Graiul românesc din Sêfdû
Yüklə 4,91 Mb.
|
') Dlodorl Sicull lib. I. 50. *) Este greşită opiniunea lui Maspero: Ra... signifiait soleil, rien de plus (Études d. myth. II. 7). — în limba Ţiganilor (numiţi Egipteni în diferite feri), rdy séa raya însemnezi domn, Hcrr, seigneur (Wlislocki, Die Sprache d. transs. Zigeuner, p. 114.— Vaillant, Gramm. de la langue romanne, p. 124). După cum la Grecï, numele de Ura -nos fu aplicat la ceriu, tot ast-fel la Egipteni, Ra a fost identificat cu serele. 3) Plerret, Le Panthéon égyptien, p. 43.—Cf. Maspero, L'Egypte et Chaldée, p. 101. 4) Memoria luî Uran, sub numele de «Raiû împërat», o aflăm şi în tradiţiuoile po porale române: cSe dice, că Raiû împëratul a fost cel de întâiu împërat pe fafa pa- mentuluî» (Cest. ist, c. BogdănescI, jud. Tutova). 6) Lepsius, Ober d. ersten ăgypt. Gôtterkreis, p. 29: in einer . . . Darstellung des Gôt-terkreises, die ich hier anfuhren will, wird derselbe Gott (Ka oder Kai) nochmals ge-nannt, und zwar an der Spitze der ganzen Reihe. Es findet sich auf einer granitenen Altarsâule in Turin ... auf diesen (Gott Kai) folgt der oberăgyptische A t mu; hinter diesen warden zwei andere Gôtter Tera und Terer, die auch in anderen Gotterlisten an derselben Stelle vorkommen, hinzugefùgt.—Este de notat, că în legendele egiptene, Pâmentul seu Terra figureză ca divinitate masculi n ă (cf. Pierret, Le Panthéon, p. 53). orma Caia în loc de «Gaea» ni se maî presintă şi astă-dî în regiunea Carpaţilor. In Bănat^din jos de orăşelul Moldova nouă, unde Dunărea intră în pasul Porţilor de fer, se mai vede şi astă-dî în mijlocul fluviului o stâncă cu o figură particulară, numită de P°P r Baba Caia, un simulacru primitiv al Gaeel divinisate. In cele maï vechï liste monumentale şi în papirele egiptene, Montu séû Uran ne maï apare sub numele de Turn, Tumu1), Atmu, A turn u !), Ia Plato Thamus 3), ér în listele ethiopene To m ai «). Reşedinţa cea vechia a luï Turn se afla în fërile de méda-n<5pte. Vêntul de nord venia de la Turn °). La Manetho, Montu este numit Helios (Sol, serele) 6), şi era onorat în teogonia egipteană cu titlul de Mfljç, un cuvent, ce nu este egiptean (lat. avus, rom. moş) 7). Montu-Ra seu Turn maï avea în tradiţiunile preoţilor egipteni şi numele de Harmaku seu în formă grecescă Harmachis, Armakhis, Harmais şi Armais 8), adecă «Arimul», «Armanul». Harmakhis pdrtă pe fruntea sa diadema suduluî şi a norduluî °) Sfinxul cel colosal de la Gizeh, tăiat în stâncă naturală, cu figură de om şi cu picidre de leu, ne înfăţişeză imaginea luï Harmakhis seu Montu, şi conţinea, după tradiţiunea ce ne o comunică Pliniu, mormêntul seu 10). In inscripţiunea de pe stela Meternich se spune, că cpicio'rele leuluî» sunt pletorele luï Montu» n), ér în alt text religios aflăm cuvintele: «Ah i imagine a luï Montul Oh! leule!» 12). ') Plenet, Le Panthéon égypt. 39. 112. Maspero,Études de myth.et d'arch.égypt. Il 281. s) Lepsins, ibid., p. 31: die beiden Gôtter Mentu und Atmu . . . (bedeuten) nichts anderes aïs eine Spaltung dièses Gottes in seine zwei Hauptphasen, die aufgehende und die untergehende... Sonne. ') Platouls Phaedrus, c. 59.—In forma Atmu în loc de Tamu (Thamus), noi avem numaï o simplă dislocare a vocaleï a, întocma ca în numele regilor ethiopenï: Asgad şi Sagad, Asfar şi Safar etc. (Cf. Drouin, p. 50—52); la Egipteni: Armesses şi Ramesses. 4) Drouin, Les listes royales éthiopiennes, p. 50, liste B. s) Plerret, Le livre d. morts, p. 300. 525. 6) Despre identitatea lui Helios cu Montu séû Uran, maï avem şi unele fântânï gre-cescï, forte vechï. La Hesiod, titanul Hyperion iste fiul Uran, ér la Homer acelaşi Hyperion este fiul lui Helios (Odyss. XII. 263). ') Intr'un fragment, ce ne-a rëmas de la loan Antiochenul, estras, după cum se vede din o listă maï vechia a luï Manetho, se amintesce, după Helios, un rege egiptean cu numele de Scôç. Lepsius constată, pe basa monumentelor egiptene, că forma esactă a acestui nume în textele grecescî a trebuit să fie Mût (Ober d. ersten iigypt. Gôtterkreis p. 14). Insă acest cuvent se vede a fi fost numaï un titlu particular al luï Helios, ér nicï de cum numele unui rege deosebit, după cum résulta şi din împrejurarea, că în Vetus Chronicon şi la Eusebiu acest cuvent a fost omis cu totul, ér Syncellus l'a substituit prin grecescul Agathodaemon seu pe românesce Bun şi Bunic (moş, lat. avus, manes). 8) Pierret, Le Panthéon égypt. 95. 112.—Maspero, Études. I. 257. II. 448.—lirugscb, Hist. d'Egypte, I. (2-e edit.) p. 57.—Orébaut, Hymne à Ammon-ra, p. 12. ») Plerret, Le livre d. morts, p. 40. — ») Plinii, lib. XXXVI. 17. ") l'ierret, Panthéon, p. VIL — 1S) Maspero, Étud., II. 452: Ah! image de Mentu!... Oh! lion! în fine, preoţii egipteni aă mal considerat pe Turn ca identic cu A in m o n , omul cel avut de turme, onorat ca deû suprem al ThebeT, căruia i-au atribuit şi epitetul de «Altaika» J) (originar de Ja muntele Atlas?) în vechia teologia egipteană, Montu, Turn, Harmakhis, Ammon, ne apar ca una şi aceeaşi personalitate şi ne presintă din punct de vedere istoric şî do'gmatic acelaşi tip si aceleaşî caractere ca Uran în teogoniile grecescî.
270.— Sfinxul cel colosal delà Gizeh, tăiat în stânca via, representând figura lui Mon-tu-Ra-Harmakhis (Uran), cu pântecele şi piciôrele de leu, dcsvëlit pentru a şesa oră, în a. 1886, de sub masele ce!e enorme de nïsip, ce se adună în continuu în jurul piramidelor de o lungă serie de secule.— După Maspero, Egypte et Chaldée, p. 249. ') Montu-Tum-Harmakhis-Ammon este «eşit din pâment» (din Terra), o ex-expresiune identică cu yr;yev% a autorilor grecescî, si «Terra editus» la Tacit. El este: domnul domnilor, regele deilor, părintele părinţilor, puterea puterilor, marele deû, stăpânul ceriuluî, al pămentului şi infernului, al apelor, al
lungimea corpului de 143'(42 m. 29 cm.), ér înălţimea de la pântece până in verful ca- pului de 62' (18 m. 33 cm.) Din corpul de leu al statuei, astă-di nu mat există de cât forma generală. Despre acest vechiu monument istoric, Maspero scrie: Des mamelouks fanatiques lui ont mutilé le nez et la barbe à coups de canon; la teinte rouge qui avivait les traits s'est effacée presque partout. Et pourtant, l'ensemble garde jusque ans sa détresse une expression souveraine de force et de dignité. Les yeux regardent oin devant eux avec une intensité de pensée profonde, la bouche sourit encore, la face ent'ère respire le calme et la puissance. munţilor, începutul formelor, autorul omenilor, creatoriul tuturor speciilor de animale, autorul păşunilor pentru animale şi al plantelor nutritive pentru 6menî; el domnesce peste doue re-giunï séû lumï, peste medă-di (sud) si peste me d. ă-n op t e (nord). Unul din însemnele suveranităţii si puterii sale era «sbiciul» *). 5. Detronarea luï Uran. Uran, după cum ne spun tradiţiunile grecesc? şi feniciene, a fost detronat si alungat din imperiu de către fiul seu mai: mic, numit de Greci Cronos si de Romanî Saturnus. Căuşele detronariï sale au fost, după cum résulta din teogom'a luï Hesiod, de o parte neînţelegerile, ce existau intre densul si soţia sa Gaea séû Terra, ér de altă parte ura, ce o avusese Uran asupra Titanilor, a fiilor sëï născuţi din Gaea, pe carî i aruncase în închisori suterane în cât gemeau sinurile pămentulut de mulţimea lor. După instigaţiunile Gaeeî, scrie Hesiod, Saturn, cel maï tîner dintre TitanT, atacă pe neasceptate, în timpul nopţii, pe tatăl seu Uran, i tăia genitalele cu o sabia strâmbă de oţel, din care causa, acesta si încetează din vieţă 2). Aceeaşî tradiţiune o aflăm în scrierile cele sfinte ale preoţilor fenicieni, atribuite luï Sanchoniaton. Preotul şi analistul Sanchoniaton trăise, după cum spuneau uniï, înainte de timpurile troiane, si compusese — pe basa isvôrelor feniciene, egiptene şi a altor elemente vechï— o istoria a Fenicianilor, scrisă cu multă sîrguinţă si iubire de adevër, pe care apoï în sec. II d. Chr. a tradus1 o în limba grecescă Herenniu Philo din Byblus 8). Despre detronarea luï Uran, Sanchoniaton scria următorele: Uran, avuse o soră cu numele Gaea, pe care o luase în căsătoria, ér eu alte femeï avuse o mare mulţime de copiî. Din acesta causa Gaea, cuprinsă de gelosiă, după maï multe neînţelegeri, se despărţi de Uran, însă cu tôte acestea, densul o primia adese orî în casă la sine. Când însă Uran cercă se ucidă pe Titanî, seu pe fii născuţî din Gaea, acesta ceru ajutoriul trupelor armate, ce le avea la disposiţiune, şi se opuse la tôte încercările sale. Maï târdiû însă, după ce Saturn ajunse la maturitate, acesta î-şî propuse së-sï rësbune asupra tatăluî *) Pierret, Le livre d. morts, p. 247: Je suis Toum, auteur du ciel .... sorti de la terre .... qui enfante les dieux.—Ibid. p. 48: Père des dieux. s) Heslodl Theog. v. 154 seqq. 3) Phllonts Byblll fragm. 2 din Phoenicum Historia (in Fragm. Hist. gr. III. 567). sëû pentru injuriile, ce le făcuse mamei sale, şi ast-fel, jjutat de secretarial seu Hermes Trimegistul (de treî ori marele), începu rësboiul cu Uran, pe care-1 alungă din împerăţiă şi ocupă scaunul domniei, însă, după un timp c5re care, Uran, esilat din imperiul sëû, trimise pe ficelé sale Astarte, Rhea si Dio la Saturn, ca se-1 pierdă prin înşelăciuni si mijlôce ascunse. Insă, Saturn le cuceri inimile prin dragoste şi blândeţă şi le luă în căsătoria. Uran inventase şi un fel de petre ce aveau spirit (Xfooi |{i<{r>xo')i numite Bae-tulia, pe cari le fabricase cu deosebită înţelepciune *); şi apoi încercă un nou rësboiû cu Saturn, însă în anul al 32-lea al domniei sale, Saturn prinse pe tatăl séû Uran într'un loc 6re-care mediteran, unde-I pregătise anume curse, şi-I tăia genitalele. Sângele curgându-I în isvdre si în rîurl, spiritul sëû se despărţi de corp. Acest loc, ne spune apoi Sanchoniaton, a fost mal târdiu consecrat lui Uran. 6. Uran în legendele fi tradiţiunile poporului român. La poporul român s'aû păstrat îucă până astă-dî unele tradiţiunl forte vechi despre cel de ântâiu regi al rasei pelasge, cari domnise la Carpaţl şi Dunărea de jos. Unele din aceste tradiţiunî sunt cuprinse în c o l i n d e l e religiose, ce se cântă la serbătorile Crăciunului şi în prima sëptëmâna a anului nou; ér alte amintiri le aflăm în cântecele eroice poporale, numite şi «cântece bëtrânescï». în colindele religiose (ce nu sunt decât imne festive ante-crestine), aceşti monarch! glorioşi din timpurile pelasge, ne apar ca personalităţi divine, ca semi-del scoborîţî din ceriu, cari domnesc de o-dată peste păment şi peste ceriu. Aceste colinde au fost la început opera colegielor de preoţi si teologi şi ele au devenit poporale numai în cursul timpurilor. Aprdpe în fie-care din aceste colinde religiose se rësfrâng cestiunile dogmatice ale teologiei vechi ') Pliniu (XXXVII. 51) încă face amintire de o specie de petre din clasa c erau-nielor séû fulguritelor, cari se întrebuinţau la espugnarea cetăţilor şi a flotelor (quae nigrae sint et rotundae, sacras esse, urbesque per illas expugnari et classes, casque betulos vocari). Se pare însă, că numele de pai-coXta, ce-1 aveau aceste petre 'cu spirit» (explosive), destinate anume pentru rësbtfie, se reduce la un cuvent vechiû pelasg de aceeaşi formă cu rom. tbătăliă». In evul de mijloc, terminul acesta era fdrte usitat în ţerile romanice. La Adamantius Martyrius aflăm bat u a lia, quae vulgo battalia dicuntur (Diez, E. W. I. ed. 1853, p. 49). pelasge. Spiritul şi forma solemnă, în care sunt redactate, ne arată tendinţa, ce se urmăria cu aceste cântece: de a desvolta sentimentele morale ale poporului şt de a intemeia un cult religios pentru anumite personalităţii, cărora li se atribuise onorî divine. Una din aceste colinde conţine următorele versuri: Când s'a coborî t Domnul pe păment Sate a resădit Hotare a împărţit. Domnul împărţia Până se 'nsera. Dacă se 'nsera, Domnul că pleca Sus la drumul mare, Unde a căpeta Cină şi lumină, Sălaş de odihnă '). Esaminând acum cu totă atenţiunea elementele istorice ale acestei vechi colinde poporale, noi aflăm aici aceeaşi tradiţiune despre originea societăţii omenesc!, pe care o avuse si locuitorii de lângă muntele Atlas: că Uran adunase pe dmenil ce trăiau risipiţi şi i făcuse să locuescă în sate şi în oraşe, că densul i-a înveţat se cultive pămentul, ori cu alte cuvinte, le-a împărţit hotare. Memoria lui Uran (s. Munteanul), a celui de ântâiu rege tradiţional de la Dunărea de jos, se mal celebreză în o datină festivă poporală din ajunul anului nou. în oraţiunea solemnă, ce se reciteză cu ocasiunea acestei serbări poporale, Uran ne apare sub numele de «Tom a cel bogat», după cum în istoria egipteană, Uran seu Montu mal are şi numele de Thamus şi Turn. Cel de ântâiù regi al timpurilor pelasge au fost păstori, stăpâni de turme, de ciredî şi de herghelii admirabile. «Toma cel bogat» din tradiţiunile române î-şî petrece vieţa sa prin munţi; el cutrieră văile, luncile si câmpiile cu turmele, cu ciredile şi cu hergheliile sale cele minunate. Ca insemne, Toma portă un «sbiciû de foc înfocat», simbol al autorităţii şi cârmuirii sale pastorale. în regiunile cele muntdse ale Bucovinei, acesta festivitate poporală în memoria si în ondrea lui «Toma cel bogat» se petrece în următoriul mod: sătenii, tineri şi betrânl, cari voiesc se-şî petrecă în ajunul anului nou după obiceiul strămoşesc (se serbătorescă Vergelul), se string în aceeaşi seră, îndată ce se întunecă, la casa unul ţeran mal avut şi cu trecere în sat. Semnalul de adunare se dă cu buciume si cu trâmbiţe pastorale. Pe masă se ascerne o faţă albă curată, peste care se aşedă un ciuberaş cu apă ne-înoepută; ér junii şf fetele, carî iau parte la acesta serbare, pun fie-care câte ') Din Valea Haţegului. (Gazeta Transilv. Nr. 282 din a. 1892).
un sëmn în vasul cu apă, inele, mărgele, cerceT, bani, cuţitaşe ş. a. Apoi se începe soroctrea. Unul din sătenii maï isteţi, numit vergelătoriul (profetul) ţinend în fie-care mână câte o vergea verde atinge cu ele încetişor vasul cu apă şi reciteză următdrele versuri: Cine trece si petrece? î-şl alege doî caî (ari Jrodia Domnd Şi după vin se pornescc Trece To m a cel bogat, Către slugi aşa grăiesce... Cu b i ci û de foc înfocat, Acum dragii miel ficiori... Văile cu oile, Anul vechiu ia se sfârsesce P6rtă Toma cârmele, Şicelnouiaseivesce, Luncile cu juncile, Mergeţi măi, tăiaţi un boii, Portă Toma vacile; Că-cî mâni este Anul nou Vacile î-s bune forte, Şi fripturi bune făcând Toma p6te să le porte; Să bem vinul gâlgăind; Prin tôte câmpiile Semnele din acest vas Portă Toma oile; Să vë fie tôt de tras, Oile sunt mari ca bol, De tras sorţî de bucurie Lui Toma stă după ol. Din anul, ce o să vie; Toma umblă tot pe munţi Scote-un semn şi-mî spune drept: Alegându-şl tot cal iuţi; Mâne, care an încep? ')
După ce se termină cu recitarea acestor versuri solemne, un băiat de 10—13 ani scote un semn din vasul cu apă şi vergelătoriul profefesce celui care l'a depus, ce fel de noroc are së-ï aducă prima di din anul nou. Apoi se repeteză aceeaşi ceremonia. Vergelătoriul atinge- de nou vasul cu vergelele, se reciteză aceleaşi versuri, se scete al doilea semn şi vergelătoriul profeţesce celui care l'a depus, ce fel de noroc are së-ï aducă diua de Boboteză din anul care vine, şi se urmeză ast-fel până se scot tete semnele din vasul cu apă, fâcându-se pe rend amintire de trite serbătorile mal însemnate de peste an, cari au să aducă fericire, prosperitate şi bucuria pentru toţi, şi }n particular pentru cel cari au venit se afle destinele noului an 2). întreg spiritul acestei serbări tradiţionale are un caracter istoric forte vechiû. «Toma cel bogat>, a cărui memoria se celebreză în versurile de maï sus, ') Marian, Serbătorile la Români. I. 53 seqq. — Şezător ea (Fălticeni), U. 209. ' formula oraţiuniî poporale de mal sus, vedem, că se invocă după fie-care vers rodia Ddmna> séù «Arodia Ddmna». Este personificarea generaţiuniî seu 0 «îl universale, pe care Hesiod o amintesce sub numele grecisat de "Kpoc (Amor), ce rit>eză imediat după Chaos, de o-datâ cu Terra, însă fără să aibă vre-o legătură genealogică. ne apare ca un strămoş venerat. El este un păstoriu legendar, avut, care învaţă pe omenii së\ se cunoscă, când se începe anul nou, cart sunt serbă-torile maî însemnate de peste an şi profeţesce evenimentele fericite pentru ceî ce depun sorţi în vasul tradiţional cu apă neîncepută, simbol al prosperităţii şi divinafiuniî. Este aceeaşi reminiscenţă, pe care o aveau într'o vechime depărtată şi locuitorii de lângă muntele Atlas seu Oltului : că Uran, care domnise peste ţinuturile aceste, i înveţase se cundscă întreg sistemul anului, şi că densul le profeţia multe lucruri din cele ce aveau se se întêmple pe ceriu l). In ritul acestei serbări poporale mal aflăm încă unele elemente importante din cultul cel vechiu al lui Uran. La Dodona din Epir, Uran era adorat sub numele de Zeûç dcvaÇ IleAaa-ytxej. Aci, el avea un templu străvechiu si un oracul faimos. La templul acesta, scrie Aristide, se aflau doue columne. Pe una era aşedat un vas de aramă, ér pe a doua era figurat un băiat ţinend în mâna dreptă un sbiciu cu sfori subţiri de aramă. Când vêntul sufla, sforile cele flexibile de aramă se puneau în mişcare si atingeau vasul, care rësuna timp îndelungat2). Aceste vibraţiunî ale vasului se interpretau apoi ca rëspuns pentru cel ce consultau oraculul de acolo. Aceleaşi elemente le aflăm si în serbarea datineî poporale din ajunul anului nou: vasul, pruncul, atingerea, sunetul şi răsunetul vasului; în fine o amintire în textul oraţiunil, de Preoţii şi profeţii de la Dodona se numiaû topioOpot 8) séù după cum scrie Strabo TOjJW&poupoi 4), ér délul, lângă care se afla sanctuariul de Ia Dodona, se numia To m aro s, numiri, a căror origine, după cum vedem, se reduce {ară îndoielă la cultul cel străvechiu al lui Uran sub numele de Tom a D). Cu totul sub alt aspect ni se presintă aceşti strămoşi glorioşi al ginţii pelasge în cântecele eroice ale poporului român, în colindele religiose, el ne apar ca personalităţi sfinte; în cântecele eroice însă, can sunt opera cântăreţilor lumesc! 8), el au un caracter, mal mult profan, mal mult istoric de cât teologic.
Aici, el sunt înfăţişaţi ca omeni doritori de gloria, cu patimi şi cu slăbi- ') Plodori Sic. lib. III. 56.
») Homerl Odyss. XVI. 403. ") La Hesiod (Theog. v. 95) lïvîpet aotîol (viri cantores). ciunï omenescï. Eï se iubesc, se despreţuesc şi se luptă unii cu alţiî. Eï petrec de regulă la mese mari, în ospeţe şi veseliï, de unde apoï plecă îndată la rësbéie, orï în aventuri amordse.
în aceste cântece tradiţionale române, personalitatea lui Uran ne apare sub numele de Toma Alimoş, «Toma al lui Moş» seu «Toma Lumos» (lui Moş) 1), după cum în oraţiunea solemnă, ce se reciteză în ajunul anului nou, el este numit «Toma cel bogat»; ér în tradiţiunile egiptene «Thamus»; «Turn» şi «Moş» (p. 937). Toma al luî Moş este un «voinic nalt la stat, un vitéz cum n'a mal stat». El are turme de ol, ciredî de vite si erglieliî de cal, aşa de multe, în cât pasc t6te erbile si beau tôte apele pe unde trec.
în aceleaşi cântece eroice, cari ne vorbesc despre Toma al lui Moş, Saturn figureză sub numele de Manea, după cum el este numit Mân es, fiul Gaeeî, în tradiţiunile istorice ale Pelasgilor tursenî din Asia mică s); Menés, Mena séû M an i s în Egipet s), Mi no s în Creta*), Mann u s la Arimiï din Germania6) şi M a n e s orï Mânes d e u s în cărţile cele sfinte ale Romanilor 6). Mal notăm, că în aceste poeme populare române, Manea mal ') In anticitatea preistorică, întemeiatoril dinastiilor erau onoraţi cu titlul de moşî şi veneraţi cu un cult religios. Troianii considerau pe Joe (înţelege Uran) ca «moş» al lor (Jove Dardana pubes gaudet avo. V i r g. Acn. VII. 220.) Latjinil ceî vechi adorau ca trnoşî» (ex ordine avorum) pe Italus, Sabinus, Saturnus (Virg. Aen. VII. 177; VI. 891). Scyţiî venerau pe Uran sub numele de Papaeos = moş (gr. «ânitoi;, lat. pappus); în limba macedo-română «papauş», moş betrân (Delametra, Diet, mac.-rom., 162). In Egipet, a treia dinastia divină, a fost, după Manctho, a Moşilor séû Manilor (Fragra. Hist. gr. II. 526), o numire, care de altmintrelea se refere la familia întrégâ a regilor c|eî, carî domnise în timpurile primitive peste şesurile Nilului, în tradiţiunile grecescï, Uran sub numele de Jupiter Urius încă era considerat ca «înce-pătoriul genului omenesc», adecă moş. în poesia tradiţională română, epitetul de «mo?> W are si D-deû (Ene, Ene Scaloene, Du-te la Moş D-de u! —Cest. ist. j. Vlaşca). în limba româna moş, pi. moşi, corespunde la forma vechia latina maios, maioses în loc de maior, majores (Fes t us, p. 472: K pro .Flittera saepe antiqui posuerunt).
') HerodotI 1. I. 94; IV. 95.-Diony8li Hal. 1. I. 27. ') Herodoti 1. II. 4. 99.—Plntarchns, De Isid. et Osirid.—Diodori I. I. 45. > Legislatoriul tradiţional al Pelasgilor din Creta. Imperiul seu se estindea şi in pâr-î'le de nord seu extreme. Cf. Plato (ed. Didot) I. 623. — Di o d or, V. 84. 2. — Identitatea lui Saturn cu Minos din Creta mal résulta şi dintr'o odă a lui Pindar (Olymp. II. 136), unde în loc de Minos şi Rhadamanth figureză ca judecători pe cea laltă lume Sat«rn şi Rhadamanth.
") Ve ) In teologia egiptenă se numia Mânu partea cea muntosă a regiunii divine unde apuneas6rele(Pierrct, Livre d. morts. 48).
este numit «înselătonul Domnilor», după cum Cronos séû Saturn are în teo-goniile grecescî epitetul de «astut» seu «înşelătoria» (àyxuXojiïjtrjç, versutus). Toma al luî Moş este un vitéz din Ţera de jos, adecă din părţile de resârit ale Ţerel românesc! *), ér Manea domnesce peste părţile de apus şi este numit «stăpânul Jîilor».
Venim acum la rapsodia poporală română, ce ne descrie lupta luî Manea cu Toma al luî Moş, şi care ni se presintă ca una din cele maî frumdse şi mai importante poeme tradiţionale. Manea încunjurându-şî moşiile găsesce erbile păscute şi apele bëute de turmele cele numerose ale luî Toma; î-1 atacă pe neasceptate şi-1 tăia cu paloşul pe la furca peptuluî, pe la încinsul brâulul.
Textul acestei poeme după versiunea din Bănat 2) este următoriul. Pentru completare, noî reproducem aici şi variantele maî importante, ce ne sunt cunoscute s).
La gropanut cu cincî ulmî, Cu cincî ulmi dintr'o tulpină, Tăbărît-a, nimerit-a, Voinic Toma Alimoş, Ficior din ţera de jos... Boeriu din ţera de jos. » z. Şede Toma AHmoş, Nalt la stat, mare la sfat Şi vitéz cum n'a mai stat. » J. Săvaî Toma d'Alimoş,
Săvaî din ţera de jos. » 4.. D'al de Toma d'Alimoş, S a va din ţera de jos 4). > 5. Nemerit, mi-au tăbărît Şjncă (Şîncă?) Toma d'Alimoş.
') ung. Havas-Alfold, Ţera muntenescă. de jos. 2) Corcea, Balade pop., p. 15. Tot şedea, câtu-mï şedea, Ş'încă f6mea l'ajungea ... Şi-începea de a se gosta . . . Şi din gură aşa dicea: «Mult mî-ar paré mie bine S'am un voinic lângă mine, Să beau un pahar de vin, Că n'am la cine sC-închin. Inchinare-aşî, închina, Inchinare-aşî armelor, Armelor şi bâtelor, Armele sunt fere reci, Băgate în lemne secî, Nu pot ca se-mî mulţumcscă, Nu pot nimic se-mî vorbescă. Inchinare-aşî, închina, Inchinare-asï murgului, Murgului si soţului; El are urechi de audit, N'are gură de vorbit. Inchinare-aşî, închina, Inchinare-aşî f r undelor, Frundelor şi crengilor.» Yüklə 4,91 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
