Maria cobianu-băcanu

2. Percepţia de sine şi percepţia celuilalt

în contactul dintre români şi saşi

în Feldioara, judeţul Braşov

1. (Român, 35 ani, cadru didactic)

Au avut loc împrumuturi culturale între români şi saşi?

Saşii au venit din Flandra,(Germania). Sunt bruneţi. În jur sunt două grupuri: feldiorean şi hălchian (din Hălchiu). Ca stare socială, cei din Feldioara sunt mai săraci, cei din Hălchiu sunt mai bogaţi. Nu se împăcau bine. Misiunea lor civilizatorie rămâne şi azi valabilă în conştiinţa lor. Sunt legaţi de Germania, permanent, pe toate canalele, mai ales, în inventarul de bunuri de uz casnic, utilitar. Statul german a fost o forţă în Europa. Saşii aveau în spate securitatea statului german, plus privilegiile unui mare imperiu. Au venit cu modul lor de viaţă. Au avut mereu conştiinţa grupului. Imitaţia de către români a unor stări de lucruri are bază economică şi politică. Ţara Bârsei, Braşov, Ţara Codlei, Feldioara sunt târguri din secolul 14. Între ele era concurenţă comercială. Membrii comunităţii române nu erau consideraţi cetăţeni, ci toleraţi, în Feldioara. Românii erau ţărani care priveau la saşi în sus şi aspirau la starea lor. De pildă, în limbă, au împrumutat cu obiectele de uz casnic şi cuvintele. Împrumuturi reciproce: românii au preluat din portul de gală al saşilor, iar saşii din portul cotidian al românilor. Obiceiul armindenilor, Rusaliile, Floriile sunt obiceiuri româneşti care sunt ţinute şi de saşi. Stropitul fetelor cu colonie de către băieţi, a doua zi de Paşti, este obicei săsesc, care acum se serbează de ambele etnii.

Specific saşilor: ei nu au transmis, mai mult au reţinut de la români. Puţini români au învăţat săseşte. Saşii au preferat să înveţe ei româneşte cu românii pentru ca limba lor să nu se altereze. Grupurile etnice germane sunt mai conservatoare. După 1944, împrumuturile sunt mai frecvente. Au început să aibă loc şi căsătorii mixte, români-săsoaice. Au depăşit tradiţia şi apostrofările rudelor şi ale bisericii. Mai recent, un sas s-a căsătorit cu o româncă. Bărbaţii saşi sunt mai tradiţionalişti. Biserica le-a rămas stâlpul ideologic şi instituţional.

Acum, au acces la viaţa politică, dar statutul actual nu egalează pe cel din trecut, de superioritate de care se bucurau. Dar sunt calmi. Un obicei al lor este vecinătatea, în cadrul căreia se întâlnesc, petrec, rezolvă problemele edilitare. Şi românii au mai împrumutat, de pildă, sentimentul de vecinătate în cadrul căruia curăţă fântâna, sapă un şanţ sau fac o masă împreună.

În ce domenii se împrumută mai mult?

• 
  În modul de viaţă materială: modul de organizare a gospodăriei, stilul de casă, cultivarea pământului, creşterea animalelor. Saşii au avut şcoală agricolă. Toţi copiii învăţau agricultura. Locurile lor erau un paradis cu parcuri, alei. Aveau maşini agricole. A fost şi o cetate. Stilul clădirii era extraordinar, dar s-a deteriorat. Acum este ruină, ne-refăcută. Era cetate ţărănească, cu forţă mare. Cetate cu uşa deschisă. Feldioara se numea Marienburg sau Castrul Mariei, în secolul 16. Pe vasele de ceramică cetatea apare cu blazon. Saşii au avut buni cronicari. Numele saşilor apar în toponime. În păduri, însă încep să apară şi numele româneşti. Ostentaţia de a nu apare şi românii în acte arată că românii trebuie să fi fost. (Dar aşa cum spune Iorga, ei erau „nişte bieţi ciobani, nişte bieţi plugari care nu se încurcau cu regele”, (deci, nici regele cu ei ca să fie pomeniţi în documente, nota ns. MCB).
  

În secolul 20 a fost şcoală agricolă pentru copiii de saşi. În fiecare an se primeau

şi 2 copii de români, aleşi cu grijă, mai săltaţi, cu părinţi cu un anume statut la

primărie, de pildă de pârgar (vătăşel sau funcţionar la primărie). În acest fel, s-a

prins ceva din tehnologia cultivării pământului, a sfeclei de zahăr, a plantelor

tehnice. În zonă se creşteau vaci de lapte rasa Siementhal. Românii au crescut şi

ei aceeaşi rasă. În şcoala primară germană erau primiţi puţini copii români.

Unchiul meu a făcut 4 clase nemţeşte, ceea ce îl asimila în rândul elitei. După

1948, în Şcoala agricolă au pătruns toţi copiii.

Românii nu au avut obiceiuri cristalizate, fiind lângă Braşov, oraş cu mobilitate

mare. Românii făceau „curte” saşilor, erau „cu ochii peste gardul vecinului”.

Trăsăturile saşilor

• 
  în comportamentul social: ordine, punctualitate, păstrate cu sfinţenie până astăzi; confirmarea la 14 ani, când băieţii devin flăcăi, iar fetele se pot căsători, este iniţierea creştinească.
  
• 
  în muncă: foarte disciplinaţi, de nădejde, pricepuţi, gospodari, dar ne-rafinaţi. Vin cu simţul ordinii de la cei din Germania. Nu le place haosul de la noi, de acolo, „de sus”.
  
• 
  în viaţa socială: de la noi, românii, au împrumutat spiritul nostru mai deschis. Acum te primesc şi ei în casă. Înainte te măsurau din ochi dacă să te primească sau nu. Deschiderea o fac intelectualii. Lăsata secului, la ei este cu carnaval. Vin saşii din multe sate. Închistarea i-a obturat, i-a limitat. Când merg în Germania se sperie de propriul lor chip dur. Ies şi ei acum la stradă din „cetatea” lor. Ni se adresează cu „vecinule”.
  

Meşterii saşi au crescut ucenici buni, aleşi, specializaţi în zidărie, fierărie,

tâmplărie. Lăzile de zestre pentru fete erau făcute de saşi, iar pentru straie făceau

„lădoaie”. Arta lemnului, la origine, este românească, ca şi straiele.

Saşii sunt negustori. Ei aveau târgul grâului, al cailor, al vitelor sau „oborul”. Au

intrat în contact cu românii care le erau cărăuşi. După reforma din 1918, românii

au primit pământ şi voiau să-l cultive şi ei bine, ca saşii. De aceea, învăţau de la

ei tehnica cultivării plantelor tehnice.

Primarii erau români. În sat, saşii aveau casele în centru, veniţi ca stăpâni peste

„cei crescuţi din pământ”, cum spune Iorga. Românii erau slugile lor, deposedaţi,

ne-privilegiaţi. Sub fundaţia caselor se găseşte ceramică neagră dacică.

După formarea dualismului austro-ungar, în 1867, limba maghiară a devenit limbă

oficială, limbă de predare în şcoală. Limba română se strică cu maghiarisme

(pecioici). În 1907, se dă legea Apponyi care accentuează procesul de

maghiarizare.

• 
  în raporturile de familie: saşii au un respect deosebit pentru ora meselor la care se întruneşte toată familia. Au bucătărie mare, cu masă lungă la care iau de trei ori pe zi masa. Tradiţionale sunt untul şi cacao. Româncele s-au inspirat de la săsoaice, fac şi ele supă şi folosesc condimentele săseşti. Săsoaicele au luat de la noi sarmalele. Tot de la români, saşii au învăţat creşterea porcilor. Românii făceau studii superioare, pe când saşii se mulţumeau cu o şcoală agricolă sau de meserii. Nu aveau multe biblioteci sau cărţi de poezii. În schimb, mulţi feldioreni români au devenit agronomi după ce au urmat şcoala agricolă. În Feldioara, tradiţional se formau agronomi, tehnicieni, veterinari, specialişti la SMA (Staţiunea de Maşini şi Tractoare), în asistenţă tehnică.
  

Există o disciplină de familie. În relaţiile dintre soţi, femeia este respectată. Este chiar o diviziune a muncii. Bărbatul se ocupă de slugi, iar femeia de slujniţe, slugile fiind români. Se constituie un cod sever înăuntrul familiei pentru a-l impune slugilor. Între slugi, sunt diferenţe sociale, de prestigiu, după rang sau statut. Dar cel care dădea statut slugilor era stăpânul. El le selecta. Era unul care-i alegea după viteza cu care mânca. Saşii nu au umor, nu sunt calzi. Petrecerile lor sunt zgomotoase pentru că, după disciplina severă, se descarcă.

În ceea ce priveşte împrumutul, deci, românii au împrumutat mai mult. Totuşi, ceea ce s-a menţinut ca elemente de distincţie între grupurile etnice sunt: limba, biserica, religia, obiceiurile. Cu acestea, cum spunea un târgu-mureşan, „fiecare a rămas la el acasă”. Specific românilor, de pildă, pe lângă cele de mai sus, este „obştea”, ca trăsătură specifică, prezentă în organizarea administrativ-economică. Obştea este proprietatea în comun a comunităţii asupra pădurii, iazului, păşunii. Ca infuzie românească după 1870 şi la începutul secolului 20, apare canalizarea cu apă.

• 
  În topografia satului: se observă modelul flamand, unghiuri drepte, alinierea principalelor instituţii ale satului pe centru – şcoala, primăria, biserica. Străzile sunt paralele. Din avion, comunele săseşti din jur vin radial spre Feldioara. Crisbav este orientat spre Feldioara, un nod de drumuri.
  
• 
  În cultură, teatrul este mai plăcut de români. Saşii au specifică fanfara. Acum, am făcut şi noi fanfară, care este mixtă. În trecut, braşovencele au organizat Reuniunea femeilor române cu sucursale în satele vecine. Organizau viaţa culturală a satului. Petrecerile, ceaiurile, şezătorile erau organizate de reuniune. După Braşov se organizează la Iaşi. În Feldioara, reuniunea a patronat până târziu viaţa culturală a satului. Femeile au învăţat o seamă de lucruri practice. Pe atunci, reuniunea a făcut minuni. Ardelenii s-au organizat în ASTRA, unde se realizau reuniuni de coruri, lecturi etc. În muzică, noi organizam coruri cu copiii la şcoală, saşii orgă la biserică. Ei au avut întotdeauna instrumente muzicale: flaut, acordeon, pian. Cântau muzică clasică, religioasă. Joacă teatru, dansuri populare. Dansurile au rămas pure. Nu se împrumută. Au ritmuri diferite. În ceea ce priveşte literatura, primesc din Germania reviste stil Magazin, fascicole. Nu au spiritul aplecat spre literatură, citesc mai mult tehnică.
  

Ce interese îi mână pe oameni?

Interesele care se impun din totdeauna oamenilor sunt cele economice, spiritul ţărănesc definindu-se, cel mai adesea, prin nevoia de a avea, încurajându-se, astfel, concurenţa, competiţia. Curtea veche săsească nu avea flori, era împănată cu unelte atelaje. Acum are şi flori. Gospodăria se decorează. Maşina în curte este expresia puterii economice. Saşii îşi amplifică valorile pe care le acceptă. Dar acum gândesc prin prisma viitorului lor în Germania. La saşi, primează valorile tehnice, economice şi plecarea îi centrează şi mai mult pe ele.

Ca structuri profesionale, saşii sunt puţini în sat. La şcoală sunt 2 cadre didactice, la CAP doar 3 lucrează efectiv. În raport cu românii, sunt puţini şi în întreprinderile de la Braşov.

Instituţiile care contribuie la intensificarea raporturilor dintre grupurile etnice sunt şcoala, locul de muncă şi instituţiile de cultură.

Şcoala oferă modele comune de comportament, limbă comună, fără s-o excludă pe cea maternă a saşilor. Şcoala în comun, alături de români, schimbă mentalitatea saşilor. Le oferă posibilitatea de schimbare. Saşii vor să se mişte, fac excursii, vizite. Ne-am bizuit pe dorinţa lor de a se mişca. Copiii noştri, îmbrăcaţi ca cei de saşi, merg împreună cu ei, în excursie. Copiii saşi învaţă cântece şi jocuri comune cu cei de români. Adulţii împrumută cuvinte româneşti în administraţie, comerţ şi chiar în viaţa de toate zilele. La obiceiurile spirituale, rămâne fiecare grup el însuşi. Saşii primesc ziare, reviste de peste graniţă, dar rămân în cercul lor. Nu le vede oricine. Vecinătăţile se destramă. Organistul sas dă lecţii de flaut şi acordeon tuturor copiilor. Copiii români învaţă nemţeşte, dar deprind şi ordinea şi disciplina lor. Trăind sub influenţa austriacă şi germană, românii din Feldioara sunt mai ordonaţi. Prin plecarea saşilor se pierd unele valori.

Bărbaţii cu preocupări comune, cu aceeaşi profesie sau meserie, în plus şi vecini, leagă prietenii. De pildă, un sas ţăran scrie din Germania vecinilor români.

Trecerea la altă religie nu se face decât în rare cazuri. Românii vorbesc cu plăcere şi mândrie nemţeşte. Grupul slăbeşte atât numeric, cât şi prin profesionalizare care obligă la multiplicarea contactelor cu cei din colectivul de muncă de alte etnii. În perspectivă, dacă procesul de emigraţie va continua, grupul etnic german stă sub semnul destrămării. Vor rămâne câţiva, dar ca existenţe atomare.

2. (Săsoaică, 45 ani, învăţătoare)

Împrumuturi reciproce între saşi şi români

Obiceiul saşilor de a se cânta la înmormântare fanfara s-a preluat şi de români. La nunţi se merge după ordinea de rudenie. Valorile se preiau în funcţie de cum îi servesc pe oameni. Pe vremuri, când saşii aveau cai şi căruţe, flăcăii mergeau de Rusalii la pădure, aduceau armindeni şi plantau câte doi în faţa caselor fetelor. Anul acesta au adus românii armindeni, saşii nu au adus că nu au avut atelaje. Cu timpul, obiceiul se va pierde. Populaţia săsească este în scădere, nu se mai pot face manifestările culturale cerute. N-ai cu cine. Oameni puţini. Tineri puţini. Am fost solicitaţi de Braşov la serbarea Honterus, dar saşii nu s-au prezentat în portul lor popular.

La şcoală, lucrăm împreună în aceeaşi idee. La fel şi în viaţa obişnuită. În fiecare săptămână, gospodarul îşi mătură în faţa casei. Faţadele se zugrăvesc. Feldiorenii sunt curaţi şi gospodari. La saşi, până la căsătorie, fetele poartă crem, după căsătorie, trec la negru. La fel, bărbaţii. La nunţi, botez, la biserică, saşii se îmbracă în costume săseşti. Grupul vocal, dansul, se disting, de asemenea prin port.

În limbă, s-au preluat din limba română cuvinte uzuale ca chioşc, cooperativă. Cu obiectele sau cu noile realităţi se preia şi numele.

În gospodărie, la saşi nu se întâlnesc decoraţiuni interioare. Stilul de construire al casei este mai simplu. La zugrăveli, culorile sunt mai pale. La un botez în familie nu se invită din afara grupului etnic. La nuntă, se invită, fiind un fenomen social mai larg.

În cultură, piesele în limba germană se vizionează de cadrele didactice. Limba săsească este un dialect care diferă de la comună la comună. Germana este limba oficială în grădiniţă şi în şcoală. Există o literatură săsească specifică. În Sibiu, este un centru etnografic care se ocupă de limba germană. Copiii de saşi nu au probleme cu limba la şcoală. Saşii în vârstă ştiu şi maghiara şi româna. Şi bătrânii români ştiu săseasca, fiind slugi la saşi. Germana o cunosc, mai ales, negustorii care fac ruta România-Germania. Germana este grea, în deosebi, în scris. Profesoara de germană este româncă şi săsoaică, deci bi-lingvă. Limba se învaţă bine în şcoală, iar în cadrul activităţilor şcolare se învaţă modelele de comportament şi tradiţiile.

Activitatea culturală este locul de schimb între cele două grupuri etnice. La o piesă românească merge şi populaţia săsească. La film, de asemenea, merg toţi. Şcoala i-a deschis pe toţi la schimb. La 23 August, 1 Mai, serbările şcolare sunt sărbători comune. La Căminul Cultural corul este mixt. Televiziunea îi interesează şi îi reţine mai mult acasă, de aceea dansul se realizează mai greu. Preotul are încă influenţă asupra familiei şi copiilor la ora de religie.

Modul de viaţă s-a uniformizat între cele două comunităţi. Acum 15-20 de ani, la români, fata la căsătorie trebuia să fie bogată, să aibă zestre. La saşi, nu era aşa, ci se dorea să fie din acelaşi neam şi, mai ales, să fie om. Şi numai atât. Nu se ţinea cont de avere. La cimitirul românilor, când eram copil, nu era ordine, nici îngrijire deosebită. La noi era. Acum e ordine şi curăţenie şi la ei. Locul de veci se moşteneşte şi se cumpără. Este îngrijit din timp. La un necaz, locul este sigur. În biserică, la saşi, fiecare are locul său şi stă jos. La români, nu este ordine, ies în timpul slujbei...

La coruri se cântă cântece săseşti şi germane. Între vecini se învaţă limba germană fără şcoală. Un copil de sas de 6 ani ştie bine româneşte, jucându-se cu copiii români. Nu este deosebire acum între copii. Înainte, copiii se deosebeau că nu locuiau împreună. Pe centrul satului stăteau numai saşii. Românii şi germanii nu erau în contact direct. Acum, s-au amestecat. Toţi copiii sunt la fel trataţi. Înainte nu se admitea căsătoria între tinerii de etnii diferite. Acum, se căsătoresc fără probleme. Înainte, se căsătoreau dacă se plăceau, dar fără voia părinţilor.

Grădiniţa, şcoala educă şi învaţă copiii la fel. Clasele I-IV germane simultane au 20 de copii. la ciclul V-VII sunt clase separate. La grădiniţă se va desfiinţa grupa de germană că nu mai sunt copii. Se nasc 1-2 copii pe an sau la 2 ani. Tinerii merg la oraş. Feldioara era centru economic, administrativ puternic, dar nu avea populaţie săsească multă. Feldioara, pe vremuri, era târg. Acum nu mai este. Cooperativizarea a făcut să scadă schimburile cu ciubere şi obiecte din lemn.

La conducere, se ţinea cont de saşi. Preşedintele era român, vicepreşedintele era sas. La şcoală, directorul de şcoală Mailat e bun. Feldioara a avut Şcoală agricolă renumită. Acum nu mai este şcoala. Directorul Gostat-ului a distrus-o acum 15 ani. Şcoala agricolă a fost o bijuterie. A avut tradiţie până în 1952. Băieţii erau îmbrăcaţi în uniforme. Şcoala avea profesori specialişti. Aici veneau copii din toată Transilvania. Feldioara era renumită prin Şcoala agricolă. Cetatea este ruină că cei de sus nu simt cu satul, cu valorile lui tradiţionale.

În trecut, saşii erau buni agricultori. După 1970, şi românii au plecat la fabrică. Din 1945, saşilor li s-au luat pământurile, vitele, atelajele. Unii au fost evacuaţi. S-au întors mai târziu, trecând întâi prin Dumbrăveni. S-au pierdut multe în comună prin plecarea saşilor. Familia mea nu era de chiaburi. Apoi, nu a avut cu ce să se înscrie în colectiv şi atunci părinţii au găsit serviciu în fabrici. Saşii care au fost în Divizia „Tudor Vladimirescu” au intrat în CAP. Bărbaţii între 18-45 de ani au fost duşi la muncă în URSS, în perioada 1945-1950. Cei mai mulţi s-au întors în Germania. Unii au venit în România. Depindea în ce transport erau trimişi. Anii aceia au fost foarte grei pentru populaţia germană. Tatăl meu s-a întors în 1948. Mulţi au murit, nerezistând condiţiilor ce le-au fost impuse.

Aceste stări de lucruri au determinat amintiri dureroase saşilor bătrâni care le-au trăit. Un adevărat român care se gândea nu lua de la saşi. Dar au fost aduşi oameni străini de sat – brăneni şi ţigani – cărora li s-a dat averea saşilor. Ţiganii n-au păstrat nimic. Acum saşii stau sub semnul plecării în Germania. Mai vin pe-aici cei ce plecă în Germania, dar foarte puţin. Le dă de furcă şi acolo. Adaptarea nu este uşoară nici în Germania.

Copiii români şi saşi îşi schimbă între ei şerveţele, abţibilduri, cărţi, casete. Familiile nu mai vor decât să înveţe şi să fie bine educaţi.

Vecinătatea în Feldioara are un scop. În Feldioara sunt trei vecinătăţi. La decesul unei persoane, se îngrijeşte vecinătatea. Ea îl îngroapă, îi organizează ceremonialul şi cheltuielile familiei sunt mai mici. Problemele comunităţii se rezolvă prin vecinătate. Renovarea şurei, instalarea luminii, un şanţ, se fac împreună şi se termină cu o masă. Este un ajutor reciproc. La renovarea bisericii, tot vecinătatea participă. Relaţia de vecinătate este mai puternică de cât cea de rudenie.

Cu nevoia de profesionalizare scade coeziunea de grup etnic. Oamenii sunt obligaţi să se adapteze. În plus, în grupul de prieteni, nu se transmit unele lucruri. Bătrânii şi părinţii nu le mai povestesc, iar copiii nu sunt interesaţi. Modul de comportare, de gândire al copiilor nu mai răspunde la specificul familiei.

În concluzie, în contactul dintre culturi, unele lucruri vor dispare, altele însă se vor păstra. Oamenii vor fi mai deschişi şi mai adaptabili la schimbare. Câştigul cel mare va fi acela că oamenii aflaţi la confluenţa dintre culturi vor avea o mai mare înţelegere sufletească pentru toţi. Vor învăţa să se aprecieze reciproc, indiferent de originea etnică.
3. (Sas, 30 ani, preot)

Preluări reciproce între români şi saşi

În construirea caselor, stilul de casă şi ordinea în gospodărie, saşii au fost modele pentru români. La oamenii din apropierea casei parohiale se observă influenţa stilului săsesc. Poarta mare este închisă. Este o contradicţie între acest lucru şi faptul că comuniunea dintre vecini stă la baza comunităţii săteşti. Cu ajutorul vecinătăţii s-au construit multe case. Înainte de secolul 20 nu erau porţi aşa de mari. Ele sunt şi o atestare a prosperităţii, bogăţiei. Românii a împrumutat de la saşi când erau slugi. Ei făceau acasă ce vedeau la stăpâni. În planul sistematizării comunelor s-a împrumutat de la saşi. Sistematizarea străzilor este în stil german. Modelul de gospodărie cu casa în faţă, şopronul şi apoi grajdul este din regiunea Bavariei de nord. Saşii au venit din regiunea Moseley, în jurul Luxemburgului, din Flandra – Belgia şi din regiunea Rinului.

Comportamentul în societate arată că şi românii şi saşii au bucuria de a fi împreună. Este obicei creştinesc susţinut de religie. În muncă, saşii lucrează bine, cu exactitate şi seriozitate. În familie, ambiţia de carte este luată de la români de către saşi. Românii au fost mai ambiţioşi. Saşii fac cele 10 clase obligatorii. La treaptă, nu mai merg mai departe. La români este mai dezvoltată latura umanistă, pe când la saşi cea tehnică. De la români urmează mai mulţi studiile superioare. Saşii merg mai mult la meserii. Transferul de meserii de la o generaţie la alta este pozitiv, dar nu e singura alternativă. Acum copiii au o largă paletă de posibilităţi.

Limba. Sasul foloseşte atâtea cuvinte româneşti că nu mai ştie ce limbă vorbeşte.

Cunosc multe sate (în regiunea Bistriţa) unde foarte mulţi români au învăţat săseşte. Influenţa limbii române se face mult simţită la saşi. Cuvintele uzuale saşii le preiau de la locul de muncă, din limbajul tehnic. În clasele VIII-XII, am ştiut mai bine limba română, Apoi, am făcut teologia în limba germană şi am mai uitat.

Biserica, până în 1970, fiecare confesiune a avut credincioşii ei. Tendinţa de ecumenism începe să apropie religiile. De pildă, confesiunea augustană lutherană se apropie de biserica ortodoxă. Geneva, sediul bisericii lutherane, încearcă apropierea celor două biserici. Multe lucruri sunt la fel, numai formele de expresie sunt diferite după grupul etnic.

În vestimentaţie, portul a rămas o trăsătură specifică, dar unele lucruri s-au împrumutat. Confirmarea botezului la 14 ani anunţă trecerea în rândul tinerilor. Portul fetei confirmate este alb sau colorat cu panglicuţe roşii, galbene până la căsătorie. După căsătorie, tânăra poartă haine mai închise şi apoi spre negru. Nunta este un eveniment religios. Portul săsesc este specific bisericesc. După 23 August 1944, se merge în port naţional la multe festivităţi culturale.

Tradiţiile vechi sunt menţinute şi cultivate. De Sf. Pavel şi Sf. Ion coroana de flori împletită se ridică pe un catarg. Oamenii vin în port la această tradiţie bisericească. De ce? Pentru că până în 1948, istoria saşilor a fost o istorie bisericească. Biserica a fost întotdeauna conducătoare în comunitatea săsească. Şi şcolile aparţineau bisericii până în 1948 când au devenit biserici de stat. Directorul şcolii era preotul El şi învăţătorul pregăteau festivităţile. După şcoală, te căsătoreai şi intrai în tradiţia comunităţii vecine. Tradiţiile care s-au menţinut, s-au menţinut prin dorinţa oamenilor din sat. Festivităţile care îşi pierd substratul religios îşi pierd profunzimea. Cultura medievală s-a grefat pe cutumă, pe religie. Biserica îi aduce din nou pe oameni la biserică. O adevărată cultură nu se poate lipsi de psihologia individului. Oamenii au şi suflet, practică libertatea de a crede. Înainte de al doilea război mondial, era o stare de spirit de tolerare a tradiţiilor culturale. Acum, este o etapă de înţelegere şi liberă practicare a lor.

Cu urbanizarea şi modernizarea se pierd tradiţiile. Copiii se despart de părinţi, scade coeziunea de grup. La saşi, casetofoanele, magnetofoanele au rol negativ în privinţa păstrării tradiţiilor specifice. Plecarea saşilor creează o problemă foarte grea pentru biserică. Mobilul este întregirea familiei. Mirajul bunăstării îi atrage. Sufleteşte sunt nemulţumiţi, chiar dacă material se ajung. Acum îi determină teama că rămân tot mai puţini.