Graiul românesc din Sêfdû

Alutum flumen, numele rîuluî Olt, într'o inscripţiune romană din timpul luî Traian (Froehner, Col. Traj.) La Herodot Atlas, la Ptolemeu Aluta. 'A \iO,ia ( A m a i a ), un nume al divinităţii Ceres (Suida). La Romani Maia, Terra Mater. amaluata, numele unei plante la OacI, pe care locuitorii din Campania o numiau ama -l o ci a (Apul.)

dfjuipaxoc, numele unei plante la locuitorii din Cyzic lângă Propontis (Diosc.), lat. amaracus. In limba română, ca forma similară mărăcină, crataegus oxyacantha. L. àpiXyecv, lat. mulgere, rom. a mulge. 'A[i.v£ac (Amnias), un riu în Paflagonia. In limba latină am n is, curs de apă, fluviu.

c, (Amnisus), riu şi port în Creta (Odyss.) ç, fem. i^VT/j, unius anni a g n u s (Istri fragm. 53). In limba română m i e l şi m n e l.

amurgul serei, crepusculum. La Homer: vuxt6ţ à(ioVfù>, sera. d|i6vu)_; a respinge, a abate. Xslfsţ ajiuveiv sloi xal -Jjjjuv, «şi noi avem mini de apărare» (Horn. 11. XIII. 814). De notat, că la Homer, cuvêntul este adus in legătură cu «manile». Rom. a amâna, proferre, diffère, procrastinare.

dva!;6pcs, întrebuinţat numaî în pi. dvaÇûplSeç, cioreciï séû pantalonii cel lungi si largi al Scyţilor (Herod.), lat. braccae. Cuvêntul corespunde la românescul nădragi, pantalonii, cet largï tëranescï, ce se maï portă şi astă-dî în unele părţi ale României • (Vlaşca, Teleorman).

àyxûXoî, strâmb, curbat (Horn.'), lat. an g ui us, rom. unghiû.

'Ave[jiU)pe£ix (Anemoria), un oraş lângă Delphi pe o colină înaltă (Homer., Steph. Byz.) La Homer vijioç, lat. ne mu s, pădure cu păşune pentru vite. Varro (L. L. 5. 36): Graeci vo[iàç, noştri n e mor a.

'AvfyptSai vu^ai (Anigridae nymphae). In provincia Elis din Pelopones, după cum scrie Pausania, omenii, carî aveau pete negre, ori albe, pe corp, adresau rugăciunile lor nimfelor numite Anigridae (Descr. Gr. 5. 5. 11). v. 'Avifpoţ. "Avtypog (Anigrus), fluviu în Triphylia din Pelopones (Strabo). anti şi aukh, în papirele mortuare ale Egiptenilor cu înţelesul de unguentum, oleum, butyrum. Je suis, oint de l'anti des membres divins et d'essence ankh (Livre d. m. 470). Cuvêntul corespunde la forma rom. unt, lat. unctum. Codicele Voroneţian, 134: ungând el cu untu. Anzurus, conumele lui Joe, adorat ca Jupiter puer (Serv. Aen. 7. 799). Cuvêntul a'par-

MIC. DBNSUSIANU.

tine limbel rustice, barbare, şi corespunde la rom. an ger (după Luciu, istoricul dal-mat, -j- 1684, rom. an s ui), romaniol anzul (Mattioli, Diz.), lat. angélus.

"Ana, titlu al preoţilor egipteni. "Ano, eat un moţ copte, qui désigne les prêtres; on le retrouve dans les plus anciennes inscriptions de la Thébaïde (Bul. d. arch, crist. III. 59). v. 'Appa şi 'Anna.

Apammari, o localitate în Mesopotamia lângă Euphrat (Tab. Peut.). Cuvôntul cores­punde la forma românescă de Apă mare. In limba persică, ap însemneză de asemenea apă, lat. aqua (Kuun, Cod. Cum. 310). v. Apo. jl, primae anni fruges. Rom. pârghie.

») ^{un rîu din E}P'^r (^Plin- ^{4- ll 3})'^{In limba} l^atină aqua, rom. apă. v. ach şi acha, numele luî Apollo !a 'Etruscî. Pe monetele naţionale ale Daciei A pi us.

Apo fl. (Tab. Peut.), un fluviu al Dacieî, ce se versa în Dunăre lângă drumul roman, _ce venia de la Viminaciu către Sarmizegethusa. La Ravennas A p pi on, la Guide A pion. v. formele Aapas, Apammari, Aphas.

"Anna = tonnât, ătta, tată la Calitnach.

*AoÊ(5oî (Apsorrhus), un fluviu în Cappadocia (Ptol. 5. 6). "At{)OpOS (Apsorus) un riu al Pontului (Scylax). In limba poporului român, apşdră şi apuşdră, forme di­minutive din apă, lat. aqua, (Tocii. Mat. II. 85. — Colecţ. n<5stră inedită). Apsorâ, un pârâu în România lângă Muntele sec în Mehedinţi (Spezialk. 1: 75.000. 26. XXVII).

Apulum şi Aplum, numele unuî oraş al Dacieî in inscripţiunile romane. La Ptoletneu 'AnouXov, pe Tab, Peut. Apula. Forma numelui corespunde Ia A (I ) b uium, A(l)bula. In evul de mijloc Alba Transi! vania e.

arteaa în limba locuitorilor din Bogos (Ethiopia) aràtoriû, plugariû, lat. arator, germ. Ackersmann (Sitzungsber. XCIX B).

arborria, numele unei plante la Daci; la Grecî xicaoţ (itXaç; ér la locuitori Italiei hedera nigra (Apul.).

ă,pyt._l şi ăpxavîj, lemnul, de care se legau firele seu sferele pentru a prinde orî trage ceva. Rom. arcan.

'Apxàç, pi. 'ApxdcSec (Arcaş, Ar cades), locuitorii din Arcadia. După Suida, Arcadil au fost ceï mai résboinici între toţî Grecii. La început, el duceau o vieţă militară (Strabo 5. 2. 4). La Athénien! asista o clasă de militari cu numele de 'Apţ-aSsTţ (Herod. 5. 66). Pausania amintesce şi arcaşi între luptătorii Arcadieï (4. 4. 3). Fără indoielă, că la început, "Apxaţ avuse acelaşi înţeles cu românescul arcaş, Sagittarius, gr. toţOTYjţ. In Maramureş: arcaş, venătoriu, ori soldat înarmat cu arcul (Ţiplea, Poesii pop.)

'ApY^Tape; (Argetares), un castel fortificat de imp. lustinian în regiunile Ti-moculuî (Procop. Aed.)

fltpyfXXa, subterraneum aedih'cium, locuinţă suterană in limba Cimmeriilor (din Crimea). Eph. fr. 85. ~ In limba română argea, lat. cella subterranea.

apyiAXcç, şorece, în limba Thracilor, lat. mus. (Heraclides, fr. 42).

<*PT^> agru, câmp, păment nelucrat, ţinutul de la ţeră (Hora.). La vechii Macedoneni şi Thessali, %oţ = tttîîov (Strabo, VIII. 6. 9. — Paus. VIII. 7. 1). Cuvêntul era cu deosebire în us la Pelasgl. IleXaoYixiv "Ap-foţ, câmpia Thessaliei (Horn. II. II. 681). II«8iov 'ApYÔv seu neîiov too 'ApfoS, _{un ?e}s din Arcadia (Paus. VIII. 7 şi 8). In limba ro­mână, argat, om plătit pentru lucrările agricole; gr. apf«rr)ţ, dor. èpï^t.

«Sptfia, cuvent scytic, lat. unus, rom. unu (Herod.). Sub o formă apropiată, acest cu­vent s'a mal conservat în versurile poporale, ce le reciteză copii din ţinuturile ungu­resc! ale Pannonieî vechi, unde aflăm formele u n urna (unoma, onoma) si dun ura a, cu însemnarea de «unu», «doi» (Kiss Âr., Gyermekjàték-Gyujt.;, ér în versurile ce le reciteză =°pii românf: una mia, una-I mara (Teodor.), anaramă (Alexicî, T. I.). "Api(j.a în Umba scytică este un cuvent rotacisat, ca la Istro-Românî ur, unu.

Aria», fluviu lângă Ind, ce curgea pe lângă Alexandria, întemeiată de Alexandru cel "are (Plin.). Mrom. arîu, Fluss (Weigand, Arom.).

«poto, lat. arare, rom. a ara (Horn.)

f>, lat. arator, cel ce ară, plugariû.

"Apotoç, lat. aratus, rom. arat, arătură (Horn.). La Hesiod apotoţ,tempus aralionis, timpul aratului.

âpoxpov, aratrum, plug. "Apoupa (Horn.), lat. arvum, arata terra, ager, cam­pus; rom. câmp de arătură, loc arat.

«fcppa6ov, pretium cautionis gratia datum ab emptoribus; rom. arvună. Delà Românï, cuvêntul a trecut in limba Ruthenilor sub forma de ar a won a (Miklosich, Denkschr. Bd.30). ăppifjv, mas, masculuB, animal de sex masculin. In limba latină ares si aries. Rom. arete, ariete şi ireu, berbece nejugănit (Frâncu, Moţii, 101).

*Apoa (Arsa), un castel în Dardania în timpul luî lustinian (Procop. Aed.). "Apoeva (Arsena), un castel în regiunile Illyriei, restaurat în timpul luî lustinian (Procop. Aed.). O formă analogă în descântecele române: codrii Arsinilor (Marian). "Apt°5 (Arzus), un oraş şi fluviu în Thracia, ce se vărsa în Propontis (Ptol.) 'ApCov, castel în munţii Rhodope (Procop. Aed.). In regiunile Carpaţilor Ars şi Arsul, numele mal multor munţi (M. Diet, geogr.).

'Asapcbcai (Asaracae), un popor din regiunea Getulilorîn Libya (Ptol. IV. 6. 296). Assaracus n. pr. (Horn. II.). Seraca (var. Săraca), localitate în Media (Ptol. VI. 2).— In 1. rom. sărac, pauper, infelix.

'Aoapflco (Asarath), fluviu în Mauritania (PtoL). Z«cpa9a (Zaratha), localitate iu Mauritania (Ptol.). SdtAaQoţ (Salathus), fluviu în Libya (Ptol.) Pe teritoriul român de la CarpaţI, mal multe păreie şi localităţi Sărata.

déaj(U (a s chu). După cum scrie Herodot, Orgiempei (Arimaspii) din Scyţia făceau din fructele arborelui «ponticon> un fel de must, ér din tentele fructelor un fel de pane, pe cari le numiaù S.aya (lib. IV. 23). Este acelaşi cuvent eu latinul esc a, nutriment alimente. In 1. cumanică as, cibus (fCuun, Cod. Cum.)

'AafX6a (Asilba), un castel lângă Istru, restaurat în timpurile Iul lustinian (Procop. Aed.) O formă barbară a cuvên'tulul siltfa, pădure, c, alter, altul (Suida).

(Atlas), un rîu, ce curgea in Istrul de jos (Herod.) In epoca romană Alu-tum, Aluta. In documentele medievale ale Ungariei Olt şi Oiţa. Ini. română Olt.

arta, alocuţiune de respect a unul tênër către altul mal bëtrân (Suida). In limba lo­cuitorilor din Bithynia ăttiţ avea înţelesul de itâicac, tată (Arrian. Nicomed. fr. 30). In limba rustică latină atta. Attam pro revercntia seni cuidara dicimus (Festus). Cu­vêntul a fost in us şi in Dacia: C. Sex(tus) Atta pro salute flliorum (C. I. L. III. 1435). Aici Atta corespunde la Tata din inscriptiunea de la Palestrina, pusă pe raormentul unul copil de 3 ani, de Primitiva Mat(er) şi Arius Tata (Torquati, Orig. d. 1. ital. 304). In dialectul comasc din Italia atta. tată. La Elveţiem ătte, la Romanei at, în cuvêntul bis-at, strămoş (Diez, W. 340). In limba Cumanilor, aţa, pater (Kuun, Cod. Cum.)

aôXïj, lat. aula, curtea unei case. La Români! din Bănat a v li ă, curte, ogradă; avlia curţii — oborul curţii, ocol (Mangiuca în «Familia», 1882. 468.—Hasdeu, Etym. M. Rom.) aSp'jj, ion. a5pa, aer (Horn.). Lat. aura, suflarea usera a aerului. In dialectul Românilor din Meglena aură, rectire, lat. refrigerium (Papahagi, Mgl.-Rora. II).

Anatravla (var. Austrania), numele unei insule din Marea suevică, renumită in tim­purile vechi pentru succinul (electrum), ce se aducea de acolo (Plin. XXXVII. 12. 2). Ausţravia corespunde la Ostravia. Priscian, I, 52: pro o au, ut austrum pro ostrum, ausculum osculum: frequentissime hoc faciebant antiqui. Rom. ostrov, insulă.

"AŞevoc şi'AÇetVOÇ (Axenus seu Axinus). Un nume vechiû al Pontului euxin. O formă grecescă alterată a cuvêntulul ocean(os). v. 'Qxeavoţ.

'AÇt6ç (Axius), un rîù al Mesiel de jos (Aelian. 14. 25), ce curgea tn Dunăre, lângă baltă numită Ociù de la Raşova. — 'A£i6c, rîul cel mare al Macedoniei, adj Vardaf (Horn. Liv. Plin.) — "AÇtéj, fluviu în Syria, lângă care se afla oraşul A pa m ea (Sozom.) — Axlum fi. în Britannia (Rav.) — Axon, rîu in Caria de sud (Plin.) — Axona, fluviu în Gallia Belgica, la frontierele Remilor (Caes. B. G. II). Cuvinte, ce ni se presintă şi sub formele de: Oaxes, fluviu în Creta; Oxus, fluviul cel mal important al Asiei după Ind

şi Gange; A cei on, numele lacului Léman (Avien.), cari tôte se reduc la aqua, aha, oc h e; rom. ociû. v. ach si 'SJxsavic.

AXBVCTE. Un grafit descoperit în basilica S. Alesandru din via Nomentană la Roma a carul vechime se reduce cel mult la sec. IV d. C, conţine în prima sa parte literele alfabetului în următorea ordine:

AXBVCTESDR FQGPH.... M.

încă învăţatul archeolog Garrucci observase, că in acesta serie de litere, A este unit cu X şi B cu V şi tot ast-fel mal departe. Un alt grafit, ce a fost descoperit în ter­mele delà Stabiae lângă Pompei, conţine literele alfabetului apr<5pe în aceeaşi ordine: AXBVCTDSER (Zangemeister in Bull, dell' 1st. 1865, p. 192). Alte esemple asemenea s'aù descoperit pe pereţii din Pompeii şi Herculanum, oraşe înmormentate sub cenuşa Vesuvuluî în a. 79 a. C. In fine, ilustrul numismat Eckhel a constatat şi densul, că pe unele serii din denarit Republice! romane se vëd imprimate notele AX, B V, CT, DS, ER. FQ, GP, HO, IN, KM (Doctr. num. V. 76). Archeologul Cavedoni a fost cel de ântâiû, care a presupus, că acesta combinaţiune curitSsă de litere se reduce la un us vechiû didactic, de a face pe copil se repeteze literele alfabetului nu numai în ordinea lor sta­bilită (A, B, C, D, E, F, G, H, I, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, V. X), dar şi în modul de a sări de la litera de ântâiù la cea din urmă, de la a doua la penultimă şi aşa mal departe (Bullelino di arch, crist 3-a serie, VI, p. 132 seqq.) Ceea ce Cavedoni a fost presupus numai, se confirmă pe deplin prin următdrele cuvinte ale S. Hieronym: După cum noî citim alfabetul grecesc în ordinea sa obicinuită până la litera din urmă, tot ast-fel, ca se imprimăm în mintea copiilor şi maî bine memoria literelor, noî avem obi­ceiul se intervertim ordinea cetirii şi să adăogâm la literele de la început pe cele din urmă, dicând alpha fl, BetaPsi (în Ierem. XXV, 26). In grafitele şi esemplele de maî sus, litera A este combinată cu X, care, după uniî, a fost introdusă în alfabetul latin în timpurile lui Cicero, după alţii, ale lui August. Insă înainte de împrumutarea lui X, delà Grecî, cum se spunea, cea din urmă literă a alfabetului latin a fost Z (Cf. C. I. L. voi. VIII. 20. 21). Fără îndoielă, că a esistat aşa dar şi o combinaţiune a lui A cu Z, tn forma AZBVCTDSERFQ. Prin us îndelungat, acesta ordine mixtă a literelor ajunse apoi se formeze un fel de grupe seu cuvinte AZ, BUCTE, DSERFQ, cari s'aù aplicat in urmă ca nume particulare pentru unele litere, după cum se constată din numirile ce le-aù literele din alfabetul vechiû românesc, numit din er<5re cirilic:

fl = A z (AZ).

K = Buchie (BVCT şi BVCTE).

1 (care corespunde la v = « din epigrafia romană) numit cer fă (DSERFQ).

Episcopul Isidor din Sevilla încă ne spune, că numele literilor erau de origine bar­bară. Nomina autem literarum gen te s a sono proprie dederunt (Orig. lib. I. 4. 17). Mai târdiu, acesta combinaţiune de litere, AZ—BVCTE, ajunse în graiul populaţiunilor barbare să fie numele alfabetului, ér literele, în general, au fost numite de Ro­mânişi Slavi buchî (germ. Buchstabe). Grecii împrumutase literele alfabetului delà Barbarii saû Pelasgiî Europeï, nu- delà Fenicieni. Acesta résulta din asemănarea lite­relor vechi grecescî cu literele latine. Veteres graecas (litteras) fuisse easdem paene, quae nune sunt latinae (Plin. VII. 58). Şi acesta asemënare de forme făcuse pe Cesar sa crédâ, ca Helveţii şi Druidil se folosiaû de literele grecescî (B. G. I, 29; VII, 14). Ve­chia terminologia a artei grafice are de altmintrelea un caracter barbar, pastoral şi agri-ncol. La Grecî, modul vechiû de scriere se numia bustrophedon ({JoooTpoy-qSov), adecă «după cum se întorc boii la arat> (Paus. 5. 18). Primul rend se scria delà stânga spre drépta, al doilea delà drépta spre stânga şi fiecare linie următdre începea de unde se terminase cea precedentă. Pentru terminul de «a scrie», Grecii întrebuinţau cuvêntul Ţpaiftiv (în formă vechia fp&Ktiv), «a sgăria», «a grava», «a ascunde sub pâment», cuvent identic cu rom. «a grâp»>, «occare agrum». Tot ast-fel şi Romanii diceau adese-orî în loc de

rialul, pe care se scria, {WpXoç, maî corect pipXoţ = ftnf.*epa (pcllis rasa, pellis bubuia) *piele lucrată», fiind-câ barbarii, cum ne spune Herodot, scriau pe piei de animale. In ce priveşte acum numele primelor litere din alfabetul grecesc, "AXtpo corespunde la adectivul fem. umbric alfa; retorom. alf, alva; sab. alpa; lat. si rom. alba; ér B-?]to este fără tndoielâ acelaşi cuvônt, din care deriva forma i talus (bos, taurus), rom. vită, fr. bête şi beta (Littré). De asemenea scrie Varro (L. L. VIII. 64): alpha etc. non esse vocabula nostra şed penitus barbara. Din limba Pelasgilor, şi, pdte, prin mijlocirea Grecilor, numele acestor litere au trecut şi la Ebrel sub formele de aleph şi beth.

B.

BaaX (Baal), un rege al Tyrienilor, care a domnit după Itobalus (Menandr. Eph. fr. 2). In limba semitică, cuvêntul avea înţelesul de dominus (Pauly-Wissowa). In limba Pelasgilor din Frigia paX-fjv, rege. Sub forma de balus, cuvêntul a fost întrebuinţat şi In limba oficiala romană ca titlu pentru vitézul rege al Dacilor, care silise imperiul roman së-ï plâtéscâ un tribut anual. Un manuscris al lui Dio esplică numele Dec e bal prin cuvintele regele Dacilor. AsxtfîaXu), tiji Aanwv paa;Xti (Gross, Dion. Cass. 67. 6). Că «Decebal» nu era un nume propriu, résulta şi din scrisdrea lui Pliniu IÏ către poetul Caniniu, că numele Dacilor sunt barbare şi selbatice, şi mal eu semă, însuşi numele regelui (barbara et fera no m i na, in primis regjs ipsius. Epist. 8. 4).

Bdéau (B a au) în limba feniciană, ndpte, gr. voî (Philo, fr. 2). In 1. română, bau, espresiune de intimidare pentru copil, în timpul sereï, ori la întunerec.

Baba, o personalitate din timpurile mitice (Seneca, Ep. XV). In poemele epice ro­mâne, Baba cu înţelesul de bëtrân: Baba-Novae = Novac cel bëtrân. Gr. niiticoţ. La Varro, pappus este senex, la Âusoniu avus. It. babo, sard, babu, tată (Diez, Wb). La Macedoromâni babă, tată (Dalaraetra, Diet) La Retorom. bâb, tată: Deus ilg Bab, Gott der Vater (Conradi, Roman. Gramm.). In limba română, babac şi ba­bacă, tată (Hasdeu, Diet. II. 2253). Cuvêntul a esistat şi în limba rustică din Italia. La Flaut aflăm esclamaţiunea: Babae, Tatae, Papae!

Baba, divinitate egiptenă, păditoriul palatului lui Osiris din regiunile de nord ale im­periului (Pierret, Livre d. m.)

B<£j3aç (Babas), un comandant al trupelor romane, originar din Thracia (Procop. B. G.)

BaŞuXr) (B a bule), oraş pe teritoriul Odrysilor din Thracia (Steph. Byz.) In limba

română babă, mamă (Viciu, Glos.), bunică, femeia bătrână, lat. mater, avia, anus, vetula.

Babă, pi. Babe, colţuri de stânci în diferite regiuni ale Carpaţilor şi cari ne presintâ

din depărtare x> asemenare, mal mult, ori mal puţin, apropiată cu figura unei femeï bëtrâne.

BiŞa (Baba), oraş în Mauritania (Ptol.), numit In tunpul luî August Colonia

Campestris Julia Babba. Baba, localitate în Mesopotamia (Tab. Peut.).

Bépca 5pïj (Bebii montes), o parte din munţii Pannonieï de sus (Ptol.). Numele corespunde la forma românescă: Munţii Babel.

BBaku, gr. B<£x)(0{ (Bacchus), numele thracic al luî Dionysus, la Egipteni Osiris. In papirele egiptene, Baku este un titlu al luî Osiris (Maspero, Études, I. 41). In in-scripţiunile grecescî, Bâxx⁶« Ş' flâx^toţ este un epitet al lui Dionysus-Osiris (C. I. Gr.) La Macrobiu, Bacchus, după unele fântâni istorice, este identic cu Osiris (Somn. Scip. I. 12). Cuvent barbar cu înţelesul de taur. In Actele Fraţilor arvall aflăm forma fe-meninâ, bacca seu baccha = vacca (Henzen, Acta Fr. arv.). In limba latină popo­rală a esistat şi forma masculină boca şeii boaca. Bocas dicunt esse bovea ma-rinos (un fel de pesce) quasi b o ac as (Isid.). In papirele egiptene, Osiris (Dionysus, Bacchus) este numit taureau d'Amenti; taureau au sein d'Egypte (Pierret, Livre d. m.)- L^a Sophocle, Bacchus are epitetul de fiooxépioç, «eu cdrne de bou» şi «care mănâncă tauri» (Fragm. 363. 364). In limba română, bic, b ic ă, taur.

(Baetulia), animaţi lapides, petre cu spirit, despre carî spuneau cel vechi, ca au fost inventate de Uran (Philo); probabil un fel de esplosive întrebuin­ţate la rësboiû. Cuvent barbar, ce deriva de la battue, a bate. Batualia, quae volgo battalia dicuntur, exercitationes militum vel gladiatorum significant (Ada­mant, la Cassiodor). It. battaglia, fr. bataille, rom. bătaia şi bătălia.

Bat-cuXoc (Baetulus), un fiu al lui Uran, frate cu Saturn (Philo). In unele cântece epice române, Iovi f ă, fiul ilegitim al lui Novac cel bëtrân (Saturn), figureză numai cu numele de Băiatul (Dâmboviţa, Mânescî). «Baetulus* este o numire tradiţională bar­bară, după cum résulta si din cuvintele gramaticului Priscian (Inst. V. 19): lapis iile, quem Saturnus vorasse traditur pro 4 o u e, quem Graeci paitoXov vacant; unde cuvêntul BaîtuXov se raporta în textele maî vechî la « i ou e» (lovis), nu însă la «lapis».

BâXav (Bălan) în formă de acusativ. După Procopiu (B. G,), Barbarii nurniau B<4X«v, calul negru şi cu fruntea albă, cum a fost calul lui Belisariu In resboiul cu Gofil din Italia. Rom. cal bălan, seu simpla bălan, cal alb.

BaXtfv în limba Frigienilor, rege. BoX-fjv ap^afoţ, paX-fjv îfre, o rex, antique rex, vade (Aeschyl. Pers. 657). v. BiaX şi Banus.

B«AfoC ( B a l î u s ), unul din caii, de cari se folosise Achille în resboiul de la Troia (Horn.). La Români, cal bălan şi cal băl. La Macedoromâni, cal baliu, cu o steluţă albă în frunte (Hasd. Diet. II. 2937). In dialectul din Meglena, ballu= bălan (Pa-pahagi, Mgl. R. II).

SicAAe, ultimul cuvent în numele compus MaopefSaXXi, castel restaurat de lustinian în regiunile thraco-illyrice (Procop. Aed.). Rom. vale, lat. val l i s.

Salthatha şi Baldaota, în limba latină medievală din regiunile Genevei lac preş-sum (T)u Cange, Gloss.). Cuvêntul aparţine limbel latine barbare. Rom. lapte bătut, lat. lac batutum.

Bălti», o insulă vastă în marea nord, probabil Suedia. A littore Scytharum tridui na-vigatione, insulam esse immensae magnitudinis, Baltiam (Plin. IV. 27). ta Pytheas, Aba lus. Numele «Baltia» provine fără Indoiélâ delà numele barbar al mării. Gr. piXtY], lat. palus, rom. şi mrom. baltă (lac). Cuvêntul a esistat şi în limba autochtonilor din Pannonia, după cum résulta din numele lacului Balaton, ce presupune o formă po­porală b ă 11 o n i û = baltă mare.

balnoem (acuş. de la balux), prav de aur, în limba poporală din Hispania. lidem Hispani, aurum quod minutum est balucem vocant (Plin. XXXIII. 21. 11). In Cod. Theodos. bal Iu c a. Rom. beuţă, petricică rotundă albă, ce se gâsesce în albia rîu-rilor (Frâncu, Moţii, 98). La Macedoromâni bal şi bel (Laur.-Mass. şi Dalametra).

Şavauaoc, cel ce lucreză la cuptoriu seu cămin; qui ca minuni accendit, ad con-ficienda sua opera; qui igné ad conficienda sua opera utitur; qui ad fornacem opus facit (Cf. Suida). Rom. b ani aş seu b Si aş, mineriû. v. pdovoţ.

p^vSa în limba barbară a Pelasgilor din Caria, învingere, lat. victoria (Steph. Byz. v. 'AXdpavSa). Rom. isbândă, sinonim cu «învingere» (Cogâlniceanu, Cron. III, 70. — Mag. ist. I. 235).

Baolana, oraş în Hispania Baetica (Ptol.). Banleniei, municipiu în Lusitania (C. 1. L. II). Hispania a fost în anticitate renumită pentru minele sale de aur. Numirile topice, «Baniana» şi «Banienses», ca şi cuvintele românesc! bănia séû baia, lat. me-tallifodina, se reduc la aceeaşi rădăcină cu gr. pœûvoî, fornax, caminus, de unde ^avouoot, cel ce lucră la cuptoriu, la cămin. Arenas coquunt in fornacibus (Plin. 34. 47). In re-^?1"°'^{Ie th}raco-illyrice Bav«c ( B a n e s ), un castel restaurat de împ. lustinian (Procop. Aed.).

Bavvac, după cum scrie Hesychiu, însemna la locuitorii din părţile de jos ale Italiei, «rege» séû demnitatea politică şi militară cea mal înaltă. Bivvaţ, paotXtuî itapa 'ItaXuitaiî, «' « n.*YtoTOc apxiuv. In părţfle de resărit ale Europei, cuventul, sub forma de ban, este Iurte vechiu. v. bonus şi Tl&v.

ana». Un rege al Alanilor de lângă Istru este numit la Jornande Saugibanus.

artea din urmă a acestui nume, banus, ne indică o demnitate naţională politică

^ca ?» rix in «Boiorix». Alaniï erau vecini cu Daciî. La Români, ban este titlul cel

vechïû al Domnilor din ţera Ardeiului (Transilvania). «Petru a Banului din ten Ardeiului» (Pompil. Bal ). Banii Ardeiului sunt amintiţi şi în poesia epici a Şerbilor .. bana Hrdellica, Hrdelîskoga bana (Bogisié, Narod. piesm. 93). Bani, se nu miau şi Domnii ceî vechi din (era Severinuluî. In poesia tradiţională româna, B a nu mal ave şi titlul suveran de Domn. «Iar la stânga Domnului, | Domnului şi Ba nulul, j Şed Buzesciî şi Câplesciî (Teodor. P. p. 475). In poesia epică bulgară, ban> este sinonim cu «craiû». Do tri Bana, do tri K r al ia», rom. «vre-o trei bani, vre-c trei crai»; «Kralîovitza Banovitza», rom. «Craiésa Bânésa» (Miladinovitzi, p 246. 258, ap. Hasd. Diet, III. 2412). Miklosich scrie: ban kroat., serb.jbulg, nur im Liede Aus der geringen Verbreitung ergibt sich mir der nicht slavische Ursprung des Wortej (Die slav. El. im Magy.). v. Bavvotţ.

ŞScpjîCTUV ( b a r b i t u m ), instrument vechiu de musică, de care se folosise poetesa hyperboreă Sapho (Euphorion. fr. 8).

[BaaxeevtoV la Barbari, remediu pentru fermecare. Tertullian (De vel. virg.) : Nam est aliquid etiam apud ethnicos timendum, quod fa s ci nu m vocant. Rom. boscdna.

j3<£dpov, pi. Şdftpa, scala, sedes, scamnum, subsellium (Plato, Protag. 7. 8). Rom, vatră, locul, unde arde focul; lat. focus.