James Joyce ulise

BIDDY SCULAMENT: Numaidecât îţi dai seama că e de familie patriciană.

O BĂTRÂNĂ FURIE: Asta-i verdele care înfrânge roşul, cum bine zice. Ca Wolfe Tone.

PROXENETA: Roşu-i la fel de bun ca şi verdele, şi chiar mai bun. Sus soldaţii! Sus Regele Edward! UN GROSOLAN (Râde) Ce mai! Cu toţii ura pentru De Wet. CETĂŢEANUL (Cu un fular uriaş smaragdin şi fustanelă):

Dumnezeu de sus din cer

Să ne trimită un străjer

Cu dinţii ca briciul

Să le taie tot şoriciul

Porcilor ăştia de englezi

Care-i spânzură pe irlandezi.

BĂIATUL REBEL (Cu ştreangul petrecut pe după gât, îşi ţine cu amândouă mâinile intestinele care i se revarsă din burtă):

Nu port ură zău la nimenea, Dar mai presus de rege îmi iubesc ţara mea.

RUMBOLD, BĂRBIER, DEMONIC (însoţit de doi asistenţi cu măşti negre, înaintează ţinând în mină o valiză rotundă pe care o deschide): Doamnelor şi domnilor, să-târul cumpărat de doamna Pearcy ca să-l omoare pe Mogg. Cuţitul cu care Voisin a tăiat în bucăţi nevasta unui compatriot şi i-a ascuns rămăşiţele într-un cearceaf în pivniţă, gâtul nefericitei femei fiind secţionat de la o ureche la alta. Fiola conţinând arsenic recuperat din trupul domnişoarei Barrow care l-a trimis pe Seddon la spânzurătoare.

(Trage de frânghie, asistenţii sar să prindă picioarele victimei şi-l trag în jos grohăind; limba Băiatului rebel protuberează cu violenţă.) ~*

BĂIATUL REBEL:

Hruitat hră hă hog hrntru hrohrna hrmahrmeL

(îşi dă duhul. O erecţie violentă a spânzuratului face să ţâşnească picături mari de spermă prin vestmintele mortului în jur pe pavaj. Doamna Bellingham, doamna Yelverton Berry şi onorabila doamnă Mervyn Talboys aleargă cit batistele să o şteargă.)

RUMBOLD: Eu însumi sunt cât pe-aci (Desface ştreangul.) Frânghia cu care a fost spânzurat groaznicul rebel. Zece şilingi bucăţica, cu permisiunea înălţimii sale regale. (îşi înfundă capul în pântecele despicat al spânzuratului şi şi-l scoate apoi încărcat cu intestine încolăcite, fume-glnde.) Dureroasa mea datorie a fost îndeplinită. Trăiască regele!

EDWARD AL ŞAPTELEA (Dansează încet, solemn, zăn-gănindu-şi găleata şi cântând cu mulţumire blândă):

De ziua încoronării, de ziua încoronării, O, ce-o să mai chefuim, Bând la bere, whisky, vin!

SOLDATUL CARR: Ia ascultă. Ce spuneai despre regele meu?

STEPHEN (îşi ridică mâinile în sus): O, prea e monoton! Nimic. Omul ăsta vrea banii şi viaţa mea, deşi n-are să aibă de unde, pentru cine ştie ce imperiu dracului al lui. Bani n-am. (Se caută absent prin buzunare.) I-am dat cuiva.

SOLDATUL CARR: Cine vrea banii tăi murdari? STEPHEN (încearcă să se depărteze): Vrea cineva să-mi spună unde ar fi mai puţin probabil să dau peste asemenea rele necesare? Ca se voit aussi ă Paris. Nu că n-aş… Dar pe Sfântul Patrick…!

(Capetele femeilor se contopesc unul într-altul. Apare Bătrâna Mamamare Fărădinţi cu o pălărie informă de că-păţână de zahăr aşezată pe o ciupercă, cu floarea mortală a foametei cartofului pe piept.)

— UUse, voi. II

STEPHEN: Ha! Te cunosc, bunicuţo! Hamlet, răzbunare! Bătrâna scroafă care-şi mănâncă puii.

BĂTRÂNA MAMAMARE FÂRADINŢI (Legănându-se încoace şi încolo); Iubita Irlandei, fata regelui Spaniei, alanna. Străini în casa mea, ce urât se poartă. (Se văicăreşte cu jale de fee.) Ochone! Ochone! Turmele mătăsoase! (Jeluinău-se.) Ţi-a ieşit bătrâna Irlandă în cale şi cum ai văzut-o pe ea?

STEPHEN: Şi eu cum stau cu ea? Pălăria peste baligă! Unde-i persoana a treia a Sfintei Treimi? Soggarth Aroon? Reverendul Cioară de Stârv.

CISSY CAFFREY (Ţipă ascuţit): Opriţi-i că sar la bătaie! UN GROSOLAN: Ai noştri-au bătut în retragere. SOLDATUL CARR (Trăgându-se de curea): Eu sucesc gâtul la orice porc păduchios care spune o vorbă împotriva regelui meu dracului.

BLOOM (Speriat): N-a spus nimic. Nici un cuvânt. Simplă neînţelegere. CETĂŢEANUL: Erai go bragh!

(Maiorul Tweedy şi Cetăţeanul îşi arată unul altuia medalii, decoraţii: trofee de război, răni. Amândoi salută cu ostilitate încnncenată.)

SOLDATUL COMPTON: Dă-i drumul, Harry. Pocneşte-l îa moacă. E de-ăia care ţin cu burii. STEPHEN: Ţin eu cu ei? Când?

BLOOM (Către cei doi militari): Noi am luptat pentru voi în Africa de sud, corpul expediţionar irlandez. Nu-i asta un fapt istoric? Puşcaşii regali din Dublin. Cinstiţi de monarhul nostru.

MAEINARUL (Trece clătinându-se pe Ungă el): A, da. A, Dumnezeule, da! Ho, am făcut ghrăzboi de toată hruhu-seţea! Ho! Bobo!

(Halebardieri cu cască şi în armură fac să răsară un zid de lănci ascuţite însângerate. Maiorul Tiveedy, cu mustăţi de Turko Teribilul, căciulă de urs cu guler de pene şi harnaşamente, cu epoleţi, fireturi aurite şi taşcă de piele Ia centuron, cu pieptul strulucinău-i de medalii, stă gata să dea comanda. Schiţează semnul pelerinilor războinici din ordinul templierilor.)

MAIORUL TWEEDY (Mârâie aspru): Rorke's Drift! Gardă, strâng” rândurile şi pe ei! Mahal shalal hashbaz.

SOLDATUL CARR: îl aranjez eu.

SOLDATUL COMPTON (Face semn mulţimii să se dea îndărăt): Aici e joc cinstit. 11 facem felii, ca la măcelărie pe porcu-ăsta.

(Fanfarele reunite intonează Garryowen şi God save the King).

CISSY CAFFREY: Se iau Ia bătaie. Pentru mine! KATE CU PARTEA TARE: Cei bravi şi cei frumoşi. BIDDY-SCULAMENT: Eu cred că cavalerul în negru are să se numere orintre cei mai de soi.

KATE CTJ PARTEA TARE (Înroşindu-se tare): Nu, doamnă, eu sunt cu armura roşie şi cu Sfântul George I STEPHEN:

Pe străzi ţipetele târfei, prelungi îi ţes bătrânei Irlande giulgi.

SOLDATUL CARR (Desfăcându-şi centuronul, urlă): Ii sucesc gâtul oricărui bastard dracului care zice-un cuvânt împotriva regelui meu de mama dracului. BLOOM (O scutură pe Cissy Caffrey de umeri): Spune şi tu ceva! Ce-ai amuţit? Tu eşti veriga dintre naţiuni şi dintre generaţii. Vorbeşte tu, femeie, sacră dătătoare de viaţă.

CISSY CAFFREY (Alarmată, îl apucă de mânecă pe soldatul Carr): Ce, eu nu sunt cu tine? Nu sunt eu fata ta? Cissy e fata ta. (Strigă.) Poliţia! STEPHEN (în eortaz, către Cissy Caffrey):

Albe cazmalele, roşu ţi-e botul, Şi trupul tău iubăreţ mi-e.

VOCI: Poliţia!

VOCI DIN DEPĂRTARE: Arde Dublinul! Arde Dublinul! Foc, foc!

(Flăcări de pucioasă izbucnesc de pretutindeni. Nori groşi se învolburează acoperind totul. Pandemoniu. Trupele se desfăşoară în formaţie de luptă. Copite în galop. Artile-r*eComenzi răguşite. Clopote dăngăne. Adepţii strigă încurajări. Beţivii zbiară. Târfele ţipă ascuţit. Cărnuri de ceaţă sună profund. Strigăte de vitejie. Ţipetele muribunzilor.

Lăncile se izbesc clamoros de cuirase. Hoţii jefuiesc leşurile celor ucişi. Păsări de pradă, sosind în stoluri dinspre mare, ridicându-se din mlaştini, pianină din cuiburile lor din înălţimi, planează ţipând, gâşte de mare, cormorani, vulturi, ulii porumbari, cocoşi de munte căţărători, peregrini, erete, cocoşi de mesteacăni, ulii de mare, pescăruşi, albatroşi, gâşte cu gât alb. Soarele de miez de noapte se întunecă. Pământul se cutremură. Morţii Dublinului din cimitirele Prospect şi Mount Jerome în paltoane de piele albă de oaie şi cu mantii negre de pâr de capră se înalţă din morminte şi li se arată multora. Un hău se cască deodată cu spintecătură tăcută. Tom Rochford, câştigătorul cursei, în tricou şi pantaloni scurţi de atletism, soseşte în fruntea echipei naţionale de handicap cu obstacole şi sare în gol. E urmat de un pluton de alergători şi săritori. Sar cu toţii de pe marginea hăului în atitudini sălbatice îndrăzneţe. Trupurile lor plonjează superb. Muncitoare tinere de fabrică în rochii fantezi aruncă tiribombe de Yorkshire incandescente. Doamnele din înalta societate îşi ridică fustele în cap să se apere. Vrăjitoare hohotitoare în fuste scurte călăresc prin aer pe cozi de mătură. Quakerul Lyster pune plasturi peste vânătăile ca nişte nasturi. Plouă cu colţi de dragon. Eroi înarmaţi până-n dinţi ies sărind din şanţuri fierbinţi. Schimbă în semn de prietenie zapise de cavaleri ai crucii roşii şi se luptă în duel cu săbii de cavalerişti: Wolfe Tone împotriva lui Henry Grattan, Smith O'Brien împotriva lui Daniel O'Connell, Michael Davitt împotriva lui Isaac Butt, Justin M'Carthy împotriva lui Parnell, Arthur Griffith împotriva lui John Red-mond, John O'Leary împotriva lui Lear O'Johnny, lordul Edward Fitzgerald împotriva lordului Gerald Fitzedward, cei din familia O'Donoghue din Glen, împotriva celor din familia Glen din O'Donoghue. Pe o eminenţă în centrul pământului, se ridică altarul în aer liber al Sfintei Bar-bara. Luminări negre se înalţă din cornurile din partea de unde se citesc Evangheliile şi Epistolele ale altarului. De la barbacanele înalte ale turnului, două raze de lumină cad pe piatra mâncată de fum a altarului. Pe piatra altarului doamna Mina Purefoy, zeiţa neraţiunii, zace întinsă goală, înlănţuită, un caliciu fiindu-i aşezat pe pântecele umflat. Părintele Malachi O'Flynn, într-un şorţ lung şi cu odăjdiile îmbrăcate pe dos, cu cele două picioare stingi ale sale cu călcâiele în faţă, celebrează liturghia în aer liber.

Reverendul domnul Hugh C. Haines Love, licenţiat, într-o sutană simplă şi tocă pătrată, capul şi gulerul întoarse spre spate, ţine o umbrelă deschisă deasupra capului ministrantului.)

PĂRINTELE MALACHI O'FLYNN: Iniroibo ad altare diaboli.

REVERENDUL DOMN HAINES LOVE: Către diavolul care mi-a înveselit zilele tinereţii mele.

PĂRINTELE MALACHI O'FLYNN (Scoate din caliciu şi ridică în sus o ostie picurând de sânge): Corpus Meum.

REVERENDUL DOMN^ HAINES LOVE (Ridică mult în sus la spate sutana ministrantului, dezvăluindu-i fesele aoale păroase între care e înfipt un morcov): Trupul meu.

VOCEA TUTUROR DAMNAŢILOR: aerirăm etse UezenmulD iulunmuD a Icăc.

(Din înalturi se aude vocea lui Adonai.) ADONAI: Uuuuuuezenmud!

(Într-o disonanţă stridentă ţărani şi orăşeni din facţiunile Oranj şi Verde cântă Pocniţi-l pe Papă şi Zilnic, zilnic rugămu-ne Măriei.)

SOLDATUL CARR (Articulează cu ferocitate): îl nenorocesc, aşa să-mi ajute dracului Dumnezeu. îi sucesc porcului ăstuia nenorocit dracului gâtul ăla prăpădit al lui! MAMAMARE FĂRÂDINŢI (Împinge un pumnal în mina lui Stephen): Fă-i felul ăstuia, acushla. La 8,35 înainte de masă ai să fii în cer şi Irlanda are să fie liberă. (Se roagă.) O Doamne, primeşte-l.

BLOOM (Aleargă spre Lynch): Nu poţi să-l scoţi de-aici? LYNCH: Ăstuia îi place dialectica, limbajul universal. Kitty! (Către Bloom.) Scoate-l dumneata de aici, de mine nu vrea să asculte. (O trage pe Kitty la o parte.) STEPHEN (Arată cu degetul): Exit Judas. Et laqueo se suspendit.

BLOOM (Aleargă spre Stephen): Hai cu mine acuma până nu se întâmplă altceva mai rău. Uite-ţi bastonul. STEPHEN: Bastonul, nu. Raţiunea. Această sărbătoare a raţiunii pure. CISSY CAFFREY (Trăgând de soldatul Carr): Haide, eşti

^beat. M-a insultat dar eu îl iert. (Strigă în urechea lui.) îl iert că m-a insultat.

BLOOM (Peste umărul lui Stephen): Da, du-te. Vezi că nu ştie ce face.

SOLDATUL CARR (Se smulge din braţele ei): Am să-l insult eu.

(Se repede spre Stephen, cu pumnii întinşi şi-l pocneşte în faţă. Stephen se clatină, se prăbuşeşte, se răstoarnă ameţit la pământ. Zace cât e de lung cu faţa în sus, şi pălăria i se rostogoleşte spre zid. Bloom fuge după ea şi o ridică.)

MAIORUL TWEEDY (Tare): Arma la umăr! încetaţi focul! Salutaţi!

CÂINELE DE VÂNĂTOARE (Lătrând furios): huem huem huem huem huem huem huem huem.

MULŢIMEA: Ridicaţi-l de jos! Nu mai dă-n el când vezi că-i la pământ! Aer! Cine? Soldatul ăsta l-a pocnit. E-un profesor. L-a rănit? Nu-l brutalizaţi! A leşinat!

(Câinele aţinându-se şi mirosind la marginea grupului ăe oameni latră zgomotos.)

O ZGRIPŢUROAICA: Ce treabă avea militaru' ăsta să-l pocnească pe domnu' şi încă când îl vede sub influenţa de băutură? Să se ducă să se bată cu burii! PROXENETA: Ia te uită cine vorbeşte! Ce, soldatul n-are voie să meargă cu fata lui dacă vrea? Ala se codea ca laşu'.

'(Se iau de păr, zgâriindu-se şi scuipându-se care mai de care.)

CÂINELE DE VÂNĂTOARE (Lătrând): Ham ham ham. BLOOM (Le împinge la o parte, strigvnd): Plecaţi de-aici, daţi-vă la o parte!

SOLDATUL COMPTON (Trăgând de camaradul său): Hai s-o-ntindem Harry. Vin sticleţii!

(Doi vardişti cu mantiile pe umeri se arată, înalţi, în mulţime.)

; PRIMUL VARDIST: Ce se-ntâmplă aici? SOLDATUL COMPTON: Noi eram cu doamna şi ăsta ne-a rfaisultat şi l-a atacat pe prietenul meu. (Câinele latră.) A cui e javra asta, dracului? ' C1SSY CAFFREY (Plină ăe speranţă): Sângerează?

UN BAUBAT (Ridiăndu-se după ce se aplecase în. genunchi): Nu. E ameţit. îşi revine numaideeât. BLOOM f Aruncând o privire atentă bărbatului): Lăsaţi-mă pe mine. Pot să…

A. L DOILEA VARDIST: Dumneata cine eşti? îl cunoşti? SOLDATUL CARR (Trăgându-se mai aproape de vardist): A insultat-o pe doamna prietena mea. BLOOM (Iritat): Dumneata l-ai lovit fără să te fi provocat cu nimic. Eu sunt martor, Domnule < agent, ia-i numărul matricol.

AL DOILEA VARDIST: N^am nevoie să mă-nveţi dumneata să-mi fac datoria.

SOLDATUL COMPTON (Trăgând de camaradul său): Hai s-o luăm din loc Harry. Că te bagă Bennett la zdup. SOLDATUL CARR (Clătinându-se pe picioare în timp ce celălalt îl trage de acolo): Mai dă-l încolo pe Bennett. E-un nenorocit cu buca albă. Nu mai pot eu de Bennett. PRIMUL VARDIST (Scoţându-şi carnetul): Cum îl cheamă? BLOOM (Privind peste capul spectatorilor): Văd o trăsură acolo. Dacă mi-ai da niţel o mână de ajutor domnule agent… PRIMUL VARDIST: Numele şi adresa.

(Corny Kelleher, cu doliu la pălărie, o coroană mori tuară în mână, apare printre spectatori.) BLOOM (Repede): A, exact omul de care-aveam nevoie,' (îi şopteşte.) Băiatul lui Simon Dedalus. S-a cam îmbătat. Fă-i pe poliţişti să-i împrăştie pe-ăştia de-aici. AL DOILEA VARDIST: Bună seara, domnule Kelleher.' CORNY KELLEHER (Către vardist, privindu-l mai lung): E-n regulă. îl cunosc. A câştigat şi el ceva la curse. Cupa de aur. Zvârluga. (Râde). Douăzeci contra unu. Mă-nţeâegi? PRIMUL VARDIST (Se întoarce spre mulţimea strânsă acolo): Hei, ce staţi aici să căscaţi gura? Luaţi-o din loc de-aicea.

(Mulţimea se risipeşte, mormăind, pe aleile din jur.) CORNY KELLEHER: Lasă lucrurile-n seama mea, domnule sergent. E-n regulă. (Râde clătinând din cap.) Şi noi am trecut prin astea, ba poate chiar şi mai rău. Ce? Nu-i aşa?

PRIMUL VARDIST (Râde): Mda, parcă-aş zice că di”. CORNY KELLEHEE (îi dă un ghiont celui de al doilea, vardist): Hai să trecem cu buretele. (Cânta încetişor, legă-nând din cap.) Şi tra-la-la la-la la tiralira bum. înţelegi cam cum ar veni chestia, nu?

AL DOILEA VARDIST (Bine dispus): Ei, lasă că ştim noi. CORNY KELLEHER (Făcând cu ochiul): Aşa sunt băieţii tineri. Am eu o trăsură aici.

AL DOILEA VARDIST: E-n regulă domnule Kelleher. Noapte bună.

CORNY KELLEHER,: Am eu grijă.

BLOOM (Dă mina cu cei doi vardişti, pe rină): Vă mulţumesc foarte mult, domnilor, vă mulţumesc. (Murmură confidenţial.) Nu vrem scandal, înţelegeţi. Tatăl lui e un domn cunoscut, foarte respectat. Ale tinereţii valuri, înţelegeţi.

PRIMUL VARDIST: A, înţelegem noi domnule. AL DOILEA VARDIST: E totul în regulă, domnule. PRIMUL VARDIST: Chestia era doar că în caz de molestare corporală trebuia să raportez la secţie. BLOOM (Dă din cap repede): Fireşte. Sigur. E datoria dumneavoastră.

AL DOILEA VARDIST: E de datoria noastră. CORNY KELLEHER: Noapte bună băieţi. VARDIŞTII (Salutând împreună): 'pte bună, domnilor. (Se îndepărtează cu paşi înceţi greoi.)

BLOOM (Respiră adânc): Un adevărat noroc că te-ai nimerit aici. Ai o trăsură…?

CORNY KELLEHER (Râde, arătând cu degetul mare peste umărul drept la trăsura oprită Ungă schelă): Doi negustori care se tratau de zor la Jammet. O luaseră tare, pe cuvântul meu. Unul din ei a pierdut două lire la curse. Şi-au înecat durerea şi le-a venit chef să treacă pe la frumuşelele. Aşa că i-am îmbarcat în trăsura lui Behan şi am luat-o spre locurile noptatece.

BLOOM: Tocmai mă îndreptam spre casă pe strada Gar-diner când s-a întâmplat să…

CORNY KELLEHER (Râde): Poţi să fii sigur că voiau să mă tragă şi pe mine înăuntru la fete. Nu, domnule, zic. Nu-i pentru babalâci ca mine sau ca tine. (Râde iarăşi şl-l ocheşte lung cu ochi fără luciu.) Mulţumesc lui Dumnezeu, noi avem acasă ce ne trebuie, ce, nu-i aşa? Ha! ha! ha! BLOOM (încearcă să râdă): He, he, he! Da. Chestia e că tocmai făcusem o vizită unui prieten vechi al meu acolo, Virag, nu-l cunoşti (săracul el e la pat de o săptămână) şi-am' băut şi noi câte un păhărel şi tocmai o luasem spre casă.

(Calul nechează.)

CALUL: Hohohohohohohohoh! Hahahacasă. CORNY KELLEHER: Noroc că era Behan, prietenul nostru aici, care mi-a spus după ce i-am lăsat pe negustoraşii ăia la doamna Cohen şi i-am spus atunci s-o ia încoace să vedem ce-i. (Râde.) Vizitii de dric treji! asta-i o adevărată specialitate. Să-l ducă până acasă? Unde stă? Pe undeva în Cabram nu?

BLOOM: Nu, în Sandycove, cred, după câte-am înţeles. (Stephen, lungit la pământ, suflă înspre stele. Corny Kelleher, zbanghiu, trage cu ochiul spre cal. Bloom moho-rit, a căzut pe gândul cel mai posomorit.) CORNY KELLEHER (Se scarpină în ceafă): Sandycove! (Se aplecă şi-l strigă pe Stephen.) Hei! (Strigă încă o dată.) Hei! E plin tot de gunoaie. Ai grijă să nu-i fure ceva.

BLOOM: Nu, nu, nu. Banii lui îi ţin eu şi uite aici pălăria şi bastonul lui.

CORNY KELLEHER: E, mda, las' că-şi vine el în fire. Nu şi-a rupt nimic. Bine, eu mă duc. (Râde.) Am un ran-devu mâine dimineaţă. Trebuie să îngrop morţii. O iau spre casă.

CALUL (Nechează): Hahahahacasă.

BLOOM: Noapte bună. Mai stau niţel şi-l duc eu peste câteva…

(Corny Kelleher se întoarce şi urcă în trăsură. Clopoţeii calului scot clinchete.)

CORNY KELLEHER (In picioare în trăsură): Noapte bună.

BLOOM: Noapte bună.

(Vizitiul trage de hăţuri şi-şi ridică biciul încurajator. Trăsura cu cal cu tot se întorc cam nesiguri trăgându-se îndărăt. Corny Kelleher aşezat pe banchetă într-o parte leagănă din cap încolo şi încoace în semn de amuzament /aţă de dilema lui Bloom. Vizitiul se alătură şi el acestei pantcmime vesele dând şi el din cap de pe capră. Bloom clatină şi el din cap răspunzând mut vesel. Corny Kelleher îi mai face semn cu degetul gros şi cu palma că cei doi vardiştu au să-l lase să doarmă în pace, căci la urma urmei ce-ar putea să-i facă. Aprobând încet din cap Bloom îşi exprimă mulţumirile întrucât în fond Stephen exact de asta are nevoie. Trăsura porneşte cu clinchet tiralira – bum în jos pe străduţă tra-la-la. Corny Kelleher mai face un semn la-la liniştitor cu mâna. Bloom cu mâna îl asigură li-ralira pe Corny Kelleher că e lirabum liniştit. Copitele tropăind şi clopoţeii clinchenind se îndepărtează cu liniştitorul tiralira lor ocupant. Bloom, ţinând în mână pălăria plină de gunoaiele de pe jos a lui Stephen şi bastonul acestuia, stă un timp nehotărât. Pe urmă se aplecă spre celălalt şi-l scutură de umăr.)

BLOOM: Hei! Hoi! (Nici un răspuns; se mai apleacă o dată.) Domnule Dedalus! (Nu-i vine nici un răspuns.) Dacă-i spui pe nume. Ca la somnambuli. (Se apleacă iarăşi şi, ezitând, îşi apropie gura de faţa celui nemişcat la pământ.) Stephen! (Nu primeşte nici acum vreun răspuns. Mai strigă iarăşi.) Stephen!

STEPHEN (Geme): Cine? Vampirul cu pantera neagră. (Oftează şi se întinde, apoi murmură năclăit prelungind vocalele.)

Cine… merge… cu Fergus acum.

Şi străbătând… umbra-mpletită-a pădurii…?

(Se întoarce pe partea stingă oftând şi strângând picioarele.) BLOOM: Poezie. Om cult. Păcat. (Se apleacă iarăşi şi descheie nasturii de la vesta lui Stephen.) Să respire mai uşor. (îl scutură pe Stephen de gunoaie de pe haine cu mâini şi degete uşoare.) O liră şi şapte şilingi. Oricumnu-i rănit. (Ascultă.) Ce? STEPHEN (Murmură): umbre. ale pădurii. pieptul alb. nedesluşit.

(îşi întinde braţele, oftează din nou şi se cuibăreşte. Bloom a rămas nemişcat în picioare ţinând în mină pălăria şi bastonul. Un câine latră undeva departe. Bloom tresare şi e gata să scape bastonul. Priveşte la picioarele sale faţa şi silueta lui Stephen.)

BLOOM -(în comuniune cu noaptea din jur): La faţă îmi aduce aminte de săraca maică-sa. în pădurea umbrită. Pieptul alb şi-n adine. Ferguson, cred c-am înţeles. O fată. Cine ştie ce faţă. Cel mai bun care i s-ar putea întâmpla… (Murmură…). jur că am să păstrez totdeauna, întotdeauna am să ascund, nicicând n-am să dezvălui, vreo parte sau părţi, chipul sau arta… (Murmură.) în tulburile nisipuri ale mării… un odgon lung de tot dinspre ţărm… unde fluxul se trage îndărăt… şi se revarsă…

(Tăcut, îngândurat, rămtne de pază, cu degetele la buze în atitudinea maestrului de taină. Pe zidul întunecat apare încet o siluetă, un băieţaş de unsprezece ani răpit de zâne, răpit de ele, înlocuit în leagăn, îmbrăcat în costumaş Eton cu pantofi de lac şi o cască mică de bronz, ţinând în mână o carte. Citeşte de la dreapta la stânga, inaudibil, surâzând, sărutând fila.)

BLOOM (Amuţit, vrăjit, îl cheamă inaudibil); Rudy! RUDY (Priveşte fără să vadă în ochii lui Bloom şi continuă să citească sărutând fila, surâzând. Are un chip delicat liliachiu. Costumaşul încheiat cu nasturi de diamant şi rubin. în mâna liberă ţine un baston subţire de ivoriu cu măciulie liliachie. Un miel mic îşi scoate capul din buzunarul de la piept din hăinuţă:)

Preludiind orice altceva ar mai fi putut să urmeze, domnul Bloom îl scutură pe Stephen de cea mai mare parte din scamele şi gunoaiele de pe vestminte şi-i mmână pălăria şi toiagul, îmbărbătându-l în general ca un adevărat bun samaritean, lucru de care acesta avea foarte multă nevoie4. El (Stephen) nu era exact ceea ce s-ar putea numi ameţit dar oricum puţin nesigur pe gândurile lui, şi la dorinţa sa expresă de a găsi ceva de băut domnul Bloom, ţinând seama de ceasurile care erau şi nefiind nici o cişmea cu apă de la rezervorul din Vartry la dispoziţia lor pentru abluţiuni, şi cu atât mai puţin pentru băut, se gândi la un expedient sugerând fără ocolişuri oportunitatea gheretei vizitiilor, cum i se spunea, la nici o aruncătură de băţ de ei lângă podul Butt, unde ar fi putut găsi ceva de băut sub formă de lapte şi sifon sau apă minerală. Dar cum să ajungă acolo, asta era întrebarea. Pentru moment rămase oarecum perplex, dar întrucât îi revenea în mod limpede datoria să ia anumite măsuri în privinţa aceasta, el începu să cântărească cele mai potrivite căi şi mijloace, timp în care Stephen căsca în repetate rânduri. După cit putea să-şi dea seama el era mai curând palid la faţă, astfel încât se gândi că ar fi fost de dorit să găsească un mijloc de locomoţie oarecare în măsură să facă faţă situaţiei în care se găseau în momentul respectiv, amândoi fiind la pământ, mai ales Stephen, presu-punând desigur că ar fi fost de găsit aşa ceva. în consecinţă, după câteva asemenea preliminarii, cum ar fi fost, în ciuda faptului că uitase să-şi ridice batista murdară de săpun după ce-i fusese de loial ajutor în a-l şterge, să-l mai perie o dată, porniră împreună pe jos spre strada Castorului, sau mai bine-zis, aleea, până la fierărie şi la atmosfera distinct fetidă de grajduri de la colţul străzii Montgomery, unde cârmiră la stingă de acolo intrând pe strada Amiens pe după colţul la stabilimentul lui Dan Ber-gin. Dar, aşa cum anticipase în sinea lui, nu era de văzut nicăieri nici un semn de vreun surugiu liber, decât o trăsură, probabil angajată de nişte oameni de bine intraţi înăuntru la un chef acolo în faţa hotelului Steaua Nordului şi care nu dădu nici o urmă că s-ar fi clintit nici atâtica atunci când domnul Bloom, care n-avea nimic dintr-un şuierător profesionist, se strădui să o cheme emiţând un fel de fluierat, ridicându-şi şi braţele arcuite deasupra capului, de două ori.

Era într-adevăr un impas, dar făcând apel la resursele bunului simţ în această împrejurare, era evident că n-aveau de ales decât să facă faţă situaţiei şi s-o ia la picior ceea ce în consecinţă şi făcură. Astfel, întinzând-o pe lingă bodega lui Mullet şi localul La Semnal, la care ajunseră în curând, purceseră prin forţa împrejurărilor în direcţia gării terminus din strada Amiens, domnul Bloom fiind handicapat de circumstanţa că unul dintre nasturii din spate ai pantalonilor săi se – ca să adaptăm expresia intrată în vorbirea în imagini a poeţilor de altădată – dusese pe calea pe care se duc toţi nasturii muritori, deşi, intrând cu totul în spiritul aventurii, el minimaliza cu eroism acest neajuns. Astfel, cum niciunul din ei nu era presat de timp în mod special, cum ar veni, şi vremea se mai răcorise întrucât se limpezise aerul după recenta trecere a lui Jupiter Pluvius, trecură alene pe lângă locul unde vehiculul gol pomenit adineaori aştepta fără clienţi şi fără vizitiu. Şi se întâmplă că un vagon al Companiei Dublin United Tramways din cele care presară nisip pe şine se întorcea din întâmplare şi cel mai în vârstă dintre călătorii noştri îi povesti atunci tovarăşului său felul cu adevărat miraculos în care scăpase cu viaţa puţin mai înainte. Trecură de intrarea principală a gării de nord, punctul de plecare spre Belfast, unde desigur orice trafic era suspendat la ora aceea târzie, şi depăşind poarta din spate a Morgii (un loc prea puţin atrăgător, ca să nu spunem chiar lugubru, mai ales noaptea), ajunseră în cele din urmă la Taverna Docurilor, şi cu timpul intrară pe strada Depourilor, faimoasă pentru circumscripţia ei de poliţie C. între punctul acesta şi marile, în momentul de faţă neluminate, depouri din Piaţa Beresford, Stephen se gândi să se gândească la Ibsen care dintr-un motiv sau altul se asocia în mintea sa cu Baird cioplitorul din piaţa Talbot, în-tâi luând-o la,dreapta, în timp ce celălalt, care acţiona precum al său jiăus Achales, inhala cu satisfacţie lăuntrică mireazma de la brutăria orăşenească a lui James Burke, situată foarte aproape de locul unde se găseau ei, foarte apetisanta într-adevăr mireazma a pâinei prăjite cea de toate zilele dintre toate bunurile pentru public cea dinţii şi cea mai indispensabilă. Punea, hrana vieţii, câş-tigă-ţi pâinea. O, spune-mi unde se dospeşte fantezia? La Rourke, sună răspunsul, la marea brutărie.