oiimp) se numesc Armâni, că erau forte mulţi . ... dar de vre-o dece ⁱⁿ> "ncdce nu se mai vëd cu oile prin munte.

⁵> La Strabo, libr. XII. 8. 1.

pe Mama mare seu Mama deilor (Terra Mater), suprema divinitate a lumii vechi pelasge_; venerată în particular ca stăpâna munţilor, pădurilor şi păşunilor, damna turmelor şi a păstorilor ([ii^Tïjp ôpeJa). Sanctuariul Mameî mari din Placia, numit myjtyjp IlXaxtavî], ajunsese în anticitatc la o deosebită celebritate.

O importantă grupă pclasgă de Placi locuia în timpurile preistorice lângă muntele Ida, ce domina câmpiile cele frumose ale Troici.

După Homer, partea meridională a muntelui Ida se numia HXâxo;. Oraşul principal al populaţiuniî pastorale de aid era Theba, numită la Homer Theba de sub muntele Places, 07jŞr] OnoTtXay.tîj ; Theba cea sfântă, Qrfî-q Ispvj¹); la Dicearch Thebe Placia ²).

începuturile istorice ale acestei cetăţi «sfinte» şi cu «porţi înalte» se redu­ceau aşa dar la timpurile cele mitice ale ginţii pelasge.

Din Theba, de sub muntele Placos, era originară Andromache, admirabilă soţia a luî Hector, a primului erou troian, a cărei devoţiune familiară, Homer ne-o îniăţiseză ast-fel:

«Şi când Hector ajunse la Porta Scheă, i alergă înainte soţia sa Andro­mache, care i adusese o zestre mare. Ea era fica luî letion, care locuia sub codrul, numit Placos, în Theba de sub muntele Placos, un principe ce domnia peste vitejii din Cilicia. Anume, fica acestuia se măritase după Hector, cel cu armele de bronz. Andromache, urmată de o servitdre, i alergă în­ainte ţinend în braţe pe micul seu fiu, întocmai ca o stea de frumos... Ea se apropia de Hector vërsând lacrimi, si pe când acesta o ţinea de mână, ea i dise aceste cuvinte : O, bărbat minunat, pe tine te va perde virtutea ta, şi ţie nu-ţi este milă de fiul teu cel mic şi de mine amărîta, care acuşi v o fu rëmâné veduvă, fiind-că pe tine te vor ucide Greciî, cari năvălesc cu toţii asupra nostră; ér eu, lipsită de tine, m aï bine ar fi se întru de via în păment, că-ci nu voiu ave mai mult nicî o mângâiere, dacă tu vei muri, ci numai întristări. Eu astă-dî nu mai am nicî tată, nici mamă iubită, fiind-că pe tatăl meu 1-a ucis divinul Achille, când a devastat Theba cea cu porţi înalte şi plină de popor ; atunci el a ucis şi pe tatăl mieu letion, însă nu l'a despoiat de armele sale, ci avênd un sentiment de pietate pentru densul, l'a ars dimpreună cu armele, ce i le făcuse fauriî. . . . 6r pe mama mea, care domnia peste codrul Placos, Achille a luat'o captivă, a dus'o cu totă averea eî şi nu a liberat'o, de cât după ce i s'a plătit un preţ de rëscumpërare enorm de mare; însă Diana, care trimite săgeţî asupra omenilor, a lovit'o, şi ea a

¹) Hoincrl II. I. 366 seqq.; VI. v. 397.

^!) Uiccnrclii fr. 11, în Frag. Hist. gr. II. 238.

"ncetat din vicfă în casele tatălui meu ; ast-fel, că tu eşti astă-dî pentru mine fată mamă si frate şi tot-o-dată bărbatul mieu în flôrea vieţcî sale. Dar fie-tî acum milă şi remânî în casele tale cele înalte, ca se nu laşi pe copilul teii orfan şi pe nevasta ta veduvă> ^J).

Presimţirea tristă, ce o avea Andromache se împlincscc îndată. Hector este ucis de Achille, şi când Andromache primesce acesta durerdsă scire, ea se lamenteză ast-fel:

«O l Hectore, o ! nefericita de mine, în ce ces rëû ne-am născut amêndoï, tu în Troia, în casele lui Priam, ér eu în Theba sub codrul Placului, în casa lui letion, care m'a crescut pe când eram mică, nefericitul pe o fiinţă neferi­cită. O l de nu m'ar fi născut. Acum tu te ducî în ascunsele pămentuluî şi pe mine mc laşî veduvă în casă, în jelea cea mai mare ; ér fiul teii, pe care l'a m născut noï amêndoï nefericiţii, este numai un copil de tot mic; şi el nu va maï ave nici un ajutoriu de la tine şi nici tu delà el, fiind-ca deşi va scăpa din rës-boiul acest funest al Grecilor, el va avea tot-de-una se Sufere numaî calami­tăţi si rele. Acesta di nefericită va lipsi pe acest copil de toţi ceî asemenea luî; faţa lui va fi tot-de-una întristată şi ochii luî plini de lacrimi. . . Lipsit se va duce copilul acesta la soţiî părintelui seu; însă pe el i-1 va alunga de la masă un alt copil, aï căruî părinţî trăesc; îl va îmbrânci şi-1 va persecuta cu in­jurii strigându-î : «du-te de aici, că tatăl teii nu e la masă cu noï» ²).

Andromache ³), a cărei mamă se numia Laothoe ⁴), ne apare ca una din cele maï nobile figuri ale Iliadeî. Model de iubire conjugală şi matcrnală, ea este tipul femeieî biace de lângă Troia, religioasă, stipcrstiţiosă, presimţitore, şi neîncredëtôre în străini. Plângerile eï se par a fi nutnaï lamentările funebre ale unei ferneî române din dilcle nestre '•>).