Ministerul săNĂTĂŢii al republicii moldova

Ţ

ŢAPOC VASILE A. (n. 1939) – d.h.ş.f., profesor universitar, redactor-şef al revistei “File de Filosofie”, spe-cialist în ontologie şi teoria cunoaş-terii, istoria filosofiei universale şi na-ţionale. Absolveşte facultatea Filologie şi istorie a USM (1966) şi doctorantura în domeniul filosofiei la Universitatea “M.Lomonosov” din Moscova (1973). Activează la catedra Filosofie a USM ca lector superior, conferenţiar. Din 1986 – şef de catedră Ştiinţe sociale şi prorector la Institutul de Arte, iar din 1998 şef de catedră Filosofie la USM. Teza de doctor “Legătura reciprocă dintre intuitiv şi discursiv în activitatea creativă” (1974), de doctor habilitat “Structura contradictorie a procesului de creaţie” (1990). A publicat circa 140 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice.

Op. pr.: “Intuiţia şi creaţia”; ”Cul-tura şi procesul social”; “Disertaţia şti-inţifică” ş.a.

ŢIOLKOVSKI CONSTANTIN (1857 –1935) – savant şi gînditor rus. Concomi-tent cu aspectele tehnico-ştiinţifice de explorare a spaţiului cosmic, Ţ. a ela-borat şi “filosofia cosmică”, contrară în accepţia sa atît dualismului religios, cît şi materialismului “pesimist”, ce nu răspunde la întrebarea privind scopurile universale ale vieţii. O parte compo-nentă a concepţiilor lui Ţ. o constituie aşa-zisa “etică cosmică”, ce se bazea-ză pe naturfilosofia sa şi include pro-pagarea “răspunderii colective” a tutu-ror fiinţelor morale, elaborarea baze-lor etice ale contactelor cu extraterreş-trii, admiterea necesităţii muncii în co-mun în spaţiul cosmic etc. Utopia cos-mică a lui Ţ. este prima tentativă de expunere sistematică a problemelor ca-racteristice pentru începutul “erei cos-mice”: despre locul raţiunii în univers, despre responsabilitatea omului faţă de Pămînt şi Univers, în ea se anticipează cîteva din teoriile şi ideile cosmologice şi cibernetice contemporane.

Op.pr.: “Visuri despre pămînt şi cer”; “Cercetarea Universului cu aju-torul dispozitivelor reactive”; Organi-zarea socială a omenirii”; “Etica ştiin-ţifică” ş.a.
Ţîrdea Teodor N. (vezi: Date selective despre autori, p 433)
ŢURCAN ION (n.1933) – d.h.ş.f., profesor universitar, specialist în filo-sofia religiei. Absolveşte Institutul Pe-dagogic din Tiraspol (1960) şi Şcoala Superioară de Partid (1971). Activează ca profesor de biologie şi geografie, director de şcoală. Din 1963 lucrează în organele de partid şi administrative. În şcoala superioară activează din 1977 – asistent la catedra Filosofie a Institutului Pedagogic “Ion Creangă”, din 1980 la catedra Istorie şi filosofie a religiei a USM, din 1994 profesor şi prim-prorector la Institutul de Relaţii Economice Internaţionale. Teza de doc-tor “Unitatea şi interacţiunea factorilor obiectivi în procesul de formare a per-sonalităţii” (1977) şi de doctor habi-litat “Dialectica obiectivului şi subiec-tivului în procesul de secularizare a populaţiei rurale” (1990). Este mem-bru titular al Academiei Internaţionale de Informatizare. A publicat circa 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 mono-grafii.

Op. pr.: “Ateismul şi tineretul”; “К духовной свободе”; “Социаль-ный прогресс и атеизм”; “Диалек-тика секуляризации сельского насе-ления”; ”Теория и методология ста-новления личности”.

U

UBERMENSCH (SUPRAOMUL) – noţiune utilizată de Herder, Goethe, Car-lyle, Renan pentru desemnarea omului desăvîrşit. În filosofia lui F.Nietzsche reflectă tipul de om dotat cu capacităţi extraordinare, ce depăşesc posibilităţi-le umane. Supraomul este în raport cu omul obişnuit aşa cum ar fi omul obişnuit în raport cu maimuţa.
UMANISM (din lat. humanus – uman, omenesc) – totalitatea de concepţii, idei şi doctrine, care înaintează pe primul plan omul, ca valoare supremă şi care exprimă respectarea demnităţii lui şi a drepturilor lui la libertate, fe-ricire, dezvoltarea şi manifestarea ca-pacităţilor lui. Consideră binele omului drept criteriu de apreciere a institutelor sociale, iar principiile egalităţii, drep-tăţii, atitudinii umane drept normă do-rită în relaţiile dintre oameni. În sens îngust, umanismul este înţeles ca miş-care intelectuală, care a caracterizat cultura Europei renascentiste. De fapt, ideile umaniste au fost prezentate pe tot parcursul istoriei civilizaţiei umane. Ele au fost promovate încă de către gînditorii Chinei şi Indiei Antice, dar s-au manifestat mai pronunţat în filosofia, arta şi literatura Greciei şi Romei An-tice. Creştinismul a propus noi repre-zentări despre om, care au evoluat con-comitent cu etapele istorice parcurse. Partea cea mai numeroasă a intelectua-lilor epocii Renaşterii au fost numiţi umanişti. Ei aveau concepţii optimiste despre posibilităţile omului, erau entu-ziasmaţi de înfăptuirile omeneşti. To-tuşi, umanismul din această perioadă era perfect compatibil cu credinţa în Dumnezeu. Umanismul renascentist s-a manifestat ca un sistem integru de concepţii, influenţînd radical cultura şi concepţia despre lume a oamenilor de atunci. Următoarea etapă în evoluarea umanismului (pe baza celui renascen-tist) este perioada sec. XVII–XIX, deci a revoluţiilor burgheze. Reprezentanţi de seamă ai umanismului au fost: Pe-trarca, Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Erasmus din Rotterdam, G.Bru-no, Montaigne, N.Copernic, F.Bacon, W.Shakespeare, T.More, T.Müntzer, T.Campanella, G.Mably, Morelly, L.Feuerbach etc.
Умберто Эко, выдвинул тезис, что интернет не удаляет, а наоборот, приводит нас обратно к Гутенбергу. Считая, что глобальная сеть радикально "путает карты" маклюэновских прогнозов(3), Эко утверждает, что посредством интернета осуществляется обратный переход от имиджевого к вербальному восприятию информации. Если телевидение, ориентирующее на зрительный образ, ведет в конечном счете к упадку грамотности, то компьютер, так или иначе предполагающий работу со словами (чтение строк на экране, ввод данных, общение в чатах), реанимирует умение работать с печатными текстами. В этом смысле, отмечает итальянский мыслитель, компьютер и Интернет возвращает людей в гутенбергову галактику, ибо пользователи применяют письменную коммуникацию. дисплей, в отличие от телеэкрана, выстраивающего мир в образах, выражает мир, подобно книге, в словах и на страницах.

UNAMUNO MIGUEL DE (1864–1936) – filosof şi poet spaniol, repre-zentant al existenţialismului. Criza existenţială îl ghidează pe filosof spre trei probleme filosofice – “neantul”, personalitatea şi istoria, legate cu tema principală a lui U. – Dumnezeu. Inten-sificarea viziunii tragice asupra desti-nului, neacceptarea în 1923 a dictaturii militare, iar apoi a revoluţiei din Spa-nia din 1931, tendinţa de a păstra cre-dinţa în nemurire, concomitent cu du-biul adevărurilor religiei – toate aces-tea au imprimat creaţiei filosofice a lui U. amprenta pesimismului, a orientat speranţa lui spre aşa-numitul “quijotism”. Filosofia lui U. a exercitat o puternică influenţă asupra esteticii şi culturii oc-cidentale, fiind în concordanţă cu gîn-ditorii creştini Gabriel Marcel şi Mar-tin Buber.

Op.pr.: “Despre puritatea naţiona-lă”; “Viaţa lui Don Quijote şi a lui Sancho Panza”; “Sfîntul Manuel cel Bun, mucenicul”; “Sentimentul tragic al vieţii”.
UNICITATE – în sens tradiţional, in-diciu al obiectului, care se află în re-laţie de neasemănare cu indiciile tutu-ror obiectelor ale unei clase anumite. Exprimînd trăsăturile irepetabile şi în-suşirile obiectului, U. există numai prin particular, care prezintă în sine uni-tatea dialectică a singularului şi ge-neralului. Pe un plan mai particular se raportează la personalitatea unui om ca individ: unicitatea reprezintă caracterul “de neînlocuit” al oricărei individua-lităţi.
UNIFORMITATE – principiu, con-form căruia în natură totul se dezvoltă uniform, că trecutul se va asemăna cu viitorul, fiindcă vor apărea circumstan-ţe asemănătoare, se vor produce efecte corespunzătoare.
UNITATEA MATERIALĂ A LU-MII – unul din principiile fundamen-tale ale filosofiei materialiste. Sub as-pectul său cel mai general, unitatea ma-teriei însemnă că: 1) toate obiectele şi procesele din lume sunt legate reci-proc, constituie momente ale autodez-voltării. 2) totul este subordonat legilor specifice şi generale. Fundamentarea tezei cu privire la U.m. a l. se confrun-tă cu dificultatea explicării conştiinţei, gîndirii, fenomenelor spirituale.
UNITĂŢII ŞI LUPTEI CONTRA-RIILOR LEGEA – lege fundamen-tală a dialecticii, care dezvăluie sursa automişcării şi dezvoltării obiectelor şi fenomenelor. A fost formulată de He-gel. Ea exprimă esenţa, “nucleul” dia-lecticii, reflectă procesele din profun-zime, de la nivelul esenţei. Izvorul dezvoltării este contradicţia dialectică. Orice obiect şi fenomen prezintă unita-tea şi lupta părţilor contrare. Contra-riile sunt acele laturi şi tendinţe ale obiectelor şi fenomenelor, ce se exclud şi se condiţionează reciproc. Ele au ca-racter obiectiv şi universal şi interac-ţiunea lor formează contradicţia dialec-tică. Contradicţia dialectică există în toate obiectele şi fenomenele, se schimbă numai stările lor, parametrii cantitativi, caracterul contradicţiilor şi semnificaţia lor pentru sistem. Laturile ei sunt unitatea şi identitatea (armo-nia), deosebirea şi contrariul (disarmo-nia), contradicţia (conflictul, lupta). Acutizîndu-se, contradicţia dialectică conduce la conflict, iar ultimul cu ne-cesitate trebuie să fie rezolvat. În pro-cesul rezolvării contradicţiilor se lichi-dează numai acele momente, care s-au învechit şi frînează dezvoltarea. Odată cu rezolvarea unor contradicţii, apar al-tele şi acest lucru are loc permanent (le-gitate). Boala apare ca rezultat al inte-racţiunii părţilor contrare – factorul no-civ şi forţelor de rezistenţă a organis-mului. Însă pentru medic este impor-tant nu numai de a cunoaşte care sunt părţile contrare, dar şi caracteristica lor concretă (patogenitatea microorganis-mului, starea forţelor de rezistenţă a bolnavului etc.).
UNIVERS (lat. universalis – general) – termen filosofic, ce ascende din antichitate, prin care se semnifică toată realitatea obiectivă în timp şi în spaţiu. În prezent o astfel de semnificaţie se substituie cu un alt sens: U. este un obiect al cosmologiei, acea parte a lu-mii materiale, care la nivelul dat al cu-noaşterii este accesibilă unei cercetări astronomice. În filosofia religioasă U. reprezintă ansamblul creaţiei. Noţiu-nea de lume este mai îngustă decît U., ea implică întotdeauna o anumită spe-cificitate: lume fizică, biologică, mora-lă sau umană, U. evocă totalitatea acestor lumi (vezi şi kosmos).
UNIVERSALII (lat. universalis – ge-neral) – noţiuni generale. Problema fi-losofică a statutului ontologic şi gno-seologic al U. presupune evidenţierea faptului ce este existenţă reală, în ce mod există idealul, cum este posibilă cunoaşterea noţională raţională, cum se corelează gîndirea şi realitatea, ge-neralul şi singularul? Discuţia din fi-losofia medivală asupra U. se referă la natura ideilor generale – sunt ele obiective, reale sau, pur şi simplu, ab-stracţii, cărora nu le corespunde nici o realitate (nume de lucruri). Potrivit pri-mului punct de vedere, U. există “pînă la lucruri” în mod ideal (realismul ex-trem – Eriugena şi realismul moderat – Toma d’Aquino). Concepţia opusă: U. există doar în cuget “după lucruri”, sub formă de construcţii mintale sau sim-ple abstracţii, cărora nu le corespunde nici o realitate (nominalismul extrem Roscelin, Occam). Sinteza celor două puncte de vedere, care corespunde la ceea ce numim azi “empirismul” şi “raţionalismul”, este expusă de “con-ceptualism” (Abelard, sec. XII), po-trivit căruia ideile generale există în spirit înainte de orice cunoaştere, dar nu se manifestă decît cu prilejul unei cunoaşteri concrete.
UNIVERSALISM (din lat. universa-lis – general) – curent în etică, ce fixează drept scop al faptelor umane o colectivitate socială (familia, neamul, statul, umanitatea), dar nu individul. Reprezentanţi: Bacon, Cumberland, Locke, Hegel, Wundt. Din punct de vedere metafizic, U. Susţine, ca şi pan-teismul, că există o singură substanţă reală – universul, reprezentanţi: Gior-dano Bruno, Spinoza. Contrar: indi-vidualismul (vezi).
UPANIŞADE (sanscr. – învăţătură se-cretă) – totalitate de versuri şi comen-tarii filosofice, cu care se finisează Ve-dele, constituind baza teoretică a brah-manismului şi a filosofiei vechi in-diene.
URBANIZARE (lat. urbanus – oră-şenesc, citadin) – proces istoric de creştere a rolului oraşelor în dezvol-tarea societăţii, care cuprinde structura social-profesională, demografică a po-pulaţiei, modul de viaţă, cultura, am-plasarea forţelor de producţie, disper-sarea etc. U. exercită o influenţă co-losală asupra dezvoltării istorice a so-ciumului, anume de oraşe sunt legate principalele cuceriri ale civilizaţiei. Dez-voltarea proceselor de comunicare în mediul urban contribuie la apropierea social-culturală a diferitelor straturi şi grupuri sociale, la extinderea orizontu-lui, creşterea nivelului de informare, instruire, cultură generală etc.
URÎT – categorie estetică, ce se ma-nifestă ca antiteză a frumosului, loc de concentrare a tuturor caracteristicilor negative ale existenţei (amorful, difor-mul etc). U. a avut diverse interpretări în istoria filosofiei, catalizînd pro-bleme, mai cu seamă, ale eticii şi este-ticii, din antichitate pînă în prezent.
URSUL ARCADIE D. – (n. 1936), academician, d.h.ş.f., profesor univer-sitar, specialist în domeniul proble-melor filosofice ale informaticii, ciber-neticii, sinergeticii, problemelor civili-zaţiilor extraterestre, interacţiunii filo-sofiei şi ştiinţelor naturaliste. În anul 1959 absolveşte Institutul de Aviaţie din Moscova. Activează în calitate de conferenţiar la Institutul Pedagogic din Moscova (1964–1970), şef de sector la Institutul de Filosofie al AŞ URSS (1970–1982), director al Departamen-tului Filosofie şi Drept al AŞ din RM, vicepreşedinte al AŞ din RM (1982–1988), director al Institutului de Infor-matică Socială al Academiei de Ştiinţe Sociale din Rusia (1988–1991), direc-tor al Institutului Noosferico-Ecologic al Academiei de Dirijare din Rusia (1991–1994), şeful catedrei Ecologie socială a Academiei Serviciului de Stat de pe lîngă Preşedintele Federaţiei Ruse. Din 1997 este directorul Institutului de Dezvoltare Durabilă, preşedintele Aca-demiei Internaţionale Noosferice. Teza de doctor în filosofie este consacrată problemelor asimilării cosmosului (1964), cea de doctor habilitat are ti-tlul: “Probleme metodologice ale teo-riei informaţiei” (1969). Este academi-cian al mai multor academii: AŞ din RM, Academiei Internaţionale de Astro-nautică din Paris, Academiei Ştiinţelor Naturaliste din Rusia, Academiei Eco-logice din Rusia, Academiei Interna-ţionale de Ştiinţe din Munchen, Acade-miei Internaţionale de Informatizare, Academiei Internaţionale de Ştiinţe, de informaţie, procese şi tehnologii in-formaţionale, Academiei Internaţiona-le de Noosferă, Academiei de Ştiinţe Sociale, Academiei de Cosmonautică “K.E. Ţiolkovski”, Academiei de Şti-inţe şi Arte. Este Om Emerit în ştiinţă al Federaţiei Ruse. Interesele sale ştiin-ţifice se axează pe problemele filosofice ale matematicii, tehnicii şi ştiinţelor agrare, ale asimilării cosmosului, eco-logiei şi proceselor globale, noosfero-logiei. Dezvoltă concepţia instruirii noosferico-anticipate ca model al siste-mului de instruire din sec. XXI. A pu-blicat mai mult de 800 de lucrări şti-inţifice, din care 100 de monografii şi broşuri.

Op. pr.: “Освоение космоса”; “Информация”; “Проблема инфор-мации в современной науке”; “Че-ловечество, Земля, Вселенная”; “Про-блема внеземных цивилизаций”; “Эволюция, космос, человек”; “Кос-монавтика и социальная деятель-ность”; “Информатика, кибернетика, интеллект”; “Перспективы экораз-вития”; “Информатизация общест-ва”; “Путь к ноосферу”; “Экологи-ческая проблема и агроноосферная революция”; “Государство и эколо-гия”; “Переход России к устойчи-вому развитию” ş.a.
URSUL DUMITRU T. (1913–1996) – d.h.ş.f., profesor universitar, specia-list în domeniul istoriei filosofiei, fi-losofiei sociale şi politologiei. După absolvirea şcolii profesional-tehnice din or. Ananiev (1929), a lucrat învă-ţător. Participant la Marele Război pentru apărarea Patriei. Un timp lu-crează în organele de partid. După ab-solvirea Institutului Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău (1949), a fost lector (1949–52), şef al catedrei Fi-losofie (1953–56), director-adjunct (1956–58) al Şcolii Republicane de partid de pe lîngă CC al PCM, şef al catedrei Filosofie a Institutului Agricol “M.V.Frunze” din Chişinău (1961–73). Din 1973 e şef al Secţiei de filoso-fie şi drept a AŞ RSSM. Membru ti-tular al AŞ RSSM (1978). Între anii 1981 – 1985 este vicepreşedinte al AŞ RM. A fost decorat cu ordinele “Steaua Roşie” şi “Insigna de Onoare”. A pu-blicat peste 120 de lucrări ştiinţifice, dintre care 10 monografii.

Op.pr.: “Înflorirea şi apropierea naţiilor sovietice”; “О формировании коммунистических производствен-ных отношений”; “Развитие общест-венных отношений в Советской Молдавии”; “Spre societatea comuni-stă fără clase”; “N.G.Milescu-Spăta-ru”.

UTILITARISM (din lat. utilitas – folos) – teorie etică sau atitudine mo-rală, care consideră că utilul trebuie să fie principiul suprem al acţiunii noas-tre. U. a fost întemeiat de sofiştii Antiphon şi Thrasymachus, reprezen-tanţi au fost I.Bentham şi J.S.Mill. Această doctrină foarte răspîndită în trecut şi la modă în prezent are me-nirea de a explica de ce unele acţiuni sunt juste, iar altele nejuste prin cri-teriul folosului. Acţiunile sunt juste, da-că ele aduc folos şi fericire, şi invers – sunt nejuste, dacă generează contra-riul. Deci acţiunile individului trebuie evaluate după rezultatul pe care ele le produc. U. este o doctrină unilaterală, se bazează pe inechitate, iar criteriul folosului este relativ. Alţi reprezentanţi: John Austin (1911–1960), George Hen-ry Lewes (1817–1878).
UTOPIE (din gr. u – nu şi topos – loc, literalmente – loc care nu există) – ter-men filosofic, sociologic şi politic, ce califică unele idei, tendinţe, aspiraţii ca irealizabile, nerealiste. Termenul pro-vine de la numele statului ideal descris în opera lui Thomas Morus “Utopia” (1516). Idei de acest gen au însoţit în-treaga istorie a gîndirii sociale. Printre cele mai remarcabile opere putem menţiona “Republica” lui Platon, “Ce-tatea Soarelui” (1623) de Tommaso Campanella, “Noua Atlantidă“ (1624) a lui Francis Bacon şi “Ştiri de nică-ieri” (1890) a lui William Morris. În sec. XX utopiile par să cedeze locul coşmarelor de tipul celor zugrăvite de Aldous Huxley în “Această nouă mi-nunată lume” (1931) şi de George Or-well în “Anul 1984” (1948). Karl Popper considera marxism-leninismul drept un caz paradigmatic al ingineriei sociale globale, care este utopică (ală-turi de ingineria socială graduală, re-formistă). (Vezi şi “Socialismul uto-pic”, “Antiutopia”).