Manual biblic

Capitlolele 15 şi 16. Cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu

Judecăţile lui Dumnezeu prin care este frântă puterea fiarei (15:2;

16:2, 10, 13): în mod evident, fiara cu chip de leopard şi leu a capitolului
13, identificată prin Babilon la 16:19, şi descrisă în amănunt în capitolele
17 şi 18.

Capitolul 15:1-8. Cântarea învingătorilor

înainte de a descrie judecăţile, ni se dă o imagine a laudei aduse de

cei răscumpăraţi lui Dumnezeu, pentru felul minunat în care a condus
mersul istoriei (15:3, 4). Este similară cu "noua cântare" din 5:8-14 -
acea izbucnire de bucurie inexprimabilă când pentru prima dată ochii
noştri vor vedea cerul şi împrejurimile sale şi pe Dumnezeu faţă în faţă.

Apoi, în cadrul unei ceremonii solemne, cei şapte îngeri primesc cele

şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu.

Capitolul 16:1-9. Primele patru potire

Cele şapte potire, prin totalitatea lor, par să înfăţişeze catastrofele

îngrozitoare care stau să se abată asupra lumii în zilele de pe urmă,
culminând cu Armaghedon (16:14-16).

Primele cinci potire pot avea, de asemenea, o referire concretă la

căderea Romei papale, care a fost forma de guvernământ modial ce a
existat şi continuă să existe în răstimpul de la căderea Imperiului Ro-
man la guvernarea finală a lui Antichrist.

Primele patru potire, asemenea primelor patru trâmbiţe (8:7-12), au

căzut în mod succesiv asupra pământului, mării, râurilor şi soarelui.

APOCALIPSA

729

Râurile peste care a fost turnat potirul al treilea (16:4) au fost aceleaşi

râuri în care fusese vărsat sângele martirilor (16:6) de către fiară (13:15)
şi de către Babilon (17:6; 18:24). Acest potir poate reprezenta judecăţile
de răzbunare ale lui Dumnezeu împotriva papalităţii, în aceleaşi văi ale
râurilor în care milioane de victime ale papalităţii au murit ca martiri
(16:10, 11).

Al cincilea potir, turnat peste tronul fiarei, al cărei domeniu deja

suferise teribil de la primele patru potire. Aceste cinci potire, în vreme
ce pot avea şi alte sensuri, par să însemne în chip profetic groaznicele
tulburări ale secolelor XVIII prin care papalitatea a încetat să mai fie un
guvern mondial.

Papalitatea a fost puterea dominantă a lumii din secolul al Vl-lea

până în secolul al XVUI-lea. Cea mai despotică din lume.

Creşterea ei a fost gradată, durând din secolul al Vl-lea până în secolul

al IX-lea.

Din secolul al IX-lea până în secolul al XlII-lea a dominat regii

Europei. Din secolul al XlH-lea a început declinul ei treptat.

Puterea ei a fost groaznic zdruncinată de Reforma protestantă din

secolul al XVl-lea; de Revoluţia Franceză şi de războaielejui Napoleon
din secolul al XVHI-lea în începutul secolului al IX-lea. în mâinile lui
Napoleon papalitatea a primit umilirea cea mai mare şi şi-a pierdut
prestigiul pe care nu şi 1-a mai recâştigat. El a pus capăt puterii politice
a Papei în Europa. De atunci puterea papală, în cadrul guvernului mondial,
a fost şi este o umbră palidă a ceea ce era odată în Evul Mediu, când la
glasul Papei tremurau regii!

"Au hulit Numele Dumnezeului" (16:9). Probabil e o referire la

decretul papei cu privire la infailibilitatea sa, dat în anul 1870, fiind una
din ultimele zvâcniri ale puterii papale mondiale. Hula cea mai mare din
toate veacurile! (Veiz pagina 781).

Capitolul 16:12-16. Al şaselea potir

încep să se contureze liniile de bătălie pentru Armaghedon. Balaurul,

fiara şi profetul mincinos îşi adună armata demonică pentru un ultim
atac împotriva Bisericii (16:13, 14): Balaurul, Satan, fiara, guvernul
mondial, proorocul mincinos şi biserica apostată - toate formând o alianţă.

"Eufratul" (16:12). Potirele urmează o paralelă cu tiparul trâmbiţelor;

după cum în cadrul celei de-a şasea trâmbiţe o armată demonică de la
Eufrat a dat o lovitură îngrozitoare Bisericii (9:14-16), tot aşa aici, sub
al şaselea potir Eufratul este locul de adunare al oştirilor răutăţii pentru
efortul final de nimicire a Bisericii.

Grădina Edenului, unde îşi are obârşia rasa umană şi Babei, unde şi-a

început guvernul pământesc răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, s-au
aflat amândouă în valea Eufrat. Astfel; istoria umană se va sfârşi exact

730

unde a început.

"Iată, Eu vin" (16:15). Observaţi cuvântul de atenţionare potrivit

căruia, pe măsură ce se apropie bătălia de la Armaghedon, se apropie şi
Venirea Domnului.

Capitolul 16:17-21. Al şaptelea potir

Aceasta pare să fie bătălia Armaghedon. "Grindină din văzduh" (16:17,

21) ale cărei boabe cântăreau aproape cât un talant, adică 50 de kg.

"Trei părţi" (16:19). După cum Imperiul Roman s-a fărâmiţat în trei

părţi (8:7-12; 9:18), tot aşa guvernul mondial anticreştin de la sfârşit se
va prăbuşi în trei faze: Babilon, fiara şi proorocul mincinos.

"Un mare cutremur" (16:18). Cele două războaie mondiale, şi norii

ameninţători ai unui posibil al treilea război mondial, actuala stare de
frământare pe toată suprafaţa pământului, condiţiile haotice care domnesc
între naţiuni, cu jumătate de lume aflată deja sub controlul ateilor, cu
scopul declarat de a distruge religia - toate acestea ne fac să ne întrebăm
dacă nu suntem deja în fazele iniţiale ale Armaghedonului.

Capitolul 17. Babilonul, curva cea mare

Biserica, la Efeseni 5:25, 32, e numită mireasa lui Cristos. Isus a

asemănat venirea sa cu un ospăţ de nuntă (Matei 25:10). Biserica slăvită
e numită "nevasta Mielului" (Apoc.l9:7; 21:2, 9). Dar aici. Biserica e
văzută ca o curvă, după cum Israelul, mireasa Domnului, în idolatria ei
(Ezechiel 16:14-18) curvise.

"Marea curvă" (17:1), în relaţiile ei nelegitime cu regii (17:2) stând

pe o fiară stacojie, plină de nume de hulă şi având şapte capete şi zece
coarne (17:3), curva fiind îmbrăcata în purpură şi stacojiu, complăcându-
se în luxul şi necurăţia ei (17:4), numele ei fiind Babilonul cel mare
(17:5), înmbătată de sângele martirilor (17:6).

Femeia este un oraş, 17:18

Curva, în alianţă cu fiara numită Babilon, stă pe tronul guvernului

mondial, dominând regii pământului.

Adevărata Biserică, mireasa lui Cristos, nevasta Mielului, e de ase-

menea numită un oraş, Noul Ierusalim, sau Cetatea Sfântă (19:7; 21:2,
9).

Două femei: curva şi adevărata mireasă a lui Cristos.

Două oraşe: Babilon şi Noul Ierusalim. Biserica adulteră şi Biserica
Adevărată fiind astfel în antiteză, una la loc de putere pe tronul splendorii
lumeşti, împingând-o pe cealaltă în ilegalitate prin persecuţii. Toate
acestea par să indentifice curva Babilon din acest capitol cu fiara având
chip de leopard şi miel din capitolul 13.

APOCA LIPSA

731

Şapte coarne şi zece capete, 17:3

Balaurul le avea pe toate (12:3), precum şi fiara cu chip de leopard şi

miel (13:1). Şi iată aici fiara curvă, Babilonul, le are şi ea. Sunt consi-
derate a simboliza guvernul mondial.

"Babilonul" - se spune despre el aici că este marea cetate care

domneşte peste regii pământului (17:18), care pe atunci era Roma. Ea
este identificată mai departe prin expresia "şapte capete şi şapte munţi"
pe care stă femeia (17:9), căci Roma, literalmente a fost zidită pe şapte
munţi şi a fost cunoscută sub numele de "cetatea aşezată pe şapte dealuri".

"Sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă"

(17:10). Lucrul acesta implică în continuare faptul că e vorba despre
Roma. Când s-a scris acest lucru, cinci imperii mondiale căzuseră deja.
Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia şi Grecia. "Unul este" - adică Roma -
"celălalt n-a venit încă" - Babilonu, sau curva.

"Al optulea împărat este dintre cei şapte" (17:11). Pare a fi o înviere

a fiarei, după ce au trecut cele şapte capete şi zece coarne, probabil
indicând forma finală pe care şi-o va asuma Antichrist.

O biserică apostată pe tronul unui imperiu mondial

Această descriere a Babilonului cel mare, adulter, aşezat pe fiara cu

şapte capete şi zece coarne, în vreme ce poate avea o referire directă la
lucrurile de la sfârşitul timpurilor, se potriveşte tot atât de exact cu Roma
papală de-a lungul veacurilor. Nimic altceva din istoria lumii nu se
potriveşte atât de bine.

Dorinţa după putere mondială a început să se manifeste în Biserică

pe scară mare în secolul IV când Imperiul Roman a încetat să mai perse-
cute creştinii şi a făcut din creştinism religie de stat. Spiritul Romei
imperiale a fost transmis Bisericii. Biserica încetul cu încetul s-a dezvoltat
în acelaşi tipar pe care-1 avusese şi imperiul pe care 1-a cucerit.

Roma a căzut, dar a înviat din nou ca putere mondială în numele

Bisericii. Papii Romei au fost moştenitorii şi succesorii Cezarilor Romei.
Vaticanul este locul unde se afla palatul Cezarilor. Papii au pretins toată
autoritatea Cezarilor şi chiar mai mult. Palatul papal, de-a lungul
secolelor, a fost cel mai luxos palat din lume. Papii au trăit în mare
splendoare şi lux nemaîntâlnit la alţi regi ai pământului. în nici un alt
loc de pe pământ nu există o paradă mai strălucitoare de haine, lux şi
bogăţie cum se vede la încoronarea unui papă. Cetatea Romei, mai întâi
păgână şi apoi papală a fost puterea dominantă a lumii timp de 2000 de
ani, de la 200 înainte de Cristos, până la 1800.

"Plin cu nume de hulă" (17:3). Papii pretind că au un loc destinat de

Dumnezeu pe pământ şi că au autoritate supremă asupra conştiinţei, de
a ierta păcatul, de a acorda indulgenţe şi că, pentru a fi cineva mântuit,
trebuie să le dea lor ascultare. Oare cum poate fi cineva mai hulitor
decât aceşti oameni!

732

"Stacojiu" (17:3, 4) - culoarea fiarei şi a curvei, de asemenea a
balaurului (12:3) este şi culoarea papalităţii. Tronul papal stacojiu e purtat
de 12 oameni îmbăcaţi în stacojiu. Pălăriile şi mantiile cardinalilor sunt
stacojii. Iniţial a fost culoarea diavolului (13:3) şi acum a devenit culoarea
ateilor: de obicei, despre ei se spune că sunt roşii: armata roşie, teritoriul
roşu, Piaţa Roşie din Moscova: Diavolul aflat din nou în fruntea oştirilor
sale.

"Spurcăciunile necurăţiei sale" (17:4). Se cunosc imoralităţile

îngrozitoare ale papilor din Evul Mediu.

"îmbătată de sângele martirilor" (17:6). Ororile inchiziţiei, executate

din porunca papilor şi întreţinerea ei de-a lungul unei perioade de 500 de
ani, în care milioane fără număr au fost torturaţi şi arşi: toate acestea
constituie cea mai brutală şi mai diavolească imagine din toată istoria.
Nu este plăcut să scriem aceste lucruri dar e de neconceput cum o
organizaţie eclesiastică, mania sa după putere, a putut să răstălmăcească
şi să pângărească pentru propria ei preamărire, minunata şi sfânta religie
a lui Isus, aşa cum a făcut Papalitatea.

Dar faptele sunt fapte şi istoria rămâne istorie! Cel mai umilitor dintre

toate însă este faptul că ea a fost prevestită în Apocalipsa. Nici nu-i de
mirare că această viziune i-a îmbolnăvit inima lui loan (10:10).

Capitolul 18. Căderea Bab Honului

Babilonul din Vechiul Testament era numit "Babei" acolo unde şi-a

început guvernul uman răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu (Genesa 11:1,
9). Mai târziu a devenit cetatea minune a lumii antice (Vezi paginile
336-339) şi a dus pe Israel în robie. Numele său este aici dat puterii
mondiale care va duce în robie Biserica. Acest capitol are rezonanţa
cântecului de jale a lui Ieremia pentru Babilon (Ieremia 51).

"Ieşiţi din mijlocul ei, poporul meu" (18:4). Dacă Babilonul este

numele profetic al Papalităţii aşa cum credem noi, atunci acest lucru
pare să fie o prevestire a reformei protestante din Evul Mediu, aşa cum
devenise sistemul papal corupt şi diabolic, totuşi Dumnezeu îşi avea
poporul Său în cadrul domeniului papal şi, la sunetul de goarnă al chemării
lui Luther în secolul XVI, o groaznică ruptură şi un puternic exod a fost
început din puternica tabără a papalităţii. Acest exod s-a întins până în
Germania, Scandinavia, Anglia, Scoţia, S.U.A., şi Canada. Din el a izvorât
epoca noastră modernă, a Bibliei deschise, a libertăţii de conştiinţă, a
libertăţii cuvântului, a educaţiei în masă şi a guvernării de către popor
prin popor şi pentru popor. Lui Martin Luther, mai mult decât oricărui
alt om îi datorăm binecuvântările civilizaţiei moderne.

"Va fi arsă de tot într-o singură zi" (18:8). Acest lucru pare să însemne

că nimicirea Babilonului va fi dintr-o dată şi completă. S-ar putea să se
refere la unele trăsături ale conflictului final cu Antichrist, care încă nu
a avut loc.

Babilonul, curva cea mare, poate fi numele dat de cer creştinătăţii

APOCALIPSA

733

aproape în întregime.

Chiar şi în ţara aceasta (SUA, n.t.), unde mulţi cred că avem cea mai

curată formă de creştinism cunoscut din zilele persecuţiilor primare şi
până azi, în vreme ce există foarte mulţi creştini devotaţi şi credincioşi
adevăraţi, biserici, seminare, organizaţii şi mişcări conduse de pastori şi
conducători cu o loialitate neclintită şi incontestabilă credinţă, totuşi, pe
de altă parte, bisericile noastre au devenit atât de lumeşti, atât de pline
de lume, de indiferenţă, de atitudine căldicică; sunt atât de mult în
căutarea plăcerilor şi a tuturor felurilor de compromisuri. Există atâta
necredinţă la amvoane şi în seminarile noastre, atât de puţină predicare
a Cuvântului lui Dumnezeu, atât de puţin este prezentat Cristos în servicile
noastre, dar atâta de mare este formalismul mort, atât pompă eclesiastică,
atât de puţin din Duhul adevărat al lui Cristos! Şi atât de mult bântuie
ignoranţa şi necunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, o, atât de mare e
indiferenţa faţă de El la amvon! Toate acestea par să indice faptul că
biserica în întregime nu a ieşit cu totul din apostazia ei cea mare.

Cei zece regi, 17:11, 12

Timpul dintre puterile mondiale când naţiunile sunt conduse de mai

multe guverne în număr rotund: "Zece". Aşa după cum cele zece coarne
din Daniel 7:7 par să fi prezis împărăţiile în care s-a fărâmiţat Imperiul
Roman, tot aşa aceste cuvinte din 17:12 par să înfăţişeze o altă perioadă
intermediară dinaintea ridicării Antichristului final.

Nu a fost încă nici o putere mondială până acum, care să aibă stăpânire

deplină asupra lumii. Napoleon a încercat, desigur, să aibă asemenea
stăpânire. A încercat şi kaizerul. A încercat HITLER şi acum încearcă
ateii.

Capitolul 19:1-10. Cina nunţii Mielului

Două coruri ce cântă "Aleluia". Primul cor (1:5) exprimă sărbătoarea

plină de bucurie a cerului pentru nimicirea babilonului, adică a bisericii
adultere.

Al doilea cor (6-8), într-o unire puternică şi maiestoasă de voci, ca

vuietul oceanului şi bubuitul tunetului în depărtare, anunţă căsătoria
Mielului cu Adevărata Sa Mireasă.

La nunta Mielului, cei care participă sunt numiţi oaspeţi (9); dar în

colectiv ei sunt numiţi Mireasă (7).

Capitolul 19:11-16. Calul alb şi ostile cerului

Dacă acest cal este acelaşi cu cel din primul sigiliu (6:2), atunci acesta

este triumful final, pentru care acela era doar începutul.

Dacă acest Cal Alb reprezintă împărăţia Lumii, acest Cal Alb a devenit

învingătorul aceluia.

734

Viziunea pare să fie o reprezentare a Venirii Domnului în glorie ca
Rege al regilor şi Domn al domnilor. Glorie pentru cei care sunt ai Lui,
mânia Sa pentru cei răi (12,15); fapt exprimat şi la II Tesaloniceni 1:7-
10.

Capitolul 19:17-21. Pierzarea finală a fiarei şi proorocului fals.

Cei patru duşmani ai Mielului au fost: Balaurul, Fiara, Proorocul

mincinos şi Babilonul.

în capitolul 18, Babilonul, alianţa dintre Fiară şi Proorocul mincinos,

a căzut. Apoi Fiara şi Proorocul mincinos, guvernul şi biserica apostată,
după ce li s-a dizolvat alianţa, au continuat o vreme fiecare pe terenul
propriu. Acum, în acest capitol, este prezisă şi nimicirea lor. Iar la
capitolul 20 balaurul, Satana, Duhul cel rău care a provocat toate aceste
lucruri, au parte de pierzarea finală.

Fiara, Proorocul mincinos şi Babilonul par a fi personificările unor

instituţii. Balaurul este o persoană.

Nu numai că instituţiile sunt nimicite, dar şi cei care purtau semnul

acestor instituţii (14:9-11; 19:20).

Capitolul 20:1-10. Mileniu (sau "mia de ani")

Cei 1.000 de ani, expresie care apare de 6 ori în versetele 2-7, este

singurul loc din Biblie în care se vorbeşte ca atare de mileniu. Se spune
despre a doua venire a Domnului că este amintită de 3.000 de ori în
Noul Testament, dar mileniul doar în locul acesta, în această parte
misterioasă a acestei cărţi misterioase din Biblie.

A trăi cu fericita nădejde şi aşteptare a Venirii Domnului e un lucru;

a emite teorii despre mileniu este cu totul altceva. Unii cred că mileniul
va fi o epocă de binecuvântare în lumea actuală; alţii că e vorba de
epocile veşniciei în altă existenţă iar alţii vorbesc ca şi cum ar şti totul
despre acest subiect.

Satana legat, 1-3

Izgonirea Satanei din cer (capitolul 12) a fost pusă în legătură cu

naştearea şi înălţarea lui Cristos (12:5). Aici legarea Satanei este pusă în
legătură cu a doua venire a lui Cristos.

Unii cred că cele două pasaje se referă la acelaşi eveniment, dar acolo

Satana a făcut rău pământului (12:12) iar aici el este împiedicat să mai
facă rău. (20:3).

"Groapa fără fund" (20:3), domeniul Satanei, peste care domneşte

Satanaînsuşi, sau unul din arhanghelii lui (9:11), acum devine închisoarea
lui.

APOCALIPSA

735

Domnia de o mie de ani, 4-6

Va ţine exact aşa cum se spune o mie de ani. După unii aceşti ani

trebuiesc luaţi ca atare şi reprezintă o odihnă sabatică, după cei 6.000 de
ani de istorie a omului. Alţii consideră că este vorba de o perioadă de
timp nedefinită în cronologia lui Dumnezeu, "o zi la Domnul e ca o mie
de ani şi o mie de ani ca o singură zi" (II Petru 3:8).

"Prima înviere" (5). Nu se aminteşte o a doua înviere, dar cuvintele

"ceilalţi morţi nu au înviat până ce nu s-au sfârşit cei o mie de ani" par
să indice că vor fi două învieri, una înainte şi alta după mia de ani.

învăţătura Noului Testament pune în legătură venirea Domnului cu

învierea şi ziua judecăţii de apoi, acestea fiind văzute împreună aşa cum
ai privi de departe mai multe piscuri de munţi care vor fi văzute unul
după altul, când între ele pot exista distanţe uriaşe.

Totuşi, când Isus a folosit expresia "învierea celor drepţi" (Luca 14:14)

a vrut probabil să spună că nu va fi o înviere generală pentru toţi în
acelaşi timp.

Vorbind despre înviere, la I Corinteni 15:23, Pavel spune: "Fiecare

la rândul cetei sale, Cristos este cel dintâi rod, apoi la venirea Lui cei
care sunt ai Lui. Apoi vine sfârşitul" ca şi când sfârşitul ar veni la câtva
timp după învierea copiilor Săi.

Pierzarea finală a lui Satan, 7-10

După ce au fost nimiciţi: Babilonul, fiara şi proorocul mincinos, agenţii

prin care şi-a făcut Satana lucrarea sa, (capitolele 17,18,19), a venit în
sfârşit vremea Satanei. El face un efort furibund de scurtă durată de a
recâştiga stăpânirea asupra pământului.

"Magog" (8), este numele general dat naţiunilor din nord ale moştenirii

lui Iafet (Geneza 10:2). "Gog" (8) esle prinţul lor (Ezechiel 38:2). Probabil
e folosit aici ca nume general pentru toate naţiunile rele din cele patru
colţuri ale pământului, adunate într-un ultim atac împotriva sfinţilor lui
Dumnezeu.

Ne întrebăm cum a putut Satana să adune o armată atât de mare de

adepţi, când el a fost legat o mie de ani. S-a propus aici teoria că întrucât
este vremea învierii generale, marile mulţimi de oameni şi femei din
toate secolele şi naţiunile care vor învia îi vor asigura lui Satana un
câmp foarte fertil pentru lucrarea sa.

Iazul de foc şi pucioasă (10:15) este destinaţia finală a Satanei, a

fiarei, a proorocului mincinos şi a celor răi. Dacă fiara şi proorocul
mincinos au fost instituţii, şi nu persoane, atunci ele au fost create totuşi
Şi conduse de persoane care erau expresia acestor spirite.

Dacă aruncarea lor în foc înseamnă anihilarea în ce priveşte instituţiile,

persoanele care au reprezentat aceste instituţii trăiesc mai departe, fiind

736

însă chinuite zi şi noapte, în veci de veci, (10) - expresie puternică, care
înseamnă literalmente "la nesfârşit".

Capitolul 20:11-15. Judecata finală

Babilonul, fiara, proorocul mincinos. Satana şi influenţele sale rele

fiind înlăturate, a venit în sfârşit vremea ca fiecare fiinţă umană să se
ducă la locul ei veşnic.

Fuga pământului de przenţa Aceluia care "stătea pe tronul mare alb"

(11) poate să fie prin intermediul focului (II Petru 3:10-12).

Cei care fuseseră deja judecaţi şi găsiţi vrednici să fie înviaţi de prima

oară vor auzi confirmarea acestei judecăţi în prezenţa întregului univers.

Judecata va fi completă. Fiecare persoană din orice epocă şi orice

naţiune se va afla acolo. Toate faptele şi motivele vor fi date la iveală.
Va fi acea zi când "Dumnezeuu va judeca prin Isus Cristos, lucrurile
ascunse ale oamenilor" (Romani 2:16).

Nu vor fi decât două clase: mântuţi şi pierduţi. "Cărţile" vor conţine

înregistrate vieţile oamenilor. "Cartea vieţii" va conţine numele celor
mântuţi. Sunt mulţi care au un caracter încât noi n-am şti unde să-i plasăm,
dar Dumnezeu ştie.

"Moartea a doua" (14), este pierzarea finală de la sfârşit, un lucru

distinct de moartea fizică, care este soarta tuturor oamenilor. Aici este
numită "iazul de foc".

Isus a vorbit despre el ca fiind locul unde focul nu se stinge, focul

veşnic, pregătit pentru Diavolul şi îngerii săi.

Dacă este vorba de foc în sens literal, nu ştie nimeni; s-ar putea să fie

mai dureros pentru suflet, decât este focul literal, fizic pentru trup.

Chiar moartea însăşi a fost aruncată în iaz.ul de foc (14). Pentru cei

din afara iazului moartea, acest coşmar al existenţei pământeşti, nu-şi
va mai ridica niciodată hidosul ei cap (21:4).

Capitolul 21:1-8. Ceruri noi şi un pământ nou

Capitolul acesta descrie nu o nouă ordine socială în lumea actuală, ci

căminul etern al celor răscumpăraţi, casa Tatălui, unde sunt multe
locaşuri. Unul dintre cele mai scumpe capitole din toată Biblia. Ce mult
ne place să-1 citim!

Primul cer şi primul pământ trecuseră, aşa cum se spune la II Petru

3:10, "cerurile cu mare troznet (explozie?)" iar pământul cu tot ce e pe
el a ars. Ce schimbări au avut loc în întregul univers nu ştim. Nici dacă
pământul acesta va fi prefăcut sau reînnoit prin foc sau va fi un alt pământ,
total diferit - iarăşi nu ştim.

Nici nu putem înţelege în ce măsură cu trupurile noastre noi, spirituale,

neputrezitoare şi slăvite vom mai putea fi ţinuţi legaţi de vreo planetă
sau stea, sau dacă nu cumva vom fi liberi să hoinărim în voie, în sferele
infinite ale spaţiului cosmic. Ce mult am dori să ştim, dar într-o bună zi
vom şti!

APOCALIPSA

737

"Marea nu mai era", 1

Dar va fi un "râu" (22:1). Aşadar, ne întrebăm dacă va fi vorba de un
râu cu chip literal. S-ar putea ca focul, prin care a fost ars pământul să fi
ars şi marea, sau poate râul apei vieţii nu este un râu cu apă pământească
în sens fizic, ci mai degrabă un simbol minunat al vieţii care se găseşte
în Cristos, aşa cum i-a spus El femeii samaritence: "Oricine bea din apa
pe care i-a voi da Eu nu va înseta niciodată" (Ioan 4): "şi oricine vrea să
vină şi să bea fără plată apa vieţii." (22:17)