Graiul românesc din Sêfdû



Yüklə 4,91 Mb.
səhifə40/53
tarix08.12.2017
ölçüsü4,91 Mb.
#34203
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   ...   53

') AltoricuB, De deor. imag. De Saturno: Saturnus pingebatur ut homo senex, canua, prolixa barba, curvus etc.

*) Cântec epic din corn. Glâmbocata, j. Dâmboviţă: Vornicii sunt ta treî chipuri Unn-I nalt si cocoşat, | De genunchi apropiat | Şi de piept cam găvănat. —Teodo-reacn, Poeail, pag. 582: Manea slutul ţi urîtul, | Manea grosul şi arţăgosul.

*) flenr. Stephani Thesaurus gr. linguae, v. Kpovo;: Kp<5voţ a xopavoî ductum esse opinabatur Olympiod.

') Fragment dintr'un cântec epic (corn. Surdila-Gaisenca, j. Brăila):

In Curtea lui Manea Vodă Unul nalt şi cocoşat,

Neeaerit-au, popoait-au, Ala-I bètrânul Novac.

Din acest fragment remită, că numele de Manea seu Manea Vodă M mal avuse ?i un alt membru din familia lui Novac — Cf. pag. 1016 la fine.

Originea cuvêntuluï «Vodă», ca titlu de suveranitate, se reduce la timpurî fdrte depărtate.

în religiunea cea vechia a. Germanilor, Wod, Wode, Woda, Wêda, Woatan, Wuodan şi Wôdan l), este numele divinităţii supreme, care gu-verneză lumea. Acest Wod séù Wôdan are în legendele vechï germane ace-leaşî calităfî şi aceleaşi caractere, fisice, istorice şi mitologice ca şi Saturn. El este numit senex, grandaevus si are barbă lungă. El face se crescă şi se rodescă semenăturile câmpurilor; el înfiinţeză cele de ântâiu sanctuare şi temple; el portă rësbôiele; el dă virtute omuluî în contra inimicilor, în sculpturi, el era înfăţişat armat, ér poemele germane vorbesc despre călătoriile sale prin lume, cum vorbiaû ceï vechi despre călătoriile luï Saturn *).

în tot caşul nu putem presupune, că terminul de «Woda» séù «Wuo­dan» ar fi trecut la Germanï de la Slavï. La Slavï nu aflăm nici o divini­tate cu acest nume; ér în limba slavă vechia, ca şi în limbile slavice moderne, cuvêntul «vodă» însemneză «apă».

Greciî adorau pe un ZetSc crtpa'njfiSc 5), conducătoriu al oştilor ta rësboie, Latinii, Etruscil şi Romanii onorau încă din timpurile cele maï vechï pe un Vedius, Vediovis séù Vejovis (forma primitivă Vedijovis). Acest Vediovis era o divinitate resboinică si pacifică. Locul sëù de onôre era înaintea lui Joe *). Puterea sa sta în arme (fulgere şi săgeţi). Simulacrul sëù se afla în fortăreţa cea vechia de pe Capitoliu (in arce), în timpul resboiulul al doilea punic, pretorul L. Furiu invecă ajutoriul lui Vedius în lupta, ce o avuse cu Galii! la Cremona 5). Résulta aşa dar, că Vedius al Romanilor avea întru tôte caracterele lui Woda séù Wôdan al Germanilor *).

») Grlmm, D. Myth. (1854) p. 120 seqq.

») Ci numele de «Woda> séù «Wôdan» din tradiţiunile germane era numai ud simplu titlu de suveranitate résulta şi din împrejurarea, că aceeaşi numire se mal atribuia lui Marts şi lui Mercuriu (Grimm, D. M. p. 109).

*) Cu acest nume pe monetele din Amastris ( C o m b e, N. M. Brit ap. Pauly, R.-E. IV. 622).

') Varro, L. L. V. 74 : arae ... Taţi régis voto sunt Romae dedicatae... Opi, Florae, Vedio, Iovi Saturnoque. — C. I. L. voi. I. nr. 807: (A)ara leege Albana dicata Vediovei patrei. Gentiles Juliei.

») Plinii H. N. XVI. 79. — Lirii 1. XXXI. 21. Mart. Capell. II. 40. — Paulj, R.-E, ad voc. Vejovis, p. 2427.

«) Poetul Ovidiu (Fast. III 445) asimileză pe Vejovis cu Jupiter juvenis, ér noï (la p. 279) am redus etimologia acestui nume la cuvintele vetus deus, cum este numit Saturn la Virgiliu (Aen. VII. 203) şi în inscripţiunlle romane ale Britaniel, unde a fost esilată o mare parte din populafiunea Daciei şi a peninsulei balcanice (C. L L. voi. VII, nr. 511 seqq.) Se pare însă, că formele de Vedius, Vediovis corespund mă. mult la numirile de V o d a, V ê d a si V o d, ce le are Saturn în poemele române şi germanei

In cărţile cele sfinte ale Indienilor, M a n u al 7-lea are numele patronimic de Vaivaswata, ceînsemneză «fiul luî Vivasvat», adecă al Sôreluï1), Acest MânuVaivaswata, identic cu Manavat de pe inscripţiunea delà Sarmis-egetusa, trăise după legendele vedice în timpurile ultimului diluviu, adecă în epoca M Saturn.

în fine sub numele de «Vodă», ne apare Saturn şi în alt cântec tradi­ţional român *).

Putem ast-fel stabili, că partea a doua din «numele Carnu-butas» şi «Char-na-bontos» ni se presintă numaï ca simple forme alterate ale curentului «Vodă» din cântecele epice vechi, relative la Saturn.


Când o fi în miez de nôpte, Limb! străine or veni Şi de tot te-or robăli; Limbi străine or intra Şi pe tine te-or lega Şi tote ţi le-or lua».

Dară Vodă voinicu, Voinicu, nemernicii, Nid s'o audă nu-mî vrea, Far' din nou, mi-o încuia în grătele subţirele, Să trăiescă 'n dor şi jele. Frunejă verde, nu mi-I crede, Da 'ntr'o ndpte î-ml vinia Străinei înarmatei Şi pe Vodă mi-1 prindea Şi pe Vodă mi-1 lega Şi ce gflsia, tot lua.



  • Apoi cu el ce-mi făcea?»

  • Da, pe el mi-1 încuia
    In loc la nevastă-sa,

Si vadă cum i aşa.

(Saturnus astutus, versutus), care




i) Paatnler, Les livres sacrés de l'Orient. Paris, 1843, p. 337. «) Gazeta Transilvaniei, Nr. 284 din 1906:

Pe drumu Braşovului Merg carele Iovului.

  • «Da zo, cine le mâna?»
    PogănicI de cel voinici,
    La tot caru câte cind».

  • «Şi de dus, pe cin' ducea?»
    Da, pe fata Iovului,

Că pe ea mi-o mărita După V odă voinicu, Voinicu, nemernicii; Ci zo, el cum mi-o ducea, în casă mi-o închidea, în zăvcire mi-o 'ncuia, Zestrea t<5tă i-o mânca Şi cu alta să iubia. Fata Iovului dicea: «Bărbate, dragă bărbate, Griji, că D-deû te-a bate, Că fad prea multe păcate, Că pe min' ml zăvoresd, Cu alta bine trăiesd Şi xestrea mi-o cheltuiescl; Griji, bărbate, blăstemate,

Aid Vodă «nemernicul» este Kpivoj aruncase pe fraţii şi surorile sale în închisori suterane; ér sub numele de Iov este a •e înţelege J o v i s, fiul Iul Caelus, fratele lui Saturn (Cic. Nat. Deor. III. 16 şi 21). Limbile «traîne, cari vin asupra lui V o d ă, cari H prind şi închid, sunt oştirile lui Osiris şi Joe, adunate de prin ţerile meridionale.

In alte cântece epice, Novac (Saturn) eate numit Minea-Vod4 şi Mihnea-Vodă (TocUeacu, Mater, folkl. p. 110, 1236).


XXXIX. — DECADENŢA IMPERIULUI PELASG.

1. Domnia l*t Hermes (Armis).

I

După detronarea luî Saturn, marele imperiu pelasg începe a merge cu paşî repeat spre declin.



Unitatea politică a diferitelor părţi ale imperiului se sdruncineză; epoca cea legendară de bunăstare şi fericire a poporuluî pelasg tnceteză şi mo-narchia cea mare a lumii vechî, se desfiinţeză încet cu încetul.

Acesta decadenţă a fost, în prima liniă, efectul estensiuniî cele! enorme a acestei monarch!!.

T<5te ôrdele sëlbatice şi vagabunde de pe la marginile imperiului se alieză cu popôrele subjugate şi cu coloniile cele imense de sclavi In contra dom­nie! şi civilisaţiunil pelasge, care reformase lumea vechia prin legî, prin religiune, prin sciinfe şi pusese ast-fel capët barbariei, ignorante! şi miserie! primitive a genului omenesc.

De altă parte, forţele cele vechî ale imperiulu! pelasg scăduse. Nobilimea cea puternică a «divinilor» Titani, genus antiquum terrae, «puternicii timpului, ca stâlpii pămentulu!» din cântecele epice române *), se risipise. Tri­burile cele falnice ale Giganţilor munteni, car! cutrierase o-dată cu Typhon, lumea cea vechia în triumf, se rărise şi slăbise.

Peste Egipet începe a se reversa invasiunea cea enormă a triburilor afri­cane din părţile de sus ale Nilului. Theba, capitala cea vechia pelasgă a Egipetuluî, cu averile sale cele imense, este cucerită de ordele Iu! Osiris şi domnia peste câmpiile cele mănose ale Nilului, pe car! le canalisase şi desecase Pelasgiî, trece acum de la regii păstori la regii faraoni.

Cât-va timp, părţile de n o r d ale imperiului remaseră încă supuse dinastie! vechi arimice. însă, încet cu încetul se desfiinţeză şi acesta unitate politică. Diferitele provincii ale Europei, guvernate în mare parte prin regi tributari, încep se formeze state independente, ori ajung, unele sub clientela altora.

n

Cu môrtea lu! Typhon, linia cea vechia a dinastiei divine se stinge, şi dom­nia legitimă trece acum la linia a doua, în fruntea căreia figureză Her­mes *), numit în Dacia Armis şi Sarmis, la Scyfï Armes, la Fenicieni Taaut şi Ia Egipteni Thot3).



') Kegoeacn, Balade, p. 26. — •) Lepstag, Ober den ersten ăgypt Gôtterkrei», p. 25. ») Phllo Bjbllns, Phoen. Hist. fr. l (Fragm. Hiat. er. III. 563). - ClMro. H. D III. 22.

După cele maï vechï liste egiptene, Hermes dotnnesce imediat după Horus şi Set (Typhon) 1). După analele feniciene însă, Hermès a fost numit rege al Egiptului încă de Saturn *).

în timpul espedifiuniî luî Osiris, Hermes este consiliariul reginei Tsis, ér dupâ mtfrtea lui Osiris, el figureză ca mijlocitoriù de pace între Horus, fiul reginei Isis, şi între Typhon s).

pe cele mal vechï monete ale Daciei, Hermès ne apare cu numele de Armis şi Sarmis (pag. 742), ér istoricul Xanthus din Lydia amintesce pe un aşa numit Arimun, care domnise peste ţinuturile, unde se luptase Ty­phon cu Joe *)..

Hermes era originar din Dacia. După genealogiile vechi, el a fost născut din Maia, fica titanului Atlas.

Reşedinţa lui Hermes, ca rege peste părţile de nord ale imperiului B), se afla sub constelaţiunea celor doue Urse 6), în regiunea de sud-vest a Tran­silvaniei de astă-dî.

Numele de Sarmisegetusa, ce-1 avea în geografia Romanilor ca­pitala cea vechia a Daciei, este un termin grecisat, compus din «Armis» séû «Sarmis» cu aspiraţiune (v. p. 742) şi din titlul grecesc al lui Armis: •fjfffvap séû ifril)T7]ç, duce al popdrelor şeii al oştirilor •); ér usa este o ter-minaţiune toponimică, usitată la Greci şi în diferite alte provincii pelasge 7). Numele de Sarmis-eget-usa (la Orelli, nr. 3527: Zermiegete) are ast-fel înţelesul de «Curtea» séû «reşedinţa» lui (S)Armis egetes » , a luî Sarmis ducele8).

Vechia Sarmisegetusa a Dacilor, nu era situată pe şesul delaGrădisce (Vârhely), unde se mal vëd şi astă-dî unele resturi din ruinele Sarmisege-tusel romane, întemeiate de Traian.

Sappucreyéôouaa fiaaftecov din timpurile anteromane se afla la o depărtare de 17 chim., spre nord-ost de Grădisce, acolo unde este astă-dî oraşul

') Papirul din Turin (Fragm, Hist. gr. II. 528).



') Phllo Byblins, Phoen. Hist, fragm. 2. (Fragna. Hist. gr. HI. 569). ') Pierret, Le Panthéon égypt. p. 49.

') Xanthi fragm. 4 (tn Fragm. Hist. gr. I. p 36). — ') Pierret, Le livre d. morts, p. 4. ") Homeri Hymn. II in Mère. v. 14. — în papirele egiptene, după Maspero (Études, H. 448): Aâh-Thoth ( = Ag-Thoth), en ton nom de «Marchant à la tête»!

) Cf. Steph. Byz, v. Argennusa şi Syracusae. — In Tyrol maï multe localităţi de ongme etruscă au torminatiunea In usa. Steub, Ober die Urbewohner Râtiens, p. 161 8e«qt(ap' Hasdeu, Cuvente, III. 88).

) In codicele m-se aie lui Ptolemeu aflăm mal mult forma Sarmigegethusa de cât «nizegethusa. In inscripţiunile romane mal mult cu t neaspirat

Haţeg, după care, întreg ţinutul din partea de sud-vest a Transilvanieî, de la pasul Vulcanului până la Mureş, se numesce şi astă-dl ţera Haţeguluî.

La geograful Ravennas, numele cel vechiû al Sarmisegetuseï ne apare sub forma de S a r m a z e g e = Sarm-azege, unde pnrtea a doua a acestui termin ne indică numele oraşului A te g, seu cu aspiraţiune Haţeg1).

Despre onorile, ce se atribuise aicï luï Hermès, mal avem unele amintiri • importante istorice.

în sec. al XVI-lea, au fost descoperite în bisericele de la Haţeg doue in-scripţiunl romane. Una din aceste ne indică pe Hermes ca o divinitate tutelară a acestui oraş s). Ér a doua inscripţiune conţinea o dedicaţiune lui Mercurius Augustus '), seu maiestăţii imperiale divine a lui Hermes.

Alte doue inscripţiunî, cu privire la reşedinţa cea vechia a lui Hermes, le avem din Rheţia. Una din aceste conţine o dedicaţiune făcută luï Mer­curius Arcecius4), unde ultimul cuvent este numai un simplu epitet local, identic cu Sargetius.

După Dio Cassiu, rîul, care curgea pe lângă vechia capitală a Daciei, era numit Sargetia 6), astă-dl în limba poporului român «Apa Haţeguluî». No­tăm, că în sec. XIII, ţera Haţeguluî se mal numia şi terra II ar soc 8), după cum are numele de ţera HarţaguluÎ si în unele cântece epice române 7).

O a doua inscripţiune din Rheţia face amintire de reşedinţa lui Mercuriu (s. Hermes) prin cuvintele: ccuius sedes Atep (vâr. Atergo) sunt» 8); pro­babil, că noi avem aici o formă coruptă a numelui «Aţeg» seu Haţeg °).

în fine mal avem o reminiscenţă importantă istorică din evul de mijloc, că Haţegul a fost o-dată reşedinţă regală.

într'o carte de judecată din a. 1418, emanată din partea celor 12 chinezt juraţi al districtului Haţeg, se spune, că denşiî întrunindu-se la diua hota-rîtă, au ţinut tribunal «în palatul regal» de la Haţeg, «in domo regia, in

') Forma de Aţeg, fără aspiraţiune, vedî Hasdeu, Etym. m. Rom. II, v. Aţegan. — Marsilius, Danubius Pannonico-Mysicus, voi. II: districtus Azakiensis.

*) Mercurio et Minervae dis tutelarr.s. (După Zamosius, Analecta lapidum vestustorum, Patavii 1593. De asemenea la Koeleseri, Aurăria Romano-Dacica).

») C. I. L. voi. III. nr. 1434.—*) C. I. L. voi. III. nr. 5768.-') Dtonis H. R. lib. 68. 14.

•) Theiner, Mon. hist. Hung. I. 208—211. — ') Pompiliu, Balade, p. 64.

") C. I. L. vol. III. nr. 5793.

') în codicele Nr. 1404 al Biblioteceï regale din Paris, numele Sarmisegetuser e scris ast-fel: S

e a d e m H a a c h a k (== Haciak) habita», şi acesta amintire istorica se re-petézà din noû la finele documentului; «datum in predicts Hachak in domo regia» l). La Ptolemeu, Sarmisegethusa cea vechia încă este numită «reşe­dinţă regală», p\xo&«iov (Regia).

AtAt despre domnia Iul Hermes In Dacia.

Regiî din Th r a c i a, după cum scrie Herodot, încă venerau pe Hermes ca strămoşul şi începătoriul dinastieï lor. La ScyţiÎ păstori, el era numit Armes1).

Hermes domnise şi peste regiunile centrale ale Europei.

în tradiţiunile istorice ale Germanilor, el figureză sub numele de Hermon, Hermann '), Armen, Armeno şi Armenon şi era con­siderat ca fiu al luî A l an us, care a fost cel de ântâiu «rege al Romanilor», înţelege al Arimilor: Primus rex Romanorum Alaneus (var. Ala-nus) fuit <).

Epitetul de Alaun i us (fiul luî Alanus), 1-1 avea Mercuriu séû Hermès şi tn inscripţiunile romane de pe teritoriul Germaniei •), ér sub numele de «Alani», figureză populaţiunile getice de la Dunărea d« jos încă tn primul secul al erei creştine •).

in

In tradiţiunile istorice ale anticităfiî, Hermes era considerat ca întemeiă-toriul tuturor sciinţelor divine şi umane. Lui i se atribuia invenţiunea lite­relor şi a astronomiei. El aduse în ordine cultul deilor şi sacrificiile; el in­troduse din ordinul divinităţii m diferite părţi ale imperiului cele de ântâiû legi morale şi politice, în teologia şi filosofia vechia, Hermes era privit ca isvorul cugetării. El era logos-ul personificat. Despre densul se spunea, că a dat (Smenilor vocea şi facultatea de a-şî esprima gândirile '), şi a pus nume la mal multe lucruri, ce până aci nu avuse nume 8).



l) A Hunyadm. tort. Evk. II. 32. — ') Tal. Flaccl Argon. VI. 830.

') G e s d e r In Mithridates, Tar. 1565. p. 28 : audio veteres GermanoeLunum quoque deum coluisse et appellasse hermon... quod... aliqai ad Hermann i. e. Mercu­riu m transtulerunt (G r i m m, D. Myth. 3 Ausg. p. 666).—Vechil Egipteni încă adorau pc un Hermès (Thot) Lunus. — Cf. Pierrot, Le Panthéon égypt p. H.—Ibid. Le livre d. morts, p. 252.

') Tabula Merovingica, la Mommsen in Verzeichniu der rôm. Provinzco, p. 632.

') C J. L. XII. 15I7.



*) Tal. Flaccl Argon. VIII. 219. —Cf. Dionyaii Per. v. 305.- N/cephorus Gré-8°ra«, Ann. M. 6791-6836.

') La Macrobiu (Sat. I. 11): «ermoni» auctor.

> Plato (éd. Didot), vol. I. 342. 733.—Cicero, N. D. III. 22.— Dlodor. Sic., lib. I. 16,

In religiunea greco-romană, Hermes avea în multe privinţe caracterele lui Janus. Amêndoï învaţă pe omeni cele de ântâiû rituri sacre. Amêndoï erau considérât! ca legislatori, ca intermediari între omeni şi cjel, ca mijlocitori de pace, tntemeiătorl al astronomiei si adese ori Hermes era înfăţişat cu doue feţe, ca Janus, o espresiune simbolică a domniei lor universale peste lumea de sud şi lumea de nord.

Pe monetele cele vechi ale Dacieï, Hermès maï are tot-o-datà şi numele de Ion (pag. 748). Aicï el este identic cu Janus. De asemenea este con­fundat cu Sf. Ion (s. Janus) şi tn colindele religidse române.

Luî Hermes, i atribuiau tradiţiunile grecescl cea de ântâiu mesurătore a pămentulul, yewfUTpfav T). Acelaşi rol, î-1 are Thot séû Hermes în papirele vechi egiptene. Aici, el ne apare ca «mesurătoriul ceriului şi al pămentuluî» 2), şi este organisatoriul celor doue lumi, de sud şi de nord*).

Hermes, sub numele de «Sf. Ion», figureză şi în colindele religiose române ca «tnesurătoriu al ceriului şi al pămentuluî» *), şi ca «aducătoriu al legilor divine 6).

2. Domnia lui Mărie.

După domnia lui Hermes, succesiunea la tronul imperiului pelasg trece la Marte, pe care Grecii î-1 numiaù Ares.

') Apollodori fragm. 30 (in Fragm. Hist. gr. I. 433).

') Plerret, Le Panthéon égypt. p. 13: (Thot) «Calculateur du ciel et de ses astres, de la terre, et de ce qu'elle contient, dieu mesureur de la terre». — Cf. Ibid. Livre d. morts, p. 382. — ') Maspero, Études, II. 448.

*) Colindă din corn. Brădeanu (Buzëû):


Şi cerul cu fulgerul; Şi umblară, cât umblări, Tot pămentul mesorară.

Este (Ion) Sfântul Ion, Trimis de la D-deû, Ça sa mesure pamêntul, Pământul cu umbletul

(Colecţ. nostră inedită).

Apolloniu Rhodiu în Argonauticele sale (IV. 279) ne spune, că în A e a, capitala Col-chilor (care se afla pe teritoriul Daciei), se păstrau nisce columne strămoşesc!, pe care erau indicate t<5te drumurile şi limitele e s treme, pentru cel ce călătoriau In ort ce parte, pe mare şi pe uscat.

*) Teodorescu, Poesil pop. p. 40:




Acesta mësurare a pămentulul stă in legătură cu formarea primelor comune, cu introducerea agriculture! şi împărţirea hotarelor. Cf. pag. 941: Când s'a po-gorlt | Domnul pe păment, | Sate a resădit, | Hotare a împărţit. — Aceeaşi tradiţiune la
Ci sunt sfânt, sfântul Ion, Şi-su trimis de Dumnezeu Cu trei legi peste pSmênt: Una-l legea cruce! sfinte, Alta-I legea cununiei

Şi alta a sfântului botez; Dumnezeu că m'a trimes, Pamêntul se i-1 mèsor, Pamêntul eu umbletul Şi ceriul cu cugetul.



in cele mal vechï liste egiptene, pe cari le aflăm la Manetho, Marte ne apare, ca domnitoriû peste Egipet, imediat după Typhon şi Horus ').

In Arabia, Marte era adorat sub numele de 0ekç 'Aprjç 2), la Tertul-lian Uysares = Dus Ares 3); în C liai dea, el era una din cele 12 divinităţi mari ér în Assyria era considerat ca un rege vechiu al acestei ţerî, care domnise după Ninus, fiul luî Saturn *).

Marte domnise şi peste Scyţia. După Herodot, a fost singurul între deî, căruia Scyfiî i ridicau temple si altare 5).

Autoritatea şi cultul lui Marte se estinsese si peste ţerile de apus.

în Italia, Marte a fost venerat ca cea mal vechia şi tnaî populară di­vinitate a triburilor pelasge: ante omnes Mă r tem coluere priores ").

Ca divinitate principală figureză Marte şi la Germani7).

în deosebî însă, Marte a fost considerat ca un rege vechiû naţional al Geţilor şi Dacilor. El este numit Marş G e t i c u s 8), M a r s D a li u s "), si Ar imani us 10), seu din ţera Arimilor. Pc fica sa o chiema 'Apfiovux ( = Arimana, Armâna). Reşedinţa lui Marte se afla în munţiî Geţilor"). El este domnul şi protectorul câmpiilor getice 12).

După Ovidiu, Geţii erau adoratorii lui Marte la), şi întréga făptura lor era espresiunea cea mai fidelă a figure! şi a calităţilor lui Marte )4).

Gefiî, scrie lornande, au fost în vechime aşa de renumiţi, în cât se spunea, ca Marte, deul rësboiuluï, se născuse Ia denşiî 16).

La Homer, Marte este numit: «ducele 6meni!or celor mai drepţi» '"); ér

') Mnucthonis Fragmenta în Fragm. Hist. gr. Voi. II. p. 531 seqq. — Cf. Herodot, II. 62. 64.

-) Snldne Lex. ad. voc. f)t!><; "Apv)ţ.



:i) Apolog. 24.

') loann. Antiocheiâi Chron. fnigm. 5. - Ccdrciii Hist. comp. (cd. Bonn.) Voi. I. 30.

5) Ilcrodoti I. IV. 59—62.

") Ovidii Fast. III. 79.

') Taciţi Hist. IV. 64.

") Ausonii Epigr. I. 7. — La Staţiu, Silv. 1.2. 54: Geticus maritus (Veneris).

') Revue arch. Ann. 1882. 2. p. 352. Inscripţiune romană descoperită la Gourdain în Haute-Garonne.

'") Plutarch. Them. 28 fine.

") Val. Flacci Argon. VI. 619: Geticis veniens Gradivus ab antris.

") Virţfilii Aen. III. 35: Gradivum patrem, Geticis qui praesidet arvis.

") Ovidii Trist. V. 3. 22: Marticolam Get en.

") Ovidii Trist. V. 7. 11-17.



ls) Jornaudis De Get. orig. c. 6: Adeo ergo fuere lăudaţi Getae, ut dudum Mar-tem . . . apud eos fuisse dicunt exortum.

'") Homeri Hymn. VII. 1-5:

omenii ce! mal drepţi al anticităţiî au fost, după cum seim, Abii, Hyper-boreil şi Geţii »), poprire, cari în mare parte, locuiau în regiunile de nord ale Istruluï de jos.

Despre Marte, mal spuneau cel vechi, că a fost cel de ânt&iu, care a tnveţat pe omeni se fabrice arme de metal, care a înfiinţat oşti armate *), şi le-a tnveţat cum se lupte in rësboiù, din apropiere şi din depărtare, tn rén-durï strînse> unii lângă alţii ').

Memoria lui Marte mal este şi astă-dl tn deosebită oni).

Urmele acestui nume le aflăm în Transilvania încă înainte de cucerirea Romanilor. Una din cetăţile vechi ale Daciei, situată lângă Mureş tn apro­piere de Ui ora (Salinae), portă la Ptolemeu numele de Marc o da va (ce­tatea lui Marcu).

In cântecele şi tn tradiţiunile poporale române, numele sëû consecrat este Marcul Vitézul, după cum, el este numit în inscripţiunile romane Marş Victor, ér la Homer Nhcijç eûnoXéfioio Ttanjp 8), părintele învingerii în refi-b($ie. In deosebi, spun tradiţiunile române, că el a fost «Vitézul păgânilor» ') şi «voinicul voinicilor» (eroul eroilor).

Marcul Vitézul are «oştire, câtă frundă, câtă erbă» 8); el îngrijesce de apă­rarea naţională a Românilor »), o tradifiune, pe care o avuse ca o moscenire ve­chia şi Romanii. Comandanţii legiunilor romane, înainte de a pleca în rësboiû, intrau în sanctuariul lui Marte; aici atingeau lancea şi scuturile sale cele sfinte şi pronunţau cuvintele solemne: «Mars vigila!», Marte tugrijesce de noii10).


«) Homert II. XIII. 6. — Melae 1. III. 5: Hyperborei... cultores justissimi. — Herodotl lib. IV. 93.

«) IModori lib. V. 74. — Staţii Silv. V. 2. 128.

») Âegchyll Choeph. v. 160.

') Une ori, el este numit Mărcociu, la Romani Mavors, Mavortius.

•). Auct. Epit. de nom. rat. (o scriere ce se atribuia lui Va!. Maxim): Mărci, Martio mense geniti (Forcellini Lex. v. Marcus) — Cf. Mommsen, C. I. L. vol. I. p. 10: praenomen Marcos a Marte.

•) Homeri Hymn. VII. 4.

') Com. Urlescr (Covurlul).

') Tocllescu, Mat. folkl. p. 1228.

•) Revista crit.-lit. IV. 29:


Ci vin Turd si vin piglnl Şi tot dace-din Români.

Marcule, Vitézule,

Tu... de oţtl nu mal grijesd,

") SerTlns, Virg. Aen. VIII. 3.


Marcul Vitëzul maï are în poemele istorice române şi epitetul de Bo-1 u n u l J), un cuvent, ce corespunde la o formă vechia latină, Bellonus, după cum sora, orf sofia, luï Marte era numită de Romani Bellona.

tMarcul Bolunul» este aceeaşî personalitate legendară cu Marş Bellicus la Ovidiu *), TtoXefUxéç deèç la Plato '), 7roXé|iti>v deoç la Cedren 4) şi Mars Bel ado n în inscripţiunile romane6).

Cetatea si reşedinţa luï Marcul Vitézul se afla în Transilvania, în ţera Streiuluî')! din care causa, el este numit adese orî «Marcul, cel din Ar­de l» T\ er î° poemele germane Marcholt von Sibenbûrgen8).

După unele tradiţiunî, Marcul \ritezul a fost un «Craiu» al terilor româ-nescî de la Dunărea de jos •). El detroneză pe Iov, împăratul din Ţeligrad, şi ajunge stăpân peste imperiu 10).

Marte ma! avea în anticitatea grecescă şi epitetul de neXojptoc, gigantul 11), după cum tot ast-fel e înfăţişat Marcul Vitézul în poemele epice române:

Şi când s'a încălecat, Pămentul s'a cutremurat, Noriï s'aû împrăsciat, Apa "n Prut s'a turburat ").

Marcul Vitézul, întocma ca şi Marte, este tipul eroului just; el este apă-rătoriul dreptăţii şi resbunătoriui injurielor ia).

») Revista crit.-lit. An. II. p. 378. — Cf, ibid. An. III. 94. 301. 335. ») OYid. Fast. III. 1.

«) PJatonis Cratylus (ed. Didot I. p. 300). *) Cedrenl Hiat compend. Voi. I. (Ed. Bonn.) p. 30. ') C. I. L. voi. XII. 503.

') Marienesen, Balade. I. 40: Sus la ţera Streiului, | In cetatea Marcului. — Todtescu, Mat. folkl, p. 1071.

') Bngnaria, Musa Someşana. Balade. I. (1892) p. 72. — Gazeta Trans. Nr. 234 d'M887.

') Si-bum, D. Heldens. (Gôttingen, 1829) p. 212.

')Com. AlbenI (Gorj); Rahman (Constanţa).—La Virgilio, Marte este rex Gradivus *' ^"ţdivus pater, Geticis qui praesidct arvis (Aen. X, 542; III, 35).

' A se vede cintecul tradiţional, ce-1 publicăm maï la vale. ") ^omerl H. VII, 200; XXI, 407.



' Com. Vulcani (Fâlciu).—Aceleaşi versuri poporale le intrebuinţezâ ţi poetul Qui n -

("osthomer. I. 686 seqq.), când ne descrie sosirea lui Marte la Troia, ca se lupte



n**l Grecilor: toû 8' &tti ttoaolv | fifxea xîvoto jiaxpa, pad-o^tu^pio! n ^apàSpat, | xai

^°'i ml Tiovrtţ autiptaioi ico8sţ 'IS'rjî ] , *sub piciôrele luï se cutremurară văile cele



P *'* muntelui Ida, adâncimile isvdrelor, riurile şi tdte temeliile cele vasce ale muntelui.

L* Cătanft (Balade, p. 33—34), Marcul se espriml ast-fel: Că de când sunt eu

Ume, l Nimenea nu pote spune, l Së-ï fi făcut ceva refl.

La Scyţî, simbolul luï Marte era o sabia vechia de fer, «buMbtqc ipXafoç, căreia, denşiî i oferiaû jertfe de animale şi o parte din prisoneril de rësboiù 1).

Ca simbol sfânt, era adorată sabia lui Marte şi de Romani. După Juvenal, Romanii făceau jurăminte pe sabia luï Marte *).

O lance sfântă a lui Marte se păstra în Roma, tn palatul cel vechia al regilor de lângă muntele Palatin »).

Tradiţiunî despre sabia cea vechia a lui Marte au esistat în ţerile de la Dunărea de jos şi în cursul evului de mijloc.

Istoricul Priscus, trimis de Teodosiu cel Tênër în legaţiune la Attila, case se afla în Dacia, ne spune, că în timpurile aceste, un păstoria aflase din întemplare, sabia cea sfântă a lui Marte, îngropată în păment, pe care du-când-o la Attila, acesta s'a bucurat forte mult de darul ce i se făcuse, cre-dênd, că acum densul e destinat se domnescă peste lumea întregă 4).

O altă tradiţiune ne spune, că Ardeiul începe de la «Sabia Vitézuluï» încolo, ér de acolo încdce este ţera Bârsel6) seu districtul Braşovului.

în onôrea lui Marte, anul cel vechiû al Romanilor începea cu luna a treia a càlindariuluï de astă-dî6).

în luna lui Marte se începea o-dată anul agricol şi civil si la poporul român 7). Atunci se făceau solemnităţile pentru întdrcerea primăverel, şi se recitau colindele cele frumose agrare pentru eşirea ţeranilor cu plugurile la câmp; atunci se făceau urările de anul nou, cu ramuri de pomi înmu» guriţl, ori înfloriţi — sorcove morcove8) — ceremonii, cari se celebrez* astă-cjî într'un mod anormal, în timpul ernel, la începutul lune! lui Ianuarie.


Yüklə 4,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin