Graiul românesc din Sêfdû

14.

Despre cel ce piui foc ia casele, finul, ovesul orï paiele altuia.
Gaius, 1. IV. ad legcm XII. tabularum: Constit. T. Fogaras (p. 322):

Qui aedcsaccrvumvc frumcnti in Protocollo de praecautione eorundem iuxta domum positum combusscrit, vinctus, (incendiorum) nonnulli inserti habeantur ar-

verberatus igni necari iubetur (Dig. 1. liculi 1° Nemo versus Plăteam in ordine

XLVII. 9. 9). Domorum, Faenum, autAvenam,

stramen .... collocet.

Stătuta Distr. Fogaras (173):

Incediary Ignis Inccndio con-

burantur.

15. Despre răniri,

Tab. VIII: Stătuta Distr. Fogaras (p. 171):

Si membrum rupsit, ni cum eo pacit Prius erat consuetude, quod pro effu-

talio esto (Festus). sione sanguinis florenos 13 pro birsa-

Propter os vero fractum autcollisum gio exigebant.

trecenlorun» assium poena (ex lege XII tab.) _{c D T p}

erat (Gaii Comm. III. 223).-Cf. Instit. D. " ^ " '

lustiniani, 1. IV. 4. .... si .... rusticum Nobilis momenta-

vcrit (mulctctur) fl. 3.

16. Despre ccï ce vor ucide pe alţii cu arma, venin, ori cu vrăji.

Si quis hominem liberum d ol o sciens StatutumComitatus Hunyadiensis.a. 1773.

morţi d ui t paricidas csto. (Leges regiae). (p. 494):

Tab. VIII: Quicunque e praedestinata maliţia

Qui malum carmen incantasset - - • • •• aliquem quocunque tclo, pharnraco,

Malum venenum. ^{aut arte} magica occident.... cap.hs

amputatione punietur.

17,

Despre cei ce întrebiiinfe'ză farmece, ca jJ iţe mana din semînăturile altuia.
Tab. VIU: Teodorescu, Poesiî pop. (p. 384):

Qui frugcs excantassit Neve Descântec pentru desfăcutul farmecelor:

alienam segetem pellexeris. «Fapt cu luatul manii vacilor şi a oilor

.... fapt cu luatul manii grâului şi a păpuşoiului şi a tote semenătu-rile . . . . Lună luminată, se vii se ieî faptul din ţarina mea, din grădina mea etc.»

Credinţa, despre luarea manei din se­me na t uri cu vrăji, a existat, după cum vedem, şi la poporul român ; a trebuit ast­fel, că vechia lege românescă se conţină o disposiţiune penală şi în privinţa acesta, după cum era cuprinsă în cele XII tabule şi în Lex Baiuvariorum, tit. XII: si quis messes alterius initiavcrit maleficis arti-bus etc.

18. Despre trădători şi cet ce se ridică în contra autorităţile.

Lex duodecim tabularum iubeţ, cum qui Stătuta Distr. Fogaras (p. 170): hostem concitaverit, quive civem hosti tra- Proditores, infidèles Cast'H, căpiţe pri-diderit, căpiţe puniri (Dig. 1. XLVIII. 4. 3). ventur.

Cicero pro M. Tullio, fragm. 10: Ibid. (p. 175):

recitavit... legem antiquam de legi- Qui.... contra Castellanos vel Officialcs

bus sacratis, quae jubeat impune occidi et homines eorum insurgere auderent ex

cum, qui tribunum plebis pulsaverit. tune căpiţe priventur.

19.

Despre cel cari fug din luptă in timpul rZsboiuluï.

Livii 1. XXIV, 20 : Schard, Script, rer. Germ. (Ed. 1574),

et recepti pcrfugae treccnti septua- P' ^276:

ginta; quos cum Romam mislsset consul, Haec est Valachorum consuetude,

virgis in comitio caesi omnes, ac de saxo ut eos omnes qui ex pugna évadantes do-

dejecti. mum revertuntur suppliciis gravio-

t -, . wv ribus, quam si in bello cecidis-

Ibid. 1. XXX, c. 43: '.

sent afficiant. De perfugis gravius, quam de fugi-

tivis, consultum; nominis latini qui crant, securi percussi, Romani in crucem sublati. (Cf. Dionys. VII. 40).

20.

Jn fera Făgăraşului, pedepsa pentru perderea capuluî se puica pronunţa Humai de tribunalul superior al acestui ţinut.

^Tab- IX: Constit. T. Fognras (p. 328):

De căpiţe ci vis nisi per maximum Quod in hoc Districtu Terrae Fogaras

comitiatum.... ne ferunto (Cic. Leg. IU. non aliud Forum sit, quod Jus Gladii
?' *'). ' habcret (quam Foparasiensis Seclcs Su-

perior, quac etiam Sedes Capitaneatus appellari solet).

21. Legea vechia interzice Itfinarea in biserică peste corpul celui decedat.

^Tab' ^X: StatutumArbcnsisciv.(scc.XIV),l.lV. 12:

luli^eres . .. . neve lessum funcris quodjmulieres non possint pro aliquo

^v'⁸" "^a'^uc"^. « Womib boccare: nisi illo die quo morietur

.... Insuper nullus homo audeat se pro-j i cere supra aliquem mortuum in ecclesia. (Bibi. Acad. din Agram. Ms. Nr. II. d. 4). ')

n scrisorea anexată la acest manuscris, D. SpirMone Murvan scris: Se ui sono trauie in quesK¹ •^Ol» (Arb_ej delU Popolailone Valacc» o Rumena.

22.

Esiliul, ca pedêpsâ judiciară, pentru cet ce au comis anumite furlurï, art au devastat moşiile altora cu omeni arma/1 străini.


Esiliul, sub forma de «aquae et ignis interdicţie», a esistat la Romani încă înainte de cele XII tabule. (Cf. Dionys. Hal. II. 53).
O sentinţă a tribunalului din Făgăraş

delà a. 1500 :

quod cum— in oppido Fogaras iudi-cium facere consedissemus ... in nostrum iu-dicium cxtitit inducta (sic), quod filius quon­dam Juga de Beriwoy nomine Man perfur-ticinium suurn amisisset. . . . Boicrona-tum suum .... idem fuissct in exil iu m po-silus—vt moş predeces sor u m fuit etc. (Col. nostră inedită).

în Maramureş, sentinţa pentru trimi­terea cuî-va în c si li u se pronunţa în adu­narea generală a întregeî nobilimî şi a frun­taşilor comitatuluT.

Mihdlyi, Dipl. Maram. p. 363. 1453) :

Nos.... Cornes — et universi nobiles Co-mitatus Maramarosicnsis .... nobiles viros Michaelem et Gcorgium Ficze dictos... ratio-nu et prctextu— quorundam latronum alicnorum... . et dopopulacionis posscssionis nobilis Petri Gcrhes . ... cum univcrsis procenbus prescript! Comi-tatus .... (in) cxilium duximus ponen-dos.... ipsos— exu l es captivarc et pos-scssiones eorum dcpopuhrc commiseramus.

23.

Pedepse judiciare pentru fe/Heile beţive.

Constit. T. Fogaras (p. 333):

Fa cm i na ebria inventa prima vice fl. 1., secundo vero in Cippum inclusa verberi-bus afficialur.

Lactantii Div. Inst. lib. 1:

Clodius . . . . refere, Fauni hanc uxorem (Fatuam Faunam) fuisse: quae quia contra morcm . . . . clam vini ollam ebiberat, et ebria facta crat; virgis myrtcis a viro usque ad mortem cacsa.

Plinii lib. XIV. 14. 2:

Non licebat id (vinum) feminis Romae bibere .. . . Egnatii Mcccnii uxorem, quod vinum bibissct c dolio, interfectam f us t i

a marito.

24.

Legea vechia itilerdice căsătoria între Loicrl si ţcranî.

Tab. XI:

Ne patribus cum plebe connubium sit.

Legile cele vechi tradiţionale (nescrise) ale Brachmanilor din India conţineau de asemenea disposiţiunea, că nu se putea lua în casat oria o femeia din al t trib. (Diodor. II. 41. —Strabo, XV. 1. 49).

înŢera Făgăraşului, căsătorii intre boieri şi tèranï nu se făceau.

în România, căsătorii înlrc rcdaşî şi clăcaşî nu se fac (Hasdeu, Columna, IX. 178).

25.

legea vechia romanes că, căsătoria simitltaneă cu douS ori mal multe femei

era permisă.

Scopul suprem al căsătoriei, din punct de vedere a! legislaţiuniî, a fost în timpurile archaice înmulţirea némuluî şi conservarea

statului.

Uranos (Munteanul), cel mai vechiû rege al locuitorilor de lângă muntele Alias şi de lângă Oceanos potamos (Istru), avuse 45 copii cu mai multe femei (Diod. III. 57).

Priam, ultimul rege al Troieî, povestesce lui Achille, că a avut 50 copiT, din cari 19 de la o singură femeia, ér pe cel alalţî cu femeile din casă (Homer, II. XXIV. 495),

Rcgiî Scyţilor aveau maî multe femcî (Hcrod. IV. 78).

LaThracI şi Geţî esista un vechia obi-cciu, ca fic-carc bărbat se aibă cite 2 — 12 şi chiar maî multe femeî (Strabo, VII. 3. 4.-Herod. V. 5).

Acest obicciu a fost o-dată apropo ge­neral la tete populaţiunile de rasă pclasgă. Tacit (Germ. 18) scrie: nam (Germani) prope soli barbarorum sin-gulis uxoribus contenţi sunt, c.xceptis ,id-modum paucis, qui. ... ob nobilitatem plu-rimis nuptiis ambiuntur.

Aceleaşi moravuri esistau de fapt şi în a r -mata romană, recrutată din provincii, după cum résulta din privilegiile date veterani­lor, prin cari li se confercsce jus connu-bii numai cu o femeia: dédit et connu-bium cum uxoribus, dura taxat singuli si n g ui,-i s; seu: dum taxat singuli s c t primis uxoribus (C. I. L. voi. III).

In unele păr^I ale Transilvaniei, a mal esistat încă până în sec. XVI, obiceiul de a ave mal multe femei. Delà a. 1543 încdce insă, Icgislaţiunea Transilvaniei în­cepe a lua mësurî severe în contra acestor moravuri.

Mon. Hung, jur.-hist. I. 513 :

Ex communi tocius Vniversitatis Saxo-num congrcgatione (a. 1543): Conclusmn est, quod . . . . Valachi vxores légitimas habentes, et alias superinde ducentes ca-pitis pocna plecti debent.

Statutum Com. Hunyad. a. 1773 (p. 494):

Çjuicunque (V a l a c h u s) Criminc .... B i -gamiae, aut Polygamiae semeţ conta-minaverit, ac polluent, g 1 ad i o ferietur.

Decisiunea dietei Transilvaniei din a. 1554 :

(In terra Fo garas) viri duas uxores ha­bentes .... solită poena puniantur (Den-susianu, Doc. priv. ist. Rom. II. 5. 168).

Vcrancii Exp. Solimani (ap. llarianu, Te-sauru, III. 160):

Licet enim eis (Valachis) omnibus com-muniter et duas et très uxores ha-berc, nobilibus ac potioribus etiam plu-res; vaivodis vero quot volunt, liberum est; ....illarum quoquelibcri.nihil obstante quod concubinarum speciem prac s'^ ferant .... pro legitimis habenlur,successioncsque dominationis sortiuntur. (Cf. ibid. p. 179).

Anon. Belae reg. not. c. 11:

Menumorout (dux byhoricnsis) .... plurimas habebat arnicas.

Mir cea cel Mare, Domnul Terci ro-mâncscî, încă a avut copii du la mal multe femei (E n g e l, Geschichtc d. Walachey, p. 162).

26.

vechia românucă permitea desfacerea căsătoriei legitime prin repudiare.
Plutarch, Romul. c. 22: Stătuta Distr. Fogaras (p. 172):

O ordonanţă a Iul Romul permitea barba- Boyarones sine rustici valachi

tulul despărţirea de femeia şi fără causa vxoribus proprys matnmonialitar Juneţi, si egitimâ, sub condiţiune, ca jumëtate din maritus wel uxor verurn matrimo-

averea bărbatului se fie adjudecată femeieï, ér ceea laltă juraStatc deiţeî Ceres.

In Grecia, bărbatul putea ori când se repudieze femeia, sub condiţiune, ca së-ï restitue lucrurile ce le adusese, orï së-ï plătescă lunar câte 9 oboiî ca interese pentru fic-careminăgrecescă. (Pauly, Real-Encycl. U [1842] v. Divortium).

Cele XII tabule, permiteau de asemenea repudiarea, sub condiţiune, de a se da femeieï lucrurile, ce le adusese. (C ic. Phil. II. 28: suas res sibi habere jussit ex duo-decim tabulis. Clavcs adcmit; exegit).

nium non obscruaret; Extunc talis pars non obseruans, portionem suam in he-reditatibus, quam in rebus amittat, portio vero pars (partis) obseruantis vna cum he-reditatibus suiş sola (salva) remancat.

Stătuta Dislr. Fogaras (p. 172):

Boyaroncs more et lege ipsorum vxores a se abycere vcllent et cum casdcm (sic) amplius mânere nollent, pars separans, castellano .... soluat pro birsa-gio florenum vnum. Rusticus Valachus similiter, uxorcm abycere voluit .... bo-yaroni suo .... soluat asporas noucm.

Gratiani De I. Ilcraclide Despota (Ed. 1759) p. 21:

Matrimonia viri (Valachi) vel minimis de causissaepesolvunt remisse uxori nun­ei o pensisquc fisco duodecim denariis.

Wrancii De situ Transsylvaniae, Molda-viae etc. (ap. llarianu, Tesauru, III. p. 179):

matrimonia . . . da t o repudii libelle, et pccunia quadam adtnodum modica, in signum dissolutac desponsalionis uxori rcd-dita, dirimcre nullum nefas est.

27.

Dufă legea vechia româncscă, căsătoriile străinilor cu femei române, în cuprinsul teritoriuhtl român, erau prohibite. O ast-fel de căsătorie -nelegitimă nu putea se confe-re'scă străinului si copiilor sel nici drepturi politice, tiicî civile, pe pămenlul românesc.

Scneca, De Benef. IV. 35:

Promis! tibi filiam in matrimonium ; postea peregrinus apparuisti; non est mihi cum externo connubium. Eadcm res me défendit, quae vetat. (Cf. Liviu, lib. XLIII. 3.

Revista nouă, An. III. 302. Chrisovul luî Ion Ştefan Michaiû Racoviţă din a. 1764:

De vreme ce străinii, carii vin aici in ţeră .... se şi insera, t'c ia ă femei de aici de pâment şi fete de boiarî şi cu multe feluri de mijlociri intră şi în rondul boiarilor cu diregatoriî .... obicei vi, ce r C u s'a înrădăcinat aici î n p â m 6 n -tul ţcrei, hotărîm Domnia mea, că de acum înainte nimeni din străini se nu se mai insère aicï In păme n tul ţ ë -reï şi se ia fată de pămenteanşi pămenteniî iarăşi să nu î n d r ă s -nescă a-şî da pe fia sa sau alte rudenii după străini, măcar ori cine ar fi, pentru că ori care de acum înainte va face peste porunca şi hotărîrea acesta a Domniei mele se scic, că cei însuraţi se vor isgoni din pămcntul terci împreună cu femeia, şi totă averea lor se v a lua pe sema Domniei etc.

28.

Ditfâ vechia lege romă/icscă, străiiiiî erau incapabili de a câştiga si stăpâni avere imobiliară j>e teritoriul districtelor, ori al fërilor românesd.

Tab. Ill (r. VI):

Adversus h os t e m actcrna auctoritas.

Cicero, De off. I. 12:

Host i s enim apud majores nostros is dicebatur, quem nune percgri n u m dici-mus. Indicant duodecim Tabulae: «ut status dies cum hostc», itemque: «adversus hos-tem aeterna auctoritas».

Ast-fel străinul (hostis), după cele XII tabule, nu avea nicî drepturile publice, nicî drepturile civile ale cetăţianului roman, în particular, el nu avea dreptul de a cum-përa, de a poseda şi do a vinde în mod legitim (jus commercii).

în contra străinului, dreptul de pro­prietate şi de posesiune, al cetăţianuluî şi al statului roman, nu se prescria în vecî.

Pesty, A Szorcny vcirmegyei oldh kerule-tek, p. 73 — 74. a. 1457 :

Nos Ladislaus Dci gr. Hungarie .... Rex .... omnia et singula eorundcm Vala-chorum ctKeniziorum priuilegia .... perpctuo valitura, roboramus .... Et .... dccrcuimus a modo in postcrum in prefatis octo districtibus (Valachorum) nuli o un-quam tempore alicuio extranee possessioncs et villas donare.

Pesty, A Szor. liânsdg. III. 300. 1561:

Nicohus pobora in vniversitatis dominorum nobilium Comitatus Zewriniensis (nomine) asscrens: habere ipsam vnivcrsilatem nobi­lium efficacia priuilegia, ne vide­licet maiestas Regia cuipiam in Comitatu ipso Z e w r i n i e n s i Bona non habenti Bona con ferrcpossit.

Acesta disposiţiune a Icgiî românesc! este archaică. O inscripţiune romană din a. 201 ,d. Chr. aminlesce de legile antice alo locuitorilor din Tyrn (Cetate albii, Ak-hcr-man), după can singuri numai reprcscn-tanţiî municipiului Tyra, nu imperatul, pu­teau se conferescă unui străin dreptul de cetăţian în acesta localitate.

C. I. L. voi. III. nr. 7S1 :

Epistula imp. Severi ct Caracallac ad He-raclitum: quod attinet ad ipsos Tyranos quique abiis secundum leges eorum in nuinerura civiurn adsumpti sunt, e x pristino more nihil mutare volumus.

. în a. 1525, bctrânii târgului Va si ui û cer de la Ştefan Vodă cel tênër se le facă drep­tate pe legea be t rână, se ice din ma­nile Armenilor, Jidovilor şi Grecilor locu­rile de casă, fonaţelc şi prisecile, fiind-că, după legea bătrână, străinii nu au drept se cumpere ocinî, locuri de casă, de fenaţe, de prised. Kr Domnul hotărcsce: «ma ocinï nimenî, veri care străin, fire-ar şi Grec, n'are volnicie in pămentul nostru moldovenesc a ţine veri a birui» (Uricariul, I. 139;.

29. După legea vechia romănfscă, Sâmbeta era diua legală destinată pentru audic/t/e

înaintea tribunalului.
Lex Alamannorum, tit. XXXVI: Constit. Distr. T. Fogaras (p. 304):

1. 
   Conventus autem sccundum c on s v e- Juxta antiquum et in praescns usque
   tudinem antiquam fiat in omni cen- rctentum modum ac cons vet udinem
   tena coram Comite ... et coram Centenario. terminus Celebrationis Sedis Judjciariae
   
2. 
   Ipsum placitum fiat de sabbato in praefixus est dies Sabbathi.
   sabbatum.
   

încă înainte de introducerea creştinismului esista la poporul roman un ciclu calendari­stic de 7 dile, despre care însă vechii autori nu fac aprope nici o amintire. A şoptea di din acest ciclu se numia sabbatum.

In acesta privinţă, Suida (v. îâ^atov) scrie: Sâmbăta era a şeptea di din ciclul de şepte dile, pe care o venerau Romanii».

Filosoful Seneca, născut în Hispania la a. 3 d Chr., amintesce de asemenea (Epist. 95), că esista un obicuiû vechia la Romani se aprindă candelele in diua de Sambe t ă (Accen-dere aliquem lucernam sabbatis).

După Ovidiu (R. Am. 219) însă, Sâmbetele erau venerate do că t re peregrini (pe­regrina sabbata);'o numire generală, care după cum vedem se raporta la toţî străinii, nu numaï la Ebreï.

Un vechiu oraş cu numele Sabata se aHă situat pe teritoriul Etrurieî, lângă un lac frumos, în apropiere de Roma (Strabo, V. 2. 9). Liviu (XXVI 33) amintesce de o grupă de locuitori numiţi Sabat in i de pe teritoriul Campaniei.

Este afară de orï ce îndoiclă, că Ia populaţiunile de rasa pclasgă, numele dileï sëptëmâ-nale «Sâmbetă» este anterior creştinismului, şi că prin urmare nu este biblic.

Sabinii şi Umbrit adorau pe o vechia divinitate naţională, sub numele de Sabus (Dio-nys. II. 49.— Sil. Ital. VII. 424). Acelaşi Sabus, numit do Virgiliu Sabinus, ne maî apare ca un strămoş al regelui Lat i n us (Aen. VII. 178).

In Thracia, după cum ne spune Macrobiu (Sat. I. 18), Liber pater séû Bacchus era adorat ca divinitate a sôreluï sub numele de Sebazius, Sabazius, Sabadius, (un cuvent compus din Saba(s) şi dius, Saba deul); unde mai avea şi un templu de formă rotundă pe o colină, numită Zilmissus.

Acest Sabadius séû Sabazius al Thracilor, ori cu alte cuvinte al populaţiunilor gete, ne apare ca una şi aceeaşi divinitate cu Sabus al Umbrilor, Sabinilor şi Latinilor. Acestei divinităţi solare se vede, că a fost consecrată la seminţilc vechi pclasge diua a şeptea din septemână, sabbatum, rom. Sâmbeta.

In dialectul Venetian, Sâmbeta se numcsce şi astă-di Sabo (I3oerio, Diz. d. dial, venez. 1861, p. 590), adecă diua consecrată lui Sabus. In ptovinr.ia Neapolulul se mai aude şi în timpurile nostre espresiunca caracteristică pentru acesta di: nun c'e sabetto senza sole, «nu e Sâmbetă fără sore» (Andreoli, Voc. napol.-ital. p. 578).

In Transilvania maî aflăm încă unele urme importante despre cultul divinităţii Sabus. Una din mănăstirile cele mai vechi şi mai celebre ale Tëreï Făgăraşului a fost cea de la Sâmbetă, o localitate, al cărei nume derivă fără îndoielă delà un vechiû sanctuariû al divinităţii adorate o-dată acolo.

In dialectele medievale ale Gallic! (FrancieT), cliua Sâmbetei se numia sambba-di (Littré, Diet. v. Samedi), un termin, în care vechia divinitate Sabus ne apare sub numele de Sambba.

In Transilvania, se maî audia pe la începutul sec. XIX-lea cuvântul Sam be a şi sfân­tul Sâmbean, ca o formulă de întărire seu dejurăment (Lexicon valach.-lat., Budac, 1825, v. Sîmbé).

Cele 9 nimfe (muse), can însoţiau pe Sabazius in căletoriile sale (Diod. IV. 4. 1) se nu­mesc în descântecele române «nouă sambe albe» (Schmidt, Das Jahr u. s. Tagc, p. 15) Probe evidente, că Saba-zius al Thraco-Geţilor era identic cu Sabus si cu Sa m -bea, de la care derivă numele dilcî Sâmbeta.

Vechiul us, de a ţine judecăţile în diua de Sâmbeta, i-1 aflăm conservat şi in Lex Alamannorum.

Jn fine aceeaşi consuctudine a esistat o dată şi in părţile de sus ale Italiei, in provincia Dolonieî se mai aude şi astă-dî cspresiunea: «mancar un sabet a ori» (i lipsesce cuî-va Sâmbeta), cu înţelesul de : «non aver tuto il suo giudizio», adecă ia rcmâné scurtat în drepturile sale» (Berti, Voc. bologn.-ital. II. 275).

Din acesta disposiţiune a legiï vcchï résulta aşa dar, că Sabus seu Saba-zius a fost o divinitate principală a triburilor pelasge din nordul Dunării de jos.

Nume personale şi de familie Savu, Savul şi Săulea sunt până astă-dî forte răs­pândite în ţera Făgăraşului şi în judeţul Muscelului din România. Pe la a. 1679 aflăm pe un Sava Basarab (Hasdcu, Etym. magn. III, 2543).

Fratele luî Anacharsis (594 a. Ç.) porţi Ia Herodot numele de S a ui io s (Săulea). Sfântul creştin Sava (Sabas), înecat în apa Buzăului (Musaeus), incă a fost originar din Dacia (Acta S. Sabae martyr, în Acta Sanct. Hung. I. p. 199).

IV

După cum vedem, acesta legiuire vechia a poporului român, numită «Lex anliqua Valachorum», «antiqua et approbata lex districtuum volahicalium uni-versorum», «Jus Volahie» şi «Jus valahicutn», ce conţinea disposiţiunî din tote ramurile dreptului public şi privat, se reduce la o vechime forte de­părtată.

Fără îndoielă, că acesta constituţiune tradiţională a poporului român este in fond una si aceeaşi cu aşa numitele Leges Bellagines din sec. VI, despre carî ne face amintire Jornande *).

^l) Statutele Tëreï Făgăraşului (Fogarasvidéki Statutumok) din 1508, ne apar, în ce privesce particularităţile limbcT, numaî ca o simplă traducere latină de pe un text ro­manesc maî vechia, după cum acesta résulta din espresiunile: gr a ui ta ţes Boyaro-num (greutăţile boierilor); filiam prefacere hacrcdcm masculinum; fur iste solito more vocaturlnduspes (fur, care intră pe din dos); proditionc domus (prădăciunea casei);

umanitatem amittant (se pcrdă omenia), unapinta vini (o pintă seu cupă de vin).

Aicï cuvôntul Bellagines arc însă o semnificaţiune etnică '); este o espresiune identică cu Bellacenae seu Bellacorum, adecă Legile B e l -Iacilor, cum se maî numiau în epoca romană unele tribun barbare ale familieî pelasge.

Terminul geografic de Blacena ni se presintă la Dunărea de jos încă cu 200 anï mai înainte de timpurile lui Jornande.

în actele conciliului ţinut la Sarclica (Sofia) în a. 343, aflăm pe lângă alţi episcopï aï Daciei aureliane şi pe un Athenodorus a Dacia de Bla­cena²). Aici «Blacena» pote se fie numele oraşului de reşedinţă al episcopului Athenodor; însă pdte se fie şi numele eparchieî sale. în tot caşul, «Blacena» este o numire topografică delà Dunărea de jos, şi care ne indică că acest oraş, ori ţinut, a fost locuit de Blacenî încă înainte timpurile luî Jornande.

Acelasî înţeles cu numele de Leges Bellagines si Lex Val a eh o-rum î-1 avea în sec. III a. Chr. şi terminul grecesc de Blacennomion (teXoj, vectiga!), derivat din Blaconnomos, o lege tradiţională, după care se guvernau Blachiî stabiliţi în părţile de jos ale Nilului ³).

In ce privcsce manuscrisul al doilea, sub numele de Constitutiones Districtus Terrae Fogaras, acesta conţinea in mare parte numai simple estrase din o con­dică rnaï vechia de articule si edicte (Protocollares articuli et edicta. Tit. XIX. art. 9), şi care se păstra la Căpitănatul Tëreï Făgăraşului. Unele disposiţiunî din Con-stituţiunile aceste portă datele de 1635 şi 1690; altele însă amintesc de Dux seu Du­cele Făgăraşului (Tit. XIX, art. 4), şi de vajvodales homines, un fel de comisari judecătoresc! al voivodului; o numire ce se vede a fi rëmas din timpuri vechi, de ôre ce Căpitanul T. Făgăraşului, care ţinea maî târdiă locul Voivodului de o-dinioră, avea dreptul să pedepsescă pe aceşti comisari; erau aşa dar însărcinaţii şei (quos [vajvodales homi­nes] Dominas Capitaneus, legaliter puniat. Tit. VII, art. 2). Résulta aşa dar, că o parle din articulele acestor Constituţiunî avuse putere de lege şi în timpurile, când Făgăraşul constituia un Ducat seu Voivodat.

¹) Esemple analoge sunt: Lex Salica, Lex Burgundiorum, Lex Alamannorutn, etc.

²) Migue, Patrologiae cursus. Ser. lat. T. LVI. p. 54.—«inii Sevcriui Concilia gcneralia.
Lutetiae. 1636. I. 523—524. —Mai notăm, că Blacaenus, ca nume familiar, adecă de
origine din o Blacaena ôre-care, ne apare şi pe o inscripţiune romană din Asturia
(C. 1. L. II. 2633), unde după cum am vëdut maî sus, se aflau triburi emigrate din regiunile
Scyţ'eîîncă înainte de cucerirea peninsulei iberice de către Romani.

³) Un cuvent compus, în care ultima parte ne apare ca un adiectiv neregulat format
din VOJJ.OÇ, lege. Impositul fiscal din Alexandria era basât, pe 'o tûjv ir/.axAv vojio;, după
cum dările fiscale ale Românilor din Transilvania, Ungaria, Polonia şi Serbia încă se
întemeiau pe Lex antiqua Valachorum. Cf. Henr. Stephanus, Thesaurus 1.
gr. v. BXoty.syv'Ju'.ov: Quoniam scilicet in legibus erat ut tuiv B).cqui sciscitatum eos adibant (Etym. Magn. p. 199. 10. Sch. B/.ay.mvvoiuov). — Pic, Abst. d.
Rum. 142. 1493: antiqua eorum (Valachorum) lege... vitulum trium annorum exi-

v

în ce privescc istoria legislaţiunn vechî pcîasge ne prcsintă un deosebit interes asemenarea cea marc, ce esistă între Lex a n tiqua Valacho-rum si între fragmentele, ce ne-aû maï remas din cele XII Tabule aie Decemvirilor romanî.

Ambele legislaţiunî se baseză pe aceleaşi principii juridice. Ele se refer la aceleaşi timpuri archaice, la aceeaşi constitufiune a societăţiî, în fine la acelasî mod de vieţă şi la aceleaşi trebuinţe.

Istoricul Paul Joviu, născut pe la finele sec. al XV-lea, avuse drc-carî cu-noscinţe despre acest vechiû codice de legi al Românilor, fiind că densul a rëmas surprins de caracterul antic al acestor IcgT, pe cari Ic credea că sunt în realitate numaï legî vechî romane ^!).

Despre cele XJI tabule ale Decemvirilor se credea în general, că ele au fost împrumutate din Grecia, în particular din legile Athenienilor -).

Polybiu însă, născut pe la a. 204 a. Chr., ne spune cu totul alt ceva: că vechia constituţiune şi administraţiune a Atheneî nu se ascmcna, nici în fond, nici în formă, cu instituţiunile Romei. Poporul Athcncî, dice densul, a fost tot-de-una asemenea unor corăbiî fără guvernatori ³). De asemene scrie şi Dionysiu din Halicarnas : că legile celor XII tabule erau cu mult mai escelenteşi mai bune de cât legile Grecilor ⁴) ; cr Tacit, la rendul seu, scrie, că Decemvirii însărcinaţi se prcsinte un proiect de legî pentru Romanî, au cules din t d t e părţile, unde au putut se afle ceva bun ^B).

în fine, maï aflăm la Serviu o importantă notiţa istorică, că Falisciî din

gatis.—H.isdeu, Coloniile române din Galiţia, p. 43, 1541: census, omnem daciam, more aliarum villarum Val a eh i ca ru m dabit quolibet anno.

') Pauli Jovii Hist. libr. XL (cd. Basiliac, 1567, tom. II. p. 310): A pud Valachos enim, non Romanae modo disciplinae cerţi mores et leges virent, şed ipsa quoque Latinae linguae vocabula scruantur.

²) Livll 1. III. 31: missi legaţi.,. jussique incluras leges Solonis describcre, et aliarum Graeciae civitatium instituia, mores, juraque n oscere. — Ibid. Ill 33: De­cemviri creaţi .... His proximi habiti legaţi très, qui Athenas icrant .... sirnul peri-tos legum peregrinarum ad condenda nova jura usui fore credebant.