Graiul românesc din Sêfdû

²) Apollodori Bibi. lib. I. 6. 3.

³) Hesiodi Theog. v. 836 scqq.—Ayollodori Bibi. lib. I. 6 3.

⁴) Lcpsius, Ùbcr den ersten âgypt. Gotterkreis, p. 48 — Plulnrchas, De Isid. c. 41.
') riutarcluis, De Isid. c. 46.

^c) C. I. L. voi. III. nr. 3414. 3415.— Ibid. vol. VI. nr. 47.—CI. mal sus pag. 370.

') Husclike, Die Iguvischcn Tafeln. Il-a. 7. pag. 20. 322.

"J Slraljonis lib. XII. c. 2. 5.— Cu epitete naţionale, Joe era adoiat la Dodona ca Xsi; l[s/.aof.xsc, pe vorful muntelui All)an ca Jupiter Latialis şi în Caria ca Xeû; Ki.p'.o;.

^B) Val. Flacci Argon. VI. v. 619: Ecce autem Geticis veniens Gradivus ab antris.

'") Plutarchus, Themist. c. 28 fine.— Dcul Marte sub numele de Hirmin este amintit şi

în cronica medievală a lui Witechind: quia Hirmin graece Mars dicitur (Grimm,

D. Myth. I. 1854, p. 327).

După tradiţiunile culese de Herodot de la Grecii de lângă Marea negră, Atrathyrsus, protopărintele Agathyrşilor de lângă rîul Mâp'.ç (adî Mureş), a fost un fiu al Echidnel *) ; ér după Hesiod Echidna era din ţera Arimilor ²). în Odyssea lui Homer, Arimil de la Dunăre sunt amintiţi sub numele de Erembi ³), seu Arambi, după cum rectifică acesta numire Posidoniu, filo­soful stoic din sec. II a. Chr. ⁴). Aici litera b représenta un sunet nasal,

pe n, Arambi = Aram n i ⁶).

Aceiaşi Erembî ne apar la Dionysiu Periegetul

cu epitetul de munteni, opsav-cŢioc Tot-o-dată Dio­
nysiu mai face în poema sa geografică o alusiune
destul de evidenţă, că Erembil locuiau lângă munţii
Rhipaei ⁶) şi că erau din genul Titanilor ').
în tradiţiunile epice ale anticităţiî, noi mal aflăm
,_ ^ ^ şi alte amintiri importante despre ţera Arimilor din

nordul Thraciel.

241.—Kieuraunuî Ariman, _{T TT} . . . i i, v , i a ii

f ....... La Hesiod, regiunea de lângă muntele Atlas —

după plamsferul egiptean ° °

al lui Kircher. —Dupuis, seu ţera Hyperboreilor — aceea, unde se afla bă-

Origine de tous les cultes, _]auru, _{care ădia} , _{d t} numită è p î \>. v t]

Atlas PI. 6. ' l . l f l

Y aia ⁸).

Sub numele de ep»|AVT) facă ne apare în Odyssea lui Homer ⁹) şi teritoriul cel legendar al Hyperboreilor, unde se retrăgeau sufletele eroilor decedaţi spre a se bucura de o vieţă eternă si fericită ¹⁰).

Aici terminul de ipsjxvv] aplicat la -fata, este — în ce privesce originea si semnificaţiunea sa — numai un simplu epitet geografic, format din numele etnic al Arimilor, Arimanilor seu Arâmnilor.

Autorii grecesc! au cercat în tôte timpurile se" reproducă în scrierile sale

') Hcrodoti lib. IV. 9.— Echidna maî apare si ca fica lui Agathyrsos I şi mama lui Agathyrsos II (Roscher, Lex. d. gr. u. rom. Myth. I. 1214). ') Hesiodi Theog. v. 304. ») Homed Odyss. IV. 84.

⁴) Strabonis lib. XVI. 4. 27.— După A vien us (Doser. Orb. v. 271) nigri Erembi
locuiau in apropiere de Gadcs. Cf. mai sus pag. 417.

⁵) Schnchardt(Vokal.d. Vulgàrlat. III. 93 — 4): Samnium = sabnium; somnus = sobnus;
scamnum _ scabnum.

) UlOnysli Per. v. 962—3: Rpît; àvr.itÉpoitav uifxi piitrjv Ç5'f'Jp'>'° | Xunpôv ôpEcxqnuv Jt'/p'>-

') Dloiiysii Per. v. 180: T^aivjtat ooSat Epî|ip&v. - Meslodi Theog. v. 209.

⁸) Hesiodl Theog. v. 334.

⁹) Homeri Odyss. XXIV. v. 106.
^lc) l'iatonis Axiochus, la fine.

numirile etnice şi geografice ale Barbarilor sub o formă, care se aibă ddue înţelesuri, unul originar grecesc şi altul derivat barbar *). 'Epejivr) -tout cu înţelesul seu geografic este ţera Eremnilor seu Ara m n ii or; 6r cu în­ţelesul etimologiei grecescT, ipqivTj -/«Ca este ţera cea negurosă, negră si înfiorătore ²).

Acclaşî epitet geografic, însă sub forma de spuavoc, ni se presintă si în Argo-nauticele luî Orpheu. Aicî cetatea cea puternică a luî Aiete, care domnia şi peste, regiunea Colchilor, este numită Tîfyo? epu|iv<5v ³). In aceeaşî poemă, rîul Phasis, séu Buzëul de astă-dî, este numit <ï>âo:ç èpujxvdç şi p,svfjç ⁴). Ca­racterul geografic al acestui epitet î-1 aflăm şi maï bine précisât la Dionysiu Periegetul, care ne spune pe basa unor fântâni vechi, dar astă-dî dispărute, că rîul Phasis isvoresce din muntele Arm e n io s, au' oOpâOc *Ap{iev£oio ⁶).

ArimiT, sub forma de A r m e n Î, ni se presintă şi la Pliniu. într'o notiţă geografică, estrasă nu seim din ce autor vechiu, densul amintesce în apro­piere de munţii Ceraunicï, séu de munţiiCerneî, pe Arme nochalybes ⁶), seu pe faurii de fer din ţera Arimilor. Sunt aceeaşî măiestrii celebriî în lu­crarea metalelor, pe cari Eschyl i numesce în o formă alterată cu inten-ţiune, XâXu(3=c av^jispot ⁷), dând ast-fel cuvântului de Armeni séu Arimenï înţelesul grecesc de avijij-spoc, adecă barbari, inhuman!.

Arimiî de la Dunărea de jos ni se presintă în fântânile geografice vechi si sub numele de R a m i.

După Ptolemeu, unul din oraşele cele mal însemnate ale Daciei meridionale purta numele de R a m i da va ⁸), adecă cetatea Ram i Io r séu Râm i Io r. După distanţele de longitudine şi latitudine, ce le aflăm la Ptolemeu, oraşul

') Micali, L'Italia avânţi ii dominio dei Romani (Ed. 1826) I. 40: i Greci ... ebbero mai sempre vaghezza far convenire al proprio idioma Io voci straniere che dinotavan l'origine e i costumi delle nazioni ... ne solamente le città e le province, ma i mari, i fiumi e gli uomeni etc.— Platonis Critias (Ed. Didot, Voi. II. 254).

²) Schimbarea lui a în e în numele Arimanilor ni se presintă şi în părţile de apus
ale Europei; ast-fel în o diplomă a imp. Conrad din 1039 în loc de arimanos şi ari-
manas aflăm e ri m an os şi e r im anas (Baluzii Capit. II. 899).

³) Orphel Arg. v. 764.

<) Orphel Arg. v. 85. 1052.

⁵) Dionysii Per. v. 694. —Tot ast-fel ne spune Procopiu (Bell. Pers. II. 29), că riul Phasis, care în părţile salo de sus se numia Boas (Bosa) isvoresce Iv 'Apfieviotî. Cf. ibid. Bell. Goth. IV. 2.

^e) Plinii lib. VI. 11. 1: Ultra sunt Colchicae solitudines, quarum a latere ad Cerau-nios verso, Armenochalybes habitant.

') Aeschylt Prom, vinct. v. 715—716.

⁸) Ptolemael Geogr. lib. III. 8. 4.

> 'dava se vede a fi fost aşedat în regiunea de astă-dî a Buzëuluï şi a Si-

ctuluï de jos.

O altă grupă de Râmi î-sî avea locuinţele sale în apropiere de catenele • casuluî *). Acesta notiţă o aflăm la Pliniu. Insă nu putem sci, dacă fân-Inile ecografice grecescï, de carï s'a folosit autorul roman, nu înţelegeau _um-va aicï Caucasul Dacieï.

O populaţiune cu numele de Ryndaci, înţelege R y m-D a ci ²), era •abilita lângă Colchî, în apropiere de rîul Phasis ^s), seu cu alte cu-inte în aceeaşi regiune geografică, unde se aflau vechiï Arimï.

în Argonauticele lut Orpheu aflăm un oraş numit 'Ef>p.wvt4), epitet istoric cunoscut al Geţilor şi al Hyperboreilor.

'Eptuovîa din Argonauticele luî Orpheu se pare a fi una şi aceeasî localitate cu -asul amintit de Ovidiu sub numele de Romcchium⁶), a căruî posiţiunc ;ografică se află tot lângă strimtdrea munţilor CeraunicT, séù aï Cerneï.

în fine un oraş din părţile meridionale ale Dacieï, purta în timpurile admi-straţiuniî romane numele de Rom u la. Avem aicï de sigur numaï o formă tinisată. O parte din ruinele acestui municipiu înfloritorii!, unde se întâlniau itru drumurî importante romane, se maï cunosc şi astă-di pe teritoriul sa-luï Raşca (=Râmsca) din judeţul RomanaţÎ. Originea numiriï este fără doielă anteriorâ epoceî romane.

Vechiï Arimï din nordul Thracieî, contemporanî cu deiï ccï marï aï po->ruluî pelasg, Uran, lanus, Saturn, Marte şi Apollo, maï figureză în fân-nile posteriôre grecescï şi sub numele de Arimaspî, adecă Arimascî °), simplă formă dialectală a numcluï de Arimï.

') Plinii lib. VI. 7. 2: Sunt qui circa Macotin ad Ccraunios montes has tradant ntes... et ad juga Ca u cas i Icatalas, Imaduchos, Ramos.

') înlocuirea luî m cu n înaintea unui ei ni se prcsintă adese-orî în limba latin.1, ast-fel: idem, quendam, quorundam.

') Ricse, Geogr. lat. m i n, p. 45. Pentru formă vedî Ermingaulo (ibid. p. 33). — în spania aflăm pe un Rhyndacus comandant al locuitorilor din Uxama Argclorum, •i emigrase în timpurile preistorice de po teritoriul Dacieï. Cf. mai sus pag. 699. ) Orphel Arg. _v. 1136. ) Oîidii Met. lib XV. v. 705.

) Sufixul antic pelasg în as c us, a sea, s'a maï păstrat până astă-cjî în ţinuturile

Jnce ale Italiei, unde aflăm localităţile numite Rimasco, Romagnasco (Vedî mal

P- ')• Pe o monetă a Carnuţilor, din Gallia, cari aparţineau la naţionalitatea

railor, aflăm numele de Arimacios (La Grande Encycl. v. Gaule, p. 611). La poporul

^{Xu ascu s}'a păstrat în numele familiari: lonaşcu, Dumitraşcu, Lupaşcu etc.

După Stephan Byzantinul, Arimaspiï aparţineau la -gintea Hyperboreilor,

Aristea din Proconnes, celebrul poet şi profet al M Apollo, care trăise după uniï în timpurile luî Homer, caracteriseză ast-fel pe Ari-maspî : «ResboinicI mulţi şi forte puternici, avuţi de ergheliî,de turme şi ciredî de vite; bărbaţî cu pletele stufose, ce fâlfâe în aer ; ceî mai robustî din toţî ômeniï, avênd fie­care câte un ochiu în fruntea sa cea frumosă» ²).

Arimaspiï locuiau în părţile me­ridionale ale munţilor Rhipaei, seu CarpaţT, după cum ne spune isto­ricul Damastc din Sigeu ³), care trăise în timpurile luî Hcrodot ⁴).

De asemenea scrie Pliniu: Ari-maspiï, după cum ne spun unii, sunt vecini cu poporele din părţile de

242. —Un Arimasp în luptă cu grifonul păditoriu de aur. Artistul ne înfăţişeză tipul Arimaspului ca o figură înaltă, sveltă şi titanică, plină de energie si seriositate, cu pletele lă­sate pe umeri, purtând pe cap o căciulă tur-cănescă plecată cu verful înainte, îmbrăcat cu o cămeşă lungă până la genunchi, încins peste mijloc şi ţinend cu mâna stângă un scut ro­tund ^s). Desemn de pe o teracotă din mu-seul de la Louvre. Daremberg et Saglio, Diet. d. antiq. Tome I, 424.

rnedă-n6pte ; ei locuesc în apropiere de

') Stepliiinl lîy/.., v. 'Ap!|iaoitol.

²) Sitzungsb. d. k. Akad. d. Wiss. Phil.-Hist. Cl., CXVI Ban.d, p. 758.

³) Danmstls Slgensls frag. l, in Fragm. Hist gr. II. 65.—Eustathii Comm. in Dionys. v. 32.

⁴) La Orpheu (Arg. v. 1063), Arimaspiï sunt vecinîcu Sauromaţiî şi cu Geţii.—
După poetul Luc a n (Phars. Uf. v. 295) Arimaspiï locuiau între Pontul euxin şi Colum­
nele lui Hercule.- - Cf. Strabo, XI. 6. 2.

⁶) După Pliniu, Arimaspii au fost numiţi mai înainte Căci dări (IV. 19; Arimaspi antea Cacidari [appellati]); o numire, care nu este nici grecescă, nici latinisată, şi care aparţine idiorneî, ce se vorbia în regiunile locuite de Arimaspi. După DioCassiu (LXVIII. 8) şi după Jornande (Get. 10), Dacii erau împărţiţi în dcîue clase sociale. Cei mal de ném şi mai avuţi erau pilophori séû pileaţi, adecă aceia, cari purtau căciule, după cum i vedem représentât! pe monumentele de artă ale Romanilor; ér a d(5ua clasă o formă poporul de jos, Capillati, Comaţi, xo|j.f]tai. Arimaspi?, cari purtau căciule pe cap şi-şî legau pletele lor cu fire de aur, aparţineau în mare parte la clasa cea nobilă a pi-lophorilor. Terminul de Cacidari, cum î-1 aflăm în ediţiunile lui Pliniu, nu ne este transmis esact. Vechii copiatori ai manuscriselor au considerat pe ol-—d, cetind Cacidari în loc de Căci ol ar i. Cuvêntul grecesc ntXoţ>opoi este numai o simplă traducere a numelui vechiu indigen Caciolari. Chiar şi astă-di poporul român numesce Căciulari, pe cei ce portă căciule înalte ţurcănesci.

escerea din care suflă aquilonul (Boreas, séû vêntul de nord), şi care loc se

mcscc Gesclitos (probabil un cuvent corupt în Ioc de Desclitos, deschis). Aceşti ArimaspT sunt în rësboiû continuu pe lângă mine, cu grifoniî, un gen de animale sburătorc, carî după cum ne spun legendele, estrag aurul din

vitătile pământului, şi-1 apără cu o nespusă înverşunare în contra Ari-maspilor, carî cercă se-1 răpescă ')•

Pescerea luî Boreas, lângă care locuiau Arimaspiî, se afla după Iliada luî Homer în munţii Rhipaei ²); după Siliu Italic pe teritoriul Geţilor ³).

La Dionysiu Periegetul ⁴), Arimaspiî maî au si epitetul caracteristic de ari m an i si ari m anii (apeijxavsE; s. ape'.(iâvtoi) ; un cuvent, care, după tcr-minaţiunea şi după forma sa radicală, nu aparţine limbeï grecescï.

Prin tenninul de ar im an i seu ari m ani i, Dionysiu ne pune în lumină numele vechiu naţional al Arimaspilor; de altă parte însă, densul voiesce, ca acesta numire se aibă şi un sens etimologic grecesc: că Arimaspiî erau arimanî, adecă 6menî resboinicî, seu inspiraţi de deul Martc ⁶).

Acelaşî epitet de ar i m an i î-1 aplică Appian si Colchilor ⁶), celor făi-moşî pentru lâna lor de aur, ale căror locuinţe se aflau, după cum seim, în regiunea geografică a Carpaţilor, seu a vechilor Arimî.

Istoricul evreu Flavius Josephus, care trăise în sec. I d. Chr., numesce arimanî pe Lusitani şi pe Cantabriî⁷). în alt loc densul ne spune, că Iberil ceî vechi, "I^peţ ol TtâXat, adecă populaţiunile barbare ale Hispanieî, se numiau Twjiafoc, adecă Romani ⁸), cu tote că după cum seim, Hispania, de abia în timpul Iul August, a fost pe deplin cucerită. Avem aici aceeaşi numire etnică de ari m an i, însă sub o formă mal nouă.

Numele de Arimanî, ce se atribuia în general populaţiunilor pelasge din peninsula iberică, ne pune în lumină faptul, că ele aparţineau Ia fa­milia cea mare a Arimilor seu Arimanilor, din părţile de resărit ale Europei, de unde emigrase în timpurile preistorice ⁹). ') Plinii lib. VII. 2. 2. *) Homei-i Ilias XV. 171; XIX. 356.

³) Silii l tal. Pun. lib. VIII. 500-501:

..... Calais, Boreae quern rapta per auras Onthyia, vago Geticis nutrivit in antris.

⁴) Orbis Descr. v. 31: nai^ţ a_f5!,uxvlo;v (Var. à^-.jjwvî.uv) 'A pt|t<ï3itûiv.

⁵) Eustathii Comm. in Dionys. v. 31.

") Appianl Mithr. c. 15: KoX_Xoûç, _£>,oç ap_Si|uxvet.

') FI. Josephi Bell. Jud. II. c. 16. 4: -ţu\a w AuaitavOw xal Kavtâppiuv afmu.âv£ia.

⁸) FI. Joseph! c. Apionem lib. II. 4: "l^pît ţouv oi nâXat xa'. Tuppfjvol xat St<

se vede maî sus p. 692 seqq.

Arimil de la Dunărea de jos ne maï apar la autorii romani şi sub nu­mele de Arimphaei; la Hcrodot 'OpYi£[j.j;ato'..

Despre aceştia scrie Pliniu: Acolo, unde se termină catena munţilor Rhipaei (adecă în apropiere de Marea ncgra), aflăm, că locuesc dre-carî Arimphaei ^l), un popor, ce nu se deosebesce de Hyperboreî. Arimphaei locuesc prin pă-durî; se nutresc cu fructele arborilor, şi au moravurT blânde. Din care causa, cï sunt consideraţi ca sfinţi chiar si de triburile barbare ale populaţiunilor vecine, carî nu le fac nicï un rëû, nicï lor, nicï acelora, cari vin së-sï caute un asii la donşiî. Er dincolo de Arimphaei, pe câmpiî deschise, locuesc Scyţiî şi Cimeriî ²).

în acesta notiţă etnografică, terminulde Arimphaei este numai o simplă trans­formare fonetică în loc de Ari m n aei. Un sat românesc din Bănat, Ramn a, ne apare în documentele istorice şi sub forma de Rampna şi Rafna ⁸).

în fine, Ari m ii, vechil locuitori al Daciei, mal erau numiţi Rum o ni si Rumunî. Acesta résulta din numele principelui dac Rumon ⁴) şt din numele localităţii Sclavinum Rumunnense ^s), astă-dî SlăvenÎ în jud. Romanaţl. Originea acestor forme este în tot caşul anterioră ocupaţiunil romane ⁶).

Venim acum la tradiţiunilc poporului român cu privire la faimoşii Arimï, ce locuise o-dată pe teritoriul Daciei vechi.

Unele din aceste tradiţiunî ne înfăţişcză pe Românii de astă-dî ca au­to eh t o ni la Carpaţl şi Ia Dunărea de jos, ca descendenţi al unul popor vechiu, numit Râmlcnî şi Râmnl, cari locuise o-dată în regiunile acestea.

«Rom â nil», ne spun aceste tradiţiunî, «nu aii venit de nicăirî, ci s'aû po­menit aici» ⁷) — «Românii, de când sunt el, au stat tot pe aceste locuri» ⁸)

') O cétîl de moşneni din (j. Buzèû) mal portă şi adî numele de Rîmbeï (lorgu-lescu, Diet, geogr. 150. 561.

²) rihiii lib. VI. 14. 2: Ibiquc (ubi Rhipaeorum montium deficiunt juga) Arimphaeos quosdam acccpimus, haud dissimilem Hyperboreis gentem. Sedes illis ne m ora, ali­menta baccae, capillus juxta feminis virisque in probro existimatur:ri t us clémentes. Itaque sacros habcri narrant, inviolatos esse etiam feris accolarum populis: nec ipsos modo, şed illos quoque qui ad eos profugerint. Ultra eos plane jam Scythae, Cimmerii etc.

") Pesty, A Szor. Bânsâg. II. p. 470.

⁴) Animianl lib. XVH. c. 12: Duxerat (Zizais) cum ceteris Sarmatis etiam Ru­
mon e m et Zinafrum, et Fragiledum subregulos (a. 358 d. Chr.)

⁵) Jornnndls De Get. orig. c. 5: a Civitate nova et Sclavino Rumunnensi, et
lacu qui appellatur Musianus, usque ad Danastrum.

*) A se vedé capitulele următdre.

') Dcnsnşînnu, Cest. ist. Respunsurî. Corn. Michăescî (Muscel).

⁸) Ibid. com. Jorescï (CovurluI).

ggj sunt aicï de la începutul lumii» ¹),---că «sëménfa nostra este de la

uricsï» ²) —S' ^m fi^nc> ^c^ «Românii de asta-dï s'aû numit maï înainte Râmnï şi Râmlenï» ³).

Sub numele de R â m l c nï ne apar Românii de la Carpafï şi în fragmentele, ce ne au maï rëmas din poesia ndstră vechia eroică. In oraţiunile, ce se ţin la nunţile tëranescï—după un rit vechiû, numit «lege românescă»,— colaceriï mirelui, ne spun în dialoguri rimate, că ei sunt voinici de călărime, că vin e caï maï iuţî ca smeî, cu capete de Ici (grifoni), şi că sunt oştenî, carî se chiemă Râmlenï ⁴).

în cântecele bëtrânescï, lovan Iorgovan, unul şi acelaşi cu Hercule din timpurile pelasge, este numit «ficior de Râmlcan> ⁵) şi «căpitan Râm-lean» °). în alte variante, epitetul seu de Râmlean este înlocuit prin cuvintele mal uşor de înţeles «Român» ⁷) şi «mocan».

Aceşti Râmlenï, din tradiţiunile poporale române, nu au de a face nimic, cu vechii locuitori ai Romeî, nicî cu vechii cetatenï aï imperiului roman; eî re-oresintă după ideile poporului român numai o naţionalitate străvechiă şi au-:ochtonă a acestor ţerî.

Cuvêntul Râmlean din punctul de vedere al etimologici sale, este numaî o :ransformare fonetică a terminuluï vechiû de Râmnean.

Trecerea luî n în / şi a lui / în n este unul din fenomenele vechi ale imbelor romanice ^s). O localitate din Bănat, numită adî Rad imn a, ne apare n documentele istorice şi sub forma de Radumlya ⁹).

Terminul de Râmlean era cunoscut în imperiul roman încă înainte de nvasiunea Slavilor.

Pe o vechia inscripţiune din museul Capitolin ne apare un Hercoles lomanillianus ¹⁰). Este acelaşi epitet de Râmlean, pe care î-1 are lovan orgovan, seu Hercule, şi în cântecele eroice ale poporului român. O loca-

') Ibid. com. Cosmescî (Tecuciù).

²) Ibid. com. Bordeiul-verde (Brăila), Podenï (Prahova).

") Densuşlaiiu, Cest. ist. Respunsurï. Corn. Drajna de sus (Prahova).

⁴) Mariana, Nunta la Români, pag. 476. 480.—Teoilorescu, Poesiï pop. 177.

⁵) Teodorescu, Poesiï pop., p. 419.
°) Alecsandri, Poesiï pop., p. 14.

') Gazeta Transilvaniei, Nr. 140 din 1894.

⁸) Schuchardt, Vokal. d. Vulgărlat., I. 143: Uebertritt des / in n und des n in / ist ¹ _a^{den rom}anisch_cn Sprachen hăufig. J) Pesty, Krnssovârmegye, Tom. II. 15. ) «nasco Mus. Capit. I. 60. nr. 30 (Orell. nr. 1607).—Fabretti, Corp. inscr. ital. p. 584.

I

litate numită Romulianum ¹) esista în Dacia ripensă si alta cu numele de R a m l u m în Thracia.

Arimil de la Dunăre, după cum am vëdut, au fost numiţi în anticitatea grecescă şi Armenî.

Forma acestei numiri ni s'au mai păstrat încă până astă-dî. Cu deosebire în Moldova, numele de Armâni şi Armenî este aplicaţia locuitorii «dintre bă!ţî>, seu din delta Dunării ²).

în unele tradiţiunî şi legende, faimoşii Arimî de la Dunărea de jos ne mal apar si sub numele de Rohm an ï, R o c m a n î, Rogmanîşi Rachmanï.

Aceşti Rohmanî, după cum ne spun tradiţiunile ţeranilor din Bucovina şi Moldova, au fost Românî, ca şi noï. Eî au avut o-dată ţera lor numită Ţera Rohm anilor, care era situată spre miedă-di de Moldova ³), şi nu tocmaî departe ⁴). Eî au fost omenii din vechime, pe cari i-a u înlocuit Românii de astă-dî ⁶).

Un anumit trib din aceştî Rohmanî forma o clasă socială deosebită. Ducând o vieţă ascetică, cî credeau, că vor ajunge la o vieţă eternă. Aceştî Rohmanî sunt înfăţişări ca un fel de eremiţî, émenï de o pietate şi bunătate deosebită, venerabili şi sfinţî, carî mal trăesc încă şi astă-dî. în memoria lor, ţeraniî românî din Moldova, din Besarabia şi Bucovina serbeză a şeptea di după Pascî, sub numele de P as cile Rohm ani lor °). Eî locuiesc lângă gurile rîurilor, ce curg din Moldova — lângă apele cele marî, în carî se versa tote rîurile — în ostrovele mărilor—seu în o pustietate de pe ţermuril măriî; eî nu au case, ci trăesc sub umbra arborilor, se nutresc cu pernele pu-stiuluî, se întâlnesc cu femeile lor numaï o singură dată pe an, atuncî petrec 9 dile împreună, apoi erăşî se despărfesc şi trăesc deosebiţi, bărbaţii în o

') Anr. Victor, Epit. 40.

²J Tocilcscil, MaterialurÎ folkl. I. 1319:

Ved o fată di ar mène ă. Nu-î armeneă-I Moldovencă, Moldovencă dintre bălţi.

O tradiţiunc analogă ni se comunică din jud. Constanţa, com. Dăienîr «Se spune de
bëtrânï, ca aici (în Dăienî) erau maî înainte nisce dmenï numiçï Armenî» (Cest. ist. Rcsp.)
Numele de Arman sinonim cu Român î-1 aflăm şi într'un cântec epic din Moldova:
La crâsmuţa de sub del | Cu treî fete de arman

Bea Bugcan şi Vărgan Şi una de M old o van.

Sevastos, Câutece molii. 1888. p. 3S5.

^a) Dcnguşinnu, Cest. ist. Resp. corn. Bogdănescî (Tutova).

⁴) Ibid. com. Christescï (Sucéva).

⁵) Ibid. com. Golăescî (Iaşi).

⁸) Marliuiu, Şerb. la Rom., voi. III, p. 171 seqq. — Mlklosicli, Wand. d. Rum. 18.

te femeile în altă parte. Aceşti Rohmanï anachoretï î-şi petrec vieţa lor

T mult în devoţiunî religiose; sunt ômenï forte bunï, şi cu moravuri blânde,

n care causa se numesc «Bunﻹ) şi «Blajini»; eî sunt feriţi de orl-ce

'cat nu fac stricăciuni nimenul, dar nici pe el nu-I superă nimeni; si fiind-că

nt sfinţi, el merg după morte de a dreptul în raiu si se numesc «Fericiţii

ajinl». Rohmanil aveau o presimţire de césul morţii; se pregătiau singuri

_;ntru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniaû

•eoţiî, rudele şi pretinil, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela,

rul i-a sosit césul, trecea singur după un del cu trup cu tot, ér ceï alaltï

întorceau acasă ²).

Acesta legendă, conţine după cum vedem, elemente importante istorice. ohmanil cel buni, evlavios! şi sfinţi, pentru cari ţeranil români din Moldova, n Besarabia şi Bucovina mal aii şi astă-dî un respect religios, se vëd a fi unul acelaşi popor cu A r i m p h a e i lui Pliniu ³) si Mela ⁴), cari locuiau prin pa-irl, se nutriau cu fructele arborilor; cari îşi petreceau vieţa numai în ru-:ciunî şi în adorarea deilor, şi erau consideraţi ca sfinţi, chiar şi de triburile irbare ale popdrelor vecine; sunt aceiaşi cu Hyperboreil religioşi de lângă until Rhipaei, cari trăiau un lung véc de ani, şi când vieţa li se părea sarcină grea, el făceau ultimul ospeţ, se îmbrăcau într'un lux bëtrânesc apoi se aruncau de pe stânci în mare ^B).

După alte legende locuinţele Rohmanilor se aflau la Mă cărei e ⁶), în-lege Mav.âpwv v^aot, insulele Fericiţilor.

între t6te insulele «fericite» a!e anticităţil, cea mal sfântă si cea mal celebră fost, clupă cum seim, insula Leu ce, de lângă gurile Dunării, astă-dlinsula Tpilor ?). Leuce a fost insula consecrată eroilor pelasgl ⁸). Aici petreceau, fletele fericite ale lui Achile, Patroclu, Aiax ş. a.

Alte urme despre locuinţele Arimilor la CarpaţI şi Dunărea de jos ni se esmtă în terminologia topografică. Din aceste notăm aici numai următdrele:

') Cf. Buonomae(0rph. Arg. v. 1045) şi Euergetae (Făcători de bine) la Steph. Byz.

') Ibid. com. Bolcscï (Roman).

') Alinii lib. VI. 14. 2.

^l) Melao Orb. Descr. lib. I. 2. 19.

linii lib. XXVI. 11. l2.-JIcIao lib. III. 5.

') rUn ^{ist> Res}P^unsu"- Corn. DolhesciT mari (Sucéva).

lib. IV. 27. l; eadem Leuce et Macaron appellata. — Rufl Descr. Orb. v. _{sedes animarum]}

' ^543> ~ ^Cf- ^DIod- ^{Sic> Iib}- ^{IL 47}' - Podani Periegesis

Râma (Rîma), sat (Vâlce).

Râma, përëû (Gorj).

Râmna, 2 sate (Râmnicul-sărat).

Ramna a. 1475, 2 sate (Bănat).

RâmescÎ, 2 comune (Vâlce),

Rama, cătun (Brăila).

Ry m na, localitate, 1274 (Gômôr, Ung.)

Rima-Szombat, seu Rimanska Sobota, oraş lângă rîul Rima (Gômôr, Ungaria).

Rigmanî, s. (Transilvania).

Roma, cătun (Buzëû).

R o mii a, etim. Romnia, s. (Transilv.)

Romos, în documentele medievale Rams '), s. (ibid).

Romosz şi Wolczek, 2 cătune apro­piate (Sokal, Galiţia).

Rum, oraş (Vasvâr, Ungaria).

Rum a, orăşel (Sirmiu, Ungaria).

Rum n o, s. (Rudki, Galiţia).

Rum n o, moşia (ibid.).

Arămescî, 3 sate în Moldova.

Oromescî, cătun (Argeş).

Har a m (Aramî), a fost în sec. XIV oraşul principal al unuï districtus valachicalis din Bănat '). In apro­piere pe ţermurele Serbiei se află ruinele unui castel numit Ram >).

Arimănesa, loc (Brăila).

Armeni ş (Armenys), s. (Bănat).

O r men i ş, s. (Transilvania).

Raşca, etim. Râmsca, maî multe sate în Transilvania şi România. Lângă satul Raşca din jud. Ro-manaţj se află ruinele vechiului oraş dacic, numit Romula în geografia oficială romană.

Râşcanî, 4 sate în Moldova*).

Diferinţele de forme sunt numaî simple dialectale ⁶).

Legendele si tradiţiunile Germanilor ne spun de asemenea, că locuinţele urieşilor vechi se aflau în ţinuturile numite Runtalo, Rimlo (Rim-land) şi Rimis ⁰); ér Hrîmnir, Hrîmgrîmr, Hrîmgerdr, sunt nume proprii de Giganţi ⁷).

') Numirile cu s seu f final (Romos, Armeniş, Ormeniş) sunt forme rernase din timpuri antice, când se pronunţau de regulă cu o proposiţiune, ad Romos, in ArmeniSjCaînTarquinios (Italia), Remis în loc de R e m i (Gallia), Pétris (Dacia).

') în idiomcle vulgare ale limbeî latine iaci aflăm aspiraţiunea vocalelor la începutul cuvintelor, maî cu semă sub influenţa luî r, p. e.: harena, harida, harundo, haruspex, hircus, honerare etc.

>) AramşiArim, numele unuï eroii naţional în poesia poporală română (Teodorescu, P. p. 627. — Hasdeu, Diet. II. 1660). în aceleaşi cântece vechî, voinicii, carî luptă sub ordinele eroului, sunt numiţi Haraminî («Voi vitejilor, Haram i nilor >; «Voî voinicilor, Haraminilor». Alecsandri, Poesiî pop. 64 -69). Acest termin desemna la început naţionalitatea omenilor, ce devenise renumiţi prin virtuţile lor ostăşesc!: însă de la finele evului de mijloc încéce sub numele de har ami n î (şerb. haramija) se înţelegeau cetele de haiduci din peninsula balcanică, cari făceau incursiuni şi luptau pe socotéla lor propria.

*) Pe o inscriptiune romană de la Igliţa T. Rascanius Fortunatus (C.I. L. III. nr. 6203).

⁸) Acelaşi caracter etnic î-1 au şi numirile de jocuri ţerănescl: Romnia în Ţera-românescă (JipescUjOpincaru,52), Armănesca şiArminescaîn Moldova (Sevastos, Nunta, 280).

«) Mitth. d. C.-C omm ission z. Erforsch. d. Baudenkm. XV. Wien, (1870), 143.

') Griuim, D. Myth. 1. (1854), 493: heissen allé riesen hrîmthursar (Râmî-turseni).