James Clavell

Jozen îşi aşeză săbiile mai comod, bucuros că spatele îi era apărat de oamenii săi. Apoi:

— Consiliul Regenţilor se întâlneşte din nou în prima zi cu lună nouă. În douăzeci de zile. Eşti invitat oficial la Osaka să ţi reînnoieşti jurământul de credinţă.

Yabu simţi un nod în stomac.

— Am înţeles că Toranaga sama şi a dat demisia.

— Şi a dat, Yabu sama, într adevăr, dar seniorul Ito Teruzumi îi ia locul. Stăpânul meu va fi noul preşedinte al regenţilor.

Yabu fu cuprins de spaimă. Toranaga spusese că cei patru regenţi nu se vor înţelege niciodată asupra celui de al cincilea. Ito Teruzumi era un daimyo neînsemnat din provincia Negato, în vestul insulei Honshu, dar familia sa era străveche, descendentă din linia Fujimoto, aşa că putea fi acceptat ca regent, deşi era un om neisprăvit, efeminat şi uşor de dus de nas.

— Voi fi onorat să primesc invitaţia, spuse Yabu, încercând să câştige timp ca să poată chibzui.

— Stăpânul meu s a gândit că s ar putea să vrei să pleci deîndată. Atunci ai putea fi la Osaka pentru întâlnirea oficială. Mi a poruncit să ţi spun că toţi daimyo primesc aceeaşi invitaţie. Acum. Aşa vor avea cu toţii prilejul să fie acolo la timp în cea de a douăzeci şi una zi. Pentru a cinsti întâlnirea, Maiestatea Sa Imperială, împăratul Go Nijo, a încuviinţat o ceremonie a privitului florilor. Jozen îi întinse un sul oficial.

— Acesta nu poartă sigiliul Consiliului Regenţilor.

— Stăpânul meu a făcut invitaţia acum, ştiind că, ca vasal credin­cios al răposatului Taiko, ca vasal credincios al lui Yaemon, fiul şi moştenitorul său şi ocârmuitorul de drept al imperiului, când va avea vârsta potrivită, vei înţelege că noul Consiliu va încuviinţa, de bună seamă, fapta lui. Neh?

— Va fi cu siguranţă o onoare să asist la adunarea oficială.

Yabu se lupta să nu lase gândurile să i se citească pe faţă.

— Bine, spuse Jozen. Scoase un alt sul, îl desfăşură şi l ridică. Aceasta este o copie a scrisorii de numire a seniorului Ito, recunos­cută, semnată şi confirmată de ceilalţi regenţi. Seniorii Ishido, Kiyama, Onoshi şi Sugiyama.

Jozen nu se obosi să şi ascundă o privire triumfătoare, ştiind că aceasta închidea definitiv capcana pentru Toranaga şi aliaţii săi şi în aceeaşi măsură îl făcea pe el şi pe oamenii lui de neatins.

Yabu luă sulul de hârtie. Degetele îi tremurau. Nu era nici o îndoială în privinţa autenticităţii lui. Fusese contrasemnat de doamna Yodoko, soţia lui Taiko, care confirma că documentul era autentic şi semnat în prezenţa ei, una dintre cele şase copii care fuseseră trimise prin Imperiu şi că această copie anume fusese pentru seniorii de Iwari, Mikawa, Totomi, Sugura, Izu şi Kwanto. Era datată cu unsprezece zile în urmă.

— Seniorii de Iwari, Mikawa, Sugura şi Totomi au acceptat deja. Acestea sunt sigiliile lor. După 'dumneata, ultimul pe listă este seniorul Toranaga.

— Te rog mulţumeşte i stăpânului domniei tale şi spune i că mă pregătesc să l întâlnesc şi să l felicit.

— Bine. Am să ţi cer asta în scris. Chiar acum, ar fi potrivit.

— Astă seară, Jozen san, după masa de seară.

— Foarte bine. Şi acum putem merge să vedem instrucţia.

— Nu e nici una astăzi. Toţi oamenii mei sunt în marş forţat.

În clipa în care Jozen şi oamenii lui intraseră în Izu, i se dăduse de ştire în mare grabă lui Yabu, care ordonase pe dată oamenilor lui să înceteze focurile de armă şi să continue numai instrucţia fără trageri, departe de Anjiro.

— Mâine poţi veni cu mine – la prânz, dacă doreşti.

Jozen privi cerul. Era aproape de înserat.

— Bine. Mi ar prinde bine un pui de somn. Am să mă întorc pe seară, cu voia dumitale. Atunci dumneata şi comandantul dumitale, Omi san şi adjunctul la comandă, Naga san, îmi veţi povesti, în interesul stăpânului meu, despre instrucţie, despre puşti şi toate celelalte. Şi despre barbar.

— Este... Da, de bună seamă. Yabu făcu un semn către Igurashi. Pregăteşte încăperile pentru preaonoratul nostru oaspete şi oamenii săi.

— Îţi mulţumesc, dar nu e nevoie, spuse Jozen de ndată. Pământul este de ajuns ca aşternut pentru un samurai, iar şaua îmi va fi pernă. Doar o baie, dacă se poate... Cu umezeala asta, neh? Vom face tabără pe deal – desigur, cu voia dumitale.

— Cum doreşti.

Jozen se înclină ţeapăn şi se îndepărtă, înconjurat de oamenii săi. Toţi erau înarmaţi până n dinţi. Doi arcaşi fuseseră lăsaţi să ţină caii.

După ce ajunseră destul de departe, chipul lui Yabu se schimonosi de mânie.

— Cine m a trădat? Cine? Unde i iscoada?

La fel de pământiu la chip, Igurashi îndepărtă gărzile cu un semn.

— Yedo, Alteţă, spuse. Acolo trebuie să fie. Aici taina e desăvârşită.

— Oh ko! spuse Yabu, aproape sfâşiindu şi hainele. Sunt trădat! Suntem izolaţi! Izu şi Kwanto sunt izolate. Ishido a învins. A învins.

Omi spuse repede:

— Nu până peste douăzeci de zile, Alteţă. Trimiteţi de ndată un mesaj seniorului Toranaga. Daţi i de ştire că...

— Prostule! şuieră Yabu. Desigur că Toranaga deja ştie. Unde eu am o iscoadă, el are cincizeci. M a lăsat în cursă.

— Eu nu cred asta, Alteţă, spuse Omi netemător. Iwari, Mikawa, Totomi, Sugura, îi sunt cu toţi duşmani, neh? Lui şi tuturor celor care sunt aliaţi cu el. Nu l ar preveni niciodată. Aşa că probabil el nu ştie nimic încă. Daţi i de ştire şi sfătuiţi l...

— N ai auzit? ţipă Yabu. Toţi patru regenţii s au înţeles în privinţa numirii lui Ito, prin urmare Consiliul e din nou legal şi se ntâlneşte în dbuăzeci de zile.

— Răspunsul la asta este simplu, Alteţă. Sfătuiţi l pe Toranaga să l omoare de îndată pe Ito Teruzumi sau pe oricare dintre ceilalţi regenţi.

Yabu rămase cu gura căscată.

— Ce?

— Dacă nu vreţi să faceţi asta, trimiteţi mă pe mine, lăsaţi mă pe mine să încerc. Sau pe Igurashi san. Dacă seniorul Ito e mort; Ishido e neputincios din nou.

— Nu mi dau seama dacă ai înnebunit, sau ce? spuse neajutorat Yabu. Îţi dai seama ce ai spus acum?

— Alteţă, vă implor, fiţi răbdător cu mine. Anjin san v a dat cunoştinţe de nepreţuit, neh? Mai mult decât am visat vreodată c ar fi putinţă. Acum şi Toranaga ştie asta, din rapoartele voastre şi probabil din rapoartele personale ale lui Naga san. Dacă putem câştiga îndeajuns de mult timp, cele cinci sute de puşti ale noastre şi celelalte trei sute vă vor da suficientă putere în înfruntare, dar numai o dată. Când duşmanul, oricine ar fi, va vedea felul în care folosiţi oamenii şi armele de foc, va învăţa repede. Dar va fi pierdut această primă bătălie. Dacă este cea potrivită, ea îi va aduce lui Toranaga victoria deplină.

— Ishido nu are nevoie de nici o bătălie. În douăzeci de zile el are mandatul Împăratului.

— Ishido e un ţăran. Este fiul unui ţăran, un mincinos, şi şi părăseşte tovarăşii în luptă.

Yabu se holbă la Omi, împurpurat la faţă.

— Tu ştii ce vorbeşti?

— Asta i ceea ce a făcut în Coreea. Am fost acolo, am văzut o, tatăl meu a văzut o. Ishido ne a părăsit într adevăr, pe noi şi pe Buntaro san, şi ne a lăsat să ne croim singuri drum printre duşmani. E doar un ţăran viclean – câinele lui Taiko, de bună seamă. Nu poţi să ai încredere în ţărani. Dar Toranaga este Minowara. În el te poţi încrede. Vă sfătuiesc să aveţi în vedere numai interesele lui Toranaga.

Yabu îşi clătină capul neîncrezător.

— Eşti surd? Nu l ai auzit pe Nebara Jozen? Ishido a învins. Consiliul va primi împuternicirea în douăzeci de zile.

— S ar putea s o primească.

— Chiar dacă Ito... Dar cum ai putea? Nu i cu putinţă.

— Desigur că aş putea încerca, dar n aş reuşi la timp. Nici unul dintre noi n ar putea. Nu în douăzeci de zile. Dar Toranaga ar putea reuşi.

Omi ştia că îşi vârâse capul între fălcile dragonului.

— Vă rog să mai chibzuiţi.

Yabu îşi şterse faţa cu mâinile. Trupul îi era leoarcă de sudoare.

— După invitaţia asta, dacă Consiliul este întrunit şi eu nu sunt de faţă, eu şi întregul meu clan este mort şi tu alături de noi. Am nevoie de două luni, cel puţin, să mi pregătesc regimentul. Chiar dacă i am avea pregătiţi acum, Toranaga şi cu mine n am putea niciodată să i învingem pe toţi ceilalţi. Nu, greşeşti, trebuie să l sprijin pe Ishido.

Omi spuse:

— Nu trebuie să plecaţi la Osaka mai devreme de zece zile, paisprezece dacă plecaţi în marş forţat. Spuneţi i de îndată lui Toranaga despre Nebara Jozen. Veţi salva Izu şi casa Kasigi. Vă rog, Ishido vă va trăda şi vă va înghiţi. Ikawa Jikkyu este ruda lui, neh?

— Şi ce facem cu Jozen? exclamă Igurashi. Ei? şi cu puştile, cu toată strategia, vrea să ştie totul în seara asta.

— Spuneţi i amănunţit, nu e altceva decât o slugă, spuse Omi, începând să i aducă acolo unde vroia el. Ştia că riscă totul, dar trebuia să încerce să l ferească pe Yabu de a i se alătura lui Ishido şi de a nărui ocazia pe care o aveau. Dezvăluiţi i toate planurile voastre.

Igurashi se împotrivi înfierbântat.

— Din clipa în care Jozen află ce facem noi, o să trimită un mesaj seniorului Ishido. E prea important ca să n o facă. Ishido o să ne fure planul şi suntem terminaţi.

— O să urmărim mesagerul şi l ucidem când o să ne fie la îndemână.

Yabu se înroşi.

— Pergamentul acela era semnat de cele mai înalte autorităţi din ţară. Toţi călătoresc sub protecţia regenţilor. Trebuie să fi nebun să sugerezi un asemenea lucru. Asta m ar scoate în afara legii.

Omi clătină capul păstrându şi siguranţa pe chip.

— Cred că Yodoko sama şi ceilalţi au fost prostiţi, aşa cum a fost şi Înălţimea Sa Imperială, de către trădătorul Ishido. Trebuie să apărăm puştile, Alteţă. Trebuie să oprim orice mesager.

— Tăcere! Sfatul tău e o nebunie!

Omi se plecă sub şfichiul glasului, dar îşi ridică privirea şi spuse liniştit:

— Atunci, vă rog să mi îngăduiţi să mi fac seppuku, Alteţă. Dar mai întâi, vă rog, să mi îngăduiţi să termin. Nu mi aş îndeplini datoria dacă n aş încerca să vă apăr. Vă cer această ultimă favoare ca un vasal credincios.

— Termină!

— Acum nu există nici un Consiliu al Regenţilor, aşa că nu există nici protecţie legală pentru acest Jozen neobrăzat şi prost crescut şi pentru oamenii lui, doar dacă nu vă plecaţi în faţa unui document ilegal din... Era să spună "slăbiciune", dar schimbă cuvântul şi şi păstra vocea autoritară. Prea mare încredere, ca şi ceilalţi, Alteţă. Acum Consiliul nu există. Ei nu vă pot porunci ce să faceţi, nici vouă şi nici altcuiva. Odată numit, da, poate s o facă, şi atunci va trebui să vă supuneţi. Dar acum, câţi dintre daimyo se vor supune înainte ca poruncile legale să fie date? Doar aliaţii lui Ishido, neh? Nu sunt Iwari, Mikawa, Totomi şi Sugura, toate domeniile astea, stăpânite de rudele sale şi aliaţi pe faţă cu el? Documentul ăsta înseamnă război, fără îndoială. Da, dar vă implor să îl purtaţi după voia voastră, nu a lui Ishido. Priviţi ameninţarea asta cu dispreţul pe care îl merită. Toranaga n a fost niciodată înfrânt în luptă. Ishido a fost. Toranaga s a ferit să se alăture atacului dezastruos al lui Taiko asupra Coreei. Ishido nu. Toranaga sprijină corăbiile şi comerţul. Ishido nu. Toranaga vrea flota barbarului – nu l aţi sfătuit personal? Ishido nu. Ishido va închide imperiul. Toranaga îl va păstra deschis. Dacă câştigă, Ishido îi va da lui Ikawa Jikkyu feuda voastră ereditară – Izu. Toranaga vă va da toate provinciile lui  Jikkyu. Sunteţi principalul aliat al lui Toranaga. Nu v a dat sabia lui? Nu v a dat conducerea puşcaşilor lui? Nu garantează armele puşcaşilor o victorie, prin surprindere? Ce v a dat în schimb ţăranul Ishido? Trimite un samurai ronin, lipsit de bună cuviinţă, cu poruncă să vă facă de râs în propria provincie. Eu spun că Toranaga Minowara este singura voastră şansă. Trebuie să fiţi alături de el.

Se înclină şi aşteptă în tăcere.

Yabu aruncă o privire la Igurashi.

— Ei bine?

— Sunt de acord cu Omi san, Alteţă. Faţa lui Igurashi oglindea îngrijorarea. Cât despre uciderea mesagerului, cred că ar fi periculos, e fără întoarcere, Alteţă. Jozen va trimite cu siguranţă unul sau doi, mâine. Poate ar putea să dispară ucişi de bandiţi... se opri în mijlocul frazei. Porumbei călători. Erau două coşuri cu ei, pe caii de povară ai lui Jozen.

— Va trebui să i otrăvim la noapte, spuse Omi.

— Cum? Sunt păziţi cu toţii.

— Nu ştiu. Dar trebuie să fie îndepărtaţi sau schilodiţi înainte de răsăritul soarelui.

Yabu spuse:

— Igurashi, trimite oameni să l urmărească pe Jozen de ndată. Vezi dacă şi a trimis vreun porumbel acuma, astăzi!

— Vă sfătuiesc să trimiteţi toţi şoimarii noştri cu şoimii către est, tot acum, adăugă Omi grăbit.

Igurashi spuse:

— O să bănuiască trădarea dacă şi vede păsările doborâte sau schilodite.

Omi ridică din umeri.

— Trebuie să fie oprit.

Igurashi privi către Yabu.

Yabu încuviinţă resemnat.

— Fă o!

Când Igurashi se întoarse, spuse:

— Omi san, mi a trecut prin minte un lucru. Multe dintre cele ce ai spus despre Jikkyu şi seniorul Ishido sunt adevărate. Iar dacă ne sfătuieşti să facem să dispară mesagerii, de ce să ne mai pierdem vremea cu Jozen? De ce să i mai spunem ceva? De ce să nu l ucidem deîndată?

— De ce nu, într adevăr? Numai dacă nu cumva asta nu îl distrează pe Yabu sama. Sunt de acord că planul tău e mai bun, Igurashi san, spuse Omi.

Amândoi bărbaţii priveau acum la Yabu.

— Cum pot să ţin armele ascunse? îi întrebă.

— Ucideţi l pe Jozen dimpreună cu oamenii săi, răspunse Omi.

— Nu i altă cale?

Omi îşi clătină capul. Igurashi îşi clătină capul.

— Poate m aş putea tocmi cu Ishido, spuse Yabu cutremurat, încercând să găsească o cale de ieşire din capcană. Ai dreptate în ceea ce priveşte timpul. Am zece zile, paisprezece, în cel mai bun caz. Cum să mă port cu Jozen şi totuşi să mi las timp de mişcare?

— Ar fi înţelept să vă prefaceţi că plecaţi la Osaka, spuse Omi. Dar nu e nici un rău să l informaţi de îndată pe Toranaga, neh? Unul dintre porumbeii noştri ar putea ajunge la el înainte de căderea serii. Poate. Nu e nici un rău în asta.

Igurashi spuse:

— Aţi putea să i spuneţi seniorului Toranaga despre sosirea lui Jozen şi despre întrunirea Consiliului în douăzeci de zile, da. Dar despre cealaltă, despre asasinarea seniorului Ito, asta i prea primej­dios ca să fie scris, chiar dacă... Mult prea primejdios, neh?

— Aşa e. Nimic despre Ito. Toranaga trebuie să se gândească la asta el singur. E limpede, neh?

— Da, Alteţă. De neînchipuit, dar limpede.

Omi aştepta în tăcere, mintea lui căutând înfrigurată o soluţie. Ochii lui Yabu erau aţintiţi asupra lui, dar nu i era teamă. Sfatul său fusese sănătos şi oferit doar pentru apărarea clanului, familiei şi a lui Yabu, actualul conducător al clanului. Hotărârea sa de a l înlătura pe Yabu şi a schimba conducerea nu l împiedica să i dea acestuia un sfat înţelept. Şi era pregătit să moară, dacă Yabu era atât de prost să nu accepte ceea ce era atât de vădit adevărat, căci atunci în curând nu va mai fi nici un clan de condus. Karma.

Yabu se aplecă înainte încă nehotărât.

— Există vreo cale de al îndepărta pe Jozen şi oamenii lui, fără vreun pericol pentru mine, ca să pot rămâne neangajat încă zece zile?

— Naga. Împingeţi l în cursă pe Naga, spuse simplu Omi.

***
Pe înserat, Blackthorne şi Mariko sosiră călări la poarta casei sale, urmaţi de ceilalţi călăreţi. Amândoi erau obosiţi. Ea călărea bărbăteşte, purtând pantaloni largi şi o pelerină strânsă cu o cingătoare. Avea o pălărie cu boruri mari şi mănuşi, ca s o apere de soare. Chiar şi ţărăncile încercau să şi apere faţa şi mâinile de razele soarelui. Din timpuri străvechi, cu cât era pielea mai închisă, cu atât omul era mai de rând, cu cât era mai albă, cu atât mai preţuit.

Servitorii apucară caii de frâie şi i purtară spre grajd. Black­thorne dădu drumul suitei într o japoneză acceptabilă şi o salută pe Fujiko, care l aştepta mândră pe verandă, ca de obicei.

— Pot să ţi ofer cha, Anjin san? spuse ea ceremonios, ca de obicei.

— Nu, spuse şi el ca de obicei. Mai întâi o să fac o baie. Apoi saké şi ceva de mâncare.

Şi, ca de obicei, îi răspunse la plecăciune şi porni pe un coridor către spatele casei, în grădină, de a lungul cărării care ducea la casa de baie făcută din chirpici. Un servitor îi luă hainele şi el intră înăuntru şi se aşeză jos, gol. Alt servitor îi frecă spatele, îl săpuni, îi clăbuci părul şi turnă apă peste el ca să îndepărteze spuma şi murdăria. Apoi, complet curat, intră treptat, pentru că apa era foarte fierbinte, în cada uriaşă de fier şi se lungi în ea.

— Iisuse Cristoase, e grozav! exclamă şi cu ochii închişi, şi cu sudoarea prelingându i se pe frunte, lăsă căldura să i se strecoare în muşchi.

Auzi uşa deschizându se şi vocea lui Suwo spunând "bună seara, stăpâne!", şi multe alte cuvinte japoneze, pe care nu le înţelese. Dar în seara asta era prea obosit ca să încerce să pălăvrăgească cu Suwo. Şi baia, aşa cum Mariko îi explicase de multe ori, "nu este doar pentru curăţatul pielii, baia e un dar al nostru dat de zei, sau de Dumnezeu, o plăcere binecuvântată de care să te bucuri şi pe care trebuie s o înţelegi astfel".

— Nu vorbă, Suwo, spuse. Astă seară vreau gândesc.

— Da, stăpâne. Vă cer iertare dar ar trebui să spuneţi: "astă seară aş vrea să mă gândesc".

— Astă seară aş vrea să mă gândesc, repetă Blackthorne, corect, în japoneză, încercând să şi fixeze în minte sunetele aproape de neînţeles, bucuros să fie îndrumat, dar şi foarte sătul de asta.

— Unde este gramatica dicţionar? o întrebase pe Mariko de cum o văzuse în acea dimineaţă. Yabu sama a mai făcut o cerere pentru ea?

— Da. Te rog ai răbdare, Anjin san. Va sosi în curând.

— Era vorba să fie trimisă cu galera şi trupele. N a sosit. Trupele şi armele au sosit, dar nu cărţile. Am noroc că eşti aici. Ar fi imposibil fără dumneata.

— Greu, dar nu imposibil, Anjin san.

— Cum spun: "Nu, aşa e greşit! Trebuie să alergaţi toţi ca o echipă, să vă opriţi ca o echipă, să ochiţi şi să trageţi ca o echipă?"

— Cu cine vorbeşti, Anjin san? întrebase ea.

Şi apoi din nou simţise cum Creşte în el nemulţumirea.

— Este foarte greu, Mariko san.

— O, nu, Anjin san, japoneza este foarte simplu de vorbit, faţă de alte limbi. Nu sunt articole, nu există conjugări, sau infinitive. Toate verbele sunt regulate, se termină în masu şi poţi să spui aproape orice, folosind numai prezentul, dacă vrei. Ca să întrebi ceva, doar adaugi ka după verb. Pentru negaţie doar schimbi masu în masen. Ce poate fi mai uşor? Yukimasu înseamnă "eu plec", dar tot atât de bine "tu, el, ea, noi sau ei pleacă" sau "vor pleca", sau chiar "au plecat". Chiar şi pluralul şi singularul sunt la fel. Tsuma înseamnă "nevastă" sau "neveste". Foarte simplu.

— Bine, atunci cum faci deosebirea între "eu plec" – yukimasu – şi "ei au plecat" – yukimasu?

— Prin intonaţie, Anjin san, şi ton. Ascultă: yukimasu – yukimasu.

— Dar amândouă sună exact la fel.

— Ah, Anjin san, asta pentru că gândeşti în propria ta limbă. Ca să înţelegi japoneza, trebuie să gândeşti în japoneză. Nu uita că limba noastră este limba infinitului. Este totul atât de simplu, Anjin san. Schimbă ţi doar felul de a vedea lumea. Japoneza e ca învăţarea unei noi arte, desprinsă de lume... E totul atât de simplu.

— Rahat, murmurase în engleză şi se simţise mai bine.

— Ce? Ce ai spus?

— Nimic, dar ce spui nu are sens.

— Învaţă caracterele scrise, spusese Mariko.

— Nu pot, mi ar lua prea mult. Pentru mine n au nici un înţeles.

— Uite, sunt într adevăr nişte desene simple, Anjin san. Chinezii sunt foarte deştepţi. Am împrumutat scrierea lor acum o mie de ani. Uite, ia acest caracter sau simbol, pentru porc.

— N arată a porc.

— Odată a semănat, Anjin san. Lasă mă să ţi arăt. Iată. Adaugă simbolul pentru acoperiş, deasupra simbolului pentru porc şi ce ai?

— Un porc şi un acoperiş.

— Dar ce nseamnă asta, noul caracter?

— Nu ştiu.

— "Casă". În vremurile vechi, chinezii socoteau că un porc sub un acoperiş însemna casă. Nu erau budişti, ei mâncau carne, aşa că pentru ei, ca ţărani, un porc reprezenta bogăţie, deci o casă bună. De aici şi caracterul.

— Dar cum îl rosteşti?

— Asta depinde, dacă eşti chinez sau japonez.

— Oh ko!

— Oh ko! într adevăr, râsese ea. Iată un alt caracter. Simbolul pentru acoperiş şi simbolul pentru porc şi simbolul pentru femeie. Un acoperiş cu doi porci dedesubt, înseamnă mulţumire. Un acoperiş cu două femei dedesubt, înseamnă neînţelegere, neh?

— Fără ndoială.

— Desigur, chinezii sunt foarte proşti în multe privinţe, iar femeile lor nu sunt educate aşa cum sunt femeile de aici. Nu e nici o neînţelegere în casa ta, nu i aşa?

Blackthorne cugeta la asta acum, în cea de a douăsprezecea zi a renaşterii sale. Nu, nu era nici o neînţelegere. Dar nici nu era o casă. Fujiko era doar ca o menajeră de încredere şi noaptea asta, când ei se vor duce să se culce, cuverturile vor fi desfăcute şi ea va sta îngenunchiată lângă ele, răbdătoare, fără nici o expresie. Va fi îmbrăcată în chimonoul său de dormit, care era asemănător cu un chimonou de zi, dar mai moale şi numai cu o eşarfă lejeră în locul obi ului ţeapăn din jurul mijlocului.

— Mulţumesc, doamnă, avea să spună el. Noapte bună. Ea avea să se încline şi să plece tăcută către camera vecină, lângă cea în care dormea Mariko. Apoi el se va băga sub plasa fină de mătase, împotriva ţânţarilor. Nu mai văzuse niciodată până acum asemenea poloage. Apoi avea să stea lungit pe spate, mulţumit, în noapte, ascultând cele câteva insecte zumzăind afară şi şi va lăsa gândurile să rătăcească asupra Corăbiei Negre şi cât de importantă era ea pentru Japonia. Fără portughezi nu exista comerţ cu China şi nici mătase pentru îmbrăcăminte sau pentru poloage. Chiar şi acum, deşi sezonul umed abia începea, le cunoştea valoarea. Dacă noaptea dormea agitat, o slujnică avea să deschidă uşa aproape imediat ca să întrebe dacă doreşte ceva. Odată nu înţelesese. Îi făcuse semn slujnicei să plece şi ieşise în grădină, aşezându se pe trepte, ca să privească luna. După câteva clipe apăruse Fujiko, ciufulită şi somnoroasă şi se aşezase tăcută în spatele lui.

— Pot să ţi aduc ceva, stăpâne?

— Nu, mulţumesc. Te rog du te şi te culcă.

Spusese ceva ce el nu înţelesese. Îi făcuse din nou semn să plece, aşa că ea vorbise răstit slujnicei, care o însoţea ca o umbră. În curând apăruse Mariko.

— Nu te simţi bine, Anjin san?

— Ba da. Nu ştiu de ce te au deranjat. Iisuse Cristoase, mă uit doar la lună. Nu puteam să dorm. Am vrut doar să iau puţin aer.

Fujiko îi vorbise şovăitoare, stânjenită, rănită de iritarea din vocea lui.

— Ea zice că ai trimis o înapoi la culcare. Voia doar să ştii că nu este obiceiul nostru ca o soţie sau o concubină să doarmă în timp ce stăpânul ei stă treaz, asta i tot, Anjin san.

— Atunci va trebui să şi schimbe obiceiurile. Mă trezesc noaptea. Singur. E un obicei de pe mare. Dorm foarte uşor pe uscat.

— Da, Anjin san.

Mariko explicase şi cele două femei plecaseră, dar Blackthorne ştia că Fujiko nu se dusese să se culce şi nu o făcuse până când nu se culcase şi el. Îl aştepta întotdeauna trează, indiferent de ora la care venea acasă. În unele nopţi plecase pe ţărm şi deşi insistase să fie lăsat singur, ştia că era urmărit şi păzit. Nu pentru că le era teamă că ar fi încercat să fugă, doar pentru că era obiceiul lor ca persoanele impor­tante să aibă întotdeauna pe cineva în preajmă. In Anjiro el era foarte important.