J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə71/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   64   65   66   67   68   69   70   71   72

Hoc erat în votis modus agri non iţa magnus52').

, Mi-aduc aminte că averea mea a fost cauza cercetărilor noastre, îmi dovedeai foarte temeinic că nu pot în acelaşi timp să-mi păstrez şi bogăţia, şi libertatea. Insă când voiai să fiu în acelaşi timp şi liber, şi fără trebuinţă, voiai două lucruri incompatibile, căci nu mă puteam sustrage dependenţei de oameni decât intrând sub cea a naturii. Ce voi face, aşadar, cu averea pe care mi-au lăsat-o părinţii? Voi începe prin a nu de-

527) Horaţiu, Satire, II. 6: „Aceasta mi-era dorinţa: un petec de pământ la ţară”.

L pânde de ea câtuşi de puţin; voi slăbi toate legăturile care mă leagă de ea. Dacă mi se lasă, îmi va rămâne; dacă mi se ia, nu mă vor târî deloc cu ea. Nu mă voi chinui nicidecum s-o păstrez, ci voi rămâne ferm la locul meu. Bogat sau sărac, voi fi liber. Şi nu voi fi numai în cutare ţară, în cutare ţinut; voi fi liber pe întregul pământ. Pentru mine toate lanţurile opiniei sunt rupte. Nu cunosc decât pe cele ale necesităţii. M-am deprins cu ele de la naştere şi le voi purta până la moarte.

— Căci sunt om, şi de ce nu le-aş purta fiind liber, din moment ce fiind rob ar trebui să le port de asemenea adăugându-le şi pe cele ale robiei.„ „Ce-mi pasă de condiţia mea pe pământ? Ce-mi pasă unde as fi? Oriunde există oameni, sunt ca printre fraţii mei; oriunde nu există, sunt la mine acasă. Atâta vreme cât voi putea rămâne independent şi bogat, am avere pentru a trăi şi voi trăi; când averea mă va subjuga, voi părăsi-o fără greutate; am braţe pentru a munci şi voi trăi. Dacă îmi vor lipsi braţele, voi trăi dacă voi fi hrănit, voi muri dacă voi fi părăsit; voi muri şi dacă nu mă vor părăsi; căci moartea nu este o suferinţă a sărăciei, ci o lege a naturii, în orice timp ar veni moartea, nu mi-e frică de ea, nu mă va surprinde niciodată făcând pregătiri pentru a trăi; ea nu -mă va împiedica niciodată de a fi trăit.„ „Iată, tată, la ce mă hotărăsc. Dacă as fi fără pasiuni, aş fi, în starea mea de om, independent ca Dumnezeu însuşi, deoarece, nevoind decât ceea ce este, nu voi avea niciodată de luptat contra destinului. Nu am decât un lanţ, este singurul pe care îl voi purta totdeauna şi pot să mă laud pentru aceasta. Vino deci, dă-mi pe Sofia şi sunt liber.„ „Dragă Emil, sunt foarte bucuros să aud ieşind din gura ta cuvinte de om şi să văd în inima ta sentimente de om. Această dezinteresare fără margini nu-mi displace la vârsta ta. Ea se va mai reduce când vei avea copii şi vei fi atunci întocmai cum trebuie să fie un bun tată de familie şi un om înţelept, înainte de călătoriile tale ştiam care le va fi efectul; ştiam că, privind de aproape instituţiile noastre, vei fi departe de a le da încrederea pe care n-o merită. E în zadar să râvneşti libertatea sub paza legilor. Legi! Unde există legi? Unde sunt ele respectate? Pretutindeni n-ai văzut domnind sub numele acesta decât interesul particular şi pasiunile oamenilor. Dar legile eterne ale naturii şi ale ordinii există. Ele ţin locul legii pozitive la cel înţelept528); ele sunt scrise în fundul inimii sale de conştiinţă şi de raţiune; numai lor trebuie să i se supună spre a fi liber; sclav nu e decât acela care face rău, căci îl face întotdeauna fără voia lui. Libertatea nu rezidă în nicio< formă de guvernământ, ea e în inima omului liber, el o duce pretutindeni cu sine. Omul netrebnic duce cu sine pretutindeni sclavia. Unul va fi sclav la Geneva, altul liber la Paris.„ „Dacă ţi-aş vorbi despre datoriile cetăţeanului, m-ai întreba poate unde este patria şi ai crede că m-ai încurcat. Totuşi te-ai înşela, dragă Emil, căci cine nu are o patrie are cel puţin o ţară. Există întotdeauna un guvernământ şi simulacre de legi, sub care cetăţeanul a trăit liniştit. Chiar când contractul social n-a fost deloc respectat, ce importanţă are



528) Teză esenţială doctrinei dreptului natural. Lege „pozitivă” înseamnă lege elaborată de un anumit legislator aceasta dacă interesul particular 1-a apărat cum 1-ar fi apărat voinţa generală, dacă violenţa publică 1-a păzit de violenţele particulare, dacă răul ce vede că se face 1-a făcut să iubească ceea ce e bine şi dacă instituţiile noastre 1-au făcut să cunoască şi să urască propriile lor nedreptăţi? O, Emil, unde este omul de bine care să nu datoreze nimic ţării sale? Oricare ar fi ea, el îi datorează ce este mai preţios pentru om: moralitatea acţiunilor sale şi iubirea virtuţii. Dacă s-ar 'fi născut în fundul unei păduri, ar fi trăit mai fericit şi mai liber, dar, neavând nevoie de luptă pentru a-şi urma înclinările, ar fi fost bun fără merit, n-ar fi fost deloc virtuos, iar acum ştie să fie, în ciuda pasiunilor sale. Numai aparenţa ordinii îl îndeamnă s-o cunoască, s-o iubească. Binele public, care altora serveşte numai de pretext, constituie pentru el singurul motiv real. Învaţă să se lupte cu sine însuşi, să se învingă, să sacrifice interesul său interesului comun. Nu e adevărat că nu trage nici un profit din legi; ele îi dau curajul să fie drept, chiar printre cei nemernici. Nu e adevărat că legile nu 1-au făcut liber, ele 1-au învăţat să domnească asupra lui.„ „Să nu zici deci: Ce-mi pasă unde aş fi? Iţi pasă să fii acolo unde îţi poţi îndeplini toate îndatoririle; şi una din aceste îndatoriri este afecţiunea pentru locul naşterii tale. Compatrioţii tăi te-au apărat când erai copil, tu trebuie să-i iubeşti ajungând bărbat. Trebuie să trăieşti în mijlocul lor sau cel puţin în locul în care le-ai putea fi folositor atât cât poţi fi şi de unde ei să ştie să te ia, dacă au vreodată nevoie de tine. Sunt împrejurări în care un om poate fi mai util concetăţenilor săi în afara ţării sale decât dacă ar trăi în sânul ei. Atunci trebuie să asculte numai de râvna lui şi să sufere exilul fără murmur; chiar acest exil este una din îndatoririle sale. Dar tu, bunule Emil, căruia nimic nu-i impune aceste '-acrificii dureroase, care nu ţi-ai luat trista ocupaţie să spui oamenilor 1 „evărul529), du-te şi trăieşte în mijlocul lor, cultivă prietenia lor prin vături plăcute, fii binefăcătorul, modelul lor; exemplul tău le va servi mult decât toate cărţile noastre şi binele pe care te vor fi văzând că-1 va mişca mai mult decât toate zadarnicele noastre cuvântări.” 'entru aceasta nu te îndemn să trăieşti în oraşele mari; dimpotrivă, „in exemplele pe care cei buni trebuie să le dea celorlalţi este cei '. Ii particulare şi câmpeneşti, viaţa cea dintâi a omului, cea mai paş-mai naturală şi cea mai blinda pentru cine n-are inima coruptă., tânărul meu prieten, ţara în care n-ai nevoie să mergi să cauţi -un pustiu! Dar unde este această ţară? Un om binefăcător îşi — Mod greşit, că a spune adevărul este o „tristă” ocupaţie, suferinţelor pe care el le-a îndurat în viaţă datorită cu-4una de a spune adevărul.

Sofia în jurul lor, din locul lor simplu şi retras, cât de mult) pot în-Şiora viaţa de la ţară şi însufleţi râvna stinsă a nenorocitului sătean. Cred că văd cum se înmulţeşte poporul, cum rodesc câmpiile, cum îşi pune pământul o podoabă nouă, cum mulţimea şi abundenţa transformă muncile în sărbători, cum se ridică spre cer strigătele de bucurie şi bi-necuvântările din mijlocul jocurilor rustice în jurul drăgălaşei perechi care a reînsufleţit oamenii. Privim secolul de aur ca o himeră, şi el va fi totdeauna o himeră pentru cei care şi-au stricat inima şi gusturile. Nu e adevărat nici că-1 regretăm, pentru că aceste regrete sunt totdeauna zadarnice. Ce ar trebui deci să facem pentru a-1 reînvia? Un singur lucru, dar imposibil: ar trebui să-1 iubim.„ „Pare de-acum că reînvie împrejurul locuinţei Sofiei; nu vei face decât să închei împreună ceea ce au început demnii ei părinţi, însă, dragă Emil, viaţa aceasta atât de dulce să nu te dezguste niciodată de datoriile grele, dacă îţi vor fi impuse vreodată. Aminteşte-ţi că romanii treceau de la plug la consulat. Dacă principele sau statul te cheamă în serviciul patriei, primeşte totul pentru a te duce să îndeplineşti, în postul care ţi se dă, onorabila funcţie de cetăţean. Dacă această funcţie îţi este împovărătoare, există un mijloc cinstit şi sigur să te scapi de ea, anume s-o îndeplineşti cu destulă integritate pentru ca ea să nu-ţi fie lăsată multă vreme530). Dealtminteri, să te temi puţin de grija unei asemenea sarcini; atâta vreme cit vor exista oameni ai aioestui secol, nu vor veni la tine să te caute pentru a servi statul”.

De ce nu mi-e permis să zugrăvesc întoarcerea lui Emil lângă Sofia şi sfârşitul iubirii lor, sau mai curând începutul amorului conjugal care-i uneşte! Amor întemeiat pe stima care durează cât viaţa, pe virtuţile care nu dispar nicidecum cu frumuseţea, pe potrivirea caracterelor care face traiul plăcut şi prelungeşte în bătrâneţe farmecul primei uniri, însă toate aceste detalii ar putea să placă, fără să fie utile; iar până acum nu mi-am permis să dau amănunte plăcute decât dacă le-am socotit că au şi un folos. Voi părăsi oare această regulă la sfârşitul sarcinii mele? Nu. Simt că pana mi-e obosită. Prea slab pentru lucrări de o atât de lungă trudă, aş părăsi-o pe cea de faţă dacă nu ar fi aşa de înaintată; e timpul s-o închei, pentru a n-o lăsa imperfectă.

În fine, văd că se apropie cea mai încântătoare dintre zilele lui Emil şi cea mai fericită dintr-ale mele; văd încoronarea îngrijirilor mele şi încep să-i gust rodul. Demna pereche se uneşte cu o legătură de nezdruncinat; gura lor pronunţă şi inima lor confirmă jurămintele care nu vor fi câtuşi de puţin zadarnice: sunt soţi. Revenind de la biserică, se lasă conduşi; nu ştiu unde se găsesc, unde merg, ceea ce se petrece în jurul lor. Nu aud nimic, nu răspund decât cu vorbe încurcate, ochii lor tulburaţi nu mai văd nimic. O nebunie! O slăbiciune omenească! Sentimentul fericirii zdrobeşte omul, el nu este atât de puternic pentru a-1 suporta.

Sunt puţini oameni care ştiu în ziua nunţii să vorbească potrivit cu noii căsătoriţi. Cuviinţa rece a unora şi vorba glumeaţă a altora mi se

E una din obişnuitele turnuri ironice din scrierile lui Rousseau. Se va „citi”: îndeplineşte-o cu multă integritate pentru că în curând vei putea fi scos din ea.

ÎL par deopotrivă de deplasate. As prefera să se lase aceste inimi tinere ~ să se aplece asupra lor înşile şi să fie cuprinse de o agitaţie care nu e – lipsită de farmec, decât să-i distrezi atât de crud şi să-i întristezi printr-o falsă bunăvoinţă, sau să-i încurci prin glume răuvoitoare care, dacă altădată le-ar fi plăcut, sunt absolut nepotrivite într-o asemenea zi.

Văd pe cei doi tineri ai mei, în dulcea oboseală care-i tulbură, că nu ascultă nici un cuvânt din ce li se spune. Eu, care vreau să las pe om să se bucure de fiecare zi a vieţii, i-aş putea oare lăsa să piardă o zi atât de preţioasă? Nu, vreau s-o guste, vreau s-o savureze, să aibă pentru ei voluptăţile sale. li smulg din mulţimea indiscretă care se îngrămădeşte în jurul lor şi, ducându-i la o parte, le amintesc de ei înşişi vorbindu-le despre ei. Nu vreau să vorbesc numai urechilor lor, ci inimilor lor, şi, ştiu care este singurul subiect de care se pot ocupa în acea zi.

Copiii mei, le zic, luându-i pe amândoi de mâna, sunt trei ani de când am văzut cum se naşte această flacără vie şi pură care aduce azi fericirea voastră. Ea nu a făcut decât să crească necontenit; văd în ochii voştri că ea a atins cel mai mare grad de tărie; ea nu poate decât să se micşoreze de aici înainte. Cititorule, nu vezi oare pornirea, supărarea, jurămintele lui Emil, privirea dispreţuitoare cu care Sofia îşi retrage mâna din mâna mea şi duioasele proteste reciproce ce şi le fac din ochi că se vor adora până la ultima clipă a vieţii? Ii las în pace, apoi reiau:

M-am gândit adesea că dacă fericirea iubirii în căsătorie putea fi prelungită am avea paradisul pe pământ. Aceasta nu s-a văzut niciodată până acum. Dar dacă lucrul nu e cu totul imposibil, voi sunteţi demni şi unul, şi altul să daţi un exemplu pe care nu 1-aţi primit de la nimeni şi pe care puţini soţi vor şti să-1 imite. Vreţi, copiii mei, să vă spun un mijloc pe care mi-1 imaginez pentru aceasta şi care cred că este singurul posibil?

Se priviră sunzând şi râseră de simplicitatea mea. Emil îmi mulţumeşte scurt pentru reţeta mea, spunând că el crede că Sofia are alta mai bună şi că, în ce-1 priveşte, îi ajunge aceea. Sofia aprobă şi pare la fel de încrezătoare. Totuşi, dincolo de înfăţişarea sa ironică, cred că zăresc puţină curiozitate. Cercetez pe Emil; ochii lui arzători mistuie farmecul soţiei sale; e singura lui curiozitate şi cuvintele mele nu-1 preocupă deloc. Zâmbesc, la rândul meu, zicându-mi în sinea mea: Te voi face îndată să fii atent.

Diferenţa aproape imperceptibilă dintre aceste frământări ascunse constituie semnul caracteristic al deosebirii dintre cele două sexe şi e cu totul contrar prejudecăţilor răspândite: în general, bărbaţii sunt mai puţin statornici decât femeile şi obosesc puţin mai repede decât ele de amorul fericit. Femeia presimte de departe nestatornicia bărbatului şi se nelinişteşte*); e ceea ce o face şi mai geloasă. Când el începe să se răcească,

*) In Franţa, femeile se depărtează cele dintâi; aşa trebuie să fie, pentru că având puţin temperament şi nedorind decât omagii, când un soţ nu i le aduce, nu se mai sinchiseşte de persoana lui. În alte ţări, dimpotrivă, bărbatul este cel care se depărtează cel dintâi; aşa trebuie să fie, pentru că femeile fidele, însă indiscrete, supărându-i cu dorinţele lor, îi dezgustă de ele. Aceste adevăruri generale pot avea multe excepţii; cred însă acum că sunt adevăruri generale.53!) 531) Nici această notă nu a apărut decât în ediţia din 1801.

Ea e silită să folosească, pentru a-1 păstra, toate măsurile pe care altădată C/le-a luat ca să-i placă, plânge, se umileşte la rândul său, şi rareori cu ace- ~ laşi succes. Dragostea şi îngrijirile câştigă inimile, dar nu le pot nicidecum redobândi. Revin la reţeta mea împotriva răcelii amorului în căsătorie.

E simplă şi uşoară, reluai eu; este să continui să fii îndrăgostit când eşti soţ. În adevăr, zise Emil, râzând în ascuns, această reţetă nu ne va fi' prea grea.

Mai greu decât te gândeşti dumneata, care vorbeşti. Lăsaţi-mă, vă rog, să mă explic.

Nodurile pe care vrei să le strângi prea mult se rup. Aşa se întâmplă cu cel al căsătoriei, când vrei să-i dai mai multă tărie decât trebuie să aibă. Fidelitatea pe care ea o impune soţilor este cel mai sfânt dintre toate drepturile; dar puterea pe care o dă fiecăruia dintre cei doi asupra celuilalt este prea mare. Constrângerea şi iubirea merg rău împreună şi plăcerea nu se comandă. Nu te roşi deloc, Sofia, şi nu căuta să fugi. Ferească Dumnezeu să jignesc modestia ta, dar e vorba de destinul vieţii voastre. Pentru un scop atât de mare, îngăduie cuvinte spuse între un soţ şi tată, pe care nu le-ai suporta în altă parte.

Nu atât posesiunea, cât obligaţia e cea care dezgustă, şi păstrezi pentru o femeie întreţinută o afecţiune mult mai îndelungată decât pentru o soţie. Cum s-a putut face o datorie din cele mai duioase mângâieri şi un drept din cele mai dulci mărturii ale iubirii? Dorinţa mutuală e cea care formează dreptul, natura nu cunoaşte deloc altul. Legea poate re-strânge acest drept, dar nu-1 poate extinde. Voluptatea e atât de dulce prin ea însăşi! Ar putea ea oare să primească de la trista constrângere forţa pe care n-o poate găsi în propriile ei atracţii? Nu, copiii mei; în căsătorie inimile sunt legate, dar corpurile nu sunt deloc subjugate. Vă datoraţi unul altuia fidelitate, nu îngăduinţă. Fiecare din doi nu poate fi decât al celuilalt, dar niciunul din cei doi nu poate fi al celuilalt decât atâta vreme cât îi place.

Dacă e deci adevărat, dragă Emil, că vrei să fii îndrăgostitul soţiei tale, să fie ea întotdeauna stăpâna ta şi a ei; fii un îndrăgostit fericit, dar şi respectuos; obţine totul de la iubire, fără să ceri ceva datoriei; iar cele mai mici favoruri să nu fie niciodată pentru tine drepturi, ci favoruri. Ştiu că pudoarea fuge de mărturisirile categorice şi cere să fie învinsă; dar, cu delicateţe şi cu iubire adevărată, se poate oare ca îndrăgostitul să se înşele asupra voinţei ascunse? Nu ştie el oare când îngăduie inima şi ochii ceea ce gura se preface că refuză? Fiecare din cei doi, stă-pâni pe persoana sa şi pe mângâierile sale, să aibă dreptul să nu le încredinţeze celuilalt decât cu voinţa sa proprie. Să vă amintiţi întotdeauna că. Plăcerea nu e legitimă nici chiar în căsătorie decât atunci când dorinţa e împărtăşită. Nu vă temeţi, copiii mei, că această lege v-ar ţine depărtaţi; dimpotrivă, ea va face să fiţi amândoi mai cu grijă ca să plăceţi unul altuia şi va preveni dezgustul. Mărginiţi exclusiv unul altuia, natura şi iubirea vă vor apropia îndeajuns.

La aceste cuvinte şi la altele asemănătoare, Emil se supără, protestează; Sofia, ruşinată, îşi pune evantaiul în faţa ochilor şi nu zice nimic. Poate că cel mai nemulţumit dintre cei doi nu este cel care se plânge

EMIL mai mult. Insist fără milă: îl fac pe Emil să se ruşineze de insuficienta ' lui delicateţe; mă pun chezaş pentru Sofia pentru ca ea să accepte con-

464 venţia. O provoc să vorbească; fără îndoială că ea nu va îndrăzni să mă dezmintă. Emil, neliniştit, întreabă din ochi pe tânăra lui soţie; o vede, în nedumerire, plină de o tulburare voluptoasă care îl asigură de încrederea ei.

Se aruncă la picioarele ei, îi sărută afectuos mâna pe care i-o întinde şi jură că, afară de fidelitatea promisă, renunţă la orice drept asupra ei. Fii, zice el, dragă soţie, stăpâna plăcerilor mele, precum eşti a zilelor şi a soartei mele. Chiar dacă cruzimea ta ar trebui să mă coste viaţa, îţi predau drepturile mele cele mai scumpe. Nu vreau ca nimic să se datoreze bunăvoinţei tale, vreau ca totul să ţină de inima ta.

Bunule Emil, linişteştete: Sofia este ea însăşi prea generoasă pentru a te lăsa să mori victimă a generozităţii tale.

Seara, când sunt gata de a mă despărţi de ei, le spun cu tonul cel mai serios pe care-1 pot avea: Amintiţi-vă că sunteţi liberi şi că nu e vorba aici de datorii de soţi; credeţi-mă, nici o falsă deferentă. Emil, vrei să vii cu mine? Sofia o îngăduie. Emil, furios, ar vrea să mă bată.'Şi tu, Sofia, ce zici? Trebuie să-1 iau cu mine? Mincinoasa, roşindu-se, va zice că da. Fermecătoare şi dulce minciună, oare preţuieşte mai muit decât adevărul!

A doua zi. imaginea fericirii nu mai măguleşte pe oameni: corupţia viciului nu le-a stricat mai puţin gustul decât inimile. Nu mai ştiu să simtă ceea ce e emoţionant, nici să vadă ceea ce e plăcut. Voi care, pentru a zugrăvi voluptatea, nu vă imaginaţi niciodată decât amorezi înotând-în delicii, cât de imperfecte vă sunt încă tablourile! N-aveţi decât jumătatea cea mai grosolană; cele mai dulci atracţii ale voluptăţii nu există nicidecum în ele. Care dintre voi nu a văzut niciodată doi tineri soţi uniţi, în împrejurări fericite, ieşind din patul nupţial şi purtând deopotrivă în privirile lor sfârşite şi caste beţia dulcilor plăceri pe care le-au gustat, duioasa siguranţă a nevinovăţiei şi fermecătoarea certitu-iine că aşa li se vor scurge restul zilelor lor? Iată imaginea cea mai încântătoare care poate fi înfăţişată sufletului omenesc; iată adevăratul tablou al voluptăţii! L-aţi văzut de o sută de ori fără să-1 recunoaşteţi; inimile voastre împietrite nu mai sunt în stare să-1 îndrăgească. Sofia, fericită şi liniştită, îşi petrece ziua în braţele duioasei sale mame; este o odihnă destul de dulce după ce ai petrecut noaptea în braţele unui soţ.

A treia zi, observ o oarecare schimbare de scenă. Emil vrea să pară puţin nemulţumit; dar, prin această prefăcătorie, observ o îndatorire atât de duioasă şi chiar atâta supunere faţă de ea încât nu bănuiesc nimic supărător, în ceea ce o priveşte pe Sofia, ea e mai veselă decât în ajun; în ochii ei văd strălucind un aer de satisfacţie; e fermecătoare cu Emil; aproape îl sâcâie, lucru care-1 necăjeşte puţin.

Aceste schimbări sunt puţin observate; însă mie nu-mi scapă, mă neliniştesc şi-1 întreb pe Emil între patru ochi. Aflu că, spre cel mai mare regret al său şi cu toate stăruinţele sale, a trebuit să doarmă noaptea precedentă într-un pat aparte. Poruncitoarea s-a grăbit să se folosească de dreptul său. Urmează o lămurire: Emil se plânge cu amărăciune, Sofia glumeşte; însă, în fine, văzându-1 că e gata să se supere C e-a binelea, îi aruncă o privire plină de duioşie şi iubire şi, strângân-du-md mâna, nu pronunţă decât acest singur cuvânt, însă cu un ton care pătrunde în suflet: Ingratul! Emil e atât de prostit că nu înţelege nimic din aceasta. Eu înţeleg; îl depărtez pe Emil şi o iau de astă dată pe Sofia de o parte ca să-i vorbesc.

„Văd, îi zic, motivul acestui capriciu. N-ai putea avea o mai mare delicateţe, dar nici de a o întrebuinţa mai rău. Dragă Sofia, linişteşte-te; ţigani dat un bărbat, nu sta la îndoială să-1 iei ca atare; ai avut începuturile tinereţii lui pe care n-a dat-o nimănuia şi pe care va păstra-o multă vreme pentru tine.”, Trebuie; draga mea copilă, să-ţi explic vederile mele din conversaţia pe care am avut-o alaltăieri tustrei. Poate că n-aţi văzut în ele decât un truc prin care urmăream să vă cruţ plăcerile, ca să le fac mai trainice. O, Sofia, ea a avut un alt scop, mai demn preocupărilor mele. Devenind soţul tău, Emil a devenit conducătorul tău; trebuie să-1 asculţi, căci aşa a voit natura. Când femeia seamănă cu Sofia, e totuşi bine ca bărbatul să fie condus de ea; aceasta este încă o lege a naturii; iapoa tu să poţi avea tot atâta autoritate asupra inimii lui pe cât îi conferă sexul lui asupra persoanei tale, te-am făcut arbitrul plăcerilor lui. Aceasta te va costa privaţiuni grele; însă, îl vei stăpâni, dacă vei şti să te stăpâneşti pe tine; iar ceea ce s-a petrecut până acum îmi arată că această artă grea nu e mai presus de curajul tău. Vei stăpâni lung timp prin iubire, dacă vei face favorurile tale rare şi preţioase, dacă vei şti să le faci preţuite. Vrei să-ţi vezi soţul neîncetat la picioarele tale? Tine-1 întotdeauna la o oarecare distanţă de persoana ta. Dar. Pune modestie în severitatea ta, şi nu capriciu; să te vadă că eşti reţinută, nu cu toane; să bagi de seamă ca nu cumva, cruţându-i iubirea, să-1 faci să se îndoiască el de a ta. Să faci să fii iubită prin favorurile tale şi respectată prin refuzurile tale; să cinstească castitatea soţiei sale, fără să se poată plânge de răceala ei.„ „Astfel copila mea, el îţi va acorda toată încrederea, îţi va asculta sfaturile, te va consulta în afacerile lui şi nu va rezolva nimic până nu va fi discutat cu tine. Astfel îl vei putea chema la cuminţenie când se rătăceşte, înduplecându-1 printr-o blinda convingere; te vei face plăcută spre a fi utilă, vei întrebuinţa cochetăria în interesul virtuţii şi iubirea în profitul raţiunii.

Să nu crezi cu toate acestea că această artă poate să-ţi servească întotdeauna. Orice precauţie ai putea să iei, plăcerea împlinită slăbeşte plăcerile şi iubirea înainte de toate celelalte. Insă, când iubirea a durat mult timp, o dulce obişnuinţă îi umple vidul şi atracţia încrederii urmează focului pasiunii. Copiii formează între cei ce le-au dat fiinţă o legătură nu mai puţin plăcută şi adesea mai puternică decât însăşi iubirea. Când nu vei mai fi iubita lui Emil, vei fi soţia şi prietena lui; vei fi mama copiilor săi. Atunci, în locul primei tale reţineri, stabiliţi între voi cea mai mare intimitate; nici pat aparte, nici refuz, nici capriciu. Să devii în aşa fel jumătatea lui, încât să nu mai poată trăi fără tine, încât îndată ce te părăseşte să se simtă departe de el însuşi. Tu care ştiai aşa de bine să faci să domnească farmecul vieţii familiale în casa părintească, fă să domnească astfel şi în a voastră. Orice bărbat care se simte bine în casa sa îşi iubeşte soţia. Să-ţi aminteşti că dacă soţul tău trăieşte fericit la el în casă, vei fi o femeie fericită.„ „Iar acum, nu fi prea aspră cu amorezul tău; a meritat mai multă bunăvoinţă; temerile tale 1-ar supăra; nu-i menaja prea mult sănătatea în dauna fericirii lui şi bucură-te de fericirea ta. Nu aştepta dezgustul nici nu respinge dorinţa; nu trebuie nicidecum să refuzi pentru a refuza, ci pentru a pune în valoare ceea ce dai”.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   64   65   66   67   68   69   70   71   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə