Graiul românesc din Sêfdû

batooura. Un grafit descoperit pe păreţil unul lupanar din Aquincum (Pannonia), conţine câte-va rêndurï în limba latină, scrise de un anonim la adresa lui Gratus, despre care se spune, că are relaţiunî de amor cu o Grec6icâ, servit<5rea lui Lupus, ér altul noteză alăturea cuventul Ba t o cu r a (Romer, Kiadatl. r. felir.) Rom. batjocură, lat. derisus, ludibrium, contumelia.

pcêttoç (battus), rege, rex, în limba locuitorilor din Libya. A^otţ ?ap paatXia pdktov xa>,e5ai (Herod.) In timpurile lui August, doi căpitani de rësboiû aï populaţiu-nilor din Pannonia p<5rtă numele de Bato şi Batto. Belii summa et caput Bato (Ovid. Pont. II. 1. 46). Duobus Battonibus ducibus (Vel. Patere. II. 110). In chro-nica lui Turoczi (II, 39): Primus autem inter Hungaros, nomine Va t h a, de castra Belus, dedicavit se Demoniis (c. 1050). In limba română din codicele Voroneţian (72—73) aflăm vătahul (neart. vătah) cu înţelesul de Împerat şi august. |3<£Tpa)(oc, lat. rana, batrachus; rom. brdscă, brotac.

paOvOJ, fornax, ca m i nu s, cuptoriù pentru topirea metalelor. In limba română bănia seu baia, locul, unde se estrag şi se purifică metalele, lat. metallifodina.

pexxo; în limba frigianâ, lat. panis, rom. pane (Herod. II. 2). Se pare a fi acelaşi cuvent cu lat. victus (etim. de la «vivo»), alimente, nutremênt, fr. vivres.

p£§u (bedu), aer, în limba religi(5sâ a vechilor Macedoneni (Neantes Cyz. fr. 27). Rom. vëzduh, atmosferă, însă in Codicele Voroneţian, vëzduh cu înţelesul de «aer». J3e5l> (bedu), aqua, apă, în limba Frigienilor (Didym. la Clem. Alex. Strom. V). Viada, var. Vi a dus, fluviu în .Germania (Ploi.), considerat ca identic cu Odera. V i • dua fl in Hibernia (Ptol.). Bo8o (Badui, numele unul rîu în provincia Elis din Pelopo-nes (Paus. 5. 32). Cuventul a esistat şi in ţerile Daciei. Vede, art. Vedea, un rîû ce isvoresce în j. Argeş şi se varsă în Dunăre, lângă Petroşani. Şerb. vodă, apă.

bela, <5ie, lat. ovis (Fabretti, Gloss. 245). Rom. b e la, numire ce se dă oilor în ge­neral, şi în particular oilor bălane, (Laur.-Mass.) In forma diminutivă, cuventul a trecut şi în limba ungurescă a Secuilor din Transilvania: belicze, mici cu totul alb. (Kriza, Vadrdzs.).

Bf)Xoc (Belus), regele Chaldeeî şi Assyrie!, contemporan cu Saturn. In cântecele epice române B a l a b a n. Rom. şi mrom. b ë l ( băl), alb, bălan ; lat. bellus. B e l u , Bela şi Beluţă, nume şi conume personale române.

berbece* în Actele Fraţilor arvalî în loc de «verveces» (Henzen). Berbicem (Lex Sal. 286), berbecibus (Baluz. Capit. t. 83). Rom. berbece, pi. berbeci. In latina gallică, berbiz şi berbis (Chevalet, L. fr. I). Cuventul a esistat, sub forma acesta, şi în Pannonia. In dialectul unguresc din comitatul Vasvâr: be rbec z şi berbets, că­ciulă din piele de miel (Tâjszdt.).

ç, lat. vi r u nus. Suida ad v.: Noricorum agrum ingentis magnitudinis

_er . aliquando vastabat, donee vir quidam aprum prostratum in numéros sustulit...

Norici igitur sua lingua exclamarunt pyjpoivot, i. e. vir unus.Este acelaşi cuvent

fr v ber, hisp. baro, robust, puternic, lat. fortis, gael. bar, erou.Macedorom.

bură, Mann, Held (Weigand). In 1. română vechia: biruire, domnia; biruitoriû,

vitéz (Mardarie, Lex. a. 1649, p. 89).

Beaoera, o localitate în Nuraidia. In registrele episcopilor din a. 482: Bercerita-num episcopum; la a. 411: episcopus Vesceritanus (C. I. L. VIII. 276. 278). Rom. pescere, lat. specus, caverna, antrum.

betlsare. Imp. August, după cum ne spune Suetoniu, scria betisare în loc de «lariguere>. Rom. a se betegi, aegresco; be tég, lat. aegrotus, morbidus. Ca substan­tiv împrumutat de la Români, cuvêntul s'a păstrat în limba Secuilor din Transilvania: beţia, nagynyavalya = epilepsia (Kriza, Vadrdzs.).

Si'SXoÇ maî corect Ş6pXo$, materialul pe care se scria în vechime, numit de Ionien! SiOM'Hpa, piele lucrată (pellis rasa), fiind-câ lonienil, după cum ne spune Herodot (II. 58), scriau pe piei de capră şi de 6ie, cum scriau tot ast-fel mulţi barbari şi în timpurile sale. Cuvêntul j3i{5Xoţ, din care s'a format apoi jîipXiov, carte, era ast-fel de origine barbară şi corespunde la adiectivul latin b u b u l u s (corium bubulum, pellis bubuia).

BlanduB, conume în Pannonia (C. I. L. III). Blandiana, localitate în Dacia între Germizera şi Apula (Tab. Peut.) Rom. blând, lat. bl a n du s, mitis, clemens.

blastema, în loc de «blasphéma». In Analele archeologice ale Provinciei rhénane (Jahrb. d. Ver. von Alterthumsforsch. im Rheinlande, 63. Taf. IV) se vëd reproduse di­ferite picturi pe sticlă din timpurile creştine mal vechi. Intre alţii, este figurat aici şi Iov, zăcând pe gunoiii, căruia femeia sa i adresezâ cuvintele: IOB BLASTEMA. Sunt cuvintele din Cartea lui Iov, c. 2, când femeia sa i dice: «Blastema pe D-deû şi mori». (JXeXîj, balatus ovium, sberatul oilor (Horn.). Rom. bl e h ăi, lat. balare şi belarc. pXîjS (bl e s), numele unei plante la Daci, la Romani blitum (Dioscor.). Cuvêntul corespunde la rom. v r e ş (vrej), ramură de plantă despărţită de trupină. Şerb. vriei, gr. pp^î,, Lattich, Salat (Tomaschek).

bodinou», în limba Ligurilor din Italia insemna « f â r ă f u n d > . Ligurum lingua ... ipsum Padum B o d i n c u m vocari, quod significat fundo carentem (Pliniu, după Metrodor Scepsius, H. N. III. 10). Rom. adânc, lat. profundus.

, strigare (Horn.). Rom. vu e t, lat. strepitus, clamor, tumultus. durerile nasceril (Procop. B. G.). Rom. bdlâ, lat. morbus. (sing. poXe6ç), lectorum lapidum strues, gràmedï de petre adunate (Paus. II. 36. 3). Rom. bolovan, petra mare brută, lat. rudis lapis, saxum ingens, bolus.

fiopitxç şi p'ojJp'aç, aquilo, vêntul cel rece şi violent de medâ-ndpte. Rom. bură. negură, aï cărei aburi înghiaţâ când cad pe pâment; lat. pruina, nebula. La Macedo­români b<5ra, furtună, pldie mare şi cu vent (Dalametra). In dialectul Românilor din Meglena, boari, vent. (Papahagi, Mgl.-R.)

Boxs(ani) vloanl, o comunitate de locuitori lângă tërmuriï Rhodanuluï, apr<5pe de (Upî (C. I. L. XII. 1783). Rom. bocşă , cârbunăriă; lat. fornax, carbonaria. BocşanÎ, o localitate din Bănat cu mine vechi.

ppapuXov, numele unei plante la locuitorii din Rhodus şiSicilia; la Greci v.oxxujj.ijXov, nărui cucului (Clearch. Sol.). Forma numelui corespunde la rom. b a r a b o i û, chaerophyl-um bulbosum.

^ braoa (pi. braoae şi braooae), gr. àvaÇopiSsç, cidreciï seu nădragii cel lungi şi largi.
:e erau î_n us la populaţiunile barbare, cu deosebire la ScyţÎ şi Galii (Plin. II. 5). Ci­
cero numesce pe barbari braccatae nationes (Fam. 10. 15). Gallia de sud era nu-
™^f\.^e.v^R°^{manî ?i} Gallia braccata, din causa veştmintelor barbare, ce le purtau
şei (Plin. III. 4). De Sarmaticis bracis arointesce Val. Flac. (Arg. V.
braccata turba Getarum Ovidiu (Tr. IV. 6. 47). In limba română, avem
*^c^?^îrădăcină formele: brăcire, cingulum; brăcinariu, cingulum braccarum;
" induere, vestire; a desbrâca, exucre.

braolle lat. med., rom. bracire. Cingulum, quod vulgo b rac ii e dicitur (Holland. Act. SS. Febr. III. 265).

branoa, ghiară. La Gromaticiï romanï: brânca lupi şi brânca ursi, semne pe pietrele de hotare (Lachmann, Grom. vet.) In limba română: brâncă, mână; ér la animalele răpitdre, brâncă, pi. brânci, picidrele dinainte; brânca ursului, o plantă, Heracleum spondilium. In limba prov. şi retorom. brânca, ghiară, germ. Kralle. brandonnm (Domini'ca) se numia în limba medievală Dumineca înainte de în­ceperea Paresimilor seu a Postului mare (Potthast, Wegweiser, Suppl. 449), ér bran-dones era prima sëptëmâna a acestui post. Brandones appellabant noştri primam quadragesimalis Jejunii hebdomaden (Du Cange). In latina medievală, cuvêntul bran d o avea înţelesul de fax, taeda, rom. făclia, bucată de lemn aprinsă. In aceste dile, de la începutul postului mare, se aprindeau focuri marî şi tinerii jucau în jurul lor. La poporul român, Dominica brandonum se numesce Dumineca lăsatului de brândă. B r an 4 a, lat. caseus friatus. După cum vedem, Dominica brandonum şi Dumineca lăsatului de brândă se caracteriseză prin aceeaşi numire, însă cu înţe­lesuri diferite. In tot caşul, sensul primitiv al numirii a fost cel pastoral, românesc.

Bp«d6(Brathy = Brathu), un munte în Fenicia (Philo). BàpSrjtov 5poc, var. Bâp§TjtOç(Bardetus m on s) In Ethiopia (Ptol. 4. 8). In limba română: brad, abies, pinus, larix; b râde t, pinetum, silva pinea. In dialectul Românilor din Meglena b ar­de t, pădure de brădî (Papahagi, Mgl.-R. II).

braţul, o specie de arbore în părţile meridionale ale Assyrieî. asemenea cypresuluî, cu ramurile întinse şi desfăcute. Petunt igitur (Arabes) in Elymaeos arborem bratum cypresso fusae similem (Plin. 12. 39). In altă notiţă, împrumutată de la Metrodor Scep-sius, Pliniu ne spune, că Gallil, numiaù P a d i, arborii ce conţineau reşinâ. Arbor picea, qualis Gallice vocatur Pad i (H. N. 3. 20. 8). In limba română brad, lat. abies, pi­nus, larix.

, brachium, rom. braţ (Horn.)

lat. f re m o, murmuro; rom. a mugi, a murmura (despre valurile mării), a produce sunete confuse şi prelungite, a vijăi, a urla (despre vent şi vifore). Zeoţ o
Brada (pe Tab. Peut, din erdre Brucla), o localitate în Dacia între Apula şi Sa-linae, care, după distanţe, corespunde la locul de trecere peste Mureş, numit de po­porul român brudă şi brudină, pod umblătorul, lat. pons mobilis. Hal. proda (p. sponda, riva), fr. bord. Esemple de confusiunea lui d cu ci, ca în Brucla = Bruda, aflăm şi In manuscrisele Itinerariuluî lui Antonin: «Cobucla» şi «Cobuda», Semuncla» şi «Semunda» etc.

ppudwij şi ppuCOVta, o planta din familia curcubetdselor (Plin. XII. XXIII). Rom. b u -ruiană, herba inutilis. In dialectul din Calabria burrajena, lingua di bove (Pel­legrini, Dial, greco-calabro); ital. borrano. Mrom. burane (sing.) urdicï ferte,

Brundulua, un port de la gurile rîulul Pad, în Italia de sus (Plin. III. 20. 7). Rom. prund, lat. vadosutn vel arenosum littus.

Şuac, un gen de paseri nocturne (Suida). Rom. buh ă, lat. bubo, noctua. (3ouj3u>V, îmflâtura lângă genitale. Rom. buboniû şi buboiu, lat., ulcus, tumor. |3u5caV7], lat. buccina, rom. bucium.

Booxâtca (buc at i a), se numia în anticitatea grecescă banchetul seu sacrificiul, ce se da la Delphi în ondrea lui Zsût icatpijboç. (Bull. Corresp. héllén. XIX, 1895. 11. 33. 63). Aci se afla şi oraculul cel renumit al lui Apollo, întemeiat de Hyperboreî. In limba română, bucată, pi. bucate, cibus. Cuvêntul a trecut şi în limba unguréscâ. La Secuii din Transilvania, bukâta însemneză «traistă», şi fel-bukâtâzni, «a pune în traistă alimente pentru drum» (Tâjszdt.)

poux6Xoc, păstoria de vite. In limba română, cuvêntul s'a păstrat numai ca nume personal, Bucur, în us mal cu semâ la locuitorii munteni, carî se ocupă cu economia

de vite. Ca toţi terminiï pastorali, cuvêntul nu e de origine grecésca. Nu esistă în limba grecésca nicï un verb, de la care ar pute se derive finalul xoXoţ, care se reduce la forma latină curo şi colo, a îngriji.

So'j5<£A.X

Boiivoc (B u nu s), Bouvafo (Buna e a). In Corinth se afla un templu dedicat Ju-nonel Bunaea, întemeiat, cum scrie Pausania, de B u nus, fiul lui Hermes (Descr. Gr. 2. 4).

ŞoOc, şi Şo6c, pi. j3dec (Horn.), bou, lat. boş. In cuvintele compuse se întrebuinţa numai forma de £00: poo(SôtY)î, pouxeXoţ, păstoria de vite. După Varro, praefixul f5oo (bu) esprima în cuvintele compuse grecesc! idea de , «enorm». Graeci assueti magnis et amplis rebus praeponere pou, a magnitudine scilicet bovis (R. R. 2. 5. 4).

butymm, unt de vacă. Butyrum barbararutn gentium lautissimus cibus. Plurimum e bubulo, et inde nomen (Plin. 28. 35). Cuvent compus: po5ţ fem. vacă şi t6poţ, caş la Homer.

C. K. Ch.

oaballo», cal, lat. equus, în deosebi calul întrebuinţat la economia agricolă (Lucii, in Non., Horat, Juven.). La Petroniu cavallus. Si quis caballum cabal lica-v e rit (Baluz. Capit I. 296). Forma «caballus» a fost întrebuinţată şi în Dacia. La Secuii din Transilvania: kabala, epă betrână (Tâjsz<5t.).

XtfcxtJ, un fel de pine la Egipteni (Strabo, 17. 2. 5). Rom. cdcă, lat. libum, pla­centa, pasta.

xâSoc, amfora (Philoct). Lat. c a d u s, rom. cadă.

KaXaafptec, o clasă de ostaşi în Egipet, cărora pentru subsisterai li se da o anu­miţi porţiune de păment (Herod.). Instituţiune militari pelasgă. Câte o mia de ostaşi din acesta clasă avea sî facă pe fie-care an servicii militare în garda regelui. Cuvêntul se pare a ave acelaşi înţeles cu lat. Colères (équités), v. Celtrts.

oalatore» (sing, calator), servitori la colegiul Fraţilor arvall şi la augurl, însărci­naţi mal cu seraâ se aducă Ori se ducă la destinaţiune lucrurile ce li se încredinţau. Fruges libantes cum calatoribus et publicis ad aram retulerunt, deinde tuscanicas (ollas), contigerunt, quas per kala t ore s domus suas miseront (Henzen, Acta Fr. arv.). Pou-trôces sacrificaturi praemittere calatores suos soient etc. (Serv. Georg. I. 268). Uivêntul este identic cu «viator» (Plin. 18. 4). KaX^tuip, numele unul Troian şi al unul Grec la Homer. Rom. cale tori u, viator; a cal et or i, iter facere.

xac/,up_a şi xoMBrj, colibă, lat. tugurium (Paus.). Kc&uSn (Calybe), o localitate

K ? ^{?î alU} ^^aW^ (Galyb.e) în Libya (Ptol.)

Kan<£pa (Cămara), oraş în insula Creta (Steph. Byz.) La autorii grecesc! xajidipos, Cameră boltită, lat. cămara şi camera. Cuvent barbar. In regiunile Pontului euxin se numiau xa^ipai, corăbiile mal mici şi uşore, construite din bârne fără legături de s_e^C-^a h^J °^{ând valurile măriî se} agitau, se puneau scânduri de amêndouë laturile până ^închideau in forma ^{unuï CO}P^ (Tacit. Hist. 3. 47. Strabo, 11, 2. 12). Rom. cămară, 'e, în care se păstreză vestminte şi alte lucruri necesare. Cămară, diferite cătune ^m' m România.

'^{n liraba} Poporală din Hispania şi Italia, instrument pentru măsurarea or; ^statera unius lancis (Isid. 16. 24). Rom. cumpănă.

a modula vocea în cântece, a cânta cu tonuri variate; în cantandis car m nibus vocem varie inflectere, cantica modulare (Suida). Cuvent împrumutat din limb barbară. Rom. a cânta, lat. canto.

oamus, un fel de frêu tare. Camus, genus aspëri frenî est, quo caballi superi coerceri soient, dictus a curvitate, x^oclⁱ^^u enim Graeci curvum dicunt (Isid.) In limb grecésca xvjfiéç, dor. xajiot, genus freni vel capistrum, frêu, capëstru (Suida). Rom. ham Se parc însă, că în limba barbară era în us numai forma ham, de <5re-ce Isidor deriv .pe «camus» de la •x*\>.6t (curvus), nu de la x^jieţ, dor. xajioţ (frenum).

oana (xavâ), coş pentru pane, fructe şi florî. Cana dicunt Graeci, nos canistra e per diminutionem canistella (Fest.). Rom. cană, urceor, lat. urceus.

xâw

xavfl^X-iOÇ ôvoç (Plato), asin maï mare, întrebuinţat la transporturi. Cuvent barbai trecut şi în limba latină sub forma de cantherius şi canter iu s, cal jugăni (Plaut., Lucii., Cic., Seneca). Rom. catâr (tnulus).

Ka7t<5|J.aXŞa (Capomalva), castel în Dardania (Procop. Aed.). O numire cu formi latină barbară.

Capua şi Capye, oraş în Etruria; înţelesul fiind campe stris ager (Liviu, IV. 36) Capua a campo dicta (Plin. III. 5. 39). Rom. câmpie.

xâp«j3oc, cărăbuş la Pliniu, hisp. caraba, barcă mică. In limba lat. med. cu r a b i i şi garabi (lintres celeresque galeae). Murat SS. VI. 113. — Rom. corabia, îi Codicele Voroneţian, cur abia, lat. navis.

xapOTi^dXrf, numele uneî plante Ia Daci. La Romani herba philicla (Diosc.) Pare a fi dianthus caryophyllus, rom. gardfâ, gar o f iţă, cech. karafilat.

KapTtérrjÇ Spot (Carpates mons), punctul cel mat înalt al catenel de munţi dit părţile de nord ale Daciei (Ptol.) La Homer, o insulă situata între Creta şi Rhodus se nu mesce Kpâttaftoţ. Dupâ forma întrebuinţată de Homer, numele muntelui «Carpates» co respunde la participiul românesc crêpât, lat. crepatus, cu r dislocat, ca în x<4pto< şi xpâtoţ. In limba română poporală, se numesc crepaturï, sing. crêpa tură, munţi stâncoşl şi prăpăstioşi. Acelaşi înţeles î-1 aflăm şi la Avienus; Carpathus (Crapathus) hic rupes attolitur (Descr. Orb. 671).

xanaftepoc, plumb alb, lat. stannum, cassiterus, rom. cositoriù. După Herodot plumbul şi electrul veniau din părţile estreme barbare, e? taxarqţ. Vechia terminologia metalurgică este de origine barbară. Kaoaîtepoţ pare a proveni de Ia verbul a c 6 s e (consiiere), a lega, a împreuna; s. cusătoria.

Kaa^epa (Caseera), un castel în munţii Rhodope, restaurat de împ. lustinian (Procop. Aed.) Rom. caş ari a, locul séû stabilimentul, unde se prepară, ori se vinde, caşul; mrom. caş ari, stână; lat. caş e ari a officina, sp. que s era, port. queijeria. Pe teritoriul României, mal multe locuri p6rtă numele Caş ar ie (Fruncjescu, Diet.).

Cattnzl, aşa numiaù Barbarii pe piticii, ce locuiau spre sud de gurile Dunării, lângă mare. Pliniu: (Pigmaeos) Cattuzos Barbari vocant. C o tu ţ ù, conume personal în părţile de apus ale României (Oltenia).

xocOxa şi xftOxoç, pateră, lat. caucus şi caucius, ansatus calix ad hauriendam aquam fontibus (Holland. A. SS. II. Mart. 272). Rom. cauc, vas de scos apă pentru bëut.

Cauoalandensi» Tegio, o regiune muntdsă în Dacia (Ammian.). C o c a l a, în cân­tecele epice române, numele unei păduri în munţii de lângă Olt (Teod.)

oavo şi oavu» avuse în limba barbara vechia înţelesul de caballus, cavallus, caJ. Cavallus antea c avo dictus. Cavallus antea a cavo dictus (Isidor. Orig. Codicele din WolfenbUttel, éd. Otto, p. 377). De unde în limba română covaciù, potcovariû, qui ferreas soleas fabricatur. Mrom. câ va la, călare, cal di câvala, cal de încălecat.

Cebanu» oaseaB, un fel de caş, ce se aducea din Liguria la Roma (Plin. 11. 9. 71). C e b e n n a mons, lângă Rhodan (Riese, Geogr. lat. min.). X u b a n, o divinitate în re­giunile pyreneice (Desjard. Geogr. hist. d. 1. Gaule II. 394). In limba română, cioban, ovium pastor. Cioban, nume de délurï şi văl în România.

Celerec (sing. celer, gr. xeXvjţ şi xtX^p), équités. In timpurile mal vechi corpul de

cavaleria al Romanilor, era compus din ceî maî avuţî cetăţeni şi purta numele de C e -1 >res ér comandantul cavaleriei se numia m agi s ter Celerum. Cuvêntul se reduce l rădăcină cal (equus) şi corespunde la un termin vechiû militar din limba română, â Iar i u (Cod. Voron. 56). In poemele epice române, Maî mare al calărilor (Teo-H ) este aceeaşi numire cu Magister Celerum. In limba grecescâ vechia, xeXfjţ în­semna cal de călărit (Odyss. 5. 371. Paus. 6. 12. 1). m-qt (Suida), la Eolï xiX-^p, maî avea şi înţelesul de călăreţ. Rom. călări şi călăraşi.

xeXeuftoţ, cale, lat. via, iter. Cuvent de origine barbară. Rom. călăuz, călăuză, dux itineris. Etim. de la cale, lat. callis. xeXiJtÉÇetV, equo singulari vehi, a călări CHomer, Suida).

Kepra, Khepra şi Klxoprl, la Egipteni un conume al lui Tura Harmakhis seu Uran (Pierret, Livre d. m. — Ibid. Panthéon égypt. — Maspero, Études, I). In ce pri-vcsce sensul cuvêntuluï, papirele egiptene amintesc de « c d r n e l e lui Kepra> (Masp. l 27 II- ⁴²9; Pierret, Livre 285. 286). Fără Indoielă, că numele derivă de la cuvêntul barbar capră. După Martirologiul roman (2 Martie), capul de capră (caput caprae) a fost adorat şi de Longobardî. In părţile de sus ale Moldovei, tinerii neînsuraţi umblă pe la case «cu capra» în diua de anul nou (serbăto"re, consecrată în datinele poporale române lui Toma cel bogat, numit Turn la Egipteni).

oereft (acuş; cererem) panem appellant Sabini (Serv. Georg. 1. 7). Rom. cir, ciris, lat. farrea maza.

Ceret, oraş vechiû din Hispania Baetica (C. I. L. II. n. 1986). — Kepaia, ta, (Ce­rata), dotă munfî ce despârţiau Attica de Megaris (Strabo). Rom. cer et, pădure de :er, lat. silva cerrea.

oerla, bëutura de cereale în Hispania (Plin. XXII. 82). v. ceres. Ceru* = Coelus, ceriul personificat în cântecele saliare: lancus lanes, ce rus duonus ;s. In colindele române: «Domn din ceriu». La Festus, Cerus manus.

XTjtûtpfityoç (cetophagus). Sibylla Erythreă ne spune în unele versuri ale sale, că atâl densei a fost xijtoifdiToc, în traducere latină «cetophagus», adecă mâncător de monştri narinî (Paus. 10. 12). Sibylla Erythreă scrisese în limba barbară. Ea nici nu putea spune, :ă părintele seu a fost mâncător de balene seu de monştrii marini. Prima parte a cu­rentului are cu totul alt înţeles. In limba grecescâ medievală, ic-fjta şi iuta însemna anis. Cuvêntul a esistat şi în limba populaţiunilor dintre Tisa şi Dunăre. In comitatul jOmOr, mal aflăm şi astâ-dî dicătdrea: «Iţa pita, hogy a szita», «aşa-I pita, cum e sita», Kis, Gyermekjât. 128, 151); ér

>uinci<5se pentru facerea panel şi dulapurile cu diferite alimente (Tud. Gyujt. 1835. II. 32). X«Ax6c, aramă, lat. aes; (istâXXov ya\v.oô, aeraria metalla (Strabo). In limba latină, /ulcanus seu Volcanus este acelaşi cuvent cu gr. x^a^*^B"î, faber aerarius Horn.). Despre Vulcan se spunea, că densul a fost cel de ântâiu, care a aflat modul le a lucra arama etc. (Diod. V. 74). Urmele vechi ale acestui cuvent, de origine bar-iară, le mal aflăm şi astă-di în limba română. Vulcan, munte, şi V ăl c au, sate, in egiunile metalifere ale Transilvaniei. Vâlcedad. şivâlcedelâs. esprimă vineţela emasă pe corp în urma loviturii, de unde a vâlcedi, lat. suggilare, livere.

A^XuSeç (Chalybes), gens Scythiae, ubi ferrum nascitur (Suida). In deosebi se urmau «Chalybes» lucrătorii de metale din nordul Thracieï. Cuvêntul e barbar şi dc-ivă probabil de la xaXupt], colibă, lat. tugurium, de unde colibaş, in tugurio habitans. entru etimologia compară germ. Hattenarbeiter.

^«fva, vestment, ce se purta pe deasupjra (Horn.) In limba latină laena. Lacna. uo de lâna multa, duarum etiam togarum instar (Varro. L. L). Rom. haină, ve-timentum.

_ar °ⁿ*' ^Kho»«u, Khanja, unul din regii cel vechi al Thebel din Egipet, despre spunea, că a distrus pe toţi adversarii şei (Maspero; Étud.; Pierret, Panthéon) ' ^{Consus era} ° divinitate adorată încă In timpurile lui Romul (Liv. I. 9. IV. 190. Varro, L. L. VI. 20). La Cedren, lanus are şi numele de Con-

s a cu s. Probabil, «Khons», «Khonsu» era numaï un titlu, séû demnitate politică, ca la Romani «Consul».

vopéç, hora, joc în cerc al mai multor pers<5ne (Horn.); mrotn. cor; lat. chorea. Hyperboreiï, scrie Diodor (2. 47), aveau obiceiul se cânte cu cobzele şi se facă hore (•Hi&apiCetv xal ^opeietv) în tot timpul sărbătorilor celor mari ale luî Apollo Hyperbo-reul. Ceï vechT, scrie Suida, numiaû fofsia. dânsul cu cântece.

xtvouBoiAa, numele uneî plante la Dacï (Diosc.) La Apuleiû c i nu bula (var. dinu-pula). La Grecî Sp-nsXo; Xeoxţ, la GermaniHunds-Kûrbiss. Cuvêntul dac este compus din xivoo câne (gr. kôiov) şi bula s. puia; rom. puia, membru viril, lat. veretrum, penis, un cuvent, ce se aplica şi la denumirea plantelor.

KAeicroOpa (Clisura), castelînregiunile thraco-illyrice (Procop. Aed.). Cuvêntul este de origine barbară din părţile de resârit a.le Europei şi a fost întrebuinţat şi in limba romană militară. Romanii, scrie Suida, numiaû fortificaţiunile munţilor xXetaoopae = claustra. Etim. de la claudere, rom. închidere = inclidere, part. închis, mrorn. inclis.

xexxwpa, plâcinti cu smochine şi nuci, ce o pregătiau pentru sacrificii locuitorii din Delos(Fragm. H. Gr. IV. 493.3). Rom. cocoradă, plăcintăc<5ptâîn cuptoriû, lat. placenta farta (Laur.-Mass.; Frâncu, Moţii).

xoxxoŞ, cuc (Hesych.). In limba poporală din Hispania cucus în loc de «cuculus» (Isidor, XVII. 7).