Graiul românesc din Sêfdû

') Plinii H. N. VIL 57. 3: In Latium eas (literas) attulerunt Pelasgi.

') Caesaris Bell. Gali. I. 29: In castris Helvetiorum tabulae repertae sunt literis graecis confectae et ad Caesarem relatae. — Ibid. lib. VI. c. 14: Magnum ibi numerum versuum (Druides) ediscere dicuntur . . . 'Neque fas est esse cxistimant, ea litteris mandare, quum in reliquis fere rebus publicis, privatisque rationibus, graecis utantur litteris. — Cu privire la acest pasagiu, istoricul H. Martin (Histoire de France, I, 1860, p. 67) scrie: Cette écriture, qu'on retrouve sur quelques monnaies gauloises et dans quelques inscriptions ... se rapproche beaucoup de la grecque, mais de la grecque primitive, c'est-à-dire pélasgique: elle appartient à cette famille d'alphabets an­tiques qui comprenait, avec le pëlasgique, l'étrusque, le samnite. l'osque, le latin ancien, le celtibérien -et l'ombrien. — Tot ast-fel scrie Pliniu (VII. 58. 1): veteres graecas (literas) fuisse easdcm paene quae nune sunt latinae.

') Taciţi Germania, c. 3: monumentaque et tumulos quosdam Graecis literis in-scnptos, in confinio Geimaniae Rhactiaeque ad hue extare.

V Acest cuvent derivă fără îndoiéla, de la adiectivul pelasgo-latin bubulus, d. e. c or i a bubuia, pieï de vită, de unde apoï s'a format grecescul £;£Xoç carte, jîipXiov,

ris P⁶' de ^caP^re Ş' de oï. Chiar şi acum în etatea mea, mulţî din Bar-barî scriu pe ast-fel de pe!» >).

însă cu stingerea elementului pelasg de pe teritoriul Germaniei ajunge "n desvctudine în părţile acestea şi usul scrierii.

Diferitele populaţiunî de rasă celtă şi germană, ce ocupară, după Pelasgî, te-'toriul Germanici şi al Scandinavici, nu avuse nici un fel de scrisore, nici particulară, nici comună. Tot ast-fel résulta şi din cuvintele lui Tacit despre Germani: literarum secreta viri pariter ac feminae ignorant²).

Ér în alt loc acelaşi Tacit scrie :

«Dacă deiï ceï bunï, orï deiï cel rëï, le-aû denegat Germanilor ar­gintul si aurul, nu sciu. Dar nici nu pot se afirm, că nu ar esista în Ger­mania vre o venă de aur, seu de argint, fiind-că cine a scrutat pământul acesta ? Dar el nicî nu arată vre un interes, ca se aibă şi se întrebuinţeze aceste metale. Vasele de argint, ce se vëd la el, sunt date ca da­ruri la ambasadorii şi principii lor, dar el nu le preţuesc maî mult de cât vasele de păment» ^s).

După cum am vëdut mal sus, pentru literaţii germani, cuvântul «hailag» présenta cea mai mare garanţia, că inscripţiunea de pe veriga de la Petrdsa are un caracter si înţeles german.

Dorind cu orî-ce preţ a scote la lumină cuvinte gotice din inscripţiunea de la Pctrosă, literaţii germani se au perdut, în timp aprôpe de 50 ani, numai în etimologii arbitrare asupra unor cuvinte întru adevër imaginare, fără se aibă în vedere, că cele mai vechi inscripţiunî de pe monumentele si obiectele de artă nu conţin formule de consecrare, ci de regulă ele ne arată numele mă­iestrilor, cari au csecutat aceste lucrări, cum aflăm d. e. Duenos med feced pe cea mal vechia inscripţiune latină *), Novios Plautios med Rom ai feced pe o lamina de aramă din Roma ^B), C. Ovio(s) Ou(fcntina) fecit ⁶) pe un bust de aramă a Méduse! din Roma, seu pe monumentele grecesc!: Mïjvô'favto; èraUc; 'ETta-faro? irtoist; Xisprfv èrcoîîasv etc.

pl. ptgXia cărticică. Acelaşi înţeles î-1 avuse Ia început şi cuvintele charta bibula

^ll HcrodoU lib. V. 53: K a; taţ pi^ooţ S^a-erx/ţ xaXeùai ano too naXa-.oS o; 'Iiuvsţ...

Oc vj.,, _{T0 xţiT}' -_s^i _TCOx)_-0;_ _Tt?jv p^^d^y ţ_ţ Toiaiiaţ o;-f Jep-xc Ypi'f ou-:'.. ') Taciţi Germ. c. 19. ⁵) Taciţi Germ. c. 5.

^réul, La plus ancienne inscription latine (Revue arch, août 1882) p. 16. ) C. I. L. vol. I. nr. 54. ') C. I. L. vol. I. nr. 24.

în fine dacă interpreţii germanï ar fi supus la un csamen serios însuşi originalul acestei verigî; dacă dênsiï nu s'ar fi mulţămit numai cu simple copiï făcute de ôrnenï neversaţî în punctele cele delicate ale archéologie! şi pa­leografiei; cu deosebire însă, dacă nu ar fi negligiat comparaţiunea literelor de pe verigă cu alte inscriptiunï, atuncî ar fi putut uşor se ajungă la convin­gerea, că ultimele litere ale inscripţiuniî de la Petresa nu au putut, în nici un cas, se conţină cuvonţul «hailag».

Noi am esaminat în museul din Bucurescî în diferite rêndurï originalul acestei verige. Gravura literelor e în general uniformă şi bine esecutată, ér sgărieturile superficiale şi percusiunile întemplătore, la care a fost supusă acesta verigă de la 1838 încoce, se pot uşor deosebi de trăsurile drepte şi adâncî ale literelor, făcute cu un instrument ascuţit.

Noï reproducem aici un desemn' de pe acesta inscripţiune, ast-fel după cum ni se presintă ea astă-di.

232. — Inscripţiunea de pe veriga de la Petro sa, în starea sa actuală.

Ultimele cinci litere ale acestei inscriptiunï (10—14) le vedem figurate aprdpe în aceeaşi formă şi pe alte doue monumente, ce au fost considerate de runice, anume, pe o fibulă descoperită la Osthofcn între .Worms si Mainz

şi pe o altă fibulă, ce se conservă în museul delà Mainz (Fig. 233).

/7iw№~ v i'&iî/t

233. — Inscripţiunea gravată pe fibula descoperită Ia K e r l i c h, astă-dî

în museul de la Mainz, avênd la fine aceleaşi caractere grafice, ce ni

ni se presintă şi pe veriga de la Petrôsa. După Henni n g, Die

deutschen Runendenkmaler, p. 156 ^a).

') Heiming¹, Die deutschen Runendenkmalcr, p. 70 şi Taf. II. 5.

") Henning, care în ce privesce descifrarea inscripţiunilor runice, se află într'un labirint de erorî, declară fibula din museul de Ia Mainz ca falsificată, însă. fără nici un motiv serios.

Cele cinci litere finale constitue aşa dar un cuvent de sine stătătoriu şi ele vor trebui se fie separate, din punct de vedere al interpretării, de ceea laltă parte a textului. De altmintrelea putem observa chiar pe corpul verigei o separafiunc marcantă între litera H şi între ultima grupă formată de cincî

^litere- pi?fcV

Cea de ântâiu literă în acest cuvent final, II f P A., are sus în partea dreptă doue liniï paralele orisontale. Ea représenta aşa dar pe un F din alfabetul Volscilor şi al Latinilor.

A doua literă este un I etrusc şi latin.

A treia literă a suferit în anul 1875 o deteriorare, în partea de asupra ea a fost roşă, de clescelc argintariuluT, complice cu Pantazescu, care pilise si tăiase veriga pe la mijlocul inscripţiunil.

însă acesta literă astă-dî pe jumëtate ştcrsă ne apare sub forma de F seu T în tdte facsimilele, câte s'au publicat de la 1841 până la 1875. Ea représenta în vechiul alfabet ionic si eolo-doric litera y, căreia Etrusciî si Volşciî i-au dat valdrea de C (K ¹).

A patra literă este formată din un trunchiu drept, are sus în partea dreptă doue linii înclinate, ér mai jos alte doue liniôre scurte în formă de puncte ovale, pe carî însă le-au trecut cu vederea, orï le-aû desconsiderat, toţî aceia, carî au copiat până astă-dî acesta inscripţiune. Singur numaî în fac­similul publicat de Micali. în a. 1844, cele doue liniôre micï apar sub forma unui singur punct (pag. 644). Avem aici aşa dar un E, care sub forma acesta de $ ni se presintă şi pe inscripţiunea pelasgă din Lemnos ²).

>) In facsimilul, ce ni-1 presintă Hen ning, după reproducţiunea luï Telge, se mai

234. - luscripţiunea verigei de la Petrosa după reproduc|iunca lui Tclge, la Hen ning, Die d. Runendenkmiilcr, p. 29.

vede lângă trunchiul acestei litere, esprimată o petă, ca şi când acesta literă ar ave doue piciôre sub forma de /•> (L), însă după cum se pc5te convinge orî-cine, care va esamina originalul, acest semn, nu formdză o linioră gravată, ci este numai urma unei Mtnp e loviri întemplătore, da carî se află maî multe pe corpul acestei verige, chiar şi "^Părţile acele, unde nu esistă nici o literă.

^u ietin de Correspondance hellénique, X. p. 1. — Un E cu un punct de

^esupt ne apare şi _pe o inscriptiunc din Italia superidră (Fabretti, Corp. inscr. ital-,
"r. 31.) '

Ultima literă X represintă pe un T din epigrafia Italieï superiôre. Cu deosebire T ne apare ca X în alfabetul aşa numit cadmic, în inscripfiunile Umbrilor, Salaşilor şi Rheţilor ^]).

Résulta aşa dar, că ultimul cuvent din textul inscriptiuniï de la Petrosa corespunde la literele latine

FICET,

adecă fecit.

Tot FICET este ultimul cuvent si pe cele doue fibule de la Osthofen si Kerlich (pag. 651), considerate din nesciinţă ca runice.

în fine noï mai cundscem încă doue inscriptiunï presupuse de runice, în cari ultimul cuvent FICET, on FECIT, ne apare sub forma prescurtată, inversă, de FO (Fig. 235. 236, pag. 659).

«în loc de FECIT», scrie Fabretti, «ceî vechî scriau câte o dată FC în formă abreviată, ér pe titlele gréco-romane se citesce IIKIT şi rar

Dacă aşa dar ultimul cuvent din inscripţiunea verigeï de la Petrdsa este un FICET (fecit) — si acest adevăr nu se mai p6te contesta, — atuncî de sigur, că cea-laltă parte a textului conţinea numele măiestrului, care a fabricat veriga.

Vom esamina acum şi restul de 9 litere, ce formcză începutul şi partea de mijloc a inscriptiuniï.

Cele maî multe caractere din acesta parte a textului nu presintă apr6pe nicî o dificultate în ce privesce valdrea lor adeverată.

A doua literă de la început este un A (L), pe care-1 aflăm întrebuinţat sub forma acesta în alfabetul pelasgo-grec, în particular însă la Faliscï, la Etrusc! şi pe monetele vechi ale Dacici.

A treia literă este un T = X ~ ^cn» P^{e care}'l aflăm si în alfabetul din partea de nord-ost a Etruriei ⁵). Forma acestei litere ne maî apare si pe in­scripţiunea pclasgă din Lemnos *).

') Daremberg, Diction, d. ant. gr. et rom. v. Alphabetum, p. 199, 212, 214, 218. — Fabretti, Corp. inscr. itul. p. CCCXV. — Moiniuscn, Die nordetruskischen Alphabetc. Taf. JIT (in Mitth. d. antiquar. Gesellschaft in Zurich, VI. Band., 1853, p. 199 seqq.)-

") FabrelU, Corpus inscr. ital. p. 458: Pro fecit aliquando FC per compendium scribe-bant vetcres. In titulis graeco-romanis legitur IIKIT, raro OIK1T. —Forma de ficet Şi fi ci t o întimpinăm adese ori în limba latină vulgară (Schuhardt, Vokal. 1.311).

") Berger, Hist, de l'écriture, p. 149. — Lenormant, Étude sur l'origine et la formation de l'alphabet grec. 49. — rnuly-Wissowa, R. E. v. Alphabet, p. 1618.

*) Bulletin de Correspondance hellénique, X. p. 2, 3.

A patra literă cu braţul superior maî lung de cât cel de desupt repré­senta pe un F -, adecă A, din alfabetul Rhcţilor şi Salasilor ^!).

A cincea literă este un T de formă eugubină. A şesea un I etrusc şi latin. A séptea un O format din patru liniî drepte, cum ne apare şi pe inscrip-ţiunile din Italia superioră, pe monumentele vechî latine, şi pe cele din Tomi, cu singura deosebire, că pe veriga de la Petrosa acesta literă are doue linii prelungite în jos, după tipul ionic.

A opta literă este un S (S) în formă archaică de M cum ni se pre-sintă în alfabetul eolo-doric, etrusc si vechiu roman ²).

O singură dificultate se pare a o présenta iniţiala X. Insă dacă observăm cu atenţiunea cuvenită modul cum artistul a gravat acest semn grafic, atunci faptul ne apare evident, că noi avem aicî o literă combinată, un V con­sonantă cu un V vocală.

Usul de a lega împreună doue, orï maï multe litere, este anterior epigra-fieï latine.

Proba ne este şi numeralul X compus din ddue semne V, unul avênd liniorele în sus, altul în jos. In fine un V sub forma de X, avond partea de asupra mai deschisă, ne apare şi pe un grafit, ce a fost descoperit în ruinele vechiului Aquincum din Pannonia ³). Avem aşa dar aici următcVele

litere :

VULCHATIOS . FICET ').

Terminafiunea în os în loc de us la substantive, nume proprii şi adiective, este o caracteristică a timpurilor archaice. în limba umbrică noî aflăm : çerfos (servus), mănos (manus), alfos (albuş) salvos (salvus), ér în in-scripţiunile vechi latine: Volcanos ⁶), Duenos, Novios, Plautios etc.

împrejurarea, că pe inscripţiunea de la Petrosa, litera M (S) din Vul-chatios ne apare mai depărtată de literele precedente, nu formeză nici de cum un cas isolât, în epigrafia latină avem o mulţime infinită de esemple, unde S final, la numele proprii, este aruncat la o parte, ca şi cum ar fi fost o literă, care de mult nu se mai pronunţa. D. e. VRSV S, VIBIANV S etc. °).

') Dnrciubergr, Diet. d. antiquités, v. Alphabetum, p. 214. — Fabretti, Corp. inscr. ital. Tab. 1.

') Daremberg-, ibid. v. Alphabetum, p. 196 —198.—Lenoniiant, Études sur l'origine de l'alphabet grec, p. 55. - Kabretti, Corp. inscr. ital. p. CCCXV. — C. I. L. voi I, p. 255.

") Rômer, Kiadatlan Rômai feliratok. Budapest, 1875, p. 30.

⁴) Volcatius, ca nume familiar, ne apare atât în istoria Etruscilor cât şi a Romanilor. Forma este archaică, pelasgă.

⁶) C. I. L. voi. I. 20.

⁶) C. I. L. voi. IU. _nr. 4778. — Cf. ibid. nr. 4785.

Rëmâne acum se csaminăm valôrea şi înţelesul Htereî H, a căreî posiţiune, după cum vedem, este isolată între cele doue cuvinte Vulchatios si ficet.

Care era, în inscripţiunea de la Petrôsa, caracterul fonetic al acestei litere, ne-o spun alte doue inscriptiunï pelasge, considerate în mod unilateral de runice germane. Pe una din aceste inscriptiunï litera, ce precedéza cuvêntul

FICET ne apare sub forma T (^Hl r X Fig- 233, p. 651). Acest semn grafic în alfabetul Pelasgilor din Lycia )1(, représenta pe un O '). Că întru adevër litera H, pe veriga de la Petr6sa, are valôrea uncï vocale, a unui O, si că nu este o abreviaţiune, o confirmă inscripţiunea de pe fibula de la

Osthofen, ce am reprodus'o la pag. 651, unde acest H este înlocuit cu & (O)

înainte de FICET, sub forma de X M TnA

Ca se putem însă ajunge la o conclusiune pe deplin sigură cu privire la acest H, e de lipsă se esaminăm aici valôrca fonetică a acesteT litere şi în alfabetul Pelasgilor meridionali, de pe teritoriul Eladeï si al Asieï mici.

în vechiul alfabet cadmic litera H se întrebuinţa atât ca aspiraţiune cât si ca vocală, însă în alfabetul ionic-attic H era o literă pentru sunetul ionic e şi care corespundea la grecescul primitiv a ^s).

Résulta aşa dar, că acest H isolât, care în alfabetul ionic-attic corespundea

unuî e séù a, ér în alfabetul Pelasgilor de nord este înlocuit prin # (O), avea întru adevër valôrea unei vocale, a unui O, şi probabil, că era un o aspirat.

Avem aşa dar determinate tete caracterele acestui text. întregă legenda inscripţiuniî de pe veriga de la Petrosa este :

VULCHATIOS O FICET ⁴).

După cum vedem, noî avem aicî un text epigrafic— priscis literis verbisque scriptum — şi care ne presintă o particularitate linguistică demnă de aten­ţiunea filologilor noştri. Ne întrebăm acum, care este rolul gramatical al acestui o, identic, in ce privesce derivaţiunea sa, cu primitivul grecesc a.

Este el un verb ausiliar la FICET, persona a treia sing, de la verbul am (habeo), ca în limba românescă : o făcut seu a făcut? Orî este acusativul fetnenin al pronumelui personal III, un o născut din la, cu înţelesul de illam

') Daremberg, Diet. d. antiquités, v. Alphabetum, p. 209.

') Că in acest cuvent a doua literă de la fine représenta pe un E este cert (Cf. Hen-ning, p. 151),

») PauIy.\Vissoiva, R. E. v. Alphabet, p. 16J5. — Lenoriuant, p. 14.

⁴) Leg en da inscripţiuniî de pe veriga de la Petrdsa: VULCHANOS O FICET. Inveţatul german Wilhelm Grimmîn comunicarea, ce o făcuse la anul 1856, Aca­demiei de sciinţe din Berlin, cu privire la textul inscripţiuniî de pe veriga de la Petrosa.

v ollam (fecit) ? Noî înclinăm pentru acesta posibilitate din urmă, avênd cu deosebire în vedere formulele analoge de pe inscripţiunile vechî latine si

declară, că singur numai litera a şesea din inscripţiune, I, nu este destul de sigură, de ore-ce se pate observa o liniă transversala peste mijlocul acestei litere (Hennin g, Die deutschen

Runendenkmâler, p. 29: Auf ein deutliches N L î" runic] folgt sodann an sechster Stelle ein Buchstabe, von dem Wilh. Grimra bemerkte, es şei der einzige nicht ganz si-chere, doch lasse sich ein Querstrich in der Mitte des Hauptstabes noch erkennen).

Massmann întocmai ca şi Grimm considera pe acest I ca un P . Noî am esaminat Ia di­ferite ocasiunl acesta literă din punct de vedere paleografie pe originalul verigei şi tot ce am putut constata, este numaî o linioră forte subţire, aprdpe imperceptibilă, ce se întinde, nu peste mijlocul, ci spre partea din jos a luî I, avênd aceeaşi direcţiune cu linia transversală de pe litera precedentă, însă convingerea nostră este, că acesta linioră mi­croscopică nu este făcută din partea artistului, care a gravat în mod uniform şi destul de adânc tôte cèle-laite litere ale inscripţiunii. Dar presupunând, că acesta linioră, aprdpe invi-sibilă ar fi întru adevër o parte integrantă a luî I, atuncî cele ddue caractere "f- J (5 şi 6) ar constitui numai o singură literă şi atuncî am ave aici acelaşi tip, pe care-1 aflăm şi între

semnele de proprietate, seu în alfabetu} plutaşilor din Moldova, sub forma de N = N. în acest caş, citirea inscripţiunii de pe veriga de la Petrdsa ar fi: VULCHANOS O FICET. — Numele de Vulcan ne apare sub forme analoge şi pe alte monumente. Velchanu pe o inscripţiune etruscă, Felchanos pe o inscripţiune din Creta şi Vol­cano s pe un ban din Aesernia. După lliada luî Homer, Vulcan (Hephaistos) petrecuse timp de 9 anî într'o speluncă de lângă marele rîu Oceanos (Istru), lucrând agrafe, inele, brăţare, cercei şi colane, în particular se spunea despre Vulcan, că densul fabricase un colan de aur pentru soţia luî Cad m, numită 'Apjiovia, după legende o fîcă a lui Marte şi nepotă a luî Atlas. Cuvintele luî Apollodor (Bibi. lib. III. cap. 4.2) sunt: «Şi Cadm i dede, Harmonieî, colanul cel de Vulcan-făcut> (sSoxt 8è aîivjj KâS|i.oţ v.u\ tiv 'HipaiototeoxTov 8p|iov). în tradiţiunile vechi acest ornament de gât are o istoria parti--culară, sinistră. De la Harmonia colanul cel de «Vulcan-făcut» a trecut la Polynice, care I'a dăruit Eriphyleî, ca se înduplece pe bărbatul seu Amphiaraus s£ iee parte laresboiul celor şepte căpitanî asupra Thebeî din Beoţia, şi Amphiaraus a trebuit se plece, cu t6te, că scia, că are se peră acolo. Pentru resbunarea morţii luî Amphiaraus, Eriphyle a fost ucisă de un fiû al seu, apoî acest colan funest a trecut la Arsinoe soţia acestuia, de la Arsinoe la P h e g e u s şi la soţia sa C a 11 i r r h o c, causând peste tot locul discordiî, certe şi omoruri, în urmă, după ce Phcgcus a fost ucis de fiï sëï, colanul Harmonieî a fost consecrat luî Apollo şi depus în templul de la Delphi (Apoll. Bibi. III. ⁴~⁷' ~ ^r)lod- IV. 64—65). însă acest curios ornament nu încetă se causeze nefericiri *^l de aci înainte. Tiranul Pay Iu s, fiind înduplecat de o amantă a sa, răpi colanul din templul luî Apollo, însă îndată copilul seu înebuni şi-î aprinse casa. Dacă veriga de aur, escopentă l_a Petrosa şi care dimpreună cu alte obiecte preţiose a (ost consecrată unui emp u al luî Apollo, ar fi întru adevër identică cu veriga, seu colanul, cel de «Vulcan-^acut», dăruit Iui Cadm şi Harmonieî (amendoî înmormentaţi după tradiţiunî lângă ^e'^ler), atuncî dmeniî superstiţioşi ar pute susţine, că acest colan a continuat

grecescï: Buenos med feced; Novios Plautios med Romai fecid;

Xip'.ç ji' eypa'f/s ; ït^coviSa^ |j.' ?YP^a'f^{£ e}tc.

Résulta aşa dar, că ipotesa runelor germane, pe care se întemeiază textul imaginar de igutani owi hailag-», este, si nu pote se fie de cât cădută.

Nu esistă o singură literă pe veriga de la Petrdsa, care se nu fie archaică pelasgă, însuşi conţinutul textului este pelasg, seu ca se fim bine înţeleşi pelasgo-latin. Avem aici formele unor elemente grafice, ce aparţin alfabe­tului barbar, seu nordic pelasg, care a format veriga de unire între alfabetul din Archipelag, numit ionic, şi între caracterele rhetice, salassice si aţe Italieî superiore.

Usul acestor litere a fost general în timpurile archaice, Cesar şi Tacit le numesc litere grecescï; Liviu litere bëtrânescï (priscae literae); Pliniu litere ionice şi litere grecescï ¹).

se aibă consecinţe fatale pentru posesorii ser, si după ce a fost descoperit pe c<5stele muntelui Istriţa. Etă ce scrie Odobescu pe basa actelor oficiale: Les poursuites vio-'lentes exercées, lors du proces, contre toutes les personnes qui avaient été plus ou moins impliquées dans l'affaire, ont laissé chez les habitants de la localité des sou­venirs si terrifiants, qu'aujourd'hui encore les paysans hésitent, semble-t-il, à parler des jours néfastes, où le mauvais esprit poussa quelques-uns des leurs à céder aux tentations delà fortune. Le veillard Stan'Avram et son gendre Ion Lemnar sont morts tous les deux en prison, avant la fin même du procès, qui dura jusqu'en 1842. Tous leurs corn p art a géant s, paysans ou citadins, furent réduits à la misère et périrent en peu de temps (Le Trésor, I. 12). Pantazescu, care în 1875 furase acesta ve­rigă din museul de la Bucuresci dimpreună cu cele-lalte obiecte ale tesauruluî depuse acolo, după ce a fost condemnat la 6 anî reclusiune, fu în urmă ucis de> o senti­nelă, pe când cercase se fugă din închisorca de Ia Cozia. — Vulcan era cunoscut şi ve­chilor locuitori din părţile de nord ale Istruluî, ca cel mal renumit măiestru în lucrarea metalelor, cu deosebire a obiectelor de aur. în colindele române el este cântat ca un bun faur, ce lucreză la d'aur. în tradiţiunile eroice germane (G r im m, Die deutsche Helden-sage, v. Wieland) el figureză sub numele de• Wayland, Walland, Weland, Wie-land, Wielant, Valland, Vôlund, Velint: el maî apare şi ca un nepot al regelui Vilkinus; er făurăria sa se afla în muntele Glogensachsen séa Gôkelsass (womit wohl der Koukesas gemeint wird, Grimm, Heldensage, p. 196). Sub numele de C a u c a s, după cum seim, figureză. în timpurile preistorice Carpaţiî Daciei. După aceleaşi tradiţiunî germane, ci lucreză diferite obiecte de aur, sculpteză geme şi pahare preţiose într'un oraş necunoscut Germanilor, în «urbe Sigeni» (Grimm, Heldensage, p. 41). Notăm aici, că într'o colindă românescă de anul-noû (urare cu plugul) cel mal renumit faur este din tûrgul Sibiului (Colecţiunea ndstră). Urbs Sigeni si Târgul Sibiului, numit în alte părţî ale Transilvaniei Sighiu şi Sibiniù, se pare a fi numai una şi aceeaşi loca­litate din istoria legendară a celui mal marc faur al vechimii.

') Plinii lib. VII. c. 58. 1: Gentium consensus tacitus primus omnium conspiravit, ut lonum litteris uterentur. Veteres graecas fuisse easdem pacne quae nune sunt latinae.

Cu deosebire în părţile Daciei usul acestui vechia alfabet pelasg se re­duce la timpuri forte obscure.

Plutaşii români de pe malul Bistriţei în Moldova mal întrebuinţeză si astă-dî în mod tradiţional aceleaşi litere, însă fără vaiere fonetică, numai ca semne distinctive pentru cherestelele, şeii lemnele de construcţiune, ce le transportă ^J).

Reproducem aici o parte din aceste semne al căror caracter pelasgo-latin este evident. Tdte aceste semne sunt formate din linii drepte. După aspectul lor, atât în general cât şi în particular, ele sunt caractere grafice, cari pe lângă tete că astă-dî si-au perdut valdrea lor fonetică, au însă o origine istorică; ele nu sunt nici de cum semne voluntare, inventate de ne-care plutaş în parte.

Nu esistă în acest alfabet archaic al plutaşilor Români din munţii Moldovei apr<5pe nici un caracter, pe care se nu-1 aflăm tot-o-dată în runele scan­dinave, în cele anglo-saxone şi în alfabetele Rhefilor şi Salassilor.

înainte de a încheia acest capitul asupra verigei de la Petrdsa, noi vom re­produce aici încă ddue inscripţiunî, Ele ne vor pune şi mai mult în evidenţă faptul, că aşa numitele rune scandinave si anglo-saxone nu sunt de cât resturile archaice ale alfabetului nordic pelasg.

Una din aceste inscripţiunî ni se presintă pe un veri de lance, fabricat de bronz, ce a fost descoperit la Torcello lângă Veneţia. Literele sunt for­mate din steluţe si din cercuri mici, stampate în linii gravate (Fig. 235, pag. 65p). Archeologil italieni au considerat acdstă inscripţiune ca etruscă.

A doua inscripţiune e gravată pe un alt vorf de lance, material de fer, ce a fost descoperit la Mûncheberg, în marchionatul Brandenburg (Fig. 236, Pag. 659).

Amênddue aceste vârfuri de lănci pdrtă decoraţiunî simbolice, o sva-stică şi un triquetru.

^l) Bnrada, Despre crestaturile plutaşilor pe cherestele. Iaşi, tip. Goldner, 1880.

Svastica, sub cele ddue forme, ale sale, >f> fy , représenta în timpurile ar-chaice, serele de primăvară şi serele de t6mnă. Aceste semne ieratice ne

235. — Inscripţiunea de pe vérful de lance de la Torcello. Hennin g, Die d. Runendenkmâler, pag. 22.

236. — Vêrful de lance delà Mùncheberg. Henni n g, Die d. Runendenkmâler,