4.3. Participarea societăţii civile la procesul de reformare a sistemului de învăţământ superior. Rezultate şi efecte în sinteză
Ultimul subcapitol al acestui studiu ar trebui să demonstreze vigoarea manifestată de societatea civilă până în prezent, în procesul de reformare şi modernizare a învăţământului superior din Republica Moldova. S-ar fi dorit ca acesta să reprezinte un pasaj de evaluare, unde să se enumere principalele acţiuni care au influenţat mersul obişnuit al procesului de modernizare, mai ales cele cu o rezonanţă deosebită. Însă, despre aceste posibile rezultate pot scrie foarte puţine lucruri din punct de vedere, dar din punct de vedere al conţinutului şi rezultatelor acestor evenimente se pot menţiona foarte multe lucruri pozitive şi negative. De aceea, în această parte a capitolului se va discuta participarea societăţii civile la procesul de reformare a sistemului de învăţământ superior printr-o prismă critică, fără a da nume de asociaţii, proiecte sau programe. Totuşi, ţin să specific faptul că trebuie apreciat efortul depus de anumite componente ale societăţii civile care, pe parcursul ultimilor ani, s-au străduit să realizeze o serie de acţiuni, contribuind astfel la procesul de reformare a învăţământului superior.
Cu părere de rău, până la acest moment societatea civilă autohtonă se află la stadiul de acomodare la noile realităţi sociale. Într-o ultimă carte a sa, Ernest Gellner menţiona că „societatea civilă evidenţiază nu doar mecanica, ci şi puterea de atracţie a tipului de societate la care aspirăm”52. În contextul acestui enunţ ar mai trebui de adăugat că numărul de asociaţii şi structuri organizaţionale nu este condiţia de bază pentru ca lucrurile ce trebuiesc schimbate să devină într-adevăr schimbate. Potenţa societăţii civile rezidă în coerenţa discursurilor şi acţiunilor pe care le realizează, iar pentru contextul intern al Republicii Moldova este evidentă necesitatea depăşirii fragilităţii sociale. Astfel, multitudinea de piedici existente în procesul de cristalizare a societăţii civile autohtone se transpun şi asupra capacităţii de participare la reformare învăţământului superior.
Piaţa sectorului asociativ care participă prin acţiuni directe sau indirecte la modernizarea şi racordarea învăţământului superior la SEIS este în continuă creştere. Este imposibil de calculat numărul asociaţiilor, organizaţiilor, instituţiilor şi a grupurilor informale care participă nemijlocit la procesul de reformă a învăţământului superior. Aspectul cantitativ poate fi dedus din proporţionalitatea, abundenţa, spontanietatea şi continuitatea evenimentelor, acţiunilor, programelor şi proiectelor iniţiate şi desfăşurate de către aceste structuri. Evaluând aspectul cantitativ, iese în evidenţă faptul că aceste acţiuni au o ca pondere redusă faţă de alte domenii ale societăţii civile. Pentru actuala stare a învăţământului superior din Republica Moldova rolul societăţii civile este cardinal, dar asta ar însemna că zilnic să se desfăşoare evenimente şi acţiuni prin care indivizii să fie conectaţi direct sau indirect la tot ceea ce reprezintă reforma în sistemul educaţional. Prin urmare, în fiecare zi ar trebui să se desfăşoare cel puţin câte un eveniment la nivel comunitar şi / sau naţional, care să fie organizat de către componentele societăţii civile. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, acţiunile de acest fel sun efemere şi poartă, în marea majoritate a cazurilor, un caracter disparat şi inconsecvent. Această stare a lucrurilor influenţează, bineînţeles, capacitatea societăţii civile de a participa activ la procesul de concepere, implementare şi evaluare a programelor şi acţiunilor reformatoare în sistemul de învăţământ superior. Unele activităţi sunt realizate pur şi simplu pentru că sunt sugerate de programele de finanţare ale instituţiilor donatoare, altele sunt desfăşurate doar cu suportul moral, logistic şi financiar al respectivelor organizatori. Această stare antagonică persistă mai mult de un deceniu.
Constarea critică cea mai semnificativă a implicării societăţii civile în procesul de reformare a învăţământului superior este prezenţa redusă a beneficiarilor actului educaţional, în deosebi a organizaţiilor studenţeşti. Acestea din urmă, având şi un rol sindicalist, nu au capacitatea de a-şi extinde aria de competenţe ca să participe activ la procesul de elaborare şi implementare a acţiunilor reformatoare. La nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior există cel puţin o structură instituţională care, conform Chartelor universitare, posedă şi o reprezentare la nivel de Senate universitare. Dar, din păcate, participarea în procesul managerial (academic şi administrativ) rămâne în continuare foarte redusă. Cauza principală a acestei constatări rezidă în faptul că aceste structuri încă nu posedă o solidă capacitate organizaţională de a se impune în faţa structurilor manageriale ale universităţilor. Este de înţeles faptul că structurile manageriale vor fi reticente la aceste iniţiative ale beneficiarilor. Prin urmare, este nevoie ca structurile reprezentative ale beneficiarilor să demonstreze abilitate, competenţă şi insistenţă în acţiunile pe care le realizează.
Pe de altă parte, nici asociaţiile profesioniste din domeniul învăţământului superior nu şi-au demonstrat viabilitatea în procesul de participare la reformarea învăţământului superior. Sindicatele din domeniul educaţional, au fost acele structuri care s-au manifestat în spaţiul public şi care, de mai multe ori, au enunţat anumite cerinţe faţă de structurile guvernamentale pentru ca acestea să accepte anumite reforme sectoriale în sistemul educaţional. Dar, asociaţiile profesioniste care îşi desfăşoară nemijlocit acţiunile în aria învăţământului superior nu au avut capacitatea să-şi expună propriile puncte de vedere şi să-şi facă auzită vocea. Poate că şi competenţa lor este esenţială, dar fără a avea o prezenţă în spaţiul public aceasta nu va fi cuantificată şi luată în seamă. Prin această inacţiune, mediului guvernamental şi instituţiilor de învăţământ superior le sunt lăsate mult mai multe prerogative decât ar trebui să aibă. Iată de ce, în această privinţă, componentele societăţii civile din domeniul educaţional, cu precădere cel de nivelul învăţământului superior, se fac vinovate de situaţia creată.
Una dintre competenţa esenţială a societăţii civile este oferirea unui cadru generalist de educaţie pentru individ, educaţia rezultată poate fi considerată una continuă. Însă, finalitatea acestui act este incomplet, disparat şi inconsecvent. Prin urmare, inactivitatea sau slaba activitate a societăţii civile constituie o cauză prin care reforma sistemului de învăţământ superior se petrece mult mai departe de beneficiar, dar pe seama beneficiarului, fără ca acesta să-şi spună propriul punct de vedere. Această stare deplorabilă a lucrurilor provoacă o neîncredere nejustificată a beneficiarului faţă de actul educaţional. Prin această stare a lucrurilor reforma în învăţământul superior capătă un destin incomplet şi inadecvat.
Întrebarea: „Ce este de făcut pentru ca societatea civilă să capete într-adevăr un rol fundamental în procesul de modernizare şi racordare a învăţământului superior autohton la SEIS? ”. Nu neg faptul că până la acest moment societatea civilă a avut un oarecare rol. Totuşi, aceasta nu a reprezentat o componentă care să-şi spună, sau să-şi impună propriul punct de vedere şi pe care să îl aplice ulterior. Desigur, se pot face foarte multe recomandări pentru societatea civilă, dar spre deosebire de mediul guvernamental şi de sistemul de învăţământ superior, ele au o adresabilitate mult mai eterogenă. În asemenea circumstanţe orice recomandare efectuată reprezintă doar o enumerare a necesităţilor şi proceselor care sunt necesare de implementat. Astfel, fiecare componentă a societăţii civile interesată în reformarea şi modernizarea sistemului de învăţământ superior trebuie să-şi creeze propriile deziderate şi finalităţi care ar sprijini procesul de reformare.
Trebuie de apreciat faptul că în Proiectul Codului de Legi în domeniul educaţional societăţii civile îi sunt acordate mai multe prerogative faţă de actualul cadru normativ. Însă până la finalizarea acestui studiu foarte puţine componente ale societăţii civile şi-au expus poziţia referitoare la acest Proiect de Cod de Legi, cel puţin privind aspectele care se adresează în mod expres la rolul şi prerogativele care îi sunt acordate componentelor interesate ale societăţii civile. Astfel, în perioada de post adoptare şi intrare în vigoare a noului cadru normativ este probabilă situaţia în care societatea civilă va enunţa argumente care ar susţine ideea că buna ei implicare în procesul de reformare a învăţământului superior este îngrădită tocmai din cauza prevederilor normative. De aceea, este nevoie şi de enunţarea unui punct de vedere cel puţin al principalelor structuri şi instituţii non-guvernamentale asupra Proiectului Codului de Legi în domeniul educaţional.
Această sinteză a modului în care societatea civilă a ştiut să se implice, în unele cazuri activ, în altele inert, nu încearcă să inducă o atitudine şi viziune pesimistă. Din contra, ea doreşte să sugereze că se poate face mult mai mult şi că există o multitudine de resurse la nivel comunitar care nu sunt valorificate. Starea apatică care perindă de la un an la altul poate fi elucidată doar printr-o cooperare activă a diverselor componente ale societăţii civile direct cu instituţiile de învăţământ superior, aspect care a fost enunţat în prima parte a acestui capitol. Într-un asemenea cadru cooperant se poate observa mai bine rolul şi competenţa fiecărei părţi precum şi utilitatea acţiunilor care pot fi realizate. Un alt aspect important, deductibil din cadrul acestui proces cooperant, este cel al coerenţei acţiunilor: fiecare parte va şti ce şi cum să facă pentru ca efortul depus să fie eficient. Apoteoze către societatea civilă se vor putea aduce abia atunci când lucrurile se vor schimba într-adevăr, iar finalităţile obţinute vor fi la nivelul standardelor prevăzute în actele edificatoare şi de parcurs ale Procesului Bologna şi ale SEIS. Încrederea faţă de societatea civilă a universităţilor, şi guvernării, este justificată atât timp cât societatea civilă va rămâne partenerul de drum în procesul de reformare, modernizare şi europenizare a învăţământului superior autohton.
***
Chiar dacă acest ultim capitol poate fi considerat mai descriptiv în comparaţie cu celelalte două capitole, consider că în pasajele lui au fost emise mai multe recomandări şi sugestii care vor putea fi luate în considerare de către universităţi şi de către anumite structuri non-guvernamentale care participă la racordarea Republicii Moldova la Procesul Bologna. Sintetizând capitolul, principala idee a acestuia este că buna implementare a acţiunilor reformatoare ale sistemului de învăţământ superior sunt posibile doar dacă ambele părţi vor demonstra un comportament cooperant şi vor acţiona conform unui „road map” prestabilit de comun acord. Guvernarea, în acest context, obţine rolul de moderator.
Dostları ilə paylaş: |