Jean Favier
Yüklə 2,1 Mb.
|
|
În Indiile din Occident, Columb şi urmaşii săi îşi împart în postură de colonizatori pământurile şi oamenii, în Indiile din Asia, colonizarea constă în implantarea de colonii comerciale cu efective reduse din pricina slăbiciunii demografice a Portugaliei. O mie de colonişti care pleacă în fiecare an reprezintă deja o pierdere pentru Portugalia. Pentru India e puţin. O altă diferenţă e impusă de timpul care trece, între Sevilla şi Santo Domingo, călătoria dus-întors durează între trei şi şase luni, în funcţie de anotimp şi de escale. Din Insulele Capului Verde până pe coasta braziliană, lui Cabrai i-a trebuit o lună. Călătoria din Calicut sau din Goa înseamnă o durată de treisprezece până la optsprezece luni. Această lungime a rutei va fi factorul esenţial al unei noi creşteri a tonajelor. De cum s-a întors da Gama, a şi început exploatarea. La 8 martie 1500, Pedro Îlvares Cabrai părăseşte Lisabona în fruntea unei flote de douăsprezece corăbii mari şi câteva nave uşoare de mic tonaj. Ia cu el alimente pentru optsprezece luni. La Belem, regele Manuel îi remite solemn stindardul regal: este clar că e vorba despre cucerire. Se cunoaşte larga volta a lui Cabrai în Atlantic şi descoperirea întâmplătoare, în 22 aprilie, a coastei braziliene. Plecat din Brazilia în 2 mai, ajunge în Mozambicân 20 iulie. Cabrai a vrut să treacă de Capul Bunei Speranţe în plină iarnă australă, în timp ce Dias trecuse în ianuarie, iar da Gama în decembrie. 418 DESCOPERIREA LUMII ÎNCONJURUL LUMII OCEANUL^
V ' ASIA
OCEANUL Insulele
Mariane Insulele, x. Filipine JL tr Kr ^C/F/C INDIAN 20 DESCOPERIREA LUMII n plus, a trecut şi mai pe la sud. Din această cauză a pierdut cinci nave, una ătăcită încă de la plecarea din Insulele Capului Verde, patru sfărâmate de 'urtuna din 24 mai. Bartolomeu Dias s-a numărat printre morţi. Lipsită astfel de vasul uşor, trimis înapoi în Portugalia pentru a duce vestea descoperirii Braziliei, de corăbiile rătăcite sau naufragiate şi de o alta pierdută în drumul spre Kilwa (azi Kilwa Kivinje, Tanzania), la sud de Zanzibar, flota care acostează în fine la 2 august la Melinde (azi Malindi, pe coasta Kenyei) mai numără doar şase nave. Cabrai găseşte aici o rută cvasireguiată a navigaţiei arabe, în 7 august, Cabrai ia direcţia nord-est şi traversează Marea Oman. în 22 august atinge insula Angediva din apropiere de Goa (azi Panjim, India), în 13 septembrie, este la Calicul. Descoperă acolo dura realitate: afacerile merg greu. Căpitanul nostru, după ce a stat trei luni la Calicut şi văzând că nu avea decât două dintre navele sale încărcate cu mirodenii şi dorind să plece de acolo, a coborât pe uscat unul dintre însoţitorii săi spre a semnala regelui ce mult timp rămăsese acolo, tot aşteptând să-şi facă încărcătura, dar că nu fusese capabil să obţină mirodenii decât pentru două nave, din cauză că maurii îi ascundeau mărfurile, iar navele de la Mecca le încărcau pe ascuns, apoi o ştergeau în secret. Regele Calicutului cedează, acordă portughezilor o prioritate pentru achiziţiile lor. Nemuţumirea creste în oraş. Când o navă arabă e reţinută pentru a fi contravenit foarte recentului monopol, insurecţia izbucneşte. Sunt număraţi câţiva morţi. E mai bine să pleci.
Acolo întâlneşte aceleaşi dificultăţi. Arabii au înţeles limpede că drumul portughez spre Europa le va ruina negoţul. Din 9 ianuarie şi până la 21 iulie 1501, întoarcerea le va lua peste şase luni. Alte călătorii vor urma. Dar se cunoaşte acum realitatea politică şi religioasă pe care o masca imprecizia reiatărilor, în care călătorii din secolele precedente amestecau observaţia cu informaţii neclare. Se credea că poate fi ocolit Islamul. E regăsit în India, aşa cum va fi regăsit în insule după străbaterea strâmtorii Malacca – şi aşa mai departe până în Moluce. Cabrai face încă din 1501 o mărturisire deosebit de amară despre toate acestea. Din Goa până la Cochin, pe ceva mai mult de o sută douăzeci de leghe, sunt mai mulţi mauri decât pe toată coasta Africii de la Ceuta la Alexandria. Această situaţie are o consecinţă imediată: exploatarea Orientului portuo fv^ ţntr_un raport de forţe incert. Superioritatea lor materială li se în Goa, ÎNCONJURUL LUMII 421 în august 1501, Cabrai mai nutreşte încă iluzii: se pregăteşte să facă pe piratul împotriva navelor cu pelerini. Oamenii noştri au coborât pe uscat şi au rămas acolo timp de cincisprezece zile făcând provizii de apă şi de lemn, pândind totodată pe cei ce ar veni de la Mecca spre a-i fura dacă ar fi posibil. La Calicul, în septembrie, portughezii se mai simt încă invulnerabili. Văzând că navele de la Mecca nu veneau, ne-am dus la Calicul, care nu e mai departe de şaptezeci de leghe de aceste locuri… Două importante personaje, primul un foarte bogat negustor din Guzarate, celălalt unul dintre cei mai de seamă din întregul oraş Calicut şi guvernatorul acestui oraş, n-au întâmpinat nici o greutate în a urca pe corabia căpitanului nostru, transmiţându-i bucuria cu care privea regele lor venirea noastră. Oamenii noştri, văzând cum stau lucrurile, au început să arunce ancorele şi să pregătească artileria, ceea ce văzând cei din oraş fură foarte miraţi de asemenea mobilizare, spunând că era imposibil oricui — în afara lui Dumnezeu – să reziste forţelor noastre. Povestea elefanţilor e foarte revelatoare pentru starea de spirit în care se mai complac un timp portughezii – ceea ce le va aduce o cruntă deziluzie. O corabie a trecut în apropiere de Calicut, foarte frumoasă şi bine înarmată, cu multă lume, încărcată printre altele cu cinci elefanţi, dintre care unul era în mare cinste, fiind de o extraordinară mărime, deci minunat de bun pentru război. Regele, fiind avertizat de această sosire şi dorind foarte mult să se vadă stăpân pe aceşti elefanţi şi în special pe cel care era cel mai înalt, îi adresă căpitanului nostru rugămintea să-i facă plăcere şi să captureze acest mare vas pe care era uriaşul elefant, pentru care e1 propusese o importantă sumă de dinari şi pe care nu-l putuse capăt: cu aur sau rugăminţi. Căpitanul nostru, nearătându-se ostil unui asemenea act, pentr a-i da satisfacţie regelui, îi spuse cu trufie că va executa rugăminte sa, iar dacă nava nu se predă, va trece totul prin foc şi sabie. O navă iese în larg, fără îndoială uşoara Berio. Cu şaptezeci de oamei şi cu artileria de la bord, urmăreşte corabia pe care se afla elefantul. Pe corab sunt trei sute de oameni. Sunt somaţi. Proprietarii elefantului încep să râdă lansează o ploaie de săgeţi. Li se răspunde prin lovituri de tun. Are loc i „impetuos război”. Corabia se predă. Regele avea să câştige din afacerea a: uriaşul elefant, iar portughezii vor avea eleganţa de a-i elibera pe prizonu 422 DESCOPERIREA LUMII Şi iată că, în faţa unei lumi musulmane care se vădeşte a fi mult mai vastă decât se crezuse, certitudinile victoriei se estompează în mod cert. Vor fi necesare adevărate demonstraţii armate. Când Vasco da Gama reia, la l aprilie 1502, drumul Indiei, pleacă împreună cu o flotă de douăzeci şi trei de nave – dintre care cinci corăbii – dotate cu o puternică artilerie. Va lăsa cinci dintre ele în India pentru a asigura securitatea poziţiilor comerciale din Cochin şi din Cannanore, la sud şi la nord de Calicut. Va trebui să facă uz de tunuri, să ia ostatici şi câţiva prizonieri, să incendieze o navă egipteană cu echipajul ei cu tot. Cronicarul oficial al expediţiei, Toma Lopes, îi tratează de acum înainte pe mauri drept „canalii”. Se constată însă că lucrurile nu sunt deloc simple: regele din Cochin ordonă să fie traşi în ţeapă trei arabi pentru că au vândut portughezilor o vacă, animal sacru, în 1503, Afonso de Albuquerque, acest „Marte portughez” – porecla reflectă clar reputaţia lui de războinic – dirijează prin forţă colonizarea sud- ; stului Deccanului. Duarte Pacheco se aliază, în acest timp, cu locuitorii vlalabarului împotriva arabilor şi-i pune pe fugă pe aceştia din urmă din Calicut. Din acest moment, oraşul e în stare de asediu.
*oşii. Ocupă insula Socotra, „cheia” Golfului Aden. Lucrurile iau atunci amploare. Egiptul angajează ingineri veneţieni spre a construi în Marea Roşie o nouă flotă. Drdinul de Rodos – vechiul Ordin al Ospitalităţii Sfântului loan din Ierusalim, 'iitorul Ordin de Malta – instituie în Mediterana embargoul pe importurile : giptene de cherestea necesară construcţiilor navale. Rivalităţile europene se ransferă acum în Marea Oman. Intervin şi unii aventuriei. Un rus cu numele le Melik Iaz pune cele patruzeci de galere ale sale în slujba egiptenilor. Un convoi >ortughez e scufundat în 1508. La 2 februarie 1509, în largul teritoriului indian ) iu, flota musulmană e nimicită. Portugalia domină Oceanul Indian, în anul irmător, Albuquerque ocupă Goa. „Marte portughezul” atacă cele două treceri strategice ale Oceanului ndian. Una e strâmtoarea Malacca. între Malaiezia şi Insula Sumatra, ea eschide accesul înspre Marea Java şi Insulinda. în 15 august 1511, marele port lalacca, pe coasta malaieză, capitulează în urma unui asediu de o lună. Un n mai târziu, Antonio de Abreu şi Francisco Serrăo fac vreme îndelungată iventarul insulelor indoneziene, din Sumatra şi din Java până în acele Moluce are produc cele mai bune mirodenii, acelea pe care piperul din Africa n-a putut iciodată să le înlocuiască pentru europenii bogaţii. Cu începere din acest loment, Marea Chinei e accesibilă fără lungul ocol al Insulindei. Portughezii int prezenţi în China de Sud în jurul anului 1513. Cealaltă trecere strategică, în faţa Ormuzului, e „lacătul” care închide rolful Arabo-Persic. Acolo s-a stabilit de secole nodul navigaţiei din Oceanul idian şi al rutelor terestre către Mediterana. Ormuz e deopotrivă poarta Persiei, r persanul rămâne inamicul constant al lumii turceşti, în fine, e piaţa argintului, ÎNCONJURUL LUMII 423 a metalului preţios care permite şi irigă economia arabă de jur-împrejurul Oceanului Indian, în 1507, Albuquerque menţine câtva timp poziţia. O ocupă definitiv în 1515. Mort înaintea victoriei sale, în 16 decembrie 1515, Albuquerque a asigurat spatele continental al imperiului portughez. Portugalia vrea să facă în India ceea ce a reuşit, limitându-se la litoral şi la insule, în Africa Occidentală: să constituie un monopol. Navele fără autorizaţie vor fi scufundate. Iar regele Manuel îşi ia titlul, oarecum preţios, de „Senior al Navigaţiei, al Cuceririi şi al Comerţului din Etiopia, Arabia, Persia şi India”. Descoperirea duce la un imperiu – şi la război. Părintele loan nu este ceea ce se credea. MAGELLAN Explorarea Antilelor n-a fost, în vremea lui Columb şi a rivalilor săi, decât o serie de rapide recunoaşteri, începând din 1508, colonizarea se extinde la insule până acum abia întrezărite. Juan Ponce de Leon obţine în 1508 înstăpânirea spaniolă asupra insulei Porto Rico. Ajunge patru ani mai târziu în Insulele Bahamas şi în Florida, pe care o ia drept insulă. Sebastian de Campo, unul dintre tovarăşii lui Columb în cea de-a doua călătorie, face în acelaşi timp înconjurul Cubei şi dobândeşte astfel certitudinea că nu e încă vorba de un continent, începând din 1511, sub comanda lui Diego Velâzquez, colonizarea insulei se face cu repeziciune. Sunt amenajate câteva puncte fortificate. Ultimul se va numi Havana. Cinci ani mai târziu, Cuba înlocuieşte Santo Domingo ca centru al Indiilor spaniole. Jamaica e, în cele din urmă, ocupată în 1512. Deşi atins încă din 1498 în Venezuela şi, mai recent, în Florida, continentul continuă să se ascundă. O expediţie plecată în 1508 de la Santo Domingo atinge istmul. Uraba e întemeiată în fundul golfului care separă America de Sud de America Centrală, la marginea occidentală a Columbiei. Doi ani mai târziu, spaniolii deţin întregul litoral atlantic al Istmului Panama. Dar abia în 1513, Vasco Nunez de Balboa străbate pământurile de-a curmezişul Istmului Darien şi ajunge la sud la o altă mare liberă. Tot atât de sigur de dreptul său pe cât fusese nu de mult Columb implantându-şi stindardele pe plaja din Sân Salvador, Balboa intră îmbrăcat în noul ocean, agitând sabia scoasă din teacă şi declarând că ia în stăpânire „Marea Sudului” pentru Coroanele Castiliei şi Leonului. Fidelul castilian pare să fi uitat Aragonul. Oricum, Spania, care se socotea deja posesoare de drept a noilor pământuri, va considera de acum înainte Pacificul drept domeniul său. Dovada e acum făcută că America nu e Asia. Chiar dacă subzistă o incertitudine asupra poziţiilor respective ale celor două continente şi dacă America de Nord e încă necunoscută – exceptând exploratorii periodici ai Vinlandului 424 DESCOPERIREA LUMII
Japonia, nici China. Anul următor, istmul avea să fie colonizat. Cuceritorii întemeiază oraşe. Panama se naşte în 1519. începe a se vorbi de Castilia de Aur. Alţii îşi încearcă norocul spre sud, aşa cum de curând făcuseră portughezii în Africa. De data aceasta spre vest şi, conform logicii lui Columb, se caută „trecerea”. Aurul Americii a fost dobândit, dar nu şi mirodeniile Indiei. Juan Diaz de Solis crede, în ianuarie 1516, că a găsit trecerea: este estuarul Rio de la Plata al fluviilor Parană şi Uruguay, estuar pe malurile căruia se va înălţa în curând oraşul Buenos Aires. în 1519, gentilomul portughez Fernăo de Magalhăes se lansează la rândul său. Fernăo de Magalhăes – să-l numim Magellan – nu e un oarecare. Se apropie de patruzeci de ani. Venind dintr-o familie veche, deşi nu bogată, e în societatea iberică un notabil de provincie. Pe mare e un navigator experimentat. Deoarece a luat parte în 1505 la expediţia lui Francisco de Almeida – acesta dispunând el însuşi de sfaturile lui Vasco da Gama – Magellan cunoaşte drumul Indiilor pe la Capul Bunei Speranţe şi cunoaşte toate dificultăţile unei navigaţii spre vest la înaltele latitudini australe. Vânturile şi curenţii atlantici îi sunt familiari. Ştie că aceleaşi vânturi care l-au slujit pe Vasco da Gama şi de care el însuşi s-a folosit pentru a trece spre est pe la Capul Bunei Speranţe se vor opune deschiderii unei treceri spre vest, şi asta cu atât mai mult cu cât această trecere se va afla mai la sud. Ştie ce va găsi de partea cealaltă. A parcurs Oceanul Indian din Africa şi până în insulele Sonde. S-a aflat în Malacca împreună cu Francisco Serrăo – şi a continuat să poarte corespondenţă cu acesta. Poate că a ajuns până în Moluce. A adus cu el un sclav malaiez originar din Sumatra, pe care l-a cumpărat în piaţa din Malacca de ziua Sfântului Henric; botezat Henrique, acest sclav îi va fi deosebit de util în noile lui curse navale. Magellan nu vorbeşte de o plecare spre necunoscut, ci de navigaţia pe o rută necunoscută. Singura lui problemă e să încerce să găsească la sud această trecere pe care toţi cosmografii se aşteaptă acum s-o găsească la extremitatea Americii, aşa cum a fost afiată la extremitatea Africii. Tot ce vrea este să-l convingă pe regele Manuel al Portugaliei că trebuie să%xiste un drum prin vest şi că acesta trebuie să fie mai direct decât cel deschisprin est.
Precum odinioară Joăo II faţă de Columb, Manuel e refractar. Proiectul îi pare neinteresant, iar omul – dubios: plecat în Maroc în 1513 cu armata ducelui ÎNCONJURUL LUMII 425 de Braganca, a pretextat că a fost rănit pentru a se întoarce fără autorizaţie în Portugalia, unde n-a ezitat să revendice un rang, o funcţie şi o remuneraţie mai potrivite cu înalta părere pe care şi-o făcea despre sine. Era cât pe ce să fie judecat. E nedisciplinat şi pretenţios. Şi nu arată nici bine: e mic de stat, firav şi şchioapătă. E drept, exemplul lui Columb e prezent în mintea tuturor. Un gentilom fără avere poate visa la un regat. Dar pentru regele Portugaliei, Magellan este, precum odinioară Columb, un inoportun. Regele Manuel îl concediază cu brutalitate. Istoria se repetă. Ca şi Columb, Magellan consacră câteva luni aprofundării cunoştinţelor sale. Profită în special de cercetările efectuate de cosmograful portughez Ruy Faleiro, care schiţează noi metode de a calcula longitudinea. Se ştie că descoperitorii coastei africane, fixaţi pe ruta lor meridiană, s-au resemnat lungă vreme cu incertitudinea în privinţa longitudinii, aşa cum de asemenea se ştie că această incertitudine a fost, în schimb, coşmarul lui Columb. Şi, tot asemenea lui Columb, în Spania găseşte Magellan, în sfârşit, un sprijin, pe acela al lui Carol Quintul. Tânărul rege e setos de glorie; cea a bunicilor săi nu-i este suficientă.
De acum înainte porţile se deschid în faţa lui Magellan. într-o primă etapa eşuează – ca şi Columb în faţa atâtor comisii şi consilii – în încercarea de a-i convinge pe potentaţii de la Casa de contratacion. Totuşi, unul dintre aceştia, Juan de Aranda, crede că ar avea de tras un folos personal din eventuala expediţie; se însărcinează să obţină o audienţă la rege. La 6 februarie, însoţit de Faleiro, Magellan e la Valladolid unde se află regele. Consiliul Indiilor îi ascultă pe cei doi, îi supune unui adevărat examen, în acest timp, ambasadorul Portugaliei face demersuri peste demersuri spre a determina renunţarea la proiect, dacă nu chiar pentru a-l asasina pe Magellan, considerat din acest moment un trădător. Regele Manuel va trebui însă să se mulţumească să afle, câtăva vreme mai târziu, că navele lui Magellan erau roase de carii încă de la plecare. Reticent la început, marele organizator al afacerilor din Indii, Juan Rodriguez de Fonseca, sfârşeşte prin a vedea în această chestiune o ocazie de a le-o lua înainte portughezilor. Aceştia sunt deja la Malacca. Dar mirodeniile sunt în Moluce, iar Molucele vor fi ale celui care ajunge primul acolo, în 22 martie 1518, Carol Quintul îşi dă acordul. Magellan şi Faleiro sunt autorizaţi să armeze o escadră. Sunt numiţi comandori ai Sfântului lacob al Spaniei. De data aceasta, întregul imperiu al nepotului Isabelei de Castilia şi al Măriei de Burgundia e implicat. Solicitat de către un Juan de Aranda mereu 426 DESCOPERIREA LUMII binevoitor, un om de afaceri portughez devenit spaniol şi stabilit la Anvers – noua mare piaţă a comerţului internaţional îşi vede interesul în acest proiect: Cristovam de Haro, zis Cristobal de Haro, ar finanţa bucuros expediţia şi şiar asuma toate riscurile. Bancheri din Hamburg şi din Veneţia ar participa la capital. E de ajuns pentru a-l convinge pe Carol Quintul. Tezaurul regal preia sarcina cheltuielilor. Magellan şi Faleiro vor primi drept răspiată două insule, cu condiţia de a găsi cel puţin şase, precum şi a douăzecea parte din profituri. Magellan e numit amiral. Ca odinioară Columb… Dar, spre deosebire de acesta, Magellan nu prea va face uz de titlu. Oamenii săi îl vor numi totdeauna „Căpitanul general”. La 10 august 1519, Magellan părăseşte Sevilla cu cinci corăbii. Mai mult sau mai puţin supărat pe Faleiro, îl lasă pe acesta în Europa. Faleiro urmează să aştepte o altă expediţie. La 20 septembrie, după spovedania generală, flota iese în larg la Sân Lucar. între timp, căpitanul general a devenit Fernando de Magalhăes. Era faţă de Spania cea mai neînsemnată dintre politeţi, împreună cu nava-amiral, Trinidad, vas puternic de o sută zece tone, se află Sân Antonio, de o sută douăzeci de tone, şi trei nave mai mici, Concepcion (90 de tone), Victoria (85 de tone) şi Santiago (75 de tone). La bord sunt două sute şaizeci şi cinci de oameni, alcătuind echipajele cele mai heteroclite cu putinţă: spanioli, portughezi, dar şi francezi, italieni, flamanzi, englezi. Au fost îmbarcaţi şi câţiva prizonieri: vor obţine eliberarea asumându-şi misiunile primejdioase în rândurile indigenilor. Sclavul Henrique ia, fireşte, parte la călătorie. Totul a fost pregătit cu grija şi competenţa unui om care cunoaşte deja condiţiile călătoriei. Magellan n-a prevăzut numai cele de trebuinţă în materie de hrană şi băutură. Cu gândul la viitoarele negocieri cu indienii, cu cei din America precum şi cu cei din Asia, îmbarcă nu mai puţin de 900 de oglinzi, „pentru ca acei sălbatici să-şi poată vedea pentru prima oară în viaţa lor chipul”, 400 de duzini de cuţitaşe germane „din cele mai proaste”, 50 de duzini de foarfeci, batiste colorate, piepteni, brăţări de aramă şi bucăţi de mătase, de catifea şi postavuri în culori vii. Nu uită ce a făcut succesul lui Columb în Antile: două zeci de mii de clopoţei şi zurgălăi! A ajunge în Canare, apoi în Insulele Capului Verde este acum de domeniul rutinei. Magellan cunoaşte arta navigaţiei şi nu lasă nimic la voia întâmplării. Spre a evita împrăştierea navelor, ţine toată noaptea aprins un mare felinar la pupa corăbiei Trinidad, sporeşte numărul semnalelor luminoase de la navă la navă, pune la punct un cod de comunicare optică – o lumină pentru a număra vasele, două – pentru a face voltă, trei – pentru modificarea velaturii, patru – pentru strângerea velelor, organizează turele de serviciu, paza, veghea de noapte, în 26 septembrie, escadra e la Tenerife. Câteva zile încă – şi iat-o în Insulele Capului Verde. Navighează de-a lungul Sierrei Leone. în ciuda unei furtuni, atinge ecuatorul la începutul lui decembrie. ÎNCONJURUL LUMII 427 DRUMUL PACIFICULUI Traversarea Atlanticului a devenit acum o treabă cu totul diferită. Magellan se foloseşte în chip inteligent de alizeele care suflă spre vest, apoi de marea spirală anticiclonică a emisferei australe, care duce mai întâi spre vest, apoi spre sud-vest. Atinge extremitatea Braziliei. La 13 decembrie, e în Rio de Janeiro. La 11 ianuarie 1520, pătrunde pe Rio de la Plata, în aprilie, explorează micul golf Sân Iulian pe paralela 49, la extremitatea sudică a actualei Argentine. Soseşte iarna, anotimp aspru la această latitudine. Magellan decide să ierneze în Sân Iulian. După ce au întâlnit canibali în Brazilia, găsesc aici uriaşi cu o vorbire guturală. Şi unii, şi ceilalţi ţin bună tovărăşie marinarilor. Fetele sunt destul de sociabile. Ca şi în Antile în vremea lui Columb, se schimbă daruri. Brazilienii ofereau papagali, patagonezii propun blănuri. Li se dau piepteni, zurgălăi şi oglinzi. E botezat un patagonez uriaş, pe care semenii lui îl suprimă îndată, pentru că a avut prea multe relaţii cu cei nou-sosiţi. în loc să-i mai boteze, pe ceilalţi uriaşi îi pun în lanţuri. Magellan ştie că aici începe greaua încercare. Şi echipajele o ştiu, iar căpitanul general face faţă aceloraşi dificultăţi pe care le-a întâmpinat Columb când rămânea prea mult timp departe de ţinuturile natale. La Sân Iulian izbucnesc revolte. Trădat de locotenenţi care vor să ia comanda în locul său, Magellan restabileşte ordinea cu brutalitate. Un rebel e decapitat. Căpitanul navei Victoria, Luiz de Mendoza, e înjunghiat, apoi sfâşiat în bucăţi. Cumnatul lui Magellan, Duarte Barbosa, preia comanda Victoriei. Yüklə 2,1 Mb. Dostları ilə paylaş:
|