Graiul românesc din Sêfdû

') Herodoti 1. IV. 62.

>) Jnrenalis Sat. XIII. 79. — Arnoblns, Adv. gentes, lib. VI:

») Gellli N. A. IV. 6. — Serving, Virg. Aen. VIII. 3.

⁴) Jornnndls De Get. orig. c. 35: effossumque (gladium, pastor) prptinus ad Attllam defert. Quo iile munere gratulatus, ut erat mapnanimus, arbitratur se totius mundi prin-cipem constitutum. — La poporul român mal esistă şi astàdï tradiţiunea, că regii păgâni­lor, Cari locuise mal inainte in aceste teri, aveau ca moscenire sabia D-deuIuî, care purta rësbôiele (Rëspunsurî la Cestionariul nostru istoric).

⁶) Corn. Drajna de sus (Prahova).

•) Otld. Fast. III. 75 : A te (Marte) principium Romano ducimus anno. — Censorial De die natali, c. 20. — Macrobli Sat. I. 12.

') !n Moldova, până în timpul lui Alesandru cel Bun, anul oficial începea în luna luï Martie. VedI, Onciul, Datele cronicelor moldovenescl, p. 6 (206).

») La Romani, prima di a lune! lui Martie încă era onorată cu frunte verdi. Ovid. Fast. III. 138: frondes sunt in honore novae.

NIC. DKHSOS1AMU. US

Marcul Vitézul după tradiţiunile române a fost contemporan cu Tancul Împerat şi cu fiul seu Novac ^a). Soţia sa a fost Ana ²), identică cu Ennyo, deiţa rësbôielor la Grecî şi cu Anna Perenna a Romanilor, a careï sër-bătdre era în 15 Martie ³).

Marte, părintele luî Romul şi Rem, pe care Romanii M adorau cu atâta ondre, a fost aşa dar originar din Dacia. El este unul din représentant^ cel mal iluştri din linia a doua a dinastiei divine ⁴).

3. Rlsboiul luî Marcu Vitézul cu Iov împlratul.

în literatura poporală română, Marcul Vitézul, întocma ca Novac, t-şî are ciclul sëû epic particular, în care se celebréza rësbôïele, luptele şi învingerile sale.

Originea acestor cântece istorice e forte vechia. Ele aparţin timpurilor eroice. Ele au trecut din generaţiunî în generaţiunÎ până în dilele ndstre, se înţelege, cu modificări, mai mult, orï mal puţin, esenţiale, în conţinut şi limbă, însă fondul lor este archaic.

Cele mal importante poeme din acest ciclu se rapdrtă la lupta Marcul Vitézul cu Iov împëratul.

') în poemele epice române, Marcu apare ca nănaşul lui Novac. Alexicî, Texte, I. p. 10. — De asemenea în cântecul, ce ni s'a trimis din ţera Haţegului, despre întemeierea Ţeligraduluî.

^!) Revista crit.-lit. II. 334. — Cf. Hasdeu, Etytn. m. Rom. II. 1149.

") Orld. Fast. III. 576: venit Gradivua ad Annam.

⁴) Marcul Vitézul (séû Marte al anticităţil) este şi astă-di eroul principal în poe-sia epică a Slavilor de sud, unde el figurezi sub numele de Marko Kraljevic (Marcul, fiu de rege), însă, cântăreţii peninsulei balcanice au format din tipul lui Marte (din Marko Kraljevié cel vechiu) un erou naţional slav, pe care apoi l'aù confundat cu un aşa numit Marko, fiul regefuî Vucaşin (1367—1395). Despre acest Marko din urmă, istoria ne vor-besce forte puţin. După ce a fost alungat de rivalii se7 naţionali din moscenirea pîrin-ţescă, el a intrat în serviciile armatei turcesc! şi s'a luptat ca vasal al Turcilor în contra creştinilor. El luase parte la resboiul luî Baiazet în contra lui Mircea cel Mare şi a căeiut în lupta sângerosă întemplată în 10 Oct. 1394 la Rovine, în apropiere de Craiova, când se spune, că nori de săgeţi, aruncate de ostaşii luî Mircea, acoperise ceriul. Cu tete ca în poemele sêrbescï, despre Marko Kraljevié, s'aû amestecat multe evenimente din timpurile mai noue, ele însă mal conţin şi astă-(}î unele elemente importante din legendele cele vechi despre Marte şi din poemele epice ale poporului român. Chiar şi epitetul de «Kra-jevic» (fiu de rege, Konigssohn) este numai o simplă traducere slavică a cuvintelor ro-aneacl «ficior de împërat», un titlu, pe care unele poeme române î-1 atribue lui Novac ?' 'ui lovan Iorgovan (Saturn şi Hercule).

Satura a fost detronat de Joe, după cum ne spun tradiţiunile vechî. însă domnia politică a lui Joe peste ţerile din nordul Istruluï, n'a fost nicT o-dată recunoscută *). Imperiul seu se estindea numai în părţile meridionale, peste Elada, Egipet si Fenicia.

în poemele române despre Marcul Vitézul, Joe figuréza sub numele de Iov împëratul. Reşedinţa sa este în Ţeligradul preistoric, în Theba din Egipetul de sus, numită de autorii grecesc!şi Diospolis, adecă Cetatea luT Joe.

Iov împëratul, ca se-sî afirme drepturile sale de singur stăpânitoriu al lumiî vechî, vine cu rësboiû asupra terilor din nordul Dunării de jos, în timpul, pe când Marcul Vitézul se afla dus într'o espediţiune, în părţile de apus.

Iov derâmă şi pustiesce Cetatea Marcului din ţera Streiuluî, robesce pe soţia acestuia si plecă înapoî la Ţeligrad.

Marcul însă întorcându-se din rësboiû şi aflându-sî Cetatea derâmată, alergă îndată Ia Ţeligrad, ca së-sï rësbune asupra luï Iov pentru injuriile şi deva­stările, ce i le făcuse.

Acesta luptă a lui Marcu cu Iov este înfăţişată într'o poemă poporală din Transilvania în modul următoriu. Mama sa i dice:

«Tu Mar c ui e, fëtul mieii,

Maî bine nu te-aşî fi avut eu!

Când de-acasă aï eşit,

La tine că a venit

lovu din Ţeligrad

Şi cetatea ţi-o spart,

Nevasta ţi-o luat

Şi pe mine m'o călcat

Cu potcova calului

Pe faţa obrazului».

Apoï Marcu aşa dicea, €Tacî mamă, nu blastema, Că Dumnedeu de mi-o ajuta, Nici oiû bé, nicï oiû mânca, La Ţeligrad oiû alerga

Şi pe Iov l'oiu aseda! Apot pe cap se fârinoşa, Peste haine vitejesc!, Lua negre călugăresc?, Murgul că şi-1 închinga Şi pe el încăleca ... Nici prânzu că nu trecea, în Ţeligrad se opria, în mijlocul piaţulut, Chiar la curtea lovuluî; Şi de afară că striga: «lovule, Măria ta, M'aşl ruga de Dumnia-ta, Se me ajutori cu ceva, Că mi s'o spart mănăstirea,

>) Pastori ui cyclop din nordul Thraciel răspunde luï Ulysse, că eî nu au nicï o frici de Joe, pe care î-1 adoreză aceia, cari locuesc în ţinuturi depărtate (Odyss. IX. 276). Un alt gigant din regiunile Măriî negre respunde Argonauţilor, ca «Joe domnesce peste alte ţinuturi» (Val. Flacc. Argon. IV. 219: aliis rex Jupiter oris). în religiunea cea vechia a Germanilor, încă nu aflăm nici o urmă despre cultul lui Joe. Grimm, D. M. p. 108: Das auffallendste ist, dass Jupiter (aïs Gottheit im ăltesten Deutschland) nicht vorkommt.

De nu mal pot sluji lntr'insa>.

lovu, daca-1 audia, O ferestră deschidea Şi din gură aşa dicea: .«Precum dicl, te-aşT ajuta, Da, me tem că mi 'nşelă, Că-mî pare că murgul teu L'am mal vëd(u)t unde-va eu».

Eră Marcu aşa dicea: «P<5te că l'aï maï vëdut, Casera Tarn dobêndit, Când pe Marcu l'am prohodit... Dacă nu credî, vino şi vedl, Ia pomana Marcului, Tocma de la capu M, Pomană din comandare, O-am adus de arătare».

lovu afară că eşia, Pomana că o lua Şi din gură cuventa; «Te, cânii oraşuluî, Mâncaţi pomana Marcului»! Pe Marcu 'n lontru-I băga, BeuturI domnesc! i da Şi mâncări împerătescl. lovu afară mergea, Şi 'n oraş aşa dicea: «Cam ajuns acele dile, C'o périt Marcu din lume; Acum oiù trăi cum oiû vrea, Că-I lumea pe mâna mea».

lovu în lontru că intra, Tare rëû se supăra Şi din gură cuventa:

«De trei dile şi trei nopţi, Bel bëuturï domnesc! Şi mănânci mâncări împëratescï, Ori să joci, ori să plătesc!».

Eră Marcu aşa dicea : «De-or juca călugării, Or răgni ca bivolii, Că tu nici nu te gândesc!, Că cu cine vorovescl». Cătră uşă se 'ntorcea, Numa-un pic se scutura, Ţipă haine călugăresc!, Rëmân albe vitejesc!, lovu că se 'nspăimenta Şi din gură aşa dicea: «Lasă-me nevetămat, Cum Dumnedeu m'o lăsat, Că io ţie l-ţl voiù da împerăţia jumetate Şi averea a treia parte Şi poţi fi craiu lângă mine Şi-Î trăi bugat de bine».

Eră Marcu aşa dicea: «Sciû io bine că mi-aï da, Da ţie nu m'oiû ruga, De io singur mi-oiu lua Avuţie cât oiu vrea; împerăţia a fi a mea, C'amu esc! pe palma mea». Paloşul că mi-1 scotea, Mic! dărabur! i-1 tăia Pe ferestă-1 arunca. Marcu umbla prin Ţeligrad, Gândeai, că el e împëratl¹).

Marcul Vitézul avuse maï multe rësbôie şi cutrierase aprôpe t6te ţerile lumii vechi. In una din poemele epice române, el dice despre sine:

Cu câte oşti au fost pe păment, Cu t<5te, eu m'ain bătut •).

^l) Comunicat de Părintele Ion Pasca din cona. Geaca, comitatul Solnoc-Dobâca în Tran-siIvania.-Cf. Revista crit.-lit. An. II. 264.-Variante, la T o ci l es c u, Mat. folkl. p. 1071.-Jarniksi Bârseanu, Doine, p. 485.

') Corn. Mărginenii de sus (Prahova).

Rësbôiele lui Marte (Marcul Vitézul) avuse de scop restabilirea autori­tăţii şi integrităţii imperiului divin pelasg.

Memoria acestor lupte şi învingeri a resunat mii de ani Jn cântecele şi n tradiţiunile tuturor poperelor.

4. Domnia Iul Hercule ('HpaxX^ç, Hercules, Herclus).

Ceî mal vechi regi, cari au domnit peste Egipet, nu erau de origine afri­cană. El aparţineau populaţiunil celei imense pastorale din nordul Thracieî, care în curs de mâl multe secule se revërsase fără întrerupere peste ţerile de amedă-di şi de apus.

în aceste timpuri, valea Nilului séù Egipetul constituia numaî o simplă provincia a marelui imperiu pelasg, supus dinastiei Arimilor séû Piromilor.

Noi vom urma ast-fel în acest studiu, seria regilor vechi, cart au domnit peste părţile de sud şi peste părţile de nord, la Nil şi la Dunărea de jos, după cum ne-o presintă anticităţile egiptene, ér de altă parte cântecele nôstre epice, singurele fântâni indigene, ce ne-aû rëmas din aceste timpuri obscure despre vieţa şi faptele acestor regi.

După Marte, domnia politică peste valea Nilului trece la Hercule; aşa ne spun fragmentele, ce ne-aû rëmas din istoria preotului Manetho.

Hercule, contemporan cu Saturn şi Atlas, cu Joe şi Osiris, a avut un rol însemnat în istoria civilisaţiunil pelasge.

în fântânile grecesc! şi în tradiţiunile române însă, el ne apare mal mult ca un căpitan mare de oşti în serviciul regilor meridionali, cari aspirau la tronul si la moscenirea lui Saturn.

în timpul espediţiunil lui Osiris, Hercule este însărcinat cu apărarea mi­litară a Egipetuluï; ér în rësboiul cu Giganţii, el este căpitanul suprem peste oştirile, ce le adunase Joe din părţile meridionale ale imperiului.

Mal târdiu, el ne apare în serviciile regelui Eurysteu din Mycena. Din ordinul acestuia, Hercule esecută mal multe lucrări grele, numite de au­torii latini aerumnas, şi întreprinde mal multe espediţiunî în regiunile din nordul Eladel.

El este cel de ântâiù, care a intrat cu o flotă puternica de rësboiû în apele Dunării, ca să ocupe ţera lui Geryon. Pentru acesta espediţiune grea, după cum scrie Diodor, el pregăti o flotă magnifică de rësboiû şi strînse o mulţime mare de trupe alese, demne de acesta espediţiune, fiind-că se rëspândise faima prin tetă lumea, că Chrysaor (tatăl lui Geryon) î-şî căpă­tase numele sëû de la averile sale cele imense, şi că avea trei fii, renumţî

nentru virtutea lor fisică corporală şi pentru vitejiile lor în resb6ie. Geryon, si cel doî fraţi aï sëï, î-sï împărţise forţele lor cele mari de rësboin în trei cor-nurl însâ Hercule i învinse pe toţi trei în lupte singulare, le cuceri ţera

]_e luă ciredile cele făimese de bol .

în aceste timpuri, regiunile din părţile de apus ale muntelui Atlas (séû

le Carpaţilor meridionali) se numiaû Hesperia⁴), «téra delà scăpătat», la Virgiliu: juxta solem cadentem. Asupra acestei regiuni, care ajunsese celebră pentru avuţiile sale cele mari de aur şi de turme, a fost îndreptată espediţiunea cea legendară a lui Hercule, pe care poeţii vechi ne-o tnfă-tişeză sub numele de «Răpirea merelor de aur de la Hesperide».

Sub o formă poetică, ni s'a păstrat şi memoria unei alte espediţiunl a lui Hercule în Is tri a '), la Hyperboreî, ori în Scytia, când Hercule urmăresce cer-boica cu cornele de aur, pe care o fică a regelui Atlas o consecrase Dianeî.

Probabil, că în aceste regiuni s'au petrecut şi luptele sale cu Zetes şi Calais, fii regelui Boreas, si rësboiul ce-1 avuse densul cu Hippolyta, re­gina Amazonelor, o fică a lui Marte.

Despre Hercule se mal spunea, că a tăiat munţii cel înalţi ca se des­chidă un drum către părţile de apus *), numit mal tardai «calea lui Her­cule», că el a derivat rîurl, a desecat lacuri şi bălţi şi a ucis cele mal pe-riculôse fére sëlbatice ^B).

Lui Hercule i se mal atribuia şi ridicarea celor doue columne grandiose -de lângă Oceanos, seu din ţera numită Atlantis; fie, că aceste columne erau monumente ale espediţiunil sale în contra lui Geryon, fie, că ele erau destinate se indice stâncile şi strâmtorile cele periculdse ale rîuluî Oceanos seu punctele estreme, până unde se putea naviga pe acest fluviu, atât de important în istoria lumii vechi.

Despre Hercule se mal spunea, că el cutrierase întregă lumea vechia până în India şi până la Oceanul de apus; espediţiunî, al căror scop politic a fost, fără îndoielă, să readucă erăşl vechile provincii ale imperiului pelasg sub o singură autoritate, s\ib o singură monarchiă.

La Homer, el are titlul de #va£ ⁶); în inscripţiunile grecesc! este numit paaUe6c '), er în cele romane mal are si epitetul de Augustus ⁸).

') Diodor. Sic. 1. IV, 17 şi 18.

*) Oridli Metam. IV. 628: Constitit Hesperio, regnis Atlantis, in orbe. — Ibid. • 214), polul nordic al ceriul (Geticus polus) este numit Axis Hesperius. ') Pindari Ol. in. 45.

⁴) 'n scrierea, atribuită luî Aristotele, Mirab. auscult. § 85. —Li vil Hist. Rom. V. ³«- ⁶- - Silii Ital. m. 495. - •) Plato, Critias (Ed. Didot, v. II, 255. 45). ') Uomerl Hymn. XIV. — ') C. I. Gr. nr. 5986. — ») C. I. L. voi. m. nr. 1025, 1339.

La Herodot, el figureză ca părintele lui A ga thyrsus, care domnise peste regiunile de lângă Mureş, al luï Scythes, cel de ântâiu întemeiătoriu al dinastiei naţionale a Scyţilor şi al lui G e l o n u s, primul rege al Gelonilor.

Hercule străbătuse şi ţinuturile cele vaste ale Scyţiel şi Germaniei. La Scyţl era venerat ca un deù ») si era cântat Ia Germani ca cel de ântâiù erou al timpurilor vechi *).

în Dacia ³), era adorat ca un geniu local al apelor calde, ce isvoresc din munţiî Mihadieî *). Herodot amintesce, ca un fel de anticitate memorabilă, ur­mele sale lungi de douï coţi, imprimate în o stâncă de lângă rîul Tyras (Nistru,).

Hercule avuse o autoritate supremă în regiunile de la Carpafî şi Marea negră. în acesta calitate, el se folosise ca un adevërat despot de puterea şi prestigiul seu. El detroneză şi distribue regate, organiseză vieţa publică, socială şi religidsă a ţinuturilor ocupate şi pedepsesce cu severitate pe cel impil şi neascultători. Ne putem ast-fel esplica, pentru ce el ne apare în istoria lui Manetho ca un rege al Egipetuluï, ér în inscriptiunilé grecesc! cu titlul de f)a<7tXetj£.

Armele sale obicinuite erau cele din nordul Istrulul de jos: arcul, paloşul (tfpmj) şi măciuca (busduganul). El înveţase arta de a încorda şi trage cu arcul de la un Scyt cu numele Teutarus şi a fost considerat ca cel mal yestit arcaş al timpurilor preistorice.

După genealogiile grecesc!, Hercule a fost fiul Iu! Joe, însă al luï Joe celuï maï vechiû ⁶), şi era numit în inscriptiunilé latine: Herclus Jovius şi Hercules Jovius ⁸).

«) Herodott lib. IV. 59.

*) Taciţi Germ. c. 2: Herculem memôrant, pritnumque omnium virorum for-t i u m ituri in praelia canunt. — >) C. I. L. vol. HI nr. 1566.

') După tradiţiunile poporale din Bănat, I o van Iorgovan (Hercule) petrecea In pe-scerea de lângă băile cele vech! ale Mihadieî, numită «Pescerea lui Iorgovan». Aici, la apele cele calde de lângă Cerna, este localisată şi legenda despre uciderea leului (ori leilor) din pădurile Nemeeî.

El din pescere-mî pleca Şi la Cerna dobora... Trei lei că se scălda... Pe tus-trel i omoria

Şi pieile le lua, Cu ele se îmbrăca Şi mal departe pleca.

(De U un cantlrej poporal din Pecintica).

Stephan Byzantinul (v. 'Aitcttoupov) încă amintesce de o pescere din regiunile Giganţilor, în care petrecuse Hercule.

•) Cicero, N. D. III. 16: antiquissimum (Herculem),Jove natura, şed antiqui»»imo item Jove.

*) A se vedé mal sus p. 451.

In tradiţiunile poporale române, el figureză sub numele de «lovan lor-_Ovan, braţ de busdugan», «Iorgovan, cel tare şi mare» *) şi este unul ,. _erojî naţionali cel mat iluştrii aï terilor de la Dunărea de jos.

Numele sëù de Io va n ne indică, că era fiul luî Iov(Jovis antiquissimi), &r conumele sëù de Iorgovan corespunde la forma grecescă de Tetopyôç 'Aericola), fie, că el însuşi a tras cele de ântâiù brasde cu plugul, fie, că era considerat ca fiu al luï Zeùç Tttàpfbf «)•

în cântecele epice române, el este numit «ficior de Râmlean» *), Că­ii tan Râmlean ') şi un «Român vitéz» ^B), după cum ne apare şi în nscripţiunile romane cu numele de Hercoles Ro mânillianus ⁸).

Un fiû al sëù se numia Chromis (Xpéjitç)⁷); la Siliu, cu formă de acu­zativ, Chromin ⁸).

Mama sa era numită de autorii grecescl Alcmene; formă coruptă din M(c)mana = Armâna, după cum însuşi Hercule era numit Almannus le Germanii cel vechi⁹).

în fine, el este numit şi «fiu» de împerat» ¹⁰).

După originea sa, Hercule era aşa dar un fiu al patriei barbare din nordul strulul de jos şi de naţionalitate A r'i m.

Icéna lui Hercule, ca emblema a vitejiei şi a învingerii, se pare că a fost i us si în ţerile Daciei. Doue stégurï de rësboiù al luï Stefan cel Mare, carj e păstreză astă-dl în mănăstirea Zographos dia muntele Athos, ne înfăţiseză naginea sfântului George (Hercule) cu hydra cea fabulosă învinsă şi cădută ub picidrele sale. La a. 394, Theodosiu cel Mare, în lupta ce o avuse cu )ugeniu, care usurpase tronul lui Valentinian II, adresându-se către ostaşii SI le dice: în fruntea oştirilor n<5stre este crucea, ér în fruntea glotelor limice este imaginea lui Hercule» ")•

') Tocllescn, Mater, folk. p. 1271.

') C. I. Gr. nr. 523.

') Teodorescu, Poesil pop. p. 419.

⁴) Alecsandrl, Poesil pop. p. 14.

') Citană, Balade, p. 49.— Alexie!, Texte, L—Ca Hercules Victor în Acta fr. Arv.

Benzen, p. CXLII).

') Fabretti Closs. ital. p. 584. (Orell. nr. 1607).

') SUtii Theb. lib. VI. 346. - •) Sil. Ital. Pun. I. 442.

') Dapnig, Origine d. tous les cultes. Tome VI. 442: L'Hercule agenouillé... Chez les.

'Ciena Gerqpaios, alraannus.

'") Citană, Balade, p. 36.—Alexicï, Texte, I, p. 109.-Gazeta Trans. Nr. 140. 1894.

") Theodoretl Ep. Cyri Eccl. Hist. lib. V. c. 24: Hune enim exercitum crux; hostiles

^ro copias imago Herculis antecedit.

O cestiune maï dificilă ne presintă numele seu grecesc de 'HpaxX^c, în limba latină Hercules, Hercoles şi Hercles, ér în inscripţiunile etrusce Hercele, Herce şi Erele¹).

Forma acestuî nume nu se pote esplica, nicï din limba egipteană, nicî din ce-a grecescă.

în tot caşul însă, noî avem aicï numaï un simplu epitet, după cum sunt aprope tete numirile, ce le avuse deil anticităţiî.

Hercule, sub numele de "ApxXnjc, fîgureză şi în listele egiptene ale regilor din dinastia păstorii or > ^s), după cum, el este numit t ficior de mocan» şi în poesia populară română *).Fără îndoielă, că "Apx^^î este acelaşi nume cu He r c l'es la Romanî si cu Erele la Etruscî.

După Homer, Hercule a fost cel mal mare măiestru în lupta cu arcul ⁴). El maï avea la Grecî si epitetul de •coÇocpdpoç ⁸), rom. arcaş.

Apollo, care avea de asemenea epitetul de ToÇotpépoç «), maï era numit de Grecî şi "Apxaç ⁷), cu tôte că, după origine, nu era din Arcadia.

Epitetul de € arcaş mare», î-1 are Hercule şi într'o colindă religiosă din Bănat, unde însă numele sëù epic a fost înlocuit cu al sfântuluî «Petre» ⁸).

Se pare ast-fel, că etimologia numeluï 'HpaxX^jc, lat. Hercules, se re­duce la un cuvent vechiù pelasg, format din aceeaşî rădăcină cu românescul < arcaş» ⁹).

5. Domnia Iul Apollo ('ArcéXXtov, Apulu, Aplus, Belis).

După Hercule, în listele luî Manetho figureză Apollo; ca rege al Egi-petuluî¹⁰).

La Homer, Apollo are adese orï titlul de ava? (rex, imperator) şi dom-nesce «peste totï muritoriï» "), ér în inscripţiunile precescï este numit si

') Fabrottl Gloss. Ital. p. 583.

') Manetlionis Fragro. (in Fragm. Hist. gr. II. 568. 570). ') Teodorescn, Poesiï pop. p. 415. — «) Homerl Odysa. VIII. 225. •) Eurlpldis Troad. 802. •) Homeri Hymn, in Apoll. t3. 126.

') Fragm. Hist. gr. II. 133. — ») jLlexicI, Texte, I. p. 155.

») în limba grecescă, forma vechia pelasgă «arcuş» se preiacuse în .epxoţ (armele, caxî încingeau 6re-cum corpul), în limba poporală români aflăm şi forma de bare = arc. ") Fragm. Hist. gr. II. 531.

^ll) Homeri Hymn. I. Apoll. 29: năot dv^tolacv avaaauţ. -~ Cf. ibid; 69. ") C. I. Gr. nr. 1946.

După origine, Apollo a fost Hyperboreu, seu din regiunile de nord ale Istruluî de jos¹). Mamă-sa, o fată hyperboreă ^s), era numită La t o na, gr. at^to), Aato) şi Acftwv, adecă femeia de origine latină.

Diana, sora Inî Apollo, după cum ne spune poetul Pindar, încă petrecea în fera de la Istru ⁸). Pe o inscripţiune romană de pe ţermuriî Dunăriî de jos, ea este numită «Diana regina» *).

Templul cel renumit al lui Apollo Hyperboreul se afla în insula cea sfântă de la gurile Dunăriî "), numită în vechime Leuce(Alba), astă-dî «insula Şerpilor».

Apollo, scrie Maniliu, a fost adorat cu deosebită ondre în tdte regiunile Pontuluî euxin ⁶).

Inscripfiunile grecescï şi cele romane amintesc de cultul seu în oraşele Istros, Calatis şi Tomis.

Păstorii hyperboreî din munţii Riphel, i sacrificau în fie-care an ecatombe de asini ⁷). Săgeta lui Apollo, cu care ucisese Cyclopiî, cari fabricase ful-gerile lui Joe, a fost îngropată în munţii Hyperboreilor (CarpaţI), după cum spun legendele vechi⁸).

Apollo, ca divinitate a sôreluï, este représentât adese ori pe monetele naţionale ale Daciei sub numele de AIIAVC = Aplus şi AKV =L(u)cu ⁹).

La Greci, el era numit şi Acxafoc (Justus, juris peritus)¹⁰), probabil avendu-se în vedere originea sa din ţerile Daciei ( D i c i a la Ulpian), după cum la Homer, Abil din nordul Thracieï, ér la Herodot, Geţii, erau numiţi Stxateraţot <£v-#p<î)Tcwv şi SixatiTataToi Oprjfxtov.

Apollo este înfăţişat şi pe patera cea frumdsă din tesaurul de la Petrosa, cu grifonul Hyperboreu odihnind lângă picidrele sale ⁿ).

^l) Cicero n îs N. D. III. 23: tertius (Apollo) Jove tertio natus, et Latona, quern ex Hyperboreis Delphos ferunt advenisse. După poetul Antimach, Hyperboreil, erau acelaşi popor cu Arimaspiî, adecă Arimil (Suida, v. Aptfiaanol şi 'Tittppopeoi). — Diodori Şicul. II. 47.

•) Herodoti lib. IV.

^J) Plodari Olymp. III. 26-27: yaTav 'loipiav

⁴) C. I. L. voi. III. nr. 7423.

⁵) DIodor. Sic. II. 47. — Cf. mal sus p. 77.
•) JManllii Astron. IV v. 753.

') Plndari Pyth. X. v. 33 seqq.

') Hrgini Astron. II, v. Sagitta. Hanc autem sagittam in Hyperboreo monte Apol-linem defodisse ...

") Archiv d. Vereines f. siebenb. Lndkde. XIII. Taf. XIV. 1. 2. — Froehner, La Colonne Trajane, pag. VIII. — VedI mal sus p. 127.

") Plinii lib. XXIV. 8. - Preller, Gr. Myth. I. 172.

") A se vede p. 613.

în oraşul A p ui u m al Dacieî, Apollo era (Jeul cel maî adorat dupăJu-piter optimus maximus. AicÎ el este invocat sub numele de Apollo; deus Apollo praestantissimus; Deus bonus puer posphorus A-pollo Pythius; Bonus puer; Bonus deus puer posphorus¹) Fără îndoielă, că Apollo era deul tulelar al oraşului Apulum, numit la Ovidiu Apulus*). Am putea chiar să presupunem, că reşedinţa cea vechia a luï Apollo se aflase Ia Apulus seu Apulum, cu .atât mal mult, că grifonul Hyperbo-reilor ne indică munţii cet avuţi de aur al Daciei şi cari sunt în nemijlocită apropiere de vechiul Apulum.

Numele seu de 'AroJXAuv, nu este grecesc. Acest cuvent aparţine limbel pelasge, ce se vorbia în nordul Thraciel, şi avuse la început înţelesul de Albuş (rom. alb, art. albul, ér ca nume familiar Albul).

La Enniu, alb u' este un epitet al S6relul. Latinii, scrie Macrobiu, nu-miau pe Apollo «Serele» ³). Sabinii, ne spune Festus, diceaù alpus ⁴), în loc de «albuş», ér la Etruscl séû Tursenl, Apollo era numit Apulu şi Aplus ^D), după cum ne apare şi pe monetele naţionale ale Daciei, putem dice, ale Agathyrşilor.

în părţile de sus ale Italiei, Apollo mal era numit şi B el i s⁶), un cuvent, ce avea acelaşi înţeles cu albuş, rom. «bel.»⁷)

în vechia literatură grecescă, Apollo mal avea şi epitetul de Aiixtoj ^s), un cuvent, ce deriva de la Xeuxéç, «alb», «luminos», după cum la Romani, Apollo era numit şi deus l u cori s ^e), ér pe monetele naţionale ale Da­ciei AKV = L(u)cu.

Atributele sale caracteristice erau: grifonul, simbol al domniei sale peste munţii de aur al Hyperboreilor, corbul Iul Novac (Saturn) şi şoimul Iul Montu (Uran) ¹⁰).

') C I. L. voi. UI nr. 986. 989. 990. 991. 1130—1138.