Marea evanghelie după ioan

Jarah face acum acest lucru de îndată şi spune deja după clipe puţine: „O Doamne, Tu Făcătorul cel mai atotputernic al cerului şi a toate lumile, aceasta este chiar o lume încă mult mai mare, decât a fost aici cea precedentă şi ce lumină minunată se scurge împrejurul ei! Dar lumina este de o culoare roşu-deschisă, transformându-se puţin într-un galben auriu, în timp ce lumina primei lumi era cu totul de un alb curat. Dar acum devine şi lumina acestei lumi insuportabil de tare! Ah, acum am eu deja pământul locuit al acestei lumi! Oh şi aici este nedescris de minunat! Ce diversitate! Munţi drăgălaşi, urcând blând împrejmuiesc văile cele mai minunate şi pline de roade. În văi se vede de asemenea o formă de colibe, care constau doar dintr-un singur acoperiş, care este sprijinit cu stâlpi strălucind ca rubinul într-o ordine bună; dar pe spatele munţilor se continuă fără încetare asemenea colibe în rânduri nesfârşite şi atât de imens de departe cât ajunge acum privirea mea, totuşi nu văd altceva şi aici este o asemenea colibă aşa de asemănătoare cu cealaltă ca la om un ochi faţă de celălalt. Cum observ eu, se sprijinesc toate acoperişurile lunguieţ rotunde pe stâlpi de rubin înalţi cam de şapte ori înălţimea omului; dar acolo este un stâlp de sprijin ca şi celălalt! De oameni şi de alte fiinţe vii n-a fost până acum încă nimic de descoperit; dar ei trebuie totuşi să se găsească şi aici, - fiindcă pentru acest lucru dă dovadă deja cultura ieşită din comun a acestor ţări foarte largi răspândite!

Dar straniu este faptul, că aici, în această lume, altfel prea minunată, totul se aseamănă! Un pom de fructe arată asemănător cu celălalt până în cel mai mic detaliu şi o floare cu cealaltă; totul este pus în rânduri şi nu se poate găsi pentru nimic în lume ceva ce este în afara acestei ordini.

Se arată toate acestea, ce-i drept, foarte extrem de minunat şi oferă o privelişte prietenoasă; dar cu timpul ar trebui să-i devină unui om de felul şi specia noastră această veşnică monotonie, aşadar, totuşi, puţin plictisitor! Dar acum am ajuns în faţa unei asemenea cabane şi iată, aici există în ele oameni care sunt cu totul de felul nostru! Unul stă în picioare pe un loc mai ridicat şi predică şi ceilalţi în număr de mai multe sute îl ascultă pe acest predicator cu atenţia cea mai mare!

Acolo, în următoarea cabană cea mai apropiată, văd eu mai mulţi oameni îmbrăcaţi în haine încreţite bogat mâncând la o masă bine ocupată; dar în jurul celor care mănâncă, stau în picioare tot aşa de mulţi, pe care pare că îi chinuie foamea şi aceştia nu primesc nimic de mâncare! Ah, acolo, în a treia cabană văd eu însă acum câteva desfrânate foarte frumoase! Acestea stau goale puşcă şi se amuză destul de vioi cu bărbaţi care spun foarte puţine lucruri, merg încoace şi încolo; în planul de fond stau însă o grămadă de tineri părând foarte pofticioşi le fac semne desfrânatelor frumoase, să vină şi la ei să să se amuze puţin şi cu ei. Dar tinerii nu sunt auziţi şi nu par să se bucure tocmai prea tare despre acest lucru.

Ah, acestea sunt totuşi distribuţii stranii a camerelor! Aşa de mult cât şi arată din exterior la fel o cabană faţă de cealaltă până la cel mai mic amănunt, aşa de diversificat par să fie totuşi înăuntru ocupaţiile oamenilor şi asta este totuşi, într-adevăr, de asemenea foarte straniu!? Dar dacă în această lume imens de mare arată aceasta peste tot astfel, ca în această regiune privită acum de mine, atunci îmi este mai drag pământul nostru mic - exceptând oamenii răi!“

Spun Eu: „Toate acestea pe care le vezi acum, sunt doar o casă mică de şcoală şi exerciţiu a abnegaţiei şi a înfrângerii de sine. Mergi acum mai departe cu ochii inimii tale şi ţi se va arăta imediat altceva!“

Jarah face aceasta şi strigă acuşi în aşa fel, că cei care dormeau adânc ar fi fost aproape treziţi, dacă voia Mea nu i-ar fi cufundat iarăşi în somn.

Eu am întrebat-o pe Jarah după strigăt, ce ar fi, deci, din care cauză ea a strigat aşa de tare.

Spune Jarah: „O Doamne, măreţia, această majestate depăşeşte iarăşi totul, ce poate vreodată un om să cuprindă în simţ! Aici ţi se află ţie un palat aşa de mare şi înalt ca pe pământ muntele cel mai înalt şi cel mai mare! Zidurile sunt construite din numai pietre preţioase minunate. Mii şi iarăşi mii de scări aurii şi galerii împodobesc din afară acest palat imens, care în cea mai înaltă înălţime a sa, se termină într-un vârf formal. In împrejurul acestui palat apar în toată splendoarea grădinile cele mai minunate, în care însă diversitatea cea mai mare îndeamnă ochiul spre o admirare mereu nouă; în grădini sunt însă şi lacuri foarte frumoase, pe care pentru plăcere plutesc de-a valma probabil o gramadă mare dintre operele de artă cele mai frumoase, dar nu sunt de nimeni îndrumate şi încă mai puţin băgate în seamă.

Doamne, ce înseamnă, deci, toate acestea? Cine sunt locuitorii acestui palat imens şi la ce folosesc aceste opere de artă de tot soiul, care plutesc liber de-a valma pe lacurile frumoase?“

139. O privire în ordinea lumii stelelor.
Spun Eu: „Vezi, acest palat este locuinţa unui învăţător superior în această regiune, pe care ai văzut-o deja. Toate acele cabane de şcoală se alfă sub supravegherea lui şi acele lucruri care plutesc pe lacuri de-a valma sunt folosite în anumite timpuri pentru predarea ulterioară în înţelepciunea înaltă. Aşa cum este însă această locuinţă aici, aşa se află încă multe sute de mii doar în zona de mijloc a acestei lumi de lumină, pe lângă a încă o grămadă de oaraşe de felul cel mai mare. Lângă această zonă, de la care vezi tu acum cea mai mică parte, există însă în această lume încă şaptezeci şi şase de zone secundare, dintre care are fiecare o organizare foarte proprie. Această lume, precum cele precedente sunt de fapt doi sori asemenea cu cel al nostru, care dă ziua lumină pământului, dar cu diferenţa, că acel văzut de tine mai întâi este de o mie de ori mai mare decât soarele pământului nostru şi acela pe care tocmai îl vezi încă acum, este de patrumi de ori mai mare decât cel al nostru; dar soarele nostru însuşi este de o mie ori o mie de ori mai mare decât acest pământ întreg.

Oamenii acestui pământ, însă, mai au încă o noţiune foarte greşită despre acest pământ şi despre soare, despre lună şi despre toate stelele; când vor înţelege ei însă odată mai târziu să socotească mai bine, atunci vor şi ajunge ei la o imagine mai corectă despre corpurile cereşti în spaţiul nesfârşit de creaţie.

Aceasta însă poţi s-o ştii tu, că în jurul fiecărui asemenea soare se rotesc, în depărtări diferite, un număr potrivit de asemenea pământuri, cum este acesta, pe care stăm noi şi că mai multe dintre aceste pământuri mai au încă pământuri secundare, care se rotesc în jurul lor ca însoţitori permanenţi, tot aşa ca luna în jurul pământului nostru! Dar aşa de multe pământuri propriu zise câte sunt prevăzute cu un singur soare, aşa de multe zone proprii, care corespund cu fiecare pământ rotindu-se în jurul unui asemenea soare, are atunci tocmai fiecare soare, cu excepţia sorilor centrali, care au menirea de menţinere şi conducere a sorilor pământeşti şi sunt de o mie ori o mie de ori mai mari, decât de zece ori o mie ori o mie de ori unor asemenea sori, dintre care ai văzut tu acum doi.

Un asemenea soare central nu mai este o zonă, ci este împărţit în tot aşa de multe regiuni de pe suprafaţa lui, precum cât de mulţi sori pământeşti are el de întreţinut; şi, în acest caz, este atunci fiecare regiune corespunzătoare cu un soare pământesc mai mare, socotit după suprafaţa spaţiului, de o mie până la zecemi de ori, decât suprafaţa fiecărui soare pământesc distinct, împreună cu toate pământurile, care se rotesc în jurul lor. În jurul unui soare central se rotesc însă cel puţin o mie ori o mie de ori de sori pământeşti.

Dar atunci mai există încă sori centrali, în jurul cărora se mişcă iarăşi o mie ori o mie de ori de sori pământeşti tocmai menţionaţi cu toţi sorii lor pământeşti şi iarăşi sori centrali, în jurul cărora se mişcă sori centrali de calitatea a doua, şi, în sfârşit, un corp ceresc central comun, care se află într-o adâncime nemăsurabilă a unei regiuni de soare central şi nu are nici o altă mişcare decât cea în jurul axei sale proprii. Acest corp central este de asemenea un soare; dar el este atât de mare, că toţi sorii pământeşti nenumăraţi, sorii centrali de prima, a doua şi a treia calitate şi toate pământurile şi lunile, care se învârtesc în jurul a nenumărat de mulţi sori pământeşti, pe lângă miile multe de tot felul de comete mai mari şi mai mici, care se învârtesc în cercuri inconstante ca pământuri în devenire în jurul sorilor pământeşti, nu ar însuma a o suta de mia parte din conţinutul lui de corp, dacă acest soare central principal dezbătut ar fi o bilă goală şi dacă corpurile cereşti nenumărat de multe mai sus menţionate s-ar afla în el. - Jarah, poţi tu să-ţi faci acum o noţiune despre cele spuse?“

Spune Jarah: „Doamne, cine poate înţelege o asemenea mărime?! O noţiune pot acum fireşte să-mi fac; dar mă simt foarte ameţită la aceasta! Eu m-am săturat de uitat acum şi la acest soare, nu ştiu însă totuşi, cum să-mi răspund apoi la întrebarea despre existenţa popoarelor nemature în lumea cealaltă mare.“

Spun Eu: „Aşadar, atunci abateţi mai întâi ochii tăi de la soarele privit cu atenţie şi ascultă-Mă atunci!“

Spune Jarah: „Doamne, s-a întâmplat deja!“

140. Perioade de dezvoltare în lumea cealaltă.
Spun Eu: „Aşa ascultă-Mă! - Iată oamenii nepregătiţi ajung în sorile cele multe, văzute de tine acum şi sunt învăţaţi în şcoli în toate lucrurile, care au de-a face cu viaţa. Aşa sunt îngrijiţi şi crescuţi copiii decedaţi devreme în mijlocul centurii de soare, - dar bineînţeles mai mult în partea spirituală a soarelui.

Sufletele necoapte primesc în soarele privit de tine un trup, dar fără a se naşte şi acesta devine împreună cu sufletul spiritual şi poate trece aşa în starea pură duhovnicească. Dar cum sunt duse astfel de suflete de aici până acolo şi de cine, acest lucru tu l-ai putut afla la călătoria ta pe primul soare. Acest înger însă, care se află lângă Mine, este conducătorul şi ghidul a tuturor lumiilor şi a sorilor, despre care Eu ţi-am vorbit mai înainte. Prin aceasta tu poţi vedea, cu ce putere şi înţelepciune este înzestrat el.

Dar nenumăraţii îngeri, pe care tu îi poţi vedea în rânduri lângă tine, au aceeaşi misiune; căci în adâncurile veşnice există pentru înţelegerea omenească încă nenumărate astfel de zone a soarelui cu un soare principal, aşa cum am descris Eu mai devreme şi fiecare zonă este condusă de un astfel de înger. Tu poţi vedea acum foarte mulţi îngeri, - dar ei nu sunt nici măcar cea de-a zecea parte din sute de mi de astfel de îngeri conducători, dar să nu mai pomenim de îngerii mai mici, care au în subordinea lor sori mai mici, lumi şi regiuni mai mici de pe un pământ! Şi iată, Eu trebuie să mă ocup în fiecare clipă pentru toate acestea în spiritul Meu; şi dacă Eu aş lăsa aceasta doar o singură clipă din grija Mea de neschimbat, atunci ar pieri totul în aceiaşi clipă, cât ceea ce este mare şi tot ce este mic! - Ai putea să înfăptuieşti aşa ceva cu spiritul tău?“

Spune Jarah: „O Doamne, cum poţi să-mi pui o astfel de întrebare!? Eu, o părticică de praf al acestui pământ, - şi Tu, în Duhul Tău, singurul, veşnicul şi atotputernicul Dumnezeu!“ O dacă fariseii orbi din Ierusalim ar putea înţelege aceasta, atunci ar trebui să-şi schimbe părerea! Dar, ei nu pot vedea şi nu pot înţelege; de aceea vor pieri din cauza răutăţii şi a încăpăţânării lor! Sufletele lor vor ajunge în lumea de apoi tot pe un astfel de soare pentru a se înşcola?“

Spun Eu: „Acest lucru nu se va întâmpla, draga Mea Jarah; căci ei nu fac parte dintr-un popor imatur, ci dintr-un popor matur! Şi sufletele dintr-un popor matur, când acestea se schimbă în răutate, ajung în adâncurile pământului, forţaţi de ei înşişi; căci din clipa în care au devenit ei materie pură, este prin urmare elementul lor şi ei nu vor putea şi nici nu vor dori să se despartă de aceasta. Da, chiar toate lucrurile extreme se vor încerca. Toate chinurile şi durerile vor fi lăsate să se năpustească asupra lor, pentru a-i desprinde de materie. Şi dacă unul se desprinde de aceasta, atunci ajunge într-o şcoală, care se află pe partea spirituală a pământului; de abia de acolo va fi transferat pe lună. Dacă acolo a trecut prin toate gradele de abnegaţie şi a devenit puternic, atunci este ridicat pe o planetă mai înaltă şi este învăţat în înţelepciunea dreaptă.

Când intră într-un astfel de suflet lumina cea dreaptă, atunci de abia printr-o astfel de lumină, dacă aceasta devine din ce în ce mai puternică, produce în sine căldura vieţii spirituale şi sufletul începe, să se contopească cu spiritul , aşa că devine pe timp ce trece întreaga lor viaţă doar dragoste. Dacă dragostea are în sine puterea şi forţa necesară şi a trecut la adevărata şi interioara flamă a vieţii, atunci începe să se lumineze în suflet din interior şi de abia atunci se află un astfel de suflet în starea lumii libere a spiritelor fericite, unde este condus mai departe ca şi din copilărie.

Dar în cel mai bun caz, când un astfel de suflet materialist de pe pământ ajunge într-o astfel de stare, pot trece mai multe sute de ani pământeşti. - Dar Eu citesc acum în inima ta, că tu doreşti să Mă întrebi ceva şi Eu îţi spun: întreabă; căci întrebările tale au motive întemeiate! Dar de data aceasta adresează-te cu întrebarea ta îngerului şi acesta îţi va da de data aceasta răspunsul drept!“
141. Despre măreţia spiritului omenesc.
Aici se întoarce Jarah spre înger şi îl întreabă, spunând: „Domnul tău şi al meu mi-a spus să mă adresez fiinţei tale, tu drag şi minunat tânăr, ca eu să pot întreba ceva anume şi tu îmi vei putea oferi răspunsul cel drept. Şi aşa spune-mi, de ce rudele mele pământeşti, cât şi ucenicii Domnului, trebuie să doarmă, în vreme ce eu sunt trează şi de ce trebuie să privesc cu ochii trupului, sau de ce pot eu aceasta, ce văd şi ascultă ei, după spusele Domnului, doar în vis?“

Spune îngerul cu o voce blândă: „Tu, minunată fiică a Domnului ai trecut cu tot sufletul tău în spirit şi nu mai ai aproape nimic de-a face cu materia lumii; ochiul tău lumesc a devenit ochiul sufletului tău şi ochiul sufletului a devenit vederea a veşnicului şi a nemuritorului tău duh. Şi tu eşti aşezată în sfera ta de viaţă, cum ar trebui să fie aşezat fiecare om.

Dar fiecare duh al omului este în aşa fel construit, că este la fel cu Duhul lui Dumnezeu care cuprinde în sine întreg universul. Dacă primeşti în firea ta pură o stea îndepărtată sau orice altceva, adică cu ochiul tău spiritual şi pe lângă aceasta întorci ochiul sufletesc prin ochiul cărnii şi priveşti cu ochii duhului obiectul dorit, atunci se produce un conflict în interior, în imaginea prezentă în spiritul tău şi cu forma corespunzătoare a aceleiaşi imagini. Din acest conflict se luminează într-u totul sufletul tău la acel obiect privit şi acesta se arată exact aşa, cum este el în realitate.

Şi aceasta îţi spun eu cu credinţă şi în adevăr, că acest lucru îl poate înfăptui fiecare om, dacă ar avea firea aşa de avansată şi ar fi clădiţi tot aşa cum eşti tu; dar există doar puţini, care se aseamănă cu tine! Aceşti oameni care dorm aici nu au sufletul şi firea ta! Prin ochiul lor al cărnii nu priveşte încă cel al sufletului şi ochiul duhului lor doarme încă; de aceea trebuie ca sufletul lor să fie mai întâi în stare, prin răpirea ochiului exterior al lumii şi prin aceasta în felul mai fin să privească lucrurile mai înalte, în domeniul duhovnicesc.

Dar acest somn al acestor oameni este de aceea unul deosebit, deoarece un om rareori îl poate avea pe căi naturale.

Anumiţi oameni puternici în duh şi suflet pot înfăptui un astfel de somn la fraţii lor mai slabi doar prin atingerea mai deasă a mâinilor, dar oamenii slabi nu pot înfăptui aceasta la fraţii şi surorile lor la fel de slabi. Dar că Domnul poate înfăptui aceasta doar prin voinţa Sa, acest lucru , cred eu, că tu nu îl vei putea contesta în interiorul tău, pe veci?!“

Spune Jarah: „Domnul să te binecuvânteze pentru explicaţia aceasta, pe care eu am putut s-o înţeleg foarte bine! - Dar, acum, o altă întrebare! Spune-mi tu, minunat şi frumos tânăr, cum pot eu să înţeleg eu rapiditate ta nemai-întâlnită?“

Vorbeşte îngerul: „Dragă fiică a lui Dumnezeu! Acest lucru este ceva, ce poate înţelege doar un spirit pur, deoarece nu are nimic de-a face cu timpul şi cu spaţiul. Noi nu suntem în fond nimic, ci ceea ce priveşti tu cu ochii spiritului, este gândul lui Dumnezeu, idea lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare noi suntem spirite pure; nici o materie nu poate să fie un obstacol pentru noi.

Şi dacă pe un duh viu nu îl poate opri nimic, atunci este aici şi acolo tot unul şi acelaşi lucru. Nici o materie nu poate de aceea să se mişte aşa de repede ca noi, pentru că în cel mai fin eter dă totuşi peste un obstacol, prin care este oprită mişcarea sa.

În spaţiul întins al creaţiei există mai ales sorile de mijloc a celei de-a treia ordine, după care vin imediat sorile de mijloc principale. Sorile se mişcă în mai multe cercuri în jurul soarelui de mijloc principal, cu o rapiditate de neimaginat pentru înţelegerile tale, ca prin aceasta să rămână tot la aceeaşi distanţă bine scrisă. Liniile lor sunt pentru priceperea ta la o distanţă enormă de soarele de mijloc principal.

Gândeşte-te de exemplu la acest pământ şi imaginează-ţi pe drept că este o bilă de mii de ori mai mare, decât poţi vedea tu acum din el. Dar această bilă mare este alcătuită din nisip, cum tu ai putut vedea deja de multe ori pe malul mării. Acum gândeşte-te la numărul grăuntelor de nisip, câte ar fi necesare, pentru a clădi un astfel de pământ! Pentru fiecare grăunte de nisip gândeşte-te la o distanţă de aici până la acea stea, pe care noi am vizitat-o prima oară şi tu vei avea aproape diametrul unei astfel de linii! O astfel de linie înconjoară un soare mijlociu a celei de-a treia ordine doar în zece ori zece mi de ani; dar pentru că linia lor este una atât de largă, trebuie ca un astfel de soare să parcurgă distanţa de aici până la acea stea, pe care noi am vizitat-o, de o mie de ori!

Tu vei crede şi vei spune: ‘Da, dacă aşa stau lucrurile, atunci se mişcă un astfel de soare de o mie de ori mai repede, decât tine, care eşti un spirit pur! Căci dacă am fi zburat cu viteza unui soare spre acea stea, atunci ar fi trebuit ca noi să fim de o mie de ori mai repede acolo decât cu rapiditatea ta duhovnicească!?’

Dar eu îţi spun, că rapiditatea acelui soare este pe lângă rapiditatea mea spirituală doar un melc obosit! Deoarece iată, la rapiditatea cunoscută de tine îi trebuie soarelui de zece ori, ori o sută de mi de ani pentru a parcurge linia exterioară a soarelui principal de mijloc, în vreme ce eu sau un alt duh de felul meu putem zbura aşa de repede, că tu nu ai putea vedea diferenţa de timp între plecarea şi sosirea mea; da, eu aş putea în acel timp să înconjor un crec de mai multe sute de mi de ori mai mare!

De aceea diferenţa între rapiditatea unui duh şi între viteza unei materii zburătoare cu viteză mare - chiar dacă aceasta ar creşte, cum ar dori - ar exista totuşi o diferenţă nemărginită; căci dacă unei materii i-ar trebui o clipă să parcurgă de aici distanţa până la acea stea, atunci este nevoie de două clipe la o distanţă de două ori aşa mare şi dacă parcurge materia într-o clipă o sută de mi de astfel de distanţe, atunci aceasta va avea la zece distanţe nevoie de zece clipe, în vreme ce eu aş parcurge orice distanţă imaginabilă în una şi aceeaşi clipă.

Şi iată, aceasta o pot face eu şi orice duh de genul meu, deoarece în tot universul veşnic nu poate exista pentru noi vreun obstacol; materia însă dă peste obstacole chiar şi în cel mai liber spaţiu eter şi de aceea nu poate ajunge la rapiditatea spiritului! - Spune-mi, minunată fiică a lui Dumnezeu, ai priceput puţin aceasta?“
142. Despre adevărata măreţie spirituală.
Spune micuţa Jarah: „Am înţeles aceasta cu ajutorul Domnului meu; dar am început totuşi să ameţesc puţin! Căci eu sunt acum de convingerea totală, că un spirit creat are de lucru o veşnicie, să cunoască în întregime unul din acel soare principal de mijloc, despre care tu ai spus, că numărul lor este pentru priceperea omenească nemărginită în spaţiul veşnic, care sunt purtători sau mai bine spus conducătorii sorilor de mijloc a celor trei ordini şi a sorilor pământeşti, a căror număr nu îl va putea pricepe vreodată un spirit omenesc! Dar dacă soarele principal de mijloc îi ia unui spirit omenesc o veşnicie pentru a-l cunoaşte, cât timp va avea atunci de-a face cu toate sorile nenumărate!?

Oh, eu nu aş fi deloc inteligentă, dacă mi-aş dori aşa ceva! Eu aş rămâne acasă şi m-aş gândi: ‘Un astfel de soare este într-adevăr ceva măreţ şi o dovadă enormă a înţelepciunii nemărginite şi a puterii veşnice a Domnului; dar el nu va putea pe Domnul, Dumnezeul şi Creatorul lui, să-L vadă, aşa cum îl pot vedea eu, să-L înţeleagă şi să-L iubească deasupra tuturor!’ - şi iată, după părerea mea este cu mult mai mult, decât un astfel de soare măreţ care se află în adâncurile de nemăsurat, pentru vreun om, a spaţiului creator! Şi cine ştie, dacă Domnului nu-i sunt aşa de dragă cum îi este un soare aşa de mare!?

Şi uite, minunat tânăr, pământul nostru poate că este o pietricică mică în comparaţie cu unul din acel soare măreţ, şi, totuşi, a păşit Acela pe pământ, de care depinde cea mai mică axistenţă a unor astfel de sori principale de mijloc! Şi prin aceasta eu sunt de părere, că nu tot timpul este acel lucru măreţ în ochii Domnului, ce este într-adevăr imens în spaţiul de creaţie, ci acel lucru este măreţ ce este în interior!

Ce sunt eu, ca un copil, cu înălţimea mea în comparaţie cu acest pământ mic al nostru şi totuşi simt în pieptul meu un spaţiu, în care ar încăpea toate sorile principale de mijloc şi cu toate sorile şi pământurile care fac parte din acesta! Ochiul meu mic poate vedea printr-o vedere de o mie ori o mie de ori stele; întrebarea este dacă o astfel de capacitate au şi acele sori imense!? - Am sau n-am drepate?“

Vorbesc din nou Eu: „Ai într-u totul dreptate şi este aşa şi doar tu singură cântăreşti de o mie de ori universul sorilor, care se află în spaţiul nemărgint al creaţiei; dar întotdeauna este bine pentru un om, ca el să-Mi cunoască creaţiile spre înmulţirea dragostei sale pentru Mine, Tatăl său!

Dar acum începe să se ivească zorii şi noi vom începe să-i trezim pe prietenii noştri! Dar doar unul după altul îi vom putea trezi; tu însă nu trebuie să spui nimănui vreun cuvânt, până când Eu şi îngerul tău îţi vom da un semn, pe care ţi-l voi lăsa în preajma ta vizibil până la creşterea ta, dar cu o altă îmbrăcăminte. Dar ceilalţi îngeri să devină din nou invizibili - aşa să fie!“

Într-o clipă dispar toţi îngerii în afară de acel unul, care se numea Rafael; şi acesta era îmbrăcat după portul, care se obişnuia în regiunea din apropierea Ghenizaretului.

Când Jarah îl vede pe Rafael aşa îmbrăcat spune ea aceste cuvinte: „Aşa da, - acum îmi placi mai mult decâr adineaori în gloria ta cerească; căci aşa semeni într-u totul cu un om şi de aceea mie îmi va fi drag de tine, - doar că, întrebarea cea mare este, cine se va ocupa de treburile lumeşti şi măreţe ale tale!“

Spune îngerul: „Nu-ţi face griji, minunată fiică a lui Dumnezeu; căci eu pot să mă aflu şi aici şi peste tot, fără ca tu să observi ceva din absenţa mea, doar din când în când câteva clipe. Aşa va rămâne totul. De altfel, mă voi întoarce cât se poate de repede înapoi la tine, căci tu îmi eşti acum mai dragă decât toate sorile nenumărate, pe care noi le vom vizita la câteva ocazii bune. - Dar acum vrea Domnul să-i trezească pe fraţi din somnul lor; de aceea trebuie să fim liniştiţi acum!“

Spune Jarah: „Da, da, eu urmez totul cu drag şi sunt deja aşa tăcută ca un mic şoricel!“

143. Ucenicii sunt treziţi din somnul lor.
Ii spun Eu lui Rafael: „Du-te şi trezeşte-Mi-l mai întâi pe Simon Iuda al Meu (Petru)!“

Rafael îl trezeşte pe Petru şi acesta se uită plin de minunare în jur şi în jur şi spune după un timp: „Am dormit eu, deci, într-adevăr? Mi s-a părut totuşi, de parcă aş fi fost treaz trezuţ în decursul a întregii nopţi! Dar acum văd, aşadar, totuşi, că am dormit foarte bine; dar, în somn, am avut vise aşa de minunate, că nu pot deloc să-mi aduc aminte de unele asemănătoare, să le fi avut vreodată! Cu adevărat, Doamne, aceste vise nu pot să fi fost spume goale!“

Spun Eu: „Uită-te puţin prin jur, - poate că descoperi vreo oarecare schimbare în privinţa muntelui, despre care ai visat desigur de asemenea!“