Graiul românesc din Sêfdû

') Duruy, Histoire des Romains, I (1870) p. 83: Au commencement régnait, sur les Aborigènes du Latium, un roi étranger, un fils d'Apollon, Janus, dont la de­meure s'élevait sur le J an i cule.

³) Mncrobii Sat. I. 9: Janum in Italia primum diis templa fecisse, et ritus insti-tuisse sacrorum .... sunt, qui Janum cundem esse, atque Apollinem et Dianara, dicant.

³) Juvenalis Sat. VI. 393.

⁴) Angustlui De civ. Dei (Ed. 1569, p. 242): vetustissimus hic (Janus) esset
omnium d c o r u m, ideo initijs praeesse creditus est.

^s) OviJii Fast. L v. 269.— C. I. L. I. p. 399: Janus pater fuit Tibcrini. — După Arnobiu (III. 9) tatăl lui F on t u s. ') Ovidii Fast. I, p. 116—117:

Quidquid ubique vides, coelum, mare. nubila, terras,

Omnia sunt nostra clausa patentque mânu.

Mc penes est unum vasti custodia mundi:

Et jus verte n di cardinis omne meum est ...

Praesidio foribus coeli cum mitibus Horis;

It, reddit ofTicio Jupiter ipso ineo.

I

Simbolul principal al regelui pelasg lanus era arcul, după cum tot arcul este şi atributul regelui figurat pe patera de la Petrdsa. Pe un medalion al împëratuluï Commod, lanus este figurat ţinend în mâna dreptă un arc, pe sub care trec patru Hore, personificaţiunile celor patru anutimpurî¹). Pe acelaşi medalion în partea stângă a deuluï lanus este înfăţişat un băiat (puer), fără haine pe el, purtând pe cap un coş plin cu fructe. Avem aicî o simbolisare a anului nou, pe care o aflăm representată în acelaşi mod şi pe patera de la Petrdsa.

Un alt simbol al regelui lanus era delfinul ²). lanus era o divinitate pri­mordială a mărilor. Delfinul este un atribut principal si al regelui hyper-boreii représentât pe patera de la Petrdsa, o alegoria, a cărei semnificaţiune este, că imperiul acestuT rege divinisât se estindea si asupra mărilor.

lanus era tot-o-dată si deul resbdielor fericite. Templul seu din Roma, după tradiţiunile vechï religiose ale Latinilor, era deschis în timp de resboie şi închis în timp de pace. Despre acest templu scrie Suetoniti, că de la fun-daţiunea Romei şi până în timpul lui August a fost numaï de doue orï închis ³), o-dată sub Numa, şi a ddua dră după primul resboiu cu Cartaginenil, Romanii în curs de 700 de anî aflându-se aprdpe continuu în resbdie.

In ondrea lui lanus, Romanii consecrară luna lui lanuariû. Sërbatdrea sa principală era stabilită pe diua de 7 Ianuarie *). Ér după introducerea reli-giunil creştine, părinţii bisericel substituiră în locul festivităţii celei poporale a lui lanus adoraţiunea Sfântului Ion «Bo tezătoriul».

Résulta aşa dar din vechile tradiţiunî şi din legendele religiose ale Romanilor, că lanus, primul rege al Italiei, avea o origine pelasgă orientală; el era un fiu al lui Apollo, al deulul luminii, pe care-1 adora cu deosebită pietate şi cu un cult magnific, gintea cea sfântă a Hyperboreilor; că acest lanus emi­grase în Italia din regiunea situată sub cele ddue Urse, unde după ideile vechi geografice si astronomice se învcrtia polul ceriului, adecă din {era Hyperboreilor seu a Geţilor; că lanus era considerat de triburile latine ca părinte al cleilor şi strămoş al întregel rase umane (pelasge), el era invocat

') lloschcr, Lexicon d. griech. u. rom. Mythologie, v. Janus. p. 51. — Ucecke, Etr. Forschungen, II: Er (Janus) şei dcr Gott des B o gen s (Freller-Jordan, Rom. Myth. I. 1885, p. 169.)—Janus în limba clasică latină are şi sensul de arc, arcadă, ^ o 11 i t u r ă.

²) Eckhel, Doctr. num. vet.. Pars I. Vol. I, p. 94.

³) Snetonii Oct. Augustus, c. 22.

⁴) In Fastele luï Philocal cliua de 7 Ianuarie apare consccratû luï lano patri
(^c- I. L. I. p. 334),

în rugăciuni cel de ântâiu între divinităţile romane, chiar şi înaintea lui Joe; că lanus era o personificaţiune a sdreluî, a anutimpurilor şi tot-o-dată un deu resboinic; atributele sale principale erau arcul şi delfinul; că în vechile sale imagini era figurat lângă densul un copil purtând un coş cu fructe pe cap, simbol al anulu! nou cu tote darurile sale, pe cari le aducea lanus. Tot ast-fel ne apare représentât regele Hyperboreilor si pe patera de la Petrosa.

Am vorbit până aici de legendele şi cultul religios al luî lanus la semin-tiele pelasge, ce imigrase în Italia.

însă lanus era nu numaî o divinitate italică, el este tot o-dată şi un rege divinisât al Pelasgilor orientali.

Aici el ne apare ca un strămoş venerat al unor triburi de Hyperboreï, ce emigrase de la Carpaţ! spre Elada. Stabiliţi.mai ântâiu în Thessalia, el tre­cură din Thessalia în Attica, din Attica în Pelopones, ér din Pelopones în Delos, Naxos si în insulele vecine. Numele lui lanus la aceste seminţii pelasge emigrate de la Carpaţ! şi Istru era "Icov seu ^:lâwv. După genealogia sa, acest ^vlcov era un fiu al lui Apollo şi al aceleiaşi mame Creusa, întocma ca si lanus. El înveţase pe Athénien! riturile religiose, întocma după cum se spunea despre lanus în Italia, că el introdusese acolo cele de ântâiu cere­monii pentru serviciele divine.

Aceşti Pelasgï hyperboreï stabiliţi în insulele meridionale ale Mării egee, cari considerau pe ^vlcov ^l), seu 'lâwv ²), ca un strămoş si patron divin al lor, portă la autorii grecesc! numele naţional-religios de "Iove?, 'lâovec ³) şi 'lave? *).

Serbătdrea cea mare naţională a acestor Ion! seu I a on! maritim! se celebra în timpurile vechî în insula Delos.

Despre acesta festivitate în onorea inarelu! deu Apollo, se esprimă ast-fel Homer într'un imn al seu: «Tu (Apollo) a! multe temple şi gradin! îmfrum-seţate cu arbor! .... însă tu te desfôtezï ma! mult în Delos, unde se adună Ia o ni! îmbrăcat! în talare (haine lung!) aducând cu dênsiï pe copi! şi ne­vestele lor cele caste, şi unde aceştia te sărbătoresc cu lupte, chore si cântece. Când se adună acolo laoniî ar pute dice cinc-va, că întâlnesce numai figuri divine, dmenï, ce nu îmbetrânesr. nicî-o-dată, că-cî i vede pe tot! plin! de

') Herodoti lib. VII. 94; VIII. 44.

^a) în comentariele luï Eus t at h iu asupra lui Dionysiu Pcricgctul (v. 92) lanus apare sub numele de 'lătuv, om din Italia, carele ar fi avut un fiu cu numele Adrias. Seim, că sub numele Adria în geografia timpurilor preistorice figurcză cu deosebire Ardeiul (Transilvania).

') Homeii llias, XIII. v. 685. — Acscliyli Pers. v. 178. 563.

⁴) Aeschyli Pers. v. 949. — în Italia J anus mal era numit şi J a n e s (Tertullianus, Adv. gent, c. 30).

graţia, în cât sufletul şi inima omuluî se desfăteză privind pe bărbaţÎ şi ne­vestele lor cele frumos încinse» ').

După Virgil la aceste serbătorî loniene din Delos luau parte şi Aga-thyrsiï delà CarpaţT, îmbrăcaţî în haine cusute cu florî ²).

Sub numele de Ion séïi Iu o n se vede, că a fost adorat lanus şi în Italia. Macrobiu ne spune, că în cărţile cele sacre lanus era invocat şi cu epitetul de Iu no n iu s ³), unde noi avem de sigur numai o formă latinisată şeii co­ruptă a numelui de luon.

Venim acum la reminiscenţele istorice despre lanus seu "Iwv în patria sa natală de la CarpaţI şi Istrul de jos.

La poporul român cultul luï lanus se reduce la timpuri forte depărtate.

în colindele poporale române, ce aparţin ciclului apollinic, vechiul lanus ne maî apare si astă-dî ca una din cele mai sacre, si mat populare figuri, investit cu tote caracterele sale cele vechi, în aceste cântece religidse el este celebrat sub numele de Ion Sânt-Ion. Locul seu de ondre în unele din aceste cântece este înainte de «Bunul Dumnedeû» ⁴), séiï de deul lu­minii (Apollo), 6r în altele lângă «Bunul Dumnedeu» ^B). Atributul sëïi este a r cu], după cum e figurat lanus şi pe patera de la Petrdsa. El maï are si epitetul de «arcaş mare» ⁶).

') Homer! Hymn, in Apoll. v. 134 seqq. ») Virgilii Aen. lib. IV. v. 152 seqq.:

Cjualis, ubi

Delum mater n am in visit Apollo

Instauratquc choros, mixtiquc altaria circum

Şedc Ion Sf. Ion

şi cu bunul Dumnedeû

şi judecă pe Adam.

Grotesque, Dryopesque fremunt pictiquc Agathyrsi . . . ^s) Macrobll Saturn, lib. I. c. 9. ⁴) Ast-fel într'o colindă la 13 ib icescu, Poesiî populare din Transilvania, p. 234:

Supt pôlele ceriului . . . frumosă masa e întinsă.

Sade bStrânul Crăciun (Saturn).

Lângă bêtrânu! Crăciun

Sade Maica Preccsta (Ops) . .

Dar /a masă cine şedc ? ^s) Şedătoarea (Fălticeni) An. IV. 1896, p. 7: Lângă bunul Dumnedeû (Apollo) Sade Sfintele Ion ([anus). Lângă Sfintele Ion

După traditiunile române Ion Sânt-Ion a fost frate vitreg ori frate de cruce cu M o ş-Crăciun.

Cu D'Iuon, cu Sânt-Iuon Luă-şî d'arcul încordat Pe cel del îndelungat . . .

Hăul, Colini)!, p. 35.-Cf. ibid. 24.

^a) Din mai multe variante vom cita aicî următorele:

O Ioane arcaş mare

Trage arcu cam napoî,

Că nu-să eu ce ţie-ţî pare . . .

R'teganul, Dalinele Cr.lciumilut, p. 201 (Nfs. Acad r.)

Despre Ion Sânt-Ion, la poporul român, tradiţiunile religiose sunt identice acelea, ce le aveau vechil Latini despre Janus pater şi Janus Junonius. Anume se spune şi se cântă despre Ion Sânt-Ion: că până a trăit pe păment a învëtat pc ômenï numai la bine, ér după ce s'a urcat în ceriu, şeii după apoteosă, el pune cuvinte pe lângă Dumnedeu se ierte pëcatele dmenilor ^J); _că el este de un mare ajutoriu lui Dumnedeu pentru buna sporire a rodurilor pământului ⁸), că el a zidit jos la ţcră o mănăstire cu 9 altare spre resărit de sere că el ţine în mână cheile mănăstirilor ³), el închide şi deschide ceriul, el este acela, care vcghieză pe ape, aşedă vênturile şi alină mările *). în fine el este patronul pruncilor ⁶j.

Cu privire la lanus, figura cea măreţă a naţiunii pelasge s'a păstrat la po­porul român de la Dunărea de jos importante tradiţiunî istorice şi religiose.

După cum vechile tribun pelasge, stabilite în insulele măriî egee şi pe tërmuriï Asiei mici, considerau pe "Iwv, ca pe un strămoş ilustru al lor si purtau cu pietate numele de Ion i enï, tôt ast-fel s'a păstrat cu religio-sitate numele de "Iwv până în dilele nostre în titlele oficiale ale Domnilor Tëreï-românescï si Moldovei, drept simbol al unei succesiuni ereditare, le­gitime, din dinastia cea vechia, gloriosă şi sfântă a lui "Iwv.

Jos la ţeră ducc-m'oiu Chcî în mână prinde-voiu Mănăstiri deschide-voiu . . Slujbe sânte face-v oi u . . .

') Cestionariul nostru istoric. Respunsurî din com. Suchăreu, j. Dorohoiu. ") Cestionariul istoric. Respunsurî din com. Râslcţi-Vieroşiu. •) Marian, Serbătorilc la Români, I. p. 223. 224:

Jos Ia ţeră-a coborit

Şi-o mănăstirc-a zidit

Către resărit de scirc

Cu nouă usî, cu nouă altare ....

Avem aici aceeaşi icdnă despre Ion Sânt-Ion, pe care o aflăm şi Ia A l b e r i c u s, De deorum imaginibus, De Jano: Hic autem taliter figurabatur . . . luxta illum quoque erat t c m p l u m. ct i ti mânu ei dextra habebat c l a v e m, qua tcmplum ipsum a p e r i r c se monstrabat.

I u a n e, I u a n e,

De ce n'aî venit,

Când ţi-am poruncit.

De ce n'am putut,

Că eu mi-am vècjut

Trei abrudăreî (luntraşi)

Pe mare perind . . .

⁴) Maica Domnului către Ion Sânt-Ion. după o colindă din Zarancl:

Et mine-or rugat

Von tul sc-1 aşcd.

Marca s'o alin,

Vônt'am ase d at,

Ma re-am, alinat,

La margini i-am ţipat (aruncat) . . •

Retegan ui, Datinile Criciunulul (Ms. Acad. rom.)

*) Marian, Serbătorile, I. p. 221. — Maî notăm aici, în epoca romană se aduceau ca daruri, seu sacrificii, lui lanus şi bani vechi de aramă (aera vetusta. Ovid. Fast.

• 216), tot ast-fel aruncă Românii şi astă-dî câţi-va bani'de aramă în căldăruşa cu apS sfinţită, când preotul umblă cu crucea în ajunul Bobotezei.

însemnătatea politică şt religioşi a acestui nume devenise in tradiţiunile române atât de mare, în cât predicatul de «Ion», ca un titlu sacramental şi nume genealogic, se punea tot-de-una înaintea numelor proprii ale ma­rilor voivod!. Ast-fel în Ţera-românescă: Ion Dan Voevod (1385), Ion Mircea mare Voevod (1399), Ion Michail Voevod (1599) etc., în Moldova: Ion Roman Voevod (1392), Ion Alexandru Voevod (1428), Ion Ştefan Voevod (1485) etc.

Principele Cantemir scrie în acesta privinţă: Esistă o tradiţiune constantă la noT, ca Dragoş î-sï trăgea originea sa din dinastia regală a Moldovei, de la Bogdan, fiul luî Ion, de la care toţi principii se îndatineză a se numi tot-de-una Ion în titlcle lor» ^J).

Cantemir însă comite aicî o erore, de altmintrelea scusabilă pentru timpurile sale. Densul, era de credinţă, că tradiţionalul Ion, capul cel venerat al dinastiei regale din Moldova ar fi fost Ion, tatăl lui Bogdan. Cantemir însă uitase, ori creduse că nu mal e de lipsă se amintescă, ca afară de Domniî Moldovei mal purtau şi Domniî Tëreï-românescï numele de «Ion» în titlele lor oficiale ²).

O tradiţiune analogă se pare a fi esistat şi la triburile pelasge din Italia.

împëratiï romani, după cum seim, se au numit cu toţii Cesarï, după numele lui luliu Caesar, care puse nouele fundamente ale monarchie! romane. De altă parte Suetoniu ne spune, că atuncî, când senatul roman conferi împëratuluï Octavian titlul sacramental de Augustus, au fost unii, cari susţineau, că Octavian trebue se se numescă Romulus, de 6rc-ce si densul pote fi considerat ca un întemeiătoriu al Romei *).

După cum numele lui lanus seu Ion, al acestui rege divinisât de la Du­nărea de jos, a fost éternisât în titlele oficiale ale Domnilor Tëreï-româ­nescï şi Moldovei, tot ast-fel s'au păstrat în ţerile aceste usurî particulare tradiţionale din cultul religios, cu care o-dată vechile triburi pelasge de la Dunăre adorau pe lanus, seu ^vlwv.

Cea mal solemnă şerb ă tore naţională a Terci-românesc! si a Mol­dove! a fost până pe la anii 1830 diua de 6 Ianuarie, numită în cărţile b'i-

^l) Cnntemlrii Descr. Mold. Ed. 1872, p. 40: Dragoss, licet cjus genealogJam noştri annales non deducant, c regia tamen veterum Moldaviae stirpe, pâtre Bog­dan o. loannis filio, a quo principes omncs semper loanncs suis in titulis scribi soient, ortum fuisse, constans apud nos est traditio.

*) Seyvert, Von dem walachischen Wappen (Ungrischcs Magazin, I. Band, 1781, p. 370). Den Na men Johann fùhren allé Walachische und Moldavische Fur sten, die Ursache aber ist mir unbekannt.

*) Suctoiili Oct. Augustus, c. 7: quibusdam censentibus. (Octavianum) Romulum ^aPpe!lari oportere. quasi et ipsum conditorem Urbis praevaluisset.

= icescï «Botezul Domnului prin Ion», o festivitate, care după ideile vechi =lii?iose ale poporului român era numaî o serbătore întru amintirea şi lauda

iî Ion ')• Ap~hidiaconul Paul din Aleppo, care pe la mijlocul secuiului al XVII-lea

sotise pe patriarchul Macarie din Antiochia în căletoria sa prin Moldova Tcra-românescă, ne descrie cu un fel de admiraţiune magnificenţa cere-nielor religiose, oficiale, militare şi poporale, ce se obicïnuiaû la acesta *rbăt6re j_n Têrgovisce, în vechia capitală a Munteniei.

«La Boboteză»— scrie densul—«se adună aci, din tdte părţile Tëreï-₃niânescl si din ţerile limitrofe m i î de egumeni, preoţi, călugări,

iaconî, cu mitropolitul din Têrnova, carele servesce in acesta casiune si cu alţi mitropolit!... Ceremonia se face aşa: Sera după ru-ăciunea asupra apei, clericii î-şî umplu urciorele si căldăruşele dintr'însa i îmbrăcundu-se în çsXtivia iau crucile în mâni si merg mal ântâiû la pa-atul principelui, pe care-1 stropesc fie-care la rêndul seu şi separat . . . pol merg la mitropolitul local si de acolo pe la casele tuturor miniştrilor i ale cetăţenilor mal avuţi pentru a-I stropi . . . Tot în acest mod banda lusicanţilor cu tobe, cu fluere, cu torţe aprinse, cutrieră oraşul în cursul opţiî si în ndptea următdre, făcând serenade boierilor . . . Mulţimea i bucuria gltftelor în Ţera-rom ânescă la Boboteză întrece ot, ce se petrece la curţile celor mal mari principi al cre-tinătăţil ... In dimincţa serbătoril . . . plecarăm (la liturghia) cu mare ompă, trupele fiind înşirate la drépta şi la stânga de la mănăstire până i palat . . . fâlfâind stégurilc lor cele cu cruci. De câte ori descărcau luschetele lor, fumul se ridica de asupra capetelor. Numërul total al tru-elor, după cum ne-am informat mal în urmă, fu cam la 100.000 .... Lpol intrarăm în biserică .... Când principele sărută crucea, se dede emn trupelor şi ele aii descărcat tete muschetele lor de bubuia prin aer, i noi ne temeam se nu cadă pe noi biserica şi urechile nôstre asurdiră •e tot etc.» ²).

lot m acelaşi timp, un alt superior bisericesc, Marcus Bandinus, ar­hiepiscopul Marcianopoleî, întreprinse şi densul o căletoria prin Moldova — •ⁿ iei de visitaţiune canonică pe la bisericile catolice din acest principat —

Ş' Pe loan së-1 lăudăm, Lângă apă când vom sta:

— Oh! cerescule 'mpërate -Spală şi-a nùstre pccate . . .

*} lfneil/i.. • Marian, Sërhstorile, I. p. 198.

> «insileu, Arch. ist. IL 92 scqq. .

') Ast-fel résulta din o seria de colinde române, ce se cântă la Boboteză:
^APoI toţi se ne-adunăm Toţî se ne rugăm aşa:

şi étà cum ne descrie densul solemnitatea sărbătorii de 6 Ianuarie, ce se celebra în capitala Moldovei.

«După un us si obtceiu tradiţional se adună în ajunul Bobotezei la Iaşi, în capitala şi reşedinţa Voivodului, toţî vlădicii seu episcopii schismatici din ţera acesta, patru la numër dimpreună cu Mitropolitul, făcând voivo­dului serviciu divin, cu tămâia, cu apă sfinţită, cu scrutarea crucii şi cu alte ceremonii şi urându-î prin cântări: domnia fericită, ani fericiţi, prosperitate si succese fericite în tete lucrurile» ^J).

Caracterul adânc religios, al acestei festivităţi solemne, care prin stră­lucirea ceremonielor sale, bisericesc!, oficiale şi militare, întrecea tôte usu-rile religiose de la Nascerea şi învierea Domnului, fără îndoielă, că nu apar­ţinea riturilor şi tradiţiunilor creştine. Miile de egumeni, de preoţi, călugări şi diaconi cu mitropolitul de la Têrnova şi cu alţi mitropolit!, precum şi mulţimea glotelor din totă Ţera-românescă, ce se adunau la Têrgovisce în diua de 6 Ianuarie, în fine acelaşi caracter imposant al aceste! serbătorî la laş!, în ceea laltă capitală românescă, ne revocă în memoria întrunirile şi solemnităţile mar! anuale ale lonienilor, si ale Hyperboreilor la templele Iu! Apollo.

După splendérea estra-ordinară, cu care se celebra acesta di în amêndôue Principatele române, după felicitările oficiale, ce se adresau cu acesta ocasiune Domnilor— numiţi Ion — pentru un an bun favorabil, fericit şi norocos, diua de 6 Ianuarie ne apare la poporul român ca o solemnitate religiesă şi politică pentru începutul anului nou, ca o serbătore mare tradiţională în ondrea Iu! lanus seu "Iwv, care deschide anul nou, care aduce prosperitate si abun­denţă în t6te, si fericirea la toţi ²j.

Vechimea acestei sCrbătorî naţionale în Dacia o putem urmări până în epoca romană.

Martirologiul roman consacră diua de 7 Ianuarie pentru Dacia, episco­pului Niceta al Daciei (a. 398. 402 d. Chr.), care după cum se esprimă

') Mărci Laudiui Visitatio generalis a. 1647: Ex usu et recepta consvetudine in Vigilja Epiphaniae omnes Vladicae, sive Episcop! Schismatici hujus Provinciae (qui sunt quatuor cum Metropolita) lassium ad Sedem Metropolitanara Vaj-vodae conveniunt, thure, aquâ benedictâ, osculo cruciş et aliis ceremoniis eidem so-lemnizantes, et felix regimen, felices annos, fortunatos rerum progressus, décantantes (Codex Bandinus. Ed. Acad. rom., Bucurescî, 1895 p. 141).

*) Diua de 7 Ianuarie (septimo Idus lanuarii) avuse si la Romani o însemnătate tradiţională. Era o di de bun auguriu, adevêratul început al anului nou politic. în aceea di, consacrată lui lanus, luase Cesar fascele puterii, şi tot în diua de 7 Ia­nuarie luase nepotul seu Octavian cârma imperiului roman. (C. I. L. I. p. 383).

NIC. DENSUŞIANU. 40

acestui martirologiû a îmblândit şi adus la ascultare ginţilc sëlbatice predicându-le cuvintele evangelic! >).

Se atribuia aşa dar Sfântului Niceta în Dacia acelaşi rol civilisatoriu, care î-1 avuse într'o vechime depărtată lanus seu "Iwv, veneratul strămoş îl naţiunii pelasge ²).

Serbătorile creştine au înlocuit, după cum seim, pe altele maï vechï. însă -aracterul poporal al festivităţilor au rëmas peste tot locul aceleaşi, numai urnirile s'au schimbat. Diua de 7 Ianuarie, avuse aşa dar Ia Carpaţî şi la Dunărea de jos o însemnătate particulară religidsă încă în epoca romană. După călindariul oficial al imperiului roman, diua de 7 Ianuarie, era diua "estivă a lui lanus, ér în menologicle biscriccï creştine orientale ea este :onsecrată memoriei lui Ion Botezătoriul.

De numele lui lanus, după cum vedem, sunt legate începuturile politice ale -aseî pelasge nu numai în părţile de apus, dar şi în părţile de resărit ale EuropeT. Revenim acum la patera de la Petrdsa.

Acesta importantă reliquiă deschide înaintea ndstră un câmp vast de vederi, ie cercetări şi meditaţium.

Vom csamina acum acest preţios document si din punct de vedere al jarticularităţilor sale etnografice.

Costumele divinităţilor, representate pe acesta frumesă pateră, nu sunt licî grecescî nicî asiatice. Ele au din contră un caracter archaic pelasg, însă Delasg nordic. Acelaşî caracter î-1 au şi atributele divinităţilor: arcul, bus-luganul, sbicele, corbul, făcliele, paterele şi coşurile cu fructe.

Cu deosebire, ne atrage atenţiunea, împrejurarea, că regele hyperboreu, lanus, îrecum şi alte şese divinităţi figurate pe acesta pateră, portă ornamente preţidse n per, unele de asupra frunţii, altele pe vêrful capului. Tot ast-fel, cu o decora-tune rotundă de asupra frunţii, e înfăţişat lanus pe un vechili as seu libra română. Fără îndoielă, noî avem aici ornamentele caracteristice ale Hyperbo-'eilor si Arimaspilor.

Hyperboreiî, după cum i numiau Greciï, constituiau un popor pelasg fôrte «tins în părţile de nord ale peninsulei Thracice »). O parte din aceşti Hyper-îorci, aceia, cart escelau cu deosebire prin pietatea şi vieţa lor pacînică, î-şî

') Martyr, rom. Septimoldus Jruiuarii(7): In Dacia sancti Nice tae Episcopi, etc.

²)^Pe un relief descoperit la Turda (Potaissa) în Transilvania, şi reprodus în Archaeo-og'sch-cpigraphische Mittheilungen, XVII, p. 16, Esculap, fiul lui Apollo, ne 'gurat î_n acelaşi costum, şi aprope în aceeaşi atitudine ca deul Marte pe patera ^le 'a Petrosa.

') Apolloidl Rhodii Ar_Ron U. v. 675.

aveau locuinţele sale lângă gurile Dunăriî; ér în partea de apus, lângă aceşti Hy-perboreî legendari se aflau stabiliţi Arimaspiî cei belicoşî. Locuinţele acestor Arimaspî, ne spun cele maî vechi fântâni geografice, se aflau lângă Oceanos potamos, fidcţ 'Qy.eavoîb, séû Istru ^!), ér de asupra lor se întindea catena mun­ţilor Ripaei séù Carpaţî ²). La Dionysiu Periegetul, aceştî Arimaspî de lângă Oceanos potamos sunt amintiţi cu epitetul caracteristic de apsqiavtot ³). în fond acest epitet, de Arimanii, este numâî un termin sinonim cu Arimaspî, o formă alterată de autorii grecescî în loc de Arimasci *) şi care corespunde din punct de vedere geografic şi etnografic la Ari m i din Iliada lui Homer ⁶) şi din Theogonia luî Hesiod °).

Din punct de vedere etnic. Arimaspiî formau cu vecinii lor Hyperboreiî numaî una şi aceeaşi naţionalitate mare pelasgă. Arimaspiî, ne spune