Graiul românesc din Sêfdû

') Dionysil Hallc. /. 26. - Strabonig 1. XII. 3. 18. ») Tocilescn, Matcr. folkl. 1238:

De mulţî boerî e cuprinsă .. . Tot bunii Braşovului Şi tartorii têrguluï.

Munfiî Steril Deluluî,

La cerdacul lui Novac...

Frumos* masă-I întingă,

Cf. V. Flac (Argon. I. 827): Cardine sub nostro .. . Tartarei sedet aula pàtris.-s-Vedï mal sus capitulul despre «Columna ceriului» pe munţii de lângă Braşov. *) Corcea, Balade, p. 106. —Cf. Tocii esc u, Mat. folkl. p. 1241.

corespunde ast-fel la Theb a cea magnifică din Egipetul de sus, cetatea cea maî vechia ^J) şi mal avută a lumiî²), reşedinţa meridională a dinastiei divine, despre care se spunea, că stăpânise pàmêntul de Ia începutul seu ⁸).

Maî este aici de notat, că în poemele istorice române din ciclul luî No­vac, se face amintire de doue Ţeligradurî; unul se afla în munţii Ardeiului, la cerdacul lui Novac *), ér ait Ţeligrad, despre care ne vorbesce poema ce o publicăm mat Ia vale, se afla situat în părţile meridionale, în apropiere de teritoriul Negrilor africani.

Despre doue reşedinţe ale dinastiei divine se face amintire şi în textele cele vechi religiose egiptene ⁶). Una din aceste reşedinţe era The b a, cetatea cea făimosă pelasgă din regiunile de sus ale Egipetuluï⁶), ér alta, mult mal importantă, din punct de vedere dinastic şt religios, se afla situată în re­giunile de nord, sub constelaţiunile Ursei.

Ţeligradul meridional, după cum ne spune poema epică română, a fost cucerit încă în timpurile lui lancu si Novac, de o mulţime imensă de Turci. Aici, sub numele de «Turci», avem o influenţă a geografiei şi a etnografiei medievale. Poemele epice au un caracter narativ. Ele se ocupă

>) Diodori Sicnli lib. I. 50.

*) La Homer (11. IX, 381): «Theba Egipetuluî, in care se află avuţii fdrte mari şi are o sută de porţî>. în cântecele epice române: «Ţărigradu-î oraş mare, Multă bu­nătate are» (Şezătoarea. IV. 8).

») Plerrct, Le Panthéon égypt. p. 96.

⁴) într'o poemă poporală din corn. Slăvesc! (Vâlcea): In munţii lui Ţeligrad, La căsuţa lui Novac, Că-I căsuţa cu umbrar. — Cf. Alexicî, Texte de lit. pop. I. 7—8. Istoricul grecesc Zosim (sec. V.) amintesce lângă Eufrat, pe teritoriul Chaldeeî vechi, un orăşel numit Zaragardia, unde se afla un tron de petră, pe care locuitorii de acolo î-1 numiaû tronul lui Traian, ceea ce ne pune în vedere faptul, că în general numele geo­grafic de Ţărigrad, ori Ţeligrad, este anterior invasiunil slavice în peninsula balcanică. De altmintrelea se pare, că şi forma primitivă a slavicului Ţa rig rad (cetate imperială) a fost Starigrad, «cetatea vechia», după cum in unele poeme epice române, Ardeiul e numit: Staridél, Cearidél şi Cerdél. — Cf. la Virgiliu: antiqua urbs (Aen. XI. 640), Troja antiqua (ibid. I. 375).

*) Grébant, Hymne à Ammon-Ra, p. 5. 7. — Pierret, Livre d. morts, p. 445: Osiris dans sa demeure de la terre méridionale, Osiris dans sa demeure de la terre septentrionale.

«) Theba Egipetuluï se maï numia la geografii greccscl şi Cetatea lui Joe (Dios-polis). Urmele acestei numiri le aflăm şi în cântecele poporale românescl:

Tu Marcule, fétu! mieû... Când de acasă ai eşit, La tine că a venit

lovu din Ţeligrad Şi cetatea ţi-o spart.

Rev. crit.-lit. II. 268.

Résulta aşa dar, că Ţeligradul preistoric era identic cu Theba, numită ţi «Cetatea Iul Joo (Dios-polisl.

cu acţiunile eroilor şi cu evenimentele mai însemnate istorice din timpurile vechi. Din acesta causa, cântăreţii poporali, ca să fie maî bine înţeleşi, au schimbat adese orî numirile geografice şi etnografice, substituindu-le cu altele mal noue şi maî apropiate de timpurile, în cari trăiau denşiî. în acesta privinţă ne presintă un esemplu eloquent poemele istorice germane. Aici, vechiî locuitori aï Daciei (Arimiï, Titaniï, Gigantiï şi Turseniî) sunt adese ori numiţî H u n î (Hûnen, Hunî) ¹), fiind-că Huniî ocupase Dacia pe la finele sec. IV-lea şi eï devenise de asemenea celebri prin rësbôiele lor.

Din acesta poemă istorică, în care se cântă întemeierea şi căderea Ţeli-graduluî preistoric, noï avem numai o singură versiune, ce ni s'a comunicat din ţera Haţegului⁸).

Cântăreţul, de la care a fost culesă acesta poemă, a recitat partea ântâiă numai în prosă, fiind-că nu o mal scia în versuri. E de mult, spunea densul, de când audise acest cântec de la un moş al sëû. Ori cum însă, este o fericire pentru noi, că ne-aù rëmas şi aceste doue fragmente după o serie aşa vastă de secule.

Reproducem acum acest cântec ast-fel după cum ni s'a comunicat.

Partea ântaiă.

întemeiarea Ţeligradulul (a Thebel din Egipet).

lancu a avut fiu pe Novac şi li s'a dat lor lumea, de s'a întemeiat pă-mêntul. Dumnedeù le-a dat putere să fie târî tmperaţK. Până eï au împerătit, Ţeligradul s'a făcut. lancu împerat o poruncă mare a dat, ca un om pe cal călare se mergă Intr'o di de vară cât o pute mere fi să vină sera pe alt loc. El sera a tras Indërët. Insă nu a maî putut mere înainte pe murg. N'a mal putut mere de un zid forte mare şi ţepăn. înaintea calului a fost un zid forte mare, în urma calului venia zidul zidindu-se singur; eră omu a grăit: eu, Domne! unde am plecat... că eu am plecat pe drum dirept şi acum înaintea mea e zid forte tare fi mare, şi In urma mea vine zidul zidindu-se singur, neveţlend pe nime lucrând, nicî zidind. Ér lancu împerat a grăit : Poşlf orul (?) mieù ... feri-te Intr'o parte, ca zidu să se Intâl-nescă, precum am poruncit. Călăreţul se feria fi zidul se 'ntâlnia, Ţeligradul se făcea ").

') Grimm, D. Myth. (1854) p. 489: Niederdeutschland, vorzuglich Westfalen, gebraucht hune gleichbedeutig mit riese.

') Prin înveţătoriul St. Ţarină din corn. Păucinescî.

') O tradiţiune analogă era cunoscută şi lui Lucrefiu (V. 1116). După întemeierea lu­mii, regii începură să construescă cetăţi:

Condere coeperunt urbe îs, arcemque locare Praesidium reges ipsei sibi perfugiumque;

Et pecudes et agros divisere... Cf. pag. 941.

r«rte* a doua.

Căderea Ţeligraduluî.

Dacă Ţeligradu se făcea, Lor în cărţi că le venia, Că Ţeligradul se-1 perdă. Dar săracu de Novac, El nu bea, nicî nu mânca, Nicî voia bună nu-şî da. I an c u sema ca-ï băga Şi din gură aşa-î grăia:

«Puiul taichiî, Novace, Ce ţi ţie tot pe cap? De când Ţeligradu am gătat, Tu n'ai bëut, n'aï mâncat, Voia bună nu ţi-aî dat». Sărac ti ne r¹) de Novac, Tinerel şi bun la cap, El din gură asa-mî grăia:

«Taică, taică lancule, Voia bună să mi-o dau? Turciî Ţeligradu-1 iau!» lancu din gură grăia:

«Puiul taichiî, Novace, Nu te teme tu nimic, De când eu am 'mperăţit Pe min¹ nime nu m'o bătut». Da săracu de Novac, Tinerel şi bun la cap, El din gură asa-mî grăia:

«Taică, taică lancule, C'acum nu-Î ca pan' acum, Las' se fiù eu împërat, Ţeligradu se nu-1 las. De cât fără Ţeligrad, Mal binl, taică, fără cap», lancu din gură grăia:

«Imperăţia nu-ţî dau. Ecă, eu 1-su moş bëtrân, Şi eu cu ce o să me ţin». Da săracu de Novac, El din gură asa-mï grăia:

«Taică, taică lancule, Noi cu împerăţia ta, Noi vom perde Ţeligradu». lancu din gură grăia:

«Puiul taichiî, Novace, Nu te teme tu nimic». Da 'mperatul hal turcesc, El un sol că trimetea:

«Ţeligradu să mi-1 dea, Orï la rësboiû să esă». Solu turcesc cum venia, Novac paloşu trăgea, Turciî pe loc amuţia, (lancu din gură grăia)»:

«Novace, tu eşî afară»! Novac afară eşia, Turcului fire venia. lancu, ca un om bëtrân, Făcu scrisore la Turcî, Că tril dmenî maî voinicî Triî dile se taie "n Turcî, Ce-a udi²) de la triî dile, Atât eî se stâpânescă. Şi atâta Turc o venit, Că 'n tril dile or tot tăiat, Ce o fost tăiând, Alt-fel venind. Triî dile s'or deplinit Şi Turci tot or maî udit, Şi ca vorba să nu-şî calce, El pe Turcî, că i-o lăsat De 'n Ţeligrad s'or băgat. Da săracu de Novac, Tinerel si bun la cap, Aşa rëû s'o supërat, Că de tată s'o lăsat Şi 'napol el s'o băgat Pe murgit în Ţeligrad ... Prinse Noyac a tăia,

') Epitet esplicativ al numelui «Novac». >) Udire, v. a rëmâné.

Turcimea aşa pica, Mal binl eu fira de cap».

Cum pică buruiana, lancu dacă-mî audia,

Când o atingi cu cosa, Pe Novac M mulcomia,

Ş'atâta o tot tăiat, Turcii de a nu mal tăia.

Până singur s'o mirat, Şi Novac se necăja

De asupra de Ţeligrad, Şi cu paloşu trăgea

Norii de ce s'or ruşat. Tot în zidu Ţeligrad,

Atunci lancu o venit Nime nu mi-1 mal vedea¹).

Către Novac o grăit: Novac din gură grăia:

«Puiul taichiî, Novace, c Fie cine o fi Împerat

Da aicea tu ce faci?» Se fie tot blăstemat...

Şi săracu de Novac, La Novac se se gândescă»...

Tinerel şi bun la cap,

El din gură aşa-mî grăia: D'oïl seracu de Novac,

«Taică, taică Jancule, Când era el Împerat,

Pagubă, că e pëcat, Lumea atuncea nu muncia,

S'a tëù cap de ar fi tăiat, Nici bani nu cheltuia,

De cât fără Ţeligrad, Bine lumea atunci trăia.

Saturn, scrie Diodor Şicul, după ce a fost învins de Dionysos-Osiris, a cercat peste ndpte să dea foc oraşului, şi apoi a fugit.

Memoria acestui episod ne apare şi în poema istorică română.

După ce Turcii (Arabil african^ ocupă Ţeligradul, Novac intră în cetate, în timpul serei, începe din nou lupta şi tăia o mulţime imensă de Turci, în cât se miră şi densul, de ce s'aû roşit norii de asupra Ţeligraduluî. în fine intervine lancul pentru pace, ér Novac supërat începe se dărâme zidu­rile cetăţii *).

lancul, care în poema de mal sus ne apare ca tatăl lui Novac, este din punct de vedere istoric una şi aceeaşi personalitate cu Ia n us din tradiţiunile anticităţil, al cărui nume poporal a fost şi la Romani I a n c u s.

în unul din cântecele cele vechi saliare ale Romanilor aflăm refrenul:

') Aceeaşi legends, Insă modificată după împrejurările geografice şi etnografice, a esistat cu privire la fortificaţiunile de la Troia. După Homer, mûrir ceî puternici al cetăţii Troia att fost construiţi de Neptun şi ,A p ol Io, ér după ce Grecii cuceriră Troia şi se în-ttfrseră cu corăbiile în patria, Neptun. şi Apollo distruseră cu un diiuviu zidul cel mare, pe care-1 construise Grecii lângă Hellespont, şi care a dispărut ast-fel cu totul (Horn. II. VII, 454; XII, 17; XXI, 445).

') Urmeză apoi în literatura poporală română o altă serie de cântece epice. Gruia, fiul mal mic al lui Novac (Typhon), începe de nou luptele la Ţeligrad si despre densul ⁸⁰ 'P"⁰⁰' ^cî * prădat de trei ori Ţeligradul şi ţera Ţeligradulul în lung si în kt (Marienescu, Balade, I. p. 75. - Bibicescu, Poesil pop. 299—303. — Frâncu, Rominii din munţii apuseni, p. 199-226. - Cat an ă, Balade, p. 130 - Şezătoarea (Fălticeni), l. ₁₀₈.

lancus lanes duonus cerus es, dunus Ian us, adecă, «lancu, lanes Domne, ceriul eşti, Ddmne lanu» ').

în acest refren, după cum vedem, preoţii saliarî întrebuinţeză treî forme ale aceluiaşi nume: lancus, lanes (de care amintesce şi Tertullian) şi lanu s, fiind-că, după principiile teologiei romane, se considera ca o nepietate, ca o lipsă de respectul religios datorit divinităţii, dacă în rugăciunile ce i se adresau, se omitea vre unul din numele, sub care a fost adorată vre o-dată *).

Despre domnia lui lanus peste ţerile din nordul Dunării de jos, mai avem o tradifiune, estrasă din cărţile cele sfinte ale Romanilor: că lanus avuse o putere, seu domnia, stabilita în regiunile celor doue Urse'), constelaţi uni, cari la astronomii şi geografii vechi mal purtau şi numele de «Ursa Ge­tica», «Geticum plaustrum» şi iGeticus polus» (v. p. 960).

lanus, ca rege al Scyţieî, ne apare şi în alte tradifiunl istorice. Romuald II, archiepiscopul din Salerno (1153—1181), pe basa unor fântâni mal vechi în­cepe Cronica sa ast-fel; «Cea de ântâiù etate a lumii este delà Adam până la di-luviu... în acesta etate se ridică regatul Scyţilor, unde cel de ântâiu rege a fost Ihannus» *).

*) Terenţiu Varro, (L.L. VII. 26), citeză următârele versuri dintr'un cântec saliar: Cozeulodori eso (var. Cozeulodoizeso). omina vero ad patula coemisse. lancus lanes duonus cerus es. dunus lanus ve vet pom melios eutn recum.

(Bergkius, Commentatio de Carm. Saliar. reliquiis.—Ni sard, Varron, 1. VII. 26).

Versul al doilea este un simplu refren, ce conţinea numele divinităţi! lancus-Ianus. în onorea căruia se cânta acest imn religios. Că duonus cerus are aici înţelesul de «Dom­nul ceriului» se constată şi prin refrenul colindelor române: «Ddmne Ler, Domn din ceriu», séù «Leru-î Demne, Domn din ceriu», şi prin cuvintele lui Macrobiu: «alii Janum coelum esse voluerunt» (Sat. I. 9). în timpurile lut August, cântecele saliare nu mai erau înţelese, nirf chiar de preoţi. Din acesta causa, s'aû mestecat în textele aceste nu numai cuvintele, dar şi literele cuvintelor. Copiştii nepricepêndu-le le transcriaù greşit. Cuvintele nedivisate Cozeulodoizeso, prin care se tncepe cântecul saliar de mal sus, sunt ase rectifica în forma: Colo-ze(s)u-doi-zeso, şi corespund ast-fel la primul vers din cele mal multe colinde române ale Transilvaniei: Colo 'n jos, m ai din jos. In ce privesce cuvintele: omina vero ad patula coemisse... ve vet pom me­lios eum recum», ele ne presintă o mare asemënare cu unele versuri din o colindă română: «Jos la umbra lor (a merilor), duşue, mişue d'un pat încheiat... vent de vară c'a bătut prin pometul raiuluî> etc. (Teodorescu, P. p. 77).

') Forma «lancus» ne apare şi în numele oraşului Janiculum.

*) Ljdl De mens. IV. 2: è îi UpaK^tatoţ 6 Itpof âvrrjţ... îova(iw a&riv ('Iav6v) elvat ttva (JooXsTai ţip' ixaTSpaţ ăpxtoo TeTefjjLEvTjV.

⁴) Chronicon Romualdi II Archicp. (Muratorii Rer. ital. SS. VII. 8, ed. Mediol. 1725): Prima mundi aeta» est ab Adam usque ad diluvium... Hac aetate Scitharnm reg-

In fine, încă o cestiune din doctrinele cele vechï ale teologieï pelasge.

După textul poemeï de mal sus, în fruntea dinastiei divine fîguréza lancul séù lanus, considerat în cântecele saliarî şi la Macrobiu ca o divinitate pri­mordială, ca o personificare a ceriului, Cerus séù Coelus, şi ast-fel identic cu Uranos din cosmogonia grecescă.

Aicî, începutul domniei lui lancu se aduce în legătură cu întemeierea lumii şi cu cea de ântâiû generaţiune de omeni. Aceeaşi tradiţiune teo- şi cosmogonică o aflăm şi la autorii romani. După cum scrie Augustin (Civ. Dei, VI. 9): et ipse Varro commemorare et enumerare deos coepit a con-ceptione hominis, quorum numerum exorsus est a Jano.

4. înfrângerea ţi marţea lui Osiris.

în unele poeme epice românesc! se mal celebreză şi astă-dl memoria înfrângerii lui Osiris în ţerile de la Dunărea de jos şi mdrtea sa.

în aceste cântece tradiţionale, Osiris este înfăţişat ca un Negru afri­can, fanatic şi ambiţios, numit G o l,-N e gr u de Dârviş >), adecă călugăr mahomedan din rasa Negrilor, fără haine pe el *).

După tradiţiunile egiptene, Osiris a fost prins şi tăiat în bucăţi de Typhon, fiul lui Saturn, însă, în cântecele istorice române, el este învins şi tăiat de însuşi Saturn, care figureză aici, ca şi în alte poeme române, sub numele sëû tradiţional de Novac.

Stilul, séù forma poetică, a acestor cântece bëtrânescï este în genul epic al anticităţil. Rësboiul lui Osiris cu Saturn este înfăţişat numai prin lupta singulară a celor doi căpitani adversari, după cum în Iliada lui Homer, Achille se luptă cu Hector (Grecii în contra Troianilor), ér la Virgiliu, Enea cu Turnus (Troianil în contra Latinilor) etc.

num oritur, ubi primus regnavit Ihannus. — La Arrian din Nicomedia "lovîoooî = 'I

') Despre triburile africane ale Negrilor din părţile de sus ale Nilului scrie Brugsch

Be y (Hist. d'Egypte, I, 2-e éd. p. 8): A la plus haute antiquité leurs tribus (les Nègres)

s'étendaient jusqu'à la frontière de l'Egypte ; à un certaine époque de l'histoire d'É-

gypte... les Nègres appelés dans les textes Kar ou K al, peut-être les ancêtres

es G ail a de nos jours, habitaient la contrée la plus méridionale du Soudan pharaonique.

') Osiris-Dionysos, scrie DiodorŞicul, a fost crescut în o pescere de la Nysa sub

onducerea (Jeiţeî Minerva (care se destinase fecioriei perpetue) şi unde densul avuse

^{ca ma}8>stru pe un aşa numit Aristeu. Probabil, că acesta pescere a fost un fel de casă

'giâsă séù mănăstire preistorică. Numai ast-fel ne putem esplica fanatismul Iui Osiris

numele sëû de călugăr, €Dârviş», ce i-1 atribue poemele epice românescl.

Textul acestei poeme după o variantă din Bănat ^l), este următoriul:

Colea jos şi mat din jos, La cea rară de şuşară, La cea mică de ciupară, Nu sciu, Domne, ce s'aude? Ce ţipă şi chiotesce Şi cu dinţii tot scrâşnesce, Şi de chiotele luî Pică frunda codrului,

Cine, Dômne, î-mî ţipa? Ţipă-mÎ Gol de D ar vi s, Tot ţipă şi chiotesce Şi cu dinţii tot scrâsnesce Şi din gură aşa vorbesce: «Dar crep, Ddmne, si pocnesc, Cu Novac se me 'ntâlnesc, Puterea se-ml ispitesc, Dilele se-ml odihnesc!»

Nime 'n lume nu-1 aude, Far' bătrânul de Novac Din frumosul seu cerdac. El din gură aşa dicea: «EI tu, Gruio, puiul neichil, Ean, tu bine să te ducî, Colo 'n vale 'n codru verde, Nu sciu bine ce s'aude, Că ţipă şi chiotesce Şi cu dinţii tot scrâsnesce Si de chiotele lui Pică frunda codrului».

Gruia cum î-mî audia, Sus pe cal se arunca Şi prin codru î-ml pleca, Nici prea mult nu î-mî umbla, Dar cu cine se 'ntâlnia? Cu Gol-Negru de Dârvis, Golu-Î, Domne,'n pelea golă, Pele negră ca de smolă²), Pelea negră î-mï plesnesce,

Sângele î-mî podidesce, Sabia 'nţemplată 'n şold, Tot vorbia şi-o tot mâna: «Dar crep, D6mne, şi pocnesc, Cu Novac să me 'ntâlnesc, Puterea să-mî ispitesc, pilele se-mî odihnesc».

Când Gruia că mi-1 vedea, Gând de morte 1-1 prindea Si-înapol că se'ntorcea, La Novac că se ducea Şi aşa din graiu grăia : «Audî, taică, dragă taică, Când pe mine m'aî făcut Mal bin' capu se-mî fi rupt, De cât eu se fi vëdut Pe Gol-Negru de Dârvis, Că-î gol, taică, 'n pelea golă, Pele negră ca de smolă, Pelea negră i plesnesce, Sângele H podidesce, Si aşa din gură vorbesce: «Dar crep, Domne, si pocnesc Cu Novac să me 'ntâlnesc Puterea sa-mï ispitesc, Pilele se-mî odihnesc».

Când Novac î-mï audia, în chilie se băga, Lapedă tôle domrtescï Şi-îmbracă călugăresc!. Călugăre se făcea, Sus pe cal se arunca Şi prin codru î-mî pleca. Tot mergea, câtu-mî mergea, La şusarâ ajungea, Cu Dârvis se întâlnia.

Când Dârvis că mi-1 ochia, Bună diua că mi-I da

«) Corcea, Balade poporale, Caransebeş, 1899, p. 95—100. — Alte variante la Ma­ri an u, Poesil pop. I. (1873) p. 73; Alexie!, Texte, I. p. 1.

») Cea maï vechia statua a lui Osiris încă era de colore negră. —Athenodori Tarsensis fr. 80: [itXâvtepov te xp^t"^{1 ToS} àfàV"⁰? (F^raB- H^|St- B^r- W- *⁸⁸)- ~~ Picrret (La Gr. Encycl. t. XXV, p. 639): Dans quelques anciens manuscrits, il (Osiris) est représenté avec un visage noir.

acest cântec tradiţional, în care se comemoréza rësboiul cel mare al
Şi din gură aşa striga : «Morţii tëï, mëï gugă negră, Să sciî că te-omor, nu-î şagă, Că de-acas¹ când am plecat Aşa tare am jurat: Cine-o veni "naintea mea La toţî capul jos le-o sta!»

Dar Novac aşa-î (Jicea: «C* eu nu sunt gugă negră, Ci sunt mic de covăcel, D'ales ferul din oţel.» Şi Dârviş când aud>, Aşa bine că-î părea Şi din gură aşa dicea: «Mëï, tu mic de covăcel, D'ales ferul din oţel, Ean, na tu sabia mea, Multă blagă-am dat pe ea, Vedî bună o fi de ceva».

Novac sabia lua, De nicovală mi-o da, De doï stânjinï se lungia, De treï palme se lăţia, O-dată o fluştura Şi din gură aşa dicea: «Mëï, Gol-Negru de Dârviş, Ea, se nu té maï căiescî, Cât pe lume maï traescï, Câţî bani pe sabiă-aî dat; Ci tu bine te căiesce, Pe-a cuî mână se găsesce, Că nu-su mic de covăcel D'ales ferul din oţel, Ci-su bëtrânul de Novac, Ea, te uită, ce-o se-ţî fac!» Sabia de cic lua Şi 'n doue o îndupleca Ş'unde în Dârviş că î-mî da, Pe doue locuri î-1 tăia, în treï dărabe-1 făcea.

Dârviş rëù t-mï maï căuta Şi din gură aşa dicea:

în

«Că nimic nu m'o stricai» Dar Novac i rëspundea:

«De nimic nu ţi-o strica,

«Ean, clinteşte-te o ţtrăl» Când Dârviş mi se clintia,

în treï dărabe pica... Pleca Novac şuerând,

Cu murguţul boestrând...

Ceva'n minte-şî aducea

Şi din gură aşa grăia:

«Uite, bată-1 Precesta,

Dar că bine l'am tăiat

Şi 'n inimă n'am căutat,

Că ce inimă-o avut.

Patru-decï de verï am avut

Pe toţî, el mi-a perdut».

înapoi că se'ntorcea

Şi pe loc î-1 despica,

Inima'n doue tăia.

Din inimă ce eşia?

O năpârcă î-mî săria,

După Novac se lua,

Novac fugia,

Năpârca curea.

Unde Novac tăbăria,

Pe spate î-mî cădea,

Sabia lângă picior punea,

Când năpârca-1 ajungea

Dintr' o-dată-1 înghită,

Sabia 'n lături trăgea

Şi năpârca-o despica.

Din năpârcă ce eşia?

Treï bârdaunï î-mï săria,

După Novac se lua,

Tot fugia, câtu-mî fugia,

La un plug se abătea,

Grapa de la plug lua,

Bârdăunil omora.

La cerdac că se ducea,

Cu Gruia se întâlnia,

Mare gostie făcea.

lumiï meridionale în contra lumiï de nord, ne presinta un deosebit interes elementele istorice ale religiuniî osirice.

Principiul acestei transformări a individului, dupâ marte, era înfăţişai prin figura simbolică a unuî scarabeu (scărăbus, bârdăun), insectul ce sacru al religiunil osirice ¹), al căruî tip se mat găsesce şi astă-dî in re giunile superiôre aie Niluluï (Ethiopia, Nubia).

în vechile morminte egiptene, se punea f n pieptul mumiei un scarabeu tăiat din petra dură şi ferecat cu aur '), simbol magic al acestei meta-morfose.

în fine, mal notăm aici, că In vechia religiune egiptenă, Osiris, ca divinitate a soYeluî, mal era indicat prin figura scarabeului şi a unul serpe urieş, dupâ cum spunea preotul şi istoricul Manetho »).

5. Rlsboiul lut Joe eu Saturn in poemele epice române.

în literatura poporală romană mal avem tncă o serie de poeme epice, in cart se cântă rësboiul cel faimos, al lui Joc în contra luî Saturn.

în aceste poeme, Satura figureză sub numele sëù tradiţional de Novac, ér Joe este numit lovită şi Iova.

Acest lovită este un fiu natural al lui Novac. Mama sa, una din cele mal făimdse femei de lume, este numită Litva, Lidva, Livda, Lida şi Uita.

Litva era cunoscută şi tn tradiţiunile grecesc!. Ea este una din curtisanele celebre ale timpurilor antehomerice. Aventurile eï se vëd a fi fost fdrte multe.

La Cedren, ea figureză sub numele de Lytva *) şi este mama lui Te-leph, supranumit Latinus, al cărui regat se afla în părţile meridionale ale Dunării «O.

Sub numele de L e d a •) şi L y d a ^T), ea este una din ibovnicile cele mal distinse ale lui Joe şi Hercule, ér sub numele de Libya ⁸), ea este o fică a Oceanului (Istrulul), pe care o luase tn căsătoria Neptun.

în fine, se mal numiaù în anticitate Lydae (AWai) preutesele luï Bac­chus ^J)i carï celebrau cultul acestuï (Jeu în timpul nopţii, când comiteau tote escesele, tôte scandatele şi tôte infamiile.

Istoricul Philo din Byblus ne spune de asemenea, că ijeiţele cele vechî au fost de regulă curtisane publice, cari-şî vindeau pentru câştig iubirea şi favdrea lor la top, pe câfî i tntâlniaft ').

Lupta luï Novac cu lovită se petrece, după poemele epice române, în aceeaşi regiune a Daciei, unde se întemplase şi lupta lui Saturn cu Joe, la Muntele sec*) de lângă Cerna, din care face parte şi délul numit Pre-gleda, gr. Phlegra.

Scenele de rësboiù sunt înfăţişate şi aici numai prin luptele singulare ale căpitanilor.

Textul acestei poeme, după o variantă din Muntenia ⁴), este următoriul:
Sub seninul cerului, Şi lui frate-so spunea:

La aripa norului, «Alei! frate Balabane,

La ceardacu lui Novac, Nu me vedï c'am măturit

Mare masă-ml este întinsă, Ş'alt voinic nu m'a rësbit.

Dar la masă cine-mî sade ? Colea la Muntele sec,

Sade bëtrânul Novac, Unde voinicii se 'ntrec,

Cu frate-sëù Balaban, Tare strigă d'un voinic,

Vesel beau şi ospëtaû, Strigă noptea tot şoimesce,

Temă de nimeni n'aveau. tncă diua voinicesce:

Când fuse cam la beţie, Cu cine se se lovescă

Colea'n dalba veselie, Inima se-şl isbândescă>.

Novac, măre, se scula, . Novac atunci ce-ml făcea î

Afară că-ml şi eşia, în celar că mi-şl întră,

Cu urechia că trăgea. Din cinci sute busdugane

Colea la Muntele sec, Alegea unul mal mare,

Unde voinicii^B) se 'ntrec, La cântar că mi-1 punea

Tare strigă d'un voinic, Cinci sute oca trăgea,

Strigă nôptea tot şoimesce De genunche că-1 trântia,

Şi încă diua voinicesce: De rugină-1 scutura,

Cu cine se se lovescă, Ca laptele î-1 ftcea,

Inima se-şl isbândescă? Ca serele strălucia,

In casă, Novac intra în busunar că-J băga,

') Athen. V. 198 (ap. Pauly, R.-Encycl. v. Lydae).

*) Philonig Hist. Phoen. fragm 2, în Fragm. Hist. gr. IV. 566.

•) Charta României meridionale (1866), Col. I. Ser. 4.

*) Ţara noua, revistă. An. III (1887) p. 124. — Alte variante ale acestei poeme ni s'au comunicat din corn. Găvănescî (Buzèû), Glâmbocata ţi Mânesd (Dâmbovlţa), Bragadir şl Tătăresc! (Teleorman).

) In poesia eroică română, cuvêntul «volnic» este sinonim cu «vîtéz». In varianta delà MănescI (Dâmboviţă): Tot la Muntele sec, | Und¹ vitejii se întrec.

De loc dosu ci mi-şî da

Şi din guri(ă striga:

«Aleï! tu voinic sărac,

Ce n'aï minte de leac,

Ce tot strigi la viteaz bun,

Cu care se te lovescî,

Inimeï së-tï isbândescï?

Nu me vetjï c'am măturit

Ş' alt voinic nu m'a rësbit,

De Novac n'aï audit?»

— «Dacă eştî credï tu Novac,

Nu-ţî bag sernă ca la un dovleac,

O se-ţî trag un busdugan

Se me ţii minte un an!». Dar Novac se necăjia,

Busduganu că scotea,

De codiţă-1 apuca Şi 'n voinic M îndrepta, Mergea pe cer văpăind Ca Sfete-Petre trăsnind.

Dar voinicul sărac în călcâiu se rësucia, Busduganu că-1 prindea Şi-lnderet că-1 trimitea; De tare ce l'a svêrlit, Treï peniţe i-aû sărit, Pe Novac mi l'a lovit, L'a lovit, l'a mântuit, La treï dile s'a tredit. Când el, frate, se tredia, Busduganu că-şf lua, După el că-mî şi-1 trăgea, La ceardac că ajungea Şi din gură că-ml dicea: «Aleï l frate Balabane, Nu me yedï c'am măturit Ş'alt voinic nu m'a rësbit? Dară asta ce se fie?» Balaban nu adăsta, în celar că mi-şî intra, Din opt sute busdugane Alegea pe cel mal mare, La cântar că mi-1 punea,

Trăgea opt sute oca.

De genunche mi-1 trântia,

Ca laptele i-1 făcea,

Ca serele strălucia,

La Muntele sec alerga,

Tare din gură striga:

«Aleï! tu voinic sărac,

Care n'aï minte de leac,

Ce strigï noptea tot şoimesee,

Diua încă voinicesce,

Mereù strigï la viteaz bun,

Cu care se te lovescî,

Inimeï së-tï isbândescï?

Nu me vedï c'am măturit

S'ait voinic nu m'a rësWt,

De Balaban n'aï audit?»

— «Mëï, frăţie Balaban,

Când ţi-oî da un busdugan,

O să me ţii minte un an!»

Balaban se necăjia,

Mâna'n busunar băga,

Busduganu că scotea

în voinic că-1 îndrepta,

Mergea pe cer vîjăind,

Ca Sfete-Petre trăsniad¹;

Dar voinicul sărac

în călcâiu se rësucia,

Busduganul că-1 prindea

Şi-înderet 1-1 asvêrlia,

De tare ce l'a asvêrlit,

Cincï peniţe i-aû sărit.

Pe Balaban l'a lovit,

L'a lovit, l'a mântuit,

Ceas de morte l'a găsit,

Pulberea l'a acoperit,

La opt dile s'a tredit.

Dacă el se descepta,

Busduganul că-şî lua,

De codiţă că-1 trăgea

La ceardac că mi-şî mergea

Şi luî Novac că-î dicea:

«Aleïl frate cretjî») Novace,

Dar acesta ce se fie?

«) O formă epică poporală a legendei despre fulgerele, ce le aruncase Joe asupra Titanilor. ») Erdre. în loc de « C r e s Novace».cum este numit Novacsi alte poeme tradiţionale romane.

Haï frate, së-1 întrebăm, Cu de-adins së-I cercetăm, C ort ne-o fi vr'un verişor, Orî frate, vr' un nepoţel, Că prea este viteaz el» »). Acolo, el ded mergeau Şi pe voinic întrebau: tAleîl tu voinic sărac, Care n'aï minte de leac, Am venit s& te 'ntrebăm, Cu din adins se cercetăm, Cori ni-î fi vr'un verişor Ort frate, vr'un nepoţel, Că-d tu vedl c'am mături t Ş'alţl voinici nu ne-aû rësbit?» Voinicul le rëspundea, Că lovită M chema, Ş'apoÎ, măre, cuvênta: «Aleïl bëtrâne Novace, Şi tu frate Baiabane, Maica mi-a fost veduviţă,

La uliţă,

La drumu Ţărigradulul, La schelea împëratuluï. Maicăl că i-a nimerit, într'o $ că i-a sosit, Doi delii împerătescî »): Unul nalt şi subţirel, Par* că-r tras printr'un inel; Altul nalt şi cocoşat Şi de piept mi-e găvănat,

De genunche apropiat,

Barba-I era cât grapa,

Sèmëna eu Dumnia-ta,

Oi maica s'a măritat,

Din cel voinic sunt eu fapt».

Var. c (Şi la Li t v a) au nimerit, Au nimerit si poposit, Treî deliî ImperătescI: Unul betrâoul Novac, De care teme ua Impérat; P'altul chema Bălăbin, De care teme un divan; Altu-I lovită, fèt frumoa, Care 'n lume n'a mal fost, Au cerut vin nemësurat... Vin nemësurat le-a dat... Şi de doi că s'a curat, Da, de unul n'a scăpat, De Savaï bëtrân Novac, Şi-a dormit cu el în pat, Dimineţa s'a sculat, I-a dat apă s'a spëlat. Ca unul Zeu bărbat (Ibid. Ca unuî Zeu ImpS-

rât). Şi pe mine că m'a fapt» »).

Novac sema că-I lua,

Inelul că-1 cunoscea,

în braţe că mi-1 lua,

în faţă M săruta,

Cu toţi la ceardac mergea...

Aşa In varianta din Glâmbocata: «C'ila e Cres Novac, Cres Novac, Baba Novac». După Arrian din Nicomedia (fragm. 70), Kprjţ a fost un rege din Creta, care ascunsese pe Joe, fiul luT Saturn în muntele numit Diete. Esiita aşa dar încă In anticitatea grecescă o co­nexitate tradiţional» tntre Saturn, tatăl Ini Joc, si regele numit Cres. Mal notăm, ci Frigienu" nurniau pe Saturn Acrisias (t. Tocilescu, Dada, p. 853).

^l) In voturile, ce le făceafl FraţH ArvaH pentru învingerile împeraţilorromani, se mal Invoca fi ajutoriul lui lovis victor, considerat ca divinitate deosebită de luppiter optimus maxlmua. A se vede la Henzen voturile Fraţilor ArvaH din a. 101, când Jrajanj)lecă la rësboitt asupra Dacilor.

') Delila (turc.), ostaş călăreţ, cu deosebire din garda imperială, erou. —In alte va­riante romanescl, to loc de î-3 «delii tmperătesd>, aflăm cuvintele: «Treî voinicT Inchi-veraţl, calări pe trei pul de hap».

') Dupl varianta din MănescI (Dâmboviţa) In colecţiunea nostră inedită.

fn acesta poemă se mal face amintire de un episod particular din tim­purile străvechi. După istoricul Thallus (sec. l), Bel u s, regele Chaldeeî şi Assyrieî, dase ajutoriù lui Saturn în reaboiul ce-1 avuse cu Joc *),

Acest Belus figureză în poema epică de maî sus sub numele de Bala-b a n. El este frate cu Novac, după cum, la istoricul Philo, Belus este Frate cu Saturn II.

Belus, sub numele de Baliga n, ne apare şi în poema istorică germană Biterolf *). Mama lui Belus a fost, după tradiţiunile vechï, Libya, flea Océa-nuluï •) séû Istrulul. In poema germană, Baligân este din Libia (Libya). Belus domnesce peste Chaldea şi Assyria, Baligân peste Persia *), ast-fel că numele € Baligân» din poema germană ne indică, cât de vechia şi respândită a fost o-dată forma de «Balaban» in poesia poporală eroică ').

în fine, maî este de remarcat caracterul epic archaic al poemei istorice române de maî sus. Armele eroilor sunt prodigiose; ele întrec armele Beilor şi eroilor lui Homer; forme vechî de stil, destinate se înalţe sî maî mult vir­tutea şi gloria eroilor.

Cuvinte şi espresiunî vechi, aflăm în textul acestei poeme: mături t •» înaintat în etate, fapt = făcut, măritat = însurat, teme = se teme, s'a curat = a scăpat, zeu bărbat şi zeu tmperat.

6. Saturn sub numele de Cronos^ Carnubutas fi Vodâ,

Grecii numiau pe Saturn Cronos, şi teologia grecescă a cercat maî târ-diù se identifice acest nume cu XP^voc, înfăţişând pe Saturn ca un simbol al timpului.

Originea numelui însă nu este grecescă. Forma primitivă a acestuï cuvent aparţinea limbel poporale barbare, séû din părţile de nord ale Eladeî.

Unul din regii ceî maî vechi aî Geţilor a fost Carnubutas "), un nume, care la Sophocle ne apare numai cu forma de genetiv, X*pvaj3ôvtôç'^T).

>) Thalll fragro. 2 in Fragra. Hist. gr. III. 517:

>) Grimm, Deutsche Heldensage, p. 149: and Baligân von Libia, dor haet ui Persia | wol ahtzec tusent heiden.

«) Malalas, Chronogr. p. 30. — Fragm. Hist gr, IV. 5*4. 15.

<) Numele lui Belus străbătuse departe în Asia. După Cicero (N, D. III. 16), al 5-lca Hercule era numit In India Belus.

<) De notat, ca un fiû al lu! Belus ne apare sub numele de Babylon (p. 966, notă 5).

<) Hyffini Astron. II. 14:... Carnubutam Getarum regem ... qui eodcmtempore regno est potitus, quo primam semina fragum mortslibus tradita existimantor.

') Sophocllg fragm. 339: Kotl Xapvapfivroţ, 5ţ Trcâv &p%n t avu v.

După Hygin, Carnubutas trăise în timpurile când s'aù distribuit ômenilor cele de ântâiû semenţe de cereale. Carnubută a fost aşa dar unul şî ace­laşi cu Saturn séù Cronos, numit în teologia romană: deus frugum Sa-turnus frugifer Augustus.

Sub forma de «Carnubutas», noi avem aici un nume compus.

în limba română, earn (adiectiv) însemneză strâmb¹), gârbovit, lat curvus, gr. xopu>v6c, germ. krumm, cuvent ce se întrebuinţeză adese-orî spre a indica diformităţile fisice ale corpului omenesc *).

Saturn, după cum scrie monachul Albericus, era înfăţişat în picturile antice, ca un om betrân, cărunt, cu barba lungii şi gârbovit¹).

Aceleaşi calităţi fisice le are şi Saturn sub numele de Novac, în poe­mele epice române, el este: nalt, cocoşat, de genunchi apropiat, de piept cam găvănat şi cu barba pana la brâu <).

După cum vedem, terminul dn Cronos a fost la început numai un simplu epitet al lui Saturn, ce indica diformităţile sale fisice, ca «homo curvus> (xopwvfo cocoşat, cam), după cum un simplu epitet poporal a fost şi nu­mele de «Saturn» la Romani. Aceeaşi părere o avuse în anticitate şi scrii-toriul Olympiodor, că numele luî Kpivoc derivă delà xopwvéç, strâmb séù earn⁶).

Venim acum la a doua parte a acestui nume compus: la Hygin butaş, la Sophocle sûvtoç, forme mal mult, seu mal puţin, alterate.

Aceste cuvinte corespund la un termin vechiû poporal, identic cu ro­mânescul «Vodă».

Pe o inscripţiune romană, descoperită la Sarrnisegetusa, se face amintire de o divinitate assyriană Mana-vat (pag. 966), un nume ce ne apare şi în cântecele epice române sub forma de Manea Vodă •).

') Cf. Fran cu, Românii din munţi! apuseni, p. 274: Cârnă-]emne = Strâmbă-leniDe.

') In limba slavă vechia, krănu, mutilus, deriva cu totul din altă rădăcină, de Ia sanscr. kr =s tăiare.