Ioan Ramurean Si Milan Sesam

Unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai metodiştilor a fo John Raleigh Mott (1865-1955), metodist american, din 1888, seţretar Comitetului Internaţional al Asociaţiei YMCA (= Young Men's Chri tian Association = Asociaţia tinerilor creştini), un mare mision$r Cai în entuziasmul său, avea convingerea că se poate realiza evangheliz rea lumii

UudeChristian Federation = -¦ Federaţia Mondială a Studenţilor Cre^ini^ prezidat prima conferinţă a grupării ecumenice Faith and Order ^ c? -< dinţa şi Organizare, ţinută la Lausanne, în Elveţia, între 3-21 agust 1927.

2. Baptismul. Creştinii cere aparţin acestui cult şi-au luat tainiei de la învăţătura lor despre Botez – în greceşte = p

Ei şi-au făcut apariţia pentru prima dată în Anglia în timpul iupti pornite în 1534 de regele Henric al VUI-lea (1509-1547) contra Bise ricii romano-catolice. Cei ce s-au încadrat în mişcarea religioasa a re gelui de a se dezlipi de Roma s-au numit „conformişti”, iar cei ce n-a

Sub forma lui engleză şi americană, baptismul s-a răspândit în se-: o! Ul XIX, din 1834, în diferite ţări europene, mai întâi în Germania, ipoi în Elveţia, Olanda, Ungaria, Rusia, România ş.a.

Cea mai mare parte a Bisericilor baptiste fac parte din Baptist, Vorld Alliance =-¦ Alianţa Baptistă Mondială, fondată în 1905.

La români, baptismul a fost introdus la sfârşitul secolului XIX de ¦omânii baptişti care se întorceau din America acasă, mai întâi în Tran-iilvania, în judeţele Bihor şi Arad (în 1884, în corn. Rohani, jud. Arad), „poi, după primul război mondial (1914-1918), şi în celelalte provincii ile României.

În România, baptiştii s-au organizat, împreună cu adventiştii, creş-inii după evanghelie şi penticostaliştii, în Federaţia reprezentativă a Cultelor evanghelice recunoscute, fiecare cult având statutul său de or-'anizare.

3. Ouakerii (Quakers) adică tremurătorii au luat fiinţă pe la 1649 lin puritanismul englez, datorită cizmarului George Fox (1624-1691), n Anglia şi Scoţia. Dintre cultele apărute în anglicanism, quakerii re-

) rezintă ramura cea mai radicală. Ei se numesc quakers (= tremurăori) pentru că, în adunările lor, cel ce primeşte, după opinia lor, inspiaţia Duhului Sfânt începe să tremure şi să predice. Ei nu admit ierarhia usericească, nu admit nici o Taină, nu depun jurământ în justiţie, refuză ă poarte arme, combat războiul, socotindu-1 o luptă fratricidă; sunt, ieci, pacifişti convinşi. Ei duc o viaţă curată, cinstită, sunt foarte harnici i se disting prin milostenie şi ospitalitate.

Din Anglia şi Scoţia, quakerii au trecut în America de Nard, unde e mai numesc Societatea amicilor. Din 1660, ei s-au instalat în statul 'ennsylvania, dat lor de William Penn (f 1718). Teologul Robert Bar-: Iay (1648-1690), eminent quaker scoţian, a ajutat mult pe. Quakeri >rezentând învăţătura lor într-un sistem teologic, în lucrarea Apolo-lia, 1676.

În Statele Unite ale Americii, quakerii au combătut comerţul cu ci avi şi au luptat pentru dezrobirea negrilor şi apărarea drepturilor or. Ei desfăşoară în sânul societăţii o frumoasă operă caritabilă.

4. Armata mmtuirii – Salvation Army (salutiştii sau salvaţioniştii)

: fost organizată la Londra între 1865-1878 de predicatorul englez

Villiam Bramwel Booth (f 1912) şi de soţia lui, pentru ajutarea şi mân-

; îierea săracilor. Gruparea a fost la început un fel de cruciadă contra

I mizeriei din marile oraşe ale Angliei. Între 1878 şi 1888, W B. B (a organizat milităreşte mişcarea sa religioasă, cu „soldaţi ai lui tos”, în uniforme, bărbat' şi femei, având în frunte generali, care subordine căpitani şi grade ofiţereşti. In afară de uniforme, au execută marşuri, numite de ei „expediţii de cucerire” a având ca metodă predica, exerciţiile pioase, cântarea în psalmi şi farele.

Din Anglia, mişcarea Salvation Army a trecut în Statele U în Canada, Australia, India, în unele ţări europene ca Franţa, Elvi' Suedia ş.a., cunoscând succese în straturile de jos ale poporului, dată înfiinţării de spitale, azile, case de corecţie, alte instituţii simiTipăresc ziarul Strigătul de alarmă şi alte 70 de publicaţii, îin pesţde limbi, în 75 de ţări. In viaţa zilnică ei manifestă simplitate în bA şi îmbrăcăminte, condamnă alcoolismul şi fumatul, se ocupă cu e. ghelizarea şi moralizarea societăţii.

5. Cultul adventist. Adventiştii şi-au luat numele de la cuv latin adventus – venire, sosire, pentru că ei credeau ca foarte apr^ tă a doua venire a Mântuitorului. După opinia lor, Iisus Hristos temeia la a doua venire pe pământ o împărăţie de o mie de ani A domni numai cu cei drepţi, adică cu adventiştii. După cuTn se y doctrina lor este o reînviere a vechiului hiliasm sau mileaarism, a apărut în Biserica veche în secolele II şi III.

Întemeietorul adventiştilor a fost William Miller (1782-născut în 1782 în oraşul Pitsfield, statul Massachusetts, din St! Unite ale Americii. Acesta a afirmat, în urma studiilor sale biblia a descoperirilor făcute lui, că s-a apropiat sfârşitul lumii, jar martie 1843 şi 21 martie 1844, va avea loc a doua venire a lui Hr^i dată pe care, văzând că nu s-a adeverit, a prelungit-o până la 10 brie 1844. Dar noaptea din 10 octombrie 1844 a trecut tot atât tită ca şi alte nopţi din trecut, spre marea dezamăgire a

Deşi dezamăgită, gruparea adventistă nu s-a dizolvat, ci s-a ganizat, aşteptând a doua venire a lui Hristos şi întemeiere^ împs de o mie de ani – mileniul – legându-le de diferite evenimente rice sau catastrofe naturale.

Din Statele Unite ale Americii, adventismul s-a răspândit şi rile europene, mai ales în Elveţia, Germania, Olanda ş.a.

Cei ce au contribuit mult la răspândirea adventismului au fost Snow şi soţii EUen (f 1915) şi James White (1827-1917).

În zilele noastre adventiştii s-au divizat în mai multe g”rupări tre care mai cunoscute sunt: a. Adventiştii de ziua a şaptea, cunoscuţi şi sub denumirea <\par batişti sau sâmbătari, pentru că respectă ca sărbătoare sâmbăta, nv

Duminicii, pe care o sărbătoresc majoritatea creştinilor dfin lutY îşi au existenţa din 1846, întemeietorii lor fiind Iosif Bates, căror;'.

Alăturat apoi soţii EUen şi James White.

B. Adventiştii reformişti sau rowen-ismul, grupare ieşită din adventiştilor de ziua a şaptea, întemeiată în 1915, după moartea tei EUen White, de Margareta W. Rowen din Los Angeles, Statele Uni-; e, de la care şi-a primit numele de rowenism.

În România adventismul a fost introdus de un fost preot romano-¦atolic, Mihail Czechowski (f 1876), care a predicat mai întâi în oraşul 3iteşti, jud. Argeş. În 1906, a trecut la adventiştii sabatişti studentul n medicină Paulin Paulini, care a atras pe mulţi la adventism.

Conform Legii pentru regimul general al cultelor din România, din august 1948, adventiştii s-au organizat împreună cu baptiştii, creştiii după evanghelie şi penticostalii, în Federaţia reprezentativă a Cuiilor evanghelice recunoscute în România, fiecare cult având statutul iu de organizare.

6. Studenţii în Biblie sau ruseliştii, numiţi şi milenişti sau seceră-ri sunt o grupare religioasă radicală, ieşită din adventism. Întemeieto-il ei este Ch. T. Russell (1852-1916), după numele căruia aderenţii estei grupări se numesc şi ruselişti. Comerciant din Statele Unite, din asul Pitsburg, statul Pennsylvania, Ch. T. Russell înfiinţa în 1872 un ¦re al studenţilor în Biblie, care luă apoi denumirea de International ble Students Association (= Asociaţia internaţională a studenţilor în blie), având centrul la Brooklyn lângă Boston, statul Massachusetts.

Învăţătura lor seamănă cu a adventiştilor. Studenţii în Biblie sau

; eliştii afirmă că, din 1874, Hristos este prezent în mod nevăzut în ne, urmând să întemeieze mileniul cu cei drepţi în 1914, sau la scurt ip după primul război mondial (1914-1918), dar, neadeverindu-se i această dată, o tot amână, legând-o de diferite calamităţi naturale îvenimente. Până atunci, „turnul de veghe” al propagandei ruseliste scruta, cum spun ei, semnele timpului, pentru a atrage cât mai mulţi gruparea lor. Ei nu acceptă veşnicia pedepselor iadului.

În 1879, Ch. T. Russel şi-a publicat lucrarea The Watchtower =- nul de veghe, tradusă în diferite limbi, apoi Studies în the Scriptures

Studii în Scripturi, 6 voi. 1886-1904).

Din 1917 a preluat conducerea lor J. F. Rutherford (1869-1914), i care a urmat Nathan H. Knorr (n. 1905).

În 1931, Rutherford a dat studenţilor în Biblie sau ruseliştilor nude Martorii lui Iehova, devenind o grupare şi mai radicală, care) ateazâ psihoza religioasă, calamităţile timpului, nu respectă legile lui şi nici ordinea publică.

? Mormonii, numiţi şi Latter Dai/Saints = Sfinţii zilelor de apoi, tot o denominaţiune religioasă hiliastă sau milenaristă, ivită în în Statele Unite ale Americii şi răspândită astăzi în vestul sălbapărţile Munţilor Stâncoşi, în statul Utah.

A început, au făcut misiune în statele Ohio, Missouri şi Illinois, tă Iui Iosif Smith (f 1844), un arendaş scăpătat din New York, con-de urmaşul său, tâmplarul Brigham Young (f 1877), supranumit

; al mormonilor”.

Î 6 aprilie 1830, mormonii s-au organizat sub denumirea de Church us Christ of Latter-Day Saints = Biserica lui Iisus Hristos a Sfin-lelor de apoi având în frunte un preşedinte, asistat din 1834 de un

Consiliu superior, iar din 1835 de aşa numitul „Consiliu al celor doispi zece apostoli”.

După cum afirmă mormonii, un oarecare profet din secolul | V-lea, numit Mormon, ar fi lăsat nişte tăbliţe de aur – care constiti „Cartea lui Mormon” – tăbliţe pe care ar fi fost scrise descoperiri dumnezeieşti cerând pregătirea credincioşilor pentru primirea lui Hq tos. Ei au datoria să înfiinţeze, să organizeze şi să conducă Biserica lelor de apoi.

În afară de învăţătura lor hiliastă, mormonii au introdus colectivii mul pământului, lupta contra păcatelor veacului şi poligamia. În 186 legislaţia Statelor Unite a interzis poligamia, iar prin legea Edmundj Tucker din 1882 s-a interzis bigamia, astfel încât mormonii, acuzaţi nu respectă legea, au început să fie persecutaţi. Li s-a dat, în 1850, teritoriu în provincia Utah, în regiunea vestului sălbatic, unde noii „ha lucinaţi”, cum erau numiţi atunci mormonii, s-au organizat, formând ui mic stat pe meleagurile Lacului Sărat – Salt Lake.

Un vot al parlamentului Statelor Unite din 1887 le-a interzis di nou mormonilor poligamia. In 1890, preşedintele mormonilor, Wilforj Woodruf, declară că se supune legilor federale ale U. S. A. inclusiv cele interzicând acestora poligamia. Din 1896, provincia Utah, locuită dl mormoni, a fost admisă ca al 45-lea stat al Uniunii, încât mormonii sj bucură de libertate. Din statul Utah ei au răspândit învăţătura lor şi ÎJ (statele Arizona, Noul Mexic, Idaho, Nevada, California, apoi în Canadf în Mexic, în ţările din America Centrală şi de Sud, Noua Zeelandă, pre] cum şi în unele ţări europene.

8. Irvingienii sau Biserica nouă catolică-apostolică îşi trage numek1 de la pastorul scoţian Eduard Irving (1792-1834), care, din 1822, a pre-j dicat în Capela caledoniană din Londra. În 1827, s-a despărţit de puri tani şi a fondat Biserica irvingiană, în care predomină învăţătura eshatologică cu credinţa lor despre apropiata venire a lui Hristos. Biserica irvingiană şi-a reconstituit ierarhia, cum pretind ei, după modelul pri mului secol al creştinismului: cu profeţi, apostoli, evanghelişti şi păs tori. Ei predică înnoirea Bisericii, după modelul apostolic, cu harisme şi vorbirea în limbi (glosolalie). Cultul lor se aseamănă cu al Bisericii|

Anglicane. Astăzi numărul lor a scăzut.

9. Penticostalii care se mai numesc şi spiriţi sau, cum îşi spun ei, |

Biserica lui Dumnezeu apostolică, au luat naştere în sânul baptiştilor, datorită predicatorului Carol Parham din Statele Unite, care a anunţat că la 3 ianuarie 1901 a avut loc a doua pogorâre a Duhului Sfânt peste f treisprezece persoane.

Aderenţii săi şi-au luat numele de penticostali de la cuvântul grec î = Cincizecime, întrucât ei pun pe primul plan credinţa că viaţa creştină cuprinde în mod necesar reactualizarea darurilor Sfântu-lui Duh primite de Sfinţii Apostoli la sărbătoarea Cincizecimii, adică botezul Duhului Sfânt, însoţit de darul vorbirii în limbi (glosolalia) şi al vindecărilor minunate.

Ei se mai numesc şi tremurători, din cauza tremurăturilor de care nt cuprinşi, după părerea lor, sub influenţa Sfântului Duh, sau spiriţi, indcă pretind a avea pe Sfântul Duh (spirit) prin darul vorbirii în mbi. Au şi credinţa în mileniu, ca şi adventiştii şi ruseliştii.

Învăţătura penticostală stă în legătură cu practicile metodiste ale ^ologului englez John Wesley (1703-1791) referitoare la sfinţenie, care; te concepută ca o experienţă personală a credinciosului.

Cultul penticostal a luat fiinţă între 1904-1906, mai întâi în Sta-; le Unite, în Texas şi California, de unde s-a răspândit în Ţara Galilor n Anglia), apoi în Norvegia, Germania şi alte ţări europene.

În România, cultul penticostal a fost introdus prin 1910 de unii ro-iâni care s-au întors acasă din America, find apoi răspândit şi susţinut

2 Pavel Budeanu din judeţul Arad.

În 1947, penticostalii şi-au alcătuit şi publicat o mărturisire de cre-inţă, sub titlul: Scurtă expunere de credinţă a Bisericii lui Dumnezeu postolice (penticostale) din România, Arad, 1947. Penticostalii fac par-; din Federaţia reprezentativă a Cultelor evanghelice din România, vând statutul lor de organizare.

10. Nazareii sau nazarinenii, numiţi şi pocăiţi, şi-au luat numele upă pretenţia lor că urmează pe Iisus Nazarineanul, nu numai în cu-inte ci şi în fapte, iar numele de pocăiţi pentru faptul că, după ei, po-âinţa este temelia mântuirii.

Întemeietorii cultului nazarinean au fost ţesătorul elveţian (născut i Basel în 1778) Iacob Wirtz (1778-1858) şi predicatorul reformat amuel, fapt pentru care acesta a fost depus de Biserica reformată sau dvinistă din Elveţia.

În Statele Unite ale Americii, Biserica nazarineană s-a format şi esprins din Biserica penticostală la Pilot Pont în statul Texas unde, itre 1907-1908, s-a înfiinţat ca atare sub numele: The Church of the azarene = Biserica nazarineană, numită şi Holiness Church of Christ – Sfânta Biserică a lui Hristos.

Nazarinenii învaţă că renaşterea spirituală este prima lucrare a ha-ilui Duhului Sfânt, iar sfinţirea este a doua lucrare a harului. Cred

3 a doua venire a lui Hristos este aproape. Atunci va avea lor învierea îorţilor şi judecata universală. Cred în mileniu ca adventiştii, ruseliştii penticostalii. Nu admit jurământul, nici folosirea armelor şi combat, îzboiul, fiind pacifişti convinşi. Interzic, de asemenea, folosirea băutu-lor alcoolice, tutunul, jocurile de noroc şi orice lucrare care nu con-ibuie la edificarea morală a credincioşilor.

Structura interioară a Bisericii nazarinene este asemănătoare celei a isericii metodiste, având în frunte un superintendent, care are în sub-rdine păstori pentru parohii şi o Adunare generală numită, din 1907, he Penticostal Church of the Nazarene = Biserica penticostală nazari-eană. La titlul de „penticostală” au renunţat în 1919, rămânând la ţiul de The Church of Nazarene = Biserica nazarineană, pe care i 1-a at pentru prima dată în 1906 la Glasgow, în Scoţia, pastorul George harpe.

În România nazarenismul a pătruns în Transilvania – judeţe] Arad şi Bihor – mai ales în localităţile Cenad şi Bekes.

11. Darbiştii sau Fraţii MA Plymouth s-au constituit în 1827-182 în Irlanda, în sânul Bisericii anglicane, sub conducerea lui John Nelso Darby (1800-1882), după numele căruia s-au numit darbişti. Ei s-a stabilit apoi în portul Plymouth din Anglia, unde, pe lângă denumin de darbişti, s-au numit şi Plymouth Brethren = Fraţii din Plymout Doctrina lor este o combinaţie de pietism şi calvinism, cu unele idei m lenariste. Din Anglia, darbiştii s-au răspândit în Germania, Elveţi Olanda şi alte ţări.

12. Printre denominaţiunile religioase care practică ştiinţele ocul sau secrete se numără The Church of Christian Science =- Biserica ş inţei creştine, întemeiată în Anglia, în 1870, de Mary Baker Edi (1821-1910). Aceasta pretindea că poate vindeca bolile trupeşti ca Iis Ilristos, printr-o ştiinţă deosebită, adică prin credinţă, rugăciune şi i vocarea numelui lui Hristos.

Mai cunoscută este gruparea teosojilor şi a spiritiştilor.

A. Teosofii. Numele teosofilor provine de la doctrina lor pe CE ei o numesc teosofie, adică înţelepciune divină.

Teosofia modernă a apărut în 1875, în Statele Unite, ca o doctri despre cunoaşterea lui Dumnezeu pe căi oculte sau esoterice sau, ci pretind teosofii, pe căi mistice, prin revelaţia unei iluminări interioa Ea este un amestec bizar, contradictoriu, nebulos şi iraţional din ic religioase împrumutate din budism, hinduism şi din alte rituri ale i poarelor orientale. Propriu-zis, teosofia nu este o religie, ci un şist teoretic despre originea vieţii, despre moarte şi reîncarnare, deghi în pseudo-religie, care caută să câştige îndeosebi pe intelectuali.

Convingerea teosofilor este de a fi ajuns la adevăratul progres s ritual prin contopirea a trei factori: ştiinţa, religia şi filosofia, desj care pretind că în trecutul omenirii erau contopite între ele, form un singur sistem de gândire. In acest mod, susţin ei, dacă oamenii ¦primi cu toţii această învăţătură, s-ar ajunge la un progres adevărat omenirii, prin înfrăţirea universală.

Întemeietorul modern al teosofiei este colonelul englez Henry St Olcott (1832-1907), care înâlni, în 1874, într-un mediu de spiriti pe Elena Petrovna Blavatsky (1831-1891), de origine rusă, şi împred plecară în Statele Unite, unde întemeiară, la New-York, în 1875, j cietatea teosofică, destinată să studieze ocultismul, esoterismul. Sp tismul şi telepatia.

Din Statele Unite au plecat în India pentru a răspândi ideile teosofice. Acolo cunoscură un oarecare succes, încurajaţi de cercu engleze şi filoengleze.

În 1882, ei au creat, lângă râul Adyar, aproape de Madras, cen mondial al Societăţii teosofice. În 1888, Elena Blavatsky a părăsit Ir pentru Londra, iar conducerea teosofilor o luă colonelul H. S. Ok

: are continuă propaganda teosofică. Profetul teosofilor deveni poetul ndian Krishnamurti, care a ţinut conferinţe şi în România, la Iaşi, n 1930.

În 1888, îmbrăţişa teosofia şi englezoaica Annie Besant (1847-1933), loţie de pastor englez, care, în 1891, a plecat în India şi acolo prelua 'onducerea teosofilor din 1907.

La îndemnul lui Annie Besant, s-a creat în Franţa, în 1893, o franc-nasonerie feminină de inspiraţie teosofică.

Printre germani, teosofia a fost răspândită de austriacul Rudolf iteiner (1861-1925), care a renunţat la caracterul ei anticreştin şi a ondat propria sa societate „antroposofică” la Darnach şi un institut sosofic numit „Goetheanum”, după numele celebrului poet german. W. Goethe (1749-1832). Societatea teosofică are acţiuni organizate i toată lumea, îndeosebi în Anglia, Statele Unite, India, Franţa, Italia, 'landa. Finlanda ş.a.

Ideile învăţăturii teosofice sunt expuse de Elena P. BJavatsky în srtea sa Secret Doctrine = Doctrina secretă, apărută în 1888 şi pre-: urtată în 1968. În doctrina teosofică predomină ideea de karma, un >] de povară, un fel de cruce pe care omul trebuie să o poarte în mai lulte vieţi succesive până scapă de ea prin exerciţii speciale sau efor-iri speciale de-a lungul fiecărei vieţi, în cadrul reîncarnărilor succesive ire se produc tocmai în acest scop şi din această cauză şi care vor înceta nd se va ajunge, în cele din urmă, la eliminarea karmei şi la linişte splină. Teosofii admit reîncarnarea trupului de atâtea ori cât este ne-¦sar până ce omul ajunge la perfecţiune prin unirea sufletelor într-un t unitar, în Dumnezeire. Starea aceasta este numită de ei Nirvana. Care sufletul cunoaşte suprema fericire, idee pe care ei au împru-utat-o din Budism şi Hinduism.

B. Spiritiştii. Se numesc astfel pentru că ei pretind că prin anu-ite experienţe se poate ajunge la comunicări cu spiritele sau sufletele arţilor. Originea lor e veche ca şi omenirea, încât nu poate fi vorba un întemeietor. Ca şi teosofii, ei sunt o grupare filosofico-mistică, înd o doctrină foarte îndepărtată de învăţătura creştină.

Spiritismul modern îşi are originea în America de Nord, datorită mătorulul fapt: Prin 1846, au început să se audă la locuinţa unui tăţean numit Weckman, din orăşelul Hydesviile, statul New-York,; te ciocănituri şi pocnituri misterioase în mobile, uşi, ferestre, pereţi, putând afla cauza lor, el s-a mutat în altă locuinţă, iar în locul lui i mutat, în 1847, John Fox cu familia. Fenomenele cu ciocănituri şi: nituri continuară, iar cele trei fete ale familiei Fox au crezut că au -a face cu spiritul lui Carol Rey, fost locatar al acelei locuinţe, asa-at cu cinci ani în urmă şi îngropat în pivniţa casei. Ele se mută la w-York şi au devenit mediumi.

Între fenomenele spiritiste mai intră şi următoarele elemente: ma-ializarea spiritelor şi comunicarea lor cu cei vii prin scriere, prin srmediul unui mijlocitor înzestrat sau medium, vederea şi auzirea la distanţă, vorbirea în limbi necunoscute, cântarea la diferite instru-nte muzicale, ghicirea în oglinzi sau alte obiecte, levitaţia sau ridicarea unor obiecte sau persoane în aer, moniţiunile, adică cunoaşter unor fapte pe altă cale decât a simţurilor, premoniţiunile, adică cunoa terea evenimentelor viitoare ş.a., toate menite să impresioneze pe asi tenţi la şedinţele spiritiste.

Spiritismul are şi unele precepte morale, prin care recomandă i birea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Au şi un cult cu un anun ceremonial pe care-1 practică în şedinţele spiritiste. Din 1869, spiritism a luat o mare dezvoltare şi a trecut din America în ţările europene, î deosebi în Anglia, Franţa, Germania ş.a. Spiritiştii din România înfiinţat în Bucureşti, în 1931, Societatea spiritualistă din România.

Biserica ortodoxă nu admite nici teosofia, nici spiritismul, ide: lor fiind socotite îndepărtare şi în multe privinţe contrare adevăra-învăţături a lui Iisus Hristos.

Biserica Unitariană

Unitarianismul şi-a făcut apariţia în diferite ţări europene ca: Ge mania, Anglia, Elveţia, Polonia şi în Principatul Transilvaniei. El e< o mişcare antitrinitară, apărută la limita protestantismului şi anglie nismului.

Precursorii unitarianismului au fost: în Germania, M. Cellari (1499-1564), în Elveţia, teologul antitrinitar spaniol Mihail Serve (Şervet: 1511-1553), ars pe rug la Geneva, în 1553, din ordinul Calvin, în Transilvania, teologul Ferenc David (1510-1579), mort martir unitarian în 1579, în cetatea de la Deva, în Polonia Faust, cinius (1539-1604), originar din Siena, Italia.

Unitarienii insistă, ca şi antitrinitarii din primele veacuri creşti] în secolele II-III, asupra „monarhiei” divine şi nu cred că Dumnez cel Unul are trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Unii atribuie Iisus Hristos un loc eminent în opera revelaţiei, dar alţii refuză să E mită dumnezeirea Lui. Despre Sfântul Duh cred că este un dar al Dumnezeu.

Prima comunitate „antitrinitară” în Transilvania s-a organizat urma hotărârii Dietei de la Turda din 1568, inspirată de pastorul Fere David, când a luat fiinţă Biserica reformată unitariană în Transilvan adoptând ideile antitrinitare ale lui Faust Socinius. În Polonia, dator piemontezului antitrinitar Giorgio Blandrata, fizician italian refug în această ţară, a luat de asemenea fiinţă, de la jumătatea secolului XVI-lea, comunitatea antitrinitară polonă, pe care el a condus-o în 1558 şi 1563.

Ca urmare a conferinţei de la Piotrkow din 1563, s-a organizat Polonia, la îndemnul teologului Gonesius, Biserica fraţilor din Poloi şi Lituania care au respins Treimea, numită şi Mica Biserică polone

Faust Socinius din Siena a devenit teologul cel mai important unitarianismului în Polonia şi a condus „Mica Biserică poloneză” în anii 1579 şi 1604. De la numele acestuia, unitarienii au primit şi num-de socinieni. Opera teologică a lui Faust Socinius se oglindeşte în Ca hismul de la Racow, numit Catehismul racovian, din 1605.