Jean Favier

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.1 Mb.
səhifə41/47
tarix30.12.2018
ölçüsü2.1 Mb.
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   47

Colonizarea se conturează cu exploatarea unei mâini de lucru care, mai mult sau mai puţin, consimte.



În aşteptare, timpul trece. Caravelele sunt măcinate de sare şi de viermi.

Ar trebui neapărat reparate. Rivalităţile dintre şefi ies la lumină. Expediţia se destramă, în 22 noiembrie, Martin Alonso Pinzon a plecat cu nava cea mai uşor de manevrat să caute comoara pe cont propriu. Se întoarce la 6 ianuarie fără a fi găsit ceva. Amiralul nu-şi face iluzii cu privire la scuzele lui. Pinzon a trădat pur şi simplu, dar Columb nu poate transforma o rivalitate într-un război – şi are nevoie de Pinta. Acceptă scuzele. Pe scurt, e timpul întoarcerii.



În afară de asta, viceregele nu uită că are de dat socoteală şi crede că se cuvine să plece în Spania spre a-şi oficializa averea.

Duce cu el eşantioane din minunile pe care le oferă insulele. Frumos i-ar sta să fie tratat de lăudăros, îi duce şi pe „indienii” care habar nu au ce-i aşteaptă.

Cum ar fi putut bănui că vor pleca atât de departe? Nimeni nu se gândeşte încă să-i facă sclavi: vor fi catehizaţi, vor deveni interpreţi pentru călătoriile viitoare. La drept vorbind, paşnicii indieni, care nu s-au lăsat rugaţi să suie la bordul caravelelor, sunt de-a dreptul stupefiaţi de ceea ce văd şi de ceea ce li se întâmolă. Tunurile bubuie în onoarea unui „rege” care e primit cu mare pompă pe Sânta Măria la 18 decembrie, în plus, se consideră că vor trebui învăţaţi să poarte ceva îmbrăcăminte şi să respecte anumite deprinderi. Vor fi europenizaţi. Ucenicia începe cu o serbare.

Am trimis să fie adusă o plăcuţă de aur pe care sunt gravate efigiile

Alteţelor Voastre, i le-am arătat şi i-am explicat că Alteţele Voastre sunt stăpâne pe cea mai bună parte a lumii. I-am arătat stindardele regale şi pe cel care purta crucea – iar el a manifestat o mare admiraţie.

Bravul rege şi oamenii săi goi puşcă nu ştiu cum se termină toate astea în Africa. Aiurit, şeful duce în coliba lui somptuoasa cuvertură de pat a amiralului, cizmuliţele de piele roşie, un şirag de chihlimbar, un flacon cu apă de flori de portocal. Navele astea au venit, desigur, din cer.

Se desfăşoară o adevărată idilă, în ultimele zile, un alt rege, numit

Guacanagari, îi oferă lui Columb ornamente din aur, o centură, o mască. Indienii care se înghesuie să viziteze caravelele aduc şi ei câteva mici obiecte din aur.

Pentru masa pe care o oferă oaspeţilor săi, Guacanagari poartă cămaşa şi mănuşile ce i-au fost dăruite. Când, la rândul său, primeşte darurile, Columb îşi pune masca de aur.

Se procedează la fel cu toţi regii. Unul dintre ei primeşte, în schimbul unei coroane de aur, o mantie de stofă stacojie şi un inel de argint, fără a mai pomeni de inevitabilele podoabe de sticlă. Toată lumea se distrează nebuneşte. Se ajută unii pe alţii, iar Columb va face un raport Regilor Catolici despre eficacitatea „indienilor” care, atunci când Sânta Măria a eşuat, s-au repezit să transbordeze alimentele şi mărfurile, fără să fure – notează el – nici măcar o cingătoare.

Expediţia se întoarce, desigur, cu aurul oferit, dar fără a fi descoperit mina. Aur există, evident, din abundenţă, dar nu s-a venit în insulă pentru a aduce centuri şi inele. Şi, iată că, în ajun de Crăciun, se întrevede cu certitudine o pistă. „Indienii” dau de înţeles că aurul vine dintr-o mare insulă, Cibao. Columb crede a fi auzit Cipango. A câştigat toate pariurile: aurul şi Japonia. Acestea vor fi scopul viitoarei călătorii.

Încă de pe acum întocmeşte proiectul care-i va păta memoria. Columb nu crede nici o clipă că „indienii” cei cumsecade, cărora le dăruieşte în schimbul aurului mărgele de sticlă, ar putea fi trataţi ca prizonieri de război, dar raţionează ca şi cum ar crede-o.

Ar putea deveni buni servitori. Au mintea isteaţă, căci cred că repetă imediat ceea ce le spun.



Împreună cu grija de a pregăti interpreţi capabili să accelereze evanghelizarea, gândul de mai sus va conduce la deportări şi la sclavie.

380 DESCOPERIREA LUMII

NATIVIDAD

A amâna întoarcerea ar fi fost primejdios. Trebuia găsită Cibao, dar asta va fi mai târziu. Situaţia nu e bună – şi nici moralul, în noaptea de 25 spre

26 decembrie, când, spre a dormi liniştit, omul de la cârmă lasă în locul său un mus, Sânta Măria se loveşte de un recif de corali. Columb îl trimite pe patronul

Juan de la Cosa cu câţiva oameni în barcaz pentru a trage ancora şi a o arunca la pupă: scopul e de a opri mişcarea vasului, în loc de asta, lui Juan de la Cosa şi însoţitorilor lui aleşi la întâmplare li se face frică şi vâslesc în forţă până la

Niha. în zori, toată lumea e regrupată pe micuţa caravelă, dar nava-amiral ia apă din toate părţile. Pentru a o uşura şi a avea o şansă de a o degaja, Columb ordonă până şi doborârea marelui catarg. Nu se poate face nimic: cum mareea scade, nava se sfărâmă şi eşuează.

Accidentul are consecinţe grave. Mai întâi, Sânta Măria e pierdută – şi toate proiectele amiralului cu privire la posibilitatea de a construi nave în insulă nu pot ajuta la construirea unei alte caravele fără un şantier şi cu utilajul de la bord. Cum Pinzon nu a revenit încă din escapada lui, amiralul se vede obligat să-şi adune toată lumea pe Nina. în fine, faptul că Juan de la Cosa s-a lăsat într-atât pradă panicii, în ciuda faptului că era vorba de propria lui navă, arată limpede că nervii sunt greu puşi la încercare. Iar Columb, care nu doreşte să rămână singur, nu poate acţiona cu asprime, aşa cum n-o va putea face nici la întoarcerea lui Pinzon. Amiralul este realist: toţi visează acum numai la Spania.

Chiar după revenirea Pintei, la 6 ianuarie, Columb nu va mai dispune decât de două caravele. E evident că nu-i posibil să-i înghesuie pe toţi la bordul lor, avându-i în plus şi pe „indieni” şi eşantioanele ştiute. Columb este cuprins de amărăciune: nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi dispus de trei adevărate caravele, aşa cum e Pinta. Presimţind reproşurile ce-i vor fi făcute la înapoiere, notează în jurnalul său defectele greoaiei Sânta Măria. Esupărat pe oamenii din Paloş, poate că puţin şi pe regi. Fireşte, îşi rumegă mânia împotriva insubordonării lui Pinzon.

Spiritul practic al amiralului învinge: trebuie organizată uşurarea navelor.

Găseşte câţiva voluntari care să rămână în Hispaniola pentru a continua explorarea. Au certitudinea că îi vor regăsi la întoarcere în posesia unui „butoi cu aur” şi a unei averi în mirodenii. Vor descoperi cu siguranţă mina de aur. Din unele conciliabule între „indieni”, surprinse şi interpretate de Columb, acesta îşi formează convingerea că aurul e aproape.

Amiralul crezuse a fi sesizat că regele manevra pentru ca el să nu afle unde exista şi se culegea aurul, astfel încât să nu meargă să-l schimbe sau să-l cumpere în altă parte.

E momentul în care Columb începe să-şi dezvolte argumentele ce vor justifica întoarcerea lui în insule, cu alte cuvinte o nouă investiţie. Cu aurul ce se va găsi, va fi finanţată în trei ani – de ce trei ani? – cruciada care va elibera

Ierusalimul. Naufragiul din 25 decembrie n-a făcut nici un mort, dar e dangătul de clopot pentru ambiţiile imediate. L-a readus în mod evident pe amiral la o înţelegere mai umilă a realităţilor acestei lumi. La ora incertitudinilor şi a riscurilor de revoltă, el vorbea despre aur. Când izolarea ajunge într-un punct critic şi aurul nu e încă găsit – cu excepţia celor câtorva bucăţi oferite de „indieni”



— vorbeşte despre Ierusalim. Misticul exaltat al viitoarelor expediţii e pe cale de a se naşte. Columb a urmărit un proiect. Acum avea să urmărească un vis.

Îmbracă o haină amplă din postav aspru, ca un franciscan, îşi lasă barbă, în curând, Cristofor avea să devină „Purtătorul de Hristos”.

În lipsa navei care le-ar fi permis să continue navigaţia din insulă în insulă, se construieşte pentru cei treizeci şi nouă de oameni care rămân o fortăreaţă din trunchiuri de copac, cu un turn şi un mare şanţ înconjurător, în scrisoarea pe care o va redacta în timpul traversării de întoarcere, pentru protectorul său

Santangel, va da acestei lucrări proporţii impozante.

Am pus stăpânire pe un mare oraş, pe care l-am numit oraşul

Naşterii Domnului.

Este într-adevăr timpul Crăciunului. Locul se va numi Natividad. Dar marele oraş nu-i decât un sat, iar luarea în stăpânire nu înseamnă nimic, în schimb, Natividad va fi primul reper important al programului formulat la

16 decembrie. E numit un căpitan: Columb îl alege pe vărul amantei sale, Diego

Araha. Notarul Rodrigo de Escovedo îl va asista, precum şi alguazilul regal, Pedro Gutierez. Pentru a înlesni cumpărarea de aur, li se lasă podoabele de sticlă, clopoţeii şi bonetele. Păstrează şi alimente – pesmeţi şi vin – pentru un an.

Pentru transporturi, vor avea barcazul defunctei Sânta Măria. Câteva demonstraţii de forţă exclusiv cu scop de intimidare, vor face asupra „indienilor” o impresie destul de puternică pentru a îndepărta de ei orice ispită rea: se face auzită artileria. Pe scurt, garnizoana nu e pândită de nici o primejdie.

Oamenii pe care i-am lăsat acolo ar fi de ajuns pentru a devasta toată ţara, şi, dacă ştiu să se comporte, insula nu prezintă nici o primejdie pentru persoanele lor.

Columb şi tovarăşii săi s-au înşelat. Au apreciat ospitalitatea paşnicelor sate de pescari. Dar i-au întrezărit totuşi şi pe războinicii din interior, acei teribili caraibieni – în realitate este vorba de ciguayos – de care ceilalţi par Łse teme şi care sunt acuzaţi că îşi mănâncă prizonierii. Războinicii şi-au arăta' arcurile. Au fost puşi pe fugă. Odată caravelele plecate, vor reveni la Natividad

382 DESCOPERIREA LUMII

A sosit timpul despărţirii, în 4 ianuarie 1493, Columb părăseşte Natividad doar cu Nina. Pornind spre est, navighează de-a lungul coastei Hispaniolei.

Duminică 6 ianuarie, este observată o caravelă: Pinta. Datorită „indienilor”, se ştia că e prin împrejurimi. După o scurtă dar violentă explicaţie, urmează împăcarea. Niciunul, nici celălalt n-au mijloacele de a se întoarce singuri.

Amiralul s-a hotărât să-şi păstreze calmul, spre a nu da satisfacţie

Satanei, care dorea să împiedice călătoria, aşa cum o făcuse şi până acum.

La început navighează puţin de-a lungul coastei şi e găsit un râu care conţine pepite. Mina se află pe aproape, dar nu mai e timp. E călăfătuită Pinta care ia apă peste tot. în curând nu se vor mai putea întoarce. Columb nu mai întârzie. De altfel, dă semne de oboseală: în 9 ianuarie, vede cu ochii lui trei sirene, „nu atât de frumoase pe cât sunt descrise”, în realitate, a văzut morse.

Amiralul se vrea pe deplin sigur de concordanţă dintre realitate şi lecturile lui – şi aceasta cu atât mai mult cu cât a făcut un nou calcul şi consideră că se află la mai puţin de patru sute de leghe de India. O fi găsit sau nu Cipangu, dar măcar a găsit aceste insule care mărginesc Asia şi cărora călătorii n-au încetat timp de două secole să le dea nume. Marco Polo, şi după el Pierre

D'Ailly, nu menţionează ei oare două insule din Oceanul Indian, dintre care una e popuiată de bărbaţi, iar cealaltă de femei? Numeşte una Masculina şi pe cealaltă Femina. Or, viceregele a înţeles, în ajunul plecării din Hispaniola, că o insulă, Martinino, la câteva ore de navigaţie spre sud, este insula Femeilor.

Ceea ce i se indică astfel este probabil Martinica. Fără îndoială, haitienii s-au dus acolo să-şi caute neveste, doar dacă nu este dreptul exclusiv al locuitorilor insulei Carib, insula Bărbaţilor, care poate fi Porto Rico sau Guadelupa. Lecturile îi revin în minte amiralului, care combină ce-i spun „indienii” cu propriile lui amintiri despre Amazoane. Femeile din Martinino sunt războinice, au armuri de aramă. Trag săgeţi fabricate chiar de ele. Este, de altfel, singura lor ocupaţie.

Columb stabileşte unele apropieri între insula Bărbaţilor şi cea a războinicilor caraibieni, între femeile cu arc şi teribilii antropofagi, îşi propune să meargă să le vadă, apoi renunţă după câteva ore, vântul nefiind favorabil, îşi notează să se ducă acolo în viitoarea călătorie. Mai sunt încă minuni de descoperit.



În 16 ianuarie, părăsesc uscatul. Columb e pe Nina, însoţit de fratele lui

Martin Alonso, Vicente Yânez Pinzon, care e un bun pilot, şi de patronul Pedro

Alonso Nino. Martin Alonso se află, fireşte, la bordul Pintei sale. Vântul e bun, iar amiralul se serveşte de el cu dibăcie. Luând la început direcţia nord-est, atinge latitudinea – cea a Bermudelor, către paralela 32 – unde pot fi întâlnite marile vânturi dinspre vest, care duc spre Europa. De data aceasta nu există nici un fel de incertitudine sau de îngrijorare. Itinerarul ales nu este altul decât cel al marii bucle, al voltei care îngăduie navelor ce revin din Africa să găsească în larg vânturile de vest. Columb nu face decât să extrapoleze ceea ce se ştie luând volta pe extrema tangentă a anticiclonului. Azorele se află la est. Marinarii nu mai sunt nevoiţi să pândească semnele de pe valuri. Acum ştiu unde merg: în Spania. Liniştit, amiralul îşi întocmeşte raportul.

A pornit spre Azore. La 3 februarie, apreciază că Steaua Polară e tot atât de sus pe orizont ca şi la Capul Săo Vicente: merge deci spre Azore şi spre

Portugalia, în 4, timpul devine rece şi ploios. Columb înţelege că iese din anticiclon prin nord. Corectează direcţia de la est-nord-est la est. Trei zile mai târziu, pe Mrca, între amiral şi apropiaţii lui se naşte o neînţelegere. Columb menţine direcţia spre est pentru a ajunge în Azore. Ceilalţi cred că la est vor găsi Madeira. Azorele sunt la nord, afirmă Vicente Yââiez Pinzon şi Francisco

Roldan. Patronul Pedro Alonso Nino este de aceeaşi părere. Adevărul e că niciunul nu mai ştie unde se află cele două nave. în 10, piloţii fac din nou un calcul cu amiralul. Sunt tot în dezacord: piloţii cred că sunt aproape de Madeira şi că au depăşit de mult Azorele. Pentru ei, Castilia e aproape. Amiralul crede că sunt mai în urmă, nu au ajuns încă în Azore.

Dar, în ziua de marţi 12 februarie, furtuna surprinde flotila. Timp de o săptămână, cele două nave sunt în primejdie. Se strâng velele, păstrându-se doar, uneori, câte una fixată foarte jos pe marele catarg. Spre a da navelor ceva mai multă stabilitate, sunt lestate, umplându-se cu apă de mare butoaiele de vin golite. Se cântă Salve Regina. Se promit pelerinaje. O tragere la sorţi la bordul

Nineiu desemnează pe cei care vor merge să mulţumească Fecioarei în diferite sanctuare: când trebuie ales cel ce se va duce la celebra mănăstire a hieronimiţilor Guadelupei, în Estremadura, cu o lumânare de cinci livre, amiralul e cel care scoate din bonetă boaba de năut având pe ea o cruce crestată cu vârful propriului său cuţit. Va merge în pelerinaj. Dar sorţii desemnează şi pelerini pentru Biserica Madonei din Loreto şi pentru Sânta Clara din Moguer. Tenace, nici vorbă, soarta îl trimite pe amiral şi la Moguer, care e aproape de Paloş.

La Loreto, care se află în Italia, boabele de năut desemnează un matelot, căruia

Columb îi promite pe loc să-i achite cheltuielile de călătorie. Nu mai e vremea economiilor, în plus, toţi vor merge îndată după sosire, în cămaşă, la prima biserică închinată Fecioarei. Şi, fiecare adaugă promisiunilor colective propriile sale legăminte.

În toiul încercării, Columb este măcinat de întrebări. Dumnezeu a îngăduit descoperirea. Nu poate deodată să refuze îndurarea sa, împiedicând să se vorbească de ea. Amiralul se integrează în planul divin: acesta nu poate lăsa creştinătatea să ignore noile pământuri deschise credinţei. Dar Columb e s un om precaut: împachetat într-o pânză cerată şi introdus într-un mare butoi el încredinţează valurilor un pergament pe care a consemnat în grabă esenţialu din mesajul său. Promite chiar, în numele Regilor Catolici, o mie de ducaţi celu care le va remite pergamentul. Un al doilea exemplar e legat de coca

Columb va ajunge la liman, nu şi butoiul.

384 DESCOPERIREA LUMII

Furtuna i-a oferit lui Pinzon ocazia pe care o aştepta: în 14 februarie, cele două caravele sunt despărţite. Abia ieşită din trombele de apă, Pinta face iar opinie separată. Ignorând Nina amiralului, Pinzon se avântă spre Europa.

A visat mereu să ajungă primul la Sevilla şi să anunţe regilor vestea care-i va aduce bogăţia.

În 15 februarie, se vede un pământ. Unii cred că e Madeira, alţii sunt siguri că recunosc stânca de la Sintra. O altă insulă se vede a doua zi. în 17 dimineaţa, se atinge pământul. Din nou, Columb e cel care are dreptate. Nina e în Sânta

Măria, o insulă din Azore.

SPANIA şi PORTUGALIA

Se cuvine mai întâi să fie îndeplinit unul din legămintele făcute în toiul furtunii. E zărită o capelă. Jumătate dintre echipaj, în cămaşă şi cu picioarele goale, se duce acolo cu barca. Cealaltă jumătate o va urma apoi, împreună cu

Columb. Acesta doreşte să se oficieze o liturghie: trimite să fie adus din oraş un preot. La bordul caravelei, amiralul aşteaptă întoarcerea bărcii. O vede revenind încărcată cu portughezi înarmaţi.

Căpitanul portughez Joăo de Castanhida se opune devoţiunilor: e sigur că oamenii aceştia se întorc de pe coasta Guineii. Cu ostaşii lui, capturează toţi pelerinii. Acum adresează somaţii amiralului: caravela să meargă în port, iar oamenii să se predea. Nu fără a se întreba dacă nu cumva războiul va fi izbucnit din nou între cele două regate în absenţa lui, Columb îi arată de la distanţă scrisorile Regilor Catolici. Castanhida declară că în Azore nu cunoaşte nici rege, nici regină a Castiliei. Tensiunea creşte. Columb ameninţă că va depopula insula, lucru pentru care nu are de altfel mijloace, în aşteptare, se duce să acosteze în altă insulă, în Săo Miguel, unde repară Nina. Prevăzând alte furtuni, lestează cu multă apă de mare butoaiele care, nu de mult, fuseseră pline cu vin şi cu apă dulce. Apoi revine spre a vedea ce se mai întâmplă în Sânta Măria.

Portughezul e încăpăţânat. Aurul şi indigenii demonstrează clar că Nina nu vine din Spania. De unde ar veni ea dacă nu din această Africă în care regele

Portugaliei nu tolerează nici o concurenţă? Trei zile îi vor trebui amiralului pentru a-l face pe portughez să priceapă: „indienii” nu sunt africani, iar oamenii săi vin de pe pământuri noi, de dincolo de Atlantic. Doi preoţi şi un notar vin la bordul caravelei spre a verifica scrisorile regilor. Prizonierii sunt eliberaţi.



fn 24 februarie, se poate relua drumul.

Necazurile însă continuă. Nina e la latitudinea Gibraltarului când, în 27,

3 altă furtună o deviază spre nord. Iar se promit pelerinaje, în 3 martie, vântul „mulge velele. Caravela merge cu catargele goale. Pe marele catarg e montată

3 velă joasă. Şi se vorbeşte despre climatul temperat al insulelor. O dată în plus, amiralul evocă acest „capăt al Orientului” pe care tocmai l-au descoperit şi în care toţi teologii situează Paradisul terestru. E grea reluarea contactului cu Occidentul!

De câte ori nu-şi imaginase Columb intrarea triumfală în estuarul

Guadalquivirului! în dimineaţa de luni 4 martie, zăreşte Europa sub forma nu prea liniştitoare a stâncii din Sintra: nu e fluviul Sevillei, e Tajo, cel pe al cărui curs urcă, nu fără îngrijorare. Din pricina furtunii nu poate face cale-ntoarsă.

Va trebui să mai declare o dată că nu se întoarce din Guineea. Şi se teme pentru aurul lui.

Uimitoare întâmplare: cel care urcă la bord în faţa turnului din Belem pentru a cere explicaţii nu e altul decât Bartolomeu Dias. Columb refuză să dea socoteală, dar acceptă să-şi arate scrisorile. Cel puţin acum este crezut din primul moment: în port la Lisabona toţi ştiu că a plecat spre noi insule. Aflând că iarna a fost bogată în furtuni se consolează întrucâtva: au fost numărate douăzeci şi cinci de nave pierdute pe drumul Flandrei. Cei ce se întorc din larg trec drept eroi. Oraşul îi sărbătoreşte. Regele îl convoacă pe Columb şi-l primeşte în 9 martie. Desigur, Joăo II se comportă elegant cu amiralul castilian. Din bună-cuviinţă nu-i poate reproşa că nu l-a servit…

De fapt, regele Portugaliei spumegă de furie. A ratat ocazia, încearcă să dreagă câte ceva: monopolul Africii, pe care i-l recunoaşte tratatul cu Castilia, nu se extinde oare la întregul ocean? Sau măcar la întregul ocean de la sud şi vest de Canare? Mai curând decât o anexă a Canarelor, noile insule nu sunt ele o prelungire a Guineii? Manevră cam grosolană, dar Regii Catolici nu-şi vor face probleme din pricina ei. E totuşi evident că va trebui negociat un partaj.

Columb, în schimb, e serios îngrijorat pentru el însuşi: regele ar putea foarte bine să ordone să fie asasinat. Se pare că această sugestie i-a şi fost făcută lui

Joâo II de către unii dintre sfetnicii săi. în orice caz, amiralul refuză propunerea pe care i-o face un scutier al regelui de a-i procura cai pentru a ajunge în

Castilia. Columb se simte mai în siguranţă la bordul caravelei sale.

Amărăciunea regelui va fi curând răscolită de propunerea pe care i-o face, prin scrisoarea din 14 iulie a aceluiaşi an 1493, geograful Hieronymus

Miintzer din Niirnberg: foarte la curent cu lucrările compatriotului său Martin

Behaim, dar ignorând călătoria lui Columb, Miintzer se declară gata să meargă în India pe drumul atlantic…

Miercuri 13 martie, Nina părăseşte Lisabona. Columb a trimis deja printr-un curier două scrisori. Una e adresată regilor, cealaltă binefăcătorului său, Santangel. Le anunţă că acum Coroana Spaniei are un imperiu şi noi supuşi.

Schiţează un încântător tablou al acestor „indieni” oneşti şi temători, cu prestanţă şi moralitate, care n-au alt Dumnezeu decât Cerul – negrii din Africa sunt, în genere, reputaţi ca idolatri, atunci când nu sunt musulmani – şi care, cu excepţia şefilor, se mulţumesc cu o singură femeie. Columb n u uită nimic,

386 DESCOPERIREA LUMII nici călduroasa ospitalitate ce i-a fost rezervată, nici faptul că femeile muncesc mai mult decât bărbaţii. Oferă, mai ales, amănunte asupra a ceea ce aduce acum şi asupra a ceea ce va aduce din viitoarele călătorii.

Vineri 15 martie 1493, către ora amiezii, este la Paloş. Câteva ore mai târziu, bucuria lui e mare să vadă sosind Pinta lui Martin Pinzon, pe care furtuna a împins-o şi mai spre nord, până în Galicia. Cel care voia să i-o ia înainte soseşte la Paloş în momentul în care oraşul în sărbătoare îl primeşte în triumf pe viceregele Indiilor. Tovarăşul neloial e pedepsit. Pinzon era deja bolnav.

Decepţia îi agravează starea. Va muri câteva săptămâni mai târziu. Columb nu-l va plânge.

A doua bucurie vine cu scrisorile din 30 martie: regii îi conferă un nou titlu de amiral, vicerege şi guvernator. Columb nu se mulţumeşte cu atât. începe acum să speculeze asupra prenumelui său: semnează acum „Christo-phore”, adică „Purtătorul de Hristos”. Serbările date în cinstea lui, la Sevilla mai întâi, apoi la Cordoba unde o regăseşte pe Beatriz şi pe copii, în fine la Barcelona, unde îl aşteaptă curtea, se arată la înălţimea ambiţiilor lui. Când regii şi granzii de Spania se ridică la intrarea lui, ştie că n-a visat. Dar cea mai mare bucurie i-o aduce, neîndoielnic, scrisoarea prin care regii omagiază „ştiinţa” autodidactului care s-a văzut atât de des dispreţuit de către savanţii cu diplome.

CONCLUZII

De data aceasta, regii sunt cei care precipită lucrurile. Insulele descoperite vor fi spaniole, dar Portugalia ar putea foarte bine să se intereseze acum de drumul occidental al Indiilor. Columb o spune fără înconjur: întreaga creştinătate va găsi „mare avantaj” de pe urma descoperirilor sale, „şiân special Spania, căreia totul trebuie să-i fie supus”. Ferdinand şi Isabela nu se lasă rugaţi.

Afacerea e dusă repede la bun sfârşit. Imediat tradusă în latină, scrisoarea din Lisabona e trimisă papei, care din fericire e spaniol. Alexandru VI Borgia confirmă fără ezitare suveranitatea regilor asupra insulelor descoperite „înspre



Dostları ilə paylaş:
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   47
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə