Graiul românesc din Sêfdû

') Pierrot, Le livre des morts des anciens Égyptiens. Paris, Leroux, 1882. ¹⁰; Vedt maï sus pag. 329.

în aceleasï texte religiose ale papyrelor egiptene ni se presintă numcrése cuvinte de origine pclasgă, despre can vom vorbi mai târdiu.

Primul period al istoriei egiptene este pclasg. Acest period se distinge prin caractere bine determinate, religiose, etnice şi politice, de epocelc ur-niătorc. Pc lângă vechile tradiţiunî, ce ne-aû rëmas la scriitorii anticităţil, documentele noue archcologice confirmă pe fie-care di, că înainte de Egi-petul faraonic a esistat un Egipct pelasg ').

Suntem în timpurile cspansiunil teritoriale a Pelasgilor.

Venim acum la teritoriul cel vast al Libycî, care se întindea din părţile de apus ale Egipetuluî până la marea atlantică.

Cea mai vechia şi m aï numeroşi populaţi une a acestei regiuni o formau G e tul i î. Locuinţele lor se aflau în părţile de nord ale desertului african, spre sud de Mauritania, de Numidia şi Cyrenaica.

Gctuliî erau înfăţişaţi de către autorii vcchî ca un popor barbar si violent, împărţiţi în mal multe triburi şi îmbrăcaţi în piei, seu cojoce, el cutrierau cu turmele lor oasele desertului celui imens; ér unele seminţii trăiau din vênat si răpiri. Călăreţi escclenţî, el nu întrebuinţau frêu la cal.

O cronică africană scrisă, după cum ne spune Salustiu, de Hicmpsal re­gele Numidiel conţinea despre Getul! următarcle : «Africa au ţinut'o maî ântâiu Getulil şi Libye n ii, popdrc dure si neculte, ce se nutriau cu carne de fere sSlbaticc şi cu ierburi întocmai ca si turmele lor. EI nu se guvernau nici prin moravuri, nici prin legi, nici prin autoritatea cul-va. Tot-de-una migratori şi fără locuinţe stabile, el se culcau acolo, unde-Î cuprindea noptca» ²).

După tradiţiunî, Getulil emigrase în Africa din părţile Dunării de jos. Isidor din Sevila scrie: «Despre Getul! se spune, că au fost Geţi, cari în numCr forte marc au plecat cu corăbiile din locurile lor si au ocupat Syrtele din Lybia, şi fiind-că venise din ţinuturile Geţilor li s'a aplicat nu­mele derivat de Getul! ³).

') Ciiiitu, Hist. univ. I. (1865) 631: II faut dire cependant, que la civilisation pé-lasgique, commune à l'Asie occidentale et à la Thrace, aux îles et à l'Italie, était antérieure à l'influence égyptienne.— Ibid. p. 399: Malgré l'antiquité prétendue des Égyptiens, tout démontre que leur pays reçut du dehors ses habitants et sa civilisation.

⁸)Salustii B. Jug.c. 17: Africain initio habuere Gaetuli et Libycs, asperi, inculţi, etc.

') Isidori Orig. lib. IX. 2. 118: Getuli Gctae dicuntur fuisse, qui ingenti agminc a locis suis navibus consccndentes, loca Syrtium in Libya occupaverunt, et quia ex Getis vcncrunt, dcrivato nomine Getuli cognominuti sunt.

De origine europcnă erau si aşa numiţii Libyenï. Eï trecuse în Africa din regiunile Mării negre probabil tot în aceleaşi timpuri obscure cu Getuliî.

în partea de resărit a rîuluî Triton, scrie Herodot, se află Libyen i î arrricoll, carî au locuinţe stabile şi portă numele de Maxii. Et î-sï lasă plete în partea drépta a capului, ér în partea stângă le tund şi susţin, că se tra¹⁷ din Troieni '). Femeile Libyene purtau peptare de piele şi He-rodot crede, că de la aceste femei Libyene î-şî are originea bocitul, ôXoXoyv; ²). Ér Hecateu spunea, că ele purtau ştergare pe cap ³).

După alte texte însă, Libyeniî locuise într'o epocă forte depărtata lângă Dunărea de jos.

Odyssea lui Homer amintcscc de Libya care se afla situată lângă Erembï (Ar i m ii de la Istru ⁴).

Ér după genealogia vechia a popdrclor preistorice, Libya personificată era o fiică a rîuluî Oceanos, adecă a Istruluî ⁶).

în Ţera Făgăraşului precum şi în regiunile vechi ale Tëreï româncscï, numele familiar Lébu este şi astă-clî forte usitat ^c).

Aceste populaţiunî pastorale şi agricole ale Libyel transmarine adorau cu deosebire pe Saturn, marele deii pelasg. Cel mai usitat epitet al seu era «domin us» şi «domn us» ⁷), un termin a căruî csplicaţiune o aflăm în tradiţiunile vechi, că Saturn domnise o-dată şi peste Libya, unde stabilise mai multe colonii ⁸).

Urme numerose istorice, că pe teritoriul Libyeî locuise o populaţiune în­tinsă pelasgă ni se presintă în numirile topografice ale acestei rcgiunî ⁹).

') Hcrodoti lib. IV. 191. — Pindar (Pyth. V. v. 82—86) încă susţine, că faimosul oraş Cyrene din Africa a fost întemeiat de Troian!.

') Herodoti lib. IV. c. 198.

*) Hccataoi fragm. 329 in Fragm. Hist, grate. I. 25.

*) Hoiuo.ri Odyss. IV. v. 85.

⁶) Andronls Halicnrnassensîs fragra. l in Frag. Hist Grace. II, p. 349.

^e) In vechia inscripţiune egiptenă de la Karnak, Libycniï sunt numiţi Rcbu, adecă Lebu (De Rouge, Les attaques dirigées contre Egypte par les peuples de la tncdi-tcrranèe p. 6). în judeţul Olt din România cunôscem numele familiar de Liba. în Bâ--natul Severinuluî se amintesce la a. 1404 satul Liban, ér la a. 1447 un chines eu nu­mele Lyuban (Pesty, A Szor. Bansdg, II. 295).

• • L. VIII. nr. 9329 et passim. — IJcrtlioIon, Les premiers colons de souche eu­ropéenne dans l'Afrique du Nord, p. 22: le souvenir de Chronos demeura religieuse­ment gravé dans le coeur des Libyens. —Cf. Bulletin arch, du Comité 1889 p. 207.—

^utain, De Saturni Dei in Africa Romano cultu.

⁸) Polemoiiis Ilicnsis fragm. 102 in Fra[;m. H. gr. III. 148. —Cf. D iod ori lib. III. 61.

'/ A se vcdé: C. I. L. vol. VIII. — Ptolcmaci lib. IV. — Plinii lib. V. — Rivvennatis

Vom aminti aicï urmatôrelc esemple din geografia epoceï romane.

Oraşe şi sate: Aquis Dacicis, Amuncla, Arimantis vicus, Arina, Aripa, Armonaca (Armoniacum), Arsinna, Baba (Babba), Badea, Banasa, Bcscera, Boballica, Bobisciani, Bunobora, Burca, Calefacelenses, Capsa, Caputvada (Kî'faXVj [Spâ^ouc, adecă Capul vadului ^J), Ccrbica, Cotuza (Cotuzani ²), Floria, Galybe, Gelanus, Geva, Măgura, Mansat, Masclianis ³), Musol (Musula), Ni-gira, Colonia Oea (s. Oaea), Orbita, Oviscae (Ovisce), Pisciana, Ruscada (Rusicade), Rusconia, Rusuccuru (Rusucurrus, Rusucurium *), Scythopolis ⁶), Setrenses, Silice, Siur (portus), Sudava, Thabba, Themisua, Thicba, Thibinis, Ţhimisa, Turza, Urbara, Uzycath, Vacca, Velisci (Vclcsci), Vala, Zaratha, Zurmentum etc. Mal multe numiri de localităţi sunt compuse cu Casae, d. e. Casae Aniciorum, Casae Silvanae, Casae Calancnscs, Casae nigrae. Munţi: Albuş, Aurasius, Buzara, Cirna, Cotes promontorium, Durdus, Mandrus, mons Pastorianensis, Salthi, Septem Fratres, Stoborrum promontorium. Fluvii: Alba, Agna, Ardalio, Armua, Asarath, Salathus °), Chulchul, Coscnus, Ger, Lathon, Malva (Malba), Nigris, Sala, Savus, Tuşea, Valo(n), Vior ⁷), Zilia. Lacuri: Laccos, Marea, Ad oculum marinam. Insule: Cercina, Gaia, Lo-padusa. Triburi: Asaracae, Babii, Banturarii, Buzenses, Zyges ⁸), Calctae, Cauni, Cirtesii, Dauchitae, Dolopcs, Eropaei, Gongalae, lobacchi, Masices, Miaedii, Mideni, Misulani, Musuni (Musonii, Mussini), Myceni, Nisibes (Nisives), Salassii, Sittiani, Sorac, regio Scythiaca (var. Sciathica), Verveces, Zegrcnscs °).

Cosmographia, Ed. Pidncr, p. 139. — Itiner'arium A n t. August!. — Tab. Peutin «cri a-na. — Cacsuris Bell. Gali.. — Mclac Dcscr. orbis, lib. I şi III.— Uicsc, Geogr. lat. minores.

') Procopil B. V. lib. I. 14.

²) După cum ne spune Pliniu (IV. 18. 6), Barbarii de la Dunăre numiau «Cattuzi» pe pygmeiï séû piticiî, ce locuiau spre sud de gurile Dunării (Cf. Strabo, VII. 5. 12). Astă-dJ în limba română esistă numai conumelc «Cotuţu».

') O numire omonimă, «Masclianis» o aflăm şi pe teritoriul Daciei, în Bănatul de astă-dî (Tab. Peut.).

⁴) în judeţul Prahova din România încă se află un munte şi stână cu numele de
Curu-roşu (Frundcscu, Diet. top. 153).

⁵) Alexandri Polyliistoris fragm. 119—132 in Fragm. Hist, graec. III, p. 238.

') Conferescc Riese (Geogr. lat. min., p. 5): flumcn salsum si flumen salat.

') în poesielc poporale române diferite rîurl sunt numite adesc-ori «apă vi ô r ă», adecă albastră, vineţia. Şezătoarea (Fălticeni) An. I. 47: Prutule, apă vioră, face-te-aî negră cernelă!

^e) Dionysiu Periegetul numescc pe Heniochî şi pe Zygii de lungă Colchî: po­steritate a raseî pelasge (v. C87: 'Ilvio^m Z6-(iot t;, TlsXao-fiîoç èxyovoi «tyjç.)

⁸) Fără îndoielă că autorii grecî şi romani nu ne au transmis forma esactă a acestor numiri, însuşi Pliniu mărturisesce (lib. V. 1) că numele populaţiunilor şi al oraşelor din Libya apropo nu se pot pronunţa, de cât numai în limba acestor popôre.

De asemenea aflăm pe teritoriul Libyeî urmele uneï limbe rustice de • trine j_atină, ce nu arc însă caracter italic. Cităm următorcle esemple: annu, berbex si berbece, cămara, casae, cerbus, coniiuga, santus, sepellita, serbus, silban, socra, vetranus ^J) mamma, tata ²). La -iceste vom adauge şi cuvintele din nomenclatura topografică: asarath şi zaratha, baba, bescera, inandrus, oca, stoborrum, zurmentum, vacca, vior.

în fine o inscripţiune votivă rlin Numidia ne presintă următoriul text :

C. C. Primus, sac(erdos) Saturni, agnu tauro domino, ovicla Te­
luri, berbece lovo edu Merc(urio), aedua Veneri ³).

Maî notăm aicî încă următorcle particularităţi caracteristice. Sibilarea luî c d si i înainte de i, când mai urma şi altă vocală, în limba plcbeiă a Libyeî sunetul v trecea forte adcse-orî în b, d. e. berbece, / între doi i aprope dispărea. Ast-fcl aflăm de trei ori fius =filius în codicele palatin al Evan-gclielor, scris în Africa în secuiul al IV-lea seu V-lea. Sunetul e, când urma imediat, ori în a doua silabă, un a, se pronunţa ca un diftong, ae=ea, d. e. edu, aedua, rom, ed, edă = eadă, seu ied, icdă. Limba africană forma câte o-dată fcmcninele numelor proprii în ica (d. e. Colonica, Matronica), mai avea diminutive în ic si omitea pe s final în cuvintele flexibile (d. e. veteranu, maritu, agnu tauru, edu ⁴). O asemënare uimitore cu limba română vorbită la Carpaţî şi Dunărea de jos. Urme neîndoiosc, că elementul latin din Africa este anterior dominaţiunii romane în părţile aceste; că păstorii de pe teritoriul Libyeî vorbiau o limbă archaică de familia latină, ce nu de­riva din sermo plebeius al Italici si al căreî caracter era barbar-oriental, seu thraco-danubian ⁶).

') C. I. L. voi. VIII, pag. 1108 scqq,

') Jiivcnalis Kpigr. lib. I. 101 i; Mammas alquc tatas habct Afra.

'; C. I. L. voi. VIII, nr. 82-47.

<) Confcrcscc C. I. L. voi. VIII. pag. 1108 scqq. - Sucliliimlt, Der Vokalismus des Vulgărlatcins. I. 98. 99; II. 279.

⁶J Dr. Ucrtholon (Les premiers colons de souche européenne dans l'Afrique du Nord. Pans, 1899) csaminând toponimia geografică a AfriccI de nord din punct de vedere al ongirrn vechilor population! stabilite aci, încă vine la următdrea conclusiune: qu'au temps d'Hérodote, et même à celui de Ptoléméc, la Province Afrique (Afrique du Nord) était un pays thraco-ph rygien (pag. 110 şi 9-1).

5. Pt'lasffil în Italia.

Italia, care a lăsat de mosccnire lumiï noue o civilisajiune şt direcţiune politică nepcritôre, a fost la început pclasgă.

încă cu miî de ani înainte de căderea Troieï o mare parte din Pelasgiî de la Carpaţî si Dunărea de jos, din peninsula Hemuluî, cum si din regiu­nile de apus ale Asieî mici, trecuse, unii peste Alpï, ér alţii peste mare, in Italia, unii mânaţi de necesităţile vieţeî pastorale, alţii din instinctul inerent de espansiune al raseî pelasge, şi alţii în fine persecutaţi şi alungaţi din ţerile, în cari locuise şi peste carï eï domnise o-dată.

Stabilirea triburilor pelasge în Italia se întemplă în diferite epoce. Tradi-ţiunile istorice, atât ale Grecilor cât şi ale Romanilor, amintesc de o lungă serie de migraţiunî pelasge în Italia, uncie din părţile de rCsărit ale Europcî, altele de pe litoralul Asiei mici: a Ocnotrilor, Peuceţilor şi lapygilor, conduşi de Oenotriu, Peuceţiu ') şi lapyx ²), toţî trei nepoţi aï luï Pclasg, a luï T urs c n, care trecu din Lydia în Italia cu numerose cete de Pelasgî Tursenî şi se stabili pe teritoriul Etrurieî vechi ⁹); a luï lanus, care din împrejurărî necunoscute emigra clin {era Hyperboreilor în Italia; a luï Saturn, care după o luptă de 10 anï fu detronat şi alungat din imperiu de către fiii sëï; a puternicului Typhon din ţera Arimilor, învins într'o luptă formidabilă de Joe noul stăpânitoriu al lumiï vechi *); a luï Hercule, care după ce a luat ciredile cele admirabile de vite ale luï Geryon, trecu în Italia în fruntea uncï oştiri numerose şi întemeia aci mal multe colonii agricole ^B); a lui Evandru, care se aşcdă cu o parte din Pelasgiî Arcadieî pe ţermuriî Tibruluï; a Istrilor, cari persecutând pe Argonauţi î-şî formară o nouă patria lângă golful Adriaticeî, şi în fine a lui En ea, care se stabili în Laţiu cu o parte din nobilimea troiană.

«) I'Iioreoyilis frngm. 85 in Fragm. Hist, grace. I. 92, — Apollodori Bibi. lib. III. 8. 1.— Strnbonis lib. VI I. 4.

') Anton. lib. XXXI (la Pauly, R. E. v. Japyx).

') Hcroiloti lib. I. 94.— Hellaniei fragm. l in Fragm. Hist, grace. T. 45. — Strabonls lib. V. 2. 2. — Probabil, că o parte din coloniele tursene se fi trecut în Italia de pe li­toralul Asiei mici, însă curentul cel marc al migraţiunil Tursenilor a fost (lin părţile îs t r ui u î (Despre Tursenî, Tyrrhcnî seu Etrusc! vom vorbi în special în capitulele următ<5re).

⁴) l'lierccydis fragm. 14.

') Dioiiysii Malic, lib. 1. 39-42.

între t6te aceste seminţii pclasge, ce formeză primele coloniî istorice ale peninsulei italice, Liguriî ne apar ca cel maï vechî. Pliniu atribue Ligurilor mele de antiqua stirps ^l). Patria lor primitivă, înainte de a se stabili pe teritoriul Italieï, a fost lângă Carpaţî şi Dunărea de jos.

Hesiod face amintire de Liguriî (Aîyoec), ce locuiau în apropiere de Sciţii liipornolgî ²). Archicpiscopul Eustathiu din Tliessalonica în comentariele sale asupra geografiei lui Dionysiu ne spune, că se aflau Ligurî şi în ţinutul Colchilor ³). Aristotele în sec. III ne vorbesce de o popukifiune numită Ligyrei pe teritoriul Thracieî vechi *), în fine o parte din Liguriî emigraţi se aflau în Asia mică lângă Cappadocl ^s).

în ce privesce pe Liguriî din părţile de apus ale Alpilor, unul din cele mai rësboinice tribun ale lor erau aşa numiţii D e ci at e s ⁶), o numire grecisată, ce corespunde la forma latină vulgară Deciani ⁷). Aceşti Deciaţî ocupau o regiune întregă a Alpilor maritimi⁸). Unul din oraşele lor principale era An-tipolis ⁹), căruia Romanii i acordară dreptul cetăţeniei latine ^I0).

Alte triburi ligure stabilite în AIpî ne apar sub numele de Montani ⁿ), Stoeni¹³), Belaci ¹³), Comaţi seu Capilati. Acestora împëratul Nero le conferi de asemenea privilegiul dreptului latin ^li).

Aceşti Ligurî, înainte de migraţiunea lor spre părţile de apus ale Europei,

') Plinii lib. III. 21. l : (Colonia) Augusta Taurinorum, antiqua Ligurum stirpe.

») Hesiodi fragm. CXXXH.

') EustatUins in Dionys. Perieg. v. 76.

⁴) JTacrobii Sat. I. 18: Nam Aristoteles scripsit . . . ctiam apud Ligyreos .-. . in Thracia csse adytum Libero consecratum.

«) Herodoti lib. VII. 72.

•) Plinii lib. III. 7. 1.

') La Ravcnnas D i c e i. însă o localitate din Hispania Tarraconensis, lângă Pyrcneî, pe unde se estinsese de asemenea Liguriî, portă numele Deciana (Rav. Cosm. p. 339—341). Dacia sub formă de Dicia ne apare şi într'un manuscript al luî Ulpian (C. I. L. voi. III. p. 169).

⁸) Pliuii lib. III. 5. 5: Regio Deciatium (în părţile, unde se află astă-dî oraşul Nice, m timpurile romane N i c a e a).

') rioleinnei lib. II. io. 5.

¹⁰) Plinii lib. in. 5. 5.

") Plinii lib. III. 24. 2: Ligures ... qui Montani vocantur. — Aicî Montani este un apelativ etnic. Cf. C. I. L. voi. Vil. nr. 3808. Iulie Muntane.

¹ J C. I. L. voi. I. Acta Triumphorum, pag. 460 a. 637: De Liguribus Stoeneis. Aceştia se aflau în apropiere de Eugani.

") A se vede mai sus pag. 564.

") Fli'iii lib. in. 24. 2.

formase o parte din populaţiunea cea întinsă şi resboinică a Arimilor de la Carpaţî si Dunărea de jos. Un vechia oraş întemeiat de Ligurî, pe când aceştia locuiau în centrul Italici maî purta si în epoca romană numele de Ariminium (adî Arimini).

Vechia populaţtune rustică de pe teritoriul Ligurieî pdrtă în legile lon-gobarde numele de Arimani ¹). Avem aid o numire, a cărcî origine istorică este archaică. După cum ne spune Strabo, născut pe la a. 50 a. Chr., di­feritele seminţii ligure din valea Paduluî, maî purtau pe lângă numirile lor etnice particulare, si numele comun de Romani (Twjiaîoi ²), în realitate însă de Arimanî, după cum résulta eu deplină certitudine din monumentele evului de mijloc. In fine o localitate pe teritoriul acestor Ligurî din Alpî ne apare în epoca romană sub numele de Rama ^s).

Din vechia limbă naţională a Ligurilor, stabiliţi între Alpî si Apeninî, ne-a rernas numaî fdrte puţine urme; dar şi aceste resturi ne sunt suficiente spre a ne forma convingerea, că idioma acestor Ligurî aparţinea ramureî orientale a Pelasgilor, si în particular celeî de la Dunărea de jos.

Geograful grecesc Metrodor Scepsius spunea, că rîul Padus în limba Li­gurilor se numia Bodincus; un cuvent a căruî semnificaţiune în limba la­tină era «fundo carens» ⁴). Avem aicî un termin aprdpe sinonim în formă şi înţeles cu românescul «adânc» seu «afund» (profundus). După cum ne spune Pliniu, Liguria trimetea la Roma caşul anumit ciobănesc (coe-banum caseum) făcut maî cu semă din lapte de oî⁶). Un vechiu, oraş al Ligurilor purta numele de Luna ⁶). Alte doue oraşe erau numite Alba; ér numele cel vechiû al Alpilor, după cum ne spune Strabo, a fost Albia ⁷).

^J) Du Cange, Gloss, med. et inf. lat. v. Herimanni, Arimani: Iţa dicebatur apud Longobardos certus hominum genus, quos humilioris fuisse conditionis quidam rcntur.— Bfiluzii Capitularia, T. II. 899: neque Sculdasius ab arimanis suiş aliquid per vim exigat praeter quod constitutum legibus est, şed neque per suam fortunam in mansione ar imani se applicet etc.

^a) Strnbonis lib. V. 1. io.

³) Itîn. Hierosolym. 269.

⁴) Plinii lib. III. 20. 8: Ligurum quidcm lingua amnem ipsum (Padum) Bodincum
vocari, quod significet fundo carentem. La Polybiu găsim forma Bodencus. In
ce privesce pronunţarea acestui cuvent vedem aicî o oscilaţiune intre i şi e. Liguriî
aveau aşa dar un sunet obscur nasal, când vocala era urmată de n cu altă consonantă.

⁵) Plinit lib. XI. 97. 1: Coebanum (caseum) hic e Liguria mittit, ovium maxime
lactis.

") Frontinl Stratag. III. 21: Lu n am Ligurum oppidum.

') Strabonls lib. IV. 6. 1: ta fàp ^vAXiu<* xaXeïsO-ai npôtepov "AXfita.

Mai aflăm pe teritoriul vechilor Ligurî un Va d u m S ah a tiu m şi un munte numit Mancelus, séû Manncelus ¹), rom. muncel.

în obiceiurile lor naţionale, Liguriî erau forte tenaci. O parte din eï mai ourta si în timpul luî August chice şi plete ; de unde şi numele lor de Comaţi şi Capillati.

Diodor Şicul, vorbind despre moravurile Ligurilor din Alpï si Apeninï, scrie despre dênsil: «El locuesc un pâment aspru şi steril. Ocupaţi tot-de-una cu munca si avénd se suporte în continuu greutăţile lucrărilor publice, eî duc o vieţă grea si plină de necasurî. Regiunea acesta este acoperită de arborî. Unu* din eî tăia tetă diua la lemne, cu securî puternice si grele; ér ceï, carï se ocupă cu agricultura, au se lupte m aï mult cu spargerea petrelor. Pă-montul aici e atât de sôlbatic, în cât eî nu pot să scotă nicî chiar o glia

cu instrumentele lor, de cât numai petră La suportarea acestor greutăţi,

ei au de părtaşi pe femeile lor, deprinse şi ele la lucrărî întocma ca băr-

baţiî lor> ²).

Cu t6te că Liguriî, pe acest păment ingrat, erau supusî la o vieţă atât de dură, laboridsă şi obositore, literatul Nigidiu Figul, contemporan cu Cicero, le atribue epitetul de f all a c e s », înşelători ³). De sigur, că avem aicï numaï o alusiune satirică la numele de B e Ta ci, ce-1 purtau unii dintre aceşti LigurÎ *).

Un resunet de numele Ligurilor pe teritoriul de la Carpaţî î-1 mai aflăm încă în documentele medievale ale Ungariei. Un sat, astă-dî dispărut, din comi­tatul Carasului, situat în apropiere de Dunăre, purta pe Ia anul 1421 numele de Ligorocî (lygoroch °). Alte doue localităţi de pe teritoriul Ungariei sunt numite: una Ligyr ^u) la a. 1311, si alta Igor şi Igol ⁷) la 1193.

') C. I. L. voi. V. nr. 7749.

") Diodori Siculi lib. V. 39.

*) La Mica Ii, L'Italia avânţi ii dominio dei Romani, I (1326), p. 89.

⁴) A se vedé mai sus pag. 564.

⁸) Pesty Krasstf vârmegye, III, p. 296 a. 1421: (possesionem) lygoroch cura pisca-turis fluuy danoby.

⁶) Knau/, Monum. Eccl. Strig. II. 1311, p. 651: lohannes et Paulus filij Ligyr de ea d era. —De asemenea ne apare la a. 1219 în Transilvania lângă Mureş villa Liquj (Ibid. pag. 223). Aicï forma adeverată a numelui nu pote se fie de cat Liguj ( = Ligurî).

') Kuauz, Mon. Eccl. Strig. î. 1193, p. 142. 145. — Se parc, că în timpurile vechî l urmat de z, în numele Ligurşi Ligus, se pronunţa muiat, de ore-ce o parte din Ligurî se numiau I g a u n î (Mela, II. 4, Albigaunum). Un oraş de pe teritoriu! Umbrilor, ^{a locul}t de Ligurî, se numia I g u v i u m. — Numele familiar delgu, Igul şilgă ^m:> esistă şi astă-d.î la poporul român, atât în Transilvania cât şi în România. Eroul le­gendar al Rusieï meridionale, Igor, are tot un nume ligur.

în ce privesce pe vechii Aborigenï, aï Italieï, eï formase numaï unul si acelaşi popor cu Latiniï. După altï autorï însă, Aborigenii ar fi fost colonii de ale Ligurilor *).

Tot din regiunile, ce aparţin Carpaţilor, emigrase în Italia şi aşa numiţii Umbri, un trib vechiu şi faimos pelasg ²). Ptolemeu face amintire de o populaţiune, din Sarmaţia europeană, numită Ombrones ⁸), ale cărei lo­cuinţe se aflau între isvôrele Vistuleï şi muntele Carpathos (Tatra). Fără în-doielă, că noi avem aici numai resturi din familia cea vechia a Umbrilor, ce emigrase spre Italia ⁴). Din punct de vedere al genealogiei etnice, Scymnus pune pe Latinus ca protopărinte al Umbrilor ^B); ér istoricul .Ze-nodot spunea, că Umbri ar fi numele cel vechiû al Sabinilor ⁸).

Ast-fel Pelasgiî ocupară succesiv, sub diferite numiri, şi în curs de mal multe mii de anî, tete regiunile Italiei de la Alpî si până în estremităţile de sud ale peninsulei: Istria, Liguria, Veneţia, Umbria, Etruria, teritoriul Sabin, Laţiu, Campania, Apulia, lapygia, Lucania, Bruţiu şi insulele vecine Corsica, Sardinia şi Sicilia.

T<5te aceste populaţiunî, cari pun fundamentul celei de ântâiu vieţi politice pe pămentul Italiei, unele mal dure, mal rësboinice si mal faimdse, altele mal pacinice şi mal laboriose, cum erau Aborigenii, Liguriï, Istriï, Veneţii, Umbrii, Tursenil (Etruscil), Sabinii, Latinii, Ramniî, Oenotriî, Peucetil, lapygiî, Siculiî, Sicanil, aparţineau, după cele mal vechi tradiţiunî ale Grecilor şi Romanilor, la familia cea mare a rasei pelasge.

în aceste timpuri depărtate, peninsula italică pe lângă unitatea sa etno­grafică, ne mal présenta si o unitate de civilisaţiune, de limbă şi religiune ⁷).

') Dlonysii Halle, lib. I. 9—10.

²) Plinii lib. III. 19. 1: Umbrorum gens antiquissima Italiae existimatur.

⁸) Ptolemaci lib. III. 5. 8. — Scriitorii greccscï numiaû Umbria -fj '0(j.j3ptx-}j.

⁴) în inscripţiunilc romane rcferitorc la Dacia noî aflăm pe un Cocceius Umbrianus,
pontifex civitatis Paralisensium Provinciae D a c i a e, şi pe un Aur. Umbrianus
(C. I. L. III. nr. 2866 şi 864), Dacă aceştia erau originari din Dacia nu putem sci.

⁵) Scymui Orb. Descr. v. 225. — Cel maî important document despre limba um-
brică sunt Tablele de aramă aşa numite eugubine (Tabulae Iguvinae) desco­
perite la a. 1444 în o suterană a oraşului Gubbio (Iguvium). Cu tote că aceste Table
nu représenta idioma populară a Umbrilor, ci o limbă coruptă urbană, cam de pe la
a. 400 a. Chr., ele însă ne arată, că Umbrii erau de aceeaşi origine cu Latinii.—
Bertrand et Reinach, Les Celtes dans les vallées du Pô et du Danube, p. 7: La lingui­
stique a établi que la langue de ces tables (eugubines) appartient à la même famille
que l'osque et le latin. —Cf. Bréal, Les Tables eugubines, I (1875) p. XXVIII.

^e) Dionysii Halic. lib. II. 49.