Graiul românesc din Sêfdû

') Dionis Cassll lib. LXVIII, c. 8 şi 9.

•) Ofidll Trist. III. 9. 3 -4.

Hue quoque Mileto misi vénère coloni, Inque Getis Graias constituere domos.

Cf. Dlonis Cassli lib. 41. 27.

<) Orid. Pont. IV. 4. 8. — Ibid. IV. 3. 61.

») Herodotl lib. IV. c.

•) Struboni» Geogr. lib. VII. 3. 10.

ascut într'un sat aprope de Thracia şi păstoria de oî în copilăria sa, după cum scrie Capitolin, dorind se iee şi densul parte la jocurile militare, se

dresase pentru scopul acesta împëratuluï Sever, vorbindu-I maî mult în o limbă thracă de cât latină *).

8. Limba sarmată.

In poemele lui Ovidiu, Geţii şi Sarmaţiî ne apar ca doue popôre vecine şi înrudite, avênd aceleaşi moravuri⁸) şi aceeaşi limbă barbară latină.

«Mi se pare», (Jice densul, «că eu însu-mî am uitat limba latină şi am început să vorbesc ca G e ţi î şi Sarmaţiî» "). «Eu însu-mî poet ro­man, sunt silit să vorbesc limba Sarmaţilor» *). «Ore, scrierile mele le vor ceti Geţii şi Sarmaţilî» ⁵). «Roma se nu me numere între poeţii şei. Eu reman un poet de geniu între Sarmaţî» •).

>) Capitol. Maximini duo, c. 1: Hic (Maximinus senior) de vico Thraciae vicino .. . ge-nitus ... vix adhuc Latinac linguae, prope Threcica imperatorem publice petiit.

») otwu Trist. II. 198—199:

Ibid. Trist. III. 3. 5—7:

Quid mihi nune animum dira regione jacenti

Inter Sauromatas esse Getasque putas ?

Hactenus Euxini pars Romana siniştri: Proxima Basternae Sauromataeque

[tenent.

[bid. Trist. III. io. 4—6: Me sciât in media vivere barbarie. Sauromatae cingunt, ferra gens, Bessi-

Ipse mihi videor jam dedidicisse la-

[tine,

Jam didici getice sarmaticeque

[loqui.

[que Getaeque. ') Ortdli Trist. V. 12. 55 seqq.: Omnia barbariae loca sunt, vocisque

[ferinae, Omnia sunt Getici plena timoré soni.

⁴) Ibid. Trist. V. 7. 65 seqq,: Sarmatico cogor plurima more loqui. ! Nec dubito, quin sint et in hoc non pauca

[libelle

Eu pudet, et fateor: jam desuetudine longa

subeunt ipsi verba Latina Barbara...

[mihi. ') OTidll Trist. IV. 1. 94:

An mea Saurotn ; i>i scripta Getaeque logent? ') OTWU Trist. V. l. 74;

Nec me Roma sui:» débet conferre poetis Inter Sauromatas ingeniosus ero.

Ovidiu scria aceste versuri pe la finele carierei sale. După şese ani de esiliu la Torni, el cunoscea forte bine limba populafiunilor barbare de la Dunărea de jos; acesta ne-o spune singur. Ast-fel, cuvintele sale, despre asemënarea ce esista Intre limba getă, sarmată şi latină, merită tetă încrederea şi ne presintă totă gravitatea, ce caracteriseză scrierile acestui erudit poet.

în timpurile imperiului roman, sub numele de Sarmaţî se înţelegeau tôte populaţiunile Scyţieî europene. Dialectul sarmatic însă, de care ne vor-besce Ovidiu, era numaî cel de la tërmuriï de apus şi de nord al Mării negre, în cele-lalte părţi ale Scyţieî europene esistaû şi alte idiome ¹), mal mult, ori mal puţin, depărtate de cel de la gurile Istrulul.

O preţidsă notiţă istorică despre limba, ce o vorbiaù Scytil de lângă Pontul euxin, o aflăm în scrierile lui Lucian, născut pe la a. 120—135 d. C.

Un om din Barbarii de la Pontul euxin, dice densul, şi care după ném se trăgea din o familia regală, venise la împeratul Nero pentru ore-car! afaceri; aici el, dimpreună cu alţii, privia cu atâta pricepere pe acest săltă-toriû când juca, în cât deşi nu putea se prindă tôte cuvintele, ce le cânta, înţelegea însă tôte ^s).

Stephan Byzantinul ne spune de asemenea, că Scytil erau un popor thra-cic, I6voc 8p<£xcov '), adecă vorbiau aceeaşi limbă cu Geţii, pe cari Herodot i numesce «cel mal viteji şi mal drepţi dintre toţi Thracil».

între popdrele sarmate, ce vorbiau o limbă barbară latină, Horaţiu mal amintesce pe locuitorii din Bosporul cimeric (Crimea) si pe Gelonil de la estremităţile Europei.

Gel o nil, după o tradiţiune vechia a Grecilor, erau din aceeaşi familia cu Agathyrsiï de la rîul Maris (Mureş). El emigrase din ţera Ari m i lor în timpurile lui Hercule si locuiau de asupra Lacului meotic, la o depăr­tare de 15 dile *).

9. Limba barbară in Macedonia fi în provinciile Illyriculuî.

Macedonenii eraţi de asemenea un popor p el a sg ^D). Limba lor însă nu era atât de latină, cum era dialectul Dacilor si al Sarmaţilor, fiind-că nici Macedonenii, nici populaţiunile Illyriculuî nu figureză în lista pop6relor bar­bare latine, pe care o aflăm Horaţiu. Cu tete aceste, avem următo'rele date importante despre caracterul latin al limbeï Macedonenilor.

') Herodotl lib. IV. 24. — ») Luciani Opera (ed. Biponti, 1790), voi. V. p. 158 — 159. >) Steph. Byz. v. Sx6»ui. — <) Herodotl l. IV. 10.21. 108.109. — ⁵) Justtni lib. VII. i.

în a. 196 a. C, după ce Romanii învinseră pe regele Filip al Macedo­niei, se celebrară cu mare solemnitate jocurile aşa numite isthmice, unde se adunase o mulţime imensă de locuitori din tete ţinuturile, ce-au fost su­puse regelui Filip din Macedonia. Cu acesta ocasiune, proconsulul Titu Quinctiu Flaminiu şi comisarii romani ocupând locurile, ce le erau destinate la acesta festivitate, heroldul păşind în mijlocul arenei, rosti în limba latină aceste cuvinte: că Senatul roman şi generalul Titu Quinctiu Flaminiu în­vingând pe regele Filip, ordonă se fie liberi, scutiţi de tôte dările şi se trăiescă după legile lor toţi locuitorii din provinciile, ce au fost sub domnia regelui Filip. Audind vocea heroldulul, o bucuria extra-ordinară, cuprinse întregă mulţimea. EI nu puteau crede, dacă au înţeles bine cele ce li se spuneau şi se priviaù unii pe alţii cu mirare, ca şi cum tete aceste ar fi numai ilusiunile unul vis deşert... şi neputênd crede urechilor sale proprii, el în­trebau pe cel mal de aprdpe. Heroldul fu din nou chemat, de ore-ce fie-care doria nu numai se audă, dar se şi vadă pe cel ce le anunţă libertatea; apoi heroldul pronunţă de nou aceleaşi cuvinte. Atunci mulţimea în escesul sëû de bucuria începu să aplaude cu strigăte repetate, ce păreau că nu se mal termină, hi cât era uşor de a pricepe, că pentru mulţime, cea mal scumpă din tdte bunătăţile este libertatea ¹).

Tot în limba latină se făcu publicaţiunea pentru noua organisare a Ma­cedoniei şi în a. 167 a. C. Consulul Emiliu Paul, după ce învinse pe regele Perseu al Macedoniei, convocă o adunare la Amphipolis. Aici, în mijlocul unei imense mulţimi de Macedoneni şi fiind de faţă cel 10 comisari trimişi din Roma ca să reguleze afacerile terii cucerite, consulul Emiliu Paul le espuse în limba latină voinţa senatului şi decisiunile sale, ér pretorul Cn. Octaviu, care încă era present, repetă aceleaşi cuvinte, interpretându-le în limba gre-cescă »). Ambele proclamaţiunl aşa dar, atât cea de la a. 196, cât şi cea de la a. 167, se făcuse în limba latină, poporală, nu ca se impună celor liberaţi limba naţională a învingătoriulul, dar fiind-că idiomele lor erau bar­bare latine.

O limbă barbară latină se vorbia şi în provinciile Illyriculul încă înainte de cucerirea Romanilor. Sub numele de Illyria, se înţelegeau în tim­purile mal vechi tete ţinuturile spre apus de Thessalia şi Macedonia până la ^mare şi până la Istria; ér în timpurile imperiului, făceau parte din Illyric Noneul, Pannonia, Dalmaţia, Mesia şi cele doue Dacii de peste Dunăre «).

') Llîll Hist. rom. 1. XXXIII. 92. - «) Lirll Hist. rom. 1. XLV. 29. ') Sextus Rnfns, Breviarium, c. VIII. — Cf. Booking, Not. Dign. II 6.

Illyriï, dupa Suida, erau un popor de naţionalitate thracică, ér Thraciï, după Strabo, vorbtaû aceeaşi limbă cu Geţii *).

Pannonia a fost cucerită nutnaî în a. 9 al ereî creştine; ér eu 21 anî după acesta cucerire, Velleiu Patercul scria următorele:

«în t<5te Pannoniele, esistă nu numaï obiceiurt şi moravurt romane, dar şi un fel de limbă romană şi mulţî se ocupă şi cu literatura» *).

Limba romană aşa dar, ce se vorbia de locuitorii Pannonieî în timpurile luî Patercul, era o limbă vechia naţională, nu impusă de civilişaţiunea cu-ceritoriului. Ea remase până in timpurile împëratuluï Iulian (361 — 363) o limbă paene barbara, după cum ne spune istoricul Aureliu Victor ³).

10. Elemente de limbă latină barbară.

Ca se putem ave o lumină mai via despre caracterele limbeî vechi bar­bare, noî vom reproduce aicî o serie de cuvinte de origine latină, ce apar­ţinuse idiomeî naţionale a populaţiunilor, cari formase substratul etnic în provinciile supuse dominaţiuniî romane, cuvinte, cart nu derivă, nicî din

•

limba grecescă, nicî din limba italică.

Aceste resturi de limbă vechia, ne-au fost transmise, unele de autoriï grecescî şi latinï, ér altele ni s' au păstrat în papirele mortuare egiptene. Se înţelege însă, că aceste cuvinte trecute prin alt mod de pronunţare, supuse altor legï gramaticale şi scrise cu un alfabet străin, nu puteau se ajungă la noi de cât în o formă, maî mult, ori maî puţin, alterată.

Ceea ce presentăm aicï este numaï un specimen de limba latină barbară, în cât ne permit paginele acestei cărţi. Un glosar însă maî ge­neral, care ar conţine şi cuvintele latine barbare, ce au trecut în limbile slavice, în limba germană, gallică, britanică şi hispanică ar fi pentru stu­diile filologice o adeverată lumină spre a cunesce fundamentele, pe cari s'a desvoltat, de o parte limba rustică italică, ér de altă parte limbile ro­mane ale provinciilor.

în cercetarea originii unei limbe, precum şi în aprecierea elementelor şi a formelor sale, nu se pote proceda de cât în mod istoric ; orï ce altă sistemă, fiind lipsită de fundament, nu pote duce la adevër.

') Suida: 'lUopiol, pippapot

•) Yell. Patercnlus, II. 110. 5: In omnibus autem Pannoniis non disciplinae tan-tummodo, şed linguae quoque notitia Romanae, plerisque etiam litterarum usus.— Cf. Vopiscus, Aurel. c. 24.

') Aur. Tict De Caes. 3*. 7. - Schuchardt,'Der Vokalism. d. Vulgarlat. UI. 44: Dass in Pannonien und lUyricum das Latein wirklich Volkssprache gewesen und als solche sicb ziemlich lange behauptet hat glaube ich etc.

Din esemplele, ce le reproducem mal la vale, se va vedé, că o mulţime j _cUvinte românescî, considerate de unii ca provenite din limba slavonă, u fost de fapt proprietatea limbeî pelasge, barbare, încă cu multe sute de anï, mal înainte de venirea Slavilor în Europa.

A.

Aapa« in limba Oscilor, lat. aquas?, rom. apă, (Fabr. Gloss. 10). Aphas, rîu in Epir (P'in- ⁴- ^l- ³)- P°^nte A b ei, localitate în Asturia (Rav.); sard, abba apă.

Aaru şi Anro, câmp de semenăturf, champ des moissons, în regiunile de nord ale lumii vechî, unde, după legendele religiose egiptene, paiul grâului era de 7 coţi, ér spicul de 2 coţi. II circule dans les champs d'A ar ou, où lui sont donnés le blé et l'orge (Pierret, Le livre d. morts, p. 8. 225. 331. 335. 508). Cuvéntul derivă din rădăcina a r o, gr. àpéto, a ara, de unde ăpoopct, loc de arătură.

ababa, mamă, in limba Thracilor. Maximinus senior de vico Thraciae vicino, bar­ba r o etiam pâtre et matre genitus... Et patri quidem nomen Micea, matri Ababa fuisse dicitur (Capit. Maximini duo). Derivaţiunea de la o formă vechia ab-ava = abavia. v. Baba,

Ababa» pe o inscripţiune latină în loc de abavus (Reines, Synt Inscr. lat. I, 10, 6, 71).

'A66ă, tată, lat. pater (Suida). Cuvéntul a esistat şi în limba vechia pannonică. Rex Samuel (c. 1040), qui pro sua pietate O ba vocabatur (Anonym. Bel. reg. not. 32). v. "Anica.

Abb se, tată, în limba locuitorilor din Bogos în Ethiopia, întrebuinţat însă numai în vocativ. Bogos este teritoriul cel frumos, situat la pôlele munţilor de nord al Ethio­pie!. După tradiţiunile locale, locuitori! cel mal vechi din ţinutul acesta au fost 4 fraţî, cari venise cu turmele lor şi ocupase t(5te păşunile de aci. Unul din aceşti fraţi se nu-mia Lammachălli (Rammaselli), altul Beleqa (Sitzungsber. XCIX B. 583). Arnen-douë aceste nume indică, că stăpânilor!! ce! mal vechi a! ţinutului Bogos au fost Arimiî şi Belaciî. în idioma locuitorilor din Bogos mă! găsim şi astă-d.1 unele resturi din vechia limbă pelasgă, ér în cântecele lor naţionale, el mal celebreză şi acum pe Romii ceî vechi ccomme des vaillants guerriers si hardis qu'ils jetaient leur lance contre le ciel (Reclus, Geogr. X. 233). v. 'A.fô&, 'Ana şi "Anna.

"ASioi (Abii), popor migratorii de păstori, car! venind din Asia în Europa se divi-saiă în doue curente, unul înaintând spre apus pe lângă ţermuriî Mării de nord, altul pe lângă Carpaţ! şi Dunăre. La .Homer, Abii apar Jn nordul Thraciel, lângă Mysî şi Scyţî (II. XIII. 6). Forma numelui corespunde la Albi (Arimiî albi), în dialectul ionic, /cădea adese ori. In limba istroromână ab, abî = alb, albi. Abus, fluviu în Britannia (Ptol. U. 3. 4). Aba Decelia = AIba Decilia (Rav.), Alba Docilia (Tab. Peut), locali­tate în Liguria.

adoç (Abus), o parte a muntelui Taurus din Armenia de nord, unde sunt isvôrele Euphratuluî (Ptol.)

AoouXa (Abula), un oraş al Hispanieîîn regiunea locuită de BastitanI (Ptol.)

Aoolon. După Avien (Or. mar. 683), Lacul Leman din Elveţia se numise în vechime

cei o n: vetus moş Graeciae vocitavit Acei on. Cuvéntul era aşa dar un termin ge­neral în părţile de resărit ale Europe! pentru lacurile mari. v. 'Ûxeavôç.

«r, ast-fel se numesce în papirele egiptene teritoriul cel fertil, regiunea divină, din părţile de nord ale imperiului pelasg. Roi de la contrée Aker; région Aker ^lerret, Livre d. m. 47. 19. 7, 570). Cuvéntul corespunde la forma latină ager, germ.

cker. după cum résulta din interpretarea acestui cuvent în papirele egiptene. Sărbătorea ea mare agricolă, «La fote Haker», este numită şi «grande fête du labourage » (Pier-«*, ibid. 84. 85). v. Aaru.

&oh şi aoha, cuvinte vechi barbare, cu înţelesul de aqua, apa. In Rheţia şi pe teri­toriul Germaniei, unde locuiau o parte din Pelasgiî ariml (Hennioniî, Arminiî, Alamaniî), ach este cuventul final din numele mal multor rîurl, cum sunt Altach, Kronach etc. (Grimm, D. W., Jung, Rômer). Acelaşi cuvent ni se presintă in limba germană şi sub forma de Ache, Aache.şiOche.—A u eh a fl. m Dacia, la locul numit Galtis, unde re­gele Goţilor Ostrogotha a învins pe regele Gepidilor Fastida (Jornand. Get. 17). Aachen, vechiul oraş de încoronare a regilor germani, se numia in limba latină medievală Aquae şi Urbs Aquensis. v. "A)(aîa fi 'ilxeaviţ.

'Ax*?^a (Achaia), în timpurile maî vechi, un termin general geografic pentru ţinu­turile situate lângă mare. La Homer, Achaia este une or! numele Elladeî. tn sens mal restrîns se numia Achaia o provincia din Pelopones, situată în nordul peninsulei, lângă golful Corinthuluî. O altă Achaia era în Thessalia lângă Marea egeă, care, spre deo­sebire de cea de ântâiu, se numia Phthiotis şi avea de capitală Larissa. Etim. de la ac h a, aqua, apă. v. ach.

'Axe^oS (Achelous), un rîu al Thessaliel, ce curgea din Find. Alte fluviî cu ace­laşi nume în Phrygia, Arcadia, Achaia, Thessalia. La poeţi, acest cuvent se întrebuinţeză aprôpe pentru ori ce apă curgăture. v. ach.

5xo>V, lance de aruncat (Horn.), în 1. rom. aconiu, instrument de fer subţire şi ascuţit.

"ASijţ şi 'AfSrjC (Horn.), Orcus, Tartarus, rom. iad. Formă vechia românescă adu (Cod. Voroneţ.) în Predicele Mitrop. Varlaam din 1643: Diavolii legaţi, adu l de­şert (Buciumul rom. I). La poetul Virgiliu, Avernul este numit şi hiatus. Spelunca alta fuit vastoque immanis h t atu (Aen. VI. 237). Iada, o localitate din România (Fâl-ciu), unde esistă o rîpă mare (Diet, geogr.)

aesar în limba Etruscilor d eu, lat. d eu s. Quod aesar... etrusca lingua deus vo-catur (Suet. Oct. 97). La Hesychiu olool: aît con um ele lui Joe la Romani, adorât ça Jupiter puer (Serv. Aen. 7. 799). Forme dialectale ale unul singur cuvent. Rom. ânger; lat. angélus; fr. ange (=anj); bress. anzo; burguig. ain-ge; port. anjo.

à-i]p, aer, atmosferă (Horn.).

Aeternltate(m) Imperi(i), trăinicia imperiului (Hcnzen, Acta Fr. arv.) In ve­chia limbă rustică, cuvântul aeţernus nu avea înţelesul de «sempiternus», ci însemna numai diu vivere, a trăi îndelungat. Ast-fel în panegiricul lui Pliniu către Traian (83): per aeternitatem tuam salutemque.

ăfiXl), turmă, mulţime, lat. grex. La Homer cirecjï de vite, armentum. în limba română argheliă, argelă (Marienescu), hârgeliă (Lex. Bud.), hergeliă, ergheliă, equo-rum grex, equorum armentum; argelar.pl. argelarl, proprietarul seu păditorul ergheliî (Marienescu, Bal. I). în limba română, cuventul derivă de la rădăcina «arg» (àpf oţ), câmp nelucrat, destinat pentru păşunea cailor. La Homer: an' 'Apfeaţ îniropo-co'.o, ex Argo equos-pascente (II. II. 287).

dyfi)V, loc de adunare, spaţiul pentru jocurile de luptă, locus congregationis, locus cer-taminis (Horn., Herod.). Rom. o g oi u, sphaeristerium, spaţiu pentru jocul cu pila.

ăfbc, dux exercitus, duce (Horn. II. IV. 519). La Plato, Sfiç (Cratyl. 15). în Deuteronotn: Og, împăratul (regele) Amoreilor, cel din urma din nernul urieşilor. In cântecele epice române, cuventul agu are înţelesul de împerat:

La Agu se ducea, La ferestră că bătea, lari Agu ce grăia?

(com. Bragadir, Teleorm.)

Var.

Fuga la împăratul da Şi pricina-i povestia, Da împăratul ce djcea?

în limba Secuilor din Transilvania, cari au împrumutat forte multe cuvinte de la Ro­mâni, aflăm verbul âgăl, j oca seu face pe domnul, adecă pe agul, de la inf. âgàlni (Kriza, Vadrôzs. 493). într'un vechiû papir egiptean, Hermes (%4)tu>p) este numit Aâh-

To t h, unde titlul sëù de Aâh (= Ag) mai este esplicat şi prin cuvintele «Marchant à la tête» (Maspero, Et. II. 448). La rădăcina agu (Sfot), se pare, că se reduce şi cuvêntul latin Augustus (Agustus), ce-1 adoptase Octavian ca titlu imperial. Acesta ondre se conferia de senat; însă împeraţil proclamaţi de oştire luau numai de cât titlul de «Au­gustus»; o probă, că acest termin avuse în limba poporală înţelesul de dux, impe-rator. Ovîdiu şi Festus sunt de părere, că «Augustus», era un cuvent sinonim cu «sanctus»; în tot caşul însă, acesta era un înţeles mal depărtat.

arpe?, ^la Homer câmp şi ţinutul de la ţeră în oposiţiune cu oraşul, în limba la­tină: ager. în limba română: câmp în general, agru, câmp cultivat (Hasd.). în Bănat: agru, holdă, loc de arat. în România (Ialomiţa): pâment de arătură, în limba macedo­română, câmp, unde se află semănate cereale (Hasd.) în Lexiconul luî Mardarie de la 1649: ţarină, în Cod. Voroneţian, agru are înţelesul de ogor: «celor ce au lucrat agrele vostre». Tot ast-fel la Isidor: Ager Latine appellari dicitur, eo quod in eo a g at u r aliquid (Orig. 15. 13). v. ăpŢOţ.

ala, avénd acelaşi înţeles cu fata, terra, tellus, pământ, ţeră (Horn.). In poesia po­porală din Dobrogea ai e n I, pămentenî, autochtonl. «Iar a i en ii Chiustengiî şi boierii Dobpogil» (Burada, Dobrogea, p. 125).

actetic vultur (Horn.) în 1. rom. arete şi erete, pasere din genul uliilor.

<2X« equus, cal. In limba Pelasgilor din Caria (St. Byz. v. 'AXâ£avîa). La Romani, ala era un corp de cavaleria, compus din 500 omeni. La Românii din Basarabia: hal = cal (Arbore, Besarabia, 189). Cuvêntul a fost in vechime usitat şi în părţile de nord ale Dunării de jos. De la «ala» derivă numele Alanilor de la Istrul de jos, pe cari Dionysiu Periegetul inumesceitoXotmiouţ 'AXavoût, Alaniï cel avnţî de cal (Eustath. p. 305). La Isidor (XIX. 23): sine e qui s inertes existunt Alani. în timpurile lui Ho-noriu, Alaniï erau consideraţi ca popor latin. In Latios ritus transistis Alani (Clau-dian. Cons. IV. Honor.). Mortem petendam Pro Latio docuit gentis praelatus Ala na e (Claudian, Resb. cu Goţii).

"AAŞa (Alba), numele cel vechia al rîuluITibru (Diod.). v. Albula.

Alba, oraş în Hispania (Pto!.). Alba Helvorum, oraş în Gallia Narbonensă (Plin.). Alba Deollla (Rav.). Alba Dooilla (Tab. Peut), oraş în Liguria.

Alba (Vopisc. Prob.), la Tacit Albii, riul cel mare al Germaniei, care despărţia pe Cheruscï de Sue vi, a

"AXŞaxo; (Al bac u s), un munte în Caria din Asia mica (Ptol. V. 2. 320). Alba c, munte, rîu şi sat în Transilvania.

'AXp

albeam în loc de alveum, rom. albia. Padus relicto al be o suo (Grom. vet. 50).

"AXpta 6prj (Albii montes), era numele cel vechifl al Alpilor (Strabo). v. Alpes. AXj3tov 5poc (Albius mons), un munte pe teritoriul laponilor lângă Alpî (Strabo).

Albion, a fost numele Britanniel mari în timpurile mal vechi. Albion ipsi (Britanniae) nomen fuit (Plin.), în timpurile primitive, aceste insule au fost ocupate de Abil seu Arimil albi.

Albooola, localitate în Lusitania. Metalla Albocolensia (C. I. L. voi. II). La PtoL Albocella. Itin. prov. Albocela.

Albula, numele vechiù al Tibrulul. Tiberis antea Tybris appellatus est et prius Albula. (Plin.) Cf. Strabo. v. "AXpa.

Album promontorlum în Africa lângă strimt<5rea Gaditană (Plin. IU, Proem.)

Albuş, AlbanuB, Albonu», Albion», Albiolanua, conume personale în Hispania (C. I. L. voi. U).

*loe§, o specie de cerb în Germania, fr. élan. Cuvêntul se pare a fi numaï o formă diminutivă din ala, cal. Septentrio fert et equorum greges ferorum... praeterea al-cem... jumento similem (Plin. VIII. 16. Cf. Caes. B. G. VI. 26). în dialectul Românilor aio Meglena, Alela nume de cal, de coloVe roşiatică (Papahagi, Mcgl.-Rom. II. 36). ^U Macedoromâni algie şi algiu.

lat. albuş, rom. alb, în dialectul iguvin a l f o s (Huschke, Iguv. Taf.), retorom. a l f. pete albe pe piele, lat. vitiligo. ăXXoj, a l iu s, altul (Horn.) Alpes (sing. A1 p i s ), numele cateneî celeî înalte de munţi din nordul peninsulei ita­lice. Cuvêntul derivă din albuş. După Strabo, numele cel vechiù al Alpilor a fost *AX6ia SpT) (Albii montes). Alpes a candore niviura dicti sunt (Fest.). Schimbarea luî b în p ni se presintâ şi în limba română: alpia în loc de «albia> (Marienescu, Bal., II. 15). "AXraç ( A l p i s ), numele unuï rîû în regiunile de asupra Umbrilor, al cărui curs era spre médâ-nôpte (Herod.), în epoca romană Alba, Albis, astă-df Elba.

alpUB în limba Sabinilor, lat. albuş, rom. alb. Album quod nos dicimus, Sabini... alpum dixerunt (Fest.).

Altanui, numele unul vent în limba rustica latina. Alios (ventos) quos vocant Alta-nos e terra consurgere (Plin. I. 44. 2). La Românii din Bănat, vêntul, care suflă delà munte, se numesce vêntul Oltului. In provincia Romagna din Italia, vêntul, ce vine din partea GrecieT, se numesce Grech.

'AXlîjvaf (Altenae), un castel lângă Dunăre spre resărit de Transmarisca (Procop. Aed.), în regiunile Olteniţei de astă-«JI.

alntatium (aurum), aşa numiau vechii lucrător! de mine aurul, ce se găsia în stra­turile de la suprafaţa pămentuluî, «in summo cespite» (Plin. 33. 4. 2).

alutia, mine de aur, în limba locuitorilor din Lusitania. Aurăria metata, quae a lut i a vocant (Plin. 34. 47). In limba cumanică: altun, aur (Kuun, Cod. Cum.)