Jean Favier

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.1 Mb.
səhifə46/47
tarix30.12.2018
ölçüsü2.1 Mb.
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47

Iarna trece. Santiago s-a sfărâmat de stânci, explorând coasta. Magellan nu mai are decât patru nave. Nu se descurajează: a prevăzut să se înainteze, dacă e nevoie, până la paralela 75. La sfârşitul lui august, dă semnalul de plecare.

Vor mai fi necesare încă două luni până să atingă, la 21 octombrie 1520, pe paralela 52, o trecere între pământuri înzăpezite care ar putea deschide drumul spre celălalt ocean. Trimise în recunoaştere, Sân Antonio şi Concepcion găsesc în două zile, în fundul golfului, o mică strâmtoare prin care se scurge o apă sărată ce nu poate veni dintr-un fluviu. I se va da numele de Magellan acestei strâmtori, care, atingând aproape în centrul său paralela 54, formează un braţ de mare atât de îngust încât, de n-ar fi această apă sărată, ar trece drept o interminabilă gură de vărsare a unui fluviu de coastă. Cele două corăbii se întorc tocmai când o furtună redusese speranţele de a le mai revedea. Se trag salve, stindardele flutură. Pariul a fost câştigat.

În acest moment nu mai sunt decât trei nave. Mulţi privesc cu groază această trecere către o altă mare, care înseamnă că se vor înfunda mai departe în necunoscut şi că nimeni nu e în stare să spună cum se vor întoarce.

428 DESCOPERIREA LUMII

Resentimentele lui Estevăo Gomez îşi dau frâu liber. Acest experimentat pilot şi-a încercat în trecut norocul pe lângă Carol Quintul. Ceea ce propusese el şi i se refuzase e aproape ceea ce i-a fost acordat lui Magellan. Neîncredinţându-i comanda unei nave, Magellan n-a făcut decât să aţâţe ura rivalului său. Gomez nu e decât un simplu pilot pe Sân Antonio. Profitând de faptul că nava lui se îndepărtează de escadră pentru o nouă explorare, pune la cale o rebeliune.

Preia comanda. Sân Antonio se retrage şi se întoarce în Spania. Rebelii vor fi arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare.

Magellan nu s-a înşelat. Trecerea a fost găsită. Lăsând la babord insula care se întinde spre sud şi care va fi Ţara de Foc, înaintând cu prudenţă în urma bărcilor din care piloţii sondează în permanenţă fundul stâncos, Magellan e cu adevărat pe cale de a face înconjurul continentului. Cât priveşte celălalt ocean, acesta va apărea atât de liniştit după turbulenţele Atlanticului de Sud, încât va fi denumit Pacific. Magellan ajunge aici în 28 noiembrie.

Continuatorii lui Magellan vor mai explora trecerea spre vest. Vârful insular extrem al Americii va fi atins încă din 1521, dar nimeni nu se va hazarda atunci să ocolească ceea ce mai târziu se va numi Capul Horn. Capul Agulas de la extremitatea Africii se găseşte pe paralela 35, Capul Horn e pe 56.

Vânturile, deci navigaţia, se resimt de pe urma acestei diferenţe: America de

Sud nu e Africa.

Pentru Magellan, ajuns în sfârşit în Pacific, întoarcerea spre ecuator părea să fie relativ uşoară. Spre a coborî din nou în latitudine de-a lungul coastei a ceea ce va fi Chile, pe tangenta anticiclonului austral, şi a lua apoi, la latitudinile intertropicale, direcţia spre vest folosindu-se de alizee, nu e previzibilă nici o dificultate de navigaţie. Insă ceea ce dă un caracter dramatic acestei acţiuni e lipsa de puncte de legătură. Hrana începe să lipsească. Cea rămasă e alterată.

Antonio Pigafetta, acest italian din Vicenza, cavaler de Rodos, venit în Spania cu suita nunţiului Francesco Chiricati şi pe care gustul aventurii l-a îndemnat



— să se îmbarce la bordul navei Trinidad, va relata în jurnalul său despre această foamete (raită în mijlocul unui ocean fără insule.

Ramaserăm trei luni şi douăzeci de zile fără a lua alimente şi alte prospături. Nu mâncăm decât pesmeţi vechi transformaţi în praf, plini de viermi şi mirosind urât a urină de la şobolanii care mâncaseră miezul bun. Beam o apă îngălbenită, infectă. Măncam pieile de bou cu care era acoperită marea vergă pentru ca să nu taie cordajele. Dar pielea era tăbăcită de soare, de ploaie şi de vânt. O lăsam deci patru sau cinci zile să se macereze în mare, apoi o puneam puţin pe jăratic.

O mâncăm, tot aşa cum mâncăm mult rumeguş de lemn, precum şi şobolani care costau o jumătate de scud bucata. Dar nici aceştia nu se găseau îndeajuns.

ÎNCONJURUL LUMII 429

Chiar mateloţii care fac bani prinzând şobolani spre a-i vinde cu o jumătate de scud bucata nu scapă de scorbut. Gingiile se inflamează, dinţii se cariază.

Mor mulţi pe navele lui Magellan. Toţi descoperitorii de pe coasta africană, iar după ei Columb, ştiau că cea mai gravă problemă pusă de navigaţia îndepărtată era ca echipajul să suporte lunga durată a unei călătorii fără reînnoirea apei dulci şi a alimentelor proaspete. După şase luni pe mare, însoţitorii lui

Magellan pierduseră orice urmă de entuziasm.

Marea aceasta era potrivit numită Pacific, pentru că în tot acel timp n-avurăm defel noroc şi nu văzurăm nici un pământ, afară de două insuliţe nelocuite, unde nu găsirăm decât păsări şi copaci. Le-am denumit Insulele Nefericite.

Şi măcar de s-ar fi putut ancora şi merge la vânătoare. Dar fundurile de mare erau insondabile. Ancorele spânzurau în apă. Ar fi fost foarte riscant să debarci. Se merge mai departe.

Toate necazurile vin deodată. La o asemenea distanţă de Polul Nord, busola e mai puţin precisă. Trebuie să se navigheze după stele, într-o emisferă al cărei cer nu prea e cunoscut. Piloţii sunt fericiţi când regăsesc, în mijlocul oceanului, acea Cruce a Sudului familiară descoperitorilor de pe coasta africană.

Se poate astfel nota fără a greşi mult latitudinea insulelor întâlnite şi unde, câteodată, se mai poate face o provizie de apă dulce şi de fructe. Visând, la rândul lor, precum odinioară însoţitorii lui Columb, cei ai lui Magellan botează

Cipangu – altfel spus Japonia – o mică insulă de pe paralela 20.

Deodată, norocul pare să le surâdă. Virând spre vest, puţin după ce au trecut ecuatorul, descoperitorii „trecerii” ajung la 6 martie 1521 în faţa unui arhipelag, viitoarele Insule Mariane. Acostează în Guam, numit de Magellan insula Hoţilor, pentru că indigenii urcaţi la bord au profitat de ocazie spre a fura tot felul de lucruri – până şi barca de pe Trinidad. Cum nu se pot lipsi de barcă, Magellan coboară pe uscat împreună cu câţiva oameni, incendiază satul, ucid câţiva hoţi şi recuperează barca. Relaţiile cu viitorul imperiu spaniol încep rău.

La 16 martie ajung în Filipine. Aici primirea este atât de călduroasă, încât europenii se vor lăsa amăgiţi şi se vor implica prea repede în afacerile noilor lor prieteni, în schimbul obişnuiţilor piepteni şi zurgălăi, Magellan şi oamenii săi primesc peşte şi vin de palmier, smochine „lungi de un picior” şi altele mai mici, dar mai bune. Şi, mai ales, descoperă cocosul!

Mereu curios, Pigafetta notează tot ce se obţine din palmier. Printr-o incizie în vârful pomului, se recoltează vinul de palmier. Din fibrele care îmbracă fructul se fac cordaje. Prăjită, coaja nucii de cocos se mănâncă. Cât priveşte miezul alb, acesta e folosit ca garnitură la carne şi la peşte. Apa care iese din nucă „se întăreşte şi devine ca un măr”.

130 DESCOPERIREA LUMII

Iar când vor să facă ulei, iau fructul numit cocos, lasă să putrezească miezul în apă, apoi îl fierb şi devine ulei în formă de unt.

Ulterior, indigenii vor aduce portocale şi un cocoş, dând de înţeles că iu găini de vânzare. Marinarii vor cumpăra fructe şi păsări. Carnea putredă, lobolanii şi pielea înmuiată au rămas în urmă.

Un eveniment, petrecut la sfârşitul lui martie, vine să confirme ceea ce vlagellan bănuia deja. într-o insulă aproape de Mindanăo, sclavul malaiez

— îenrique îşi dă seama că înţelege foarte bine limbajul unui „rege” venit să vadă iespre ce e vorba. Ceea ce va facilita relaţiile cu regele. Dar mai ales, aceasta i va dovedi lui Henrique faptul că nu e departe de pământul lui natal. Plecat

; pre vest după ce a fost cumpărat în piaţă la Malacca, Henrique se întoarce acum menind dinspre est. Primul om care a făcut fără să vrea înconjurul lumii e un iclav. Pentru Magellan, aceasta înseamnă că e pe cale de a-şi ţine promisiunea acută lui Carol Quintul. A găsit drumul Indiei prin vest. Pigafetta trage de aici nai ales concluzia că „regii ştiu mai multe limbi decât oamenii de rând”.

SUCCES

„Regele” Raia Calambu nu e dezinteresat. Amabilităţile pe care le împarte



: u dărnicie de-a lungul mai multor zile sunt preţul unei alianţe care i-ar fi de nare ajutor. Magellan i-o ia înainte şi-l întreabă dacă nu are cumva duşmani

; are trebuie înfrânţi, într-adevăr, căpitanul general doreşte să-i impresioneze pe oţi aceşti regi, arătându-şi forţa. Sunt scoase la vedere, în acelaşi timp, spadele ii o cruce. Calambu a înţeles: obţine promisiunea unui ajutor militar contra ebelilor – „două insule ai căror locuitori sunt duşmanii săi” -în schimbul unei 'agi promisiuni de convertire la creştinism, întărită de aceea a unui monopol

: omercial.

Începând din acest moment, totul se tulbură. Indigenii sunt botezaţi cu lutele şi se declară fideli supuşi ai regelui Spaniei. Sau cel puţin asta vor să nţeleagă Magellan şi cei apropiaţi lui. Dar aceste alianţe, aceste convertiri, iceastă supunere faţă de Spania – totul îl împinge pe Magellan să se implice n acţiuni privind triburile şi insulele, acţiuni pe care nu le înţelege prea bine

; i care-l duc prea departe. Orice rebeliune împotriva unui „rege” sau a unui, senior” devine rebeliune împotriva regelui Spaniei, în 26 aprilie 1521, stăpânul nicuţei insule Zzula din Mactan, trimite căpitanului general, prin fiul său, un

Iar simbolic: două capre. Tânărul îi explică faptul că tatăl său este credincios, Iar că n-a putut face mai devreme demersul de fidelitate pentru că propriul ui stăpân, Cilapulapu, nu vrea să dea ascultare regelui Spaniei.

CĂILE AURULUI 431

Noaptea, Magellan şi oamenii săi pornesc la război. Luptele se desfăşoară pe ţărm, în dimineaţa de 27 aprilie. Dintr-o parte ca şi din cealaltă zboară săgeţile. Artileria corăbiilor e prea departe pentru a servi la ceva. Magellan ajunge în sat, îi dă foc şi provoacă astfel furia rebelilor. O ploaie de săgeţi otrăvite îi respinge pe spanioli până la mare. Acolo, pe plajă, Magellan e lovit de o săgeată în plină figură, însoţitorii săi nu-i vor putea nici măcar recupera trupul.

Principalul locotenent al căpitanului general, Joăo Carvalho, preia comanda.

Duarte Barbosa devine căpitanul navei-amiral. Şi unul şi celălalt îşi vor arăta curând incapacitatea şi indecizia, ce vor duce la pierderea a şase luni într-o zadarnică navigaţie din insulă în insulă. E momentul pe care-l alege sclavul

Henrique pentru a trăda: se consideră eliberat prin moartea stăpânului său.

Când Barbosa, purtând mereu de grijă intereselor familiei, îi reaminteşte fără menajamente că e în continuare proprietatea donei Beatriz, văduva lui Magellan, şi că trebuie să-şi continue serviciul în loc să zacă sub o pătură sub pretextul unei răni uşoare, Henrique, fiind în înţelegere cu indigenii, îi previne pe aceştia în legătură cu apropiata plecare a navelor şi le propune să pună pe furiş mâna pe ele. Apoi, dovedind o mare ipocrizie, devine „mai înţelegător şi mai devotat ca înainte” spre a-şi lua locul pe nava Victoria.

Al treilea locotenent, Joăo Serrăo, e răpit de indigeni; situaţia cere abandonarea lui, pentru a nu pune tot echipajul în pericol. De urgenţă, Carvalho ordonă ridicarea ancorei.

E acum în fruntea unei escadre şubrezite şi a unei trupe decimate de boală şi de săgeţile otrăvite. A mai rămas un om din trei. Moralul e cât se poate de scăzut, ordinele sunt contestate. Conception e într-o stare atât de jalnică, încât se ia hotărârea de a o incendia, după ce se salvează ce mai putea fi util.

Mai trebuie descoperit încă acel arhipelag al Molucelor, unde toţi ştiu că se găsesc cele mai bune mirodenii din lume. Apoi, trebuie luat în mare grabă drumul întoarcerii cu calele pline. Mai sunt patruzeci şi şapte de supravieţuitori.

Nu mai poate fi pierdută nici o săptămână. Victoria şi Trinidad coboară din nou spre ecuator şi îl trec iar. La 6 noiembrie 1521, spaniolii ajung în Insulele

Moluce. Populaţia din Tidore le face o primire călduroasă. Suveranitatea Spaniei e acceptată fără dificultăţi. Cealaltă insulă, Ternate, aparţine deja portughezilor sosiţi acolo pe la Capul Bunei Speranţe: ocolul lumii s-a încheiat.

' Sosirea spaniolilor – dintre care mulţi sunt născuţi portughezi – reconstituie astfel, de cealaltă parte a lumii, toate condiţiile rivalităţilor şi înfruntărilor europene. Pentru moment, rivalii se cercetează reciproc.

Guvernatorul, Francisco Serrăo, vechiul prieten al lui Magellan, murise la începutul anului. Mai sunt acolo câţiva portughezi care îşi aşteaptă schimbul.

Le cer spaniolilor veşti din Europa. Dar viceregele portughez al Indiilor, Diogo

Lopes de Sequeira, a primit deja din Europa ordinul de a trimite o escadră

432 DESCOPERIREA LUMII împotriva pretendenţilor spanioli la dominaţia asupra Orientului. Doar războiul împotriva turcilor îl va împiedica s-o facă.

Înţelept e acum să se pregătească de întoarcere. Sunt alimentate navele, li se pun vele noi, sunt umplute calele cu ghimbir şi cuişoare. Noi daruri vin să întărească fidelitatea acestor regi ce vor trebui lăsaţi să apere singuri noua suzeranitate spaniolă.

Destinul se înverşunează împotriva flotei lui Carol Quintul. în 18 decembrie, Trinidad eşuează pe un fund stâncos. Spărtura care deschide calea apei e considerabilă. Se pompează în zadar timp de două zile. Sunt nevoiţi să decidă părăsirea navei. Echipajul e transferat pe Victoria care, în consecinţă, trebuie uşurată de o parte dintre preţioasele mirodenii: sunt debarcate 60 de chintale de cuişoare. Vor fi depozitate într-o casă din Tidore în care vor rămâne şi câţiva spanioli, la ordinul lui Joăo Carvalho, care a avut mereu grijă de interesele sale personale, dar şi-a arătat cu prisosinţă incompetenţa. Dacă stai să-i asculţi, cei ce rămân spun că se sacrifică pentru a uşura nava, singura de acum încolo. Fără îndoială însă că Pigafetta nu greşeşte atunci când consideră că aceştia se tem mai ales de o nouă cursă pe mare.

Câţiva de pe nava noastră au vrut să rămână acolo, de teamă că vasul n-ar rezista la drumul până în Spania. Dar s-au temut mai degrabă să nu moară de foame.

Grupul ce rămâne va veghea cel puţin carcasa corăbiei Trinidad. în tot cazul, Joăo Carvalho, pe care nimeni nu-l va regreta în decursul lungii călătorii, a păstrat artileria: brusca schimbare de comportament a indigenilor e acum cunoscută. Această artilerie îşi ia un rămas-bun emoţionant.

La ora fixată, navele îşi luară rămas-bun una de la cealaltă, cu o salvă de artilerie. Şi s-ar fi zis că deplâng şi una, şi cealaltă, ultima lor despărţire.

Oamenii noştri care rămâneau acolo ne însoţiră puţin cu bărcile, apoi, cu multe lacrimi şi îmbrăţişări, s-au despărţit de noi.

Comanda Victoriei trece acum în mâinile unui individ fără scrupule – nu de mult participase la rebeliunea de la Sân Iulian contra lui Magellan – dar a cărui energie face cel puţin minuni: bascul Sebastian del Cano, sau El Cano.

Iată încă o dată un câine pe căile descoperirilor. E neîndoielnic vorba mai curând de o poreclă decât de un nume de familie. Acest del Cano este totuşi cel care organizează salvarea a ceea ce mai rămâne din expediţie: o navă, patruzeci şi şapte de europeni, treisprezece indieni şi 750 de chintale de cuişoare.

CĂILE AURULUI 433

La 13 februarie 1522, Victoria părăseşte Insulele Moluce. Luând-o prin sud, dincolo de rutele pe care ar putea întâlni portughezi, del Cano ordonă echipajului să păstreze direcţia spre Atlantic. Epuizaţi fizic şi moral, oamenii săi ar prefera supravieţuirea sigură într-o puşcărie portugheză. Mulţi sunt bolnavi. Mereu trebuie aruncate peste bord cadavre. Nava ia apă. Frigul face ravagii. Carnea e stricată, în mijlocul imensităţii sărate e un paradox să vezi putrezind carnea din lipsă de sare; dar numai sarea uscată conservă, nu şi apa de mare.

Antonio Pigafetta nu pare prea suferind. Se va făli că n-a fost niciodată bolnav. Pentru moment, pune la punct uimitoare glosare ale limbilor auzite: cea a brazilienilor, a patagonezilor, a locuitorilor din Insulele Moluce. Mai competent în privinţa dialectului vorbit în Moluce – de unde de abia a plecat şi pentru care are şi ajutorul sclavului Henrique – notează vocabularul religios, pe cel familial, pe cel al calendarului, al vieţii curente, al bucătăriei. Pigafetta consemnează numele părţilor trupului, pe cele ale vegetalelor şi animalelor.

Întocmeşte chiar un tabel al numerelor, de la unu la „de zece ori o sută de mii”.

Astfel îşi omoară timpul cronicarul de bord.

Cât priveşte perspectivele navigaţiei, acestea sunt înspăimântătoare. Toţi cei care au oarecare experienţă în privinţa vânturilor ştiu că, folosind o a doua volta, portughezii au ocolit vechiul Cap al Furtunilor cu vântul din pupa, dar au înţeles că în sens invers furtunile rămân prezente, dar vântul bate din faţă.

Cu toate acestea, în 18 mai 1522, trec de Capul Bunei Speranţe. Cei care, aşa cum va scrie Pigafetta, „iubesc mai mult onoarea decât viaţa”, au câştigat.



În Insulele Capului Verde, unde spaniolii ar dori să se aprovizioneze, portughezii nu prea cred în povestea ce li se relatează – cea a călătoriei în Antile împiedicată de furtună. Mai prudent decât Columb în Azore, del Cano ştie că e pe drumul monopolului portughez şi se păzeşte de surprize. Când vede sosind o barcă plină de soldaţi, comandă ridicarea pânzelor. Căpitanul portughez ar fi avut desigur oarecare dificultăţi să înţeleagă că nava a încărcat cuişoarele în Antile.

ÎNCONJURUL LUMII

Sâmbătă 6 septembrie 1522, Victoria acostează la Sân Lucar. Din cei 265 de oameni plecaţi cu Magellan, din cei şaizeci care au părăsit Molucele, au mai rămas optsprezece… Coca este găurită mai peste tot. Cala e inundată. A trebuit aruncat lest, adică o bună parte din preţioasele mirodenii. Dar, pentru prima oară, o navă a făcut înconjurul lumii.

Începe îndată exploatarea, în 1526, fraţii Cabot, trecuţi în slujba lui Carol

Quintul, cercetează estuarul Rio de la Plata şi pun bazele stăpânirii spaniole în Paraguay, începe colonizarea spaniolă în America de Sud.

DESCOPERIREA LUMII

Juan Sebastian del Cano a făcut, în Insulele Capului Verde, o descopea care nici un cosmograf, de la Eratostene la Columb, nu se gândise iată. Del Cano credea că e miercuri.

Li s-a răspuns că pentru portughezi era joi, ceea ce i-a lăsat cu gura căscată pentru că pentru noi era miercuri. Iar noi nu ştiam în ce chip ne-am înşelat, căci în fiecare zi, eu, care am fost tot timpul sănătos, scriam fără nici o întrerupere zilnic. Dar, aşa cum ni s-a explicat apoi, nu era nici o greşeală, căci noi am călătorit tot timpul spre apus şi ne-am întors în locul de plecare aşa cum face soarele.

În sens invers, fenomenul îi va folosi lui Phileas Fogg. în 1522, nimeni înţelege nimic din toate acestea. Dar un lucru e sigur, graţie tenacităţii lui m Sebastian del Cano, care tocmai şi-a dobândit scrisorile de înnobilare: irele nu va mai apune în imperiul lui Carol Quintul.

CRONOLOGIE

În prezenta cronologie sunt în mod intenţionat reunite evenimentele cele mai diverse din toate zonele lumii. Aceleaşi date se găsesc în lucrare la capitolele în care sunt în chip logic expuse faptele. Tabelul care urmează îşi propune doar să înlesnească cititorului înţelegerea simultaneităţilor.

1798 î. Hr. Amoriţii ocupă oraşul Mari, în Mesopotamia.

—l750 î. Hr. Hammurabi, rege al Babilonului.

1720 î. Hr. Străinii în Egipt (dinastia a XV-a).



c. 1200 î. Hr. Invazia Popoarelor Mării.

Indo-europenii în Orientul Apropiat.

Apariţia arameenilor în Mesopotamia.

Secolul al IX-lea î. Hr. Celţii în Galia.

814 î. Hr. Fenicienii întemeiază Cartagina.

c. 775 î. Hr. începutul colonizării greceşti.

Secolul al VH-lea î. Hr. lonienii îşi imaginează lumea ca un disc.

—600 î. Hr. Cirus I, rege în Anzan.

650 î. Hr. Cirus I ocupă Mesopotamia.

Secolul al Vl-lea î. Hr. Anaximandru din Milet constată curbura meridianului.

Celţii se aşază în Peninsula Iberică.

—528 î. Hr. Cirus II cel Mare, rege al perşilor.

Secolul al V-lea î. Hr. Hecateu din Milet.

Pitagoricienii îşi imaginează Pământul ca o sferă.

c. 484-420 î. Hr. Herodot.

480 î. Hr. Salamina. Victoria grecilor asupra perşilor.

—429 î. Hr. Pericle, conducător al Atenei.

Secolul al IV-lea î. Hr. Călătoriile lui Pytheas.

390 î. Hr. Jefuirea Romei de către gali.

—336 î. Hr. Filip II, rege al Macedoniei.

—323 î. Hr. Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei.

c. 330 î. Hr. Eudoxos din Knidos elaborează teoria celor două sfere.

Secolul al III-lea (sfârşitul) î. Hr. Eratostene măsoară umbrele produse de soare.

79 î. Hr. Jefuirea oraşului Delfi de către gali.

—241 î. Hr. Primul Război punic.

22 î. Hr. Expansiunea romană în Italia. Supunerea Italiei cisalpine.

—202 î. Hr. Al doilea Război punic. Roma e ameninţată.

92 î. Hr. Zama. Victoria romanilor asupra cartaginezilor.

ecolul al H-lea î. Hr. Hiparh din Niceea.

Crates din Mallos imaginează pluralitatea continentelor.

97 î. Hr. Chinacefalos. Flamininus ocupă Macedonia.

—l46 î. Hr. Al treilea Război punic. Cartagina e rasă de pe faţa pământului.

, 135 î. Hr. Ctesibios inventează clepsidra cu apă.

33 î. Hr. Roma cucereşte Anatolia.

—l22 î. Hr. Roma ocupă Galia Meridională.

07 î. Hr. Marius Caius ocupă Tripolitania.

Dl î. Hr. Marius Caius îi învinge pe cimbri şi pe teutoni la

Vercellae.

4 î. Hr. Pompeius cucereşte Siria Occidentală.

3 î. Hr. Pompeius instituie protectoratul roman asupra Iudeii.

—52 î. Hr. Cezar cucereşte Galia.

4 î. Hr. Cezar iniţiază măsurarea zilelor în Britannia.

6 î. Hr. Reforma calendarului făcută de Cezar.

2 î. Hr. împăratul August anexează Panonia.

O î. Hr. Facundus Novius construieşte ceasul monumental de la Roma.

d. Hr. Legiunile lui Varus sunt înfrânte la Teutoburg.

10 Strabo scrie Geografia.

Tiberiu anexează Cappadocia.

l Octavian anexează Egiptul.

6 Claudiu ocupă Tracia.

9 Claudiu cucereşte insula Britanniei.

3 Expediţia lui Agricola ajunge în Orcade.

0l-l07 Traian, învingător al dacilor.

120 Amenajarea limes-u_

150 Ptolemeu concepe un sistem al lumii.

200 „Scutul” de la Dura-Europos.

24 înscăunarea dinastiei Sasanizilor în Persia.

35 Jefuirea oraşului Strasbourg de către alamani.

Diocleţian divizează Imperiul roman.

11 Triburile nomade xiong-nu jefuiesc Luoyang, capitala dinastiei Jin.

25 Conciliul de la Niceea. Definirea dogmei.

78 împăratul Valens e învins la Adrianopol de vizigoţi.

07 Vandalii, suebii şi alamanii trec în Galia.

10 Jefuirea Romei de către vizigoţii lui Alaric I.

420 Hunii ajung la Dunăre.

429 Vandalii ajung în Africa de Nord.

451 Aetius îi înfrânge pe huni în Câmpiile

Catalaunice.

476 Odoacru îl înlătură pe Romulus Augustulus.

507 Clovis îi învinge pe vizigoţii lui Alaric II la Vouille.

529 Sfântul Benedict de Nurcia se retrage la mănăstirea Montecassino.

568 Lombarzii ajung în Italia.

622 Hegira. Mahomed se strămută de la Mecca la

Medina.


636 Moartea lui Isidor din Sevilla.

637 Arabii ajung la Tigru.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   47
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə