Introducere : Slide 4 Globalizare

Redactor: ......................................

Corectură asigurată de Iulia Platona

Copertă şi ilustraţii de Mihai Dănilă

INSTITUŢII DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ
- NOŢIUNI INTRODUCTIVE -

Prefaţă

A fi poliţist european înseamnă, totodată, cunoaştere, capacitate de adaptare la tot ce este nou, asimilarea unei înalte culturi organizaţionale, integrarea într-un sistem dinamic şi, mai presus de toate, vocaţie, încredere în valorile umane, în forţa binelui şi a dreptăţii. Pregătirea sa profesională continuă are scopul să-l racordeze la realităţile evoluţiilor instituţionale internaţionale şi să-l transforme într-un agent activ în construcţia noii imaginii a Poliţiei Române, aflată într-un plin proces de modernizare, dându-i şansa de a fi pilon în demersul naţional pentru integrarea României în viitoarea arhitectură a Europei Unite. Studiul şi perfecţionarea poliţienească continuă sunt menite să modeleze în ochii publicului vizat o altă imagine a poliţistului, care face ca munca sa să aibă valoare europeană, recunoscută şi apreciată.

Cartea “Instituţii de cooperare poliţienească” vine să umple un gol în literatura specialitate, contribuind la clarificarea conceptelor şi elementelor care definesc instrumentele şi structurile europene, internaţionale şi naţionale de cooperare poliţienească. Se simţea nevoia unui demers intelectual de sintetizare a principalelor aspecte ale acestui fenomen, care pornea de la geneza conceptului, pentru ca apoi să aprofundeze evoluţia instrumentelor şi structurilor de cooperare.

Primul capitol oferă o privire de ansamblu a conceptelor şi evoluţiei istorice a cooperării poliţieneşti şi, prin condimentarea dimensiunii istorice cu valenţele sociologice, cucereşte cititorul transpunând-ul într-un timp şi spaţiu predestinat să evolueze spre o transformare profundă, în care cooperarea poliţienească reprezintă evoluţia firească spre care se îndreaptă progresul socialului.

Cel de-al doilea capitol prezintă principalele instituţii de cooperare poliţienească, precum şi instrumentele specifice la nivel internaţional şi naţional. Supune atenţiei cititorului aspecte importante ale evoluţiei managementului şi organizării Europolului, a cooperării Schengen şi a Interpolului, precum şi a transformărilor instituţionale pe care le presupune procesul de integrare. De asemenea, în acest capitol sunt prezentate obiectivele şi sarcinile Colegiului European de Poliţie CEPOL şi evoluţiile recente pe plan internaţional în domeniul cooperării poliţieneşti, cum ar fi crearea, în anul 2005, a Agenţiei Europerne pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe ale Statelor Membre (Frontex).

În capitolul trei sunt descrise facilităţile pe care instituţiile de resort din domeniul cooperării le oferă poliţiştilor din România, şi sunt prezentate structurile de cooperare internaţională la nivel intern: Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţionlă, Biroul Naţional Interpol, Punctul Naţional Focal.

Contribuţia deosebit de valoroasă a cărţii este de a evidenţia racordarea Poliţiei Române la circuitul informaţional şi la mediul instituţional european şi cooperarea poliţiei cu instituţii UE similare şi din alte domenii conexe. Această carte are meritul de a creşte încrederea societăţii civile în instituţie şi de a o face atentă la modernizarea şi reformarea instituţională pe care o presupune acest proces al cooperării poliţieneşti.

Poliţistul trebuie să conştientizeze că reprezintă în ochii societăţii imaginea unui garant al siguranţei, un apărător al vieţii şi al adevărului. Prin această carte, el are posibilitatea de se informa despre instrumentele şi căile de cooperare poliţienească şi despre progresul de ansamblu al instituţiei pe care o deserveşte. Cartea nu se adresează numai poliţiştilor pentru care reprezintă un instrument deosebit de util de perfecţionare profesională, ci se doreşte a fi un sprijin util tuturor celor care sunt interesaţi să contribuie la crearea unui spaţiu al “libertăţii, siguranţei şi respectării legilor”. Orice politică eficientă de luptă împotriva formelor de manifestare a criminalităţii trebuie acompaniată de abordări multidisciplinare. De aceea, este de salutat acest demers care va reprezenta o bibliografie valoroasă în sprijinul pregătirii poliţieneşti.

Inspector General al Poliţiei Române

chestor principal de poliţie

Dan Valentin Fătuloiu

Cuvânt înainte

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.

La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când mijloacele de transport şi comunicare s-au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne, implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi criminalităţii internaţionale.

Expresia “criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni delimitate juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sunt prevăzute de diverse convenţii internaţionale.

În toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu de identificat şi de arestat. Numai cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între autorităţile de poliţie ale ţărilor cointeresate, vor contribui la aducerea infractorilor în faţa justiţiei.

Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă, ea datând încă din secolul al XIX-lea, deşi interesul pentru realizarea acesteia era unul politic şi mai puţin generat de necesitatea reducerii criminalităţii.

Astfel, au fost dezvoltate instituţii de cooperare organizate în funcţie de problematica pe care o abordau sau de teritoriul pe care aveau competenţe.

Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa şi facilitarea capacităţilor de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc într-un concept mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate a Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne de asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin:

– o mai bună cooperare poliţienească la nivel european;

– colectare centralizată a datelor prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen;

– o politică transversală de combatere a drogurilor;

– o politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;

managementul integrat al frontierelor externe ale Uniunii Europene;

– o luptă puternică împotriva t