Graiul românesc din Sêfdû

') Orldi' Consol. ad Li v. v. 588:

Danubiusque rapax, et Daci us orbe remoto Apulus ...

') Maen>b. Sat. f. 17; latinitas eum... Solem vocavit — în legendele mitologice ro­mane: «Şi Albul, ce domnesce pe doue-cţec! de raiuri» (Hasdeu, Etym. M. I. 762).

⁴) Festus (ed. De Ponor, p. 3) : album quod nos dicimus, Sabini tamen al pu m dixerunt.

") Corssen, Sprache d. Etr. I. 817. — Preller-Jordan, Rom. Myth. I (1881), 302.

«) Herodlani Hist. Rom. VIII. 7.

⁷) Vechiul Apulum (pe Tab. Peut. A p ui a) este numit în documentele medievale Alba, ér în graiul poporului român Belgrad. - ») Macrob. Sat. I. 17. — •) Preller-Jordan, Rom. Myth. I. (1881), 264.

'") Homeri Odyss. XV. 526. — Plerret, Le Pantheon égypt. 43.

Apollo după cum ne spun tradiţiunile grecescî, servise în tinereţele sale ca păstoria la regele Admet din Thessalia si păcjise ciredile de bol ale regelui Laomedon din Troia.

Acesta tradiţiune o aflăm şi în literatura poporală română, într'un cântec epic bëtrânesc *), el figureză ca cioban séû păstoria de ol. în acesta poemă, ne spune densul, că In urma resmiriţilor, ce se Întem-plase în acesta ţeră, a rernas fără părinţi, ast-fel, că a trebuit se se facă cioban, în acesta calitate, densul a servit 9 ani la trei stăpâni; el este frate cu Tipocraiû (Typhon din trădiţiunile grecescî)şi amêndoïsunt fii «Dom­nului Mihnea Vodă», înţelege: Manea-Vodă (Novac cel bëtrân, Saturn). Ca semn al descendenţei sale din familia domnescă, el avea scris pe spate un lucéfér şi alţi doi pe umeri*).

In colindele poporale române, resturi ale unor imne vechi religiose, Apollo este celebrat ca divinitate a sôrelul şi a luminel, ca «Bunul D d eu, cel mititel şi înfâşeţel» ³), numit Bonus deus puer în inscripţiunile Daciei şi este invocat sub numele de: «L'eer, Leer şi-a nost Dornn»⁴), «Ler Domn, Domn de al nostru» »), şi «Leru-I, Domne, tinerel» ⁶).

Curţile, în cari se află densul, sunt domnesc!, d'albe împărătesei, înalte împerăţil.

în aceste colinde, cuvêntul Leer séû Ler este numai un epitet archaic al lui Apollo. Forma cea vechia a cuvêntuluï era în limba latină Liber, cu înţelesul de «prunc» seu «copil mic» (parvulus).

După cum ne spune Cicero, Apollo maî era numit şi Liber în ţinuturile grecescî, adecă în părţile de resărit ale Europei '). Romaniî însă î-l confundară cu «Liber pater», un nume, pe care denşil î-l atribuiau lui Bacchus.

Sub numele de Liber, figureză Apollo şi pe o inscripţiune romană din Dacia») Sora lui Apollo, Diana, încă este numită Libera «).

O TocUescu, Mater, folk!, p. 1236:

D'aveam d'un tată bëtrân, D'aveam şi d'un frăţior,

î-l chiema D o m n Mihnea-VodS; îl eh ierna Domn Tipocraiû.

Ca fiû al luï Saturn, ne apare Apollo ţi în Analele feniciene. (Fragra. Hist. gr. III. 568. 2. -Cf. Diodor. I. 13).

') Pil d ii 1. XXII, 2: maresque etiam apud Dacos et Sarmatos corpora sua tnecribunt.

') Teodorescu, Poesil pop. — Sbiera, Colinde. — Colecţiunea ntfstră inedită.

⁴) Colindă din com. Ciubanca (Transilvania).

') Colinda din j. Vlaşca (Col. ntfstră). - «) Daul, Colindî, p. 44.

') Cicero, Verr. IV. 5: Quid? ex aède Liberi simulacrum Aristaei non tuo im-Peno palam ablatum est?... Aristaeus, qui, ut Graeci feront, Liberi filius.

*) C. I. L. vol. III. nr. 1680.

*\ r

Frigieniï, după cum ne spune Macrobiu, celebrau la începutul primăverii, f n diua a 8-a a calendelor Iul Aprile, o serbătdre solară, sub numele de Hi l ar i a¹). Pe o inscripţiune romană de la Naissus, din Mesia de sus, Diana figureză sub numele de Hilara. O fică a iuî Apollo are în Carmi-nele cyprice numele de Hilaira ²). Se pare ast-fel, că aceste numirif, de «Hi-laria», «Hilara» şi «Hilaira», sunt numaï simple forme literare ale unor in-vocaţiunî poporale, ce se adresau divinităţilor lumineT, după cum în colindele române, Apollo («Liber» seu «Ler Domnul») este invocat şi sub formele de: «Haï Leru-mï Domne», «Aler oiu Domne» şi «Eler Domne» ⁸).

6. Alţi regi din dinastia divină. I. Yulcnn ("Htpaiatoc, Opus).

în vechile tradiţiunî egiptene şi feniciene se mal face amintire şi de alţi regi din dinastia divină, a căror ordine cronologică nu se p<5te fixa, însă ale căror nume maî resună si astă-dî în cântecele epice române.

După Manetho, cel de ântâiu rege, care a domnit peste valea Nilului, anterior chiar lui Mon t u séù Uranos, a fost Vulcan ⁴), considerat de Egipteni ca deu al focului, al sorelul şi al lumineî.

Patria lui Vulcan a fost, după Homer, lângă Oceanos potamos, acolo unde se născuse tofl deil. Un fiu al lui Vulcan se numise Ardalus ⁶), termin eponim, ce ne indică, că Ardeiul, seu Transilvania de astă-dî, a fost patria originară a lui Vulcan şi a fiului şeii.

Acest Ardalus, după cum ne spun tradiţiunile grecesc!, inventase fluera (aôX&v), instrumentul cel mal vechiu de musică al poporelor de ginte latină, ale cărui sunete dulci şi melodiose resună departe ").

') Macrobll Sat. I. 21: celebratur laetitiae exordium a. d. octavum Kalendas Aprilis: quern diem H ii ar ia appellant, quo primum tempore sol diem longiorem nocte pro-tendit. — Cf. Vopisc. Aur. c. 1. —') C. I. L. v. III nr. 1680. — Cypria Carmina. 7.

') Colecţiunea nostră inedită. — Gantemlr, Hronicul, ed. 1901, p. 217: ni-au povestit un voinic, Preda Stambol, Român, din ţera Muntenescâ. .. precum în ţera Romaneses, aprôpe de Dunăre, pe malul Oltului se se fie vexând nisce temelii ca de Cetate, cărora ţeraniî de pre acolo... din bëtrâniî lor apucând le (Jic curţile lui Ler îm-përat, precum şi în colindele anului nou, şi astă-dî au luat de pomenesc Ler Aler Domnul. — O tradiţiune poporală din comuna Ciôra-Doicescï (Brăila): se cjice, că Ler a fost un împërat, de la care au început colindele.

<) Manethonls Fragmenta (in Fragm. Hist. gr. n. 527).

⁶) Pansantae Gr. Descr II. 31. 3.

») Aceeaşi tradiţiune şi în colindele religiose române, cu deosebire, că «fluera de aur,

La Greci'), Vulcan era numit Hephaistos, ér la Egipteni Opas¹); un nume ce aparţine limbe! poporale pelasge din părţile de nord aie Istruluï.

Grecii, după cum scrie Herodot, onorau serbătoiea lui Vulcan cu o ce­remonia caracteristică. Ceî ce luau parte la acesta festivitate alergau pe strade cu lămpile aprinse ²).

In anticitate, Vulcan era venerat nu numaï ça deù al faurilor, dar tot-o-dată şi ca deù al flăcării, ca flamma lucens.

Sërbatôrea luï Vulcan la Grecî, numită Xa^JiaStjipopfa, era aşa dar o sër-bătore a lămpilor.

în limba poporală de peste Carpaţî, lampa tradiţională a ţeranulul român, se numesce opaiţiu şi hopaiţiu, de la «hopaiă» seu «văpaia» ⁸), lat. flamma.

Greciî şi Egiptenii împrumutase aşa dar serbătorea hopaiţelor (AajtTtaSrj-œopfa) de la triburile pastorale ale Pelasgilor şi eî aplicară divinităţii numele caracteristic al serbătoril poporale Htpaiotoc, dor. "Acpaiatoc *), în limba egip-tenă Opas.

în tradiţiunile istorice ale Germanilor, Vulcan figureză sub numele de Wielant, Wêland şi Valland⁶) şi este nepot al regeluî Vilkinus.

Wielant, după cum spun poemele medievale, a fost un duce din Hûna-land, din ţera Hunilor lui Attila. Esilat din patria sa de către doi urieşl, cart i ocupase ţera, şi apoi ajungând în miseriă, el s'a dus la pitici, unde a înveţat arta făurarii şi a devenit în urmă cel mal renumit faur de aur. După tradiţiunile germane, el lucra în Kallova séù Bal l ova din muntele Caucas (Goikelsas, Gloggensachsen) şi sculpta cu multă măiestria pahare de bëut «in urbe Sigeni» ⁶).

o Rieuse faurul cel renumit tn lucrarea aurului (Vulcan) şl pe Care densul o dăruise fra­telui sëù. (Frâncu, Moţii, p. 118).

') Cicero, Nat. Deor. III 22: secundus (Vulcanus). .Opas, ut Aegyptii appellant, quern custodem esse Aegypti volunt.

') Herodotl lib. VIII. 98.

') Cf. Tocilescu, Mater, folkl. p. 1576, 1602.

⁴) C. I. Gr. nr. 1179.

') Aid Vulcan este confundat cu Va lens, tatăl lui Mercuriu (Cicero, N. D. III. 22): Mercurius unus Caelo patre, Die matre natus... alter Valent is, et Phoronidis fi-Nus, is qui sub terris habetur.

') Grimm, Die d. Heldensage (Gôttingen, 1829), p. 29. Die Vilk. S. erzahlt, dass er in semer Jugend... von den iwei Zwergen in die Lehre genommen, der kunstreichste Schmied geworden sey. - Ibid. 196: «Wielant - war auch ein schmid in dem berg zu 8'oggensachsen womit wohl der Koukesas gemeint ist. — Cf. ibid. p. 210.288.341.

Caucasul din legendele germane este Caucasul de la Istru. Sub numele de «Kallova» a esistat până în seculele trecute un sat în munfiî Bănatului^l), ér «urbs Sigeni» este fôra îndoielă «Sibiul» ^s)

Aceeaşi tradiţiune o aflăm şi la Homer: că Vulcan, alungat de Joe din Olymp (înţelege din Olympul de pe muntele Atlas), a lucrat 9 ani într'o pescere de la Oceanos potamos (Istru), în jurul căreia, fluviul cel imens curgea murmurând şi spumegând *).

Tradiţiunea poemelor germane, că Vulcan umblase prin fera piticilor este vechia.

Herodot *) scrie, că în templul ce-1 magnific al lui Vulcan din oraşul Memphis în Egipet, simulacrul acestui deu era înfăţişat sub figura unul rcchaixoç, pigmeu^B).

în cântecele epice române, acelaşi Vulcan, pe care Egiptenii î-1 venerau ca pe un vechiu rege şi apărătoriu al lor (custodem Aegypti), ne apare numai ca un simplu Căpitan.

') Pesty, A. Szôr. Bans. II. 101.

*) Fauri! din Sibiu (Sighiu, Sibiniu, în doc. Scibinium) au fost o-dată renumiţi ca maeştrii în lucrarea ferului, într'o colindă agrară din Moldova aflăm următorele versuri: Şi-a găsit un băetăn | din têrgu Sibiului, | din n emul capcânulul, | ţipă feru 'n mâna Iul. (Rev. crit.-lit. IV. 224).

*) Ilomeii II. XVIII v. 402. — într'o poemă epică română (T e o dor es c u, p. 651): Jos în vale la cişmea, und' s'aude Dunărea, la cisméua lui Bălan şedea muma lui V el c an.

<) Herodotl l. III. 37.

») Existenţa unet rase pigmeice tn timpurile preistorice, este astă-

Despre densul, se esprimă ast-fel soţiî sëï de luptă din ţerile meridionale, carî venise se-1 caute la Dunărea de jos:

Am avut de Căpitan habar n'are de nimica,

pe vitézul de Vêlcan, că-I voinic, vitéz de frunte,

puişor de ortoman, nalt ca bradul de la munte...

om de trebă şi chipos, dar de când s'a hainit

copt la minte, copt la os, şi de când ne-a oropsit,

cu mustaţa'n barbarie, mal de tot am calicit...

cum stă bine la voinic, Partea luî de nouă anî,

cu chica împletită 'n c6dă, parte 'n vite, parte 'n banî,

cu barba, ce 'n brêû o înodă... am mâncat'o de săraci,

El nu scie ce e frica, am plătit'o de haracî ¹).

II. Mizratm (Ittesrem, Mlsor, Misir)»

Un alt rege, care a domnit peste valea Nilului, a fost după fântânile egip­tene si ebree Mizraim ⁸), numit şi Mestraim *) seu Mestraimus ⁴) Mestrem ^D), Mesrem °), în limba asiriană Misir, în analele feniciene Misor '), şi unde el figureză ca tată al luï Taaut séû Hermès, ér pe fratele seu 1-1 chiema Sydekk (Judec).

După numele seu, Egipetul se numia în limba ebreă Mestrem⁸) şi Me-strc⁹), un cuvent, care nu e nicî de origine egiptenă, nicî ebfeă ¹⁰).

în ce privesce cronologia sa, se spune, că el domnise peste Egipet înainte de Hermes ⁿ).

') Teodorescu, Poesiï pop. p. 550. — Un rësunet despre pribegirea luî Vulcan prin pustietăţile Africel se pare, că ne-a rëmas în următorele versuri:

n'am dat ochii cu V ele an, nu seim dusu-s'a 'n pustia,

de-I maî bine de un an; ori e dus în haiducia.

Ibid. p. 541. ') Genesa, cap. io.

") Syncellus, p. 53.—Alex. Polyhistor fragm. 3.

⁴) Flatll losèphl Ant. I. 6. 2.

⁶) loan n. Antiochenl Chron. fr. 1. 21 (in Fragm. Hist. gr. IV. 539. 21.

^l!) Anonyml Chronologica, p. 21.

') Philo Byblius, fragm. 2, 8.

") loanD. Antiocheni fragm. 1. 21.

") HaTll Josephi AJit I. 6. 2.

'") Brnggch'Bey, Hist. d'Egypte, 2-e éd. (Leipzig, 1875) p. 11: Malgré tous les efforts qu on a fait pour expliquer l'origine égyptienne des noms M i z r a j i m (d'où l'arabe M i s r, singulier) chez Ja Hébreux, M u ţ u r... dans les cunéiformes... pour Egypte, aucun savant n'& réussi jusqu'à présent à en démontrer le prototype égyptien.

") Anonym i Chronologica, p. 21.

în poemele tradiţionale-române, regele Misraim, Misir seu Misor, figureză sub numele de M e zar craiû ¹), Domnul Mizil-craiû séû «Misil-craiû de dincolo de plaiu» ^z).

Aflăm în aceste cântece bëtrânescï nu numaï elemente istorice, dar şi mitologice, ceea ce ne arată, că personalitatea luî Mezăr-Craiu aparţinuse tim­purilor vechî eroice.

Mezăr-craiu are doue reşedinţe, una cdincolo de plaiu» (în Transilvania), alta în Ţera românescă. Fetele sale sunt un fel de amazone. Ele se portă voinicesce, î-şl lasă chica deliesce, încalecă pe caî cu arme vitejesc! şi plecă se facă servicii militare.

Faptul, că memoria acestui rege s'a păstrat în cântecele poporale până astă-dl, si că o-dată Egipetul se numise «ţera luî Mizraim», ne arată, că el a fost unul din regii cel iluştri al dinastiei divine.

III. Neptun ([lodïiîûv, rioattîfiv).

Neptun, după cum ne spun tradiţiunile grecesc!, domnise la început peste regiunile delà muntele Atlas din ţera Hyperboreilor séù din nordul Istrulul de jos.

După detronarea lui Saturn, scrie Plato »), imperiul cel mare al lumii vechi împărţindu-se, Neptun căpetase prin sorte teritoriul numit Atlantis (de la muntele Atlas în ţera Hyperboreilor), care, din punct de vedere geo­grafic, cuprindea ţinuturile din partea meridională a Carpaţilor şi în par­ticular Oltenia de astă-dî.

Neptun avuse în anticitate o îndoită ondre ⁴). El era considerat ca stă-pânitoriul şi deul apelor mart (regnator Marum). Despre el se mal spunea, că a domesticit rasa cea nobilă a cailor, că a fost cel de ântâiu, care a introdus modul de călărit şi prinderea cailor la care.

încă din timpurile cele mal vechi, Neptun a fost confundat cu titanul Atlas, atât în ce privesce genealogia, cât şi atribuţiunile sale. Ast-fel ne spune Odyssea lui Homer, că Atlas, care susţinea columnele cele înalte, ce despărţiau ceriul de păment, mal cunoscea şi tote fundurile mării ⁵).

Acesta confusiune între personalitatea preistorică a lui Neptun şi a luî Atlas o aflăm si în cântecele epice române, al căror fond tradiţional, este fără îndoielă archaic.

') AlexicI, Texte I. p. 56. — «) Negoescu, Balade, p. 7. — Tocilescu, Mater, folk!. 126.

128. — Teodorescu, Poesii poporale, p. 686. — ') Platonls Critias (ed. Didot. II, p. 255).

⁴) Homeri II. XV, 190; XXIII, 307. — Ibid. Hymn. 21. 5. — «) Homerl Odyss. I. 52.

în aceste cântece epice, Neptun figureză sub numele de Tan is la v şi Stanislav '), după cum avea si la autorii grecesc! epitetul de eôpu-afl-evVÎC ²), «prea puternic», de sigur o simplă formaţiune literară după numele sëû epic poporal.

în poemele române, — întocma ca în Odyssea M Homer — acest Stanislav represintă figura titanului Atlas; el are însă tot-o-dată si caracterele tradiţionale ale Im Neptun, ca stăpânitoriu al apelor mari.

Stanislav este măiestrul cel mare în arta de înnotat şi de vêslat.

El î-sî petrece vieţa sa pe luciul Dunării. El se hodihnesce şi dorme oe Dunăre, în caicul seu, scris cu slove de argint şi priponit cu un lănţuş de argint. Despre el ne spun poemele românescî: că «Dunărea l'a crescut şi lat în spate l'a făcut», că «Dunărea M cundsce, ea pe densul, el pe ea; el înnotă ca un pesce, Dunărea în piciore o trece şi se luptă în ea cât dece». Prins şi legat de inimiciï sëT cu o petră de môrà la gât, şi aruncat apoî în Dunăre, unde apa era mal adâncă şi de unde se maî vedea numaî ca o «mare lată», el derme treï dile pe fundul Dunării, legat cu petra după cap, ér după treï dile desceptându-se se ridică şi înndtă pe suprafaţa apeï alte treï dile, tot cu petra după cap.

Acesta legendă era cunoscută şi anticităfiî. Cicero în tractatul seu despre natura divinităţilor, ne spune, că numele luî Neptun derivă de la n an do, «înnotând» ^s). Aceeaşi espresiune cu aceeaşi formă gramaticală, o aflăm şt în cântecele epice române: «Stanislav înnotând» *).

Neptun, cel maî vestit «înnotătoriu» al lumiï vechï, maî era tot-o-dată celebrat şi ca măiestrul cel mare în arta de vêslat.

Sophocle i adreseză următorele versurî: Tu, cu manile tale, al mânat co­răbiile cu vêsle, cu atâta putere, în cât le făceai să salte pe suprafaţa apeï ^B).

Aceleaşi versurt le aflăm şi într'o poemă epică română. Stanislav dice către unul din prietinii sëï;

adă vesta ta la mine, la mal iute că-1 ducea,

se-ţi arăt cum se veslesce peste mal că-1 ridica

Dunării ce-î trebuesce ____ şi caicul când sălta,

Şi când vêsla înfigea .... Stanislav se rësturna,

de treï pasï caic mergea, lung pe erbă că cădea ⁶).

La Grecî, Neptun maî avea şi epitetul de rcerparoc, «cel cu petra», ort

') Revista « Ţară nouă» , An. II. p. 366. — C&tană, Balade pop. p. 22. - Teodorescn, oesil pop. p. ₆₈₈. — Colecţiunea ndstră inedită. - ») Odyss. XIII. 140. ) Cicero, N. D. II. 26: ut Portunus a portu, sic Neptunus a nando. ') Teodorescn, P. p. 569. - «) Soph. Oed. Col. v. 715. - •) Teodorescu, ibid. p. 570.

«cel cu stânca» '). în poemele epice române, «petra» este un atribut carac­teristic al luî Stanislav, în amêndouë calităţile sale, atât când el ne înfăţişeză figura cea legendară a titanului Atlas, cât şi în rolul lui Neptun, ca stăpâni-toriù al apelor mari.

Despre Neptun, ca domnitoriu peste ţera cea renumită Atlantis, spuneau tradiţiunile vechï egiptene: că el a fost cel de ântâiu, care a organisât acest teritoriu din punct de vedere politic, militar şi religios; că densul împărţise acesta ţeră în dece districte, fiind-că avuse dece fii; pe fiul seu mal mare, Atlas, î-1 făcuse rege peste ţera întregă, ér pe ceilalţi fii i numise archonţî séù căpitani districtuali; că Neptun dase legi acestei teri, cari au fost gra­vate pe o columnă de aramă galbenă, aşedată în templul seu. Sub domnia regilor din familia lui Neptun, ţera numită Atlantis a ajuns, în curs de maî multe secule, la o stare mfloritore de prosperitate economică si de putere politică *).

După o notiţă geografică, ce o aflăm la Pliniu, teritoriul, care la Plato este numit Atlantis, purtase la început numele de Aetheria ³), un cu­vent pelasg, alterat în literatura grecescă, însă sinonim cu «Terra» seu Fata, la Apolloniu Rhodiu dieipea yafav *).

Domnia politică a luî Neptun se estinsese şi în afară de frontierele te­ritoriului Atlantis. La Eschyl, el este numit TcovxouiScov <ïvaÇ, la Homer TceVTioj, stăpânitoriu al Pontului (euxin).

Familia Stanislav domnise o-dată peste părţile de resărit ale Ţerel românescl.

în monumentele istorice ale Vaticanului se amintesce la a. 1247 Sze-neslaus Woiauoda Olatorum ⁶), stăpânind Ţera românescă de dincôce de Olt, vecină cu teritoriul drdelor cumane de lângă Marea negră.

Numele de «Stanislav», on «Szeneslaus», este patronimic şi aparţine timpu­rilor primitive. Homer, în lliada sa, amintesce de un Troian cu numele Ste-nelaus, pe care-1 ucide Patroclu, lovindu-1 cu o petră în cap ⁶). Se pare, că Homer împrumutase atât numele, cât şi idea, din o poemă poporală despre Stanislav, «cel cu petra după cap».

») Preller, Gr. Myth. I (1854) p. 356. 363. ») Platonis Critias, ed. Didot, voi. II, p. 255 seqq.

>) Plinii 1. IV. 25. 5: Universa vero gens Aetheria appellata est, deinde At l an t i a. ⁴) Âpollonii Rh. Argon. II. 375.

') Thelner, Monuraentahist. Hung. 1.1 p. 208—211, a. 1247: a fluvio Olth et Alpibus Ultra-silvanis totam Cumaniam.... excepta terra Szeneslaî Woiauode Olatorum. •) Homer. II. XVI. 685.

Despre Neptun maï spuneau tradiţiunile vechî, că el a fost cel de ântâîu, care a fabricat şi a pus frênele în capul cailor; că el a introdus arta de călărit si prinderea cailor la care '). în memoria acestei glorie, lui Neptun i erau consecraţî caiî şi el avea epitetul de fremoc, equester, călăreţul.

Cel maï renumiţi caï aï luï Neptun au fost după poeţii grecesc!: Pega­sus, «calul cu aripï», despre care se spunea, că purta fulgerele lui Joe ²), Xanthus şi Balius, «caif cel nemuritori», cari «sburaû ça vêntul», de carî se folosise Achille în rësboiul de la Troia.

Pegasus, scrie Hesiod, a fost născut lângă isvdrele rîulul Oceanos ^s) séû Istru cari îd timpurile vechî se credeau a fi din sus de cataracte. El mal era numit şi «Scythius» *), adecă din Scyţia.

Pegasus ne apare figurat şt pe monetele naţionale ale IJacieî: pe una, cu ci mă ridicată în sus în forma unei aripe, ér pe alta, avênd de asupra sa o liniă lungă serpentină simbolisând fulgerele ceriului ⁸). Numele de «Pe-gasos» nu derivă de la substantivul grecesc mj-p^, «isvor», cum a cercat He­siod se ne esplice etimologia acestui cuvent, ci noi avem aici un termin vechiû pelasg, ce corespunde la forma românescă din Moldova pag (bălţat), în documentele istorice ale Ungariei peg'), în Transilvania p e iu (de co-loYe palidă, gălbuia), un termin ce se aplică cu deosebire la cal ⁷).

Caii ceî magnifici din timpurile troiane, Xanthus şi Balius (Galben şi Bălan), din cari unul scia se vorbescă, au fost născuţi, cum scrie Homer, pe câmpiile de lângă Oceanos potamos ⁸). Eï au fost domesticiţi de Neptun, care i-a dăruit regelui Peleu.

în cântecele poporale române, Neptun, ca cel de ântâiù domo-litoriù al calului crescut în libertate, figureză sub numele de e). Acest «Moş Stan» este identic cu Stanislav, care re­présenta în cântecele epice române figura cea legendară a luï Neptun, ca stăpânitoriu al apelor mari.

¹) Sophoclls Oed. Col. v. 711. — Homed II. XXIII. 307. — Ibid. Hymn. XXI. 4. — Pansanlae lib. VII. 21. 8. — ') Hesiodi Theog. -v. 284. - ') Heslodi Theog. v. 281.

⁴) Dupuls, Orig. d. tous 1. cultes, VI. 481. — Serving, Virg. Georg. I. 13.

") Archly d. Ver. f. siebcnb. Lnkde. XIII. Taf. XIV. 4. — Froehner, La Colonne Tra-jane, p. VIII.

') Fejér, Cod. dipl. IX. 6. 133. 1364: equus coloris peg.

') Hasdeii, Erym. M. III, 3082. —Lesicon (Buda, 1825). — Lanrlann şi Massimu, Glos.

') Homeri FI. XVI. 149. — La Macedo-românî: baliu, cal cu o steluţă albă în frunte (Hasdeu, Etym. m. III. p. 2937).— Apollodori Bibi. II. 13. 5. 5.

') Teodorescu, Poesiî pop. 688. — Cătană, Balade p. 22.-Rev. Ţara nouă. An. II. P- 366. — Toclloscu, Mater, folk!, p. 124. 1250.

Cât ţinea sëptëmâna, sëptëmâna şi luna, Moş Stan, după cum ne spun poemele române, împletia numai la arcane, ca să prindă caii cel minunaţi, ce veniaù se se adape la o fântâna de pe câmpia cea pustia a Bărăga­nului, ér după ce-I prindea şi-I domolia, le punea frêne în cap, i lega cu arcanele, punea şeua pe unul din el, încăleca, i repedia la fuga şi apoi î-ml sălta şi î-mî sbura peste pustiul cel întins şi misterios al Bărăganului.

Tradiţiunea despre caii cel divini al lui Neptun, numiţi Pegasus, Xanthus, şi Balius (Pag, Galben şi Bălan), o aflăm şi în poemele poporale române. Eî sunt: «cal tretiorî (de câte 3 ani), de colore galbiorï, cu dungi negre pe spinare, pintenogî de trei pic.idre, cu stelutï de câte-o nare, unde-I vede moş Stan more».

Unde le vedî umbletul,

Ţi se perde cumpëtul

Şi ţi-al da şi sufletul ¹).

Aceşti cârlani fugeau peste câmp «ca gândul>, ér când svăpliau din pi-cidre: «apele se turbura, lived! verdi se încurca, munţii se cutremura» *). Mama lor, Şarga (de colore galbenă închisa) era: «fruntea cailor, idoma nălucilor». La Homer, ea este numită Podarge, adecă «iute de piciôre», ér la poetul Quintus Sta, divină ⁸). Aceşti «tretiorî galbiorï» au fost prinşi cu arcanul pe câmpia Bărăganului, la o fântână numită puţul lui «Cioropină», după cum se spunea despre Pegasus, că a fost prins la fântână, numită «Pirină» *). în fond aceeaşi numire topică, însă sub altă formă.

După legendele grecesc!, Neptun şi Medusa au fost părinţii calului cu arip! Pegasus ^D). în poemele române însă, Mătuşa este mama Iu! Sta-nislav, a marelui măiestru în arta de notat şi de veslat, adecă a lui Neptun din timpurile preistorice ').

După cum vedem, tradiţiunile grecesc! despre Neptun au fost împrumu­tate din nordul Dunării de jos; însă, autorii grecesci au esagerat şi au pre­făcut în fabule ideile cele frumose poetice ale cântecelor poporale vechi, ca se descepte şi mal mult curiositatea şi plăcerea cetitorilor. Una din aceste fabule este, că Neptun lovind pămentul cu tridentul, a făcut se esă din păment cel de ântâiu cal sburdalnic ⁷). Aici, poeţii grecesc! au alterat cu

>) Hasdeu, Etym. magn. III. 2481. — Rev. Ţara nouă, An. II. 749.

•) Tocllescu, Mater, folk. p. 124.