J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə70/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   64   65   66   67   68   69   70   71   72

Acestea stabilite, vom presupune guvernământul ca fiind în mâinile unui singur om. Iată voinţa particulară şi voinţa colectivităţii perfect reunite si, în consecinţă, aceasta ajunsă la cel mai înalt grad de intensitate pe care-1 poate avea. Or, cum de acest grad depinde întrebuinţarea forţei, iar forţa absolută a guvernământului fiind totdeauna cea a poporului nu variază câtuşi de puţin, urmează că guvernământul cel mai activ este cel al unuia singur.

Dimpotrivă, să unim guvernământul cu autoritatea supremă, să facem din suveran prinţ şi din cetăţeni tot atâţia magistraţi: atunci voinţa colectivităţii, confundată perfect cu voinţa generală, nu va avea mai multă activitate decât ea şi va lăsa voinţa particulară în toată puterea ei. Astfel, guvernământul, totdeauna cu aceeaşi forţă absolută, va avea minimum de activitate.

Aceste reguli sunt incontestabile şi mai sunt şi alte consideraţii care le confirmă. Se vede, de exemplu, că magistraţii sunt mai activi în corpul lor decât este cetăţeanul în al său şi că, prin urmare, voinţa particulară are acolo mai multă influenţă. Căci fiecare magistrat are aproape totdeauna o oarecare funcţie particulară în guvernământ, pe când fiecare cetăţean, luat aparte, nu are nici o funcţie de suveranitate. Dealtfel, cu cât statul se întinde, cu atât se măreşte forţa sa reală, deşi aceasta nu se măreşte în funcţie de întinderea sa. Dar statul rămânând acelaşi, oricât s-ar înmulţi magistraţii, guvernământul nu câştigă o forţă reală mai mare, pentru că e depozitarul forţei statului pe care o presupunem totdeauna egală. Astfel, prin această pluralitate, activitatea guvernământului se micşorează, fără ca forţa sa să se poată mări.

După ce am constatat că guvernământul slăbeşte pe măsură ce magistraţii se înmulţesc şi că, cu cât poporul este mai numeros, cu atât forţa de reprimare a guvernământului trebuie să se mărească, vom conchide că raportul dintre magistraţi şi guvernământ 'trebuie să fie invers faţă

ÎL de cel dintre supuşi şi suveran, adică cu cât statul se măreşte, cu atât guvernământul trebuie să se restrângă, după cum numărul capilor trebuie

2 să se micşoreze în funcţie de sporirea poporului.

Pentru a fixa apoi această diversitate de forme sub denumiri mai precise, vom observa în primul rând că suveranul poate încredinţa depozitul guvernământului întregului popor sau celei mai mari părţi din popor, în aşa fel încât să fie mai mulţi cetăţeni magistraţi decât cetăţeni simpli particulari. Această formă de guvernământ se numeşte democraţie.

Sau, el poate concentra guvernământul în mâinile unui număr redus, în aşa fel încât să fie mai mulţi cetăţeni simpli decât magistraţi; această formă poartă numele de aristocraţie.

În fine, el poate concentra tot guvernământul în mâinile unui singur magistrat. Această a treia formă este cea mai comună şi se numeşte monarhie sau guvernământ regal.

Vom observa că toate aceste forme, sau cel puţin primele două sunt susceptibile să varieze mai mult sau mai puţin şi au chiar o latitudine destul de mare. Căci democraţia poate îmbrăţişa întregul popor sau să se restrângă până la jumătatea lui. Aristocraţia, la rândul ei, poate să se restrângă în mod nedeterminat de la jumătatea poporului până la cel mai mic număr. Chiar regalitatea admite câteodată o împărţire, fie între tată şi fiu, fie între doi fraţi, fie altfel. Au existat totdeauna doi regi în Sparta, iar în Imperiul roman s-au văzut până la opt împăraţi deodată, fără să se poată zice că imperiul era divizat. Există un punct în care fiecare formă de guvernământ se confundă cu următoarea; şi, sub trei. Denumiri specifice, guvernământul este în mod real capabil de atâtea forme câţi cetăţeni are statul.

Mai mult: fiecare din aceste guvernăminte puţind în anumite privinţe să se subdividă în diferite părţi, una administrată într-oin fel şi cealaltă în altul, din aceste trei forme combinate poate rezulta o mulţime de forme mixte, fiecare putându-se înmulţi prin toate formele simple.

Sau purtat din totdeauna dispute cu privire la cea mai bună formă de guvernământ, fără a se lua în seamă că fiecare este, în anumite cazuri, cea mai bună, iar în altele cea mai rea. In ceea ce ne priveşte, dacă în diferite state numărul magistraţilor*) trebuie să fie în raport invers cu cel al cetăţenilor, vom conchide că, în general, guvernământul democratic este potrivit statelor mici, cel aristocratic celor mijlocii, iar cel monarhic celor mari.

Pe firul acestor cercetări vom ajunge să ştim care sunt datoriile şi drepturile cetăţenilor şi dacă se pot, separa unele de altele; ce înseamnă patrie, în ce constă ea în adevăr şi cum poate cunoaşte fiecare dacă are o patrie sau nu.

După ce am considerat astfe] fiecare fel de societate civilă în ea însăşi, le vom compara ca să observăm diferitele lor raporturi: unele fiind mari, altele mici, unele puternice, altele slabe, atacându-se, ofen-sându-se şi distrugându-se unele pe altele şi, în această acţiune şi reac-

*) Ne amintim că eu nu înţeleg să vorbesc aici decât de magistraţii supremi sau capi ai naţiunii, ceilalţi nefiind decât substituţii lor în cutare sau cutare parte.

Ţiune continuă, făcând să crească numărul nenorociţilor şi costând vi, niai multor oameni decât dacă toţi şi-ar fi păstrat libertatea lor orif'; nară. Vom examina dacă s-a înfăptuit prea mult sau prea puţin pent'; organizarea socială; dacă indivizii, supuşi legilor şi oamenilor, în vrel'ţ ce societăţile păstrează între ele independenţa naturii, nu rămân exp1! 1, relelor celor două stări, fără să aibă avantajele lor; sau dacă n-ar fi rl> bine să nu existe pe lume nici o societate civilă, decât să existe r) '1' multe. Nu cumva aceasta este starea mixtă care ia parte la amândo”'!

Fără să asigure nici pe una, nici pe alta, per quem neutrum licet, i'f tanquam în bello paratum esse, nec tanquam în pace securum?') fj cumva această asociaţie parţială şi imperfectă produce tirania şi război1, '

Iar tirania şi războiul nu sunt cele mai mari flagele ale omenirii? L'

Vom cerceta, în sfârşit, felul remediilor care s-au căutat pentru ace?

Neajunsuri prin ligi şi confederaţii, care, lăsând fiecare stat să fie staţii în interiorul său, îl înarmează în afară împotriva oricărui agresor l/i Ldrept. Vom cerceta cum se poate stabili o bună asociaţie federativă, -' ev o poate face durabilă şi până la ce punct se poate extinde dr< confederaţiei fără să stânjenească pe cel al suveranităţii., Abatele de Saint-Pierre propusese o asociaţie a tuturor statelor BuJ'r pei, pentru a menţine între ele o pace perpetuă. Se poate oare rea)!' această asociaţie? Presupunând că s-ar stabili, este oare de presupus f.

Ea va dura? *). Aceste cercetări ne duc de-a dreptul la toate chestiu/i i1 de drept public care pot perfecta clarificarea celor privind dreptul '

Ii tic. 'ţi în fine, vom stabili adevăratele principii ale dreptului războit/f*1 şi vom cerceta de ce Grotius şi ceilalţi n-au dat decât principii false. ||. *~

Nu as fi mirat dacă în toiul tuturor raţionamentelor noastre, tân? 6 meu, care are bun simţ, mi-ar zice întrerupându-mă: S-ar părea că zi'iP„ clădirea noastră cu lemne, nu cu oameni, aşa de bine aşezăm fiecare |p~ cată la rând. E adevărat, prietenul meu; dar gândeşte-te că dreptul niLe” pleacă deloc în faţa pasiunilor omeneşti şi că între noi era vorba să (bilim întâi adevăratele principii ale dreptului politic. Acum, după ce f*Pe damentele au fost aşezate, vino să examinăm ce au clădit oamenii * asupra acestora şi vei vedea lucruri frumoase! F1

Atunci îi dau să citească Telemac şi ne urmăm drumul; căutăm~ fericitul Salent şi pe bunul Idomeneu devenit înţelept prin nefericire/n drumul nostru găsim mulţi ca Protesilau şi niciunul ca Filocles. Dăiito~ peste Adrast, regele daunienilor. Dar să lăsăm pe cititor să-şi im| neze călătoriile noastre sau să le facă în locul nostru, cu un Telerna' mână; să nu-i sugerăm în nici un fel aplicaţii supărătoare pe care a* l I: rul însuşi le înlătură sau le face fără voia sa.522) „ de

— Pro-

521) Din S e n e c a, De tranquilitate animi (Despre liniştea sufletească), capitol', voi „prin care nu se permite niciuna, nici alta; nici a fi înarmat ca în timl fost f°st război, nici a fi sigur ca în timp de pace.” *) După ce am scris aceasta, temeiurile pentru au fost expuse în extrasul iectului; temeiurile contra, cel puţin cele care mi s-au părut solide, se găsi în culegerea scrierilor mele, urmând după acest extras. °”) In acest paragraf e vorba de oraşe şi personaje din cunoscuta scriere T'el a lui Fenelon. Salentul, o veche cetate în Calabria, după legendă, ar fi întemeiat de Idomeneu, după mitologia greacă, un rege în Creta, care



— Emil sau despre educaţie

MIL


Dealtfel, Emil nefiind rege, nici eu zeu, nu ne facem griji chinuitoare dacă nu-i putem imita pe Telemac şi pa Mentor în binele pe care îl fă-ceau oamenilor: nimeni nu ştie mai bine ca noi să stea la locul său şi nu doreşte mai puţin să-1 părăsească. Ştim că aceeaşi sarcină este dată tuturor; că cel ce iubeşte binele din toată inima şi îl face cu toată puterea sa şi-a îndeplinit sarcina. Ştim că Telemac şi Mentor sunt himere. Emil nu călătoreşte ca un om leneş şi face mai mult bine decât dacă ar fi prinţ. Dacă am fi regi, n-am mai fi binefăcători. Dacă am fi regi şi binefăcători, am înfăptui fără să ştim o mie de rele adevărate pentru un bine aparent pe care am crede că-1 facem. Dacă am fi regi şi înţelepţi, cel dintâi bine pe care am vrea să ni-1 facem nouă înşine şi celorlalţi ar fi să ne lipsim de tron şi să devenim din nou ceea ce suntem acum.

Am arătat din ce cauză călătoriile sunt infructuoase pentru toată lumea. Ceea ce le face şi mai infructuoase pentru tineret este modul cum e silit să le facă. Guvernorii, mai preocupaţi de distracţia lor decât de instruirea tinerilor, îi poartă din oraş în oraş, din palat în palat, din cerc în cerc; iar dacă sunt învăţaţi şi scriitori, îi ţin toată vremea prin biblioteci, îi determină să viziteze pe anticari, să răscolească monumente vechi, să transcrie inscripţii vechi. In fiecare ţară se ocupă de un alt secol, ca şi cum s-ar ocupa de altă ţară, în aşa fel încât, după ce au străbătut Europa cu mari cheltuieli şi şi-au irosit vremea cu nimicuri şi în plictiseală, revin fără să fi văzut nimic din ceea ce putea să-i intereseze şi fără să fi învăţat nimic din ceea ce putea să le fie util.

Toate capitalele ţărilor se aseamănă; aici se amestecă toate popoarele, ' aici se confundă toate moravurile. Nu în ele trebuie să mergi pentru a studia naţiunile. Pentru mine, Parisul şi Londra nu sunt decât acelaşi oraş. Locuitorii lor au unele prejudecăţi diferite, fără ca unii să aibă mai puţine decât ceilalţi, şi toate maximele lor practice sunt aceleaşi. Se ştie ce fel de oameni trebuie să se adune la curţi. Se ştie la ce fel de moravuri dau naştere pretutindeni îngrămădirea populaţiei şi inegalitatea averilor: De îndată ce vrei să vorbeşti de un oraş de două sute de mii de suflete, ştiu dinainte cum se trăieşte în el. Ceea ce as putea să învăţ acolo nu merită oboseala de a mă duce.

Spiritul particular şi moravurile unei naţiuni trebuie să le studiezi în provinciile depărtate, unde e mai puţină mişcare şi mai puţin comerţ, unde străinii călătoresc mai puţin, de unde locuitorii pleacă mai puţin şi îşi schimbă mai rar averea şi starea. Vezi, în treacăt, capitala; dar du-te de observă mai departe ţara. Francezii nu sunt la Paris, ci în Touraine; englezii sunt mai englezi în Mercie decât la Londra; spaniolii mai spanioli în Calicia decât la Madrid. Numai la aceste distanţe mari vezi caractesilit să fugă, ajungâncl astfel în Italia. Nenorocirea la care se referă aici Rousseau era aceea că făgăduise lui Neptun că-i va jertfi pe cea dintâi persoană care-i va ieşi în cale şi care a fost propriul său fiu. Protesilau, un grec care luase parte la războiul troian, fusese ucis de Hector. Ca personaj din Telemac, Protesilau, favorit al regelui Idomeneu, pârăşte pe Filocles, om de o integritate nedezminţită. Adrast, un rege crunt şi viclean, a fost ucis de Telemac. După o aluzie din Confesiuni (II), se pare că Rousseau zugrăvea în Adrast pe regele Prusiei; motiv pentru care, locuind la Motiers, în comitatul Neu-châtel care depindea de Prusia, se temea de regele Frederic al II-lea. Chiar adversarii lui Rousseau i-ar fi făcut cunoscut acest lucru.

Rul unui popor, care se arata aşa cum e fără bine efectele bune sau rele ale guvernământului aeccuc°l0 se 5imt mai nSe mai mari măsura arcurilor este mai exactă! Ş m la capătul

Raporturile necesare dintre moravuri şi guvernământ au fos bine expuse în cartea Despre spânţul legile) încât nu ai de făcut decât să recurgi la aceasta lucrare pentru a studia aceste raporturi. Dar, în general, sunt două reguli uşoare şi simple după care poţi judeca bunătatea relativă a guvernămintelor. Una este populaţia. In orice ţară care se depopulează, statul se îndreaptă spre ruina sa; iar ţara în care locuitorii se înmulţesc, chiar dacă ar fi cea mai săracă, e indiscutabil cea mai bine guvernată. *)

Trebuie însă ca această creştere a populaţiei să fie un efect natural al guvernământului şi al moravurilor; căci dacă s-ar produce prin colonizări sau prin alte căi întâmplătoare şi trecătoare, ar proba răul prin remediul respectiv. Când August a elaborat legi contra celibatului, aceste legi arătau de-acum declinul imperiului roman. Trebuie ca bunătatea guvernământului să îndemne pe cetăţeni să se căsătorească, iar nu ca ei să fie constrânşi la aceasta prin lege; nu trebuie să se cerceteze ceea ce se face prin forţă, căci legea care combate firea este ocolită şi devine zadarnică, ci ceea ce se face prin influenţa moravurilor şi prin înclinarea naturală a guvernământului; căci acestea sunt singurele mijloace care au un efect permanent. Aparţinea politicii bunului abate de Saint-Pierre de a căuta totdeauna un mic remediu fiecărui rău particular, în loc să se meargă la izvorul lor comun şi să se vadă că nu se pot vindeca decât toate odată. Nu e vorba să tratezi în mod separat fiecare ulcer care se produce în corpul bolnav, ci să cureţi masa sângelui care le produce pe toate. Se zice că în Anglia există două premii pentru agricultură; nu vreau să ştiu mai mult: aceasta îmi dovedeşte că acolo agricultura nu va străluci multă vreme.

Al doilea semn al bunătăţii relative a guvernământului şi a legilor provine, de asemenea, din populaţie, însă într-un alt fel, anume din distribuirea sa şi nu din cantitatea sa. Două state egale în mărime şi în număr de oameni pot fi foarte inegale în forţă; iar cel mai puternic dintre cele două este totdeauna cel ai cărui locuitori sunt răspândiţi mai egal pe teritoriu; cel care are mai puţine oraşe mari şi care, în consecinţă, străluceşte mai puţin va învinge totdeauna pe celălalt. Marile oraşe istovesc şi slăbesc statul: bogăţia! Pe care ele o produc este o bogăţie aparentă şi iluzorie; sunt mulţi bani şi puţin efect. Se zice despre oraşul Paris că preţuieşte pentru regele Franţei cât o provincie; cred că-1 costă cât mai multe. In multe privinţe Parisul este hrănit de provincii, iar cea mai mare parte din veniturile lor se varsă şi rămân în acest oraş fără ca vreodată să se întoarcă nici la popor, nici la rege. E de neconceput ca în acest secol al calculatorilor să nu se găsească niciunul care să vadă că Franţa ar fi mai puternică dacă Parisul ar fi nimicit. Nu numai că o

523) De l'Esprit des lois, lucrare fundamentală a lui Montesquieu.

*) Nu cunosc decât o singură excepţie la această regulă, anume China024).

524) Această notă după Richard, deşi se găseşte în manuscrisul autograf, a apărui pentru întâia dată numai în ediţia din 1801.

Npntrn înf-Tâa nt* „, im~: î- „. J:4.: ~ j: _, O/M

EMIL populaţie rău distribuită nu este avantajoasă statului, dar e mai ruină-toare decât chiar depopularea prin aceea că depopularea nu dă decât un 456 produs nul, iar consumaţia rău înţeleasă dă un produs negativ. Când aud pe un francez şi pe un englez, foarte mândri de mărimea capitalelor lor discutând între ei dacă Parisul sau Londra are mai mulţi locuitori, pentru' mine este ca şi cum ar discuta care dintre cele două popoare are onoarea de a fi mai rău guvernat.

Studiaţi un popor în afara oraşelor lui, căci numai astfel îl veţi cunoaşte. Nu înseamnă nimic să vezi forma aparentă a unui guvernământ spoită de aparatul administrativ şi de jargonul administratorilor, dacă, nu-i poţi studia natura prin efectele pe care le produce asupra poporului şi pe toate treptele administraţiei. Deosebirea dintre formă şi fond găsindu-se împărţită între toate aceste trepte, numai cuprinzându-le pe toate poţi cunoaşte această deosebire, în cutare ţară începi să simţi spiritul ministerului după uneltirile subdelegaţilor; în alta trebuie să vezi cum se aleg membrii parlamentului, ca să judeci dacă este adevărat că naţiunea ar fi liberă; în orice ţară ar fi, cine a văzut numai oraşele nu poate cunoaşte guvernământul, căci nu e niciodată acelaşi spirit525) şi pentru sat, şi pentru oraş. Or, satul e cel care face ţara, şi poporul de la ţară cel care face naţiunea.

Acest studiu al diferitelor popoare în provinciile lor depărtate şi în simplicitatea spiritului lor originar ne dă o observaţie generală foarte favorabilă epigrafului526) meu şi liniştitoare pentru inima omenească; aceasta înseamnă că toate naţiunile astfel observate par să preţuiască mult mai mult; cu cât se apropie de natură, cu atât bunătatea le domină caracterul; numai când se închid în oraşe, numai când se alterează cu ajutorul culturii, ele se depravează şi schimbă în vicii plăcute şi dăunătoare unele defecte mai mult grosolane decât răufăcătoare.

Din această observaţie rezultă un nou avantaj pentru modul de a călători pe care-1 propun, în sensul că tinerii care locuiesc puţin în marile a oraşe unde domneşte o groaznică corupţie sunt mai puţin expuşi să fie î cuprinşi de ea şi păstrează, în mijlocul unor oameni mai simpli şi în societăţi mai puţin numeroase, o judecată mai sigură, un gust mai sănătos, moravuri mai cinstite. Dealtminteri, pentru Emil al meu nu există nici o teamă de o asemenea contagiune; are tot ce-i trebuie pentru a se păzi de ea. Dintre toate precauţiile pe care le-am luat pentru aceasta, pun mult temei pe dragostea pe care. O are în inimă.

Nu se mai ştie ce este în stare să facă adevărata iubire asupra înclinărilor celor tineri, căci cei care îi conduc, necunoscându-le mai bine decât ei, îi înstrăinează de ele. Totuşi, un tânăr trebuie să iubească sau să fie desfrânat. E uşor să impui prin aparenţe. Ni se vor cita o mie de inşi care, se zice, trăiesc foarte cast, fără iubire; dar să mi se citeze un bărbat întreg, un bărbat adevărat, care să spună că şi-a petrecut tinereţea în_acest fel şi care să fie de bună credinţă. In toate virtuţile, în toate datoriile se

525) Adică: „spirit” de administraţie.

526) E vorba de „epigraful” sau motto-ul de pe coperta lui Emil, în traducere: Relele de care suferim sunt remediabile; iar natura însăşi, care ne-a creat pentru o existenţă bună. ne ajută, dacă voim să ne îndreptăm.

La. Dacă ar mine.

Sută numai aparenţa; eu caut realitatea şi m-aş înşele C1te mijloace pentru a ajunge la ea, decât cele date de min 3 Ideea ca Emil să se îndrăgostească înainte de a-1 determina să c rească nu e invenţia mea. Iată împrejurarea care mi-a sugerat-o.

Eram la Veneţia în vizită la guvernorul unui tânăr englez. Era ia şedeam în jurul focului. Guvernorul primeşte scrisorile de la poştă, citeşte şi apoi reciteşte una cu glas tare elevului său. Era în engleză, am înţeles nimic; însă, în cursul citirii văd că tânărul îşi rupe mânecu frumoase de dantelă şi le aruncă în foc una după alta, cât mai bin posibil pentru a nu fi observat. Surprins de acest capriciu, îi privesc gura şi cred că văd emoţii. Insă semnele exterioare ale pasiunilor, asemănătoare la toţi oamenii, au diferenţe naţionale asupra cărora e să te înşeli. Popoarele au diferite limbaje pe figură, la fel ca în gura Aştept sfârşitul citirii şi apoi, arătând guvernorului pumnii goi ai ele lui său, pe care îi ascundea cât se poate mai bine, îi zic: se poate şt înseamnă aceasta?

Guvernorul, văzând ceea ce se petrecuse, începe să rida, îmbrăţişi pe elevul său cu satisfacţie şi după ce îi obţinu consimţământul, îm explicaţia pe care o doream.

Manşetele, îmi zice, pe care domnul John le-a rupt sunt un dai care o doamnă din acest oraş i 1-a făcut nu de mult. Or, vei şti că d nul John este logodit în ţara sa cu o tânără domnişoară pe care o iub foarte mult şi care e vrednică de şi mai multă iubire. Această scris' este de la mama iubitei lui şi am să-ţi trattuc pasajul care a cauzat se căreia i-aţi fost martor.

„Lucy nu mai lasă manşetele lordului John. Miss Betty Roldhai trecut ieri după amiază pe la noi şi a vrut cu orice preţ să-i lucreze ţin şi ea. Ştiind că Lucy s-a sculat azi mai devreme decât de ob voiam să văd ce face şi am găsit-o desfăcând tot ceea ce făcuse ieri i Betty. Nu vrea ca în darul ei să fie nici măcar un punct făcut de mână decât de a ei”.

Domnul John a ieşit puţin din odaie pentru a-şi lua alte manşei atunci am zis guvernorului: Ai un elev cu o fire excelentă; dar, ie să-mi spui adevărat, scrisoarea de la mama lui miss Lucy nu e cu: aranjată? Nu este oare un expedient în felul dumitale împotriva do nei cu manşetele? Nu, mi-a zis el, lucrul e real; nu am pus atâta art îngrijirile mele; nu am pus decât simplicitate, zel şi Dumnezeu mi-a b cuvântat munca.

Întâmplarea cu acest tânăr nu mi-a ieşit din minte; nu era de na să nu producă ceva în capul unui visător ca mine.

E timpul să sfârşim. Să-1 readucem pe lordul John lingă miss L adică pe Emil lingă Sofia. El îi aduce, cu o inimă nu mai puţin duii ca înainte de plecare, un spirit mai luminat şi se întoarce în ţara s; avantajul de a fi cunoscut guvernămintele prin toate viciile lor şi po] rele prin toate virtuţile lor. Am avut chiar grijă să se lege în fiecare ţiune de vreun om de merit printr-o convenţie de ospitalitate în felul i cilor şi n-aş fi supărat să cultive aceste cunoştinţe printr-un schimb de; sori. In afară de faptul că poate fi util şi că e întotdeauna plăcut să respondezi în ţări îndepărtate, aceasta constituie o excelentă măsun prevedere împotriva tiraniei prejudecăţilor naţionale, care, lovindu-ne toată viaţa, au mai curând sau mai târziu influenţă asupra noastră. Nimic nu e mai potrivit pentru a înlătura această influenţă decât legăturile dezinteresate cu oameni cu judecată pe care îi stimezi, care, neavând aceleaşi prejudecăţi şi combătându-le prin ale lor, ne dau mijloacele de a le opune neîncetat unele altora şi de a ne feri astfel de toate. Nu e deloc acelaşi lucru dacă avem legături cu străinii la noi sau la ei acasă, în primul caz, ei au întotdeauna pentru ţara în care trăiesc o îngăduinţă care îi face să ascundă ceea ce gândesc despre ea sau care îi face să gândească în mod favorabil câtă vreme se găsesc în ea; la întoarcerea acasă, mai lasă câte ceva şi ajung să fie drepţi. Mi-ar părea bine ca străinul pe care-1 consult să fi văzut ţara mea, dar nu-i voi cere părerea despre ea decât în ţara lui.

După ce timp de aproape doi ani am străbătut unele state mari ale Europei şi multe din cele mici; după ce am învăţat cele două sau trei limbi principale, după ce am văzut ceea ce este mai interesant fie In istoria naturală, fie la guvernământ, fie în arte, fie la oameni, Emil, zdrobit de nerăbdare, îmi dă de ştire că termenul nostru se apropie. Atunci îi zic: Ei bine, prietenul meu, îţi aminteşti de scopul principal al călătoriilor noastre; ai văzut, ai observat. Care este în fine rezultatul observaţiilor 'tale? La ce te hotărăşti? Sau m-am înşelat în metoda mea, sau el trebuie să-mi răspundă cam în acest fel: „La ce să mă hotărăsc? Să rămân aşa cum m-ai învăţat să fiu şi să nu adaug în mod voit nici un lanţ aceluia pe care mi-1 impun natura şi legile. Cu cât cercetez opera oamenilor în instituţiile lor, cu atât văd mai mult că voind să fie mai independenţi, devin sclavi şi că-şi folosesc libertatea în eforturile zadarnice de a şi-o asigura. Pentru a nu ceda torentului lucrurilor, ei îşi creează o mie de legături; apoi, de îndată ce vor să facă un pas, nu pot şi se miră că sunt ţinuţi pe loc de toate lucrurile. Mi se pare că pentru a fi liber n-ai nimic de făcut; este de ajuns să nu vrei să încetezi a fi liber. Dumneata, dascălul meu, m-ai făcut liber în-văţându-mă să mă supun necesităţii. Să vină când îi place, mă las luat de ea fără a fi constrâns si, cum nu vreau să mă împotrivesc, nu mă leg de nimic care să mă reţină. Am căutat în călătoriile noastre şi am găsit un colţ de pământ unde pot fi cu totul al meu; dar în ce loc, printre oameni, nu mai depinzi de pasiunile lor? Examinând bine toate lucrurile, am aflat că însăşi dorinţa mea era contradictorie; căci, chiar de n-aş ţine de nimic, aş ţine cel puţin de pământul pe care m-am aşezat; viaţa mea ar fi legată de acest pământ cum era cea a Driadelor de arborii lor; am găsi că stă-pânirea şi libertatea, fiind două cuvinte incompatibile, nu puteam fi stă-pânul unei colibe decât încetând de a mai fi stăpânul, meu.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   64   65   66   67   68   69   70   71   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə