Institutul de Politici Publice

Partea I. Aspecte de constatare.

În această primă parte a studiului voi realiza o radiografie a stării de fapt a sistemului învăţământului superior şi voi încerca să identific principale etape de dezvoltare şi modernizare ale acestuia. Identificarea viziunii guvernării şi a societăţii civile asupra învăţământului superior este realizată din analiza mai multor aspecte. Unele dintre acestea ţin de însuşi procesul de democratizare a spaţiului social. Alegerea unei asemenea căi scoate în evidenţă principalele carenţe ale sistemului, dar şi câteva aspecte pozitive. Unul dintre aspectele importante ale reliefării stării de fapt constă în găsirea unui răspuns la miza implementării principiilor şi prevederilor enunţate în documentele fondatoare şi de parcurs ale Procesului Bologna. Iată de ce, în cadrul acestei părţi ţin să identific miza reformării sistemului educaţional, dar şi graba implementării prevederilor fondatoare şi de parcurs ale Procesului Bologna. Desigur, într-un asemenea mod se poate observa mai clar care a fost, cum este şi cum trebuie să fie văzut sistemul de învăţământ superior autohton de către guvernare şi de către societatea civilă.

Pentru ca această parte a studiului să aibă un conţinut plauzibil, în unele aspecte am considerat utilă prezentarea şi discutarea unor concepte care au o origine recentă, dar care deja sunt des utilizate în uzul cotidian al stakeholder-rilor. De aceea, adoptarea unui mod pragmatic de analiză a sistemului de învăţământ superior este necesară atât pentru constatarea stării de fapt, cât şi pentru formularea propunerilor şi recomandărilor de politici în domeniul educaţional. În unele privinţe voi realiza şi o prezentare schematică a elementelor, principiilor şi stărilor pentru ca înţelegerea să devină inerentă. În acest caz trebuie să specific că nu am ezitat să prezent şi propria viziune în ceea ce priveşte elaborarea modelelor ipotetice. De exemplu, conturarea unui ideal tip de societate civilă aptă de a se implica activ şi responsabil în cadrul sistemului educaţional autohton, focalizat pe nivelul învăţământului superior.

Pentru ca studiul să fie ancorat în realitatea zilei de azi, am ţinut să urmăresc cu regularitate principalele evenimente şi acţiuni ce ţin de sistemul învăţământului superior. Acest lucru este observabil şi din unele surse bibliografice recente care, în marea lor majoritate, tind să prezinte puncte de vedere inovatoare care chiar merită discutate.

Desigur, prima parte a cercetării are un aspect descriptiv. Însă, în cadrul subcapitolelor, conform contextului, sunt prezentate şi anumite recomandări de politici publice educaţionale. Unele dintre ele se regăsesc şi în cea de a doua parte a cercetării, unde voi enunţa propuneri şi recomandări sectoriale.

Capitolul 1. Procesul de la Bologna şi implicaţiile sale pentru Republica Moldova: percepţii asupra guvernării şi societăţii civile

1.1. Contextul actual al Republicii Moldova în ceea ce priveşte învăţământul superior.

În perioada tranziţiei post-sovietice, în care Republica Moldova a fost provocată să îşi demonstreze viabilitatea sa ca stat, sistemul de învăţământ superior a devenit o componentă indispensabilă în procesul de formare profesională a propriilor cetăţeni. Aşa cum sistemul educaţional de tip sovietic nu a putut fi înlocuit imediat, de aceea s-a aplicat strategia reformelor treptate. Unul dintre aspectele elocvente ale acestei perioade este definit prin rigiditatea sistemului de învăţământ superior în raport cu implementarea unor reforme de modernizare şi de racordare a acestuia la standardele regionale. Ceea ce contează cel mai mult în procesul de modernizare a învăţământului superior autohton este asigurarea continuităţii şi coerenţei acţiunilor întreprinse.

Pe de altă parte, la începutul perioadei de tranziţie, în sistemul de învăţământ superior a avut loc o creştere numerică a instituţiilor prestatoare de servicii educaţionale. Unele dintre acestea au avut un expres caracter de nişă (de exemplu: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Academia de Studii Economice din Moldova, Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova etc.), altele au dublat pur şi simplu rolul unor instituţii existente, promotoare de tradiţie universitară. Evident este faptul că apariţia mai multor prestatori de servicii educaţionale la nivel superior ar trebui să reprezinte un factor pozitiv deoarece, datorită concurenţei, serviciile devin mult mai diverse, mai calitative şi centrate pe nevoile beneficiarului. Însă, în realitate nu a fost să fie aşa. Înţelegerea eronată şi aplicarea inadecvată a principiilor libertăţii, a asociativităţii şi a pieţei libere a făcut ca oferta instituţiilor de învăţământ superior să depăşească capacitatea reală de absorbţie a contigentului de beneficiari. Deci, calitatea serviciilor educaţionale nu s-a îmbunătăţit considerabil şi tentativa de modernizare a sistemului de învăţământ superior nu s-a încununat cu succes, deoarece acesta a rămas inert pentru o perioadă de timp.

Actualmente piaţa liberă a învăţământului superior din Republica Moldova este compusă din două tipuri de instituţii:

1. 
   instituţii de învăţământ superior de stat (care beneficiază de finanţare de la bugetul de stat). În Republica Moldova funcţionează în prezent 16 instituţii de acest fel, fiind subordonate mai multor ministere de resort²;
   
2. 
   instituţii de învăţământ superior private – în anul universitar 2005 – 2006 vor activa 14 astfel de instituţii³, pe când în anul universitar 2000 – 2001 au activat 32 de instituţii de învăţământ superior private.⁴
   

Pe lângă aspectele negative, fenomenul imploziei a instituţiilor prestatoare de servicii educaţionale a avut şi efecte benefice, unul dintre acestea este cristalizarea sistemului de învăţământ superior prin menţinerea pe piaţa serviciilor educaţionale a actorilor care au putut să se racordeze la exigenţele şi prevederile legale. Astfel, unele instituţii de învăţământ superior (de stat sau private), create în perioada post-socialistă, au acceptat să-şi dezvolte complexitatea instituţională în sensul antreprenoriatului, iar profitul obţinut să fie orientat spre dezvoltarea infrastructurii sale. Totuşi, foarte puţine instituţii de învăţământ superior au reuşit să se conformeze cu acest principiu. Instituţiile de stat, fiind finanţate de la bugetul de stat şi din resurse extra-bugetare, pe de o parte, nu au avut permisiune legală, pe de altă parte, nu şi-au manifestat interesul de a implementa asemenea practici, deoarece minimul de resurse financiare le-a fost asigurat. La rândul lor, universităţile private au fost supuse unor procese de „filtrare” cărora le-au rezistat doar instituţiile cu o cultură competitivă, adică cele care au putut să obţină acreditarea necătând la exigenţele prevăzute în cadrul normativ. Pentru acestea antreprenoriatul academic se asociază cu capacitatea de a rezista pe piaţă.

Un alt aspect pozitiv al acestei implozii de instituţii de învăţământ superior îl reprezintă faptul că în procesul de tranziţie se evidenţiază o tentativă de compatibilizare a instituţiilor de stat cu cele private. Astfel, din an în an, beneficiarii programelor educaţionale din sistemul de învăţământ privat obţin servicii calitative, apropiate sistemului multinivelar de management al calităţii. Realitatea cotidiană evidenţiază că de multe ori pe piaţa forţei de muncă se practică discriminări după criteriul instituţiei universitare absolvite în ceea ce priveşte angajarea. Pentru a evita asemenea situaţii, instituţiile de învăţământ superior, indiferent de forma de acreditare, trebuie să dezvolte programe de „educare” a actorilor de pe piaţa forţei de muncă. Este important faptul că fiecare instituţie prestatoare de servicii educaţionale de nivel superior, în cazul acreditării, este evaluată după aceleaşi criterii de management al calităţii, ceea ce, în esenţă, compatibilizează instituţiile de învăţământ superior. Din această perspectivă, se constată că cele mai prestigioase universităţi din spaţiul european occidental şi din cel american au capital privat, iar rolul structurilor guvernamentale abilitate este de a monitoriza buna respectare a cadrului legal.

Actualmente, chiar dacă procesul de modernizare a sistemului educaţional este ireversibil, totuşi este necesar de observat principalele probleme care pot favoriza perpetuarea unor stări incrementale de reformă. Raportul Naţional prezentat de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului din Republica Moldova către Grupul de Implementare al Procesului Bologna evidenţiază doar câteva probleme dintr-o gamă mult mai vastă. Cele mai importante pot fi considerate următoarele:

• 
  cadrul legal imperfect, prin care multiple aspecte sunt prea vag reglementate (de exemplu, autonomia universitară, mobilitatea internă şi externă etc.) ;
  
• 
  lipsa autonomiei universitare şi implicarea structurilor guvernamentale în managementul instituţiilor de învăţământ superior;
  
• 
  diferenţa dintre nivelul de dezvoltare al universităţilor conform criteriilor regiunii de activitate, a tipului de specializare şi a specificului de proprietate, a percepţiei pieţei forţei de muncă. Astfel, se perpetuează un tip de concurenţă între prestatori de servicii educaţionale a căror ierarhizare este irealizabilă.
  
• 
  guvernarea instituţiilor de învăţământ superior se desfăşoară, în majoritatea cazurilor, cu deficit de transparenţă. Beneficiarilor de servicii educaţionale rar când li se permite participarea activă la procesul decizional;
  
• 
  prestarea inadecvată de servicii educaţionale, chiar dacă cadrul legal prevede standarde unice în această privinţă, de asemenea, se observă o neconcordanţă cu cerinţele pieţei de muncă;
  
• 
  accesul limitat al structurilor societăţii civile la procesul de guvernare a instituţiilor de învăţământ superior;
  
• 
  selectarea inechitabilă a beneficiarilor de bursele subvenţionate de la bugetul de stat. Candidatul nu este motivat să solicite profilul său vocaţional;
  
• 
  procesul de migrare intelectuală continuă atât a actualilor, cât şi a viitorilor beneficiari ai serviciilor învăţământului superior;
  
• 
  planarea aspectelor demografice care inspiră stări de incertitudine în ce priveşte utilitatea eforturilor depuse în vederea modernizării sistemului educaţional;
  

Este evident că această listă mai poate fi încă continuată, dar, şi din această laconică enumerare se poate duce faptul că aspecte pozitive sunt prea puţine. Unul dintre ele se referă la faptul că ponderea populaţiei care urmează studii universitare este în continuă şi stabilă creştere: de la 79082 de studenţi, în anul de studii 2000/2001, la 114552 de studenţi în anul de studii 2004/2005. Datele statistice oficiale relatate de instituţiile abilitate în domeniu anunţă că, faţă de anul de studii 2003/2004, când s-a înregistrat un număr de 104029 studenţi, numărul acestora a crescut cu aproximativ 10%.⁵ Prin urmare, se poate afirma că, la fel ca şi pentru statele vecine Republicii Moldova, ponderea populaţiei care urmează studii universitare creşte concomitent cu procesul de dezvoltare a societăţii şi cu sporirea capacităţilor economice ale ţării. Pe de altă parte, fluxul de resurse financiare generat de cetăţenii Republicii Moldova care prestează diferite munci şi servicii în spaţiul Uniunii Europene sau CSI este direcţionat spre serviciile educaţionale. Chiar ar fi interesant de realizat un studiu separat privind acest aspect şi de urmărit evoluţia calitativă şi cantitativă a acestei situaţii. Voi atinge acest subiect în unul din subcapitolele următoare.

Un alt aspect pozitiv îl poate constitui faptul că, în conformitate cu indicatorul care relevă statutul de finanţare al studiilor, se constată că ponderea celor care studiază în regim bugetar este mai mică (25%) faţă de numărul de studenţi care îşi suportă singuri taxele de studii (75%).⁶ Desigur, aşa cum am amintit anterior, această scădere are loc pe fundalul creşterii numărului de studenţi. Un punct vulnerabil pentru un stat care promovează conceptul de welfare state este acela că nu se poate asigura creşterea ponderii studenţilor subvenţionaţi prin bugetul de stat. Dar, reversul acestei problemei este pozitiv: se observă tendinţa crescândă de a urma studii pe cont propriu.⁷ În această logică de idei, fiecare are grijă de propriul său statut, iar investiţiile făcute în sectorul universitar şi postuniversitar constituie o schimbare treptată a mentalităţii colective şi a resurselor economice alocate pentru studii. De fapt, aceasta este o investiţie de durată, a cărei rezultate vor fi vizibile pe viitor. Fundamentul primordial este format atât din calitatea şi utilitatea studiilor universitare, cât şi din motivaţia individuală de a profesa în domeniul de specializare ales. Iată de ce ideea precum că instituţiile de învăţământ superior formează „şomeri pe bandă”, noţiune care vehiculează tot mai des în mass-media scrisă şi electronică din Republica Moldova⁸, nu poate fi calificată drept una plauzibilă, deoarece numai individul decide dacă va urma sau nu studii şi programe universitare. Un obiectiv al instituţiilor de învăţământ superior este monitorizarea traseului profesional al persoanelor licenţiate, oferind, în anumite cazuri, informaţii privind ofertele de angajare. Desigur, aici intervine parteneriatul stabilit între o instituţie de învăţământ superior şi o instituţie publică guvernamentală sau / şi o instituţie publică neguvernamentală de profit sau / şi de non-profit, un aspect care va fi tratat într-unul din capitolele ulterioare.

În sistemul de învăţământ superior din Republica Moldova se aplică o serie de acţiuni de facilitare a accesului la studii superioare pentru persoanele din mediul rural, pentru cei aflaţi în regiunile de criză (regiunea transnistreană) sau în localităţile populate compact de alte comunităţi decât grupul etnic majoritar (cazul UTA Gagauz Yeri). Acest fapt evidenţiază interesul statului pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale şi a celor etnice, investind în generaţiile următoare. Acest considerent ar dezvălui o poziţie apoteotică faţă de instituţiile guvernamentale, dar, comparând aceste date cu indicii statistici ai României, vom observa că aici numărul studenţilor cu provenienţă din mediul rural este mult mai mic faţă de numărul studenţilor din regiunile urbane.⁹ Prin urmare, sistemul de învăţământ superior din Republica Moldova prevede acţiuni menite să stimuleze participarea tuturor categoriilor sociale la concursul de admitere şi să minimizeze procesul de polarizare a învăţământului superior după criteriul mediului de rezidenţă. Şi în acest context e important faptul că absolvenţii, fie ai ciclului de licenţă, fie ai ciclului de master, originari din mediul rural, vor trebui stimulaţi să se întoarcă în comunităţile de origine pentru a contribui la dezvoltarea socială, economică şi culturală a acestora.

Creşterea numărului de studenţi nu se asociază cu creşterea nivelului economic sau cu capacitatea pieţei forţei de muncă de a îngloba toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior. Totuşi, mentalitatea colectivă din Republica Moldova consideră că deţinerea unei diplome de studii superioare acordă un statut social privilegiat în comunitate. Eu consider că acest tradiţionalism social reprezintă un factor pozitiv deoarece, în contextul în care se oferă servicii educaţionale de calitate, creşte capacitatea de acoperire la nivelul studiilor superioare concomitent cu mărirea potenţialul intelectual şi profesional al Republicii Moldova. Dacă în trecut învăţământul superior reprezenta un mediu instituţional de elită, atunci în prezent învăţământul superior este mult mai accesibil, iar „elitismul” este transferat unor instituţii de învăţământ superior care dobândesc o recunoaştere socială şi politică din ce în ce mai mare. În acest context, ierarhizarea celor mai bune instituţii de învăţământ superior este o idee fezabilă şi chiar binevenită. Pentru spaţiul post-comunist această propunere nu este nouă, din contra, sistemul sovietic de învăţământ superior încuraja un asemenea concept, care a fost preluat şi promovat ulterior de Federaţia Rusă. Un alt exemplu este şi cazul României unde, în primăvara anului 2005, a fost dat publicităţii un asemenea top conform criteriului de publicaţii ISI. În Republica Moldova această idee a început să fie discutată în toamna anului 2004¹⁰, iar Codul de Legi din domeniul educaţional încurajează crearea unui clasament al universităţilor de prestigiu din Republica Moldova. Astfel, criteriul calităţii devine fundamental, iar pe lângă acesta, se cumulează şi criteriul marketablităţii învăţământului superior¹¹ autohton. De aceea, este nevoie ca procesul de reformare a întregului sistem educaţional să se axeze atât pe principiul calităţii, cît şi pe utilitatea serviciilor prestate.

E firesc ca statul să îşi minimizeze prezenţa în anumite domenii şi să o intensifice în acelea care necesită o susţinere mai pronunţată. Domeniul educaţional ar trebui să beneficieze constant de acest sprijin. Totuşi, există anumite reminiscenţe ale sistemului anterior, (a celui socialist) care încă mai perindă dintr-un an de studii în altul. Aici mă refer la concepţia că statul este obligat să se implice total în sistemul de învăţământ superior (de exemplu: prin reglementarea numărului de studenţi înmatriculaţi) sau la animozitatea instituţiilor universitare de a valorifica propria autonomie instituţională, chiar dacă este prevăzută prin actualul cadru legal. În acest context, se poate deduce un prim aspect ce ţine de viziunea mediului guvernamental asupra învăţământului superior, care contravine cu principiile la care aspiră să se racordeze Republica Moldova. Tocmai în această privinţă a fost elaborat noul cadru legal prin care să se poată ierarhiza întregul sistem educaţional altfel decât de la nivelul învăţământului superior spre nivelul învăţământului primar. Acest fapt va favoriza implementarea unei reforme substanţiale, capabile chiar să revoluţioneze anumite aspecte ale sistemului de învăţământ (de exemplu, congruenţa cu societatea civilă şi acordarea unei ponderi mai mari educaţiei non-formale). Desigur, reforma care urmează a fi implementată nu va revoluţiona întregul sistem, dar trebuie recunoscut faptul că atât dezvoltarea socială durabilă, cît şi integrarea în structurile Uniunii Europene poate fi realizată doar prin schimbarea treptată a aspectelor care contravin prevederilor la care s-a aderat deja, sau la care urmează să se adere. Acest proces este de durată, iar aderarea la Procesul Bologna este doar primul pas dintr-un maraton concurenţial. Din acest punct de vedere, instituţiile de învăţământ superior se înscriu printre categoriile flexibile de structuri organizaţionale, ceea ce ar putea ajuta la o mai buna aplicare a reformei şi a procesului integraţionist. În acest maraton partenerii de traseu ai modernizării şi europenizării, racordării şi integrării în SEIS sunt reprezentaţi de societatea civilă, mediul guvernamental de nivel central şi local, sectorul privat pentru profit şi chiar de mediul său intern – universităţile. Raportarea la succesele unuia dintre aceste medii va stimula capacitatea altuia de a accepta anumite reforme, tocmai pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite şi pentru a optimiza managementul public. Aici, aşa cum am mai afirmat, instituţiile de învăţământ superior au un rol fundamental¹².

În concluzia acestui prim subcapitol doresc să evidenţiez faptul că, pe lângă deficienţe, sistemul de învăţământ superior din Republica Moldova înregistrează şi câteva aspecte pozitive. Chiar dacă acestea au o pondere mai mică, ele pot adăposti germeni de succes şi în alte privinţe. A vedea întregul sistem de învăţământ superior viciat şi neconcordant cu piaţa forţei de muncă ar însemna să se nege faptul că Republica Moldova parcurge o etapă bogată în schimbări atât la nivel public, cît şi la nivel individual. Încă au mai rămas câteva reminiscenţe ale sistemului socialist, însă şi acestea vor fi treptat înlocuite cu modele adaptate la cerinţele şi capacităţile autohtone. Iată de ce contextul actual de reformare a întregului sistem de învăţământ, implicit şi a celui superior, este favorabil. În cele ce urmează voi analiza mai detaliat aspectele implementării Procesului Bologna în Republica Moldova şi voi aborda atât o viziune politică, cît şi una socială.