Graiul românesc din Sêfdû

') Homcri 11. VI. 390 seqq.

²) Homcri II. XXII v. 477 scqq.

^s) Andromache, nume grecisat. Forma mai corectă se vede a fi fost Aromache, după cum un fiu al lut Priam se numia Aromachus (Uyym Fab. 90).

⁴j Ifomeri I!. XXI. 85.

*} Reproducem aid câteva estrasc din bocetele femeilor române delà Carpatï (după Marian, înmormentarea la Români, p. 123, 505 scqq.):

La portă la ţintirim Noi astă-dî ne despărţim, Se stăm dar se mal vorb Unde se ne întâlnim.

im,

Că noi de astă-dî încolca Tătuţă n'om maï ave ; Kiel tătuţă, nicî miluţă, Nicî pe mine cu priinţă.


Mult iubitul
mieû bărbat,

De cum de te-ai îndurat, Copilaşii de aï lăsat, Pe mine m'ai vedănit.

Cine mi te-o sfătuit,

pc astă cale de aï pornit,

Se mi te duci în păment.

Un alt teritoriu cu numele de BXaxsta se afla, după cum ne spune Ari-stotele !), pe ţennuriî Asiei mici, în apropriere de oraşul Cyrnc, patria lui Homer, spre nord de gurile rîuluî Hermus seu Hermuna.

Mama luî Priam, a ultimului rege al Troieï, are la Apollodor numele de Placia ²). Ea a fost fica regelui Atreu din Mycena, oraşul cel străvechiu, cyclopic, avut de aur şi faimos al Peloponesuluî, capitala luî Agamemnon.

Pelasgiï formase, după cum am vedut (pag. CSI), în timpurile preistorice populaţiunea primitivă a Egipetuluî.

în prefectura Alexandriei, lângă gurile Niluluï, se afla introdus, după cum ne spune Suida, un imposit — de sigur din timpuri forte vechi — numit Blachennomium, pe care aveau se-1 plătcscă regilor egiptenî astrologi!, ca se potă profeţi poporului de jos evenimentele, ce li se vor întâmpla în cursul vieteï ^s). Mai notăm aicî, că lângă delta Nilului se aflau stabilite încă din timpuri forte obscure diferite triburi pastorale pelasge. (Cf. BouxcXczov otéjia la Hcrod. II 17. 164).

Blachennomium era aşa dar un imposit consuetudinar asupra veniturilor, ce le aveau astrologii delà păstorii şi ţeraniî pelasgî, tot-de-una curioşî să cunoscă succesiunea evenimentelor şi destinele sorţii lor.

Numele de «Blachî» se pare, că a fost o-dată o numire generală pentru locuitorii de pe sesurile Nilului.

Clasele de jos ale populaţiuniî egiptene, de la ţeră cât şi de la oraşe, cu deosebire lucrătorii de pământ, ne mai apar şi astă-dî sub numele de Felahî şi F u la h î; un termin, pe care Turcii î-1 întrebuinţeză ca expresiune de des­considerare pentru Egipteni.

Felahiî formeză din punct de vedere etnografic, cea mai vechia rasă a populaţiuniî din Egipet ; ei sunt descendenţii locuitorilor primitivi aî acestei

Dacă nu-î fi dumnia-ta, Străinii că ne or mustră !

Cum de mi te-aî îndurat, Şi copil ţi-ai lăsat

Mititei si nemvefati, _ . „ .

« ,'.„„,.. Da de cum tc-ai indurat

Si prin străini ne-aï lăsat, Tot de chin şi de necaz

In semn mmerui daţi?

Că eî s'or trcdi o-dată, Că n'au milă de la tată.

Şi cu lacrimi pe obraz ;
De or esi din casă afară '

_T . ; .. , Ca noi cat om mai trai

La toţi le-or fi de ocara,

De or intra de afară în casă La toţî le-or fi de probază.

Nime nu ne-a milui ;

Tot cu «du-te» şi cu vină,

Că la nime n'avem milă.

⁴) Snidas, v. BXâxa; ol S' àrcô tou noi; ti) K6p,v; -/copîou tyj; DX«y.=iaţ (BXav.îaţ, Etym. M.) ou [iyr₍jj.6Vîûsi xaï 'Af.ototD.rji:.

²) Apollodori Bibi. III. 12. 3. 11; III. 12. 5. 1.

³) Snidas v. BXăxa: v.ai ev 'AXs'avSpsîa 3i TlXoç-ci pXoixsvvôjj.-.ov, ï ol à-'^jlû-f

tërï. Calităţile lor fisice sunt remarcabile: un cap frumos dolichocefal cu o frunte Jată eşită înainte, ochi negri strălucitori şi o gură bine formată. In fine, numele de Fclahl se mal aplică până în dilele nostre si Ia vechii lo­cuitori aï Syrieï de lângă cestele Mediteraneï.

în Palestina, care înainte de invasiunea Ebreilor, era locuită de Pe-las^iï Ainoreï, cărţile testamentului vechia ne amintesc pe un Ba lac seu Balacus, ca rege al Moabilor, de lângă muntele Abarimon (al Arimoni-lor albi). O insulă de lângă colţul de sud al Indiei arc la Petolcmeu numele de Balaca ¹).

Polybiu amintesce în părţile de apus ale Peîopoucsuiuï, în Trifylia, un orăşel cu numele de Bolax ²), formă identică cu Bălăci, sate în România.

La Homer, numele de ÏÏÀâxc; ^ne mai apare şi sub forma de "l'Aaxo; ³), unde sunetul u représenta pe un digama colic şi care se înlocuia une ori cu j3, cu şi o ⁴).

Adese ori, numele de "l'Àaxo; ne apare sub forma de 4>ûÀaxoç ⁵), ce co­respunde din punct de vedere al etimologiei la Vulacos. Localităţi, cu numele grecisat de ^uAdfocrj, ni se presintă în diferite ţinuturi locuite în vechime de Pelasgî: în Thessalia, în Epir, în Arcadia etc.

în Chersonesul tauric (Crimea) exista de asemenea, încă înainte de timpurile lui Traian, un district cu numele de PI a ci a °). Un rege scyt din acesta localitate, contemporan al lui Mithridate cel Mare (131—63 a. Chr.), ne apare la autorii grecesc! cu numele de Palacos ⁷).

Formele grecesc! de Placos,Placia şi Palacos corespund din punct de vedere al etimologiei la Blacos, Blacia şi Balacos. Grecii cei vechi schimbau adese ori sunetul (3 cu n. EI diccau: r.âXXsw în loc de ŞxXXeiv (n jacé), TOTcA* în loc de (3aT£~v (a urca), 'Afjurpaxia în loc de 'A[ij3pax.fa ⁸) etc. Ptolemeu numesce insulele britanice Ilpenavcxxi vljvo¹., ér istoricul by­zantin Chalcocondyla afectând si densul usul cel vechia grecesc, scrie llôf-o>.vo; în loc de BiySavoj.

Scyţiî, popor cu moravuri, cu instituţiunî şi credinţe religiose pelasge, ne apar la autotil anticităţiî sub doue numiri etnice generale. «Ceî vechi», scrie

') Ptolcmaci lib. VII. 4. 12. ²) Polybii lib. IV. 77 şi 80. ^!) Cf. Odyss. XIV. 204.

⁴) Un munte din Bithynia so numia Olachas (Plin. XXX. 18). *) Homeri 1). II. 705. — Herodoti 1. VIII. 85. — Apollod. Bibi. I. 9. 4. ⁶) Plinii lib. IV. 26. 7: Taurorum civitas PI aci a. ') Strabonis lib. VIL 4. 3. ' ^Cf- Pherecydis fragm. 101. —Steph. Byz. v. 'ă^'m-m.

Pliniu, «au numit pe Scytï Arameï», adecă Arămanî; fără îndoiclă, acesta era numele lor naţional; 6r geograful Mêla ne spune, că aprope tete populaţiunile Scyfieî au fost numite în general Belcae¹); o numire de origine străină şi caro corespunde la forma de «Belacae», orî «Balacae».

Despre aşa numiţii Arimphaei, cari locuiau «sub pôlele munţilor celor înalţi aï Scytieï» (lângă CarpaţT), mai aflăm la Herodot o importantă notiţă etnografică, că omenii aceştia, după cum spuneau Grecii, erau spaXaxpot ²); un termin, care de fapt ne indică rasa seu familia acestui popor, dar care sub forma acesta mai avea în limba grecescă si înţelesul de: ômenï fără per pe cap, adecă pleşugî.

Un locuitoriu din Dacia este amintit pe o inscripfiune din Delos cu nu­mele de Balacros ³).

CJn fiu al regelui Amynta III din Macedonia (392—368 a. Chr.) are de asemenea numele Balacros. Un alt Balacros, Macedonean, se afla în garda lui Alesandru cel Mare, şi în fine un al treilea Balacros era comandantul trupelor sale usore ⁴).

Pe arcul triumfal delà Susa, una din populaţiunile ligure, ce locuia în A l p i î de apus, în regatul lui Cottius, ne apare sub numele de Belaci ⁵). Pe in-scripţiunile delà Nicaea (Nizza), unde locuiau D e ci a ţii seu Decianiî, maï aflăm numele de V e 11 a c c o şi V e l a c u s B l a i s i c i u s °) ; identice de altmintrelea cu Belacus.

Aprôpe tôte populaţiunile Gallic! meridionale erau cunoscute încă din timpurî forte obscure sub numele general de Volcae.

Pliniu amintesce lângă gurile Rhodanuluî, insula Blascorum ⁷), adecă a Blascilor, numită de Ptolemeu în formă grecescă BÀaaxwv ⁸).

In Hispania, o vechia ginte din provincia Tarraconicî purta numele de

*) Mclne lib. III. 5: Scythici populi fere omnes in unum Belcae appellati. Cf. Pauly-Wissowa Real-Encycl. v. Belcae. — în regiunile Germanici de lângă Scyţia_; Cesar amin­tesce pe Volcae, aceeaşî numire cu Belcae. (B. G. VI. 24: loca, circum Hercyniam silvam, Volcae Tectosages occupaverunt, atque ibi consederunt).

²) Herodotî lib. IV c. 23: oîr.eooot ăittupsav o5f/Euw u^fiXâiv âvOpui^o'. XîŢojxevo'. siva¹, TtâvTeţ îpaXaxpol ,. . . OuvO|j.a Se acfa soţ'. 'O^'p^rcaTot.

") P;iuly->Vissowa, Real-Encycl. v. Dacia.

*) Cf. Arriani De exp. lib. I. 29. 3, II. 12. 2; III. 12. 3.

⁶) C. I. L. voi. V. 7231. — Numirile de Bălaciu şi Bălăci le maï aflăm şi astă-dî pe teritoriul Daciei vechî : Bălaciu n. p. (Gorj), Bălăci c. (Teleorman), Bălăci cât. (Vâlcea).

») C. I. L. voi. V. 7845. 7888. 7897.

') Plinii lib. III. 79.

⁸) Flolomaei lib. II. 10. 9.

VI o qui ). In Bactica aflăm o femeia cu numele de Cornelia Val la ta, ér în Asturia un Blecaenus alăturea cu un Do ci us¹).

Numele Belacilor seu Blacilor ne maï apare sub diferite forme dialectale în părţile de nord ale Germaniei şi ale G al l i ei.

în timpurile lui Carol cel Mare (797), întregă regiunea cuprinsă între Rhenul de jos şi Elba forma doue provincii: una în partea de apus, numită Vest-falahi, alta în partea de răsărit, O o s t fala hi -), adecă F al ah i î de apus şi de resărit.

O insulă de lângă gurile Rhenuluï era numită în evul de mijloc Walacra.

în Gallia Belgică, cuprinsă între rîurile Sena, Rhcn si Marca de nord, populaţiunea cea mai numerosă si mai puternică o formau în timpurile Iui Cesar aşa numiţii B el l o va c i, la Strabo în doue manuscrise Balloaci ³). Fără îndoielă, că aceşti Bellovacï séu Balloacî aparţineau la aceeaşi familia cu B el a ciî din Alpî şi cu Falahiî din părţile de resărit ale Rhenuluï de jos.

în fine, mai este de lipsă se amintim aici, ca pe unele monete, anteridre dominaţiuniî romane, ce aii fost descoperite în regiunile ArmoriccT, seu ale Gallieî de nord-vcst, aflăm numele VI a t os ^D) şi care în tot caşul este identic cu Vlacos.

în peninsula italică, numele Blacilor ne apare sub diferite forme, încă din timpuri forte vechi. Unele din numirile aceste se reduc la timpurile migraţiunilor pelasge, altele însă sunt introduse prin scrierile geografice ale autorilor grecescî. în acesta privinţă sunt memorabile cuvintele Iui Pliniu : că simţesce o adeverată ruşine se facă descrierea geografică şi etnografică a Italieï după autoriî grecescî ^s).

La Dionysiu din Halicarnas, O bl ac us este numele unui Etrusc din Vol-sinii seu Vulsinii; un comandant vitéz, care se distinsese în rësboiul eu Pyrrhus, faimosul rege al Epiruluî «).

Divus pater Fa l acer era o vechia divinitate romană, cu un cult parti­cular. Marele preot se numia Flamen Falacer. Etimologia numelui se reduce in tot caşul la cpaXaxpoî, de lângă munţii ccî înalţi aï Scyfieï, despre can ne vorbesce Herodot, sila numele proprii de origine etnică, Balacros, ce le aflăm în Dacia si în Macedonia.

') C. I. L. voi. II, nr. 6311. 1798. 2633.

²) B.ilnzii Capitularia, Tom. I (Ed. 1687) p. 275.

") Strai). Geogr. (Ed. Didot) p. 173.

") Revue celtique, t. XII, 404. —Cf. ibid. t. XIV, 179.

") Plinii lib. III. 20. 8: Pudet a Graecis Italiae rationem mutuari.

^e) Dioiiysii Hal. lib. XIX. 12.

Un vechili oraş etrusc se numia Felathri. O altă localitate numită Fa-lacrinum, în formă grecisată Palacrinis (Tab. Peut.), se afla pe teri­toriul Sabinilor.

Diferite alte triburi italice, ce aparţineau familiei vechi pelasge, purtau nu­mele de : V o l c i în Lucania, V o l s c i în Laţiu ^l) Volei,Vulci, Volsinii şi F al i s ci în Etruria. Este o linie etnografică, care trecea din Italia de jos peste Laţiu şi Etruria; de aci se prelungia la Belacil seu Velaciî din Alpî, la Blasciï de lângă gurile Rhodanuluï, la aşa numiţii Volcae din Gallia meri­dională, la Falahiï de lângă Rhen si la Bellovaciï séu Balloaciï de lângă Marea de nord.

Mal rernâne acum se ne ocupăm aici cu originea şi semnificafiunea etnică a numelui familiar Flaccus, pe care-1 întâmpinăm adese ori, în Italia şi în diferite provincii ale imperiului roman.

De fapt, Flaccus, ca nume de familia, este numai o simplă formă literară în loc de VI acu s. în vechia limbă latină, sunetul v se schimba adese orî cu f; ast-fel aflăm Folcatius si Volcatius, falvae si valvae, Fe­lathri la Etrusci şi V o l a t e r r a e la Romani, patria natală a celebrului poet satiric Aulus Persius Flaccus.

în nici un caş, etimologia acestuî nume familiar nu se pdte reduce la cu-vcntul latin flaccus, «om cu urechile blegoşate» (auribus flaccis), cum au cercat se ni-1 esplice o parte din autoriï romanï.

Una din familiele cele mal numerose si maî ilustre ale Romcï a fost g i n t e a numită Cornelia, din care a eşit un numër însemnat de bărbaţi mari, cari au înălţat gloria poporului roman şi între cari cel mal celebrii au fost Sci-pioniI. Unele ramuri ale acestei familie purtau conumele de Blasio, Flaccus, Balbus, Barbatus, Dolabella, Lentuius, Lupus, Mam-mula, Maluginensis, Merula, Niger, Cethcgus, Corculus, Crus, Rufus, Rufinus, Sisenna, Sylla, Vatia etc. Numele de Blasio si Flaccus sunt amcndoue sinonime şi amêndouë identice cu Vlacus²). Multe secule, Cornelii patrician! ţinură sărbătorile lor particulare tradiţionale; el mai

') în limba Volscilor, numiţî o-dată Volosci şi Volusci, aflăm formele: vinu în loc de vino (all.) şi fâşia în loc de faciat, unde guturalul c (k) a trecut în consonantă sibilantă şi finalul t, litera caracteristică a pcrsôneï a treia, a dispărut. (Corssen, De Volscorum lingua, p. 1. 48. 50).

²) în limba Slavilor din peninsula balcanică, Românii sunt numiţî Vlasi. — La Ano­nym u s Belae reg. notari us, Blaciî din Transilvania încă sunt numiţî Bl aşi i (cap..25: terre illius [ultrasilvane].... homines essent. ... blasii et sclavi). — Cf. Parci(5, Voc. illir.-ital. (Zara, 1S58): Vlasë, giovine vallaco.

păstrase încă până în timpurile Iu! Cicero ritul cel vechifi de îmormentarc, ca se aşede în sînul pământul, seu se înhumeze, corpurile celor decedaţi, punênd dinaintea mormintelor înscripţiunca: «Hie situs est» (Aici odih-nesce). Dictatorul Sylla a fost cel de ântâiu din acesta familia, care, după cum scrie Cicero, a dispus, ca corpul seu se fie ars în foc, temcndu-se ca ini­micii se nu-î desmormenteze şi risipescă osemintele, după cum făcuse densul cu remăşiţele lui Caiu Mariu. în ce privesce pe Cornelii Cethegî, aceştia au arëtat tot-de-una un despreţ pentru tunica greco-romană, pe care nu a purtat'o nici un membru al acestei familii. In ţera Făgăraşului maï esistă şi astă-cli vechile familii boieresc!, ce portă numele : Cornea, Balbu, Barbu, Bărbat, Lé n cui, Lupul, M ă m u l e a, Mărginean, Negrea, Co­tigă, Cocoră, Cârşă (Cârjă)¹), Roşu, Sesarmă, Silea, Bâţia²). în comuna Botenî de lângă Câmpulung aflăm şi familia Dolbea, cr în munţii de apus aï Transilvaniei, familia Mălăgeanu ³); aceleaşi nume cu Dolabclla şi Malugin cnsis.

Gintca Cornelia, care făcea parte din minores gentes, seu din cele aşedate mal târdiu în Roma ⁴), a fost considerată si în timpul imperiului ca un nein străin, care nu se asimilase încă cu moravurile, cu obiceiurile şi credinţele religiose ale celor alaltc familii vechi romane.

Poetul Juvenal, care trăise în timpul lui Domitian, ne înfăţişezi! pe Cor­nelia, mama Gracchilor, ca o femeia superbă, ce despreţuia pe Latini, asemënând'o cu Niobe, care se considera mal nobilă de cât gintea Latonei

¹) Cei vcchî derivau numele familiei Sci pio de la cuvcntul sci p i o (ay.'.-iuv), baston lung
al unei persane însemnate, sceptru (Isid. Orig. XVIII. 2. 5). Cu înţelesul acesta, numele
de Scipio este sinonim cu numele familiei boierescî din Ţdra Făgăraşului Cârşă=Cârj ă
(m 1. rom. cârjă, baston al unui om avut, seu înalt demnitarii!: ctim. yp'j-z'.av [o/Yjiupov] la
Homer). Se pote, că aceeaşi însemnare a avut-o la început numele familiei Crus (din gin­
tea Cornelia), pe care ceî vechi nu 1'au putut csplica. în limba francesă, crosse, cârjă

²) Despre familie!c boierescî ale Făgăraşului a se vede publicai iunca nostru, Monu­
mente p. ist. Ţ. Făgăraşului, Bucurescî, 1885, şi Revista crit.-lit. I. p. 477 s'cqq.

^s) Cf. Alessandrescu, Diet, geogr. Muscel, p. 43.—Frâ ncu, Molii, p. 118.

⁴) Gintea Cornelia, forma, după cum vedem, o grupă socială compusă din maï multe familii patriciene şi plebcie, cari nu derivau de la unul şi acelaşi stră-^m°Ş comun; cari erau însă unite intre densele prin tradiţiunî, prin moravuri, prin obiceiuri, prin credinţe religiose şi origine geografică comună, şi cari tute rccunosceau superioritatea, er la început, du sigur, şi autoritatea militară a familiei Cornelia. — Cu 8 a Cornelia se mai afla în relaţiunî familiare apropiate şi gintea A emil ia, din care ^{Un ram} Purta conumele de Bar b ui a. Notăm aici, că in Ţera Făgăraşului, în comuna ^enî, unde se află legănul familiei boieresc! Cornea, maï esistă şi astă-di familia boie-^r°'^scă Mi lea, şi care pe la a. 1711 avea un ram cu numele de Barbu M i l ca.

şi-î dice : së-sl iee pe Annibal al sëû, se iee pe Syphax, regele cel învins al Numidieï, pe care Scipio l'a dus ça prisoneriti la Roma, së-sï ice în fine tdtă Carthagcna (înţelege aicï familia sa) şi se migreze ').

în altă satiră a sa, în contra nobilimii istorice, Juvenal face alusiunc la familiele patriciane din Roma, cari i-sî reduceau originea lor la triburile cele rësboinice ale Titanilor din regatul lui Atlas şi la fratele acestuia Prometheu.

Putem ast-fel presupune, că gintea Cornelia cu ramurile sale Flaccus şi Blasio — inaï ales însă după gruparea familielor din can era compusă — apar­ţinea la trunchiul cel vechiû pelasg, din nordul Dunăriîf de jos, si în particular nobilimii din Dacia.

Cu această ocasiune vom face aici amintire si de un Publiu Corneliu, originar din Dacia.

La a. 260, împëratul Valerian cade în captivitatea Perşilor. In diferite părţî ale împeratulul se ridică o mulţime de concurenţT, cari voiau se dis­pute fiului seu, luî Gallien, purpura, tronul şi imperiul. Unul din aceşti com­petitori a fost Regal i an (s. Regillian), născut în Dacia traiană, şi care pre­tindea, că se trage din familia regală a Daciei ²).

în timpul domniei lui Valerian, Regalian fusese comandant general (duce) peste trupele romane din Illyria; el bătuse în rcpcţite rêndurî pe Sarmafiî lazygî şi recucerise aprope de nou Illyria pentru imperiul roman. Esistă o scrisorc, pe care împëratul Claudiu, pe când se afla în vieţu privată, o adresase lui Regalian si în care i dice : că este o fericire pentru imperiul roman, că are un bărbat atât de espert în lucrurile militare, cum este densul, şi că ar fi demn de triumf, dacă ar mal esista timpurile vechi, în general, Regalian era considerat în armata imperiului ca un bărbat cu talente esce-lente militari şi demn pentru tronul imperiului. Trupele din Mesia, la care aparţineau în timpurile aceste si părţile de sud-ost ale Daciei, proclamară pe la a. 263 pe Regalian ca împërat; însă el a fost ucis de Roxolanî în în­ţelegere cu trupele romane, cari se temeau de crudimile lui Gallien.

De la acest Regalian esista câte-va monete de argint, ce ne înfăţişeză pe

avers tipul împeratuluî cu corona de rade pe cap şi cu inscripfiunea :
IMF(erator) C. ³) PfuMus) C(ornelius) REGALIAN VS (s. REGALIAN V)
AVGfustus) ').

') Jnrcnnlis Sat. VI. 169—170: Toile (Corn elia, mater Gracchorum) tuum An-

nibalem, victumque Syphaccm In castris, et cum tota Carthagine migra.

²) T. Follio, XXX tyr. 9:Regi!lianus... gentis Daciae, Deccbali ipsius, ut fcrtur,
affinis. —La Câmpulung (mah. Marcuşca) esista pe la a. 1850 familia Rëghiloiû.

³) Aici lit. C pote ave diferite semnificaţiunî, de Cacsar, Caius şi C n acuş.
⁴J Lckhel, Doctr. num. VII. 461. — Arch .-epigr. Mitth. XVI. 239.

Unele esetnplare din aceste monete ne înfăţiseză pe revers figura deuluî Apollo-Sorele cu legenda : ORIENS AVG(ustus); de unde vedem, că Re-/alian voia se formeze din provinciele romane de resărit, delà Adriatică şi nană la frontierele Persieï, delà Carpatï până la cataractele Niluluï ^J), un im­periu deosebit al Orientuluî, alăturea cu imperiul provincielor de apus, unde se ridicase alţi pretendenţi. Gallien însă, după ce învinse pe toţî compe­titorii sëï, bătu unele monete, pe cari puse inscripţiunea : restitutor Ori en t is (recuceritoriul Orientuluî).

Re^alian este în tot caşul un nume latinisât, însă, retnâne în mare parte

&

o enigmă istorică, pentru ce Regalian, acest représentant al vechii familii regale din Dacia, se asociase la gintea Cornelia din Roma.

în tot caşul, nu se pote contesta, că esistau în Dacia ore cari tradiţiunî vechî şi credinţe noue, că imperiul roman î-şî datoresce în mare parte succe­sele sale strălucite, pote chiar şi începuturile sale, elementului ce.lul energic dac.

Cu 42 anî după proclamarea lui Regalian ca împfirat al Orientuluî, tronul imperiului roman trece la Galeriu Maxi m ia n, un bărbat escelent în arta militară, plin de curagiu şi superb. Mama sa a fost originară din părţile de dincoce ale Dunării. Când Carpii începură se devasteze ţinuturile Da­ciei vechi, densa trecu peste Dunăre si fugi în Dacia nouă -).

Galeriu distingându-se în continuu prin virtuţile sale militare, trecu repede prin tdte gradele, împeratul Diocletian i conferi titlul de Cesar şi-î dede co­mandamentul general peste trupele din Illyria şi Thracia, apoî i-1 făcu ginere al seu. în a. 296, Galeriu fu însărcinat cu rësboiul în contra Perşilor ; densul strînse o armată puternică din Illyria şi Mesia, întâmpină pe Narse, regele Perşilor, în Armenia mare, i-1 respinse dincolo de frontierele imperiului si-î luă o pradă imensă. După ce învinse însă pe Narsc, scrie Lactanţiu, el de­venise şi mai ambiţios ; el voia acum se fie considerat şi numit pe faţă ca fiu al lui Marte şi ca un alt Romul ³). Apoi, îndată ce luă titlul de împërat (după abdicarea Iui Diocletian), el se declară pe faţă ele inimic al numelui roman şi voia se schimbe şi titlul oficial, ca se nu se m aï numescă imperiu roman, ci imperiu dacic⁴).

^l) Regalianu era considerat ca unul: qui a rcp. dcfecit. (Pollio, Claudiu, c. 7).

") Lactantius, De morte pers. c. 9: Mater eius Transdanubiana infestantibus Carpis in Daciam novam transjecto amne confugerat...

j Laclnntius, ibid. c. 9: Exinde insolentissime agere coepit, ut ex Marte se pro-creatum et vederi et dici vellet, tamquam alterum Romulum.

⁴) Lactantlns, ibid. c. 27: Olim quidem iile (Galerius Maximianus) ut nomen imperatoris acceperat, hostem se Romani nominis erat profcssus, cuius titulum mimutari volebat, ut non Romanum imperium, şed Dac i scum cognominaretur.

Continuăm a ne ocupa aicï cu terminul etnic Flaccus în loc VI ac us.

Cruciaţii din a doua jumetate a sec. Xll-lea laudă avuţiile regiunii numite Flachia, care nu era departe de Thcssalonică ^]).

Dominicus Marius Niger numesce pe păstorii vlachî, din peninsula muntelui Athos, Fia c ci ²); într'un document latin al jucl. din Braşov, de la a. 1534, maï aflăm şi forma de «flaccice» în loc de «vlachice» ³); urme evidente despre un usvechiû, ce a esistat în limba latină, de a scrie Flaccus înlocdeVlacus.

în tradifiunile preistorice, Flacciî seu Vlaciî din nordul Dunării de jos ne mal apar şi sub numele de FeacI (<Î>ataxs;, <î>a{yjxe;).

Homer în Odyssea sa ⁴) ne vorbcsce despre un popor numit Feacî, cart locuiau în o insulă depărtată, Scheria ; una şi aceeaşi cu insula cea frumdsă din Adriatică, Veglia, numită în timpurile romane Curicte şi Corcyra ⁵).

Aceşti Feacî, ne spune autorul Odysseeî, locuise mal înainte ev sop'jj/opw Tiţspef-fl, în ter a cea lată Hyp cri a (s. De dincolo), lângă Cyclopiî cel superbi °). Insă nelinisciţî în continuu din partea acestora, ei emigrară şi se stabiliră în insula Scheria, unde deveniră apoi navigatori celebri.y. ,

După tipul, după moravurile şi obiceiurile lor, Feacil aparţineau familiei pelasge din părţile de rCsărit ale Europei. Homer ne înfăţişcză pe Feacî ca un popor de eroi. Ei aveau doispredece duel (^yrjTops;, voivod!), peste cari era maï mare regele Alcinou (Altinou ?) ; eï aveaû un for, séû loc comun de adunare consiliul intim al regelui i-1 formau cel maï de frunte din betrânî s;); cî adorau cu deosebire pe Hermès şi credeau în sortea omuluî, cum i-au destinat-o ursitele; aveau o aversiune în contra străinilor, erau însă miloşî ; compătimeau pe cel nefericiţi, pe cari valurile mării i aruncau la ţermuriî lor şi le da tot ajutoriul spre a se întôrce erăşî în patria lor. Femeile lor erau măiestre în arta de ţesut şi de cusut, în sala de consiliu a lui Alcinou,

') Ausbcrti Expcdit. Friderici I imp. (éd. Tauschinski et Pangcrl): Fridericus Advo-catus de Berge — invasit regioncm opulcntam, Flachiam dictam, non multum a Thessalonica distantcrn.

") Dominicus Marins Niger, Comm. Geographiac (Ed. 1557) lib. 11: item Antigonea Psaphara cognomine, cuius nune ager a pastoribus vicatim habilatus, quos Morias, sivc FI a ce o s appellant (Tomaschck, Zur Kundc d. Ilacmus-Halbinscl, c. 4).

³) Deiisuşiflmi, Documente p. ist. Românilor Vol. II. 4. 65.

⁴) Hoincri Odyss. VI v. 4 seqq.

⁵) Caesaris B. C. lib. III. 10. — Cf. C. I. L. vol. Ill, p. 398.

^e) Téra Cyclopilor era Dacia. (A se vedé pag. 464). — Imp. Maximin cel bë-trân (a. 235), aï cărui părinţi au fost originari din Dacia traiană — un om aspru, su­perb, despreţuitoriă şi, după cum scrie J. Capitolin, iubit numai do Geţi, ca concetăţian al lor — mal era numit în mod ironic şi Cyclop, Typhon şi Gyges, adecă om di n neinul Cyclopilor şi al Titanilor (J. Capitolinus, Maximini duo, c. 1--8).

jur împrejurul paraţilor, se aflau suspendate diterite ţesături şi haine de cere­monie (culmi). In palatul regelui Alcinou, putea orî cine se intre, fără să aşcepte la uşă. Regina Feacilor şedea de regulă lângă vatra focului depănend la tor-turî de lână roşia. Un străin, care intra în casă, lua loc lângă vatra focului; ér dacă era din ceî mal de frunte, era invitat se seda pe scaun. La ospcţele Feacilor se cântau laudele bărbaţilor renumiţi. Petrecerile tinerimiî erau lup­tele, jocul şi alergările. Feaciî aveau lângă curţile lor grădinî marï eu peri, cu men, smochini, olivî, viţe de via şi cu tot felul de fructe; ér în partea es-tremă a grădinilor erau straturile pentru legume. Este aceeaşi civilisaţiune, acelaşi mod de vieţă domestică, aceeaşi organisare politică şi militară, care a esistat, si în parte mai esistă şi astă-dî la poporul român de la Carpaţî. Numele de Feacï (<î>ataxeç) este identic cu Flaccï séû FI a ci; derivă însă din formele de Balacï = Falacï eu trecerea sufisuluî ac în iac¹} şi cu dispariţiunea lui / ²).

în epoca romană, populaţiunile din părţile meridionale ale Daciei ne maî apar şi sub numele de Bastarnae şi Basternae.

Pentru prima oră, numele acesta se ivesce în istoria pe la a. 182 a. Chr.

Locuinţele Bastarnilor se aflau pe ţermurele de nord al Dunăriî. Liviu ne spune, că Bastarniî erau vecini cu Thraciî şi cu Scordisciî ³), adecă se în­tindeau pe lângă cursul Dunării, delà Marea negră până în regiunile Pan-nonieî de sud. De asemenea ne spune Dio, că Bastarniî se aflau în faţă cu provincia Mesieî *). Lângă Dunărea de jos i amintesce şi Ovidiu ⁵).

Bastarniî formau un popor numeros şi rësboinic ; eî dispuneau de o forţă mare în călărime şi pedestrime.

Pe la a. 182 a. Chr., Filip din Macedonia ceruse ajutoriul Bastarnilor în contra Romanilor şi planul seu era : că după ce va estermina pe Dardanî, inimiciî Macedonenilor, se trimită pe Bastarnî ca se devasteze Italia °).

Pe tabula Peutingeriană, Bastarniî ne apar sub numele de B l a s t a r n i⁷). în cosmografia lui luliu Honoriu, ei sunt numiţi si Uasternae = Vasternac ⁸).

'} Ca în rom. Poliac, ital. Polacco, germ. Palak.

"} Ca în limba italiană: bcstemmia, lat. blasphemia;mai pensieri, tai cose, în loc de m al i, tali; rom. a iu, lat. alium.

^s) Livii iib. XLI. 19. — Cf. Strabo, Vit. 3. 2.