Graiul românesc din Sêfdû

') Plinii lib. XXXIII. 21: (aurum inventum) in summo cespite alutatium vocant.

"-} Plinii lib. XXXIV. 47: Invcnitur (plumbum) et in aurariis metallis, quae alutia vocant, aqua immissa eluente calcules nigros.

³) Plinii lib. XXXIII c. 21: Inveniuntur iţa massae (aurcae) . . . Palacras Hispani,
alii palacranas; item quod minutum est balucem vocant.

⁴) Francii şi Cnndrcn, Românii din munţii apuseni, pag. 43.
') Plinii lib. XXXIII, c. 21.

^c) Plinii lib. XXXIV. 47.

') Franca şi Candrea, ibid. p. 42.

⁸) Cuniculus avea în limba latină literară doue înţelesuri: galeria suterană şi iepure de casă. Cu sensul din urmă, cuvontul era după Varro (R. R. III. 12. 6) de origine hispanică, fiind-că iepurii de casă, dice dânsul, fac gropi în pământ, în carî se ascund. Etimologia cuventuluî cuniculus, sub amêndôue înţelesurile, este de la cunae, legăn, suă culcuş, ast-fel că terminul de culcuşul venei la metalurgii români ne apare ca unul şi acelaşi cuvent eu forma latină şi hispanică cuniculus, galeria suterană, pentru estra-gerea metalelor.

») Isiclori Orig. lib. XV. 12. 1. ⁾⁰) Isitlori Orig. XII. 2. .18.

NIC. DENSUŞ1ANU. 45

cusire ¹), rom. a c 6 s e ;

domno ²), rom. domnuluï;

c s c a ³), rom. é s c ă ;

l a n c i a, rom. l a n c e ; după Varro acest cuvânt nu este latin, ci hispanic ⁴).

p or ca ⁶), brasdă, seu păment scos de ferul plugului, rom. p6rcă, gro­piţă în păment în jocul copiilor de-a parca;

tubracus °), rom. t urée;

Luce m dubian, ast-fel numiau, după Strabo, locuitorii din Hispania meridională un sanctuanu dedicat Luneî luminătdre ⁷). Orientalistul Movers presupune L u c e m d i v i n a m ⁸). însă, în mitologia vechia Lux divina este mal mult un termin literar şi teologic de cât poporal. Dacă cuvintele Lucem dubian, ar fi avut o formă curat latină, de sigur că Strabo nu le aducea ca o particularitate dialectală a Hispanilor. Noî înclinăm mal mult a crede: Lucem du bia(n ⁹), adecă Luna, care lumineză calea căletorilor ¹⁰), după cum tot ast-fel este invocată luna şi în poesiele tradiţionale române ¹¹).

Mai adaugem aicî numele personale: Domnina şi Florica ¹²).

Din cele cspuse vedem, că vechia limbă hispanică avea aceeaşî sorginte originară cu limba latină rustică a Italieî ¹³), cu o singură deosebire, dar forte importantă, că era maî aprdpe de limba, ce se vorbesce şi astă-dî la Carpaţî şi Dunăre.

în ce privesce originea limbeî hispanice maî notăm aicî, că alfabetul na­ţional al populaţiunilor din Tarraconia ¹⁴) era unul şi acelaşi cu vechiul al-

') Isidori Orig. la Diez, Etym. Wôrterbuch (1853) p. 119.

²) C. I. L. voi. II. nr. 4442: Iovi Domno; nr. 6273. Domno.

³) Isidori Orig. XVII. 10. 18.

⁴) Gcllii Noct. Alt. lib. XV. 30.

⁵) Isidori Orig. lib. XV. 15. 6: şed p or ca quod in arando extat, quod defosum est.
Cf. Varro, L. L. V. 39: quo ea terra jacta id est projecta, p or ca.

^s) Isidori Orig. lib. XIX. 22. 30.

') Slriibonislib.III. 1.9.—Diana sëù Luna cu epitetul de LuciferalaCicero,N.D.II[.17. ⁸) Plioeniz. II. 652.

°) l'inalul n este numai forma acusativuluî grecesc.

¹⁰) In inscripf lunile latine ale. Hispanieî aflăm hi at or pentru viator (C. I. L. II, nr. 5118), de unde résulta, că esista şi forma de bia pentru via; er particula du cores­punde Ia do = de din limba hispanică de astă-dî.

") Intre versurile, ce le reciteză copii românî delà ţeră aflăm şi urmatôrele : Lună, 'una, vergâ-lună, eşî în cale cu lumină etc. "J C. I. L. voi. II. nr. 1836. 4994.

") D i e f e n b a c h (Orig. 115) încă se esprimă ast-fel : Unter den von den Alten aufbewahrten spanischen Wôrtern sind die moisten nur latcinische Idiotism en. "•* ^C'-¹- !•• voi. II. nr. 4424, 4318".

fabet al Dacieï, ale cărui urme se au mal păstrat până astă-dî la plutaşii români de pe malurile Bistriţei ^J).

în fine încă un fapt demn de remarcat. Sistemul administraţiuniÎ interiore, ce-1 aplicară Romanii în Hispania, încă ne pune în evidenţă, că populaţiunile vechi ale acestei provincie aparţineau familiei latine, în timpurile lui Pliniu cel bëtrân, 50 de oraşe ale Hispanici aveau dreptul cetăţenii vechi latine, j us Laţii antiqui séû vcteris ²); ér în a. 75 d. Chr. împëratul Vespasian acordă Hispanici întregi privilegiul dreptului latin ³).

Résulta aşa dar, că instituţiunile politice, civile şi religiose ale populaţiu-nilor hispane, erau în general identice cu ale vechilor Latini. Peninsula iberică conţinea o populaţiune de rasă latină preesistentă cuceririi romane.

Stabilim ast-fel din punct de vedere istoric, că Pelasgil, emigraţi in marc parte de la Carpafi, au fost ceï de àntâiû importatori al civilisaţiunil în Gallia meridională şi în Hispania *).

^l) A se vede maî sus pag. 658.

») Plinii lib. III. 3. l; 4. 1; IV. 35: 5.

³) Plinii lib.III.4.15: universaeHispaniae Vespasianus imperator... Latium tribuit.

⁴) Afară de numirile de ginţi amintite maî sus, toponimia peninsulei iberice ne presintă
o mulţime de omonime cu localităţile şi rîurile de la Carpaţî şi de la Dunărea de jos.
Din aceste noî reproducem aici următorcle:

In Hispania:	în Transilvania fi România : Asinip	în Hispania:	în Transilvania şi România : Erghevita
Alba	Alba
Alboc(um) ....	Albac	Gerunda	Grind
Areva fi	Oréva fl.	Gruii	Gruia
Argenteus m. ...	Argintăria m.	leso	lesî, lasî
Arsa, Arşi ....	Arsa, Arsî	Laelia	Lelescî
Balsa . .	Balşa
Bănia, Banicnscs . . Barca . . .	Bănia, Baia	Lunarium prom. .	Luna Murgaş Mur^aescî,
Butorensis (Balorul .	Butor (com. Bihor, Heves, Zaboltî)	Ossigi	Murgcnî Osica, Gura Usicej
Brana	Bran	Rhode (Rhodu)	Ruda
liursaonenscs . . . Burum . .	Bursan, Bursanî Buru	Sacili (Sacilis) . . .	Săcelc
Cauca (adi Coca) .	Coca	Şam u s M . .	Someş, Somuz fl.
Caunus m	Căun		Tuhat
Ccrcsus ....	Cireş
Ceret	Cerct
Decium ......	Decia	Ucia . .	Ucea
Deva fl	Deva	Vama	Vama

In tot caşul, numerul acestor omonime ar fi mult maî mare, dacă noî am ave o topo-

VUO

XXXIII. —PELASGII DIN PĂRŢILE DE NORD ALE DONĂRII ŞI MĂRII NEGRE.

1. Titanii (Ti.râres, Ti-cîjvec).

Cel mai vechi, şi ceî mai glorioşi, între tdte triburile pelasge au fost Titanii. Ei sunt numitï la autorii vechi genus antiquum Terrae şi T erra e filii ^l).

După theogonia luî Hesiod, cei de ântâiu copiT, pe cart i-a născut Terra, séû Gaea, cu Uran, au fost Titanii, dof-spre-dece la numer, şese bărbaţi si şese femeï; ér numele lor erau următ<5rele : Oceanos, Coeos, Crios, Hyperion, lapetos, Cronos (Saturn), R h ea, Tethys, Themis, T hi a, Mnemosyne şi Phoebe ²).

De fapt, cele maî multe din aceste numirî represintă numai simple per­sonificări de regiuni geografice, de rîurî si de munţi ³). Vechia familia a

nimiă maî autentica şi raaî completă a Hispanici vechî. însă literaţi! romani, adoptară în general nomenclatura localităţilor din Hispania ast-fel cum o aflase la autorii grecescî, apoi administraţiunea romană la rfindul seu altera şi dânsa o mare parte din vechile numirî. Sunt memorabile cuvintele lui Pliniu. în descrierea geografică a provinciei Baetica, densul ne spune, că va aminti numaî localităţile mal însemnate si pe acelea, al căror nume se pete pronunţa maî uşor în limba latină; ér Mêla (III. 15) scrie, că se află la Cantabriî maî multe populaţiunî şi rîurî, ale căror nume nu pot pronunţa în gura Latinilor.

') Ylrgilii Aen. lib. VI. v. 580. — Servius ibid.

²) Heslodi Thcog. v. 133—136.

³J Hyperion, un cuvent, al cărui înţeles este «o m de dincolo>, représenta regiunea de peste munte, Transilvania de astă-dî, seu « ţ é r a de dincolo», cum o numesce poporul din România (La Anonymus Belae reg. notarius, cap. 24 şi 26: terra ultrasilvana şi Ultra siluas). Odyssea (VI. 4) încă face amintire de Hyperia, seu «Ţ6ra de dincolo», situată în apropiere de Cyclopî, şide unde emigrase Pheaciî.— Tethys (Tfjftuţ), în ce privesce vechia pronunţare, corespunde la formele de Tetsys şi Tezys. în vechia limbă grecdscă litera * avea un sunet şuerâtoriu; pe lângă t se maî audia şi un s; Ar une-orî acesta literă représenta pe z, ast-fel că Xeiţ era în realitate unul şi acelaşi cuvent cu foot. După legendele vechî, Tethys a fost mă­ritată cu Oceanos potamos, seu Istru, şi ast-fel au dat nascere la o mulţime de nu-fnirî de rîurî marî şi însemnate, pe lângă cari se aflau stabilite diferite populaţiunî pe-'asge (Hesiodi Thcog. v. 337). Atât după nume, cât şi după geografia legendelor teo-gonicc, Tethys (Tetsys seu Tezys) este numaî o personificare a rîuluï celui mare, care wge în pS_rţji_e de apus ale Daciei vechî şi se varsă în Dunăre, numit la Jornande Tysia, la Ravennas Tisia, la Constantin Porphyrogenitul Ti-cCa (Adm. imp. c. 40), ^er 'n documentele şi cronicele medievale ale Ungarieî Titia,Tisza,Tiza,Tyscia,

Titanilor se compunea ast-fel din 12 ginţi. Patria Titanilor a fost, după tete tradiţiunile istorice, în părţile de nord ale Thracieî, lângă rîul Ocennos p o t a m o s . Cel de ântâiii Titan si portă numele de Oceanos, adecă Istru.

Ca descendent! din genul Titanilor erau consideraţi Hyperboreiï, carï locuiau, după cum seim, în nordul Dunării de jos '). Atlas, regele cel puternic al Hyperboreilor, care maî tardiu a fost prefăcut într'un munte imens, era si densul un Titan; ori cu alte cuvinte, tribul dominant în re­gatul seu î-1 formau Titanii. Latona, virgina hyperborcă, care fiind per­secutată de Junona pribegcsce în lume, si apoî nasce în insula Delos pe Apollo si pe Diana, era şi densa fica unuî titan.

Titanii au avut în istoria primului imperiu pelasg un rol forte însemnat. Ei formeză cea mai vechia, cea mai nobilă şi mai energică clasă în hie-rarchia socială din timpul M Uran şi Saturn. Ceï de ântâiû regï aï statului pelasg erau din familia Titanilor. Titanii administreză tdte funcţiunile publice. Eî sunt tot-o-dată şi căpeteniile religiose ale statului pelasg, din care causa erau numiţî şi deit Titani²). Titanii formeză pe lângă regii vechî pe-lasgî un consiliu patriarchal de stat, întemeiat de o parte pe dreptul divin, de altă parte pe vechimea familieîor. Titaniî dctroneză pe Uran şi dau im­periul Im Saturn; apoï susţin o luptă grea de dece anî cu Saturn în contra lui Joe. Insă Saturn e învins şi Joe ocupă tronul lui Uran.

Thiscia. Epitetele deiţeî Tethys de «cana, candida, fecunda, şi magna» încă sunt numai calificative ale aceluiaşi rîă. — Thcmis. Patria acestei dciţe se afla în părţile de nord ale Illyrieî (Apollod. II. 5. 11. 4), lângă isvorele rîuluî Oceanus(Pindarus ap. Gem. Str. VI. p. 731) seă Istru. Din punct de vedere geografic Themis personifica în vechime rlul numit astă-dî Timiş, Tc^'jor,? la Const. Porfyrogentul (Adm. imp. 40), ce isvoresce din Carpaţiî de sud-vest aï Transilvaniei şi se varsă în Dunăre. Una din ficelé deiţeî Themis era numită Dice, delta dreptăţii. Ea représenta, după nume şi atribuţiunile sale, regiunea numită Dacia (Dicia la Ulpian). Geţii, seu Dacii, erau după Herodot (V. 93) ccî mal juştî, Si^a'-itaTO'., dintre Thracï; ér după Ilomer (II. III. 3) locuitorii din nordul Thracieî erau cel mal juştî dintre omenî, Sixai&tato¹, a->8-piuni>i. — Thia (Qsia, pronunţă T s i a, Z i a) ne apare în vechile teogoniî ca soţia luî Hyperion (Hesiodi Theog. 374), seu a «Ţerel de dincolo». De fapt Thia este numai o personificare a rîuluî numit astă-dî Jiu, ce curge din părţile de sud-vest ale Transilvaniei, străbate Carpaţiî pe lângă pasul Vulcanului, traverseză Oltenia şi se varsă în Dunăre.—Phoebe are la Hesiod (Fragm. 177) şi epitetul de p.â(j.u.a (bunică, moşă). După forma numelui şl după interpre­tarea, ce vedem, că i-o dă Hesiod, Phoebe se pare a fi numai personificarea unuî munte, ce în vechia limbă pelasgă purta numele de «Babă» seu «Babe».

') După scholia s tul luî Pindar la Olymp. III. 28: Hyperboreiï erau arco toû '!it«-V.V.OÛ f svouţ (Frag. Hist, grace. U. 387. 3). La Hyperboreï se născuse şi (Jeiï. Cf. Diod. III. 56.

-} Homeri Hymn, in Apoll. v. 335: T'.rîjvec dto\. — Hesiod! Theog. v. 630. 668.

Nemultămiţî cu acesta schimbare, Titanii se ridică de nou sub condu-

ea lui Atlas, ca se alunge pe Joe din imperiu şi se restitue în domnia

Saturn, însă destinul le este nefavorabil. EI sunt învinşi a doua oră '),

' acum clasa lor întregă e esterminată. Uniî sunt închişi într'o pcsceră

adâncă si vastă, numită Tartaros *); ér alţii părăsesc regiunile de lângă Istru,

emigreză si se risipesc prin diferite ţinuturi pclasge.

Lupta Titanilor cu Joc se întemplă în pădurile de la T a r t e s i u ^s), lângă Cerna, adecă pe teritoriul vechii Daciei '^{n aceea}?' regiune, care la Homer fi-gureză sub numele de ai§^pei%'. îtoXai⁴), seu în munţii de lângă cataractele Dunării.

egiptean al lui Kirchcr; la Dupuis, Ori­gine de tous les cultes, Atlas PI. 6.

De asemenea aflăm la Dio Cassiu următorea tradiţiune: «Generalul ro­man Crassus în lupta, ce o avuse cu GeţiÎ (a. 29 — 28 a. Chr.), prinse pe 237.—Figura unul Titan după planisferul fratele regelui Dapy x (Dabigia), apoî

densul plecă asupra pesceriï numite Cira, o cavernă vastă şi puternică, unde se retrăsese un marc numër din locuitorii acestui ţinut, luând cu denşiî obiectele lor cele mai prcţiose si turmele lor; în această pescere, după cum ne spun legendele, î-sî căutase refugiu Titanii, când au fost învinşi de de!» b).

Etimologia şi forma numelui de TtTdev nu e grecescă. în ce privesce ve­chiul înţeles al acestui cuvent, Homer ne spune, că Titanii erau «proto-

') Hyglni Fab. 150: Titanosque (luno) hortatur, louem ut regno peliant, et Sa­

turn o restituant. Hi cum conarcntur in coelum ascendere cos louis praccipites in

Tartarum deiccit. Atlanti autem, qui dux eorum fuit, cocli fornicem super hu-meros imposuit.

') Hesiodi Theog. v. 717.

') Justin! lib. XLIV c. 4_: Saltus Tartesiorum in quibus Titanas bellum

a versus deos gcssisse proditur, incoluere Cunetes: quorum rex vetustissimus G ar­gons, m el] i s colligendi usus primus in venit. Marca judeţului Mehedinţi, pe al «rut teritoriu se afli Porţile de fer, mal are şi asta-dî o albină ca emblcir.ă. Ér II e -r o o t (V. 10) scrie:

^^ne, Şi din causa acesta omenii nu pot călători mal departe».

<) Homeri Ili_as, VIII. 15. - Hosiodi Theog. v. 814.

*) Dion Oasslns, Histoire rom. (Ed. Didot) lib. LI. 26.

părinţii deilor şi aï 6 m en i lor distinsï '); érîn imnul orfic al 37-lea, Titanii sunt numiţi p ro topări nţ iî părinţilor noştri, lijjjistepwv 7tp6-fovoi Traref/cov ²). Avem nşa dar esplicaţiunea cuvêntuluï titccvsï cu înţelesul de patres si progénitures. Etimologia acesteï numiri se reduce ast-fel, după forma şi după semnificaţiunea sa, la radicalul Tcrca seu tstox, tată seu părinte. Résulta aşa dar, că terminul de TiTăvsc, după originea si înţelesul seu, este identic cu forma românescă tătânî (pluralul de la tată).

Cu alungarea lui Saturn din imperiu înceteză si rolul politic al aşa nu­miţilor Titani. Clasa lor cea numerosă, avută, puternică şi superbă este stinsă cu desăvârşire. Unii sunt nimiciţi în marele rësboiû civil, care se termină cu catastrofa de la Tartesiu, alţii sunt închişi în pescerï întunecôse (Tartaros), ér aceia cari putură se scape de mânia învingătorilor, sunt siliţi sc-sî caute o nouă patria. Unii se refugieză în Italia, alţii se risipesc prin Pllada, Asia mică, Hispania şi prin părţile de nord ale Europei (Germaniei).

Intre cele mal vechi triburi ale Romei, tradiţiunile istorice ne amintesc pe aşa numiţii Tatienses (Taties, Titienses si Titles).

Aceşti Tatienî formau dimpreună cu alte doue triburi, numite Ramnes şi Luceres, cea mal avută, cea mal nobilă şi mai înaltă clasă socială a Romei vechi ³). EI portă numele de patres, mal târditi patricii, şi sunt consi­deraţi ca antiquissimi cives *). Tote afacerile publice ale statului roman erau pe mâna acestor patres. EI singuri administreză în curs de mal multe secule tote demnităţile preotesei, civile şi militare. La început el se considerau ca singurii mijlocitori între de! şi stat; erau un fel de t'.t/jvsî frîoi. Ei formau în statul roman un consiliu permanent de guvernăment. EI aveau dreptul se desemneze pe succesorul regelui. Lor li se cuvenia decisiunea asupra res-boiulul si păcii. Superbi pe gloria lor cea vechia, el se considerau în fine ca o clasă de alt nern şi de un alt sânge, de cât cel alalţl cetăţeni sëracï, ne-culţî şi de origine obscură ⁵), pe cari i numiaû plebs. Numele lor tra­diţional şi privilegiat de patres este amintit şi în cele XII Tabule: Ne patribus cum plebe connubium sit °).

*) Homeri Hymn, in Apoll. v. 335—337: TitTjVEţ te ftsoi . . . t<ûv e£ avcpsç tî fl-eol.— Cf. ibid. Ilias, XIV. v. 201: 'fixsavov ts S-eu v ?eveciv.

²) Pauly, Real-Encycl. v. Titanes, p. 2003.

³) Yarroiiis L. L. lib. V. 55: Ager Romanus primum divisus in parteis tris, a quo
tribus appellata Tatiensium,Ramnium,Lucerum etc.—Ti t ies şi Taties sunt
numaî simple forme literare.

⁴) Cicero pro Caecina c. 35.

<•) LiTii lib. IV. 4; VI. 42; IX. 26; X. 15. °) Tab. XI. frag. 1.

Originea acestei instituţiunî patriarchate, a acestui senat compus din repre-

entanţiî unor anumite familii vechi, era fără îndoielă antcrioră epocel luî

Romul. Ea aparţinea organisăril primitive a societăţii pelasge. Ori cu alte

cuvinte, constituţiunea fundamentală a Romeî era aceea, pe care o avuse

Pelasgiî în timpul Titanilor.

Poetul Persiu numesce pe patricii ingentes Titos¹), o alusiune evidentă la vechii Tatienses, Taties seu Tities şi la originea lor din genul cel pu­ternic şi ilustru al Titanilor.

Poporul roman, ne spune Suetoniu, mai numia pe aceşti patres şi Orcini²), adecă cari au fost o-dată închişi în Orcus séû Tartaros; ér Plutarch scrie, că li se atribuia şi epitetul satiric de Charonitae ³), adecă cari trecuse o-dată cu barca lui Charon în Tartaros seu infern, în fine, poetul Juvenal face o alusiune ironică la acel Romani, de sigur patricieni, cari î-sî reduceau originea lor la vechil Titani ⁴). Mal notăm aici, că Pisa, unul din cele mal vechi oraşe etrusce, încă a fost întemeiat de o colonia de emigraţi din părţile orientale ale Europei, numiţi Teu t a ni ⁵).

Ne aflăm aşa dar în faţa unui fapt istoric positiv. Vechiul trib roman cu­noscut sub numele de Tatienses (Taties, Tities si Titienses) constituia numai o mică grupă din gintea cea puternică şi gloriosă a timpurilor pelasge, numită Ti­tanes séû Titenes, o comunitate de familii, cari scăpând din rësboiul cel ne­fericit de la Carpaţî trecuse în peninsula italică şi se stabilise acolo lângă un alt fragment de R am ni seu Ari ml, emigraţi şi aceştia de la Dunărea de jos.

Alte resturi din tribul cel nobil şi faimos al Titanilor le aflăm risipite în jurul Mării egee.

După cum ne spune Philochor, unul din vechil Titani se aşedase în Attica ⁶).

Un uriaş puternic, cu numele de Tityus, fiu al Gaeeï, este amintit ca rege al Eubeeî ⁷).

') Perşii Sat. I. 20.

²) Suetonii Oct. Aug. c. 35: quos (Senntorcs) Orei n os vulgus vocabat.

^s) Plutarque Oeuvres, (Paris, 1784) T. VII. c. 15, p. 131.—Suetoniu şi Plutarch sunt de părere, că originea acestor numiri satirice derivă din epoca luî luliu Ccsar; o espli-caţiune fără nici un fundament istoric.

⁴) Juvenalis Sat. lib. VIII. v. 131-133:

altaque si te

Nomina délectant, omnem Titanida pugnam
Inter majores ponas.

⁵) riiniilib. III. 8. 2: Pisae ortae a Teutanis, graeca gente.