Informatică Lector univ drd. Cristian-mihai pomohaci

Sortarea unui tabel. Unirea a două celule dintr-un tabel.

Pentru sortarea unui tabel, dăm un clic oriunde în tabel. Mergem în

meniu la opţiunea Table, iar din fereastra ce apare vom da clic pe

opţiunea Sort. Dacă avem cap de tabel, dăm un clic pe opţiunea

Header Row. Apoi, în partea de sus a ferestrei de sortare avem opţiunea

Sort By. În primul dreptunghi va trebui să avem caracteristica

după care vrem să sortăm. În al doilea dreptunghi vom avea tipul datelor,

iar în dreapta opţiunea de sortare: Ascending sau Descending.

După ce am realizat toate aceste comenzi, dăm un clic pe butonul OK

şi se va realiza sortarea.

Pentru a uni două sau mai multe celule dintr-un tabel, trebuie să

realizăm următorii paşi:

1. Selectăm celulele pe care dorim să le unim.

2. Mergem pe opţiunea Table din meniu, apoi pe Merge Cells.

O altă metodă, ceva mai rapidă, este ca la pasul 2 să dăm un clic

dreapta pe selecţie şi din fereastra ce rezultă să dăm un clic stânga pe

opţiunea Merge Cells.

Dacă am realizat corect aceşti doi paşi, atunci vom vedea că în

locul celulelor selectate vom avea o singură celulă.

Anularea ultimei comenzi. Uneori, după realizarea unei comenzi,

dorim să revenim asupra ei, să-i anulăm efectele. Aceasta se

poate realiza fie din opţiunea Edit din meniu, apoi Undo. Folosind

această metodă, putem vedea ce comandă putem anula (de exemplu,

să zicem că am unit două celule. Mergând pe opţiunea Edit, vom

vedea în fereastra ce apare la prima opţiune scris Undo Merge Cells. O

altă posibilitate este să dăm un clic pe butonul . O a treia

posibilitate este să folosim combinaţia de taste Ctrl-Z. Putem anula

mai multe comenzi, nu numai ultima comandă. În general, în Word se

pot anula comenzile date de la ultima salvare a fişierului. Putem chiar

444

anula comanda de anulare, adică dacă am anulat comanda de unire a

două celule să revenim totuşi şi să realizăm unirea celulelor folosind

comanda Redo.

4. UTILIZAREA EXCEL-ULUI

Vom insista aici mai ales asupra modului de lucru cu formule,

intrând puţin şi în noţiuni simple de statistică ce se pot rezolva cu

ajutorul Excel-ului. Pentru o descriere mai amplă a statisticii realizate

cu ajutorul computerului, recomandăm consultarea unui manual de

statistică.

Amintim că:

1) pentru a ne deplasa pe foaia de calcul putem folosi grupul de

patru săgeţi;

2) similar cu editorul de texte Word, şi aici putem scrie îngroşat,

înclinat sau subliniat, folosind aceleaşi metode;

Bara de formule. Un lucru important îl reprezintă bara de

formule (Formula Bar): În partea stângă a acestei bare avem scrisă

celula care este selectată şi în care se va scrie formula. În partea

dreaptă avem locul unde se vede ceea ce este în celulă. Dacă datele

introduse sunt de tip caracter, atunci ceea ce se vede în celulă este şi

ceea ce vom avea în bara de formule. Dacă introducem o formulă în

bara de formule, vom avea scrisă formula, iar în celulă vom avea

rezultatul formulei.

Bara de stare. O altă bară importantă este bara de stare: Ceea ce

ne interesează la această bară este ca opţiunea NUM să fie activă (să

existe pe bară). În cazul când aceasta este activă, putem introduce

numerele din partea dreaptă a tastaturii. Dacă nu este activă, o putem

activa prin apăsarea tastei NumLock, ce se află în colţul din stânga sus

al grupului de taste.

Selecţia unor celule. Similar cu procedeul de la Word, putem şi

aici să facem selecţii. Aici însă ceea ce se va selecta este celula.

Alinierea în celule. Dacă nu am modificat alinierea în celule de

la butoanele din meniu, atunci modul în care se aliniază datele în

celulă poate reprezenta un indiciu despre tipul datelor:

– datele de tip caracter se aliniază la stânga;

445

– datele de tip număr se aliniază la dreapta.

Această informaţie este utilă când dorim să verificăm dacă am

introdus datele corect. De exemplu, dacă din greşeală în loc de „10”

vom tasta cifra „1” şi litera „O”, atunci „1O” se va alinia la stânga,

ceea ce ne va indica faptul că pentru computer avem o dată de tip

caracter şi nu una de tip număr (la anumite formule această greşeală

poate duce la un rezultat incorect sau la afişarea unui mesaj de eroare).

Modificarea dimensiunii unei coloane. Aceasta se realizează

ducând cursorul până la îmbinarea dintre etichetele celulelor.

Pentru modificare avem două metode: fie mişcăm mouse-ul

până la dimensiunea dorită, fie dăm un dublu-clic şi atunci coloana îşi

va modifica lăţimea, astfel încât să cuprindă tot textul din celulele din

acea coloană.

Trecerea la o altă foaie de lucru. În josul paginii, în Excel,

avem mai multe foi pe care putem scrie datele. Dacă suntem pe foaia 1

şi dorim să trecem pe foaia 2, ducem mouse-ul în partea de jos a

paginii şi dăm un clic pe foaia nouă pe care dorim s-o deschidem.

Dacă dorim să dăm un nume foii, nume care să apară în loc de

„Sheet1”, avem două posibilităţi:

– Dăm un dublu clic pe „Sheet1”. Denumirea se va selecta.

Apăsăm pe tasta „Delete” şi apoi scriem de la tastatură denumirea

dorită.

– Mergem pe „Sheet1”, dăm un clic dreapta şi din fereastra ce

apare alegem opţiunea „Rename”. Apoi, de la tastatură introducem

denumirea dorită.

Deplasarea rapidă la anumite celule. În timpul lucrului într-o

foaie de calcul s-ar putea să avem nevoie să ajungem cu cursorul

direct la o anumită celulă. Pentru aceasta vom folosi comanda „Go

to”. Execuţia acestei comenzi se poate realiza în două moduri:

1) se apasă pe tasta „F5”, ce se află pe primul rând al tastaturii.

În fereastra ce va apărea se va tasta adresa celulei în care dorim să

ajungem. Dăm Enter;

2) similar cu operaţiile de mai sus, cu singura diferenţă că, în

loc să apăsăm tasta F5, folosim combinaţia de taste Ctrl-G.

Simboluri pentru cele patru operaţii. Modul de introducere

a operaţiilor matematice. Pentru operaţiile în Excel avem următoarele

taste specifice fiecărei operaţii:

+ › adunare

446

- › scădere

* › înmulţire

/ › împărţire

În afară de aceste operaţii, mai avem ridicarea la putere: 52 se

scrie 5^2.

Pentru a introduce o formulă în Excel, trebuie să punem mai

întâi semnul egal. De exemplu, dacă dorim să adunăm ceea ce avem în

celula A1 cu ceea ce avem în celula A2 şi dorim să scriem rezultatul

în celula A3, atunci vom scrie: =A1+A2 .

Forma numerelor. Putem să modificăm forma numerelor în

Excel cu ajutorul următorului grup de taste:

Primul din stânga este pentru a scrie date de tip valutar.

Cel de-al doilea buton este pentru a scrie date de tip procent, iar

cel de-al treilea buton este pentru scrierea numărului astfel încât să

avem separatori pentru mii şi numărul să aibă 2 zecimale.

Ultimele 2 butoane sunt pentru modificarea numărului de zecimale:

mărirea, respectiv micşorarea numărului de zecimale.

Modul de introducere a datelor. În fiecare celulă putem avea

următoarele tipuri de date: text, date numerice, formule sau funcţii.

În general, celulele în care avem text ne ajută pentru a înţelege

mai bine ceea ce este scris în foaia de calcul, pentru computer ele

neavând nici o relevanţă. Pentru a introduce o formulă, se pune întâi

semnul „=”, apoi se scrie formula, iar în celulă va apărea rezultatul

calculului.

Un alt mod de folosire a formulelor este acela de a face calcule

cu valorile din celule, referindu-ne la eticheta celulei. De exemplu, fie

o foaie ca mai jos:

A B C D

1 12 12

2 25 25

3 Suma(25+12) Suma(B1+B2)

4 37 37

447

Pentru a aduna numerele 12 şi 25, putem fie să scriem în căsuţa

A4, = 12+25, fie să scriem = B1+B2, rezultatul din căsuţa A4 fiind

acelaşi. Dacă dorim să facem o altă adunare în coloana A, trebuie să

schimbăm conţinutul căsuţelor A1, A2, A4, pe când în coloana B vom

schimba doar conţinutul celulelor B1 şi B2, rezultatul din B4 schimbându-

se automat.

Pentru a modifica conţinutul unei celule, putem rescrie conţinutul

peste ceea ce era deja scris în celulă. Însă în cazul când într-o

celulă avem o formulă mai complicată în care trebuie să modificăm

doar un termen, este mai convenabil să folosim o altă metodă. Prin

apăsarea tastei F2, „intrăm” în formulă şi putem să ne deplasăm prin

ea cu ajutorul uneia din tastele cu săgeţi.

Funcţia SUM. Aşa cum se poate deduce din denumire, realizează

suma unor numere. Sintaxa ei este: sum(PCel:UCel), unde PCel

este prima celulă din şirul celor care trebuie adunate şi UCel este

ultima celulă din şirul celulelor ce trebuie adunate;

– un alt mod de a calcula suma este: mergem în căsuţa B6 şi cu

mouse-ul dăm un clic pe semnul Ó, iar computerul va afişa direct

formula sumei pentru căsuţele B1:B5, după care apăsăm pe tasta

Enter.

Funcţia AVERAGE. Calculează media unor valori din celulele

selectate.

– spre diferenţă de sumă, la medie, dacă în şirul de celule avem

şi celule text, nu mai obţinem mesaj de eroare, ci pur şi simplu celulele

cu text sunt citite ca fiind celule goale.

Funcţiile MAX şi MIN. Aceste funcţii calculează maximul, respectiv

minimul dintr-un şir de celule.

Exemple de min Exemple de max Celulele Răspuns

max

Răspuns

min

=min (b1:b4) =max (b1:b4) b1,b2,b3,b4 30 10

=min (b1:b4, 100) =max (b1:b4, 100) B1,B2,B3,B4

şi 100 100 10

=min (b2, b3) =max (b2, b3) B1, B3 30 20

=min (b1, b5) =max (b1, b5) B1, B5 10 10

448

Funcţia COUNT. Numără (contorizează) numărul de celule ce

sunt folosite. Dacă o celulă e liberă sau de formă text, nu e contorizată.

Forma funcţiei Celulele cu care lucrează Răspuns

=Count (B1:B3) B1, B2, B3 3

=Count (B1:B3, 100) B1, B2, B3 şi 100 4

=Count (B1, B3) B1, B3 2

=Count (B1, B4) B1, B4 1

=Count (B1, B5) B1, B5 1

– Dacă dorim să numărăm şi celulele text se va folosi funcţia

counta în loc de count.

Realizarea unei diagrame. Adeseori, pentru a înţelege mai bine

datele dintr-un tabel, avem nevoie să trasăm grafice. De exemplu,

rezultatele unui test pot fi analizate foarte uşor dacă le punem într-un

grafic în care avem pe axa Ox numărul de studenţi, iar pe axa Oy

notele. Pentru diferite tipuri de grupe putem avea următoarele tipuri de

grafice:

– pentru o grupă cu rezultate sub medie:

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

4 5 6 7 8 9 10

note

nr.elevi

449

– pentru o grupă cu rezultate bune

Desigur, graficele au o paletă mai largă de aplicaţii practice.

Să luăm un exemplu şi să vedem efectiv modul de realizare a

unui grafic:

Fie următoarele rezultate la un test:

• cu nota 4 – 3 studenţi,

• cu nota 5 – 5 studenţi,

• cu nota 6 – 2 studenţi,

• cu nota 7 - 4 studenţi,

• cu nota 8 – 3 studenţi,

• cu nota 9 – 4 studenţi,

• cu nota 10 – 3 studenţi.

Dorim să realizăm un grafic care să ne ajute la analiza rezultatelor

testului. În primul rând, vom scrie aceste rezultate într-o foaie

de calcul:

A B C

1 Note Nr. studenţi

2 4 3

3 5 6

4 6 2

5 7 5

6 8 4

7 9 2

8 10 1

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

4 5 6 7 8 9 10

note

nr.elevi

450

Selectăm celulele de la A1 la B3. Ducem săgeata mouse-ului sus

în bara de butoane şi dăm un clic pe butonul pentru diagrame.

Va apărea o fereastră intitulată Chart Wizard – Step 1 of 4 –

Chart Type, fereastră din care trebuie să alegem tipul de grafic. Pentru

exemplul nostru, cel mai indicat este cel de tipul XY(Scatter). În

partea dreaptă vom avea exemple de grafice de tipul XY. Vom alege

pe cel cu linii curbe (pe rândul al doilea în dreapta). Apoi dăm un clic

pe butonul Next din partea de jos a ferestrei sau putem apăsa tasta

Enter.

A apărut fereastra Chart Wizard – Step 2 of 4 – Chart source

Data, adică fereastra în care se indică sursa de unde se vor lua valorile

pentru grafic şi forma graficului. Dacă am făcut selecţia bine la

început, aici nu ar trebui să mai scriem nimic. Pentru a verifica dacă

datele sunt bine selectate, dăm un clic pe partea de sus a ferestrei,

acolo unde scrie Series. Fereastra o să se modifice în partea din mijloc

(cea de sub grafic). În stânga acestei părţi ar trebui să avem scris

denumirea Nr.studenţi, iar în dreapta, în dreptul lui Name, vom avea

scris =Sheet1!$B$1; în dreptul lui X Values vom avea scris

=Sheet1!$A$2:$A$8, iar în dreptul lui Y Values vom avea scris

=Sheet1!$B$2:$B$8. Apoi, dăm un clic pe butonul Next din partea de

jos a ferestrei sau putem apăsa tasta Enter.

Avem acum fereastra Chart Wizard – Step 3 of 4 – Chart Options,

adică acea etapă în care stabilim opţiunile de scriere pentru

grafic. În partea de sus avem mai multe butoane:

1. Titles – dacă dorim, putem pune un titlu graficului şi putem

scrie ceva în dreptul axelor Ox şi Oy. La titlu, vom scrie Rezultate

test, la axa Ox vom scrie nr. studenţi, iar la axa Oy vom scrie Note.

2. Axes – stabileşte dacă dorim să avem numerotate axele.

Implicit ele vor fi numerotate.

3. Gridlines – stabilim dacă dorim linii suplimentare în dreptul

gradaţiilor axelor. De obicei, liniile stabilite implicit sunt suficiente.

4. Legend – se referă la legenda graficului, dacă o dorim, şi

unde să fie plasată. Se foloseşte când avem mai multe serii de numere

de reprezentat. În acest caz, având doar o singură serie, vom da un

clic pe căsuţa de lângă opţiunea Show legend, până când aceasta va

rămâne liberă.

5. Data labels – dacă dorim ca pe grafic să apară valorile de la

fiecare notă, apăsăm pe opţiunea Show value. Dacă dorim să apară

nr. de studenţi, apăsăm pe opţiunea Show labels. În cazul acesta,

alegem opţiunea None, adică să nu scrie nimic pe grafic.

451

Apoi, dăm un clic pe butonul Next din partea de jos a ferestrei

sau putem apăsa tasta Enter.

– Ultima fereastră Chart Wizard – Step 4 of 4 – Chart Location

este cea în care stabilim unde să apară graficul:

1. As new sheet, adică pe o foaie separată.

2. As object in, adică pe aceeaşi foaie cu tabelul.

Alegem opţiunea pentru o foaie separată şi obţinem următorul

grafic:

Observaţie: nu este obligatoriu să selectăm de la început datele

pe care le vom folosi pentru a trasa graficul. Putem face aceasta şi la

pasul 2, Chart Wizard – Step 2 of 4 – Chart source Data, unde la

căsuţa X Values scriem =a2:a8, iar la căsuţa Y Values scriem =b2:b8.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Pomohaci C., Vasilescu E., Informatică şi instruire asistată de calculator,

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

2.Mareş D.M., Bazele informaticii, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2000.

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

4 5 6 7 8 9 10

452

Redactor: Adela MOTOC,

Constantin FLOREA

Tehnoredactor: Brînduşa DINESCU,

Florentina STEMATE

Coperta: Stan BARON

Bun de tipar: 12.07.2004; Coli tipar: 28,25

Format: 16/61x86

360

GEOGRAFIE ECONOMICĂ ŞI POLITICĂ

UNIVERSALĂ

Conf. univ. dr. NICU I. AUR

Obiective

Cursul urmăreşte:

– cunoaşterea de către studenţi a principalelor aspecte ale structurii

geografice a economiei mondiale, a resurselor şi celorlalţi factori

implicaţi în dezvoltarea acesteia, a presiunii umane asupra mediului

planetei şi reglării acesteia în vederea unei dezvoltări durabile;

– înţelegerea rolului statului, naţiunii, al grupărilor politice şi economice

în înfăţişarea actuală a hărţii politice a lumii, precum şi a principalelor

repere geopolitice ale secolului al XXI-lea.

PARTEA I. GEOGRAFIE ECONOMICĂ MONDIALĂ

1. Obiectul, principiile şi metodele geografiei economice

Geografia economică aparţine domeniului geografiei umane,

studiază sursele de existenţă şi operează cu modelele spaţiale ale producţiei,

distribuţiei şi consumului de bunuri şi servicii. În sens restrâns,

geografia economică studiază relaţiile dintre societate şi mediul înconjurător,

în dinamica lor actuală, modul în care sunt gestionate şi valorificate

resursele, interpretează rolul acestora în evoluţia economiei unui teritoriu.

Geografia economică nu numai că evaluează resursele, dar explică

localizarea lor şi diferenţierea valorificării prin activităţile productive

în raport cu compatibilitatea/incompatibilitatea relaţiilor sociale

şi economice. Subramurile geografiei economice sunt: geografia resurselor,

geografia agriculturii, geografia industriei şi geografia serviciilor

(transporturilor, turismului, comerţului).

Sub nici o formă, geografia economică nu poate fi aşezată în

acelaşi plan cu geografia umană, întrucât este o ramură a acesteia, aşa

cum sunt şi geografia populaţiei, geografia aşezărilor, geografia socială,

geografia politică, geografia culturală ş.a. Geografia economică

361

studiază aspectele spaţiale ale resurselor, producţiei, repartiţiei, schimburilor

şi consumului de bunuri materiale, localizarea şi dinamica factorilor

economici, conexiunea lor teritorială cu componentele geografico-

fizice şi demografice.

Principiile şi metodele geografiei cercetării geografice

• Principiul reprezintă totalitatea elementelor teoretice fundamentale

(legi, concepte, noţiuni).

Fiecare ştiinţă se ghidează după anumite principii, iar geografia

economică utilizează: principiul repartiţiei teritoriale (al extensiunii

suprafeţei, arealului), principiul cauzalităţii (introdus de Alexander von

Humboldt), principiul integrării geografice (introdus de Karl Ritter).

• Metodele reprezintă un ansamblu de reguli, norme şi procedee

de cunoaştere şi depind de natura domeniului cercetat. După academicianul

Vintilă Mihăilescu, „metoda este totalitatea procedeelor care

conduc raţiunea la aflarea sau demonstrarea adevărului, … metoda este

o indicaţie abstractă; tehnica este o indicaţie concretă”. În geografie se

utilizează: metoda inductivă (una din căile principale de abordare geografică),

metoda deductivă, metoda analizei, metoda sintezei, metoda

cartografică (Simion Mehedinţi menţiona că harta este „un al doilea

ochi al geografului”, iar „cea dintâi pagină de geografie a fost un plan

sau o hartă”), metoda istorică, metoda comparativă, metoda statisticomatematică,

metoda modelelor ş.a.

2. Resursele umane ale Terrei

Populaţia umană este privită ca resursă fizică şi intelectuală nemijlocit

prin categoriile de populaţie activă economico-social, populaţie

ocupată şi, indirect, în totalitatea sa.

Dinamica populaţiei. Populaţia umană este un sistem deschis.

Populaţia mondială este o sumă de populaţii naţionale, iar acestea, o

sumă de populaţii aflate în conexiune.

Fluxurile N (natalitate) şi M (mortalitate) schimbă stările populaţiei.

Conceptul de dinamică a populaţiei semnifică procesul general

de schimbare a numărului acesteia ca urmare a naşterilor, a deceselor,

sau ca efect al imigrărilor (I), ori al emigrărilor (E).

Creşterea (evoluţia) numerică a populaţiei depinde de valoarea unor

indicatori: fecunditatea, nupţialitatea, divorţialitatea, natalitatea, mortalitatea

şi mobilitatea. Repartiţia teritorială a acestora diferă de la o ţară la alta,

de la un continent la altul în funcţie de o serie de factori (structura pe

grupe de vârstă, măsurile de politică demografică, nivelul cultural, religie,

mentalităţi, nivel de dezvoltare economică, asistenţă medicală etc.).

362

Fazele de creştere intensă a populaţiei sunt în strânsă concordanţă

cu progresele din sistemele de producţie. Numeroase fenomene şi evenimente,

de-a lungul timpului, au avut ca urmare scăderea numărului

populaţiei: bolile (ciuma, variola, ciuma neagră, tifosul, holera),

invaziile, migraţiile, războaiele, unele fenomene precum inundaţiile,

cutremurele ş.a.

La începutul secolului XXI au apărut alte aspecte ce nu pot fi

explicate nici prin teoria „tranziţiei demografice” şi care se referă la:

capacitatea de susţinere a unei populaţii numeroase, tendinţele divergente

în alimentaţie şi venituri, creşterea numărului celor din mediul

rural lipsiţi de pământ, creşterea populaţiei şi conflictele etc.

Mobilitatea teritorială a populaţiei

În conceptul de mobilitate spaţială a populaţiei se includ: nomadismul,

migraţia popoarelor, invaziile, comerţul cu sclavi, deplasările

turiştilor, ale lucrătorilor sezonieri, ale navetiştilor, ale persoanelor

dintr-o localitate în alta. În raport cu graniţele unei ţări, migraţia poate

fi: migraţie internă, migraţie internaţională. În cadrul migraţiei interne

se folosesc expresiile: persoane plecate, persoane sosite.

Cauzele mobilităţii teritoriale ale populaţiei sunt: suprapopularea,

războaiele, schimbarea stării civile, segregarea, cataclismele, persecuţiile

religioase, poluarea mediului, restructurarea şi retehnologizarea ş.a.

După cauză şi scop, migraţiile pot fi: migraţii ale refugiaţilor,

migraţii forţate, migraţii economice; după durată: definitive şi temporare;

după numărul persoanelor: individuale, pe grupe organizate.

Repartiţia geografică a populaţiei. Atracţia sau respingerea

populaţiei pot fi cauzate de caracteristicile mediului: relieful (prin altitudine,

natura suprafeţei topografice, expoziţia versanţilor ş.a.), latitudinea,

distanţa faţă de ţărm, condiţiile climatice, apele, vegetaţia, fertilitatea

solurilor, resursele subsolului. Dintre factorii social-economici,

tehnologici şi istorici menţionăm: suprapopularea unor regiuni

agrare, urbanizarea şi industrializarea, declinul unor activităţi, conflictele,

asistenţa sanitară, căile de comunicaţie ş.a.

Densitatea populaţiei este expresia repartiţiei geografice diferenţiate.

Densitatea generală depăşeşte 45 loc/km2. În organizarea spaţiului

geografic se utilizează: densitatea brută, densitatea netă, densitatea

urbană, densitatea rurală, densitatea agricolă, densitatea economică.

Structura populaţiei. . Structura rasială cuprinde: rasa europoidă,

rasa mongoloidă, rasa negroid-australoidă.

. Structura etnolingvistică este rezultatul unui proces complicat;

numărul limbilor naţionale coincide cu numărul statelor, cu deosebirea

363

că, la nivelul fiecărui stat, limba oficială se diferenţiază de la o regiune

la alta prin dialecte. . Structura pe sexe (genuri) a populaţiei. La

grupa tânără se remarcă o uşoară predominare a sexului masculin, iar

la vârstnici predomină sexul feminin. . Structura pe grupe de vârstă. În

statele dezvoltate, tineretul are o pondere sub 30% din totalul populaţiei,

adulţii depăşesc media mondială, iar vârstnicii au o pondere de 15-20%.

. Structura confesională. Creştinismul, iudaismul, islamismul,

hinduismul şi budismul reprezintă marile religii ale lumii. Cea mai

mare pondere revine creştinismului (48,5%) cu religiile ortodoxă,

catolică şi protestantă, urmat de islamism (14,8%), hinduism (14,8%),

budism (8,7%), animism (6,0%). Recrudescenţa fenomenului religios

s-a manifestat în ultimele decenii prin nenumărate aspecte: conflicte

religioase, creşterea rolului unor partide religioase, multiplicarea sectelor.

. Structura social-economică. În cadrul populaţiei active se disting:

populaţia ocupată şi populaţia neocupată. Repartiţia pe sectoare

a populaţiei active: sectorul primar, sectorul secundar, sectorul terţiar

şi sectorul cuaternar. În ţările dezvoltate – o pondere redusă a populaţiei

în agricultură, în sectorul secundar depăşeşte 30%, iar în servicii

( în SUA, Suedia, Franţa) depăşeşte 60%.

. Structura populaţiei pe medii. Ponderea populaţiei urbane este

variabilă: Monaco, Nauru, Singapore cu 100%, Uganda 12%, Burundi

7%, Rwanda 6%. La nivelul continentelor, Europa de Vest, America

de Nord şi Australia au cele mai ridicate rate de urbanizare.

Populaţia, resursele şi dezvoltarea durabilă. Creşterea numerică a

populaţiei influenţează toate sistemele din societate, generează contraste sociale,

concentrarea masivă a bunurilor în opoziţie cu penuria generală măreşte

presiunea asupra resurselor de apă, de sol, de lemn, produce poluare.

3.