Maria cobianu-băcanu


Căsătoria mixtă pune problema religiei



Yüklə 1,98 Mb.
səhifə26/45
tarix02.11.2017
ölçüsü1,98 Mb.
#27258
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   45

Căsătoria mixtă pune problema religiei

Când se căsătoresc doi tineri de etnii diferite, se face numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Dacă se face şi căsătoria religioasă, trec amândoi la aceeaşi religie. La înmormântare, însă fiecare trece la religia lui. În privinţa înmormântării, Coranul precizează tot. Defunctul este acoperit doar cu un cearceaf (chepân) care semnifică egalitatea tuturor în faţa morţii. Unii mai pot „scăpa” în saten. Cum pleacă omul? Cum a venit. Gol, ca toţi ceilalţi. Se fac pomeni la 7 şi 40 de zile. Persoana care ştie Coranul, scris în arabă cu caractere latine, este plătită să citească din el 7 zile. Limba arabă o învaţă cu Hogea la biserică, atât copiii cât şi adulţii. Se transmite din generaţie în generaţie. Toţi bătrânii citesc Coranul în egipteană. Araba este curentă, e o nevoie obligatorie pentru că toate slujbele se fac în arabă.

Copiii care se nasc din familii mixte primesc etnia după cum se înţeleg părinţii, dar, cel mai adesea, merg pe linia paternă. Ei învaţă să trăiască însă după regulile culturale ale ambilor părinţi şi sărbătoresc datinile specifice celor două culturi.

La tătari, religia a fost introdusă în programa şcolară. „Acest lucru este bine pentru că ea ne învaţă să ne ajutăm unul pe altul. Eu consider că este posibilă înţelegerea între religii pentru că avem aceeaşi rădăcină, spune un tătar. Jidanii, creştinii şi musulmanii recunosc pe Iisus ca profet. Din păcate, puterea deteriorează relaţiile dintre oameni şi religii”.

Printre tradiţiile specifice legate de religie menţionăm: obligaţia ca înainte de rugăciune să te speli. În deşert, dacă te afli, nefiind apă, te speli cu nisip cu faţa la Mecca. De asemenea, când sacrifici un animal, ca şi la rugăciune, te îndrepţi cu faţa spre Mecca. Sacrifică batalul numai cei ce au destul nu cei ce au datorii. Acesta este împărţit săracilor.

Copiii de tătari

Sunt ageri la minte, perseverenţi. La şcoală au primele locuri obligatoriu. Sunt foarte buni la limba română, la analiza gramaticală şi la matematică. „Când eram în şcoala primară, spune un tătar adult, învăţam în limba tătară. Părinţii şi-au dat seama că şcoala tătărească nu are perspectivă pentru viitor. Atunci, tata m-a dat la şcoala românească”. Meritele lor sunt recunoscute. Posturile de la Primărie sunt luate de turci şi tătari. Cinstea este specifică tătarilor.

În timpul interviului, mulţi tătari ştiau bine istoria lor şi anume că sunt prin părţile Dobrogei de pe la 1400, veniţi o parte din Crimeea şi altă parte din Mongolia. Cei din Constanţa sunt din Crimeea.

Dacă turcii sunt buni în comerţ, tătarilor le plac animalele, caii în special şi agricultura. Tătarii au mulţi intelectuali că urmează cursurile universitare.

Prenumele fetelor de tătari sunt 90% nume de flori, de pildă: trandafir (Ghiulfer), liliac (Leila), iar al băieţilor luna sau partea din zi în care s-au născut, ca Aiden sau Aidân (dimineaţa).

3. Percepţia tătarilor de către români
Imaginea de sine a tătarilor coincide cu cea a românilor despre ei.

Anticipând rezultatele cercetării, putem aprecia că la grupul de etnici musulmani de tătari şi turci am obţinut cele mai simetrice percepţii de sine şi percepţii ale celuilalt dintre toate grupurile etnice studiate. Similitudinea aprecierilor, sentimentul sincer de respect şi preţuire reciprocă, de prietenie sunt dovada unei convieţuiri umane de înaltă calitate socială şi morală. Românii i-au apreciat pe tătari în termeni comuni cu cei ai tătarilor despre ei înşişi, ca liniştiţi, religioşi, sociabili, de cuvânt, uniţi, harnici, tradiţionali, prietenoşi, buni vecini, buni colegi de muncă, inteligenţi, concesivi.

Să urmărim, în continuare, opiniile românilor despre tătari, ele fiind expresia fidelă a modului de apreciere şi de trăire a vieţii în comun, ca vecini sau membri ai comunităţii săteşti.

Aşa cum am arătat în prima parte a studiului, tătarii, ca şi turcii, nu creează probleme. S-au integrat în societate, păstrându-şi obiceiurile, cultura, religia. Părinţii care se gândeau la viitorul copiilor lor în societatea românească vorbeau cu ei în casă limba română, îi dădeau la şcoala românească pentru a putea să muncească şi să trăiască în condiţii normale alături de români. În acest fel, au ajuns să ţină şi obiceiurile lor şi pe-ale noastre, fără să le impună nimeni.



Se poate spune că avem de-a face cu o autentică convieţuire simbiotică interculturală, în care fiecare etnie a dat şi a primit tot ce a fost mai bun, mai frumos, mai potrivit pentru o convieţuire armonioasă.

Românii, în general, şi oficialităţile, în special, consideră Dobrogea şi judeţul Constanţa un etalon, un model al bunei convieţuiri interetnice. „Cei ce au încercat să tulbure apele, au primit replica de la oamenii simpli, obişnuiţi să trăiască în pace şi bună înţelegere unii cu alţii”, spun ei. Constanţa este nu numai un mozaic etnic format din turci, tătari, lipoveni, greci, croaţi, bulgari, găgăuzi, romi, dar şi un mozaic regional, în care îşi găsesc de lucru cei din Moldova, Oltenia, Transilvania, Maramureş etc. Mozaic, dar un mozaic liniştit, în care fiecare îşi vede de treaba lui, de problemele lui. „Etnicilor le-am creat condiţii pentru cultivarea identităţii naţionale. În Basarabi, Ceauşescu a deviat Canalul numai să nu le dărâme geamia. Noi, românii, avem răbdarea Mării Negre. Pământul Dobrogei este bun, dar să nu ne calce cineva pe bătături...”

Împrumuturi culturale

Aşa cum se ştie, unde există bună convieţuire este şi teren propice pentru schimburi culturale. Locuitorii români folosesc termeni din vocabularul turcesc, comun şi tătarilor ca, baeram, ibric etc., ascultă muzică orientală, se căsătoresc cu turcoaice şi tătăroaice. Adoptă o religie sau alta, după cum se înţeleg. „Important este că se împacă. E o înţelegere tacită. Cu ani în urmă, părinţii de ambele etnii se opuneau, spunând că <>, dar acum sunt frecvente căsătoriile mixte”.

Tătarii, fiind restrânşi ca număr în comunitatea largă românească, ţin mai mult la tradiţii şi obiceiuri pentru a-şi păstra specificul. În acelaşi timp, cultivă prietenia, buna înţelegere şi ospitalitatea specifică poporului român. Iată ce povesteşte o româncă despre relaţiile dintre români şi tătari. „ Datinile şi sărbătorile, fiecare şi le serbează împreună cu prietenii săi invitaţi. De Paşte şi Crăciun, noi îi invităm la noi pe prietenii tătari. De Sf. Dumitru, ei vin la noi neinvitaţi pentru că este ziua soţului meu, pe care îl cheamă Dumitru. La Societatea „Înfrăţirea”, unde lucrează, sunt mulţi tătari şi îi fac cadou. Ei, la petreceri, nu mănâncă porc şi nu beau alcool, fiind interzise de Coran, dar se bucură de ospitalitatea colegilor români”.

Tinerii au învăţat limba română corect. Gestul de a vorbi româneşte a devenit reflex. Chiar când soţia este tătăroaică sau turcoaică ea vorbeşte în casă româneşte pentru că sunt conştienţi că limba română le asigură copiilor o perspectivă profesională în viitor.

Tătarii şi turcii primesc influenţe de la mediul în care trăiesc. Trăind între români, preponderente sunt influenţele româneşti.

Bătrânii români ştiu limba turcă din copilărie. Românii nu fac deosebire între etnici, se comportă cu ei la fel ca faţă de români. „În alte ţări, recunosc turcii şi tătarii, a fost mai strâns şurubul. Noi însă n-am suferit”.





4. Românii şi turcii – interculturalitate şi modernitate
Între turci şi tătari, aşa cum ei înşişi recunosc, sunt mari asemănări. Ele vizează indicatorii „tari” ai identităţii etnice precum limba, religia şi cultura. Ceea ce îi deosebeşte este istoria şi geografia lor de început care şi-au pus amprenta pe fizionomie şi pe unele trăsături cu caracter social, culinar şi moral. Dar convieţuirea comună pe acelaşi pământ bogat şi fertil le-a consolidat similarităţile, ceea ce face ca în cele ce urmează demersul nostru ştiinţific să fie mult uşurat, întrucât toate consideraţiile privind comunitatea musulmană din Dobrogea s-au referit şi se vor referi simultan la ambele etnii.

Multiplele similarităţi dintre turci şi tătari, totuşi, nu pot duce la ideea că între cele două grupuri etnice nu mai sunt deosebiri. Ele rămân în obiceiuri, limbă şi cultură. Au origini complet diferite. Tătarii vin din nordul Mării Negre, din Caucaz şi Crimeea, o zonă climatică rece, în care tradiţiile, modul de comportare au trebuit să se adapteze la condiţiile de mediu. Turcii vin din sud, din Turcia, prin Bulgaria, dintr-o zonă mediteraneană caldă, ceea ce le-a impus alimente mai uşoare, mai simplu de procurat.

Între turci şi tătari sunt unele modificări de limbă ce îşi au izvorul în istoria lor diferită, modificări care se mai resimt chiar şi în zilele noastre. Limba turcilor este mai dezvoltată. Comuniunea de viaţă le-a imprimat multe trăsături comportamentale comune. Având religie comună, obiceiurile legate de ea au devenit asemănătoare. Cooperarea şi traiul alături de români au determinat intensificarea schimburilor culturale. De pildă, ei nu aveau „naşul” ca „instituţie” informală până după al doilea război mondial. Ulterior, a apărut, românii fiind cel mai adesea naşii copiilor de turci şi tătari.

Împreună, cele două etnii formează Federaţia Turco-Tătară din România. În şcoli, pentru ambele etnii, se predă limba turcă, limba tătară fiind mai puţin evoluată.

Turcii, ca şi tătarii, nu creează probleme. Având şcoli cu caracter religios sau seminar, clase de limbă turcă, îşi văd de treaba lor. Subliniem că limba turcă este comună ambelor etnii, turci şi tătari, pentru că, aşa cum au relatat tătarii înşişi, chiar limba tătară are 75% cuvinte din limba turcă. În fiecare localitate din Dobrogea, spun subiecţii noştri, sunt turci şi tătari, dar în proporţii diferite. „Ceilalţi” care mai trăiesc alături de ei, în localităţile Ghindăreşti, Năvodari, Jurilovca, 2 Mai, Liman, dar în proporţii mai mici sunt lipovenii.

Cultural,

Turcii ţin şi ei ambele tipuri de sărbători, turceşti şi româneşti, adică Paştele, Crăciunul, Anul Nou. La manifestările culturale, turcii şi tătarii sunt prezenţi în număr mare. Spectacolele de divertisment, de operă şi balet, muzică uşoară, teatru de revistă se bucură de mulţi spectatori. De asemenea, umplu sălile la Teatrul dramatic, teatrul liric, balet contemporan, orchestra simfonică. Merg la bibliotecă. Activităţile culturale intense sunt în mediul urban, Constanţa, Medgidia, Mangalia şi în perioada sezonului de vară, în mod deosebit, că „la sate, sunt practic zero”, ne spune o oficialitate românească. Căminele culturale, şi aici, ca în majoritatea satelor din ţară, au fost transformate în săli pentru nunţi şi botezuri.

Ca o trăsătură specifică, în etnia turcă sunt mulţi ţigani, ei dau o pondere mai mare. „Ţiganii au fizionomie specifică lor, dar sunt de cultură turcă. Se simt turci şi se identifică de etnie turcă”. Ei dau de lucru celor din jur. Sunt agresivi în vorbe şi în fapte. Strică aspectul oraşului. Fac negoţ de proastă calitate. Cei nomazi trândăvesc pe unde nu trebuie. Sunt gălăgioşi şi deranjează prin comportamentul lor. Fac prostituţie şi favorizează prostituţia, proxenetismul. În timpul sezonului, inundă litoralul. Dar sunt şi ţigani turci stilaţi, îmbrăcaţi frumos. Aceştia sunt bişniţarii.

Turcii şi tătarii desfăşoară ample activităţi culturale cu caracter internaţional. Îşi afirmă şi îşi promovează identitatea. Merg cu folclor, cu ansambluri de cântece şi dansuri, în Turcia şi Crimeea. Autorităţile române le-au creat condiţii pentru cultivarea şi dezvoltarea identităţii etnice şi a culturii prin înfiinţarea Seminarului Musulman la Medgidia care pregăteşte preoţi sau hogi şi consolidează cultura turcă şi tătară.

Turcii îşi respectă cu sfinţenie sărbătorile religioase, Ramazan-Baeram (sărbătoarea postului negru, o lună) şi Kurban-Baeram (sacrificiul batalului). Pentru ultima, fiecare familie care are stare materială bună, sacrifică un batal şi carnea o împarte la nevoiaşi.

Căsătoriile şi familiile mixte

Înainte de al doilea război mondial, căsătoriile mixte erau timide. Femeia româncă făcea „o crimă”, chiar dacă una mai mică, căsătorindu-se cu un musulman. După război, au loc căsătorii mixte în mod curent. Între turci şi tătari, dar şi între români şi turcoaice sau tătăroaice. În privinţa religiei, de cele mai multe ori, fiecare îşi păstrează religia sa. Puţini trec la altă religie.

Nunţile au un ritual comun la turci şi tătari. Înainte se făceau separat la fiecare dintre miri, între tineri şi apoi, pentru adulţi. Se aduceau cadouri lucruri de mână. Acum, vin toţi cu bani, ca la români, iar „cumpărarea” miresei este doar un episod de divertisment în ceremonialul nunţii. Muzica este în egală măsură românească şi turcească. Vorbind despre împrumuturi reciproce, unii subiecţi români afirmă că la nunţile româneşti acum este prea multă muzică orientală. Este o alunecare spre muzica sârbească şi orientală.

O trăsătură comună multor familii mixte dintre români-turci, români-tătari este dublarea obiceiurilor sau îmbogăţirea socio-etnică şi culturală a familiei cu respectarea tradiţiilor şi datinilor ambilor soţi. De pildă, o căsătorie între o româncă moldoveancă şi un tătar, ambii cadre didactice, a dus la formarea unei familii în care se respectă atât tradiţiile româneşti (prin mamă), cât şi cele tătăreşti (ale tatălui). Fetiţa lor este botezată în rit musulman, dar este foarte interesată de religia ortodoxă. Viaţa lor de familie, ca intelectuali, este o dovadă a modului cum cultura şi civilizaţia ordonează spiritul gregar, antrenează şi valorifică spiritul pozitiv al oamenilor care intră în relaţii interetnice.

În familie, părinţii vorbesc cu copiii în mod curent şi firesc limba română, pe lângă limba maternă, „dar când vin de la bunici, nepoţii se’ntorc turci”. După cum se observă, bunicii, şi la turci şi la tătari, constituie stâlpul păstrării limbii materne, ceea ce este bine, în acest fel păstrându-se echilibrul lingvistic şi etnic între generaţii.

Turcii vin cu copiii la ambele baeramuri, în felul acesta familiarizându-i cu obiceiurile prin care se individualizează de ceilalţi. Pentru ei, un lucru este sigur: conservarea şi dezvoltarea identităţii etnice are loc prin păstrarea obiceiurilor. În schimb, căsătoriile mixte duc la convergenţe religioase. Or, teoretic vorbind, convergenţele oricât de benefice ar fi zdruncină identitatea veche şi conduc la o identitate cu trăsături înnoite. În acest fel, se confirmă ideea că identitatea etnică nu este un dat, ci un proces deschis, o construcţie continuă la a cărei zidire participă toate generaţiile şi toţi indivizii.

Turcii sunt recunoscuţi în comerţ. După 1990, au luat startul în afaceri. Au talent, au stilul lor de a vinde, de a aranja marfa. „Fac comerţ de nota 10, dar gustul este uneori îndoielnic”, spun românii. Fac schimburi economice şi turistice cu Turcia. Au multe societăţi particulare. Sunt parteneri ideali pentru investitorii din Turcia. Prin legăturile cu oamenii de afaceri din Turcia, aduc o contribuţie însemnată la dezvoltarea economică şi culturală a ţării noastre. Sponsorizează anumite acţiuni. Cooperarea şi înţelegerea sunt trăsături fundamentale. Turcii au păstrat legăturile cu comunitatea din Turcia sau ţara-mamă. Tătarilor însă, le-a tăiat legăturile cu cei din Crimeea Stalin şi nu mai comunică unii cu alţii.

„Democraţia rău înţeleasă de tinerii din toată ţara a făcut ca în tabăra de la Costineşti şi în oraşul Constanţa să avem de toate: de la come alcoolice, SIDA, infracţiuni, droguri şi prostituţie până la cultul bahai”, spune un oficial român al judeţului Constanţa. De altfel, el recunoaşte că „oraşul Constanţa a fost şi rămâne un oraş cosmopolit. Cu dezvoltarea economică a ţării va fi, după Bucureşti, cel mai mare oraş al ţării. Dacă Bucureştiul este inima ţării, Constanţa constituie plămânii ei, pentru că prin ea respiră aerul din întreaga lume”.

Interferenţe culturale.

Buna convieţuire a românilor cu turcii şi a turcilor cu românii i-a apropiat uman şi social mult. La nunţi, la serate tătăreşti şi turceşti se întâlnesc şi români. Aceasta nu înseamnă pierderea identităţii unora sau altora. „Dacă majoritatea ne respectă identitatea şi noi le-o respectăm. Am o simpatie foarte mare pentru români, ne îmbogăţim unii pe alţii prin înţelegere, spune un oficial turc. Dar nu-mi place mass-media. De aceea, trebuie să îmbunătăţim situaţia morală în familie, că televizorul strică tinerii”.

Dintre obiceiuri, turcii au preluat de la români nunta cu dar, unele dansuri şi, mai ales, colindele şi pluguşorul. Fiind extrem de plăcute de copii, părinţii turci şi tătari au lăsat şi ei copiii să colinde pe la casele lor şi ale vecinilor, ca şi românii. Influenţa obiceiurilor româneşti specifice Crăciunului şi Anului Nou este mare, pentru că acestea sunt frumoase şi atrag atât copiii, cât şi părinţii.

Împrumuturi de la români au loc şi la dansurile populare. „Elevii tătari de la liceu trăgeau nişte sârbe româneşti, la fel ca românii”, afirmă o profesoară de limba română. Tot de la ea aflăm că „fetele tătăroaice şi turcoaice învaţă foarte bine limba română, iar doi tătari sunt de-a dreptul sclipitori la limba română”.

Turcii adulţi spun că ei au învăţat limba română din casă, iar ei, la rândul lor, învaţă copiii, de asemenea, acasă, chiar le dau drumul pe stradă ca să înveţe bine limba română, jucându-se împreună.

Turcii şi românii se împacă bine ca vecini, buna vecinătate fiind o reală valoare pentru ambele etnii

Interferenţele culturale au bază reală şi anume: contactele directe între români şi membrii grupurilor etnice în viaţa de toate zilele, la muncă, la evenimentele cruciale ale vieţii, nunţi, înmormântări, onomastici, la şcoală şi spectacole. Nunţile, înainte, se făceau numai între etnicii turci şi tătari. Acum, nunta este la fel ca la români, numai cu dar. Vin prieteni de la toate etniile, fără nici o restricţie, este un fenomen social amplu al întregii comunităţi. Tinerii dacă vor şi au bani, fac masă mare. Dacă nu vor sau nu au bani, nu fac. Cei cu stare materială bună, primesc ca zestre, casă, mobilă. Ce care nu au bani îşi cumpără din salariu. Tot ca zestre, fetele primesc marama cu ciucuri sau ferigeaua, iar băieţii fesul.

În familiile mixte, Paştele se face la amândoi dacă sunt bogaţi sau „le trec pe amândouă” dacă sunt săraci. La sărbătoarea Anului Nou, obiceiurile sunt la fel. „Musulmanii s-au luat după români”. Au avut loc şi alte schimbări de fond.



Convergenţa spre modernizare este comună tuturor etniilor, fie ele majoritare sau minoritare. De pildă, turcii au lăsat şalvarii şi turbanul. Se îmbracă la fel ca românii, cu haine moderne. Bărbaţii vorbesc liber cu femeile. „Înainte, soţia mea vorbea numai cu neamurile, de ceilalţi se ascundea”, se destăinuie un turc. De prin 1935, s-a schimbat şi modul de a se căsători al fetelor. Până atunci, părinţii forţau fata să se mărite. Acum, situaţia este alta. „Părinţii nu mai împing fetele să se mărite. Fetele îşi aleg singure băieţii”.

O tendinţă mai nouă este emanciparea femeilor turcoaice. Ele sunt bune în afaceri. Au forţa de a se impune singure. Acum, divorţează şi ele, deşi este mare păcat. Dar tradiţia a fost învinsă. Mărturisirea unei musulmane cu privire la nesupunerea ei oarbă faţă de bărbat, cum spune Hogea şi Coranul, este expresia acestei noi tendinţe. „Sunt musulmană. Am 44 de ani. Nu m-aş supune bărbatului. Gândesc mai modern. Bărbaţii au supus destul femeile. Hogea spune ca femeia să fie înţelegătoare cu bărbatul şi să-i fie supusă şi devotată. Eu nu vreau să fiu roabă şi sclavă în casă”.

Tinerii de diferite etnii care se căsătoresc se înţeleg dinainte asupra vieţii şi a morţii, adică asupra limbii, etniei şi religiei.

„Modernizarea diminuează specificul etnic. Tinerii luaţi de valul ei nu se mai entuziasmează la obiceiurile bătrânilor”, spun turcii mai vârstnici. Dar, adăugăm noi, conservarea identităţii culturale a grupului etnic nu trebuie lăsată la voia întâmplării, ea trebuie cultivată, sprijinită, educată sistematic prin familie, şcoală, biserică.

Turcii, trăind şi muncind alături de români care au o altă religie, au început să mai uite rigorile Coranului. „Ei profită sau se bucură de toate sărbătorile românilor – Paşte, Crăciun - că vin la vecini şi prieteni şi petrec împreună. La baeramurile lor merg şi românii invitaţi, dar turcii sunt mai mulţi la sărbătorile noastre”, spune un român din Agigea.

Pornind de la aceste fapte inerente de viaţă, turcii şi tătarii fac o puternică şi profundă educaţie etnică, prin biserică şi hoge, de păstrare a identităţii etnice, fără să impieteze asupra bunelor relaţii cu românii.

Scurte concluzii

Integrarea prin diferenţiere a tătarilor şi turcilor cu românii este o expresie a contactului dintre cultura musulmană şi cultura creştină română. Analiza identităţii specifice fiecărui grup etnic şi a relaţiilor dintre ele pune în evidenţă interferenţele culturale ca efect al convieţuirii civilizate, bazate pe respect reciproc de secole. Preluările şi schimburile au loc în ambele sensuri: de la majoritari de către minoritari, dar şi de la minoritari de către majoritari.

Tinerii turci şi tătari se distrează împreună cu tinerii români. Prin ei are loc convergenţa spre modernizare a etniilor, iar prin bătrâni conservarea identităţii etnice. Obiceiurile consolidează identitatea. Relaţiile cu românii o îmbogăţesc. Românii afirmă adesea că turcii şi tătarii ţin şi obiceiurile lor şi ale noastre de Anul Nou, Paşte şi Crăciun, mai ales pentru copii pe care nu pot şi nu vor să-i lipsească de bucuriile pe care le trăiesc copiii români. Şi copiii turci şi tătari merg cu colindul, cu sorcova alături de şi împreună cu copiii români. Convieţuirea paşnică dintre români, turci şi tătari a condus şi la împrumuturi lingvistice, de modele muzicale, sociale de comportament în relaţiile interetnice reciproce.

Toţi subiecţii cercetării, oficialităţi, intelectuali sau oameni de rând de etnie turcă, tătară şi română au recunoscut spiritul armonios, profund uman şi moral al relaţiilor interetnice din Dobrogea, considerată model, etalon de convieţuire armonioasă între toate grupurile etnice.

Consolidarea comunităţii musulmane din judeţul Constanţa are la bază rolul crescând al hogelui care uneşte co-etnicii din perspectivă religioasă şi largă socială. În virtutea acestei puternice comuniuni sociale, morale, religioase, turcii şi tătarii din localităţile studiate – Constanţa, Agigea şi Techirghiol – cultivă în mod natural, firesc, prietenia, vecinătatea, ospitalitatea specifică poporului român; învaţă bine şi foarte bine limba română pentru a răspunde nevoii lor de afirmare profesională, dar şi nevoii de oameni calificaţi de care are nevoie ţara.

În ceea ce priveşte drepturile, etnicii turci şi tătari afirmă că „românii nu fac deosebire între ei şi etnici nici în viaţa socială, nici în cea politică. Obiceiurile şi datinile lor au fost respectate şi le-au păstrat şi înainte de 1989, spre deosebire de alte ţări unde presiunea a fost dur resimţită. Unii subiecţi chiar au recunoscut că minoritarii în România au mai multe drepturi decât majoritarii pentru că dacă ei au o problemă pot să ajungă cu ea până în parlament ca s-o rezolve, pe când majoritarii nu pot.

Şi în ceea ce priveşte religiile, etnicii musulmani au fost respectaţi şi favorizaţi. Geamiile lor au rămas în picioare, în timp ce multe şi valoroase biserici ortodoxe cădeau dărâmate. „În Basarabi, a fost deviat Canalul ca să nu se dărâme geamia”.

Politica faţă de etnii, arată subiecţii cercetării, ar trebui să fie corespunzătoare comportamentului lor: celor ce dau dovadă de aroganţă să li se răspundă cu aroganţă (aluzie la maghiari), celor cu bun simţ, cultură, bună creştere să li se răspundă cu aceeaşi monedă.

Oamenii Dobrogei, căliţi în lupta lor de veacuri cu gerul aspru iarna şi cu soarele fierbinte vara, cu diversitatea şi bogăţia lor de trăsături, rămân fideli convieţuirii în înţelegere şi respect pentru obiceiurile şi datinile lor. „Avem răbdarea Mării Negre şi suntem răbdători ca Marea Neagră până nu ne este călcată demnitatea. Cei ce vorbesc în plus – maghiarii – o duc prea bine. Şi clima, şi natura îi ajută. De ce nu vin ei în Bărăgan? Dacă ar fi în Bărăgan şi le-ar fierbe creierul, nu ar mai vorbi”.

La dezbaterea temei despre relaţiile interetnice, unii subiecţi şi-au exprimat spontan, fără să fie întrebaţi în vreun fel, opinia lor despre maghiari şi pretenţiile lor. „Maghiarii sunt răi şi absurzi. Greşeala este a noastră. Trebuiau puşi la punct de la început. Aici suntem în România”. Sau: „Revendicările maghiare sunt exagerate, întreţinute şi provocate. Nu sunt reale. Ce le trebuie autonomie? Suntem în România! Au avut o dată RAM, unde erau numai ei şi doar şeful de post român.!”

Asemenea opinii, venite inclusiv din partea etnicilor turci şi tătari, sunt semnificative pentru gradul ridicat de loialitate faţă de ţară a acestora, pentru nivelul ridicat de integrare în comunitatea românească pe care l-au realizat. Devotamentul şi sincera loialitate faţă de români a etnicilor musulmani explică reala armonie socială, interetnică ce se construieşte pe glia din Bazinul Dobrogean.

Păstrându-şi identitatea etnică, personalitatea culturală, lingvistică şi religioasă, turcii şi tătarii participă cu propriile lor resurse umane la dezvoltarea economică a ţării şi speră ca alături de poporul român să contribuie la înscrierea ei pe traiectoria progresului şi bunăstării generale.

Conlocuind şi convieţuind împreună de sute de ani, pe acelaşi pământ dobrogean, atât românii, cât şi turcii şi tătarii au demonstrat valenţele benefice ale contactului dintre culturi, şansa pe care o oferă acesta celor angajaţi în el de a-şi îmbogăţi viaţa, de a-şi cultiva reciproc cele mai frumoase calităţi umane, morale, ca şi relaţiile de prietenie, bună vecinătate şi respect reciproc.

Departe de a conduce la pierderea identităţii, capitolul de faţă demonstrează că un contact armonios şi reciproc avantajos din perspectivă umană şi morală, adânceşte conştiinţa propriei identităţi, sensibilizează fiecare grup etnic la cultura celuilalt, dar şi la cultura proprie, pe care o consolidează şi o înnoieşte cu trăsături şi modele culturale pe care membrii ei şi le-au însuşit graţie utilităţii, eficienţei sau frumuseţii lor.

Subliniind că avem de-a face cu un contact şi între religii diferite, cea creştină – a românilor majoritari şi cea musulmană – a etnicilor tătari şi turci, studiul confirmă ideea că acceptarea diferenţelor în modul de viaţă, în tradiţii şi obiceiuri, inclusiv în credinţa religioasă, compartiment „tare” sau „dur” al culturii, creează condiţii pentru o viaţă în pace, coeziune şi bună înţelegere, atât între grupurile etnice, cât şi între popoare.

Studiul nostru spulberă orice idee că religia ar putea fi un factor de dezbinare, segregare sau de tensiuni etnice. Dimpotrivă, aşa cum arată subiecţii noştri, climatul interetnic este normal dacă fiecare etnie şi fiecare etnic îşi vede de liniştea sa şi de Dumnezeul său. Fiecare se mărturiseşte la Dumnezeul său, pentru că, în cele din urmă, toţi suntem fiii aceluiaşi Dumnezeu. De aceea, oamenii credincioşi comunică uşor unii cu alţii, chiar dacă sunt de credinţe diferite.

Acesta este mesajul de pace şi solidaritate umană între etnii pe care îl pun în lumină cu putere românii, turcii şi tătarii la contactul dintre culturi.



Yüklə 1,98 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin