Graiul românesc din Sêfdû

Parthi, o populaţiune emigrată din Scyţia, care la început bs stabilise în părţile de sud ale Hyrcanieï, în apropiere de Marea caspică. După autorii grccescî şi romanţ, cu-vAntul era de origine scytică şi însemna «esilaţî» séû «fugari». Scythico sermone, Parthi exules dicuntur (Justin, 41. 1). Hodieque lingua scythica fugaces, quod est Parthi dicuntur (Jornand. Get. 6). Cf. Eustath. in Dionys, Isidor., Steph. Byz. Rom. a depărta; lat. amovere, deportare, avênd şi înţelesul de «exilare»; ital. partire; a pleca la drum, după forma latină se partir!, a se despărţi, a se duce.

TţocKc, cuvent scytic după Herodot, cu înţelesul de xtetvtiv, occidere, a ucide. Sensul primitiv însă a fost «a bate», lat. batuo. v. oTopttata.

Ttitacxos la Fenicieni, lat. pygmaeus (Herod. 3. 37). Rom. pitic. TtaOacc, încetare, terminare, lat. pausa; rom. repaus; tnrom. pafsi. p«oUnla. In timpurile mal vechi, averea particulară consista de regulă în animale domestice, lat. pecus. Pecus: a quo pecunia universa, quod in pecore pecunia tun consistebat paştoribus (Varro, L. L. 5. 19). Rom. pe cuina, oile, cari dau lapte (Gaz Trans, nr. 261—1897). La Macedoromâni b ă cu r, Kupfermùnie (Weigand, Arom.), pi' cuniu şi piculiu, bani mulţi strânşi la un loc (Dalametra). Cf. luidor (18. 5): Nan prius aerea pecunia în usu fuit.

HfflOiGOÇ (Pegasus), în legendele vechi numele calului divin, care purta fulgerele lui Joe. In 1. rom. cal pag, cal bălţat. In documentele istorice ale Ungariei, equus coj loris peg (Fej. Cod. IX. 6. 133. 1364).

Tceypfva, numele unei plante în limba Dacilor, la Greci 5|utiXoţ jUXatvct (viţă negri) la Romanţ oblamenia (Diosc,); la Isidor plantă identică cu labrusca, rom. «Iau rusca», viţa selbatică. Forma corectă în limba Dacilor se vede a fi fost

TtEXwp, monstru, cu deosebire în sens rëù. Sérpele Python, pe care 1-1 ucise Apollo lângă Delphi, este numit de Homer niXiop (H. Apoi!. 374). In poeaia tradiţ nală română, balaur este un epitet al şerpilor de mărime prodigidsă. «Şerpe bălau (Tocii. Mat. 672. 687), lat. draco.

neXtV), scut rotund, acoperit cu piei de capră (Hesych., Suida). Et im. delà pe 11 i rom. piele, adiect pe Iii t u s, acoperit cu piele.

V, scutum Thracicum (Suida), cuvent de aceeaşi origine ca

ţ. Hyperboreil, ne spune Herodot (4. 33), aveau obiceiul se trimită dan din recoltele lor la templul lui Apollo din Delos, pe cari le duceau 2 fete hyperbon însoţite de 5 cetăţeni, numiţi «tp

Petri*, o localitate din Dacia, situată între Sarmizegetusa şi A pul ura (Tab. Peut IleTpÉÇTjV (Petrizen),un castel în Dardania, restaurat de împ. lusrinian (Procop. Aed IletpoSaua, oraş in Dacia (Ptol.). Cuvent compus din «étpa a. «tétp-»], petră, stan şi îotix», cetâţuiă.

Iletpocr<£xa, localitate în Arcadia (Paus. 8. 12). IleTp&aaxa altă localitate în Arab (St. Byz.). înţelesul se pare a 5 petra secă, după cum în numirile topografice român avem şi Muntele sec,

netpoaaa. (Petrossa), o insulă a Cilicief, în faţa de insula Cypru (Steph. Byz Pe t ros a, maî multe sate în România.

TUXEpiov in limba frigiană upt, lat. butyrus (Arist. Hypomn. 6). Cuventul derivă d la pecus, oie, după cum la Macedoromâni se djice pikurar în loc de pÈcurar (We când, Ar.).

plpari, gr. neitepi, cuvent barbar. Herodianus «gummi» quoque ut «piperi» barbai dicit esse (Priscian. Inst. VI. 11—14). Rom. piperiû. In limba ungurescă de pe ter toriul Pannonieî (comit. Baranya) biber, paprika, rom. ardeiù (Tâjszot.).

Ttfatpa, după Suida de la notîotpa (potum praebens) cu înţelesul de «canalis, ex qu pecudes aquam bibunt», rom. sghiab, vălău séû conduct, din care beau vitele ap (Cf. Eust. in Dionys. v. 409). Pe teritoriul locuit de Români. Bistra, Bistriţa, Bi stricidra, Bistreţul, numele mai multor riurl, păreie şi bălţi. In limba moravă, b

stryna, fluentum, torrens (Abh, d. bohrn. Gea. d. Wiss. VII. F. 2. B. 59). La Macedoro­mâni bistri, germ, hell, rom. limpede (Weigand, Arom.; Papahagl, Megl.-R. II).

TrAaxifiVTiZ (ac.), plăcintă; ftXax<5*vta «iova Topotpôpov, plăcinta grasă cu brânză (Suida). Cuvêntul a fost usitat şi în Pannonia. In dialectul ung. de lângă lacul Balaton palacsinta. un fel d« mâncare uscată (Tajszdt.).

noSmèç, viae dux (Suida). Rom. poteca şi potec, cale de picidre prin munţi ţi păduri.

pop», se numia la Romani preotul, care avea sa îngrijescă de foc, de tămâia, apă, vin sare, vase şi conducea victima la altariù. Rom. p o p ă, preot. Etimologia delà tainat, tată. părinte, cuvent usitat la barbari. In satirele lui Persiu CVI. 74) aflăm şi espresiunea ironică de popa venter, «burtă de popă». Laurian (Glos,): «burtă de popă... în care încape multă mâncare si beutură».

popannm (tcoitavov), plăcintă făcută pentru sacrificiu (Juv. Sat. VI. 540). Cuvêntul se pare a fi în raport mal mult cu «popa», preotul, care îndeplinia ceremoniile religidse ate sacrificiului, de cât cu «papă», mâncare, în limba copiilor.

por şi poruj, un cuvent, pe care-1 întrebuinţau Romanii ca adaus la numele proprii, avend înţelesul de puer (Quint. Inst. I. 4). Cuvêntul a fost usitat şi în Dacia. Pieporus, rex Coistobocensis şi nepotul seu Natoporus (C. I. L. voi. VI. 1801). In Thracia eques Mucaporus (Eph. epigr. V. 654). In forma grecisatâ «poris»: Rhescuporis, adecă «fiai lui Rhescu». De la «por» derivă cuventiîl românesc porodiţă, lat. proge­nies, proles, generaţie. In limba moravă, poradka, progenies. Sub forma femenină de p o r i a la Hesiod în numele nimfei Pontoporia, o nepetă a Pontului.

•rcépxoç, porc, cuvent întrebuinţat în cărfile vechi religiose ale Athenienilor (Varro, L. L. 5. 98).

aviditas, cupido, libido, appetitus. Rom. poftă.

şi Ttpaafo la Homer, leguminum area. Rom. a prăsi, lat. procreare, pro­ducere, terram fodere, colère.

Ttpo^dtAAtO, lat. projicere, Rom. a prăvăli, lat. provo!vere.

Kpo$(6pvvar. Kpo&lapv/x, numele unei plante la Daci; la Greci fXMjîopoc ţtlXaţ, la Romani veratrum nigrum (Diosc.). In Francia, aceeaşi plantă, ce înfloresce ierna, se numcsce «rose de Noël, ital. roşa di Natale, germ. Weinachtsrose. Cuvêntul dacic₍ cum tti-1 comunică Dioscoride, este compus. Partea finală tio f va seu îîapva corespunde la forma românescă «de iernă».

nvdviov, un fel de pane, făcută din grâu curăţit şi din fructe leguminose (Heliod. kth. fr. 3; Sosibii fr. 20). Etim. de la pani s, rom. pane şi pâine.

rtOp, ignis. După Plato, r.uvêntul este de origine barbară, de dre-ce Frigieniî numiaû c8p, focul ce arde (Ed. Didot. I. 302). Rom. para focului, flacără, lat. flamma; a pirui, l prăji, lat. frigere, comburere, torrere. Mrom. p ira, flacără (Dalametra).

Ttupec grâu 'a Homer. Rom. pir, gramen caninum, triticum repens.

Jcuppfac, servitoriù, sclav, lat. servus (Suida). Cuvêntul se vede a fi fost împru-autat de la Barbari. Rom. b iris, ung. béres, sluga la bol, Ackerknecht, Ochsenknecht.

Tt»jpp^>3 ( p u r r i c h e ), genus saltationis (Suida); dans armat, considerat ca jocul cel echju al Cureţilor şi care consta din mişcări repedr ale corpului. După Aristotele, ichilb at fi fost cel de ântâiO, care a esecutat acest joc cu ocasiunea ceremoniilor fu-ebre în onorea lui Patroclu. In timpurile Iul Cesai, scrie Suetoniu (Caes. 39), jocul nu-'»* Pyrrhica (sing.) a fost esecutat în Roma de către fii principilor din Asia şi Bi->ynia. Acest dans a mal fost In as în Dacia şi Pannonia. In Cristurul de pe Mureş în

ransilvania mal esistă astă-dî un joc de copiî numit pureca (ung. bolha, lat. pulex,

'" P^urece). Şi care se esecută cu bâte (Kis Ar., Gyermekjât.). In comitatele Comarom

^ esprem de _pe teritoriul Pannoniel vechi, un dans poporal este numit pilika şi i e (Ibid.). Este numai o simplă fabulă, că Pyrrhus, regele Epirulul, ar fi introdus

^ ^{dialectuj eolic}- P«f. «"tana (Varro, L. L. 5. 25).

^Vasi quod nos vocamus œXaawov (Suida). Rom. putină, vas de lemn pentru brânză, unt vardă etc.

qànbar, vas pentru lapte, ciubăr (Milchgefàss), in limba locuitorilor din Bogos tn Ethiopia (Sitz.-Ber. XC1X, p. 672).

R.

Ba, titlu de suveranitate a celui de ântâifl rege pelasg, care a domnit peste Egipet (Uranus, Turn). R a père des dieux (Pierret, Livre 25). Aceeaşi personalitate a timpu­rilor preistorice figurezi în cântecele tradiţionale române sub numele de «Rai u im-perat» (Teod. 362). «Raiu> în liroba vechia a Pelasgilor însemna rege. In colindele ro-mâ-nescl se amlntesce de ccununa raiului şi domnului» (Teod. 90), ér în altă variantă •cununa rugului» (Marian, Nunta, 440), unde «rug» este cuvent dialectal dispărut cu înţelesul de «rege, gr. fufa, rex, v. ^f&ţ. Forma femeninâ a fost la Egipteni Raît; în teologia grecă si romană 'Pfot (Rhea) = regină, cum se numia soţia lut Saturn (Cf. Diod. III. 59) şi Rhea Sylvia, fica regelui Numitor din Alba Longa, mama lui Romul şi Rem, alungată din domnia de fratele sëû mal tênër Amuliu. In 1. francesă vechia şi în dialectul bressan de lângă Jura ray, prov. roi, rey (Littré), rege. In idioma Ţiganilor din Transilvania şi România, in care aflăm multe elemente din limba vechia egiptenă şi română, rai şi ray, «Furst» «Herr> (Kogalnitschan, Wisloki). dorsum, tergum, rom. cârcă.

arboris ramus folirs vestitum (Suida). Rom. ram. c, rom. rupt, cârpit, petecit: lat. sutus, consutus, lacer.

(Rhecas), un duce al Laconilor stabiliţi în Bosporul cimmeric (Strabo, XI. 12. Eust. com; in Dionys. v. 680). Recis pe monetele vechî aie Romeï. Régis pe de-narii M M. Lepidus (Egger, Lat. serra, vêt. rel. 361). Este acelasï cuvent eu pf]f aç, rex. ç, rex (Theop., Ducas). In istoria Im Apolloniu din Tyr mai aflăm şi formele

şi p" (ţa.

j, résina, lat. résina (Arist.). frig, recela lat. frigus. (Horn.).

5p7j (Rhipaei montes), catena cea înaltă de munţi, din părţile de nord ale Thracieî (Carpatin. La scriitorii cel maî vechî Titrai. La St, Byz. Tiitaîa, opoţ ^cîit»p-fîopttov. La Orpheu Tttraiov opoţ, munţii de lângă Oceanos potamos. Geţii locuiau lângă munţii Rhipaei (Val. Flacc. Arg. V. 603). La Avien, Riphaei lângă Istru (Descr. Orb. 455). In limba latină rupes (Isid. rupă), stâncă, ripă, ţerraure. Rom. rîpa şi hripa, surpătură de délurl si muntï, stâncă, prăpastia, mal.

(Stmrj, sburare, lat. volatus. Rom. aripă, lat. ala.

rix, duce, rege, în limba populaţiunilor vechî pelasge din Pannonia, Noric, Germania şi Gallia. Pe monetele vechi ale Pannonieî Ainorix şi Evoiurix (Arch. d. Ver. XIV); Deudorix şi Baetorix, duci al Sigambrilor din Germania. Theophane amintesce pe un 'Aax^ W S 'EpfiYixiovoiv (Hermionilor din Germania).

T68T), Rhoda, oraş In Tarraconia din Hispania (Liv., Steph. Byz.). Rhode, oraş dispărut lângă fl. Rhodan în Gallia (Plin.). ToSa^ s. Rudiae, oraş. vechiu din Calabria (Steph. Byz., Mei.). Pe teritoriul terilor locuite de Românî, diferite localităţi, de unde s'aû estras, ori se estrag, metalele, portă numele de Ruda. In I. lat. rod us (nidus) şi raudus, bucată de metal, mal cu semă de aramă. Rodus vel raudus significat rem rndem et iroperfectam. Nani s ax u m quoque raudus appellant poetae... Vulgu» quidem in usu habuit non modo pro aere imperfecte; şed etiam pro signato... Apud aedem Apollinis aes conflatura jacuit, id ad rudus appellabant (Festus). In 1. slavă.,. vechia ruda, metallum (Miklos. Lex pal.-slov.). In România se nurniau Rudari (sing. Rudariû) sclavii domnesc!, cari se ocupau cu spëlarea aurului din nisipurile nurilor. In 1. şerb. rudar, lucrătoriu la mine. O insulă mal mică de lângă Rhodus, se numia în vechime Chalce, «cumine de aratnă> (Plin. 5. 36), de unde provine numele <«Rhodus>,

(Rhodope), cel mal mare munte al ThracieJ, dopa Hem. Rom. vértop, 1 vértôpe, cu diferite însemnări: del (Uric. 16. 376. 379), crepSturJ de stânci, 1 curl prăpastidse, grdpă mare naturală, Iac, mlaştină, lat. collis, rupes, praecipi-tium, specus, spelunca, vertex, gurges, locus paluster.

Boldonina, localitate în Gallia de sud, între Aquis calidis şi Foro Segustanorum (Tab.

P t) Cuvent compus, cu înţelesul de Rîul Demnei. Numiri identice In Ungaria Ri-

lus Dominarura, în România Rîul Demnei. In limba francesă vechia, r u şi

r ui, rlu-

Moc curs de apă. La Homer £éot 'Uxeavoto, fluentum Oceani.

Bboa't fluviu in Frigia (Plin.). Ta (Rha), fluviul cel mare al Sartnatleî asiatice astă-dl Volga. Rom. rtu, fr. v. r u şi rui, prov. rin, romaniol ré, lat. rivua.

Roskalt? Ia Egiptenii vechi, un epitet al deiţel Isis, numiţi şi «déese en fen» şi «grande flamme» (Pierret Livre, 449. 564). Sub formă masculină, ibid. 291: Je rais ap­pelle le Rouge par les dévots du Seb. Rom. roşcat, lat. rufatus.

Bo*t» Şi Bo«t»n, in papirele mortuare egiptene: muraille de fer, enceinte de fer /Pierrot, Livr. d. tn. 197. 326), In 1. ital. resta, Hemmung, Sperrung (Diez, Wb. 429). In 1. rom. rosteiû, grilagiû la uşi şi la porţî. Novac la Gruia mergea... | Pune mâna pe rosteiû | Da aşa M scutura, | totă temniţa crepa (Gaz. Trans, nr. 46. 1889).

'Purtai (Rhypae —Rhupae), oraş în Achaia (St. Byz.). 'Pfjnj (Rhipe) oraş !n Arcadia (Horn.), Acelaşi cuvânt cu lat. rupes, rom. rtpă, sorpăturft de déluri şi munţî. Rîpe, mal multe sate In Romania şi Transilvania.

Ç, necurăţenia pe pielea corpului, sordes corporis (Horo.). Rom. r â p.

S.

Ci Ut. saccus, rom. sac.

•aonrem (acuş.), secure, într'o inscripp'une din Gallia meridionali. Dioauta) d(at) Quartus Mar(ti) sacurem (C. I. L. v. Xlf. 1063).

oayapit, secure de rësboiû, cuvent întrebuinţat la Massageţî şi Scyţl (Herod., Strabo).

•agum, un vestment militar de lână, ce era in us la populaţiunile barbare, cu deo­sebire Ia Daci şi Scyţl. Praecinctique sagis semper pictis Agathyrsi (Avien. Orb. Descr. 347). Imp. Claudiu scrie lui Regilliao, originar din Dacia: Arcuş sarmaticos et duo saga ad me veUim mittas (Pollio, XXX tyr.). Rom. z e eh e şeii zeghe,

M.molu«J, numele uneî plante la Galii, lidera (Druidae) satnolum herbam noroina-vere ... et banc sinistra mânu legi a jejunis contra morbos suum boumque (Plin. XXIV. 11. 62—3). In 1. rom. samulastra şi samurastra, numele unei plante, care, după sufisul astru se vede a fi o specie mal sèlbatica a planteî «samolus».

a^[ioţ, pi. oâ(ict, înălţime, lat. celsitudo (Strabo; Eustath. in Dionys. 533). Romanii întrebuinţau cuvêntul summus şi summum pentru culmile şi vârfurile cele mal înalte de munţi; summus mons, summum jugutn, Summum Penninum, Summum Pyrenaeum (It. Ant.). In limba poporală din Dalmaţia (sec. XIII) se numiaû S urne t munţii din apropiere de Ragusa (Wenzel, Cod. d. Arp. cont. II, 363. 1253).

aajitjjfjpat (pi.), spathae barbaricae (Suida). Rom. sâmcea pi. sâmcele, cu^ ţitaş mic cu prăsele de lemn, lat. cultellus. Cuvêntul presupune o formă vechia: şam-cella, pi. samcellae.

•a.atl şi Shentl-t, în limba religiosă vechia a Egiptenilor, un epitet al deltei Isis, numită şi Mă (Pierret, Livre d. m. 449. 461). Terminaţiunea în f séû i( ne indică forma femenină. La Romani, Mater magna avea şi epitetul de sancta si sanctissima (C- I. L. voi. VIII).

2<*p*x« (Săraca), o localitate a Arabie! (Ptol., Steph. Byz). O alta 2«fx£xa, fn Me-

>a (Ptol.). Rom. sărac, lat. pauper, egens, infelix.

. apïttf)8àw (Sarpedon), o insulă in Oceanos, nnde locuiau Gorgônele (Carai. Cypr.) căror atribut erau şerpii, înţelesul cuvèntuM se pare a fi «insula şerpilor>.

l

oaûvcov, pi. aauvfa, un fel de lance. Samnitibus nomen factum propter genus hastae quod oaovla appellant Graeci (Fest.). Cuvêntul corespunde la rom. sabia, ensis, gladius. Cl Schuchardt, Vocal. III. 94 : Samnium = Sabnium, sornnus = sobaus, scamnum = scabnum

axartavr; (delà axàjtmv), instrument pentru săpat. In 1. latini medievală t ap pare In quodam campo ad zappaodum (Bolland. Act. SS. April. II. 828). La Du Cange a ap a, muri fundamentorum effossio. Rom. sapă, sarculum, rastrum, ligo.

•oardla, numele unei plante la Daci. Italimalum terra e. Daci absynthium ru»t i-cum, alii scardian.O formă analogă o aflăm si tn terminologia botanică italiană : s car d i • cione dicampl, scardicione silvatica, germ. Eseldistel (San Georgio, Cat, polygl. di piaute)

Xxefttlxaaac (Scepte-casas), un castel !n regiunile thraco-illyrice, restaurat d« împ. lustinian (Procop. Aed.), Rom. Şepte case.

aiudpl), numele unei plante la Daci. La Romani labrum Veneri» si carduus Veneris (Diosc.). In limba români s cai u.

oxcopfœ, lat. io oria, părţile cele rele ale metalelor, ce se éliminera prin foc. Sudoris-que qui camino iactatur spurcicia in omni métallo, scoria appellatur (Plin. XXXIII. 21. 4). Rom. s gură. In Transilvania şi Bănat diferite localităţi, din regiunile metali­fere, portă numele de Scorobahiă, Scorobăi. Un oraş vechia din Pannonia se nu-mia Scarabantia (Plin.).

OxûXaÇ, câne, lat. caniş. In L rom., cuvântul a s eh i l ăi se intrebuinţezâ numai pen­tru cânt, lat. clamare, vagire, ejulare.

2xu#at ( S c y t h a e ) numiaû Grecii tete populaţiunile din nordul Mări! negre şi al Thra-ciel vechi. Insă numele naţional al Scyţilor a fost Ar am a ei (Plin.), adecă A rama ni. Originea cuventulu! se reduce la scutum (gr. o*3«ţ, pielea de animale, cu care se aco-periaû scuturile), înţelesul primitiv al numelui £*5&-/)ţ a fost s cat aş, om înarmat cu scut, lat. scutatus, pi. scutati (Liv. 28. 2J. Persil, ne spune Herodot, numiaû pe Scyţl Sixoi (1. VII. 64), ér odxoj în limba grecescă în.semoa scut.

Behktl, Sekbtl, Seltti, Sekt, Saktlt, tn papirele egiptene este numele bărcii sfinte, cu care călătoria serele în timpul d,ilel pe Oceanul divin, până. ce dispărea sera prin strimtorile munţilor în ceea laltă lume (Picrret, Livre d. m.; Maspero, Etud.). Rom. ş ei că, şi ş ai că, luntre mânată cu lopeţl pe Dunăre (Teodor. 309). Cuvêntul era întrebuinţat •i în Pannonia. Cum una navi quae saicia dicitur (Fej. IV. 2. 101. 1251}. In 1. ital. s a ic a, bastimento greco o turco di basso bordo (Scarpa, Vocab. mere.).

dsfp, sol (Suida). Rom. stfre.

£eXXao!a (Sell aşi a), oraş înLaconja (Theop.). Sallaii, Şalăul, populaţiune ligură in AlpI (Ptol., Plin.). Rom, sălaş, pi. sălaşe, habitacula pastorum. Cuvent trecut delà Ro­mâni la RuthenI şi la Poloni (Miklosich, Denkschr. 30 fi.). In latina medievală selaci. Ca sal e (sat mic) quod vocatur selaci (Marini, Papir! dipl. 31. a. 905).

ofjjia, rom. semn, lat. signum (Horn.).

fler (La Porte). In papirele mortuare egiptene se face adeseori amintire de munţi) cel inalţl din regiunea divină a imperiului vechia, situată lângă rlul cel mare Nun, nu­mit de Greci Oceanos potamos, «p&rintele (Jeilor». La strimtorile de apus ale acestor munţi se afla după geografia sacra egiptenă Porta numită Ser (Picrret, Livre, 57, 58), identică cu oiît)psi«u ituXai, Porţile d-e fer, la Homer.

orjtitvtoc ăptoj, pane de făină cernută cu sita de la v. oYjiKo, a cerne (Suida). Rom. sită, lat. cribrum. Cuvêntul a fost în us şi în regiunile Pannonieî. «Iţa pita, hogy a s z i t a > , «aşa-I pita, cum e sita», versuri ce Ie recitezâ copii unguresc! (Kis Aron, Gyermekjât.).

Ssthlan, numele lui Vulcan la Etrusc! (Orell. n. 1384). Saytàn, der Teufel, în limba locuitorilor din Bogos în Ethiopia (Sitz.-Ber. XCIX. 675). Say t an, satanas, în limba cu-mană (Kuun, Cod. Cum. 292). In descântecele românesc!, Ş oi t an, fiinţă mitologică, ce varsă flăcări din gură. Şi-a vecjut pe Soi t an viind... | Din copite scântei dând, | Din gurtt hopaie lăsând (Tocii., Mater. 1602). In dialectul romanici saéta, fulger în formă de flacără sburătdre (Mattioli).

Oţ>eîav6c, violent (Horn.). In lat. med. f a i d a, gravis et aperta inimiciţia, Rom. sfadă, certă, lat. altercatio, rixa.

(Sphinx), un cuvent, care sub forma acesta, ni s'a transmis numai de autorii crecescï. Sfinxiï erau simulacre aie principielor religi<5se mistice din timpurile cele mai vechi. La Egiptenï, sflnxiï, consideraţi ca spirite proiectare ale templelor şi mormin­telor, erau représentât! cu cap de om, de berbece, orî de şoim şi cu corpul de leu. Ori-einea acestor simulacre nu era egiptenă. Apollodor face amintire de Sfinxul de la T h e b a în Beoţia, născut din Typhon şi Echidna (III, 5. 8.), adecă în nordul Thraciel. In oraşul Borysthene din Scyţia încă se afla un templu incunjurat cu sfinx! de mar­mure (Herod. IV. 79). Numele «Sphinx» nu se poate explica, nici din limba egiptenă, nicî din cea grecescă. Cuvêntul era de origine barbară. In diua de 9 Martie, poporul român serbeză cu mare religiositate memoria Moşilor, numiţî Sfinţi, S â m ţ I si Sânţi. In onoarea acestora, se împărţesc, ca pomană, un fel de colacî de forma lungăreţă şi cu cap de om, numiţi Sfinţi şi SfinţişorI (Marian, Şerb. II. 145. 161), ceea ce ne indică originea numelui, şi destinaţiunea religiosă ce o avuse la început simulacrele, de formă lungăreţă şi cu cap de om, numite «Sphinx», ce se puneau pe mormintele egiptene.

flhar*harokk«t, Shapnarka. După legendele egiptene, Horus, fiul lui Osiris, fiind rănit în rësboiul ce-1 avuse cu Typhon, îşi perduse un ochiù, care mal târdiu a fost găsit. In papirele mortuare egiptene se face adese ori amintire de ochit lui Horus şi Osiris, asemënatï cu doue vipere. Les deux vipères ... ces sont ses deux yeux (Pierret, Panth. 67). Un ochiû este numit Sharsharokket (Pierret, Livre, 559), şi acest cuvent pare a se referi la ochiul s ă r i t séû perdut al lui Horus. In limba poporală romană exista expresiu-nea de blestem: «se-I sară ochii din cap» (Marian. Dese. 178). Al doilea ochiu-viperă" era numit Shapuarka, un cuvent ce corespunde la forma românescă de «şerp<5ică».

Sjiu (Smu), un nume ce-1 avea Typhon la Fenicieni şi Egipteni (Manetho, fragm. 77). Rom. s m eu, balaur, lat. draco.

SroipTjj (Sparta) se numesce la Homer capitala Lacedemoniel. In poemele epice române se dice despre cetăţile cucerite şi distruse, că au fost sparte (p. 1027). Capitala Lacedcmoniel, după numele ce-1 are, se vede că a fost distrusă In timpurile mal vechï, fie prin rësboiù, fie prin cutremur de păment, şi în urmă reedificată (Cf. Thucyd. I, 101).

ffTiad'jJ, era la Greci lemnul cel lat, ce se întrebuinţa la rësboiù, pentru a bate ţe­sătura. Ca termin militar sabia lată, lat. gladius. Rom. spa t ă, o parte a stativelor de la rësboiù. La Romani spa t ha era arma trupelor auxiliare.

Rom. splină, una dintre intestine, lat. splen, lien. ç, cenuşă caldS, cinis cendicans (Horn.). Rotn. spud â.

în limba scyticà ochiû (Herod.). Din aceeaşi rădăcină cu lat. spec to (în forma vechia specie), a privi.

Etauavof (Stavani) o populaţiune scytă din Sarmaţia europenă cu locuinţele în apropiere de CistobocI(Ptol.J. Rom. stavă, armentum equorum, equitium; stâvariu, pastor equitii.

BUna«, doue localităţi în Macedonia (Rav., Tab. Peut.). Sxevec, un castel în re­giunile Remesianel din Mesia de sus (Procop. Aed.). Oaput Stenarum (Rav.) sau Ste-aarum (Tab. Peut.), o altă localitate în Carpaţil Daciei lângă Olt, unde se mal află şi astă-dl o mulţime de délurf numite stânî, sing, stână, tugurium opilionis, septum ovile.

iT6po£|5ovàxpov(Stoborrum prom ont orium) în Libya (Ptol.). Rom. stobor, marginile de bârne şi de scânduri ale unul vestibul, portic, ori târnaţiu, stavilă ; lat. latua exterius, obex, obstaculum.

OTpa(3<5c. întors la o parte, lat. strabus. Rom. strâmb, curvus, obliquus, flexus.

itpi^pa, _un oraş al Thraciel (St. Byz.). In ţerile locuite de Români mal multe sate ^c« numele de Strâmba şi Strâmb.

<"payy(*Alj, ştreng ; lat. restis, funis.

«trava, pomana, ce o făceau barbarii din Dacia la mormintele răposaţilor (Jorn. c. 49). <-uventul era în us şi în limba italică. La Lactanţiu strava séu straba. La Umbrii ⁸tTebula, partes carnium sacrificatarum (Fest.).

(Stronges).un castel pe teritoriul Remesianel din Mesia de sus (Procop.

Aed.) Rom. strunga, loc împrejmuit cu gard, avênd o deschidetură, prin care se mână oile la muls; strimtdre de munţî; lat. septum ovile, montium fauces, angustiae,

Bat«Xi un titlu al lui Typhon la Fenicieni şi Egipteni. Sutex so mal nurniau în timpurile lui Ramses II şi guvernatorii mal multor oraşe străine (Lepsius, Aegypt. Gdt-terkr. 49. 50). După Philo din Byblus, cuvêntul Stiîoxoţ, Eoîix, îoJox, însemna îixaîoţ, Justus (Fragm. H. Gr. III. 568.)- «Sutex» era în anticitatc un titlu, o demnitate şi cu­vêntul corespunde la rom. judec (Hasd., Cuv. I. 286) şi judeţ = judex. In lexiconul lui Mardarie din 1649, judeţ, mal marele locului. Consulii romani încă erau numiţi uneori judices. Judicem enim c o n s u l e m appellari (Li v. III. 58). Pe o inscripţiune latină din Dobrogea z u dec i (dat.). C. I. L. III. 7481.

t. e.

Tabae, un oraş In Lydia. După Apolloniu din Aphrodisia, tifta in limba Lydienilor însemna xl-cpa, stâncă (Steph. Byz.). Cuvêntul era răspândit prin tdte ţinuturile locuite de Pelasgî. O localitate din părţile de sud-vest ale Daciei era numită Tâiw. (Dio Cass.). La Jornande Tabae, un pas al Daciei. In Britannia Taba, In Chersones Tabana, nume de localităţi (Ptol.). Cuvêntul se vede a fi avut in vechime aceeaşi însemnare cu Săpa la Daci. In limba română din secuiul trecut tabie, bastă, redută, (Kogălniceanu, Cron., I. 281), sp. topi a, sard, t op iu, mur de păment şi de paie.

tallatura, rom. tăiătură. Cissuram hoc est taliaturam... montera cissuin, id est t aii at u m (Grom. vet.). In'Lex Longobardorum, tit. 96: arborera ubi theclatura est. Taliatlf, o staţiune în munţii delà Porţile de fer (Ravenn.). La Megleno-Românï circumci3 (Papahagi, 7. 89).

(Tartarus), o adâncime, prăpastia seu pcscere întuneccSsă, în care Joe a închis pe Titani şi pe Saturn. După notiţele geografice ale celor vechi, locul numit «Tartarus» se afla în părţile estreme, lângă Oceanos potamos, în apropiere de otî-rj-ptm ituXat (Porţile de fer), în aceeaşi regiune unde este astă-dî muntele numit Tatul. Tar ta ros este un cuvent barbar, rotacisat, format din tătân, în Cod. Vo-roneţian tătânru, şi tătăru. La Val. Flac, Saturn este numit Tartarus pater (Argon. 4. 258), unde

este numaî o simplă explicaţiune seu repetare a cuvên-tulul tTartarus», cădut în desuetudine.

Tai şi Tata în religiunea osirică, un munte seu loc, Olympul seu paradisul egip­tean, situat la părţile de nord ale lumii vechi. Osiris maître de T a t ; seigneur de That; le résident de Tatou (Pierret, Livre, p. 448. 146. 365. 444. 62.). In timpurile dominaţiunil pelasge, se introdusese la Egipteni, ca şi la Greci, misteriele şi doctri­nele religiose ale Hyperboreilor despre locurile fericirii eterne, cari se aflau în părţile de nord alfr rîuluî Oceanos, numit de Egipteni Nun. T at sau Tatu, este reşedinţa lui Osiris după încetarea sa din vieţă, un loc identic cu T art ar os, unde petrece Saturn după detronarea sa. v. Tdptapoţ.

tata = pater în limba familiară romană seu rustică (Varro în Non. 81. 5; Mart. I. 101); rom. tată.

Tata, Tattua, Tatuotu, Tatnoa, Tatola, nume şi conume personale in Noric şi Dalmaţia (C. I. L. voi. III).

Tătar mon» şi Tătar monte» în documentele medievale, astă-dî Tatra, vêrful cel mal înalt al Carpaţilor, în părţile de nord ale Ungariei (Fej. IV, 3. 516; IV. 4. 12; Anon. B. R. not.). O simplă formă rotacisată din tatul.

taOpoç (taupoţ goût. Horn.), lat. t au r u s, rom. taur.

TasOpoj (Taurus), catena de munţi, ce despărţia Lycia de Pamphilia. Cuvêntul oste barbar, pelasg. In 1. macedoromână, taur însemnează «munte înalt» (Weigand, Ar. II. 332). Taurus.se mal numia în vechime şi un d é l din părţile de rîsărit ale Skiliel (Diod. 16.17). Tauri, anumite promontoVe de lângă sînul arabic (Diod. Uf. 41). Taurici montes în Chersonesul tauric (Mela). Taariiol, un popor mestecat cu Thracil, cu Bastarnil şi Scyţil; alţi Tauriioi în Noric (StraboV Teuriaul. un trih Hîn r>Srt-;iA rt- „r.,-,1 „i» n^^vr

(Ptol.). Taurini, popor ce locuia sub AlpI (Plin.)- înţelesul cuvêntulul este Munteni.

ţfj, lat. accipc, rom. ţine, na. Kox).ui!|(, r?j, «î» oTvov. Cyclops, accipe, bibe vinum (Hom. Cf. Suida). Rom. té cu acelaşi înţeles, v. p. 1028.

Qfâïl, 6^Şai (Thebe, Thebae), numele mal multor oraşe vechi în ţinuturile lo­cuite de Pelasgî, între carî, cele maî celebre au fost : Thebe din Beoţia (Horn.), T h e b c de sub muntele Placos, lângă Troia şi Thebae din Egipet, oraşul cel mai vechia şi maî mare de pe păment (Horn.). In limba vechii latina, şi în limba Scoţilor, T e b a în­semna «del», Lingua prisca et in Graecia Aeoleis Boeotii sine afflata vacant collis Tebas: et in Sabinis... etiam nunc ita dicunt (Varro, R.R. HI. 1.).

Xénuurifld*» ^ma* corect Tomarunda. numele scytic al Lacului mcotic. Pliniu (6. 7): Moetin (Scy thae) Temarinda ( vocant). Cuvêntul nu este co mpus din Mater-u n d a, cum _credea MQllenhoff (p. 556). Numele adevărat a fost Marinda, orî Marunda, din «mar» (marc) ca in limba latina Larunda, Mama Larilor, de la «Lar», ér l* ori ta este numaî un simplu articul femenin întrebuinţat de unele triburi scytice ca în Tcx-Pttt (Vesta). In limba litvană de adî, tas, fem. ta, este aprdpe un articul şi corespunde la germ. d e r, die (Schleicher, Lit. Gratnm. 1856).

te*t«« şi teihtesh în papirele egiptene o stofă fină de haine. Vêtu d'étoffe testes (Pierret, Livre, p. 6, 468). Lat. textura, stofă ţesută.

titra, espresiune de ondrc, cu care se adresa cel mai tênër către cel mal bătrân (Horn.). Rom. tete.

;, t*, audacia, temcritas (Horn.). Rom. dârz, lat audax, pertinax. , deiţă (Hom.) Rom. dina, lat. diva, dea. tecă, lat. theca.

^eh^xiov (Hom. *efwiX'.ov); rom. tem ei u; temelia; lat. fundamentum. £, lat, d eu s, Cuvent barbar. După Herodot, Pelasgiï, numiaû pe de! ft«oi«. In limba Geţilor: 8lo(ţ), C(C. 1. L. v. VIII. 9181). In limba română medievală: zeu (Cod. Voron.).

•MjJUOC, lat. thyrsus; rom. terş, ramură de arbori, ori de plante, cu frunde.

Tlberf*, Tibrifl, numele rîulul, ce despărţia pe Etruscî de Umbrii, de Sabini şi de Latini. Tiberis, scrie Pliniu, se numise mal înainte T y bris (= Tubris), ér în vechime A l bula. In realitate, apa acestui rîu este tulbure şi numele seu derivă de la un cu­vent poporal de aceeaşi formă şi înţeles cu rom. tulbure, lat. turbidus , Un rîu din Mauritania se numia Turbulenta. Turburea, rîû în Prahova (Rom.). După Varro, eti­mologia numelui Tiberis nu era latină: Tiberis ... nihil ad kufioXefov latinum (V. 29).

Tleraa (Tab. Peut.), La Ulpian Zerneniinm colonia, la Ptolcmeu Afepva ; în inscripţiunile latine Static TslerneaBU, o localitate în Dacia, lângă Porţile de fer. La Steph. Byz. QJpv-i), un oraş al Thraciel, unde 6 ţine locul unul Z, ca în 9o(Appa!ot = Zaji(3paio{. Vechiul oraş T ier n a a fost situat pe locul unde se varsă adî in Dunăre rîul numit Cerna = apă negră.

TlTfivsţ (sing. TcTcfv), la Homer şi Hesiod Ttr9jveţ, generaţiunea luï Uran, clasa cea mal vechia şi mal nobilă a societăţii pelasge. Cuvent barbar. Tuiy'se reduce la titta, părinte. Iu 1. română t ă t â n = pater. Sub dominaţiunea pelasgă, cuvêntul a trecut şi în limba reli-gi<5să a Egiptenilor. La denşil, T a t u n e n, cu înţelesul de «Tatăl», era divinitatea primor­dială: «père des pères», «père des dieux et de tous les êtres» (Pierret, Panth. égypt. S.).

ttôtof, TiT&of, ubera, mammarum papillae (Suida). Rom. tiţă, pi. t i te.

tomu, tonitru*. Antiqui aut t o ni t ru m dixerunt aut t o nu m (Sen. Qu. nat. 2. 56). Rom. a tuna, lat tonare ; tunet, lat. tonitrus. Le Retorom. ii g tun, der Donner. (Conradi, 87).

topva, tepva cpitp», cuvinte rostite de un ostaş român de peste Dunăre în limba Părinţescă seă în limba ţinutului, rg it*tpţicovj; Imympiip tt fXcittij. (Teofan; la

eofilact: ^etepva), Rom. In t urn a, mrom. t orna, a întdrce, lat vertere, redire.

topvoç, un instrument al tâmplarilor spre a desemna un cerc ori semicerc, lat. t o r n u s. Rom. a tn t urna, a întdrce; lat intorquere.

T<5vÇou (To nzu), un rîa al Thracieï ce isvoria din muntele Hem ţi se vărsa In Hebru (Mărita) lângă Adrianopole (Ptol ), astă-dî Tungea. Numele derivă de la un dél, orï vârf de munte, «Tonzus», rom. tuns, adecă cu pădurea tăiată. In toponimia română: Tun-zăriă m. (Sucéva), Tunzescî, moşia şi pădure (Tutova). In Galiţia, treî munţi pdrtă numele românesc de Tuşul, adecă Tunsul, (Miklosich, Denkschr. 30 B. p. 59. 62).

TpsSêTttlXfouç (Tredetitilius), un castel în regiunileTimoculuî,restaurat de împ. lustinian (Procop. Aed.). Numele este poporal. «Tredeti» corespunde la rom. treidccî, (triginta), şerb. trideset, iar nu la «treisprezece» lat. tredecim.

TpwaEç, 1^ TpwàçylJ (Troas), ţinutul locuit de Troianî, în particular şesul cel în­tins dintre fluviele Scamandru şi Simois, numit de Homer «tîîov ti Tpurfxiv (II. 10. 11; Strabo 13. 1. 24 şi 34). In 1. română, troas însemneză luncă, lat vallis, convallis, pascuum (Viciu, Glos.), orï loc p l a n ca o livade, închis cu gard. (Franco, Rot. 63). In Lexiconul de la Buda troas, pratutn fenile septum. Cuvêntul Tp'(x6v.

Tputj^, luxus (Suida). Rom. trufia, lat. superbia, arrogantia. In L latină medievali truffa, jocus; truffare, jocum facere.

TpOY*}, fructele, ce se culeg tdmna, cereale, pdme, strngnrî. La Homer (H. Apoll. 55) tpiŢY], culesul viilor. Rom. strugure, lat. uva, botrus. La Suida tpoŢ^tic, tempus vin-demiae, culesul viilor.

Tpi5C, vinul nou şi nefert, must (Hesych.) Rom. strugure, uva.