Manualul actiones cu privire la tehnicile de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei ue – module generale

Fișa de caz nr. 15 – Cauza C81/12 Asociaţia ACCEPT împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării¹⁴²

Poate declarația altei persoane în afară de angajator să reprezinte discriminare în temeiul Directivei 2000/78?

Dacă da, este echitabilă inversarea sarcinii probei?

1. 
   Reprezentarea pe axa temporală
   

2. 
   Descrierea jurisprudenței
   

Conflictul a apărut din declarații publice cu caracter homofob emise de domnul Becali, un fost acționar al clubului de fotbal FC Steaua București, cu privire la orientarea sexuală a unui jucător de fotbal bulgar pe care echipa se gândea să-l contracteze. Domnul Becali a declarat că, deoarece erau zvonuri că jucătorul era homosexual, nu l-ar primi în echipa sa viitoare, deoarece ar prefera ca echipa să fie desființată sau alcătuită din jucători juniori decât să cuprindă fotbaliști homosexuali. Clubul nu s-a distanțat niciodată de declarațiile domnului Becali. Din contră, avocatul reprezentant a admis public că Clubul împărtășește părerea domnului Becali. În decembrie 2010, Asociația ACCEPT, un ONG român care apără și promovează drepturile persoanelor LGBT, a introdus o acțiune în fața Curții de Apel București pentru a abroga parțial Hotărârea nr. 276 din 13 octombrie 2010 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din România (CNCD), care a sancționat declarațiile discriminatorii ale domnului Becali cu o simplă avertizare. Domnul Becali, în ciuda transferării acțiunilor clubului de fotbal cu cinci zile înainte de a face declarațiile, încă deținea o putere și influență considerabilă asupra hotărârilor luate în club.

ONG-ul ACCEPT a pretins în fața CNCD că această declarație (i) discrimina direct pe motivul orientării sexuale, (ii) încălca principiul egalității cu privire la politica de angajare și reprezenta o ofensă adusă demnității persoanelor de orientare homosexuală. CNCD a hotărât că declarațiile lui Becali (i) nu se încadrează în domeniul de aplicare al relațiilor de muncă, conform Articolelor 5 și 7 din OG nr. 137/2000 cu privire la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ci că (ii) acestea se încadrează în domeniul de aplicare a Art. 15 din același act, întrucât reprezentau un comportament al cărui scop era subminarea demnității umane a unui anumit grup de persoane sau crearea unui mediu degradant sau umilitor pentru acestea în baza orientării lor sexuale. CNCD l-a sancționat pe dl Becali cu o avertizare, dar nu și cu o amendă conform solicitării părților din cauza expirării perioadei de șase luni pentru răspunderea pedepsită cu amendă.

Curtea de Apel, sesizată de contestarea acestei hotărâri, a făcut o trimitere preliminară la CJUE.¹⁴³ Era conștientă de existența precedentului Firma Feryn,¹⁴⁴ în care s-a constatat că o declarație similară făcută de un angajator, distinct discriminatorie pe motive rasiale, reprezenta discriminare directă în temeiul Art. 2(2) din Directiva privind egalitatea rasială 2000/43. Totuși, din cauza unor diferențe mici în cazul de față (dl Becali nu era în mod formal angajatorul, iar conduita discriminatorie s-a bazat pe orientare sexuală, nu pe rasă), Curtea de Apel nu era sigură dacă această situație se deosebea de situația din cauza Firma Feryn. Prin urmare, a întrebat dacă declarația lui Becali ar putea constitui discriminare directă în temeiul Art. 2(2) din Directiva 2000/78 sau, cel puțin, un fapt care stabilește prezumția de discriminare pe care trebuia să o combată reclamantul.

Curtea a mai întrebat dacă transferarea sarcinii probei care demonstrează absența politicilor discriminatorii către clubul de fotbal ar duce la rezultate inechitabile și dacă termenul de prescripție de șase luni, după care nu se poate impune nicio amendă pentru încălcarea prevederilor naționale care transpun Directiva, aduce atingere aplicării corecte a drepturilor protejat prin aceasta.

La data de 25 aprilie 2013, CJUE a pronunțat hotărârea preliminară în cauza ACCEPT.¹⁴⁵ S-a confirmat la început că instanța națională trebuie să facă constatarea cu privire la pretinsa discriminare, fără a aduce atingere puterii CJUE de a furniza instanțelor naționale îndrumări utile cu privire la interpretarea acestei constatări.¹⁴⁶ A constatat că hotărârea din cauza Firma Feryn nu stabilește o condiție legală conform căreia declarațiile discriminatorii trebuie să provină de la persoane care au puterea legală de a implementa politici de recrutare.¹⁴⁷ Reclamantul nu este scutit de obligația de a contesta prezumția de a acționa discriminatoriu pur și simplu din cauza probei prima facie (declarația) nu provide de la cineva care poate acționa în numele său, precum și în lumina faptului că natura declarației trebuie evaluată având în vedere impactul său asupra societății în general.¹⁴⁸ Acceptarea probei prima facie, în temeiul regimului probatoriu modificat stabilit în Directiva 2000/78, mai mult, nu are un efect disproporționat asupra pârâtului, care o poate dezminți prin probe disponibile în mod rezonabil, spre exemplu prin dovedirea faptului că angajatorul s-a distanțat de declarația homofobică.

3. 
   Analiză
   

1. 
   Dialog judiciar
   

• 
  Judecătorii ordinari se confruntă cu precedentele CJUE și trebuie să le respecte; cazurile suspecte de deosebire pot fi soluționate prin procedura trimiterii preliminare;
  
• 
  Prin utilizarea întrebărilor preliminare, instanța națională poate înțelege domeniul exact de aplicare al hotărârilor CJUE prealabile (cu privire la faptele și normele UE echivalente, dar nu identice), precum și pentru a contesta anumite aspecte ale acestora, solicitând CJUE să limiteze aplicarea acestora.
  

În cauza Firma Feryn NV, CJUE a concluzionat că declarațiile publice care reprezintă politicile de angajare discriminatorii ale unui angajator reprezintă discriminare directă pe motiv rasial în înțelesul Art. 2(2)(a) din Directiva 2000/43, chiar dacă nu este identificabilă o victimă. Curtea de Apel din România a fost convinsă că același lucru va fi adevărat în ceea ce privește Art. 2(2) din Directiva 2000/78 și a inclus în întrebarea sa preliminară transcrierea integrală a declarației dlui Becali, pentru a permite CJUE revizuirea exactă a elementelor sale discriminatorii. Judecătorii români au fost convinși că interpretarea corectă a Ordonanței de Guvern trebuia să respecte hotărârile din cauzele Bosman (C-415/93) și Firma Feryn, însă au adresat o întrebare preliminară pentru a obține asigurări din partea CJUE că principiile stipulate în acestea vor române valabile chiar și în împrejurările cauzei de față, care se deosebeau într-o oarecare măsură (Dl Becali nu era capabil formal să îndeplinească strategiile de angajare ale clubului¹⁴⁹). CJUE a fost foarte precaută în hotărârea sa: a confirmat că declarațiile discriminatorii pot fi atribuite unui angajator chiar și într-o situație precum cea din acțiunea principală, însă a deferit instanței naționale efectuarea constatărilor naționale (pe fond – dacă sarcinile probelor relevante sunt îndeplinite de părți și cu privire la adecvarea căilor de atac oferite de legislația națională).

În altă chestiune, Curtea de Apel a exprimat o reală îndoială cu privire la interpretarea unei prevederi a Directivei privind egalitatea rasială (conform celor prevăzute în cauza Firma Feryn) s-ar putea extinde asupra prevederii echivalente din Directiva 2000/78. În cauză, Art. 8 din Directiva 2000/43, precum Art. 10 din Directiva 2000/78, cere reclamanților să suporte sarcina probei de a demonstra că nu s-a comis nicio încălcare, dacă reclamantul a depus probe care conduc la prezumția că a avut loc încălcarea principiului egalității. În vreme ce în cauza Firma Feryn, CJUE a concluzionat că declarațiile publice ale angajatorului care confirma faptul că nu era dispus să angajeze persoane care fac parte dintr-un anumit grup se califică ca fapte care dau naștere unei asemenea prezumții, Curtea de Apel a motivat că această abordare ar impune reclamantului din acțiunea principală o sarcină imposibil de îndeplinit (probatio diabolica). Singura cale în care se poate combate această prezumție ar fi, de fapt, să demonstreze angajarea unui jucător homosexual. În afară de faptul că această cerință este nerezonabilă, mai este și problematică întrucât implică faptul că angajatorul are cunoștinț de și pune întrebări cu privire la viața intimă a jucătorilor săi. În mod interesant, Curtea de Apel nu a făcut referire la principiul libertății de exprimare, care a fost folosit însă de Tribunalul croat în disputa analogă Mamić împotriva Croației (consultați următorul studiu de caz). CJUE a clarificat în final cum trebuie eludată această dilemă: dovada că reclamantului i se solicită să se ofere să dezmintă o probă prima facie de discriminare nu trebuie să constea obligatoriu din demonstrarea angajării sau luării în calcul a angajării unui jucător de orientare homosexuală. O probă mult mai simplă ar fi fost disponibilă dacă echipa s-ar fi distanțat imediat de declarația dlui Becali, ceea ce nu a făcut în împrejurările specifice. În mod semnificativ, CJUE a sugerat instanței ordinare (fără a dezbate fondul întrebării specifice) că metoda corectă de soluționare a cauzei ar putea implica o interpretare coerentă a legislației domestice relevante, care ar duce la neaplicabilitatea limitei de timp pentru impunerea unei amenzi.

2.