Graiul românesc din Sêfdû

') Talerii Flaccl Argonauticon, V. v. 342 seqq.:

fluvios riparaque (Medea) petebat

Phasidis . . . .

Ut procul extremi gclidis a fluminis undis

Prima viros tacito vidit procédure passa,

Substitit, et moesto nutricem affata timoré est:

Quae manus hacc, certo ceu me petat agmine, ma t c r,

Advenît haud armis, haud unquam cognita cultu ?

Quaere fuga m, precor, et tutos circumspice saltus...

Non tibi ab hoste minae, née vis, ait (Henioche), ulla propinquat,

Nec metus; externo jam f l am m ea m u r i c e cerno

Tegmina, jam vittas frondemque imbellis olivae.

Graius adest

') După altă variantă, î l é n a cea frum<5să, «cum nu maï era în lume», se lasă de bună voia, ca se fie răpită, fiind-că mama-sa murise, tatal-sëù îmbëtrânise, şi el rëû o necăjia. Avem aici aceeaşi tradiţiune legendară, ca şi despre Nephele şi Athamas. Eroul, care ră-pesce pe Iléna, o pune lângă dônsul.pe cal, şi întocma ca Phrixus cu sora-sa Helle, el alergă de nici nu maï atinge pămentul.

Şi trecură peste munte . . .

Şi trecură peste ape

Ca de tatăl seu se scape ...

Marienescu, Balade, I. p. 8.

XXYII.-H+AISTOS. VOLCANUS.-PATRIA ŞI OPERELE SALE CELEBRE ÎN TRADITIUNILE ROMÂNE.

După tradiţiunile homerice, istoria artei vechi metalice era încorporată în cel mai genial technic al timpurilor eroice, numit de Greci Hephaistos, de Egipteni Op as ¹), ér de Romani Volcanus si Vulcanus.

Patria lui Vulcan a fost în regiunea cea fericită din nordul peninsulei thracice, acolo unde se născuse toţi deiî, lângă Oceanos potamos, numit şi părintele deilor ²).

Vulcan, după cum ne spune Homer, precipitat din Olymp de mamă-sa Junona, fiind-că se născuse diform, petrecuse 9 ani într'o speluncă, séù fău-risce, de lângă fluviul Oceanului, acolo unde rîul murmură şi spumegă cu un vuiet imens, adecă lângă cataractele Istruluï. Aicï el se ocupa lucrând agrafe, inele, brăţare, cercel şi colane ³).

210. — Făurăria luî Vulcan. Baso-relief din Museul Capitolin. Vulcan bate cu cio­canul o bucată de metal. Lângă densul doî cyclopî (Bronte şi Sterope) i daù ajutoriu, un al treilea (Argeş) suflă cu foii. După Miiller, Manuel d'archéologie, PI. 32, fig. CV.

Pe monumentele de sculptură ale epoceî romane, Vulcan este înfăţişat cu o căciulă Dacă pe cap. Aspectul făurăriei sale este în general acelaşi din nordul Istruluï de jos. El lucră cu aceleaşi instrumente simple, pe car! le mal vedem si astă-dî la feraril din regiunea Carpaţilor, doî fol, clesce, cio­cane si o nicovală în forma celei descoperite la Grădiscea Muncelulul, a-şedată pe un butuc de lemn nelucrat.

O Ciccronis Nat. Deor. lib. lit. c. 22. ») Homeri Ilias, XIV. v. 201. ") Homeri Ilias, XVIH. v. 400.

Cu privire Ia patria luï Vulcan, noî mai aflăm o importantă notiţă la Pindar _si la autorul poemcî epice Danais. După cum ne spun denşiî, Vulcan csise la lumina din ţeră, ex. ytjç *). Avem aicî erăşî numele poporal geografic al regiunii dintre Carpaţiî meridionali şi Istru: Te r a.

Regiunea de la Dunărea de jos au format în tete timpurile pămentul cel clasic al producţiunilor metalifere. Aicî începe metalurgia, aici arta de a fabrica metalele. Aici, maî mult întâmplările, de cât cercetările archeologice, au făcut si fac a se descoperi nenurnërate tesaure de obiecte de aramă, de bronz, aur şi argint, cele maî multe de o technică admirabilă, mărturiî ale uneî puternice civilisaţiunî dispărute, ale uneî arte, care nu era nicî grecescă, nici etruscă. De altă parte pămentul Eladel şi al Asiei mici a fost tot-de-una sërac de mine si sërac de fauri. Chalybiî, Dacf.ylil, Cureţi! si Telchiniî, mă­iestrii în topirea şi în lucrarea metalelor, ne apar la denşiî numai ca colonii seu migraţiunî scythe, de multe ort ca un fel de alchimist! şi vrăjitori.

Un fiu al lui Vulcan era cunoscut în. vechile tradiţiunl grecesc! sub nu­mele de Ar d al os (Ardalus ²). Avem aici o numire etnică, care după cum vom vedé mal la vale, corespunde la eponimul de Ardelean, seu din Ar­dei ³). Eponimele erau în timpurile vechi grecesc! forte usitate. Ast-fel avem: Aegyptos, Thessallos, Istros etc.

Despre fiul lui Vulcan, numit Ardalus, se mal spunea, că dânsul a fost acela, care aflase fluera (aOXov):

Fluera ne apare ca cel mal vechiu si mal plăcut instrument de musică al Pelasgilor. La poporul latin şi la Romani fluera era prescrisă la tote ceremoniele religiose şi politice, la sacrificii, la procesiuni, la jocurile publice, la ospeţe, la resboie, la triumfuri, la nunţi si la îmmormentărî *). Cu fluera

') Harpocr. v. AiT6x.*ov=c: ^C0 5£ IlivSapoţ i.v. 6 rrjv AovatSa jisnoifjxoiţ tpaoiv 'Kpty_-9-iiviov xal "H'fatGTov èx f •?] ; (pav-îjvai (Homeri Carraina, Ed. Didot. p. 586).

•) Pansaniae lib. II. 31. 3.

') Numele poporal de Ardei, ce-1 are Transilvania seu regiunea centrală a Daciei vechi, este, după cum am vëdut mal sus, forte vechiu. Un vicus Ardilenus este amintit în epoca romană lângă Filipopole (C. I. L. VI. nr. 2799), probabil o colonia de păstori ardeleni. De asemenea se pare a fi fost o colonia de Ardeleni şi în Roma, despre carî amintesce Phaedru, fabulistul născut în Thracia: Est ardelionum quaedam Romae naţio (iib. II. fab. 5), şi Marţial în epigramele sale (I. 80. II. 7); omeni de alt­mintrelea forte activi, dintre cari unii se ocupau cu arta declamaţiuniî, cu advocatura, istoria, poesia, gramatică, astrologia, însă, după cum ne spune Phaedru, e? erau tot-de-una nemulţămiţî şi forte urgisiţi în Roma.

⁴) Mommscn, Rom. Gesch. I. 220: Auch sie (die Flôtenblâser) fchlten bei keinem Opfer, bei keincr Hochzeit und bei keinem Begrăbniss; und neben der uralten ôffenthlichen Priesterschaft der Springer steht gleich alt, obwohl im Range bei weitem

se acompaniaû după terminarea festinelor cântecele pentru lauda deilor, a eroilor şi a bărbaţilor iluştri ').

Şi astă-dî culmile si văile Carpaţilor mai resună întocina ca în timpurile pelasge de cântecul cel dulce al fluerelor pastorale. Fluera este, care dă si astă-dî solemnitate ospeţelor, nedeilor si petrecerilor poporale în părţile cele muntdse ale terilor locuite de Românî. Cu fluera se însoţesc cântecele vi-tezescî despre Novac, Gruia si Iorgovan, ce dau meselor poporale un ca­racter festiv tradiţional, în fine cu fluera se acompanieză bocetele femeilor pentru ceî ce trec în altă lume ²).

între operele cele mai renumite de artă ale lui Vulcan, ccî vechî amin­teau o viţă de aur încărcată cu foî şi cu strugurî, pe care o fabricase Vulcan pentru părintele seu Joe, şi pe care acesta o dăruise apoi luî Lao-medon, regelui Troieî ⁸). Vulcan, după cum ne spune Iliada lui Homer, mai lucrase, cu deosebită măiestria, scaune poleite pentru deiï din Oiymp ⁴), şi un tron de aur pentru Junona ⁵).

MaT esista însă o legendă importantă religiosă despre unele obiecte sacre

niedriger, die Pfeifergilde (collegium tibicinum), — Moiiiinseii, ibid. p. 230: Die ein-heimische Flote Hess man sich gefallcn, aber die Lyra blieb geachtet.

') Ciccronis Tuse. IV. c. 2: gravissimus auctor in Originibus dixit Cato, morem apud majores hune epularum fuisse, ut dcinceps qui accubarent, canerent ad tibiam clarorum virorum laudes atque virtutes.

^a) Iubirea tradiţională, ce o au păstorii români pentru fluera, o aflăm esprimată, în mod admirabil, în următorele versuri poporale:

Ér la

Mult dice cu foc ! Vcntul când o bate Prin ele-a rësbate Ş'oile s'or strînge Pe mine m'or plânge Cu lacremî de sânge.

Flueraş de fag, Mult elice cu drag ! Flueraş de os, Mult dice doios ! Flueraş de soc,

cap se-mi pui

Alecsandri, Poesil pop., p. 2.

După legendele române fluera e «blagoslovită». Ea este făcută de Dumnedeû, când a păscut oile pe păment (Şezătoarea. FălticenT, An. I. 156). înţelege aicî pe Apollo séû Serele. Figura S 6 r e l u î o maï vedem şi astă-dî representată pe fluerele păstorilor românî, ca ornamentaţiune sub formă de discuri ccrculare.

") Ilias parva, frag. 3.— Acesta viţă de aur a trecut mai târdiu în posesiunea regilor Persieî, la Cyr sila Dariu Hystaspe (Cf. Pliniu, lib. XXXIH. c. 15; Herodot, lib. VII. c. 27).

*) Horn cri Ilias, XX. v. 11. —După Diodor Şicul (V. 74) Vulcan a aflat nu numai modul cum se pote lucra ferul, arama, aurul şi argintul, dar el este autorul technic al tuturor operaţiunilor industriale, la can focul j<5că un rol principal.

') Homeri Ilias, XVII, v. 238-239.

ale Scythilor, o tradiţiune, ce stă în raport forte strîns cu lucrările mira-culôse, pe cari anticitatea le atribuia luî Vulcan.

în timpurile primitive, ne spune acesta legendă, pe când domniaû la Scythï regii Lipoxais, Arpoxais şi Colaxais, au cădut din ceriu pq pămentul Scythieî următorele obiecte de aur: un plug, un jug, o secure cu doue tăişuri si o pateră ^!). Aceste obiecte preţiose formau aurul cel sacru al Scythilor, pe care, după cum scrie Herodot, î-1 conservau însuşi regii cu cea maî mare pietate si îngrijire, în fie-care an sC făceau întruniri publice şi sacrificii mart la locul, unde se aflau depuse aceste daruri sfinte. Aceste obiecte sacre cădute din ceriu ni se presintă ast-fel ca nisce vechî paladil naţionale ale Scy­thilor. Ele aveau o însemnătate nu numai religiosă, dar tot-o-dată politică si economică. Plugul cel sfânt simbolisa de sigur introducerea binefăcătere a agriculturei, gloria cea vechia a naţiunii pelasge; jugul, domesticirea ani­malelor trebuinciôse la cultura pămentulul; securea de resboiu, apărarea în contra inimicilor, ér patera, sacrificii şi libaţiunî deilor.

în ce privesce plugul cel miraculos de aur al Scythilor mal e de lipsă se amintim aici încă o vechia tradiţiune, pe care o aflăm la Apolloniu Rhodiu. Vulcan, după cum ne spune acest erudit poet alexandrin, fabricase pentru regele Aiete, domnul Scyticî, şi al părţilor de apus ale Pontului, un plug de adamant, seu de oţel, si doi tauri cu picidrele de aramă. Cu acest plug, regele Aiete trase câte-va brasde înalte de câte un stânjin pe câmpul cel inţelenit de lângă reşedinţa sa ²). Este una şi aceeaşi tradiţiune la Herodot şi Ia Apolloniu Rhodiu, însă sub forme deosebite. Vulcan este autorul technic al plugului celui sfânt al Scythilor. Lui Vulcan, după cum ne spune Suida, i atribuiau vechile tradiţiunî, fabricarea celor de ântâiù instrumente agricole, yewpfixà èpfaXsfa.

Despre viţa şi despre plugul de aur maî esistă şi astă-dî la poporul român diferite reminiscenţe ³).

^J) Herodoti lib. IV. c. 5. 7. — O tradiţiune analogă despre un clopot lăsat din ceriu, o aflăm într'o «Urare» românescă «cu plugul» din comuna Ancesd, jud. Tecuuu:


Aici sub numele de «Troian împerat» nu este a se înţelege «Traian» cuceritoriul Dacici, ci Novac Troian séù Hercule cel legendar (Cf. p. 427, nota 2, si p. 599). ') Apollonii Rliodii lib. III. v. 230-233. - Pindnri Pylh. IV. ³) O viţă de aur era trasă pe fâşia Domnului sfânt:

Bucuraţi-ve boieri, bucuraţi-ve

Cum s'a bucurat Troian împărat

Dumnedeu e mititel mititel şi înfăşăţel

De clopot versat

Drept de la Dumnedeu lăsat.

Cu fasuţa de metasă C'o vită de aur trasă.

ŞezStoarea (Fălticeni), An. I, p. 148.

Despre verga de aur, aflSm diferite notiţe la autorii de peste Carpaţî. Ea se găsia

Cu deosebire se spune despre plugul de aur, că eroul mitic Novac Troian a fost acela, care a tras de-alungul torc! de la apus spre resărit o brasdă uriaşă cu un plug de aur şi pe care densul l'a têrît cu manele sale fără ajutoriul boilor >). Un principe al Transilvaniei, ne spune altă tradiţiune, a început se are cu un plug de aur, însă venind inimicii şi trebuind se pă-rasescă lucrul, densul a îngropat plugul de aur în păment şi a fugit ²). în comuna Romos din Transilvania, după cum ne spune poporul, se ar fi de­scoperit un plug de aur şi diferite obiecteûn forma instrumentelor de agri­cultură ³); în comuna Cufoia si în Şardul-unguresc doue plugurï de aur în miniatură *), ér în comuna Gostoveţî din judeţul Romanaţî un plug de àur si diferite obiecte antice ⁶).

Aruncând acum o privire generală asupra acestor diferite tradiţiunî po­porale, noi vom pute considera ca un fapt istoric, că la Scythiî din regiunile agricole a esistat întru adever un plug de aur, ca obiect sacru de venera-ţiune, ca un paladiu naţional al esistenţeî lor politice şi economice.

Ici în curtea mea Un lac chiserac

prin viile, ce se cultivă in regiunile aurifere ale Transilvaniei şi Ungariei.—Petri Ranzani
Epit. rcr. Hung. Index IL Ed. Floriani, p. 154: Et quod mirabile in vinetis in aurifere
loco satis, aureae virgunculae . . . . quandoque leguntur. Cuius generis complures
nos vidisse fatemur. La acest text Florianus face următerea notiţă: In Transilvania
aureae virgulae in vinetis nascuntur. De asemenea scrie Fridwalszky, Minero-logia
Transilvaniae (1767) p. 26: videre mihi datum est, in Augustissimo Domus Austriacae
Cymeliarcho virgam auream e montibus Tokaj erutam, vi ti adnatam implexamque,
longam si distendatur, facile unius et medii pedum. Confercsce in acesta privinţă şi
B en k 6, Transilvania, I (1778) pag. 95. Fără îndoielă, noï avem aici numaî simple cre­
dinţe poporale, ce nu se pot prin nimic justifica; însă aceste credinţe se reduc la timpuri
forte depărtate. Despre varga de aur se face amintire şi intr'o colindă poporală română.
Pare-că era Si 'nprejur de lac

Vergă ca de aur, Cu ochi de balaur.

Marienescu, Colinde, p. 152.

') Cestionariul istoric. Respunsurî din com. Sâmburescï, jud. Olt.

') Millier, Siebenbùrgische Sagen, p. 75: Bei Neudorf (lângă Sighişera) . . . pflugte einmal Fiirst Apafi und zwar mit goldenem Pfluge. Da kamen die Kurutzen und zwangen ihn die Arbeit aufzulassen . . . Zuvor aber vcrgrub er den goldenen P fi u g.

³) Ackner, Die rômischen Alterthùmer in Siebcnbùrgen, p. 13: Von Romos oder Rams, ostlich von Broos gelegen, wird erzahlt, dass daselbst schwer goldene, einem P f l u g e und Ackerwerkzeugen ăhnliche Gegenslânde gefunden und von dort Weggefuhrt worden seien.

*) Cestionariul istoric. Respunsurî din comuna Geaca în Transilvania.

^s) Frumlescn, Dicţionariul topogr. al României, p. 221, — O altă tradiţiune la Lehoczky (Bcregvârmegye, III. 276).

însă de o parte, numërul cel mare de tradiţiunî, ce le aflăm, despre plugul j aur în ţările locuite de Romanî, de altă parte importanţa, ce se atribue acestui simbol al agriculture! în reminiscenţele poporului nostru, ne fac a pre­supune, că tradiţiunea luî Herodot se referia la ţerile Dacieî.

Ce e drept, Scythiî din Olbia povestiau luî Herodot, că ţera, unde se aflau depuse aceste obiecte sacre se afla situată în părţile despre medă-nopte. însă după ideile şi după cunoscinţele geografice vechî, regiunea Dacieî, cu munţii şei ceî înalţi, după carî se ascundea sdrele, era considerată ca cea maî nordică; ea se afla situată tocmai sub Ursa cea mare; pe ea se redima polul boreal al ceriului, Geticus polus ^x). Maî mult, în poesia poporală ro­mână din Moldova se maî spune şi astă-dî, că turmele cele frumése ale păstorilor ardeleni vin tocmai de la «medă-nopte» ²).

însă cea maî importantă tradiţiune despre operele cele faimose ale luî Vulcan o aflam în o colindă română din munţii apuseni al Transilvaniei. Lucrătorii minelor de aur din aceste părţi, o-dată atât de fericite, ale Tran­silvaniei, maî celebreză şi astă-dî în colindele lor pe faurul cel măiestru al anticităţiî, căruia denşil i atribue găsirea viţei de aur, fabricarea plugului de aur, a flueruluî de aur si a scaunelor pentru ceta cea alesă a sfinţilor. Textul acestei memorabile colinde este în părţile sale esenţiale următoriul:

Ferice de est Domn bun,

De trei fu ce-o d'avut ....

Unul d'umblă cu plugul,

Unul pasce oile,

Unul sapă viile.

Tot săpând şi îngropând

Găsi viţaded'aur

Si se 'nveţă bun faur,

De mi-şî lucra la d'aur.

Şi do el, mi-sî maî făcea

La cel frate plugărel

Tot un pluguţ de d'aur

In cătr'o cu plug pornia

Tote cestele resturna . . .

Şi do el,, mi-şî maî făcea

La cel frate pocurar

') Martialis Epigr. lib. IX. 46. v. 2.

venite tot de departe

tocmai de la medă-nopte;

ciobani mândri şi voinici,

') turme multe ţi bărbate _{caic nu sunt} de aici,

ci veniţi din lumea mare pe gorgane şi pe vale până la curţile tale.

(Cătunul Ungurenî, jad. Tccucio).

Tot un fluer de d'aur,

In cătro cu ol pornia

Tote handle rôsuna,

De codriï se legăna ...').

Şi do el mi-şt maï făcea

Tot jilturï (jeţuri) părinţilor

Şi scaune sfinţilor,

De do el se-mî hodinescă

La Pascï şi la dile marî

La sfintele Dumineci

La dalbele biserici.. . ^!).

In acesta colindă, după cum vedem, se face amintire despre obiectele cele mai miraculose de artă ale anticităţiî preistorice, despre viţa de aur, pe care Vulcan o dăruise lui Joe, despre plugul de aur din tradiţiunile luî Hcrodot si Apolloniu Rhodiu, despre fluerul de aur, a cărui invenţiune se atribuia luî Ardalus, unui fiu al luî Vulcan, despre tronurile (jilţurile) si scaunele cele minunată, pe cari acest neîntrecut măiestru al artei pelasgc, le făcuse părinţilor sëï si deilor din Olymp ³).

în acesta colindă din regiunea minelor celor mal avute de aur, Vulcan ne apare numai sub numele de «faur» (faber), ce «lucra la d'à u r», însă el este cântat ca un «bun» faur. Este acelaşi epitet, pe care-1 dă Homer lui Vulcan sub forma de y.XtnoTÉ^VYjç, adecă măiestru celebru.

Avem ast-fel aici un fragment forte preţios dintr'un cântec religios în ondrea luî Vulcan, un imn poporal, ce vedem că a resunat în continuu, din ndptea timpurilor până în dilele ndstre, despre patria si operele celebre ale acestuî nemuritorii! părinte al artelor.

^l) în. tradiţiunile române fluerul de aur este atributul «Bunului Dumnedeu» (Apollo), ca păstoria de oî:

Der, după oî cine umblă ? Umblă bunul Dumnedeu

Cu fluer de aurel . . .

Bârseanu, Colinde, p. 18.

Cf. D au l, Colindi, p. 8.

^a) Prâncu-Candrea, Românii din munţii apuseni, p. 188. — După cum scrie Pliniu (VI. 35. 8) un fiu al luî Vulcan se numia A e t h io p s. Forte probabil, el este unu şi acelaşi cu Ardalus. Locuitorii minelor din munţii apuseni al Transilvaniei se mai numesc şi Topi. Despre Aethiopiî de lângă fluviul Oceanului, lângă văile Cernei amintesce Dionysiu Periegetul (v. 219). Aceiaşi Aethiopî după Priscian (v. 570) lo­cuiau în Erythia lângă muntele Atlas. Ne întrebăm însă de care Erythia pôtc se fie vorba aici ? De R u ş a v a séû Orşova, ori de minele cele avute de aur de la Roşia (Verespatak) lângă Abrud ?

³) Homer nu ne spune, dacă scaunele cele poleite din porticcle Olympuluî erau de petră ori de metal, însă colindele române fac o deosebire, în dalbele mănăstiri erau

XXVIII. — TES AURUL ARIMASPIC SEU HJPERBOREIC DE LA PETRÔSA.

1. Comuna Petrosa ţi importanţa sa archeologică. Descoperirea lesauruluî.

în judeţul BuzeuluT, acolo, unde catena meridională a Carpaţilor începe a se recurba spre medă-nopte, se ridică în forma unui vast amfiteatru, mun­tele Istriţa cu stâncile sale cele abrupte şi cu pădurile sale seculare, ér pe o mică terasă de sub palele acestuî munte, se află situată comuna Petresa.

Muntele Istriţa, care domineză până în depărtare linia cea vechia de co-municaţiune dintre Moldova şi Ţera-românescă, formeză o posiţiune stra­tegică de prima ordine, si de sigur, că acest punct escelent de observaţiune şi de apărare a fost utilisât încă de cele de ântâiu triburi resboinice pelasge, ce se aşedase în valea cea frumdsă a Dunăriî de jos.

Pe vêrful cel maî înalt al acestuî munte se maï cunosceau încă înainte de a. 1847 urmele unuî val cercular, cu un diametru de 20" (6 m. 32), care purta numele enigmatic de «Ş ura d e aur».

Cu ocasiunea săpăturilor, ce se făcuse aici în secuiul trecut, s'au desco­perit, în lăuntrul acestuî val, un pavagiù de petră, ér împrejur fundamente de edificii, table subţiri de marmoră şi fragmente de sticlăria. Probabil, că noî avem aici ruinele unuî vechiu templu şi care la trebuinţă servia şi de fortăreţă i).

O stâncă de pe muntele Istriţa maî păstreză încă până în dilele nestre forma unuî cal alb, ér culmea, pe care se ridică acesta figură simbolică, se numesce de popor «Piscul Caluluî alb». Fără îndoielă, că avem aicî un monument votiv consecrat divinităţii Soreluî, luî Apollo, deuluï hyper-boreû, încă din timpurile când simulacrele şi atributele divinităţilor se tăiau în stâncă via pe verfurile munţilor, adese orî în proporţiunî colosale.

doue feluri de scaune: «jeţuri stoborite pentru sfmţî maî merunţel, şi «jeţuri de aur scrise, pentru bunul Dumnedeû, pentru Moş Crăciun, Ion Sânt-Ion, Maica Pre-cesta etc. (Marian, Sărbătorile, I. 48—49. — Cestionariul istoric. RespunsurI din corn. GăvăncscI, jud. Buzău).

*) Neigebanr, Dacien. Aus der, Ueberresten des klassischen Alterthums. Kronstadt, 1851, p. 122.

Alte doue stânci de pe muntele Istriţa portă fie-care numele de «Petra Şoimului», în una din aceste se află săpată o căsuţă «din vremile de demult», séû «de urieşl», cum dice poporul, înaltă şi largă de câte un stânjin (l m. 89). Ér în apropiere se află o «urmă mare de urieş» *).

O altă înălţime de pe muntele Istriţa se numesce «Cuibul Corbuluî», un isvor de acolo «Fântâna Vulturului», ér în apropiere se află «Lacul Vulturul u î».

Resturile unei alte construcţiunî antice de apărare se află sub polele mun-teluî Istriţa, însă fundamentele sale sunt astă-dî în mare parte acoperite de casele sătenilor din Petrdsa. Forma acestei fortificaţiu'nî este patrunghiulară, ér lungimea laturelor sale este de 226 m. şi 180 m. ⁸). Distinsul archeolog Bock, care visitase pe la anul 1861 acesta localitate, ne spune, că murii acestei puternice fortificaţium de la Petrdsa, aveau o grosime cyclopică³), şi că laturile acestei cetăfui erau apărate cu 4 turnuri urieşe. Pe la a. 1866 însă, aceste turnuri erau distruse şi în locul lor se vedeau numai movile enorme de ruine.

Un deosebit interes archéologie ne presintă şi câmpiile de aici.

De sub polele muntelui Istriţa se întind întocma ca nisce rade, lungî şi­ruri de movile, unele către părţile de jos ale Moldovei, altele spre Dunăre, ér de Ia Dunăre ele se prelungesc pe cel alalt ţermure către peninsula bal­canică. Avem aici în mare parte tumule funerare ale epocel preistorice, ridicate pe lângă căile de comunicaţiune ale Pelasgilor de la CarpaţÎ.

însă nu numai muntele Istriţa cu colinele, cu văile şt câmpiile sale, dar întregă regiunea Buzëuluï formeză un district forte important pentru studieîe archeologice.

Aprôpe nu esistă o comună în acest interesant judeţ al României, unde să nu se găsescă o mulţime enormă de fragmente de ceramică primitivă, bucăţi mari şi grase de vase stricate, urne cu cenuşă, olane pentru adu­cerea apel de pe cdstele munţilor, arme de metal, ornamente de bronz, verigî de gût, cercel, mărgele, catene, în fine urme de fortificaţiunî şi de edificii antice,

') Respunsurî la Cestionariul archéologie, jud. Buzëù, p. 344, 367, 556 (Bibi. Acad. rom. Ms.).

') Planul acestei fortificaţiunî ridicat in a. 1866 se află reprodus la Odobesco (Le Trésor de Pétrossa, III. p. 20). Originalul în Biblioteca Academiei române în volumul •Vederi din Buzeu» (nr. cat. A. 28). Pe acest plan grosimea zidurilor este indicată cu 2 metri. La lorgulescu (Diet. jud. Buzëû, p. 390) cu 2.20 m.

') Die Fundamente eines «Tatarenschlosses .... in ihrer cyclopischen Dicke

'ttheilungen der k. k. Central-Commission zur Erhaltung der Baudenkmale. XII. Jhrgg. ₁₈₆₈₎ p. ₁₂₈),

maï tôte, după cum ne spune poporul, din vremile Tătarilor celor marî, séû ale urieşilor '). Preţiose resturi archeologice din timpurî depărtate, cărora

până astă-dî nu li s'a dat atenţiunea cuvenită, dar cari ne fac a medita cu multă seriositate asupra trecutului de­părtat al terilor de la Dunărea de jos. Intre cele maï interesante anticităţt, ce caractérisera acesta regiune, noi vom reproduce aicî o mică statuetă de bronz, ce a fost descoperită în comuna Năienî, aprôpe de Petrôsa, şi care se distinge prin formele ci întru adevër remarcabile. Acesta statuetă repré­senta pe Cybele seu Mama mare, încălecată pe un leu, ér lângă densa se vede în partea dreptă, stând în piciôrc tenorul Attis, fiul luî Calaus, numit în tradiţiunile române Calo i an. Fără îndoielă, că din aceste ruine de fortificnţiunl de diferite sisteme, din acesta mulţime enormă de resturi ale uncî industrii antice, variată în technică şi variată în forme, se reflec-téza doue epoce diferite de civilisa-

211. —Mama mare (Cybele) încălecată ţiune, una preistorică seu pelasgă,

pe un leu. Alăturea cu deiţa, tênërul Attis _{care unde t}i_mpurilor

(fiul luî Calaus) seu Cal oian m legendele • ^{l c}

române. Statuetă de bronz descoperită pe romane,
teritoriul comunei Năienî lângă Petrôsa.

înălţimea 15 cm., lungimea 12 cm. (Museul Venim acum la cestiunea fâimoselor

naţional de anticităţi în Bucuresci »). obiecte de aur, ce au fost descope­
rite în secuiul trecut pe côstcle de resărit ale muntelui Istriţa şi carî astă-dî

') Respunsurile la Gestionar i ui nos'tru istoric: «Se maî găsesc în moşia Alicenî la un loc, ce-î dice «Podul Tătăranî», niscc bucăţi marî şi micî de vase stricate şi hârburi grôse, maï ales sunt de mirare nisce torte marî de vase, grôse ca mâna unui om şi de lungime ca de 3 şi 4 decimetri şi late aprôpe un decimetru, (se trimite desemnul), ér hârburile sunt grôse ça de doue degete şi se vëd, că fac parte dm vase destul de marî Sunt unele acoperite cu fel de fel de figuri şi litere. Omenii se miră, că nu pot ara locul din pricina acestor cioburi» (înveţătorul I. Voiculescu din corn. Ziliştenca).

') Acesta statuetă ne înfâţişeză pe Mama mare séû Cybele ca o divinitate a res-

sunt cunoscute în literatura archeologică sub numele de «T e s aur u l de la Petro s a», obiecte a căror epocă, provenienţă si importanţă istorică a romas până astă-dl obscură >).

în a. 1837 doî ţeranî români din comuna Petrosa, cu numele Ion Lemnariul si Stan Avram, ce lucrau pe costele muntelui Istriţa, ca se estragă petrele trebuincidse pentru construirea unui pod, descoperiră sub un bolovan de petră, la o mică adâncime în sînul pămentuluî, o colecţiune forte preţiosă de diferite vase şi ornamente de aur.

La început cei doi ţeranî cercară se ascundă obiectele găsite, însă mai târdiu. partea cea mal însemnată din acest tesaur trecu în manile unui spe­culant albanes, numit Anastase Verussi, care' frânse cu ciocanul şi cu securea aprope tete aceste nepreţuite obiecte, ca ast-fel se le deformeze şi se scape de prescripţiunile legilor române cu privire la tesaure.

Unele din aceste obiecte erau ornate cu petre fine şi cristale, de diferite colori, roşii, albastre, verdi, galbine si albe; însă fiind-că gemele aceste erau considerate de puţină valore, ele au fost în mare parte scose din obiectele, pe cari le ornau.

Abia în a. 1838 guvernul ţerel informat despre descoperirea acestui im­portant tesaur, ordona o cercetare, însă pe.lângă tdte perquisiţiunile, şi pe

boiului. ţ>eiţa portă pe cap un coif şi este înbrăcală cu o tunică strînsă pe corp şi iţarî bărbătesc!. Coiful avuse la început o crestă de asupra. Cu mâna stângă (Jeiţa se ţine de comă, ér cu mâna dreptă prinde ctfda Icului aruncată pe spate spre a-1 guverna. Tênërul A t tis, favoritul deiţeî, se ţine cu mâna dreptă de coma leului, ér eu mâna stângă im-brăţiseză pe la spate corpul deiţeî. El portă doue chici lungi pe umere şi una pe spate. Acoperemêntul capuluï nu se pote bine distinge, figura fiind în partea acesta cam tocită. Se pare însă, că a fost figurat cu o căciulă plecată spre st an g a. Pe vechile monumente de sculptură şi pictură, Attis era tot-de-una représentât cu o căciulă (frigiană) pe cap. O altă figură se afla în partea stângă a statuetei. Ea a fost însă ruptă ori separată, probabil de preoţii ortodoxî al Cybcleï. Se maï cunôsce numai un fragment din palma şi degetele mâneî drepte, cu cai e se ţinea de ceda leului.

¹) Dintre-f ublicaţiunile mal de valôre, cari s'aù ocupat cu descrierea şi studiul tesau-ruluï delà Petrôsa. vom aminti aicî: Spicuitoriul Moldo-Român sub direcţiunea lut G. Assaky, An. 1841, p. 60—67 cu ddue stampe, — Arneth, Die antiken Gold- und Silber-Monumente des k. k. Miinz- und Antiken-Cabinettcs in Wien, 1850, Abth. II. III, p. 83.— Charles'de Lina?, Histoire du travail à l'exposition universelle de 1867. Paris, ¹868, p. 183—197. — Notice sur la Roumanie. Paris, 1868, p. 359 — 404. — Canonicus î*r. Fr. Bock în Mittheilungen der k. k. Central-Commission zur Erforschung und Er-haltung der Baudenkmale. Wicn, 1868. XIII. Jhrgg., p. 105 — 124. — Chnrles de Linas, Les origines de l'orfèvrerie cloisonnée. Arras et Paris. 1877-1887. Tome I. III. — Odobcsco, Le trésor de Pétrossa. Tom I. II. III. în un singur volum. Paris, 1889—1900.

lângă tôte mësurile întru adevër severe, ce se luară, de abia se maï putù salva numai o parte din acesta monumentală comoră archeologică. Apr6pe jumetate dacă nu mai mult din aceste obiecte antice dispăruse.

Procesul în contra M Ion Lemnariul si Stan Avram, cari descoperise, împărţise şi venduse tesaurul, precum şi în contra Albanesuluî Anastase Ve-russi si a complicilor seî, cari voiau se ascundă, se deformeze şi înstrăineze obiectele cumpërate, se continuă până la a. 1842.

Din diferitele deposiţiunÎ ale inculpaţilor şi ale martorilor, ce se află consem­nate într'un voluminos dosariu, depus în archivele statuluî din Bucurescï, ré­sulta, că tesaurul de la Petrôsa în momentul descoperirii sale se compunea din cel puţin 22 obiecte de aur, de mărime şi de forme diferite.

însă pe lângă tot zelul comisiuniï, ce se instituise, şi pe lângă tete mCsurilc estrem de rigurôse, ce se luase, nu se maï putù constata cu esactitate locul, unde se descoperise aceste obiecte. Tot ce s'a putut stabili în acesta pri­vinţă a fost, că tesaurul de la Petrôsa a fost descoperit pe cestele de rë-sărit ale muntelui Istriţa, la colţul de sud-vest al locului numit pe atunci «Via Ardelenilor».

în fine la a. 1842 principele M. Ghica, pe atunci mare vornic, seu mi­nistru de interne, al ţerel, depuse în museul naţional din Bucurescï 12 bucăţi din acest tesaur, atât se constatase prin actele procesului, că s'au mal putut regăsi din aceste preţiese reliquiî ale timpurilor trecute.

Noi vom specifica aici aceste obiecte, nu după aspectul lor esterior — din aur simplu şi din aur cu petre preţiese — după cum s'a făcut până acum, ci după valôrea, ce se pdte atribui astă-dl acestor anticităţl ca monumente istorice.

Ele sunt următorele:

I. Un disc (discus sive lanx) în forma unei strachine marî rotunde, avênd un diametru aprope de 56 cm.

U. O pateră cisclată (patera, ccuelle circulaire), avênd o statuetă la mijloc, ér pe margini o serie de figuri şi simbôle, representând serbătorea Hypcr-boreilor în onorea divinităţii Mamei mari. Diametru 257 mm.

3. 
   O fibulă seu agrafă mare (fibula major) în forma pasere! sacre
   phoenix, ornată pe suprafaţă cu diferite petre preţiose de diferite colori.
   Lungimea fără pendeloce O^m27, ér lărgimea corpului O^m105.
   
4. 
   V. Doue fibule mijlo cil (fibulae utriusque humeri), ornate cu gre-
   nate, şi representând figura unei paseri sacre, necunoscute. Dimensiunile:
   lungimea corpului fără pendeloce O^m25 şi O^m235, ér lărgimea O^m080 si O^m065.
   

VI- O fibulă seu agrafă maï mică (fibula minor), avênd forma paserii

sacre ibis, si decorată cu petre pretinse de diferite colorï. Lungimea O^m175, lărgimea O^m055.

VII. O verigă mare simplă de aur masiv (torques),- avênd şi o in-
scripţiune. Diametru O^m153.

VIII. O verigă mare simplă (torques) mult maî subţire ca cea pre­

cedentă, fără inscripţiune şi cu un diametru de 170 mm.

IX. Un urcioraş séiï cană (capis) pentru usul templelor antice, de­

corată pe partea din mijloc cu linii undulante de sus în jos şi imitând în
forma sa figura uneî columne, înălţimea 36 cm., ér diametru în partea maï
largă de 10 cm.

X. Un colan seu ornament de gût (collare), decorat cu petre pretinse.

Diametrele O^m20 şi O^m15.

XI. XII. Doue cor fi te cu câte d6ue torte (calathus), una cu 8 laturî,

alta analogă cu 12 laturi *). Cea de ântâiù avénd diametrul mare O'"185, dia­
metrul mic O^m165. A doua: diametrul O^m175 ⁸).

Noi vom csamina acum aict vechimea, provenienţa şi valorea istorică a celor maî importante obiecte din acest tesaur.

*) Odobesco în publicaţiunea sa «Le trésor de Pétrossa» caracteriseză aceste corfiţe cu numele de cantharos. însă cantharele vechi erau cupe de bëut pentru ,usul bărbaţilor, pe când cele doue obiecte din tesaurul de la Petrtfsa au forma de corfiţe pentru lucrările femeiescï, orï pentru fructe. Maî notăm aici, că aceste obiecte, cu laturile" lor străpunse, de şi găurile erau împlute cu petre preţiose, nu puteau în nici un caş se fie destinate, ca să conţină liquide.

^a) Obiectele dispărute din tesaurul de la Petro s a. După cum résulta din mărturisirile, ce le. făcuse Ion Lemnariul, precum şi din alte acte ale procesului, tesaurul descoperit Ia Petrôsa se compunea la început din 22—26 obiecte de aur. Din aceste următo'rele au renias pentru tot-dc-una înstrăinate:

13. 
    O verigă simplă de aur (torques), avênd mărimea cât un fund de pălăria şi
    grosimea ca ddue pene de gâscă (Părechea la cea de sub nr. VIII).
    
14. 
    O verigă simplă (torques), având grosimea ca de d<5ue degete şi pe care se
    aflau litere, ce nu se puteau citi (Părechia la nr. VII).
    

XV. O verigă simplă (torques) cu un diametru ca un fund de pălăria, la mijloc maî
grosă şi la estremităţl mal subţire.

XVI. XVII. Doue verigi (torques) de mărimea unui fund de pălăria, una avênd o

lăţime ca de doue degete, alta tot asemenea de grosă însă rptundă, subţiindu-se către
mijloc. Amêndôue ornate la estremităţî cu petre.preţiose forte mic î.

XVIII. XIX. Doue brăţare pentru mână (armillae), avênd în centru o proeminenţă rotundă destinată pentru o petră preţiosă, ër în jurul acestei proeminenţe se aflau aşe-date petre micî roşiî de mărimea unut grăunte de meiu.

XX. Un urcioraş séù cană (capis), avênd o capacitate cam de 2 ocale de .apă (Părechia la nr. IX).