Greg King Regele Nebun

GWen Abend! (Ib. Germ.) – Bună seara!

Si am văzut în fata noastră un sat indian… Am poposit la un cort din mătase albastră, ornată cu trandafiri, în interiorul căruia se găsea un jet sprijinit pe doi elefanţi sculptaţi şi aşezat pe o piele de leu. Regele ne conduse mai departe, de-a lungul unei poteci înguste ce ducea spre lac, deasupra căruia scânteia o lună artificială, aruncând reflexe line peste nuferi şi peste celelalte plante acvatice. O luntre era priponită cu o frânghie de un copac. Am ajuns apoi la o colibă indiană; evantaie şi arme aninau din tavan… Regele îşi continuă drumul. Mi-a trecut brusc prin minte că fusesem transportată ca prin farmec în Palatul Alhambra al regilor mauri din Granada. Am intrat într-o mică încăpere maură, cu o fântână arteziană în mijloc, înconjurată de flori… Într-un pavilion circular alăturat, despărţit printr-o arcadă maură, se pregătise cina. Regele îmi indică printr-un gest să mă aşez la mijloc şi sună delicat cu un clopoţel de mână. Un lacheu apăru ca din neant şi se apropie cu plecăciuni adânci. Venea doar să aducă şi să strângă tăvile cu felurile de mâncare, când era chemat cu clopoţelul de Rege. Puteam zări de unde stăteam, dincolo de arcadă, brazde pline de flori, luminate de felinare ascunse. Un cor nevăzut cânta încetişor. Pe neaşteptate, se arătă cununa unui curcubeu. «Oh!», am exclamat involuntar. «Trebuie să fie un vis!» 4

Grădina de iarnă înflăcăra curând imaginaţia publicului miinchenez. Una dintre cele mai populare povestiri se referă la regina Mărie, într-o noapte, după cum se istoriseşte, regina dormea în iatacul ei din ResidenZ când se trezi din somn din pricina unui potop de apa revărsat prin tavan. Apartamentele ei erau amplasa*6 chiar dedesubtul grădinii de iarnă şi s-ar părea că nebun artificială a lui Ludwig căzuse în lac, provocând inundatia-5

Această sete de iluzii, de evadare din existenta cotidiană monotonă de la curtea miincheneză îl împinse tot jnai mult pe Ludwig spre o lume a fanteziei. La Hohen-gchwangau, unde îşi petrecu de fapt cea mai mare parte a domniei, îşi redecorase în întregime fostul dormitor al tatălui său armonizându-se cu această goană după romantic, încăperea se caracteriza deja prin picturi murale dramatice înfăţişând grădina fermecată a Armidei, dar Ludwig dorea să amplifice efectul. Umplu camera cu palmieri şi portocali sădiţi în vase de pământ, creând o junglă luxuriantă care se îmbina armonios cu grădina pictată pe pereţi, iar o mică fântână decorativă construită într-un colt îi oferea susurul liniştitor al apei în timpul nopţii. Când, în zorii zilei, Ludwig se retrăgea la culcare, servitorii trăgeau draperiile grele de brocart peste ferestre, astupându-le bine, şi nelăsând să pătrundă înăuntru lumina soarelui; apoi, în beznă, se producea o transformare magică pe când sute de stele licăritoare răsăreau dincolo de tavan, galaxie artificială pâlpâitoare plăsmuită de rege prin sfredelirea unor găuri în pardoseala încăperii de deasupra, pe care le umpluse cu lămpi cu petrol aprinse, îi comandă în cele din urmă scenografului Franz Seitz să-i confecţioneze o lună artificială care, printr-un mecanism de ceasornic, strălucea puternic pe când trecea lin pe cerul pictat, desăvârşită cu toate ciclurile °bisnuite ale astrului real.

Stând pe terasa în stil italian a castelului Hohenschwangau, în amurgul liniştit de vară alpină, Ludwig

CaPa pentru un tip de presiunile înaltelor îndatoriri, u*undându-se în lumea legendelor teutonice şi în saga romantică a lui Lohengrin. Cu toate acestea, în mod inevitabil, prezenta aproape permanentă a reginei Mărie atenua în mare măsură entuziasmul regelui pentru căminul copilăriei sale. Din grădina ticsită de trandafiri, i se deschidea o privelişte magnifică înspre nord-vest către munţii Sauling şi Tegelberg, cu pădurile lor întunecate şi cascadele spumegânde de pe versanţi; Ludwig se hotărî să-şi înalte pe acest fundal viguros, colţuros şi aspru prima nouă lucrare arhitectonică, şi anume castelul Neuschwanstein.

Cu mult mai sus de apele scânteietoare, albastre-verzui, ale lacului Forggensee şi de marea întindere a câmpiei Fiissen, vechiul castel Vorderhohenschwangau, cu foişorul în ruină şi creneluri năruite străjuia peste piscurile munţilor Jugend. În copilărie, Ludwig hoinărise pe crestele muntoase, pornind în drumeţie din Hohen-schwangau. Din vârful muntelui Jugend, i se desfăşurau în fata ochilor peisaje splendide până la mari depărtări: colturi de stâncă ale masivului Tannheim şi ale Alpilor austrieci se înălţau către vest, cu apele limpezi ale lacului Alpsee şi cu crenelurile de culoare ocru ce încununau castelul ridicat de Maximilian al Il-lea; valea Schwangau cu dealurile care se rostogoleau domol în văzduh spre nord; trecătoarea îngustă Pollat şi cascada ce se prăbuşea de la mare înălţime pe peretele muntos către sud; şi povârnişurile abrupte şi râpoase ale munţilor Sauling şi Tegelberg spre est. Frumuseţea naturală a coltisorului-de tară îl fascina pe Ludwig. Aflând că tatăl său autorizase un plan de lucrări pentru restaurarea castelului Vorderhohenschwangau, se decise să se angajeze & însuşi în acest proiect.6

Ludwig abandonă până la urmă planurile tatălui l nebun de restaurare, în favoarea unei construcţii mai trainice. O vizită întreprinsă la castelul Wartburg din Turingia, unde Wagner îşi localizase numeroase scene din „Tann-hăuser” îl inspiră pe Ludwig să comande o nouă zidire în care să-şi adăpostească propriile plăsmuiri. Pe 13 mai 1868, îi scria lui Wagner: „Intenţionez să reclădesc vechile ruine ale castelului Hohenschwangau de lângă cascada Pollat, în stilul autentic al cetăţuilor ridicate de cavalerii medievali germani, şi trebuie să vă destăinuiesc cât sunt de emoţionat la gândul că voi trăi acolo peste trei ani. Vor exista un număr de odăi pentru oaspeţi, confortabile şi tihnite, oferind privelişti minunate către magnificul pisc Sauling şi către munţii şi câmpiile îndepărtate din Tirol. Acest colt de natură este unul dintre cele mai fermecătoare din câte pot fi găsite pe pământ, sacru şi inaccesibil, un templu demn de Prietenul divin, numai datorită căruia poate înflori mântuirea şi adevărata sfinţenie a lumii. Se va întruchipa acolo un memento al operelor «Tannhăuser» (Sala trubadurului cu vedere spre castelul din depărtare) şi «Lohengrin» (curtea, porticul arcuit şi intrarea monumentală în capelă); din toate privinţele, acest castel va fi mai impunător şi mai confortabil decât Hohenschwangau situat mai jos, care este profanat în fiecare an de prezenta prozaicei şi plicticoasei mele rname. Zeii ofensaţi se vor răzbuna totdeauna şi se vor refugia împreună cu noi pe piscurile foarte înalte de ^unte, răcoriţi acolo de adierile de vânt celeste.”7

Nu era nici o coincidentă că noul castel al lui Ludwig Urma să domine crestele de zid ale castelului ridicat de ^atăl său la Hohenschwangau, situat mai jos. De la bun

Ceput, îşi închipui Neuschwanstein ca un paradis sublim şi supranatural, unde visurile romantice inspirate de operele wagneriene şi vechile legende şi epopei germanice aveau să prindă viaţă.

În 1868, lucrătorii tăiară un nou drum din satul Ho-henschwangau prin pădure până în vârful muntelui Jugend; folosind dinamită, aruncară în aer ruinele vechiului foişor de la Vorderhohenschwangau, situat pe culme, nivelând piscul pe care urma să se înalte castelul. Fiecare bloc de piatră, cărămidă sau buştean trebuia să fie încărcat într-o căruţă trasă de cai pe drumul lung şi abrupt ce suia până în vârful muntelui, corvoadă anevoioasă care mări fără îndoială perioada de timp necesară construcţiei. Lucrul la ghereta portarului începu în februarie 1879; Ludwig puse piatra de temelie la corpul principal de clădire în septembrie acelaşi an.

Construcţia castelului continuă în tot cursul domniei lui Ludwig, proces de lungă durată îngreunat şi mai mult de nehotărârea lui şi de desele-i răzgândiri. Îi copleşea pe arhitecţii săi cu o avalanşă de schiţe şi desene frumoase, mâzgălind în grabă note şi sugestii pe iconografie, solicitând modificări şi aprobând proiectele într-o zi, pentru a cere noi variante într-un stil cu totul diferit chiar în ziua următoare. Ludwig nu se sinchisea dacă se sista construcţia la jumătatea proiectului, ordonând ca totul să fie demontat în favoarea unei noi idei, numai ca îşi schimba ulterior din nou părerea, dispunând ca toate piesele componente să fie potrivite la locul lor, aşa cum fuseseră înainte.

Ludwig îi comandă artistului scenograf Christian Jank să-i deseneze noul castel, în timp ce arhitectul Eduard Riedel transpuse schiţele într-6 serie de planuri de lucru-Pe măsură ce regele studia diversele reprezentări gene” râie/schimbă stilul de la gotic la romanesc; în cele din urmă, rezultatul nu mulţumi pe nimeni, în afară de proiectant şi de Ludwig însuşi.

Varianta finală executată de Jank îi servi regelui drept model pentru castelul ridicat pe culmea muntelui Tugend. La intrarea pe domeniu, stătea de strajă căsuţa paznicului construită din cărămidă rosie şi flancată de două turnuri identice; în mijloc, o arcadă susţinută de coloane ducea spre o curte reprodusă după decorul de scenă folosit pentru montarea miincheneză a operei „Lohengrin”. In centrul ei, Ludwig plănuise să clădească pe ruinele vechiului foişor un donjon ce adăpostea capela. Curtea superioară era împrejmuită pe trei laturi de Kremenate, sau Apartamentele femeilor, de Ritterhaus sau Apartamentele cavalerilor si, în capătul vestic, de corpul cetătuiei cu cinci caturi, încununată de două turnuri înalte şi formând un unghi uşor la mijloc pentru a urma conturul piscului. Pe toată durata construcţiei, regele apelă la serviciile a trei arhitecţi: Eduard Riedel retras în 1874, căruia îi succedă Georg Dollmann, înlocuit zece ani mai târziu de Julius Hofmann. O dată cu trecerea anilor, situaţia materială din ce în ce mai încurcată îl constrânse pe Ludwig să-şi restrângă cheltuielile, ceea ce însemnă că porţiuni întregi din schiţele lui Jank, ^deosebi donjonul central cu capelă, fură pur şi simplu abandonate; până la moartea lui Ludwig, survenită în 1886, Neuschwanstein era terminat doar pe jumătate.

Pe fundalul fâşiilor de pădure verde şi luxuriantă, o bljuterie albă se înălţa din umbra muntelui, o plăsmuire scânteietoare abundând în frontoane şi balcoane, arcade -1 turnuri crenelate. Desi din depărtare, castelul pare să e enorrn, dimensiunile lui reale devin evidente cu cât te apropii mai mult. Pe culmea muntelui, drumul şerpuieşte pe sub porticul arcuit de la casa paznicului, deschi-zându-se în curtea inferioară şi implicit într-o lume a fanteziei medievale. Foişoare şi ferestre în stil romanesc domină valea, privind spre pământ de sus de pe corpul masiv de piatră al palatului ce se conturează nedesluşit la orizont, cu frontoane albe de calcar împodobite cu două mari fresce înfăţişându-i pe Sfântul Gheorghe şi Patrona Bavariae, zeiţa protectoare a regatului bavarez.

Interiorul castelului contrasta puternic cu exteriorul simplu. Hyacinth Holland şi Peter Herwegen executară ornamentele gotice, în vreme ce Eduard Iile, Dollmann şi Hofmann creară variaţiunile bizantine. Ludwig se ocupă personal de cele mai mărunte detalii ale decorării, de la picturi murale şi mobilier, până la candelabre şi porţelanuri, întrucât toate acestea reprezentau pentru rege un crâmpei de fantezie, un decor de scenă în care îşi monta spectacolul şi-şi transpunea visurile. Se încăpăţâna să vadă lucrurile îndeplinite numai după voia lui. Când Eduard Iile începu să picteze o canava cu Lohengrin pentru noul castel, Ludwig studie pânza şi-i porunci imediat secretarului său particular să redacteze o scrisoare: „Regele mi-a ordonat să vă aduc la cunoştinţă că ar dori ca atitudinea împăratului să fie modificată. şi apoi, dacă e posibil din punct de vedere tehnic, ar vrea fie ca steaua dimineţii, fie ca luceafărul-de-seară, să lumineze figura Arhanghelului Mihail şi vă cere de asemenea sa chibzuiţi dacă nu cumva capul lebedei este prea mare, iar pieptul, aşa cum se sprijină pe apă, nu e prea mic-Regele a privit încă din copilărie cum plutesc lebedele la Hohenschwangau şi consideră că a dumneavoastră nu este pictată în concordantă cu natura.”8 <->' nebun

Pe măsură ce Ludwig avansase în vârstă, vederea îi slăbise aproape de tot. Era mult prea vanitos ca să poarte în permanentă ochelari, aşa încât ornamentaţiile din castelele sale deveniră mai excesive cu scurgerea anilor, obiectele suflate cu aur străluceau din ce în ce mai puternic, culorile ajunseseră prea stridente, somptuozitatea ţesăturilor prea apăsătoare, până când, la lucrările de construcţie întreprinse la Herrenchiemsee, efectul de adormire a orgoliului deveni aproape covârşitor.

Cea mai mare parte a parterului şi a primului etaj din castel erau destinate servitorilor şi personalului de serviciu. Principala bucătărie, situată la parter, era o capodoperă a tehnologiei existente la sfârşitul secolului al XlX-lea. Două dispozitive automate, alcătuite din bare de fier prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frigea carnea deasupra jarului, acţionate de căldura captată în horn, echipau o vatră imensă, în vreme ce cuptoare zidite în perete dispuneau de aparate pentru încălzirea farfuriilor, iar un acvariu mare aşezat într-o cămară alăturată îi înlesnea regelui să poată mânca peste proaspăt la cerere. Lifturi mecanice îi transportau felurile de mâncare de la aceste încăperi până în sufrageria amplasată la etajul al treilea.9

În înaltul turn octogonal de pe latura nordică a corpului palatului, scara principală din marmură de Untersberg şerpuia urcând în spirală în jurul unei coloane centrale sculptate cu scene dintr-o partidă de vânătoare medievală. Vitralii împodobite cu armoariile temiliei Wittelsbach, cu laitmotivul lebedei şi cu flori de Crin îi luminau calea, laolaltă cu felinare suspendate de tter forjat şi fasonat în capete de dragon.10 Vârful coloa-^ei de marmură pătrundea în frunzele verzi de palmier, ajungând până la tavanul albastru-deschis, presărat cu stele aurii.

Apartamentele personale ale lui Ludwig, situate la catul al treilea, se compuneau doar din jumătate de duzină de încăperi; acestea erau mici, intime, cu pereţii lam-brisati în panel de stejar, închis la culoare şi bogat sculptat, decorate cu picturi executate pe pânză pentru a da iluzia de tapiserie. Plafoanele erau boltite, în chesoane sau pictate înfăţişând scene din operele wagneriene; uşi masive din stejar, încrustate cu motive ornamentale dantelate din alamă, se deschideau una după alta, oferind o perspectivă cuprinzătoare asupra tuturor camerelor, cu mobilier în stil medieval, vitralii şi candelabre de fier forjat. aşa cum îşi dorise Ludwig, predominau temele wagneriene: picturile murale din sufragerie evocau scene din concursul de cântece de la Wartburg şi înfăţişau portrete ale scriitorilor şi poeţilor care inspiraseră operele compozitorului; viaţa trubadurului Walther von der Vogelweide era zugrăvită pe pereţii camerei de toaletă a regelui, pe când legenda medievală a lui Tannhăuser alcătuia decorul în biroul de lucru al lui Ludwig. si, pretutindeni în aceste încăperi, se găsea câte un semn distinctiv care amintea de eroul preferat de Ludwig, Lo-hengrin, şi de lebedele sale, pictate pe pereţi, sculptate în plafoane şi arcade, modelate în porţelan şi brodate desăvârşit cu fir de aur pe mătăsuri viu colorate şi pe brocart.

Regele îşi revărsa cu prisosinţă toată grija asupra dormitorului său, o încăpere spaţioasă, ornamentată în stil gotic flamboyant. Pereţii erau îmbrăcaţi în partea inferioară în panouri sculptate din lemn de stejar, iar picturile j murale de deasupra înfăţişau povestea de dragoste; nebun damnată dintre Tristan şi Isolda. Dormitorul reprezenta o bijuterie superbă, de la lavoarul de argint şi bronz aurit în formă de lebădă până la sanctuarul minuţios care forma patul lui Ludwig, o creaţie magnifică din lemn de nuc sculptat, fastuos împodobit cu volute şi arcade, coloane şi nişe. In timpul nopţii, luciul lemnului de nuc şi de stejar şlefuit de mână şi culorile vii ale picturilor murale răsfrângeau razele de lumină unduitoare împrăştiate de candelabrul din bronz aurit, în iernile lungi, focul ardea neîncetat în sobe de porţelan în stil medieval, fiind întreţinut dintr-o cămăruţă învecinată de servitori care rămâneau nevăzuţi, astfel încât să nu-1 deranjeze pe rege. Când se ridica din pat şi trăgea într-o parte draperiile albastru intens, brodate cu fir de argint, Ludwig putea privi dincolo de vitraliul bovindoului spre peisajul minunat de iarnă pe când ninsori grele şi dese cădeau peste noua lui fortăreaţa.

Dincolo de această încăpere, Ludwig îşi construi o ciudăţenie: o grotă artificială, cu tavanul brăzdat de stalactite din mortar, cu o fântână arteziană şi o lună pusă în mişcare de un mecanism de ceasornic. In timp ce cutreiera prin acest decor de scenă executat cu meticulozitate, era scăldat în reflexe roşii, galbene şi albastre împrăştiate de o serie de felinare mascate; după a doua uşă, se găsea o altă surpriză, o grădină suspendată, plantată în terase, orientată spre câmpia Fiissen ce se întindea la poalele muntelui. Palmieri, portocali, boite de iasomie şi de iederă îşi răspândeau parfumul exotic în această grădină fermecătoare, unde zburau colibri în libertate prin aerul înmiresmat.

Deasupra anfiladei sale de încăperi, ce ocupau jumătate etajul al patrulea, ajungând până la coama castelului decorată cu frontoane, se situa Festsaal sau Sala cântăreţilor, copiată după modelul încăperii din Wartburg, unde Wagner îşi transpusese faimosul concurs de cântece din „Tannhăuser”. Ferestrele înalte şi boltite îngăduiau luminii scânteietoare din regiunea montană să inunde încăperea, scăldând picturile cu detalii complicate de pe arcade şi pereţi în nuanţele potolite şi delicate ale cerului alpin. Plafonul boltit în arc de cerc şi cu chesoane era pictat somptuos cu motive florale strălucitoare în stilul medieval. Picturile murale înfăţişau nu numai legenda lui Tannhăuser, ci şi povestea cavalerului rătăcitor Parsifal şi saga Sfântului Graal; deasupra cadrului uşii, ascunsă printre celelalte picturi, o mică imagine reprezenta armoariile lui Ludwig al II-lea, unica referire directă la creator care se poate găsi în acest castel falnic cocoţat pe vârful muntelui Jugend.

Totuşi, adevăratul punct central în Neuschwanstein era Sala tronului. Ea semnifica o celebrare glorioasă a drepturilor divine regeşti, fiind singura încăpere din castel executată în stil bizantin, care reflecta într-o oarecare măsură concepţia autocratică despre autoritatea imperială. Ludwig acceptă schiţele inspirate de bisericile Sfânta Sofia din Constantinopol şi Allerheiligen Hofkirche din Mimchen11. Coloane din ghips scagliuo-la*, pictate să semene cu porfirul şi cu lapislazuli, toate cu capiteluri corintice aurii împodobite cu sculpturi reprezentând foi de acantă în volută, sprijineau o galerie boltită, construită pe înălţimea a doua etaje, care înconjura încăperea. Mai mult de două milioane de plăci colorate

* Scagliuola (Ib. it.) – mulaj în ghips imitând marmura, granitul etc. 424 nebun de ceramică alcătuiau pardoseala complicată, al cărei mozaic înfăţişa animalele pădurii. Dintr-o cupolă centrală ca azuriul cerului, presărată cu stele aurii ce încer-cuiau o bijuterie cu diamante radiind precum soarele raze de lumină, anina un imens candelabru de bronz auriu, de forma unei coroane bizantine şi prevăzut cu nouăzeci şi şase de lumânări.12 In capătul dinspre nord al sălii se găsea o absidă, la care se ajungea urcând o scară de marmură cu trepte late, dominată de o pictură alegorică înfăţişând şase regi canonizaţi şi încununată cu o reprezentare murală a lui lisus Hristos drept câr-muitorul universului. Aprobând planurile pentru un tron impunător din aur masiv, argint şi ivoriu, acoperit de un baldachin auriu cu patru heruvimi ce sprijineau scuturile heraldice ale Ba variei şi dinastiei de Wittelsbach, Ludwig muri însă înaintea ca lucrarea să fie executată.13 Neuschwanstein, inspirat de operele wagneriene şi de picturile cu epopeile germanice din copilăria lui Ludwig, rămase un loc magic pentru rege, îngăduindu-i să evadeze într-o lume romantică şi fantastică existentă doar între zidurile noului său castel. Pleca deseori în toiul nopţii, hoinărind prin pădurile întunecate până la trecă-toarea Pollat, unde un pod de fier era construit direct pe deasupra cascadei. Stând pe acest pod, cu vuietul torentelor de apă prăvălite pe peretele de munte, Ludwig putea zări scânteierea castelului său estompată de depărtare, ferestrele boltite sclipind ca bijuteriile pe fundalul ceru-lui întunecat alpin.

J! Inderhof s i Jierrenchiemsee

În inima văii Graswang, la o distantă de aproximativ cincisprezece mile de Neuschwanstein, se întindea domeniul regal de vânătoare de la Linderhof. Terenul, situat pe dealurile Ammergau, în apropiere de satul Garmisch-Partenkirchen, aparţinuse odinioasă mănăstirii învecinate de la Ettal; o crescătorie regală de cai pur-sânge se afla aici, iar Maximilian al II-lea clădise o cabană de vânătoare din lemn, unde Ludwig poposise adeseori în tinereţe. Regelui îi plăceau nespus de mult liniştea şi solitudinea văii, împrejmuită de munţi înalţi, protectori, şi străbătută de un râu şerpuitor, în ianuarie 1869, îi scrise baronesei Leonrod: „Lângă Linderhof, nu prea departe de Ettal, intenţionez să construiesc un mic palat cu o grădină peisageră în care să predomine aranjamentul riguros simetric în stil renascentist; întregul ansamblu va respira splendoarea şi grandoarea impunătoare a Palatului Regal de la Versailles. Oh, cât de necesar e să-ţi creezi asemenea locuri poetice de refugiu, unde să poţi uita măcar pentru scurt timp de vremurile îngrozitoare în care trăim.”1

42b fygele nebun

Ideea construcţiei de la Linderhof luase naştere în urma unei vizite făcute la Paris, în 1867, pentru a vedea Expoziţia internaţională. Acest eveniment însemna în mod limpede pentru rege mai putin un prilej de a merge la expoziţia universală, cât mai degrabă o şansă de a vizita locurile istorice legate de dinastia Bourbonilor. Împăratul Napoleon al IlI-lea îi aranja regelui să facă un interesant tur de orizont prin Compiegne, Louvre, Tui-leries şi Versailles; ultimul complex de construcţii monumentale îl copleşi atât de tare pe impresionabilul Ludwig încât, la reîntoarcerea în Bavaria, se hotărî să-şi înalte propriul său palat dedicat ideii de monarhie absolută.

Desi Ludwig concepu la început Linderhof ca o reproducere a Versailles-ului, abandonă în cele din urmă ideea grandioasă de a copia cu fidelitate Palatul Regelui Soare în valea Graswang. Peisajul nu se preta la grădinile întinse, cu desăvârşire plate, fără relief accidentat şi de formă regulată care, în opinia regelui, alcătuiau o parte integrantă a ansamblului arhitectonic de la Versailles. Maximilian al II-lea construise o mică vilă de lemn, K6-nigshauschen sau Căsuţa regală, într-un stil pitoresc, folosită drept cabană de vânătoare, iar Ludwig, după ce renunţase la ideea de a crea un Versailles în variantă bavareză, ordonă iniţial ca acea construcţie a tatălui său să fie pur şi simplu extinsă pentru a include un nou dormitor destinat lui însuşi. Totuşi, până când această lucrare se sfârşi în 1872, Ludwig îşi spori pretenţiile pentru a îngloba o sală spaţioasă de recepţii şi patru anticamere mai mici, legate de cabana tatălui său printr-o galerie boltită, de dimensiuni reduse; când şi aceste lucrări de extindere se terminară, întreaga structură era căptuşită Cu scânduri şi şindrila, în concordantă cu aspectul rustic al vechii cabane de vânătoare.2

Dar lui Ludwig îi displăcu curând contrastul dintre vechea cabană în stil elveţian şi anfilada sa de încăperi mai solide, clădite din piatră; aproape de îndată ce se isprăviră noile anexe, regele porunci ca pavilionul de vânătoare al tatălui său să fie dărâmat, reconstruit pe un câmp alăturat, şi înlocuit cu încăperi în ton cu noile sale adăugiri. Prin 1880, reconstrucţia se termină şi întreaga structură era finisată în molon; după aceea, se mai făcură schimbări doar în dormitorul regelui, mărit de două ori.

Chiar numele pe care Ludwig i-1 atribui proiectului, Meicost Ettal, era o anagramă a celebrei maxime: „L'etat c'est moi!” Cu toate că Linderhof era menit să reprezinte un soi de Petit Trianon, înălţat în spiritul Versailles-ului, nu semăna câtuşi de putin nici cu arhitectura lui Ludovic al XlV-lea, nici cu cea a lui Ludovic al XV-lea; ci mai degrabă, servea ca exemplu perfect al artei bavareze rococo în stilul arhitecţilor Zimmermann şi Cuvillies.