| 3.2. Învăţământul superior
Ruperea legăturii cu trecutul (condamnat ca burghez, „reacţionar”, prooccidental etc.) a luat într-un prim moment forma îndepărtării din facultăţi a vechilor profesori, personalităţi ale lingvisticii româneşti (Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Graur, Jacques Byck ş.a.)3.
Şi programa de studiu a fost înlocuită, după model sovietic, eliminându-se unele cursuri şi introducându-se altele (de exemplu, Lingvistică generală, Limba română contemporană etc.). Tendinţa generală era de reducere a disciplinelor istorice şi de focalizare asupra studiului limbii contemporane4. Această orientare (care are efecte până în prezent în structura programelor universitare româneşti) era un reflex al anti-istorismului doctrinar (în ciuda definiţiilor „materialismului istoric”, dogma rescria trecutul în forme simplificate, schematice, care eliminau adevărata cercetare istorică), dar avea şi justificări pur lingvistice. Interesul pentru limba vorbită, orientarea către comunicarea reală, cotidiană a substituit treptat, în secolul al XX-lea, studiul filologic tradiţional al textelor scrise, preponderent literare; noua direcţie fusese deja adoptată de Iorgu Iordan, mai ales prin Limba română actuală. O gramatică a “greşelilor” (1943).
Dostları ilə paylaş: |
