Jean Favier

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.1 Mb.
səhifə42/47
tarix30.12.2018
ölçüsü2.1 Mb.
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47

Indii”, cu condiţia de a se trimite acolo neîntârziat misionari. Bula Inter Cetera

(4 mai 1493) fixează la o sută de leghe la vest şi la sud de Azore şi de Insulele

Capului Verde linia de demarcaţie dintre cele două imperii. Să notăm că, în absenţa unui meridian zero, nu se îndrăzneşte determinarea acestei demarcaţii în grade de arc.

Modul de acţionare al Spaniei este întru totul opus celui al Portugaliei.

Aceasta din urmă practica secretul afacerilor şi itinerarelor, care trebuia să-i protejeze monopolul. Dimpotrivă, Regii Catolici fac publicitate. Sunt plimbaţi peste tot cei şapte „indieni” ajunşi sănătoşi în Eurooa. Relatarea lui Cohimb împărţirea lumii

AMERICA


DE NORD

OCEANUl!


AMERICA

DE SUD


ATLANTIC l l t l

\par i


Tratatul de la Tordesillas

7 iunie 1494

Bula Inter Cetera

4 mai 1493

388 DESCOPERIREA LUMII e tipărită, în timp ce portughezii se arată discreţi cu privire la succesele lor, spaniolii cântă Te Dewm-uriân catedrale. Prea ocupată cu problema Granadei, Spania a pornit ultima la descoperirea de pământuri noi. Vrea să se ştie că a sosit prima de cealaltă parte a oceanului. E vorba de a impune recunoaşterea faptului că această nouă şi unică descoperire e de o cu totul altă natură decât lentele progrese ale portughezilor şi ale genovezilor din Portugalia pe un drum deschis încă din antichitate.

Trebuie, de asemenea, pregătită exploatarea cuceririi. Ca şi Joăo II, Ferdinand şi Isabela sunt convinşi că acum există două drumuri către India.

Or, nimic nu s-a făcut până acum fără capitalurile marelui comerţ european.

Regii îşi amintesc de armarea care a mobilizat toate lichidităţile disponibile ale italienilor din Sevilla. Şi nu-i o simplă întâmplare că, încă de la 30 martie, îi cer lui Columb să se stabilească la Sevilla. Timpul Paloşului a trecut. Afacerea

Indiilor îşi va avea sediul în metropola economiei castiliene. Aşteptând ca

Indiile să aducă valurile de aur ale izvorului bogăţiei, vor trebui finanţate alte expediţii, trimise nave, trimişi soldaţi şi colonişti. Vestind pretutindeni că au câştigat, regii îşi atribuie instrumentele victoriei.

Urmează o negociere între suverani, ceea ce va îngădui Portugaliei să obţină de la rivala ei în Tratatul de la Tordesillas din 7 iunie 1494 – recunoaşterea unei frontiere mai occidentale – o linie meridiană la 370 de leghe de

Insulele Capului Verde – care pare să rezolve mai bine împărţirea în două a

Atlanticului. Nimeni pe atunci nu bănuia că această frontieră va aduce în curând Brazilia în orbita portughezului.

XVIII


America cea de negăsit

Una e să împărţi lumea – alta e să ştii exact ce s-a descoperit şi să asiguri înstăpânirea spaniolă în noile pământuri. Cea de-a doua expediţie, anunţată de Columb încă din timpul primei lui şederi în „India”, e rapid pusă pe picioare.

INDIILE SPANIEI

Sunt găsiţi alţi financiari, care sunt şi de data aceasta tot genovezi instalaţi în Castilia: Francesco Doria, Francesco Rivarol, Francesco Cattaneo şi Gaspare

Spinola – nume dintre cele mai importante din lumea afacerilor genoveze.

Chiar dacă nu s-a mai întors la Genova din 1476, Columb n-a rupt niciodată legătura cu oraşul lui de origine, nici cu mediul genovez de afaceri din Sevilla şi din Câdiz, iar acesta e unul şi acelaşi cu cercul din Genova. Comanditarii lui

Columb sunt încă foarte prezenţi la Genova, unde Cattaneo şi Doria sunt socotiţi printre marii financiari ai oraşului şi unde, în chiar acest an 1493, Gaspare Spinola vinde unui Fieschi rente financiare. Dar aceşti financiari nu se angajează decât moderat, urmând cutuma Genovei conform căreia proprietatea navei şi a încărcăturii se împarte la nesfârşit. Acelaşi Francesco Cattaneo nu finanţează el oare chiar la Genova navigaţia a doi patroni din anturajul său prin simple împrumuturi de bani fără a se aventura în a prelua o parte din navele lor? Genovezii participă la afacerea din insule în limitele impuse de prudenţa tradiţională a unui mediu economic în care – spre deosebire de

Veneţia – nu intervine interesul securităţii statului.

Prima expediţie a fosfemarcată de prudenţă. A doua e impozantă: şaptesprezece nave, mai mult de o mie două sute de oameni. Sunt şi nobili, şi ţărani

— toţi lipsiţi de pământ. Sunt şi călugări şi un medic. Se iau cai şi vite, răsaduri şi seminţe. De data asta e clar vorba de colonizare. Spaniolii sunt decişi să recupereze şi în această privinţă timpul pierdut faţă de portughezi. Aceştia au trimis una după alta pe coasta africană expediţii uşoare, însărcinate să meargă mereu mai departe în descoperirea de pământuri şi în căutarea „trecerii” spre

390 DESCOPERIREA LUMII

Asia. Spaniolii vor desfăşura simultan cele două acţiuni: căutarea unei treceri din ceea ce ei consideră drept o Asie încă necunoscută către Asia cunoscută, cea a lui Marco Polo, şi punerea imediat în valoare a insulelor deja inventariate în anul precedent, în acest scop, regii încep constituirea unei administraţii centrale, distinctă de guvernul local cu care rămâne învestit Columb. Mai degrabă întreprinzător decât om al Bisericii, Juan Rodriguez de Fonseca e pus în fruntea acestui organism.

Fonseca e un om important. Mai întâi paj al regelui, cum e normal pentru fiul unei familii aristocrate, studiază la Salamanca, apoi primeşte demnităţi ecleziastice. E arhidiacon de Avila, director de studii la Granada, arhidiacon de Sevilla. Din 1495, este episcop de Badajoz. Va fi episcop de Cordoba, de Palencia şi, în fine, de Burgos. în realitate, rămâne în slujba regilor, în timp ce Columb naviga spre insule, Fonseca negocia ca Franţa să restituie Aragonului provinciile Roussillon şi Cerdagne. E un om dificil şi brutal, dar un administrator realist şi un financiar priceput. La 20 mai 1493, regii îl însărcinează să organizeze flota şi să accelereze pregătirile. Zece ani mai târziu, el va fi principalul creator al organismului central de gestiune administrativă a Lumii Noi, Casa de contratacion.

Urmărită de Regii Catolici, o diarhie este, deci, instaurată în fruntea

Indiilor. încă de la început, aceasta avea să creeze o rivalitate între un Columb, căruia regii observă puţin cam târziu că i s-a acordat prea mult atunci când totul era incert, şi un Fonseca având întreaga lor încredere şi nu foarte înclinat să-l menajeze pe amiral. Cu alte cuvinte, actul din 20 mai goleşte de substanţă titlul de vicerege. Columb e amiralul, iar sarcina lui e să descopere alte pământuri, să deschidă în sfârşit o veritabilă cale spre Asia, să instaureze în teritorii ordinea spaniolă. Dar guvernarea va fi de acum înainte în mâinile celui ce e numit în mod curent ministrul Indiilor. Acestuia îi revine sarcina să pândească paşii greşiţi ai amiralului.

A DOUA CĂLĂTORIE

La 25 septembrie 1493, Columb părăseşte portul Cădiz. Trece din nou prin Canare, face un popas în 2 octombrie la Las Pălmaş, în Gran Canaria, ajunge în Ferro, iese în larg în 13. Ia apoi un drum mai sudic, care-i îngăduie să profite cel mai bine de vânturile intertropicale. Şi apoi, în Hispaniola, i se dăduse de înţeles că aurul e mai la sud. Navighează cu încredere spre mină. Aşadar, de data asta explorează Micile Antile, de la Dominica – botezată astfel pentru că a sosit acolo într-o duminică, pe 3 noiembrie – până în Hispaniola, unde crede că îi va regăsi pe însoţitorii săi lăsaţi acolo cu un an în urmă. în 4, e în Guadelupa, numită astfel ca omagiu adus Fecioarei din Guadelupa, unde, după cum se ştie, AMERICA CEA DE NEGĂSIT 391 a făcut pelerinajul promis în timpul furtunii din largul Azorelor. Acolo îi înfruntă cu adevărat pe caraibieni, acolo vede pentru prima dată rămăşiţe umane ce fac dovada antropofagiei. Atinge Sânta Cruz în 14, Porto Rico în 19. Iată-l, în sfârşit, în Hispaniola, altfel zis în Haiti.

Deja lucrurile se deteriorează. Indigenii au încetat să se comporte ca bunii sălbatici cărora amiralul le preţuia cordialitatea. Uimirea e mare în 27 noiembrie când flota ancorează în faţa Natividadului. Se trag două lovituri de bombardă.

Nici un răspuns. Când coboară pe uscat, sunt nevoiţi să constate drama: nu mai e nimeni. Micul fort a fost incendiat. Oamenii care-l ocupau în ianuarie s-au împrăştiat. Unii au murit de boală, alţii ca pedeapsă că au vrut să răpească femei din satele vecine. Sunt şi unii care au plecat singuri în căutarea aurului şi care n-au mai fost revăzuţi. Prietenul Guacanagari se comportă discret. Ebolnav, îl trimite pe vărul lui care încearcă să explice lucrurile. I se trimite „regelui” o delegaţie, pe care acesta o primeşte în pat, „făcând pe plângăreţul rănit”, cum va scrie medicul Diego Alvarez Chanca, dar care nu se lasă nici o clipă păcălit.



Îi spune amiralului că rana lui a fost făcută de o ciba, adică vrea să spună de o piatră. Când a fost descoperită, am examinat-o. E sigur că nu-l durea mai mult acest picior decât celălalt, măcar că făcea pe vulpoiul şi se prefăcea că suferă mult.

Guacanagari încearcă în zadar să dea asigurări de bune sentimente, nu-l prea convinge pe Columb de buna lui credinţă: după plecarea caravelelor i-a apărat el oare pe europeni de inamicii lor, aşa cum spune? Tovarăşii lui Columb s-au bătut realmente între ei pentru aur şi pentru femei? Columb îi lasă „regelui” beneficiul îndoielii, dar decide să plece în altă parte. E vorba de a instaura cu fermitate colonizarea, dar acest lucru nu se mai poate realiza într-o regiune în care indigenii au constatat că şi cuceritorii sunt muritori. Mai spre răsărit, viceregele întemeiază un oraş pentru oamenii sosiţi cu cele şaptesprezece nave.

Se va numi Isabela, în cinstea reginei. E ridicată o biserică în care, în 6 ianuarie

1494, se oficiază liturghia Epifaniei (Bobotează).

Se explorează ţara. Dar, îndată ce se depărtează de litoral, Columb are acum de-a face cu caraibienii. Trebuie date lupte, trebuie instalate garnizoane.

În Guadelupa sunt eliberaţi cu forţa câţiva prizonieri destinaţi cazanului.

Antropofagia nu-i un mit, iar spaniolii îşi înfrâng cu greu dezgustul când găsesc carne omenească printre resturile unui ospăţ surprins într-un sat. La rândul lor, fac prizonieri. Ca şi portughezii pe coasta Congoului, cuceritorii îmbarcă sclavi.

Sub pretextul de a proteja populaţiile paşnice de primejdioşii caraibieni, viceregele amestecă în visul său ceea ce în curând îi vor reproşa cei care n-au uitat intenţiile lui de evanghelizare.

AMERICA CEA DE NEGĂSIT

DESCOPERIREA LUMII

394 DESCOPERIREA LUMII

Nu poate fi decât bine să-i trimitem în Castilia, ca să abandoneze acest obicei inuman de a mânca oameni, ca să înveţe limba şi să devină astfel mai receptivi la primirea botezului, în plus, vom dobândi un mare prestigiu printre populaţiile de aici, care ne vor vedea capturându-i pe cei ce le produc atât de mari pagube.

Vor fi în grabă înghesuiţi în fundul calei, fără nici o discriminare, ferocii caraibieni şi temătorii arawak.

Explorarea continuă. Cu Nina şi alte două caravele, Columb revine în

Cuba în ultimele zile ale lui aprilie 1494. în 5 mai, atinge Jamaica unde petrece o săptămână şi unde va reveni în iulie. Trebuie din nou să se lupte. Făcând inventarul regatului său, vice-regele numără peste o sută de insule, întâlneşte în fine şi indigeni purtând îmbrăcăminte.

Nu este exclus ca atunci Columb să fi înaintat către sud, către marele pământ care e continentul sud-american şi să fi găsit încă din acel moment regiunea fluviilor Orinoco şi Cubagua, unde se pescuiesc perle. O atare explorare, oricât de limitată va fi fost ea, ar explica certitudinea pe care o va avea amiralul în cursul celei de-a treia călătorii, când va naviga drept către coasta sud-americană.

Supraestimând încă în longitudine distanţa parcursă din Spania şi înşelat de lungimea Cubei – care depăşeşte ceea ce s-a obişnuit a se considera ca dimensiune când e vorba de insule în Canare sau în Azore – Columb se crede la porţile Chinei. Şi Vespucci se va crede acolo când, în 1499, va ajunge pe ţărmurile Americii de Sud.

Atunci, în 12 iunie 1494, Columb îi cere notarului Fernando Perez de Luna să consemneze certitudinea sa de a fi găsit continentul, adică Asia:

Pentru ca, odată călătoria încheiată, nimeni să n-aibă a contesta din răutate sau din clevetire, sau să diminueze faptele care merită a fi lăudate, seniorul amiral mi-a cerut mie, notarul, în numele Alteţelor

Lor, să mă duc personal cu martori de încredere la bordul fiecăreia dintre cele trei caravele şi să rog pe stăpân şi pe însoţitorii săi, ca şi pe oricine s-ar găsi acolo, să spună dacă au cea mai mică îndoială că acest pământ e uscatul de la începutul Indiilor şi capătul pentru cei care ar vrea să vină din Spania în aceste regiuni pe pământ.

Le-am impus, aşa cum mă rugase seniorul amiral, pedeapsa de zece mii de maravedi pentru oricine ar zice ulterior contrariul a ceea ce zice în prezent, şi de fiecare dată şi în orice timp, şi pedeapsa de a avea limba tăiată, iar pentru muşi şi pentru oamenii de aceeaşi teapă să li se dea o sută de lovituri de bici şi să li se taie limba.

Pe scurt, Columb cere ca toţi să fie convinşi şi s-o spună. Cu pilotul în frunte, toţi jură: nimeni nu va pune la îndoială afirmaţia amiralului.

AMERICA CEA DE NEGĂSIT 395

Francisco Nino, din Moguer, pilot al caravelei Niha, zice prin jurământul pe care-l prestează că n-a auzit niciodată vorbindu-se, nici n-a văzut vreo insulă care să aibă trei sute treizeci şi cinci de leghe pe o singură coastă din apus la răsărit (şi încă n-a terminat s-o parcurgă).

Acum vede că ţărmul coteşte la sud-sud-vest şi la sud-vest şi că nu există nici o îndoială că aici e uscatul.

Afirmă şi susţine, în schimb, că e uscatul căutat şi nu o insulă şi că/ nu mai sunt multe leghe de navigat pe coastă înainte de a găsi o ţară locuită de oameni civilizaţi şi cunoscători ai lumii.

Ce nu s-ar afirma pentru a evita o amendă de zece mii de maravedi!

La capătul coastei se găseşte lumea civilizată a unui Polo şi a unui Ruysbroeck.

Că aşa gândeşte Columb nu-i de mirare. Că cere să se consemneze şi să se jure în faţa notarului ţine de o altă concepţie a lucrurilor. Visul genovezului se transformă în nebunie. Don Cristobal se vede vicerege al Asiei.

VREMEA DECEPŢIILOR

La 30 ianuarie 1494, Columb îi remite lui Antonio de Torres, alcade al

Isabelei şi căpitan al noii Măria Galante, care se va întoarce în Spania pentru o primă legătură, un raport amănunţit asupra situaţiei şi nevoilor insulei. De data asta nu mai vorbeşte despre suavitatea climatului şi despre cântecul privighetorilor. Acum toată lumea e bolnavă şi nu prea sunt destui oameni valizi spre a pleca în căutarea minei de aur. Medicamentele se termină. Vor duce lipsă de grâu, de orez, de zahăr şi de miere, iar butoaiele fabricate la Sevilla pierd acum vinul. Ar fi necesare vite de povară, de asemenea şi animale de sacrificat.

Regii vor adnota memoriul amiralului. Tot ce a făcut e bun făcut. Vor fi pedepsiţi dogarii din Sevilla. Vor fi trimise vite, alimente şi seminţe.

Fireşte, sclavajul ar putea fi dezvoltat. Toţi ar avea de câştigat din asta, în privinţa mâinii de lucru, ca şi în cea a liniştii. Iar canibalii – acum toţi „indienii” sunt consideraţi antropofagi – ar constitui o excelentă marfă pentru întoarcere.

Columb dezvoltă un întreg plan, asupra căruia regii vor amâna orice decizie.

Alteţele Lor vor putea da licenţă unui anumit număr de caravele să aducă în fiecare an turme, provizii şi alte lucruri necesare pentru cultivarea pământului, totul la preţuri rezonabile şi pe socoteala însoţitorilor de convoaie, care ar putea fi plătiţi în sclavi canibali, oameni feroci, dar voinici, bine făcuţi şi iuţi de minte. Smulşi din neomenia lor, vor fi cei mai buni sclavi posibili şi-şi vor pierde reaua deprindere îndată ce îşi vor părăsi ţinutul.

Reapare acum un personaj care va deveni repede stânjenitor. Columb îl trimisese pe fratele lui, Bartolomeo, în Anglia şi în Franţa, iar Bartolomeo

396 DESCOPERIREA LUMII nu aflase de succesul acţiunii decât foarte târziu, în Franţa, întors în Spania, ratează plecarea noii expediţii şi, în cele din urmă, urcă la bordul uneia dintre navele primei flote de legătură şi de aprovizionare. La sfârşitul lui iunie 1494, ajunge în Hispaniola. La 5 august, întemeiază pe coasta de sud o piaţă şi un punct fortificat destinate să înlocuiască, în chip de capitală a insulei, piaţa prost situată din Isabela, improvizată pe coasta de nord după dezastrul de la Natividad.

Această nouă capitală va da numele ei întregii insule: Santo Domingo.



Întors în 29 septembrie 1494 la Isabela, încă reşedinţă provizorie a

Hispaniolei, Cristofor Columbâşi regăseşte fratele, pe care-l face locotenentul său. Avea să fie o alegere proastă. Deocamdată amiralul îşi organizează cucerirea.

Creează oraşe, Concepcion de la Vega, Santiago de Bonao. Frumoasa coastă de sud, bine protejată de uragane şi bogată în locuri de acostare trece, deci, chiar din acest moment înaintea coastei de nord, cu profiluri prea fragmentate şi incomodă din această cauză. Dar adevăratul motiv al noii supremaţii a litoralului sudic e faptul că s-a rămas la ideea că Hispaniola nu-i decât o bază pentru o viitoare expediţie spre uscatul căutat. Nordul insulei se deschide către largul oceanului care nu sugerează decât un singur drum. Sudul reprezintă o largă faţadă către ceea ce va deveni un fel de Mediterană spaniolă.

Situaţia e însă departe de ceea ce se spera cu doi ani în urmă. Degeaba înmulţeşte Columb rapoartele euforice adresate Regilor Catolici, economia n-are nimic înfloritor, în Spania, lumea nu se înşală: prima flotă de legătură pe care o conduce în februarie 1494 Antonio de Torres aduce bunuri pentru

30000 de ducaţi aur, ceea ce ar fi mult pentru un particular, dar pare puţin pentru un imperiu, în insule, lumea e cu atât mai puţin înşeiată: colonizarea e aproape un eşec. Seminţele lipsesc curând, nu e aur pentru plata salariilor promise la plecare. „Indienii” trebuie să plătească un tribut în aur şi e instaurată munca forţată” – spălarea nisipurilor aurifere – pentru a asigura plata acestui tribut.

Nimic din toate acestea nu seamănă cu ceea ce aşteptau spaniolii, în special pe nobili Columb îi acuză formal de înşelătorie: au arătat soldaţi buni şi cai frumoşi cu ocazia prezentării de la Sevilla, dar imediat au înlocuit oamenii cu alţii mai ieftini şi au vândut caii, îmbarcând alţii mai prosti. Amiralul şi nobilii îşi fac reciproc amare reproşuri. Aceşti hidalgos, pe care-i atrăsese perspectiva unei îmbogăţiri rapide, protestează împotriva autorităţii unui parvenit, pe care mulţi îl cunoscuseră pe când era doar un negustor fără marfă şi care le spune acum fără menajamente că vremea în care se trăia din privilegii a trecut.

Un hidalgo care se trezeşte ţăran ori dulgher e, bineînţeles, furios la culme: visa domenii sau principate, după modelul acelor cruciaţi plecaţi cu patru secole mai devreme să elibereze Locurile Sfinte şi stabiliţi în Orient, care ca prinţ al

Antiohiei, care drept conte de Edessa, care ca rege al Ierusalimului, sau duoă modelul acelor cruciaţi din 1204 care-şi împărţiseră Imperiul bizantin.

AMERICA CEA DE NEGĂSIT 397

Cât despre spaniolii veniţi să muncească, aceştia crezuseră că cel puţin vor culege aur cu grămada. Realitatea e mai puţin strălucită şi resentimentele se acumulează. Tensiunile erau previzibile între atâţia oameni recrutaţi pentru vigoarea şi nu pentru sociabilitatea lor. Castilienii şi aragonezii nu se împacă mai bine între ei doar pentru că regii lor au devenit soţ şi soţie, în virtutea îndelungatei lor rivalităţi maritime şi coloniale cu genovezii, catalanii reactivează, împotriva micului grup familial care-i comandă – Columb, fratele său, fiul său



— duşmăniile mocnite timp de mai multe secole în Sardinia ca şi în Tunisia.

Naufragiul mai multor caravele rău ancorate nu e menit să amelioreze lucrurile. Moralul a scăzut drastic. Mulţi vorbesc de întoarcere. Cei care se întorc nu fac în nici un fel reclamă acţiunii amiralului.



În ce-i priveşte pe „indieni”, aceştia şi-au revenit din entuziasmul lor iniţial.

Constrânşi la muncă forţată sau urmăriţi de soldaţii spanioli, ţăranii trebuie să părăsească mica agricultură care, într-o ţară cu o natură fertilă, le asigura subzistenţa fără a le cere mari eforturi. Multe triburi ajung să cunoască foametea.

Pe scurt, exploatarea economică a insulei distruge echilibrul care asigura bunăvoinţa de care se minunaseră europenii în 1492. Chiar arawak-ii, paşnici din fire, încep să protesteze. Faptul că europenii, plecaţi fără femei, găsesc normal să-şi caute partenere prin sate, nu are darul de a îmbunătăţi relaţiile, în timpul primei călătorii, şefii „indieni” erau gata să-i ofere amiralului câteva tinere fecioare, de care Columb, de altfel, nu se atingea. Dar, una e să oferi o fată amiralului şi alta să vezi vreo mie de spanioli luând cu ei femei şi fete fără a le păsa de familiile distruse în felul acesta.

Vremea surâsurilor a trecut. Spaniolii trebuie să se bată fără încetare cu „indienii”, Columb înmulţeşte punctele întărite, expediţiile punitive se ţin lanţ, iar cu prizonierii nu-i nimic de făcut decât să fie trimişi în Spania cu navetele.

Când Antonio de Torres conduce, la începutul lui 1495, cinci sute de prizonieri, regina Isabela îşi manifestă nemulţumirea. Deprinşi să umble goi în climatul

Antilelor, „indienii” suportă greu transportul. Mulţi mor pe drum când marile vânturi ale Atlanticului Mijlociu produc scăderea temperaturii. La sosire, lucrul acesta se află.

Trimiterea, în vara lui 1496, a unui anchetator regal, Juan Aguado, nu îndreaptă situaţia. Columb înţelege că au fost plângeri împotriva lui şi simte că regii nu mai au în el aceeaşi încredere deplină. La drept vorbind, regii erau gata să-i îngăduie orice atâta vreme cât lăsa impresia că e un visător. Acum, când realitatea se dovedeşte dură, în Spania se pune întrebarea dacă amiralul e cu adevărat omul cerut de situaţie. Nimeni nu pune la îndoială calităţile lui de navigator, îndoiala se referă la virtuţile lui de guvernator. Iar însoţitorii lui

Columb, care-l văd venind pe Aguado şi înţeleg repede despre ce e vorba, încep să tragă unul hăis şi altul cea. Pe scurt, anchetatorul regal constată limpede un lucru: toată lumea se plânge. Să adăugăm însă că Aguado se întoarce în Europa fără a trage concluzii.

398 DESCOPERIREA LUMII

Asprimea amiralului faţă de „indieni” îi uimeşte până şi pe cei din anturajul său. Unul dintre călugării aduşi pentru a-i evangheliza pe necredincioşi, hieronimitul Ramon Pane, face cu jumătate de gură o confidenţă: „indienii” credeau că într-o zi vor veni oameni îmbrăcaţi care îi vor lua în stăpânire şi-i vor ucide.

La început au crezut că acest oracol se referea la canibali. Acum cred că e vorba de amiral şi de tovarăşii săi.

Columb trece printr-o criză de misticism. De când cu pierderea navei

Sânta Măria, se îmbracă în rasă de franciscan, poartă barbă, petrece ore întregi în meditaţie. Toate acestea pledează în favoarea sincerităţii lui. însoţitorii săi n-au însă sentimentul că acest soi de călugăr – Columb e terţiar al Sfântului

Francisc şi acum o spune sus şi tare – ar fi conducătorul cel mai potrivit pentru o acţiune cum e colonizarea. Suntem departe de prima expediţie când problemele erau cele ale navigatorului şi ale cosmografului.

Din fericire, se găseşte în fine aurul. Mina e chiar cea din Cibao despre care au vorbit atâta indigenii. Speranţa renaşte. Din această descoperire, Columb trage o concluzie: Santo Domingo e Cipangu. A câştigat pariul. „Noile pământuri” se confundă cu Indiile. Misiunea fiind îndeplinită, se întoarce în Spania. Lăsând fratelui său Bartolomeo guvernarea Indiilor, iar călugărului hieronimit Ramon



Dostları ilə paylaş:
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə