Graiul românesc din Sêfdû

') Monaci, Facsimil! di antichi manoscritti. Roma, Martuli, 1880. (Publ. Arch, glotolog. VII. p. 121 seqq.): Me acuso de li mei sanctuli ... ke promiseru pro me et noil' observai... Pregonde la sua sancta misericordia e la intercessione de li soi s a n c 11, etc.

') P«usaniae Descr. Gr. VII. 41.

1 Spartlani Adrianus imp. c. 23.

In Hispania, numiri de oraşe: Abula = Albula (Itin. Prov, Alba), Callicula şi Callicua, Obucola, Obucula şi Obucla¹).

In Dacia, PonnoniaNoric şi Dalmaţia ca nume femenine barbare: Attula (m. Attu si Attus), Litulla (m. Litu), Primula Primi f. Lupula, Ursula ⁸).

In idioma, ce se vorbia pe tritoniul Thraciei, substantivele femenine arti­culate formau genetivul sing, în lae_t ce corespunde Ia forma românescă lei.

Ca esemplu avem numele unuï ostaş din peninsula Hemului: C. lulius Dizaloe, domo Heraclea Sentica. Aid Dizaloe este forma unuï genetiv arti­culat. Nominativul nearticulat era Diza. Astfel aflăm pe un Aufr. Diza din Mesia de jos, pe un Aur. Diza originar delà Filipopole şi pe un Manta Dizae fil(ius) de la Salonic ³).

O altă formă a genetivuluî sing, cu articulul al, pus înaintea numeluî propriu, ni se presintă în inscripţiunile latine ale Numidiel (Getulilor).

Aicî aflăm pe un Masul Masacisf (ilius) şi pe un Mosac. Aluru-sae f. = Alu Rusae filius *) întocma ca In limba poporală română: «alu Drusa» şi în dialectul mrom. tal Andreiu».

Acelaşî al {ine locul luî U în dialectul italian din jurul Bologneî, în tote cuvintele masculine cari încep în consonantă ⁶).

Acest al ne apare în limba etruscă ca articul post positiv, adaus la nu­mele patronime şi metronimice: Aruth şi Aruthal,Larth şiLarthal, Ceina şi Ceicnal. De asemenea în vechile numiri de locurï trecute din limba etruscă în limba romana vulgară : Quirinal, Viminal, Fagutal (de la fagnes). ⁶) Substantivele femenine, ca şi cele de genul masculin aveau la plural doue forme, una ne articulată cu nominativul în e sau i şi alta ar-culată cu le şi li.

Forma nearticulată ne apare în Gauri(s) numele uneî insule de lângă Pamphilia ⁷) şi în Gauri(on) numele unuï castel şi insula din Cyclade ⁸). în sing, nominativul era Gaura (caverna, specus, antrum). în itinerariul luî Antomi, Gaura mons în Alpi.

Acelaşî cuvent în forma articulată avea nominativul plural Găurele,

») Ptolemaet Geogr. II. 4.

«) C. I. L. vol. 111.

') C. I. L. voi. VI. 2645, 2933, 2799; voi. III. 7330.

<) Ephera. epigr. VII. p. 14.

J) Bertl, Vocab. Bolognese-italinno I (1874), p. XXII.

«) Theil în Freund, Gr. Diet. d. 1. langue latine, p. XI.

') A ris to t. Probi.

') Diod. Sic. XIII 69.

cum résulta din numele, insular şi oraşuluî Gaur ele-on. la Liviu ^l) _ear la Diodor Şicul în forma ne articulată Gauri(on).

In H i spân ia aflăm aceleşi forme. Oraşul B i l b i (s), renumit pentru mi­nele sale de aur şi de fer se maî numesc în codicile lui Ptolemeu şi B i l -b i li ^a)- Numele oraşului derivă, dupe cum ne spune Justin, de la fluviul B i l b ii i s *) Acelaşi nume ne apare şi pe teritoriul României. Bulbă se nu-mesce rîul, ce curge pe la Baia de aramă, înfelesul cuvêntuluï este : apa ce face bulbuci, aqua bulliens.

In Hispania mal aflăm ca substantive ordinare: striges şt strigiles strânsuri de aur nativ. Hispania strigiles vocat auri parvas mostas...

Quod in ramento capitur ⁴). Cuvêntul derive de la verbul «stringo» rom-a aduna, a strânge. La Columela striga, grămedî mici de iên ⁶).

In Africa romană: Abile, numele unul munte în Mauritania ⁸). In forma romănescă Albele (Pietrele albe). A d Albulas, o staţiune în Mau­ritania Caesariensis ⁷). Nouis şi Nouli, localitate pe teritoriul Carta-

genel ⁸).

în peninsula muntelui Hem: Syrascellae, Siracellae şi Sirogel-lae, o localitate, în părţile de sud ale Tracici, pe drumul cel mare către Constantinopol. în toponimia română Saragea şi Saragele, sate şi că­tune. Baby le, un oraş pe teritoriul Odrysilor în Thracia ⁹) delà Baba, în Mauritania Baba lulia Campestris. Pe teritoriul terilor române Babe şi Babele, diferite locuri. xojSeyxtXec (Cobenciles), castel pe te­ritoriul Dardaniel în timpurile imp. lustinian ¹⁰). Rom. Co b a na, bordeiu, germ. Koben, colibă. Venim acum la Italia. Pluralul femenin în b (llae. Her) ni se presintă aici cu deosebire în limba rustică sau poporală. Fur­cii la e, instrument agricol, cu care se mestecă érba cosită séû fênul ") şi Furcilles, quibus homines suspendu utur "). El este acelaşi cuvent eu

') Llvii libr. XXXI. 45. ') Ptolemael lib. II. 6. ') Justini lib. XLIV. 3.

') Plini lib. XXXIII. 19. Dlefenbach, Orig. p. 423. •) Plinii lib. H. Proero. ') Itiner. Prov. p. 15. '] Itiner Prov. p. 19.

") Tab. Peut.— Itin. Ant. 159. 332. 333. -Tomaschek, Haemus Sitzungsb "3 B., p. 334.

*) Steph. By*, ad. voc. ") ProcopH De aedif. (éd. Bonn.) p. 280. ") Isidor. Orig. XX. 14. 11. Yarro, R. R. I. 49. J Fur cil es, quibus homines suspenduntur (Test.).

aceleaşi forme ca în limba română furcă, pi. neart. furcï, art. furcile. Novensiles Di i era numele uneî clase de divinităţi împrumutate de la Barbarî, dar pe cari autorii romani nu le mai putéu precisa *)

în cultul public însă a existat până târdiu serbătorea numită Noven-diale sacrum şi Novendiales feriae, adecă sërbatorï de 9dile(feriae per novem dies). In cuvintele de mai sus s ii e s corespunde la dies, rom, dile nom. pi. art. In unele părţi ale Italiei litera Curmată de i se schim­base de mult în s. Astfel Sabinii dicéû Clausus în loc de Claudius, într'o inscripţiune de la Mabilon aflăm Zebus = diebos *).

Romanii numiau Vergiliae şi Virgi l ia e constelaţiunea Pleiadelor sau Găinuşa. Vergiliele după legendele vechi, representaù pe cele 7 fete ale titanului Atlas născute cu nimfa Pleione o fiică a OcenuluI.

Avem aici o numire vechia poporală. Cuvêntul Vergiliae sau Virgi-liae este un plural articulat de la vi r go, fată teneră inocentă, fr. v. virge prov. verge, rom. v. vîrgă'), de unde pi. art. vîrgele.

S» presintă acum o cestiune forte importantă în ce privesce limba reli-giesă a poporului pelasg.

Vechile sërbatorï ale Romanilor au de regulă terminaţiunile în plural cu ilia şi alia: Palilia, Ancilia Agonalia, Pacalia, Parcutalia, Feralia, Matronalia, Cerealia, Vinalia, Floralia, Rosallia Malralia, Apalia, Ramalia, Fontinalia.

Originea acestor forme este obscură.

Numele serbătorilor terminate în ilia apartinéû limbel poporale romane sau rustice, ér cele terminate în alia eraù de origine etruscă. Avem aicî un articol postpus al cu pluralul în alia.

Romanii împrumuta-se de la Etrusc! diferite forme ale cultului, termini re-ligiosï şi nume de sërbatorï *)

Originea poporală a formelor în ilia şi alia o aflăm în limba religiosă română.

La poporul român, serbătorile au de regulă numele în plural, şi maî

') Arnob. III. 38.

>) ESntsch, Itala, p. 458.

») In versurile, ce le recitează copii din Ţera Haţegului: Lună, lună v ir ga-Iun ă.

«) Theil, Preface, în: Grand Dictionnaire de la langue latine, 1882,1. p. XI: Pour ce qu, est de la désinence alis, on serait bien près de conclure que, comme à Rome la plus grande partie de ce qui tient à la religion et au culte est emprunté à l'Étrurie, cette terminaison, appartient aussi originairement à la langue étrusque, d'où elle aurait passé, avec beaucoup d'autres dénominations d'objets religieux, dans la langue du peuple romain;... les substantifs en al étant en très-grande partie des termes religieux, etc.

mult în formă articulată. Refenelele, Hopaifele,Babele, Floriile, f oi marele, Pascile.Todorusale, Rusalele.Sonzienele, Pon-teliil e, Pâri iile, Op arii ile,Fulgerate rele, etc. P a li l ia, din limba _rejjgj_osS a Romanilor, este acelaşi cuvent şi aceeaşi formă cu Paliile Ro­mânilor. Floralia şi Rosalia suntacelésïsërbatorï cu Floriile şi Ru­sa lei e Românilor.

în résumât, numele serbătorilor vechî romane terminate în ilia şi alia ie presintă numele unuî vechili plural femenin cu articolul post positiv.

Ca o formă vechia a pluralului femenin trebue să considerăm şi sub­stantivele din limba pastorală sau rustică, cu terminaţiunea în ile, adausă la numele animalelor : ovile, caprile, bovile séû bubile, equile, cu­minte ce desemnau locul, unde se ţineu oile, caprele, boiï-vacije, caiî-iepele.

La acesta clasă de cuvinte mai aparţin şi unele substantive poporale în 'le cu sens colectiv: sedii e, bëncile sau laviţele din locurile publice, cu-\ile locul unde se putéû culca maî multe persône ori animale.

De notat, că pluralul femenin în le s'a conservat pe teritoriul Italiei până ;ârdiu, tn evul de mijloc, în diferite numirî de locuri şi moşiî.

Astfel aflăm în papirele publicate de Marini: fundam Caselle, delà tcasa», îdificiu economic ţerenesc '). La gramaticii latini: multa c as aii a fundum xmstituent ; casales multos; multas casilias ^a). Scomnile în loc de 'Scomna» ⁸). In toponimia române s caunele de la nom. scaun. Fundum, ^uod vocatur Facile*) în loc de c Facies», în limba română Faţă si Fe­el e, côstele délurilor si ale munţilor. La Virgiliii : în montis faciem ") La Marţial⁸): veteres Fi ce li as o parte a muntelui Quirinal. Staphile lapi-leum '). Rom. stafia pi. art. stafiile (spectrum,simulacrum). Mesalle; ti cosmografia luî Aethicus (sec. VI-VII): praedium (quod) mesalleap-icllatur ⁸), un loc lângă Tibru aprdpe de Ostia. Pe Tab. Peut. Ad Mens u las, < staţiune lângă fl. Umbro. Pe teritoriul terilor române Masă ca nume de scurt (pi. art. mesele),Kemperele o localitate în districtul Cenomanilor lin Gallia, după regestele Papei Clemente VI »). Rom. câmp pi. art, câmpu-

') Marini, I papiri dipl. p. 48, a. 962.

*) lachmann, Cromatici veteres, p. 315. 329.

') Marini, I papiri dipl. p. 267 a. 664.

⁴) Marini, ibid. _p. 234.

') Tlrgr. Georg. IV. 361.

') MartiaUs Eplgr. VI. 27.

') Marini, ibid. p. 255 a. 990.

') Kiese, Geogr. ]_at. min. p. 83.

') Regest. Clementis VI. Tom. 161, fol. 28 (Arch. Vatic.).

rile. Substantivele femenine articulate aveaù genetivul plural în lor. Ex. s cris u miovelor într'un descântec de la Marcellus Empiricus (sec. IV).

După cum am vëdut din cele espuse mat sus, articulul sufix lu(s), la, a fost odată comun tuturor dialectelor arimice, Incepend din regiunile Ara-meilor (Chaldea şi Assyria) şi până la Oceanul de apus.

Originea acestuî articol sufix este preistorica.

El ne apare în poemele epice ale lui Homer, în liinha religidsă a po-poruluî pelasg, precum şi în numirile vechî, topice şi etnice.

Mal târdiû însă, acest articol definit a fost strămutat înaintea substanti­velor sub forma de oile sau ollus, olla, ollum ori iile, illa, illua in limba latină, Io, Iu, î t şi la în limba italiană, le la francesa, el şi ia spaniola.

Acesta schimbare a posiţiuniî articolului definit începuse în peninsula harică încă în timpuri fdrte vechî.

Mulţimea cea mare de coloniî grecesdf stabilite in părţile meridionale ale Italiei, şi răspândite de aci prin t6te oraşele peninsulei a avut o influ­enţă puternică nu numaî asupra moravurilor, a ideilor şi instituţiunilor, dar şi asupra idiomelor pelasge ce se vorbiau în diferitele ţinuturi ale Italieî.

In cursul timpurilor aceste coloniî se contopiră cu populaţiunea indi­genă şi prin acest amestec de familii şi de rase elenismul pëtrunse încet, încet, in t<5te straturile societăţiî italice.

Timp îndelungat limba poporală a Italieî fu considerată ca o limbă vul­gară nedemnă de o persona literată.

Sclavii şi libertiniî grecî ajunseră să fie preceptorii şi gramaticii tinerimii italice. Eî inventară teoria, pe care începură să o credă si cel mal mulţi lite­raţi romani, că limba latină derivă din cea grecescă, ca Roma a fost la început o cetate grecescă, ca originea Romanilor se reduce la Evandru din Arcadia şi la Enea de la Troea.

Aceste tradiţiunî grecesc! fură susţinute de Liviu Andronic de Neviu şi Conuni, iar Virgiliu în poema sa epică nu maî cântă pe Romul cel născut din Marte, deul naţional al Geţilor barbari, ci pe Enea Troeanul, un erou care avea o civilisaţiune grecescă.

Sub acesta influenţă disolvantă a limbel şi a ideilor grecescï s'a schimbat în multe privinţe vechia formă a cuvintelor italice, şi s'a alterat posiţiunea naturală a articululuï definit, care a început a se pune înaintea substanti­velor ca în limba grecescă <5 ^ te.

Urmele întrebuinţării pronumelui demonstrativ iile ca articul definit le aflăm si în literatura clasică a Romanilor.

Limba latină literară, aşa cum o formase şcoîa lui Li viu Andronic, Enniu, Neviu, etc., suferia de un defect capital. Ne avênd un articul definid, care -g notă precisa înţelesul substantivelor ta anumite împrejurări ea devenise fôrte adese orî dificilă la înţeles, şi acesta maï ales din causa transpunerii de cuvinte, ce o făceau autorii latinî.

Pentru a evita acesta lipsă de claritate In cuvinte şi în expresiunï autoriï romanî erau adese orî necesitaţi se înlocuiescă lipsa articululul definit prin nronumele demonstrativ iile, pe care-1 puneau ca un fel de atribut deter­minativ acum înaintea acum în urma substantivelor.

Astfel Cicero, măiestrul cel mare al éloquente!, ca să dea maï multă pre-cisiune şi forţă cuvintelor sale, face o mare întrebuinţare de pronumele demonstrativ iile, dându-I tot-o-dată şi funcţiunea de articul.

Cităm aicî următorele esemple din scrierele sale : Antipater iile Sidonius (De Orat. III.50);Xenophon Socraticus iile (De Orat. 2, 14); iile... Gra-vissimus auctor et magister Plato (Orat. 3); iile Graecus (Brut, 16); Am­bitus iile verborum (Brut. 44); Auditor Panaetii illius (De Orat l, 11); post Connensem i 11 a m calomitatem (Brut. 3); Ca tul us erat iile quidem minime indoctus (Brut. 74); His autem de rebus solme iile admonuit ut brevem assem (De Orot. 3. 55); utinam extavut ii l a carmina, quae multis seculis în epulis esse cantitata (Brut 19).

întrebuinţarea pronumelui iile ca articul definit este şi mal fréquenta în literatura bisericescă latină.

în cea mal vechia traducere latină a Bibliei, numită Italia (sec. II), şi care se caracterisesă prin cuvinte şi expresiunï barbare si rustice, substan­tivele sunt adese ori urmate de iile, pe când în alte traduceri posteridre cu un secul, ori doue, acest iile este omis.

Italia. Codex aur eus.

Luc. 15.22: proferte mihi stolam illara proferte stolam primam.

primom. Luc 15.23: adducite vitulum i 11 u m sa- adduclte vitulum saginatum.

ginatum. Luc. 15.27 îoccidit pater tuus vitulum i 11 u m occidit pater tuus vitulum saginatum.

saginatum.

Io. 6.67 ; dixit il lis discipulis duodecim. dixit ergo lehus ad duodecim discipulis. ">. 21.24 hic est discipulus iile qui testi- hic est dîscipulus qui testimonium perhibet

monium perhibet.

După cum vedem, a esistat încă în timpurile lui Cicero usul literar de a întrebuinţa pe iile ca un fel de articul definit.

Din peninsula italică, acest mod corupt de vorbire şi de scriere se es-tinse apoi si asupra celor două provincii romane de apus, în Gallia şi în Hispania.

La acesta introducere a luï iile, ca articul In limbele poporale din Gallia şi Hispania, a contribuit în mare parte comerciul cel estins al Iţa- . lie! eu provinciile de apus în tot cursul dominaţiuniî romane, precum şi influenţa cea mare a limbel administrative latine, er de altă parte Inveţă-rnentul public şi privat, cu tot feliul de pedagogi, preceptori, gramaticï şi magistri! de eloquenţă aduşi din Italia.

în fine a mal contribuit la acesta înlocuire a articululuf post positiv cu pronumele separat ollus, uliu, iile şi amestecul cel măreai populaţiu-nilor romane din provinciele de apus cu seminţii barbare de rasă germană.

Invasiunea cea mare de la 406 aruncă asupra Italiei, a Gallic! şi Hispa­nici, o mulţime de triburi germane : Heruli, Ostrogot!, LongobardI, Vest-goţl, SuevI, Vandali, Franci, SalicI şi Burgundî.

Tôte aceste seminţii se contopiră cu populaţiunea indigenă. Se formeză noue popôre şi pe ruinele provincielor romane un nou edificiu social po­litic. Barbarii cari distruseră imperiul roman, contribuiră în mare parte şi la distrugerea limbel provinciale.

Limba vulgară romană ce se vorbea în părţile de apus ale imperiului se corumpe, se descompune şi se modifică, şi din acest amestec de dife­rite graiuri se nasc cele cinci limbi neolatine : italiană, spaniolă, portugesă, provencială şi francesă, cu articulul definit ii, el, le pus înaintea substan­tivelor ca in limba grecescă ô ^ ii şi in limba germană der, die, das.

Despre întrebuinţarea lui i) l e ca articul definit cităm aici următorele exemple din Lex Alamanorum de la a. 630 : et iile praesumtor, qui con-tradixit, illam mulţam, qua in charta continet persolvat. Si autem ill a azxerit quam iile homo fecit, tune liceat i l li heredi (Baluzil Capit. I. 57, 58).

Cu totul altmintrelea se presintă lucrurile la Carpaţî şi la Dunărea de

jos. Pe teritoriul Daciei, nu a esistat nici o-dată colonii comerciale grecescl

In număr aşa de mare, ca se întemeieze aici oraşe, republice şi regate,

cari se potă supune pe locuitorii vecini şi se estindă prin şcoli, prin sciinţe

-şi arte dominaţiunea şi influenţa limbel grecesc!.

De altă parte, nu a existat pe teritoriul Daciei nici un amestec de rase, cu popôre barbare de origine gotică. Invasiunea seminţiilor germane la Car­paţî fi Dunărea de jos a fost numai trecătore. Goţii n'au avut în părţile acestea nici locuinţe statornice, nicî dominaţiune politică durabilă, ast-fel, că acesta invasiune a triburilor germane n'a avut absolut nicî o influenţă afupm limbe! naţionale a locuitorilor de pe teritoriul Daciei vechi.

Goţ« de abia au apărut pe pământul Daciei şi au fost alungaţi de Huni

iar domnia Gepidilor s'a estins numai peste părţile de medS-di ale Unga­riei şi numai până la frontierele Daciei ¹).

Din acesta cause, materialul de limbă al poporului român este cu desc-verşire lipsit de elemente gotice ²).

De aicî urmeză tot-o-dată că elementele constitutive şi formele grama­ticale ale limbeï române se presintă cu totul sub alte condiţiuuî istorice, de cum sunt condifiunile, sub care s'a format limbile romanice din părţile de apus ale Europei.

In Italia, în Gallia şi în Hispania avem grupe noue de popore şi grupe limbî mestecate, formate în cursul evului de mijloc. La Carpaţî şi la Du­nărea de jos însă avem un popor romanic mult mai aprdpe de originea sa, o limbă romană (arimică) mai archaică şi maî puţin mestecată ^s) de cum sunt cele de apus.

De altă parte unitatea limbeï romane identică pe întreg teritoriul celor doue Daciï romane, si care începând de la Balcanî şi până în sesurile Ga-litieï şi de la Crimea până în sesurile Ungirieï nu are nicï un dialect par­ticular, ne atestă de asemenea, că acesta limbă nu este o idiomă coruptă şi formată în cursul evului de mijloc, că din contră, originea formaţiuni sale se reduce Ia timpuri (ôrte vechï.

') Aul. Gcll. Noct. XIX. c. 10.

²) Caner, Die rom. Aeneassage. Leipzig. Teubner, 18S6

') Duray, Hist. d. Rom. I (1870) p. 6t: Les P él a sg e s dlaLucanieetdu Bru-tium montrèrent autant de facilité que ceux de la Grèce à se laisser absorber par les Hellènes, à prenere leur langue et leurs coutumes, par les mêmes raisons, la commu-nité d'origine, ou du moins la proche parenté. Cette influence des Hellenes fut si forte que, malgré les colonies ramaines postérieures, la Calabre, comme la Sicile, resta longtemps un pay grec. Ce ne fut même qu'au commencement du quatorzième siè­cle que la langue grecque commença à s'y perdre, aujourd'hui encore la langue des Celabres laisse reconnaître des traces nombreuses de grec ancien. — Niebnhr, Rom. Gesch. I (1883) p. 170: Sie aber (die Griechen) verbreiteten ihre Kûnste und ihire Litteratur weit ûber die Lânder ihrer unmittelbaren Grenznachbarn hinaus in die Halb insel: selbst bûrgerlich haben Opiker den Gebrauch ihrer Sprache angenommen.