Graiul românesc din Sêfdû

Schujtfcr L. R. U. p. 85. I. 6. 2: Quicumque iudex . . . cum bonus homines (bonis hominibus) . . . suum iudicium donet. — Ib. I. 4: qui majorera numerum ha-buerit de bonos homines, ipse in judicio secundum legem suam causam vincat.

') Hasdeu, Arch. ist. III. 146. Un raport moldovenesc din sec. XVlI-!ea: caro judeţ l'aï ales Măria ta dinaintea divanului, se punem doispredece ômenï bunï bëtrânï se jure, precum le-aù fost uricul Bâlăşescilor. — Ibid. I. 1. 66. 1490: căcî s'au sculat Petru de au jurat cu 12 boieri si au luat hotarul de jos, dar pre urmă érasï s'a sculat şi sta­reţul Mateiû (din Tismana) de au jurat cu 24 boieri de au recâştigat acel hotar de jos. — Hasdeu, Cuvinte din bëtrânï, I. 26. 1577: şi eu o am vêndut M Dumitru Tehni (o parte de ocina din sat din Brăhăseştî) ... şi în tocmeli ne au fost Ona suliţaşul ... şi multï ômenî bunï. — Cf. ibid. I. 72. 1596.-Pcsty, Krassô vàrmegye tort. II. 25. 1347: Quiquidem quatuor probi viri Jurando ...iusticiam inter ipsas partes obseruent. — bid. 70. 1364: quicquidem illi Sex probi viry . . . arbitrareiitur sew ludicarent. — Cf. ibid p. 153. _a. _1378; p _{2g2 a 1416}. p _{284 a 14]8}. p _{364 a 142}4._pesty, Olâïi ke-rùletck, p. go _a. 1428.

⁶Sel, Storia délia costituzione dei municipii italiani, (1861), p. 421: nell' Istria

avrcbbe avuto oricrine, sccondo Bethmann la Icx romana (Utinensis). _A

⁴) Lactautius, Div. Instit. 1. I. 8: Hic (Hermès) scripsit libros et quidem multos, ad •

în acesta limbă vechia a Pelasgilor au fost scrise şi legile cele sacre ale Athenienilor, în carî se mai păstrase, până în timpurile lui Yarro, cuvintele xârcpcp şi 7r6pxcp i).

Resumăm aşa dar, că legile cele vechi ale Grecilor şi ale Romanilor, precum si legile aşa numite barbare din părţile de apus ale Europeî, se întemeieză în fond pe una si acecaşî legislaţiune archaică, modificată în cursul seculelor, în diferite ţerî, după trebuinţele vieţeî sociale si politice, însă păstrând peste tot locul numele comun de «lex antiqua» şi «lex romana».

Cu deosebire însă, vechiul codice de legî politice, civile şi religiose al Daciei, numite «leges Bellagines», ni se presintă după resturile, ce s'au mai păstrat, si după principiele ce le conţinea, ca tipul cel mai vechiù şi mal puţin alterat al acesteî legislaţiunî anteromane.

27. Forma vechia poporală a numelui *Pelasgl*.

I.

*

Pelasgiî, scrie Dionysiu din Halicarnas, şi-au primit numele lor delà Pe-lasg, fiul lui Joe şi al Niobeî²).

Aceeaşi tradiţiune o aflăm la poetul Eschyl, care ne înfaţişeză pe Pelasg rostind urmâtdrele cuvinte: «Eu sunt Pelasg, fiul luî Palaechton, născut din Terra (Gaea), domnul acesteî ţerî, şi după mine regele sëû, s'a numit, cu drept cuvent, gintea Pelasgilor, ce stăpânesce acest păment» ³).

Aici, «Pelasg», după cum vedem, este numele naţional al unuï rege ilu-

cognitionem divinarum rerum pertinentes, in quibus majestatem summi ac singularis d ei asserit, iisdemque nominibus appellat, quibus nos, deum et pâtre m.

') Yarro, L. L. V. 97: quod A t hen is in libris sacrorum scripta xiitpw x'ji nepx<;>.— Ast-fel de cuvinte, ce aparţin după formele lor la trunchiul vechiu romanic din părţile de resărit ale Europeî, ni se presintă şi în legile Ripuarilor, Alamannilor, Baiuvarilor şi Francilor salicî. în particular însă cuvêntul barones (sing; baro), cu înţelesul de «pri-mores>, «optimates», «homines régis» (Baluzius, Capit. II. 692. 774), ce nu se pot e esplica din instituţiunile de apus, corespunde după formă şi după înţelesul seu la românescul boiariû (boyaro, boynrones). Cf. Baluzius, Capit. II. 774 a. 1285: prae-sente novo Rege et ... pluribus ...baronibus et personis. — Stătuta T. Fogaras, 1508. 169: Castellanus castri noştri Fogaras cum Boyaronibus universisque valachis.

») Dionjsli Halic. lib. I. 11 şi 17.

³) Aesclljll Supplices, v. 250—251:

Tou Yfjf^EV°u; yap Etfj.' efu> IlotXcd'^'Jovoç Ivit

-tru care a pus fundamentele celui de ântâitt stat puternic cu o deslinaţiune Tioralâ în Europa.

Insă înainte de a căuta se ne dăm sérna despre forma cea vechia a nu-neluî «Pelasgî», este de lipsă se cundscem, în care parte anume a lumiï vechi i fost patria acestui mare civilisatoriû al némuluï pelasg.

în vechia literatură grecescă, patria ort naţionalitatea persônelor maï ce-ebre din timpurile mitice, se indica adese orî în o simplă formă genealogică. 5e personificau ţerile, ţinuturile, munţii, rîurile, pescerile si se spunea d. e., -ă strămoşul unui trib, un rege seu erou, a fost fiul Thracieï, al Libyeï, ai nunteluî Atlas, orî al rîurilor Oceanos, Scamandros, Alpheos etc.

O ast-fel de genealogia geografică a avut-o si Pelasg, ce-1 de ântâiû rege radiţional al poporului pelasg.

După una din aceste tradiţiunî *), Pelasg a fost un strănepot al lui Oceanos lotamos (Istruluï) şi al afluentuluï sëû maï mare Tethys (Tisei), ambele aceste îurî personificând ţinuturile delà Carpaţt şi Dunărea de jos.

O altă genealogia alegorică o aflăm la poetul Asiu din Samos, care trăise :u 700 ani înainte de era creştină. După acesta tradiţiune: Pelasg, «cel aseme-ieadeilor»,a fost născut «în te r a né gr ă, pe munţii cei cu culmile înalte» ²).

Aicî, mama lui Pelasg este fera, séû pămentul cel-«negru», o numire de Itmintrelea fdrte vechia.

La Hesiod, regiunea cea fericită, situată în părţile de nord ale rîuluï Ocea-ios, unde pămentul înfloria si producea fructe de trei orf pe an, se numesce 'ara ţieXatva ³).

') A se vede pag. 911, nota 1.

²) Asii fragm. la Pausania, lib. VIII. l:

Noî

'AvuQsov Se nsXao'(iv £v u'|ty.ô|j.oia'.v Yct'.a jicXaiv* àvsôtov.îv, îva ftvrjTùi r.a Homer (Odyss. IX. 113) o^Uv opliov, la Hesiod (Theog. v. 127) Oôpsa jiav.pà nunţii cei lungi şi înalţi). C ar pa ţi î, sub numele de «munţiî înalţi» figureză şi în olmdele religiose române (Teodorescu, Poesii pop. p. 19):

Şi te am scoborît 'n ţera ungurescă Şi 'n ţera săsescâ.

ne am nimerit . . .

Şi te am ridicat

Sus la nalţii munţî . . .

nu

^a) Hesiodl Theog. v. 69. - Ibid. Dies et Opera, v. 171. -Numirea de _Tau* pW.v/

e la tipul _nsj_{Ci orî dc!a co}i,5_rea locuitorilor, ci de la calitatea geologica a zonei

^c P ment, negru, gras şi estraordinar de productiv Cf. Neumann, Die Hellenen ira

Y en jndc, p. t_{4i 2}Q: Von den Karpathen aus erstreckt sich durch das sudliclic

em Granilla»er . . . mit einem Gemisch von schwarzer Dammerde und

' ^{WCrem Thon} • • • ^Auch der nôrdliche hûgelige und wohl bewâsserte Theil der Mol-

essarabiens gehôrt zur Zone des schwarzen Erdreichsund zeichnet sich

Aceeaşi numire ni s'a păstrat în o formă tradiţională si în cursul evuluî de mijloc pentru anumite părţi ale Daciei vechî.

în timpul, când domnia peste Ungaria regele Ştefan, numit t cel sfânt» (a. 997—1038), Transilvania ne apare sub numele Ungria Nigra¹).

Aicî, importanţă adevërata în istoria o are numai epitetul de Nigra, ér «Ungria», dacă nu este cum-va o simplă formă coruptă din «Nigra», ne apare cel mult numaî ca o denumire politică, datorită autoruluî, fiind-că Transil­vania nu a avut nici o-dată numele particular geografic de «Ungria».

Delà ţeră, epitetul de «negri» trece asupra Românilor.

în cronica lui Fazel-ullach-Raşid de pe la 1303, Românii din părţile de sud ale Carpaţilor sunt numiţi Kara-Ul aghl, adecă «Valachiï negri» ²).

Turcii numesc Ţera româncscă Kara-Iflak şi Moldova Kara-Bog-dan ³).

în poemele epice ale Slavilor meridionali, Ţera românescă este z e m l j a k a rabla ska *).

în actele patriarchatuluï constantinopolitan, dintre anii 1390—1400, Moldova figureză ca Maupo6Xaj^c'a ⁵). La Chalcocondyla însă MsXavrj IloySavfa ⁶).

în fine o a treia tradiţiune despre patria lui Pclasg o aflăm la Eschyl.

în poema sa TxÉTtSej (Supplices), Eschyl ne spune, că Pelasg a fost fiul lui Palaechton (al vechiului pămentcan), născut din Fala seu Terra⁷).

în literatura vechia grecescă, epitetul de «Palaechton» i-l avea numaî deul

durch ungemeine Fruchtbarkeit aus. — însă, trebue se recunoscem, că concepţiunea geo­logică şi etnografică a acestei espresiunî o vedem confundată, încă din cea maî depărtată vechime, chiar şi la Homer.

») Adeuiar Chabanicnsts, Historian III. 33: Stephanum etiam rex Ungar i ae, bello appetens Ungriam Nigram, tain vi quam timoré et amore ad fidem veritatis totam illara terram convertere meruit. — Hunfalyy, Ethnographie von Ungarn, p. 217 si 417: Zur Zeit StepTian des Heiligen nannte mân diesen Theil (Siebenburgen) Schwarz-Ungarn, welchem Namen wir ôfters begegnen.

²) D'Ohsson, Histoire des Mongols. La Haye, 1834, t. H, 627-8 (ap. Hasdeu, 1st. cri­tică, pag. 63).

^s) Cantemlr, Cronicul vechimii Româno-Moldo-Vlahilor (ed. 1901) p. 307.—Cf. Hasdeu. 1st. crit. p. 107.

⁴) MiladinoTitzi, 203 (ap. Hasdeù, 1st. crit. 110).—Karadzit', Srpske narodne pjesme,
III (Becz) 1846, p. 54 (ap. Hasdeu, 1st. crit. 83).

⁵) Acta Patriarchatus Constantinopolitan i, II, n r. 404. 435.444. 454.461. 465,
468, 472, 487, 495, 514, 516, 660. — Codlnus, Deofficiis magnae ceci. (Paris, 1625, p. 130).

⁶) Chacocondylas, lib. IX, p. 514.
') Acschyll Suppl. v. 250.

Vf rte ')> ^numit ^^e P^oet^iJ latinï G e t i c u s ^!) şi protector al câmpiilor getice³).

Se prcsintâ însă aici o a doua cestiune, pentru ce deul Marte, protectorul -'mpiilor gete, se numia «vechiul pămentean», orî cu alte cuvinte se spunea v Marte, era originar din Ţera cea vechia?

Sub numele de Terra antiquane apare în geografia timpurilor pelasge

regiune ôre-care fâimosă pentru dmeniï sëï ceï rësboinicî si pentru avuţia uroducţiunilor sale ⁴).

Despre acesta «Ţera vechia» vorbesce şi Virgil, care ne spune tot-o-dată, -ă Greciî o maî numiau şi He speria, seu «ţera de la scapëtat» ^D).

Numele de «Terra antiqua» este o espresiune geografică poporală.

«Ţera vechia» este antitesa terilor noue; orï cu alte cuvinte, «Ţera vechia» =ste {era mamă a triburilor pastorale pelasge, can emigrând în cursul unei uneî seriî de secule spre sud si apus, î-sî maî aduceau încă aminte de o

o ' *

:eră vechia, seă de locurile de unde venise părinţii lor, după cum aceeasî iemnificaţiune o maî are şi în timpurile ndstre numirea de «satul vechia», orî (betrân», faţă de «satul nou».

Din acesta «Ţera vechia», o-dată puternica în resbdie şi binecuvontată prin •odele pămentuluî seu (potens armis atque ubere gîebae), a fost originar aşa 3ar Marte, numit Palàechton, tatăl regelui Pelasg.

') Aeschyll Sept. c. Th., v. 105.—La Homer (II. II. 842), duciï Pelasgilor aliaţî cu Tro-aniî încă sunt numiţi: descendenţi aï luï Marte.

») Staţii Silv. I. 2. 53. — «) Virgllil Aen. X. 542. — <) Cf. Homer, Hymn. XXX. 2.

^s) Yirgllil Aen. I. v. 530; III. v. 163 seqq:

Est locus, Hesperiam Graii cognomine dicunt, Terra antiqua, potens armis, atque ubere gîebae. . . .

Despre originea numirii Hesperia, scrie Diod ;r Şicul (IV. 27), ca A tla s — vechiul ege al Hyperboreilor (Apollod. II. 5. 11)—împărţise moscenirea părintescă cu fratele său lesperus, ér partea peste care domnia acest din urmă s'a numit Hesperia. Résulta şa dar, că după tradiţiunile timpurilor maî vechi, Hesperia se aflase în nemijlocită ve-inătate cu regatul luï Atlas de la munţii Atlas (aï Oltului), in părţile de nord ale IstruluT. >m punct de vedere geografic, numele de Hesperia se raportă în tot caşul la ţinuturile si-uate dincolo de munţii Carpaţi, cari formau linia de dtspărţire între regiunile de resărit ¹ de apus ale Daciei vechi; după cum résulta şi din Rufus Avienus (Descr. Orb. v. 738—

⁹); Propter Alianţei tergum. . . . Hesperides habitant, în cântecele eroice române, ^{6 se rfi}duc la o vechime fdrte depărtată, mai aflăm si astă-dî unele amintiri despre ţera ^e 'a scăpetat, identică cu Ardeiul. Ast-fel in ciclul epic despre Novac cel bëtrânse Pune, că cerdacul seu se afla Ia scap S ta t (Catană, Balade pop. 108); în alte variante ^ls .fiiîseî sunt numiţi «voinici ardelenesc!» (Şezătoarea, I. 44). lovan Iorgovan,

^c'or de mocan», este numit în unele variante «ficior de împërat, de la scăpetat». Tot ^st>fel se spune despre fata rătăcită în munţii Cernei, că era «fică de împërat, de la scă-^et*t» (Catană, ibid. 56).

Avem aşa dar aici următorele genealogii, în ce privesce patria luî Pelasg, a celui de ântâiû monarch, care domnise peste poporul cel mare al Pelasgilor.

OCEANOS potamos TETHYS (1st f ui şi Tisa)

TERRA NIGRA (V aloi (leXa-.va

TERRA (antiqua)

PALAECHTON (Marş)

PHORONEUS

l

NIOBE

PELASGUS

PELASGUS

MILIBOEA co PELASGUS co PERIMELA
Oceani filin, l | Aeoli filia

(DEIANIRA)

LYCAON HYPKRBOREUS

PELASGI i) PE1.ASGI i)

49 triburi pelasge ')

Résulta aşa dar, că după tradiţiunile anticităţiî, Pelasg, vechiul représen­tant al poporului pelasg, era originar din părţile de nord ale Istruluï.

II

Cuntfscem aşa dar Ţera cea vechia (Terra antiqua) a poporului pe­lasg, situată în părţile de nord ale Istruluï.

Rëmâne acum, se ne ocupăm aicî cu forma numelui ITsXaayo:, după cum ni se" presintă în literatură vechia grecescă.

însă înainte de tote, este de lipsă se facem aicî o constatare.

Despre forma numelui IleXaiayot, aşa cum ni se presintă la autorii grcccscî, nu aflăm nici cea m aï mică urmă în nomenclatura topică vechia, nicî pe te­ritoriul Elladeï, nici al Asiei micî şi nici în peninsula italică, unde, după cum seim, se stabilise o-dată aşa de multe tribun pelasge ²).

Probă evidentă aşa dar, că numele IleXaayof, cum vedem, că-1 întrebuin­ţase încă Homer, nu corespunde uneï forme adevërate poporale ; că noi avem aici numaî un termin corupt de modul de pronunţare şi de modul de scriere al autorilor grecescî.

Geograful grecesc Strabo, originar din Asia mică, voind se indice o etimo­logia a numelui IleÀaayoï — însă cu totul nesedosă — ne spune, că locuitorii din Attica în timpurile mai vechï numiaû pe acest popor IIsAapyoc, (cico-niae, adecă berze), fiind-că ei migrau dintr'un loc într' altul ³).

¹) Dlodorl Sic. lib. I. 11.17. —Acustlai fragm. 11 şi 14. —Pherecydls fragm. 85. — He-
cataci fragm. 375. —Apollod. Bibi. III. 8. 1.—Fausaniae Gr. Descr. 1. VIII. 1.

²) Numirile de Iletaayia şi IIsXaTj-fiuiTit, pe cari autorii grecescî le aplica la diferite ţinu-
turï din Ellada, locuite în vechime Pelasgï, nu au caracterul unor forme poporale exacte.

') Strabonis Geogr. lib. V. 2. 4.

Aceeaşi idee o vedem esprimată şi la Diodor Şicul '), care întrebuinţeză pent™ Pelasgl epitetul de TrAavwjisvot, «vagabundï», delà TîXavdw, a rëtaci.

însă tdte încercările vechi şi noue de a afla originea acestui nume, după forma grecescă rhAaayoc, nu au putut ajunge la un résultat serios.

în realitate, forma originală a numeluï «Pelasgï» a fost cu totul alta.

Grecii împrumutase acest termin delà populaţiunile barbare ale peninsulei Hemului; î-1 împrumutase şi-1 deformase; si dacă noî vom ave în vedere trans­formările fonetice grecescï, atuncï este uşor se cundscem, că forma corectă, usuală a acestui nume, în graiul populaţiunilor meridionale, a fost fără în-doielă Balaş ci, seu Bel as ci, unde Grecii după natura limbeï lor, ca în multe alte casurî, au înlocuit pe B cu II, ér din sufisul ascus, asci, au format unul rnaî aspru gutural, aayog, aayot.

După cum seim, în anticitatea preistorică au esistat numaï doue grupe marî de Pelasgî, una a Arimilor, o numire, care în diferite regiuni ni se pre-sintă sub diferite forme de : Râmi (Ramnes), Renii, Romi, Rumi, Aramaei, Arimi, Arimani, Remores, Aremorici, Ormini, Orchomeni etc., şi altă grupă, numită a Abiilor seu Arimilor albi (A b i i, Abarimones), la care apar­ţineau locuitorii Laţiuluî (Albani, Bolani, Abolani) şi diferite alte triburi pe-lasge, rëspândite delà rësarit până la apus prin cele trei continente, sub numele de: Bălăci, Belaci, Bolaci, Bellovaci, Belloaci, Blasci, Blaci, Placi, Palaci, Blaceni,' Belcae, Volcae, Volsci, Vloqui etc.

Că forma de «Balasci» seu «Belasci>, ca numire etnică, a fost o-dată usitata în peninsula balcanică, o probeză terminul de balascae, cum erau numiţi Thraciï în prima jurnëtate a evuluï de mijloc ²).

Ţera românescă, în limba Slavilor meridionali, se numesce şi astă-dî Vlaska z e m l i a. Un district al Ţereî românescî portă numele de V l a ş c a . Maï aflăm aici satele Bălăci (s. Bëlacï) şi numele familiare Băl aci u şi Băl aşcu ³).

In fine, se mai numesce Valaska şi partea Moravieï, unde în timpurile vecin se afla stabilită o însemnată grupă de Români.

Sufisul ascu nu este grecesc, nici slav. Acest sufis a csistat şi în limba vechia a populaţiunii pelasge, cu acelaşi înţeles, ca eseu în limba română de astă-dî

') Biodorl Slculi 1. V. 80.

²) Tomaschck, Die alten Thraker, II. 4: balascae, Qvj.t.^. Gloss. Labb. aci Goctz, II.

lyn . *

•—Aceeaşi numire o mal aflăm sub forma de Bolax, un sat în provincia Elis din Pc-'opones (Polyb. IV. 77. 80).

^asdeu, Etym. Magn. III. 2992, 2943. — In ce rrivescc etimologia cuvcntuluï bă-(ibid. 2926): «Din băl (=bel, blond, alb) prin sufixul af se formeză masculinul ^a?, din care apoi vine bal aşcu».

i

Pe o inscripţiune romană descoperită la Genova pe teritoriul vechilor Li-gurî, găsim amintite rîurile Neviasca, Tulelasca, Veraglasca, Vi-nelasca, de sigur după numele unor vechî localităţi ligure¹).

Tabula alimentară din Veleia menţioneză de asemenea doue numiri de lo­calităţi, terminate în ascus: fundus Areliascus (Aureliascus) şi fundus Caudalascus²). In fine maî aflăm şi astă-dî în părţile de sus ale Italiei un numër însemnat de localităţi, ce se termină prin sufisele asca şi asco.

Ast-fel sunt în provinciale Genova şi Porto Maurizio: Căiască, Marinasco, Morasca, Bagnasco.

în provincia Alexandria: Fabiasco, Martinasco.

In Novară si în Emilia din Lombardia: Rimasco, Romagnasco, Barbarasco, Sarmadasco, Romasco etc. ³).

Aceleaşi şutise ni se presintă şi în nomenclatura topică din Elveţia, Tirol, Bavaria de sus, Alsaţia, Lorena, Francia, Corsica, Spania şi Portugalia *).

Resumăm ast-fel: forma cea vechia poporală a numelui Pelasgï a fost Belasci şi Balasci; ér patria cea vechia, centrul puterii de acţiune şi espansiune a acestui popor a fost, în Europa, la Carpaţî şi la Dunărea de jos.

»} C. I. L. voi. V. nr. 7749 1. 9. 10. 19. 21.

^!) C. I. L. voi. XI. p. 215, nr. 1147, p. 5. 1. 21.

') De Jubiiln ville, Les premiers habitants. Tome II. 46 —59.

<) I)e Jubainvlllc, ibid. II. p. 68. 86. 99.

MARELE IMPERIU PELASG.

XXXIV.-P ATEI A CELOR DE ÂNTÂIU REGI PELASGI. REGIUNEA DE LA OCEAXOS POTAMOS.

I.

Vechile tradiţiunÎ istorice ale Grecilor, Egiptenilor, Fenicienilor şi Assy-rienilor, amintiau de un vast imperiu, al raseï pelasge, care în epoca sa de putere şi de mărire se estinsese peste o mare parte din Europa, Asia şi Africa !).

însă, istoria acestor timpuri primitive, pelasge, este înveluită în o mulţime de legende şi mituri.

Ceî de ântâiu regi aï rasei pelasge au cscelat cu deosebire prin virtuţile lor personale, prin meritele lor politice, şi peste tot prin binefacerile lor faţă de genul uman. El au fost cei de ântâiu, carî au adunat în societate fa-miliele şi triburile rëspândite prin caverne, prin munţi şi pădurî, au întemeiat sate şi oraşe, au format cele de ântâiu state, au dat supuşilor sëï legi şi au introdus în modul lor de vieţă moravuri mai blânde; peste tot au îndreptat întréga activitatea lor spre o esistenţă mai bună, fisică şi intelectuală, şi ast-fel au deschis o nouă cale pentru destinele omenimiî pe acest păment.

In semn de recunoscinţă pentru aceste merite neperitdre ale lor, aceşti regi ai raseï pelasge au fost divinisât! şi onoraţî cu un cult religios; unii după

O Cf. De Jubainrillc, Les premiers habitants de l'Europe. I. 77: Cet empire (pé-lasgique), à l'époque de sa puissance, sans parler de ses colonies en Italie et en Afrique, comprenait une partie de l'Asie-Mineure, la Grèce; il s'écendait au nord de la Grèce sur une portion de la vallée du Danube.

morte, cum aii fost Uran şi Saturn, ér alţii încă până trăiau, cum a fost d. e. Joe.

Vechia teologia pelasgă a considerat apoT pe aceşti regï civilisatorî al lumii vechî ca asemenea d ei Io r, mai mult ca adevëratï deÏ, de­scinşi din ceriu pe păment, le-a ridicat temple şi altare, le-a instituit sacrificii si serbătorî, le-a compus imne, legende si rituri, le-a înfiinţat colegii de preoţi si oracule ; si în fine, numele lor au fost eternisate pe sfera cercscă, atri­buite la anumite constelaţiunî.

Ast-fel aceşti regï, can avuse o esistenţă muritdrc, încep se fie numiţi de i ^]); ei devin capï aï religiuniï vechi şi privegheză chiar după mortea lor, ca nisce strămoşi glorioşi, asupra poporelor sale.

îndată ce natura divină a acestor regï — cari au pus cele de ântâiu funda­mente ale fericirii omenesc!—-ajunse se fie proclamată, epoca lor începe a se întuneca. Tradiţiunile istorice, redactate de colegiile preoţilor, se schimbă în legende miraculdse. Fiinţa lor începe, tot maî mult, a fi adusă în legătură dogmatică cu formaţiunea lumiî şi ast-fel istoria lor devine mitică-teologică ²).

Cei vechi, scrie Evhemer, au transmis posterităţii doue notiunï diferite despre deî : anume, că uniî au fost şi sunt eterni, adecă nesupuşi periril, precum sunt serele, luna şi astrele ; ér'altiï au fost omeni pământeni, cari pentru binefacerile lor faţă de genul uman, au câştigat onorî divine şi cult religios. Uran a fost cel de ântâiu rege, care a domnit; un bărbat cu sentimente înalte de dreptate şi un mare binefăcătoriu pentru toţî. El era tot-o-dată şi un om adânc instruit în ce privesce cursul astrelor şi cel de ântâiîi care a introdus jertfele cu victime pentru divinităţile cerescl; din care causa a şi fost numit Ceriu (crjpavi;). Luî Uran i-a urmat apoï în domnia Saturn; ér după Saturn a domnit Joe ³).

Tot ast-fel se spunea în vechime despre Saturn, că a fost un simplu rnuritoriîî; că el a fost cel de ântâiu, care a adunat în societate, în sate si în

') Deificarea se continuă în epoca romană sub formă de apoteosă, ër în timpurile nôstre sub formă de canonisare.

^B) Aceia, cari caută în legendele vechi numaî simbolisme séû personificarea for­ţelor elementare ale naturel, sunt pe căî retăcite. în anlicitatca preistorică, cuge­tările omenimii au fost predominate de faptele reale, nici de cum însă de imaginaţiunîle personale.

³) Diodori Siculi lib. VI. 2. —Cïcevo, De nat. Deor. II. 24: Suscepit autem vita ho-minum, consuetudoque coramunis, ut beneficiis excellentes viros in caelumfama ac voluntate tollerent. — Ibid. De nat. Deor. lib. III. 2t: hos Deos, ex hominum genere in caelum translates, non re, şed opinione esse dicunt, quos auguste omnes sanctequc veneramur.

oraşe, pe omenii respândiţî prin munţii ceî înalţi şi le-a dat legi ^J). lanus, scrie Macrobiu, a fost cel de ântâiû, care a ridicat altare lui Saturn ca unul deû, si a dispus se fie considerat ca cea mal înaltă auctoritate religiosă, fiind că densul a fost începătoriul unul mod de viefă mal bun ²).

De asemenea scrie Tertulliah, Că dintre toţi autorii, cari s'au ocupat cu cercetarea anticităţil preistorice, nu esistă nicî unul singur, nici Diodor Grecul, nici Thalîus, nici Cassiu Sever, nici Corneliu Nepos, care se fi înfăţişat pe Saturn altmintrelea, de cât numai ca un simplu om ³).

Cercetările archeologice, făcute în cel din urmă cincï-decï de ani, constată de asemenea, că a esistat în timpurile preistorice o unitate de noţiuni religiose si de precepte morale, acelaşi gen de instituţiunî politice, civile şi militare, aceeaşi direcţiune a activităţii omenesc!, peste tot o unitate de civilisafiune, care în resultatele sale pentru progresele omenimil, a fost mult maï fecundă si mal intensivă de cât civilisaţiunea egipteană si greco-română. ce s'au înte­meiat şi desvoltat numai pe substratul celei de ântâiû.

însă, înainte de a începe a ne ocupa cu istoria celor de ântâiû regï tradi­ţionali al rasei pelasge, este de lipsă se cunoscern legănul, unde vedem că se desceptă şi se desvoltă cele de ântâiû noţiuni ale vieţeî sociale vechi, şi unde se manifestă centrul cel mare şi puternic al vieţeî politice pelasge.