I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1

N.XV.

Prin acestea se vede limpede că «Necercetate sînt judecăţile lui Dumnezeu şi nepătrunse căile Lui», prin care atrage neamul omenesc la mîntuire. Aceasta o putem dovedi cu exemple din chemările evanghelice. Căci a ales pe Andrei şi pe Petru şi pe ceilalţi apostoli fără ca aceştia să

547

se fi gîndit la leacul mîntuirii lor printr-o alegere a harului. Pe Zaheu, care dorea cu credinţă să vadă faţa Domnului şi care, perutru aceasta, fiind mic de statură s-a urcat într-un sicomor, -nu numai că 1-a primit, dar chiar 1-a cinstit cu binecuvîntarea de a locui la el. Pe Pavel 1-a aitras, cu toate că acesta nu voia şi se împotrivea. 2. Pe un altul în aşa măsură 1-a cîşitigat alături de El, încît nu i-a îngăduit scurtul răgaz trebuincios pentru a-şi înmormînta tatăl. Lui Corneliu, care stăruia mereu în rugăciuni şi în milostenie, ca răsplată îi arată calea mîntuirii şi-i porunceşte printr-um înger să primească pe Petru, pentru a afla de la acesta cuvintele de mântuire prin care să fie salvat împreună cu toţi ai săi. Astfel, în multe feluri, cu mare şi neprecupeţită dragoste dăruieşte acea înţelepciune a lui Dumnezeu mîntuirea oamenilor. Fiecăruia după capacitatea lui îi împarte Domnul harul dărniciei Sale. Chiar vindecările a găsit cu cale să le facă nu după puterea măreţiei Sale, ci după măsura credinţei în care 1-a găsit pe fiecare, sau pe care a împărţit-o El însuşi fiecăruia. 3. Pe cel care a crezut că voia lui Hristos este de ajuns pentru a se curaţi de lepră (numai prin voia Sa) 1-a vindecat zd-cîndu-i «Vreau, fii vindecat». La altul, care-L ruga să vină să-i învie prin punerea mîinii fiica decedată, a intrat în casă şi i-a împlinit rugăciunea în care acela spera. Altuia, care credea că suprema mîntuire constă în puterea cuvîntului Său şi care i-a zis : «Spune numai un cuvînt şi se va însănătoşi copilul meu», cu cuvîntul i-a întărit picioarele slăbite şi le-a adus la puterea de mai înainte, zicînd: «Mergi şi îacă-se ţie precum ai crezut». 4. Altora, care nădăjduiau că se lecuiesc dacă-i ating poala veşmintelor, le-a împărţit din belşug darurile sănătăţii. Pe unii i-a vindecat de boli la rugămintea lor, iar pe alţii fără să fie rugat. Pe unii i-a îndemnat să nădăjduiască, zicînd : «Vrei să te faci sănătos ?». Altora le-a dat ajutor de la Sine, fără ca ei să spere. Pe unii, înainte de a le îndeplini dorinţele, i-a întrebat ce vor, zicînd: «Ce vreţi să vă iac ?». Altuia, care nu cunoştea calea de a obţine ceea ce dorea, cu bunătate i-a arătat-o, zicînd: «Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu». 5. între unii a râspîndit din belşug puterea vindecărilor şi despre ei «Şi a vindecat pe toţi bolnavii lor». Intre alţii adîncul nemăsurat al binefacerilor lui Hristos s-a găsit atît de astupat, încît se spune :

Si Iisus n-a făcut acolo minuni, din cauza necredinţei lor». Dărnicia lui Dumnezeu este pe măsura credinţei omeneşti, precum îi spune acestuia:

Facd-se ţie după credinţa ta», iar aceluia: «Mergi, şi facd-se ţie precum a crezut», unuia : «Să-ţi fie ţie precum voieşti», iar altuia : «Credinţa ia te-a mîntuit».

548

O. XVI.

Să nu creadă însă cineva că am spus acestea ca să susţinem că suprema mîntuire stă în puterea credinţei noastre, cum cred unii fără de lege care, punând totul pe seama libertăţii voinţei, afirmă că harul lui Dumnezeu se dăruieşte după meritul fiecăruia ⁸. Dimpotrivă, noi declarăm categoric că harul lui Dumnezeu este nemăsurat şi că uneori trece de hotarul necredinţei omeneşti. 2. Ne amintim ce s-a petrecut cu acel dregător din Evanghelie, care crezînd că fiul său bolnav mai degrabă poate să fie vindecat, decît să fie înviat după ce a murit, îl roagă pe Domnul să vină deîndată, zicîndu-I : «Doamne, coboară înainte de a muri fiul meu». Iar Hristos, deşi i-a combătut necredinţă prin aceste cuvinte : «Dacă n-aţi văzut semne şi minuni, nu credeţi», totuşi nu şi-a potrivit harul divinităţii Sale cu slăbiciunea credinţei aceluia şi astfel nu prin prezenţa Sa, cum credea acela, a alungat frigurile aducătoare de moarte, ci prin cuvîntul puterii Sale, zicînd : «Mergi, fiul tău trăieşte». 3. Citim că Domnul şi-a revărsat belşugul harului Său şi în vindecarea acelui paralitic, care se ruga numai să-i întărească trupul slăbit, dar Domnul i-a adus şi sănătatea sufletului, zicînd : «Îndrăzneşte, fiule, iertate sînt păcatele tale». După aceea, fiindcă unii dintre cărturari nu credeau că El poate să ierte păcatele oamenilor, ca să le risipească necredinţa, cu cuvîntul puterii Sale a însănătoşit şi picioarele acelui paralitic, zicînd : «De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre ? Căci ce este mai lesne ? A zice : Iertate sînt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă ? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pămînt a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta». 4. La fel şi-a arătat de la sine marea sa dărnicie cu acela care, zăcînd fără vindecare treizeci şi opt de ani pe malul unui lac cu apă făcătoare de minuni, nădăjduia că se va vindeca prin mişcarea apei. Căci vrînd să-I cheme la mîntuire i-a zis : «Vreî să te' faci sănătos?» Şi fiindcă'acela se plîngea de lipsa de ajutor omenesc şi zicea: «N-am un om care să mă arunce în scăldătoare cînd se va tulbura apa», certîndu-1 pentru necredinţă şi neştiinţă, 1-a reaşezat în sănătatea de mai înainte nu pe calea nădăjduită de el, ci pe cea a milostivirii pe care Domnul i-a dăruit-o zicînd : «Ridică-te, ia patul tău şi mergi la casa ta». 5. Şi ce este de mirare dacă se povesteşte de aceste minuni săvîrşite din puterea Domnului, cînd din harul dumnezeiesc asemenea fapte le-a săvîrşit chiar printre slujitorii săi ? Intrînd în templu Petru Şi Ioan, cînd acel olog din naştere, care nu putea să facă un pas şi cerea

8. XIII, XVI, p. 317. Aici Sfîntul Casian combate pelagianismul, care pune totul

pe seama libertăţii voinţei, neglijînd importanţa dumnezeiescului har. '■'■

549

milă, ei nu i-au dat acei bănuţi pe mic preţ pentru care se ruga el, ci chiar puterea de a merge, pe cel ce nădăjduia un mic ajutor îmbogăţin-du-1 cu darul preţios al Însănătoşirii nesperate şi spunîndu-i Petru : «Aur şi argint n-am ; dar ceea ce am, iată, îţi dau : în numele ls.i Hristos Na-zaiineanul, ridică-te şi umblă».