Graiul românesc din Sêfdû

') Quintng, Post horo. III. 750.

«) Euripid. El. 475. — Pindar. Ol. XIII. 90.

') Oîidil Metam. IV. 797. — Apollod. Bibi. II. 4. 2. 12.

•) Rev. «Ţara noua. An. II., p. 366. — Variantă din c. Mănescî (Colecf. nostră).

') Vlrgrilil Georg. I. 13.

totul înţelesul adevërat al unor versuri¹ poporale. Forma primitivă a acesteï ideî o mai aflăm şi astă-dî în cântecele epice române. Nu calul, ci furca fântânei, de care erau legate arcanele, a eşit din păment¹).

Un aşa numit 2/cccav figureză şi în lista regilor păstori²), carî au domnit în timpurile vechi peste Egipet şi carî erau identici cu regii dinastiei di­vine, ce începe cu Montu seu Uran.

Onor! imperiale i se atribue lui Moş Stan şi în poemele epice române. El a fost înmormântat în «gradina împerătescă» din Moldova '), un loc de repaus şi de fericire eternă, ce corespunde la «gradinele vieţii de veci» din tradiţiunile pelasge, grecescl şi egiptene, cari la început au fost privi­legiul esclusiv al unui numër mic de regi, de eroi şi omeni nobili.

în literatura grecescă, Neptun este numit Ïïoaec5ô&v şi IToCTeiSâv *); însă eti­mologia acestui nume a rernas până astă-dl obscură.

în limba rusescă de astă-dî, cuvêntul posaditi, însemneză ca face pe cine-va se încalece» (faire monter quelqu'un à cheval), ér sub cuvêntul posadka se înţelege ţinuta, orî şederea unuï călăreţ pe cal (tenue, assiette d'un chevalier à cheval). Amêndouë ^B) aceste cuvinte însă nu au de a face nimic cu verbul posaditi, «a planta» (planter), fiind-că nu derivă din aceeaşi rădăcină.

în forma sa primitivă, cuvêntul ITocieiScôv, ori IloaetSctv, se vede a fi compus din fnTtoc, «cal» şi din ISofiat, şed (e£o£, scaun), după cum la Pindar, Diana are epitetul de foraoséa, equorum agitatrix ⁶). ïïoaetSfiv are ast-fel înţelesul de «equo sedens» séû «equo insidens», cel ce séde pe cal seu călăreţul, după cum acesta se confirmă si prin epitetele de famoç si equester; aceeaşî numire, însă sub altă formă.

IV. Dardan (Dercunos, DraganesJ.

Un alt rege, care domnise în nordul Dunării de jos a fost Dardan, nepot al regelui A11 a s din téra Hyperboreilor séû delà munţii Riphel (Carpaţî).

După Diodor Şicul, Dardan a fost un rege al Scyfilor (păstori) şi el î-şî părăsise ţera, fiind-că Joe ucisese pe un frate al seu ⁷).

') Teodorescu, Poesil pop. p. 689: când din cap se scutura, furca din pâment eşia.

') Manethonig Fragmenta, în Fragm. hist. Gr. II. 567—568.

») Teodorescu, Poesiî pop. p. 692. — ') C. I. Gr. nr. 1335. 2254.

') Makaroff, Diet, russe-français (1900), p. 679.

') Pindar! Olymp. Ill, 27; Isthm. IV. 35.

') Dlodori Sic. IV, 43: Aapîdvou too Ïxu8

Emigrând din Scyţia în insula Samothrace, ér de aci trecând în Asia mică, Dardan a întemeiat lângă ţermuriî Hellespontuluî oraşul Dardanum seu Dar dani a, numit maï târdiù Troia, şi a devenit ast-fel primul pă­rinte şi fundatoriù al dinastieî troiane ^J). Pe sora-sa o chemase 'Apfiovfa *), adecă Armâna, Ari mana (din ţera Arimilor).

Dardan în tradiţiunile grecescï, maï figureză şi sub numele D e r c u -nus»), ér la poetul Avienus, el este numit Draganes, unde se spune tot o-dată, că descendenţii sëï se aflau stabiliţi în ţerile cele frigurdse ale nordului *).

Acest Dardanus, Dercunus, ori Draganes,, nepot al titanului Atlas, este numit în poemele tradiţionale române «Drăgan din Bărăgan, nepotul lui Moş Stan» ^B), al aceluiaşi Stan, care, după cum am vëdut mal sus, re­présenta în cântecele epice române pe Atlas, şi pe Neptun.

Drăgan din poemele poporale române, întocma ca şi moşul sëù Stan, se ocupă numai cu împletirea arcanelor şi prinderea cailor liberi, ce retăciau pe câmpia Bărăganului •).

Aceeaşi vieţă postorală o aveau la început şi descendenţii lui Dardan 'de pe ţermuriî Hellespontuluî. Homer ne spune, că fiul lui Dardan, Erichthoniu, avea 3000 epe, ce păsceau pe câmpiile cele palustre de lângă Hellespont, din cari 12 epe erau din rasa cea nobilă Bopéaç (de méda-nôpte); ele săltau peste spicele semenăturilor fără se le atingă şi treceau în cursul lor cel repede peste valurile înfuriate ale mării celei vaste ⁷).

Ast-fel, după tradiţiunile istorice, vechil locuitori al oraşului Dardan din Asia mică, se v£d a fi fost numai o simplă colonia a Scyţilor păstori, a crescătorilor de cal de lângă Istrul de jos.

») Yirg. Aen. VIII. 134: Dardanus, Iliacae primus paterurbis et auctor, | Electra... Atlantide cretus.

») Arianul Nicomed. fr. 65.-DIod. Sic. IV, 75; V, 48. — «) Apollod. Bibi. lib. II. 5.10.9.

«) Arieni Ora mar. v. 196—198: pernix Ligus | Draganumque proles sub nivoso maxime septentrione collocaverant larem.

^s) Teodorescn, P. p. 688.—Rev. Ţara nouă, An. II. p. 749.—Tocilescn, Mater. 1271.

Ér O r aga n din Bărăgan, Nepoţelul luî moş Stan ... Numai la harcan pletea ...

«) Rev. Ţara nouă. An. II. p. 749:

El la puţ că mi-şî venia... Arcanele că 'ntindea Şi pe furcă-rai t'ăşura.

') Homer. II. XX. 215. — Cf. ibid. II. XIV. 307. Idea împrumutată din cântecele po­porale ale Pelasgilor de la Istru. N ego e seu, Balade, p. 21:

Murgul pasul că l'a dat, Feste Dunăre a sburat.

Murgule, voinicule,

Haide 'n pas cu mult mal tare,

S6 trec Dunărea ăst' mare.

Troianiï, descendenţii lui Dardan, au de asemenea la Homer epitetul de , equum-domitores ').

V. Danaus (Armais).

în istoria timpurilor pelasge se face adese-orï amintire de un rege vechiû, ,. f_arnjlia Arimilor, numit Danaus, al câruï nume adevërat, după cum ne spune istoricul ebreû Flaviu Joseph, a fost Armais ^!).

Danaus este un fiû al lui Belus, care în cântecele epice române e numit

Balaban.

Despre acest Danaus se spunea, că el domnise în Libya şi avuse 50 de fete din mai multe soţiî. Una din soţiile sale era numită Atlantia '), adecă din regatul M Atlas.

Persecutat de fratele sëù Aegyptus, pentru neînţelegerile ce le avuse în privinţa drepturilor de domnia, Danaus fuge cu fetele sale către părţile de nord ale imperiului El vine în ţera numită Argos, peste care domnia Pe-lasg, şi cere de la acesta protecţiune şi un loc pentru descălecare, spunêndu-ï că după origine, densul încă este tot din némul locuitorilor din Argos *). în urmă, Danaus ajunge Domn peste ţera acesta.

Sub numele de Argos, autorii grecescï înţelegeau de regulă provincia Argolis din Pelopones. A esistat însă un Argos şi în Scyfia şi un alt Argos pe teritoriul Pheacilor, cari locuiau în apropiere de Cyclopï⁵), orï cu alte cu­vinte în nordul Thraciel.

«Argos», în limba grecescă, însemnézà «câmpia», «şes de arătură» şi «te­ritoriu locuit de o populaţiune agricolă».

Din punct de vedere istoric, Argosul din tradiţiunile despre Danaus este unul şi acelaşi cu teritoriul numit «Gaea» şi «Terra» din nordul Thraciel, lângà Oceanos potamos. Aşa spre esemplu, după Stephan Byzantinul, caii lui Neptun, păsceau în Argos, ér după tradiţiunile homerice şi hesiodice lângă Oceanos potamos din nordul Thracieï. Ţera numită «Argos», în care des­căleca Danaus, are la Eschyl numele de A p i a ; la Herodot însă, Apia are ace­laşi înţeles cu Tf} séû Terra, teritoriul cel divinisât de la Oceanos potamos.

Istoria epică a lui Danaus se petrece pe pământul Elladel şi în regiunile de la Dunărea de jos,

La Homer, Grecii sunt numiţi adese orî D an ai, după numele lui Da­care domnise peste Ellada.

') Homer. II. IL 230. - ») Flaring loseph. c. Ap. L 15.

') Apollod. Bibi. lib. II. 1. 5. — «) Aeschyll Suppl. v. 12 seqq.

') Steph. Byz. v.

în cântecele epice bulgăresc!, acest Danaus ne apare sub numele de Dan ban, Dan voivodul, Dan voivodul român şi Dan voi­vodul Valachiel, maî tot-de-una încălecând şi gata se plece¹). El are maî multe stăpâniri, pe malul mării, pe malul Dunării şi pe munţi. Poemele bulgăresc! mal vorbesc despre fetele sale şi despre fuga sa în Téra roma­nes că. Ast-fel într'o colindă din fundul Bulgariei se dice: Se gândesce ore voivodul Dan să fugă în Ţera românescă, ori să facă pradă ? Ne­vasta lui este adusă din «ţeră străină», de lângă Marea negră; o alusiune, după cum se vede, la soţia sa numită de autorii grecesc! Atlantia.

Acest Dan figureză în cântecele bulgăresc! mal mult de cât toţi cei-lalţl voivod! români la un loc. Amintirile sale epice sunt legate mal mult de teritoriul de dincolo de Dunăre, de Mesia vechia, unde se vede că domnise la început Tete elementele, ce ni le presintă aceste poeme bulgăresc!, sunt antice, ast-fel, că personalitatea istorică a lui «Dan ban» aparţine unor tim­puri forte depărtate.

în istoria Ţerel românesc!, familia Danilor este vechia.

Un Dan-vodă domnise în Oltenia încă înainte de întemeierea statului ro­mânesc prin Negru Vodă.

Despre acesta familia scrie Archiepiscopul Strigonulul, Nicolae Olahus următdrele: «încă din timpurile strămoşilor noştri! si până în dilele nostre au fost doue familiïîn ţera acesta (Valachia mare), formate la început din aceeaşi casă, una a Danilor de la Dan Voivodul şi alta a Drăgu-lescilor de la Dragul Voivodul (seu a Basarabilor). Din aceste doue fa­milii se aleg voivodj! legitimi al acestei teri» «). «Cronica nostră cea vechia», scrie Nicolae Olahus în alt loc, «ne spune, că teritoriul Daciei unguresc! a fost o-dată locuit de Dani, însă înspăimentaţ! de venirea Hunilor, el au emigrat cu familiile şi cu omenii lor în ţinuturile maritime de medă-nopte, cari se numesc astă-dî Dania şi Norvegia» ³).

Tot ce putem culege din acesta tradiţiune istorică este, că familia Dan ar fi domnit în Ţera românescă şi în timpurile Hunilor.

») Şezătoarea (Fălticeni). An. IV. p. 11. 15. — Hasdeu, Etym. magn. Tom. IV. In­troducere, p. CLVI.

») Olahns, Hungaria et Atila (Vindob. 1763) p. 55: In hac provincia (Valachia magna) a maiorum nostrorum temporibus, ad nostram aetatem, duae fuerunt fami-liae, in initio ex eadem domo ortae; altera Dana a Dano Vaivoda, altera a Dragula, D rag ul an a... Ex his legitimi creantur Vaiuodae.

') Olahttg, ibid. p. 12: Tradit vetus nostrum Chronicon, D a ci a e huius Hungaricae re-gionem, olim Dan o s coluisse, hosque metu postea Hunnorum advenientium perculsos, ad ea maritima septentrionis loca, ubi nune Dania est et Norvegia, cum suis migrasse.

XL. — DURATA MAKELUI IMl'ERIU PELA8G.

încheiam aicï seria celor maï iluştri regi din dinastia divină a imperiu­lui pelasg.

în timpurile preistorice, gintea pelasgă avuse o estensiune vastă geografică. Ea formase tot-o-dată şi o mare unitate politică, un imperiu enorm.

Reşedinţa principală a acestor regi se afla în nordul Dunării de jos, pe pămentul Daciei vechi. Acesta o confirmă tradiţiunile geografice, ce le aflam la Homer şi Hesiod, şi acesta résulta din istoria cea sacră a Egiptenilor, Fenicienilor, Assyrienilor şi Perşilor.

Memoria acestor regi glorioşi trăesce şi astă-dî în tradifiunile poporale ale terilor române de la Dunărea de jos.

în cântecele epice şi religiose ale poporului român se vorbesce despre puterea şi virtutea lor cea mare, despre resbdiele şi faptele lor gloriose, cum şi despre fericirea cea legendară a genului uman în timpurile aceste.

EI sunt onoraţi cu titlul de împeraţl '), de zeï-împëratï »), ficiori de împeraţî; ⁸), crai ⁴), Domni, viteji şi căpitani ⁶). EI se luptă pentru onor! împerătescI⁶)şi priită insemneîmperătescî⁷). Cur-

împărăţia nu ţi-o dau, Ecă, io i-s moş bëtrân Şi eu cu ce o se me ţin.

Marcul răspunde:

Im perăţia o fi a mea,

C'acum eştî pe palma mea.

>) Novac cel tênër, ţi tatăl seu lancu, p. 1003:

Taică, taica lancule ... Las' se fiu eu impêrat... Ţeligradul se nu-1 las ... Iov î m pë râtul către Marcul Vitdzul (p. 1028): Că io ţie î-ţi voiù da Imperăţia jumătate Şi averea a treia parte.

') A se vede mal sus p. 1012. — ») Familia, An. 1886 p. 236. — Cf. p. 1032. — Ma-•lenescu (Ia Hasdeu, Etym. magn. III. 2261):

Şi de viţă de vitéz, Cel Novac etc.

Dară craiul hal mal mare AdI şi mâne nunta are.

Plecat'a, Ddmne, plecat, Un fecior de împărat ⁴) Tocilescu, Mater, folk. 1067: Adi e Lunï şi mâne-I Marţi, Poimâne-î têrg de împăraţi,

⁵) lovan Iorgovan (la Alecsandri, Poesiî pop. p. 15) este numit: Căpitan Râm-

^îan--Tc o doresc u, Poesiî pop. p. 552: Amavut de cap itan , |Pe vite2ul de Velcan.

') TocIIescn, Mater, folkl. 149. Eroul Corbea:

Poftesc caftan de 'mpărăţie

,. _ Şi dugealîc de Domnie.

) Jeodoreşco, Poesiî pop. p. 532. Acelaşi erou:

Corbea vinovat, ^c'« poftit şi c'a purtat

de domnia,

sabia de împărăţie, cuca împăratului si caftanul Domnului.

ţile lor sunt înalte Impëratescï¹). Eï cutrieră tetă lumea şi se luptă cu tdte ostile de pe păment ²). El sunt numitï Domnï aï pămen-tuluï, Domnï al tuturor şi aï Românilor») şi sunt înmormentaţî în grădina împerătescă delà Dunărea de jos, orî din Moldova ⁴). Cân­tecele, în carï celebréza memoria lor, sunt cântece împëratescï⁶). Dem­nele şi fetele lor sunt împerătese, domniţe împerătiţe şi fete de Împerat «).

') Teodorescn, Poesil pop. p. 30:

Icea Domne 'n ceste curţî,

'n ceste curţî, ceste domnii,

'n ceste 'nalte împerăţiî. ') Marcul Vitézul (pag. 1028):

Cu câte oşti sunt pe păment, Cu tdte, eu m'am bătut. ») Teodorescu, Poesiï pop. 12:

«Domne», numele-î om pune, dătător de fapte bune,


Ibid. p. 19: Domn al tuturor | şi-al Românilor. «) Teodoregcu, Poesiï pop. p. 443:
şi la Dunăre i ducea şi în Dunăre-I spèla, cosciuge că le făcea Ibid. p. 692:

Er nea Stan din Persica (var. Moş Stan din Bărăgan) mal trăia, măre, trăia ... până de betrân muria

•) Teodorescn, Poesiî pop. 83: Impërâtésa d'audia ... şi din gură mi-î grăia: taci ... nu mai cânta,

Ibid. p. 84.

Şede fata Radului, Slujnica împeratuLui,

•) Teodoregcu, Poesil pop. p. 84: draga mea, stăpăna mea, înălţată imperătesă, Domnă mândră şi alesă.

Ibid. p. 422:

nu suntem lebede albe, ci trei fete de 'mpërat şi tăicuţa ne-a mânat,

Ibid. 81:

Icea, Ddmne, colea Domne, 'n ceste curţî, ceste domniî, 'n ceste dalbejmperăţiî.

Fia stăpân cerului

şi Domn al pământului

şi frumos i îngropa

în grădina împerătescă.

şi 'n Moldova-1 îngropa

In grădina împerătescă

vestea "n'lume se pornescă.

că nu e de sema ta,

cântecul nu-î mojicesc,

ci-i cântec împărătesc.

Tot.horesce 'mperătesce şi 'mpletesce brâu şerpesce. Ibid. p. 82:

Taci Domniţă 'mperătiţă, nu te iau robă sè-mï fiî, ci te iau Domnă se fiî.

se misurăm pămentul, pămentul cu umbletul şi ceriul cu cugetul.

După cum vedem, personalităţile acestor regï-împjëratï sunt istorice, nu simple imaginatiunï. Uran séû Montu, Saturn, Joe, Typhon, Marte etc., au fost dmenï; el au avut o esistenţă muritôre. Faptele lor, după cum le descriu tradiţiunile istorice — dar nu fabulele grecescî — au un caracter real, uman. Avea aşa dar dreptate filosoful Euhemer din Mesena, care întemeiat pe inscripţiunile şi documentele, ce le culesese în regiunile barbarilor, susţinea, că deiï ceï vechi al lumii, Uran, Saturn, Joe etc. au fost omeni superiorï divinisât!, cărora li s'aù atribuit, după morte, cult şi onorî divine pentru binefacerile şi faptele lor cele marî. Tot ast-fel i vorbiaû luï Solon si preotiï din Egipet ').

O cestiune importantă, însă dificilă, ni se presintă acum în ce privesce durata imperiului pelasg.

Ne aflăm aici pe terenul cronologiei preistorice cu diferite sisteme de ani. Datele positive ne lipsesc. Tot ce avem, sunt numai tradiţiunî istorice. Vom cerca ast-fel pe basa acestor tradiţiuni se stabilim aici, cel puţin cu aproximaţiune, durata marelui imperiu pelasg. în acesta privinţă avem doue fântâni cronologice, una egiptenă şi alta romană; acesta din urmă probabil de origine scytică.

După istoria cea sacră a lui Manetho, dinastia divină, care a domnit peste Egipet, a fost compusă din trei serii succesive de regi:

Prima, a fost dinastia deilor (deûv), numiţi şi «cjeil cel mari»; A doua, dinastia semi-deilor (^fu&etov), eşiţî din dinastia I-a; şi A treia, dinastia Manilor seu Moşilor (vexutov), eşiţl din dinastia a H-a *).

Dinastia deilor — înţelege a deilor de pe păment — domnise peste Egipet, după cum scrie Manetho, 13900 ani, ce, după Eusebiu, sunt a se considera ca ani lunari, de câte 30 dile.

Urmeză apoi o alta generaţiune, dinastia a doua séù a semi-deilor, care domnise 5212 ani, pe cari noi, întocma ca Eusebiu, i vom considera tot ca ani lunari, de câte 30 dile. Vom ave ast-fel:

13900 -f- 5212 = 19112 ani primitivi egipteni, cart corespund la 19112 X 30 : 365 = 1567 ani solari usuall şi 31 d.ile. Résulta aşa dar, că dinastia divină a deilor şi a semi-deilor, care domnise peste părţile de sud şi de nord ale lumii vechi, avuse o durată de 1567 ani solari usual! şi 31 djle.

') Plato, Timaeus (Ed. Didot. voi. II, p. 199 seqq). — Cf. Isidor. Orig. VIII. U. 1. ') Manethoais Fragmenta, în Fragra. Hlst. Gr. II, p, 526.

Acesta cifră despre durata imperiului pelasg, se mal confirmă şi prin tra-diţiunea istorică, ce o aflăm în textul istoriei lui Trog Pompetu.

Scyţiî din Europa, după cum scrie Herodot, domnise o-dată peste Asia întregă¹). Aceştia erau Scyţiî păstori delà Dunărea de jos (Aramaei, Arirni), ceï maî civilisaţî, maî avuţi şi mal rësboinicï, a căror memoria o aflăm şi în tradiţiunile istorice ale Perşilor, Indienilor si Chinesilor *).

Acesta domnia a Scyţilor din Europa peste continentul Asiei, avuse, după Trog Pompeiu, o durată de 1500 ani ⁸). Este apr6pe acelaşi numër de ani pe care-1 aflăm şi în cronologia egiptenă.

O altă tradiţiune istorică, ce merită se fie luată în considerafiune, o aflăm la poporul român.

Acesta tracţiune ne spune, că în ţerile de la Carpaţl şi de la Dunărea de jos locuise mal înainte un popor vi t éz şi forte rësboinic, un ném de omeni înalţi, cari venise «despre resărit> şi cari au stăpânit trită lumea. Aceşti omeni, înalţi de statură, au făcut movilele, au introdus plu­gar ia şi credeau, că sunt înşişi Dumnedel adevăraţi. Din némul acestor omeni a fost Novac cel bëtrân. El însă, nu au stat mult timp aici, ci s'aù dus înainte către apusul pămentulul, orî, că au veţuit numai 300 de ani şi Dumnedeu i-a înnecat cu potopul, în legendele şi în tradifiunile române, acesta rasă vigurosă de omeni portă numele de urieşî şi tot-o-dată se mal spune, că ţera acesta se numise în vechime ţera urieşilor⁴).

Aceştia sunt titanii şi giganţii teogoniel grecesc!, în cartea I-a a lui Moise, el sunt «puternicii cel din vechime, omenii cu renume» (hominum po-tentissimi, gigantes, homines ab omni memoria célèbres), ér în poemele epice române sunt numiţi:

Puternicii timpului,

Ca stâlpii pămentulul ⁶).

«) Herodot. lib. I. 104: ol îi Sxôôat rijv 'Aaîfjv rcăaav èj

*) Gibbon, Hist, de la déc. de l'empire rom. I (1335) p. 616—618: Let annalea de la Chine éclairassent l'état et les révolutions des tribus pastorales, qu'on peut toujours distinguer sous la dénomination vague de Scythes ou de Tartares, successivement vas­saux, ennemis et conquérans d'un grand empire... De l'embouchure du Danube à la mer du Japon, la longitude delà Scythie s'étend à peu près à cent dix degrés, qui comprennent dans cette direction plus de dix-sept cents lieues . . . Les trifius pa­storales du Nord avaient fait deux fois la conquête de la Chine.

•) Justlul Hist. Philip, ex Trogo Pompeio, lib. II. 3: (Scythae) Irnperium Asiae ter quaesivere. . . His igitur Asia per mille quingentos ahnos vectigalis fuit.

«) Comunele Stroescï (Bucovina), BogdănescI (Sucéva), Hudesciï marï. Bivolul mare (Dorohoiû); Timisescl (Némtu);Hoisescï (lasï); Banésa (Covurluiû); Haimanale (Prahova); MichăiescI (Muscel); Popescî (Vâlcea); Sâmburesdt, (Olt). — •) Nefoascn, Balade, p. 26.

1054

•

Acest ném de ômenï, care stăpânise lumea întregă, după cum ne spune tradiţiunea română, nu au stat maî mult de 300 anï în ţerile Dacieî. E vorba aicî de prima dinastia divină, care, după cum scrie Herodot, a fost compusă din 8 deî, numiţi «deiï ceï marî», între carï figureză Montu (Uran), Saturn (Cronos, Seb) şi Typhon (Seth) »).

Herodot stabilise ca lege cronologică: 3 domniï séù 3 generaţiunl pe fie-care 100 de anï. Dacă aplicăm acum acesta lege pentru domnia celor g del marî, noî vom avea un total de 266 anï şi 8 lunï.

Résulta aşa dar, că durata marelui imperiu pelasg în timpul domnieî di­nastiei I şi II divine, a Beilor şi a semi-deilor, a fost de 1500—1567 anï, si că în particular, ceï 8 deî mari, din familia titanilor, au domnit numai 266—300 anï.

XLI. — LIMBA PELAS6A.

1. Limba Felasgilor după tradtţiunile biblice ţi homerice.

în cele maï vechi timpuri ale migraţiunil triburilor pastorale pelasge, limba naţională a acestui popor era răspândită peste partea cea mal mare a Asieî de apus, a Europeï şi a Africeï de nord.

După detronarea luî Saturn, însă, vechia limbă naţională a Pelasgilor în­cepe a se diferenţia In maî multe dialecte. De o parte, estensiunea cea enormă a populaţiunilor pastorale pelasge, ér de altă parte, amestecul lor cu elemente de alte rase, cu poprire supuse şi tributare, avu de conse­cinţă formarea maî multor idiome pelasge.

După tradiţiunile religiose ale Ebreilor, a esistat, — până la întemeierea Babilonuluî — numai o singură limbă usuală peste întreg pămentul.

«Şi era peste tot pămentul o singură limbă şi vorbire» — ne spune cartea I a luî Moise. în timpurile aceste, o parte din generaţiu-mle luî Noe plecând spre resărit aflară o câmpie în pămentul Şinar, şi di-seră: haideţi se zidim o cetate şi un turn cu vêrful până la ceriu şi se ne facem nume. Atunci Iova (lehova) se pogorî ca să vadă cetatea şi turnul. «Şi Iova dise: éca un singur popor este şi toţî o limbă aii şi ce începură a face... Veniţi dar se le amestecăm acolo limba lor, ca eî se nu mţelegă unul limba celuî lalt. Şi ast-fel i împrăsciă pe eï de acolo peste aţa a tot pămentul... că Iova acolo amestecă limba a tot pămentul> ^!).

') Herodot. lib. n. 145.

¹ '"a sacra ex interpretation* Sebastian! Castellionis (Lipsiae, 1778). Gen. c. 11:

Din punct de vedere istoric, lehova din religiunea Ebreilor seu Iova în cele maî bune texte biblice, represintă pe Jupiter séû Io vis al dina-stieî divine, pe Iova séù Iov împăratul din cântecele epice române.

Mestecarea limbelor coincide aşa dar, după tradiţiunea mosaică, cu de­tronarea luï Saturn, cu risipirea Titanilor şi a Giganţilor şi cu ridicarea elementelor meridionale în contra dominaţiuniî politice a Pelasgilor de nord.

însă date maï positive istorice despre limba cea vechia a Pelasgilor, în­cepem să avem numaî din timpurile luï Homer.

«în oraşul cel mare al luï Priam», ne spune Iliada, «se aflau mulţî, carï venise în ajutoriul Troianilor din diferite ţinuturi depărtate, uniî de o limbă, alţiî de altă limbă» ... ^l). «în oştea Troianilor nu era numaî o sin­gură strigare de rësboiû şi un singur gratii, ci limba era mestecată, fiind-că venise luptători chemaţî din multe ţinuturî> *).

Homer maï amintesce în particular de limba a doue popôre pelasge. Locuitorii din Caria, în Asia mică, ne spune densul, vorbiau o limbă bar­bară (Şappapicpwvoi) ³), ér Pelasgiï din Lemnos (Sintii) aveau o limbă selbatică, rustică (iYP'aţituVot) *)* adecă tot barbară.

2. Pel&sgil, după Herodot, vorbiau o limbă barbară.

Alte notiţe istorice despre limba cea vechia a Pelasgilor le avem la Herodot.

«De ce limbă, s'au folosit Pelasgiï» scrie densul, «eu cu siguranţă nu pot să afirm; dar dacă ne este permis se facem o conclusiune după Pelasgiï, ce maï esistă şi astă-dî in oraşul Crestonia de asupra Tursenilor (în par­tea orientală a Macedonieî, lângă mare) şi carï locuiau o-dată în regiunea numită astă-dî Thessaliotis . .. de asemenea dacă vom ave în vedere limba Pelasgilor, carï au întemeiat oraşele Placia si Scylace din Hellespont şi carï locuise maî înainte la olaltă cu Athenieniî, atuncî vom putea face conclusiunea, că Pelasgiï s'aû folosit de o limbă barbară. ..în

Quum autem uni versus orbis terrarum eodemsermone atque oratione vteretur... instituerunt urbem aedifkare et turrim quae fastigio caelum attingeret... Ad illam urbem et turrim, quae ab hominura genere construebatur, visendam descendit loua. Sicenim dicebat, en populus vnus, qui eodemsermone cunctus vtitur, haec audet facere... Age iam, descendamus, et ibi eorum sermonem iţa confundamus ut alii aliorura orationem non intelligant. Itaque eos illinc per omnes terras dissipavit. >) Homer! II. II. 803. — ») Homer! II. IV. 436. — ») Homeri II. II. 867. — ⁴) Odyss. VIII. 294. — «) Herodot! lib. I. 57 şi 58. — Cf. ibid. I. 173.

însă némul Hellenilor, aceştia încă de la începuturile lor s'aû dosit tot-de-una de aceeaşi limbă, însă diferită de a némuluï pe-is • pelasgiï însisï eraû un popor de ném barbar» ⁶).

Herodot vorbesce aicï după cum vedem, numaï de Pelasgiï, cari locuise -dată pe teritoriul Elladel şi de coloniile acestor Pelasgï, stabilite pe ţer-mriï de nord aï Mării egee.

Résulta aşa dar din notiţele, ce le aflăm la Homer şi la Herodot, că l i m b a arbară, ce o vorbiaù Pelasgil de pe teritoriul ElladeT, era olimbă esternă.

Masa cea mare a natiunïï Barbarilor o formau populaţiunile pelasge din ordul frontierelor grecesc!, cu deosebire însă cele din nordul Istrulul de jos

al Mării negre.

Aceeaşi numire etnică şi geografică o adoptase şi Romanii.

în primele timpuri ale imperiului roman se înţelegea sub numele de Bar-aria Barbaricum, Barbaricum solum şi terra Barbarorum iritoriul cel vast Europei din nordul Istrulul până la Ocean şi până la

ontierele Asiei.

Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situată pe pă-lêntul Barbariei si a prefăcut-o în provincia ^l).

întreg pămontul cel vast al S c y ţ i e I , cuprins între Dunărea de jos si acul meotic, se numia, după Isidor, terra barbarica *).

Părţile de răsărit ale Mesiel sunt numite la Ovidiu barbariae loca

barbara terra '). La Ammian, tdte ţerile din nordul Pannonieî figu-:ză sub numele deBarbarorum terrae, Barbaricum si Barbaria⁴).

3. Caracterul etnic al limbel barbare -vechi.

Venim acum la una din cele mal importante cestiunî cu privire la limba elasgilor, şi anume: cari erau caracterele limbel barbare, după ideile celor

Autorii romani au început a face, încă din timpurile lui Cicero, o deo-^;bire mal clară între limba barbară şi limba peregrină.

*) Sext. Bufl Brev. c. 8: limes inter Romanes et Barbares ab Augusto per

eliciam, ^per Noricum, Pannoniam ac Moesiam, est constitutus. Trajanus Dacos sub

Re Decebalo vieil; et Daciam trans Danubium in solo barbarico provinciam fecit.