James Joyce ulise



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə6/73
tarix17.01.2019
ölçüsü3,4 Mb.
#99768
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   73

Să mă opresc să-i arunc o vorbă: poate despre înmor-mântare. Tristă chestie şi asta cu Dignam, săracul, domnule O'Rourke 57.

Intrând pe strada Dorset, spuse vesel, salutându-l prin uşa deschisă:

— Bună ziua, domnule O'Rourke.

— Bună să vă fie inima.

— Frumoasă zi, domnul meu.

— Este, da.

De unde şi-or fi scoţând şi ăştia banii? Când sosesc aici, la început, sunt doar nişte nenorociţi de picoli cu părul roşu, băieţi de la ţară, de la Leitrim, care spală paharele şi mai dosesc pe sub tejghea ce-a mai rămas prin pahare. Şi pe urmă, dintr-o dată, te uiţi la ei şi-au înflorit ca de-al-de Adam Findlaters sau Dan Talion. Şi mai gândeşte-te şi că ăştia au concurenţă. Setea e generală. Ar fi o problemă frumoasă, să te pună să baţi Dublinul de la un cap la altul şi să nu treci prin faţa nici unei cârciumi. Să vrea şi n-ar putea. Poate de la ăia beţi morţi. Scrii trei şi ţii cinci. Aşa o fi? Un şiling de-aici, altul de-acolo, dacă nu curge pică. Poate de la comenzile en gros. Se mai înţeleg pe şest cu comis-voiajorii. Tu aranjează-te cu şefu', şi-o dăm pe urmă pe din două, înţelegi?

Cât scoate ăsta de exemplu numai pe berea neagră într-o lună? Să zicem, zece butoaie. Să punem că scoate zece la sută. Sau mai mult. Zece. Cincisprezece. Trecea acum pe lingă Sfântul Iosif, Şcoala naţională. Ţipetele puştilor. Ferestrele deschise. Aerul curat, cuminte, întăreşte ţinerea de minte. Toţi deodată, – abece defege keelemen opeşimaice reseit te-am păcălit. Copii şi ei, nu? Da, Inishturk. Inishark. Inishboffin 58. Lecţia de jeografie. A mea. Slieve Bloom.

Se opri la vitrina lui Dlugacz, privind hălcile de şuncă, bucăţile de polonez, albe, negre. înmulţit cu cincizeci. Cifrele îi păliră în minte, nerezolvate; nemulţumit, le lăsă să se şteargă. Cilindrii lucioşi, groşi, plini cu carne tocată îi hrăneau privirile şi respira liniştit suflul călduţ al sângelui aromat de porc.

Un rinichi lăsa să se scurgă picături de sânge pe o farfurie cu desene: ultimul. Se opri la tejghea, alături de slujnica vecinilor. Te pomeneşti că-l cumpără ea, după cum îşi citea comanda pe o hârtie din mână. Mâini înroşite: spălatul cu sodă. Şi un pfund şi jumătate de cârnaţi Denny. Ochii lui se odihneau pe şoldurile ei viguroase. Pe el îl cheamă Woods. Mă întreb cum se descurcă. Nevastă-sa-i cam bătrâioară. Sânge proaspăt. Nu-i dă voie cu drăguţii. Ce braţe puternice. Să tot bată covoarele pe frânghie. Şi chiar că le bate, Doamne. Cum i se înfoaie fusta la fiecare izbitură.

Măcelarul cu ochi de dihor împacheta cârnaţii pe care-i smulsese cu degetele lui butucănoase ca nişte cârnăciori. Carne bună aici, ca de viţel bine hrănit.

Ridică o foaie din teancul de afişe. Ferma model de la Kinnereth, pe malul lacului Tiberiada o!). Ar putea face un sanatoriu de iarnă ideal. Moses Montefiore ti0. Cred că el a fost. Conac, cu ziduri de jur împrejur, vite ca prin ceaţă, păscând. Îşi ridică foaia în dreptul ochilor: interesant; o apropie mai mult, să citească, vitele păscând nedesluşite, foaia foşnind. Un viţel alb. Dimineţile acelea la târgul de vite, animalele mugind în staule, oi însemnate cu fierul roşu. bălegarul picurând cu zgomot, crescătorii, în ghete ţintuite învârtindu-se prin noroiul de acolo, plescăindu-şi palma pe câte o crupă bine hrănită, asta-i pe cinste, cu biciuştile din lemn necojit în mâini. îşi ţinea răbdător foaia înclinată, stăpânindu-şi simţurile, dorinţa, privirea lui blinda, umilă, era liniştită acum. Fusta şleampătă înfoin-du-se zvâcnind, lovitură după lovitură.

Măcelarul smulse două hârtii din teanc, înfăşură cârnaţii ei, de calitatea întâi, şi făcu o grimasă roşie.

— Iată, domnişorico, spuse.

Ea îi întinse o monedă, surâzându-i îndrăzneaţă, scoţân-du-şi mult în afară încheietura groasă.

— Mulţumesc, 'mnişoară. Şi un şiling şi trei pence restul. Dumneavoastră, vă rog?

Domnul Bloom arătă repede cu degetul. S-o ajungă, să poată sta în urma ei dacă ea avea să meargă încet, după coapsele ei rotitoare. Plăcut lucru să vezi de la început, dimineaţa. Grăbeşte-te odată, ce dracu'. Să batem fierul cât e cald. Ea se oprise o clipă în faţa prăvăliei, în soare, şi apoi porni leneşă spre dreapta. El oftă pe nas: astea nu te înţeleg niciodată. Mâini mâncate de sodă. Şi unghiile murdare. Scapulare cafenii, în zdrenţe, apărând-o de o parte, de alta. Ţeapă înfiptă de nepăsarea ei se încălzi în licăr molatec de plăcere în pieptul lui. Pentru altul: un poliţist, care să nu fie de serviciu, s-o strângă îndeaproape, pe maidan la Eccles. Lor aşa le plac, voinice. Cârnaţi a-n-tâia. O, vă rog, domnule poliţai, m-am rătăcit în pădure.

— Trei pence, vă rog.

Mina lui acceptă glanda umedă, moale şi o strecură în buzunarul dintr-o parte. Pe urma pescui trei monezi dintr-un buzunar de la pantaloni şi le lăsă pe farfuria de cauciuc de pe tejghea. Zăcură acolo o clipă, privite repede şi repede strecurate, disc, după disc, în sertar.

— Mulţumesc, domnule. Mai poftiţi pe la noi.

Un fulger de foc lacom din ochii de vulpe îi mulţumi încă o dată. îşi retrase privirile după o clipă. Mai bine nu; altă dată.

— Bună dimineaţa, spuse, pornind înspre uşă.

— Bună dimineaţa, domnul meu. Nici o urmă. S-a dus. Şi ce dacă?

Merse înapoi pe strada Dorset, citind cu gravitate. Agendath Netaim companie de plantatori. Pentru cumpărarea unor vaste întinderi nisipoase de la guvernul turc spre a fi plantate cu eucalipţi. Excelent pentru umbră, combustibil şi materiale de construcţie. Plantaţii de portocali şi imense câmpuri de pepeni la nord de Jaffa. Le plăteşti opt mărci şi-ţi plantează un ar de pământ cu măslini, portocali, migdali sau lămâi. Măslinii, mai ieftini; portocalii au nevoie de irigaţii artificiale. în fiecare an ţi se livrează recolta. îţi înregistrează numele ca proprietar pe viaţă, în registrul uniunii. Poţi să plăteşti zece peşin, şi restul în rate anuale. Bleibtreustrasse, 34, Berlin, W. 15.

Nu-i de mine asta. Dar e totuşi o idee aici.

Privi vitele, aburite în aburul căldurii de argint. Măslini argintaţi de praf. Zile lungi, liniştite; cureţi copacii, se coc roadele. Măslinile se strâng în vase mari, nu? Mi-au mai rămas câteva de la Andrews. Molly le scuipă. Le ştie bine gustul, acum. Portocalele în hârtie subţire, împachetate în lăzi. Şi lămâile. De mirare că Citron, săracul, mai trăieşte încă, acolo, la parada de Sfântul Kevin. Şi Mas-tiansky, cu citera lui veche. Frumoase mai erau serile, atunci. Molly în scaunul de răchită al lui Citron. îţi face plăcere să le ţii în mână, fructe proaspete, cerate, le strângi în mână, le ridici la nas, le miroşi aroma. Chiar aşa, grea, dulce, o mireasmă de sălbăticie. întotdeauna la fel, an după an. Şi luau şi o grămadă de bani pe ele, mi-a spus Moisel. Piaţa Arbutus, strada Plăcerii: timpuri frumoase, pe vremuri. Trebuie să fie fără nici un defect, zicea. Şi vin tocmai de acolo: Spania, Gibraltar, Mediterana, Levantul. Lăzile înşiruite pe chei, la Jaffa, un tip care le trece în registru, marinari în salopete murdare, le încarcă. Uite-l şi pe cum-îl-cheamă, iese acum. Ce mai faceţi? Nu mă vede. Unul pe care-l ştii doar cât să-l saluţi, un tip cam plicticos. Din spate, parcă-i căpitanul ăla norvegian. Mă întreb dac-am să-l întâlnesc astăzi. O stropitoare. Ca să stârnească ploaia. Precum în cer aşa şi pe pământ.

Un nor începu să acopere soarele, cu totul, pe încetul, cu totul. Cenuşiu. Departe.

Nu, nu aşa. O ţară golaşă, pustiu arid. Lac vulcanic, marea moartă; nici un peşte, fără ierburi, adâncită în pământ. Nici un vânt să-i stârnească valurile, metal cenuşiu, ape înceţoşate, otrăvite. Ploaia de pucioasă, i-au spus, căzând peste ei: cetăţile din câmpie: Sodoma, Gomora, Edom. Toate, nume moarte. O mare moartă într-o ţară moartă, cenuşie, bătrână. Bătrână acum. A născut cea mai veche stirpe, cea dintâi. O bătrână încovoiată traversă dinspre Cassidy, strângând în mână gâtul unei sticle. Oamenii cei mai bătrâni. Au rătăcit departe departe pe întreg pământul, captivitate după captivitate, înmulţindu-se, murind, născându-se pretutindeni. Şi acuma uite cum zace mort pământul acesta. Acum nu mai poate să nască. Mort; ale unei bătrâne, mitra cenuşie întru adâncuri alunecând a lumii.

Dezolare.

O oroare cenuşie îi brazdă întreg trupul. împăturind foaia în buzunar o luă pe strada Eccles, grăbindu-se către casă. Uleiuri reci îi alunecau prin vine, îngheţându-i sân-gele: bătrâneţea aşternându-i pe trup o crustă, o mantie de sare. Ei, acum sunt aici. Dimineaţa îţi şopteşte imagini urâcioase. M-am sculat cu dosul în sus. Trebuie să m-apuc iar de exerciţiile alea din Sandow. în jos pe mâini. Case de cărămidă cafenii, buburoase. Numărul opt încă nu s-a închiriat. De ce oare? Valoarea locativă e doar de douăzeci şi opt. Adresaţi-vă la Towers, Battersby, North, Mac-Arthur: fereastra salonului toată numai afişe. Plasture pe un ochi bolnav. Să simţi aburul blând al ceaiului, fumul din cratiţă, untul sâsâind. Mai aproape de carnea ei bogată, caldă încă din pat. Da, da.

Grăbită, lumina de soare caldă revărsându-se în fugă dinspre Berkeley Road, rapidă. în sandale înguste, pe cărarea pe care tot ea o lumina. Aleargă, aleargă, să mă în-tâmpine, o fată cu părul de aur în vânt.

„Două scrisori şi o carte poştală pe jos în hol. Se opri să le ridice. Doamnei Marion Bloom. Inima lui grăbită încetini deodată. Scris energic. Doamna Marion G1.

— Poldy!


Intrând în dormitor îşi închise pe jumătate ochii şi înainta prin amurgul cald, galben, către capul ei zburlit.

— Pentru cine sunt scrisorile? Le privi. Mullingar. Milly.

— O scrisoare pentru mine de la Milly, spuse cu grijă, şi o carte poştală pentru tine. Şi ai şi o scrisoare.

Depuse cartea poştală şi scrisoarea pe pătura împletită lângă curba pe care o formau genunchii ei.

— Vrei să-ţi ridic transperantul?

Ridică transperantul, trăgându-l uşor, treptat, văzu cu coada ochilor cum ea aruncă o privire asupra scrisorii şi o îndesă apoi sub pernă.

— Ajunge atât? întrebă întorcându-se spre ea.

Ea îşi citea cartea poştală, sprijinindu-se într-un cot.

n

— A primit lucrurile, spuse.



Aşteptă până ce ea lăsă cartea poştală la o parte şi se lăsă să alunece iarăşi încolăcită în pat cu un suspin mulţumit,

— Grăbeşte-te cu ceaiul ăla, spuse ea. M-am uscat toată.

— Fierbe ceainicul, spuse el.

Dar mai întârzie să elibereze scaunul: fusta ei în dungi, lenjeria moto li ta, murdară; le ridică pe toate în braţe şi le lăsă la picioarele patului.

Pe când cobora spre bucătărie, ea strigă după el:

— Poldy?


— Ce-i?

— Să opăreşti ceainicul mic.

, Fierbea, bineînţeles; o pană de abur se ridica din ciocul ceainicului. Opări şi clăti ceainicul mic şi puse înăuntru patru linguriţe pline de ceai, înclinând apoi ceainicul mare să lase apa să curgă dincoace. Lăsându-l să se limpezească, dădu la o parte ceainicul mare şi aşeză tigaia direct pe cărbunii înroşiţi privind cum alunecă înăuntru şi se topeşte bucata de unt. Pe când desfăcea pacheţelul cu rinichiul pisica se împingea în el, mieunând înfometată. Dacă-i dai prea multă carne, nu mai prinde şoareci. Se zice că nici nu mănâncă deloc carne de porc. Cuşer. Poftim. Lăsă hârtia murdară de sânge să cadă până la ea şi depuse rinichiul în sosul gros de unt topit, sfârâitor. Piper acuma, îl presără printre degete, în cerc, scoţând din păhărelul de ouă ciobit.

Pe urmă îşi deschise scrisoarea, aruncând o privire peste întreaga filă şi pe verso. Mersi, un basc nou; domnul Coghlan; picnic la Lough Owel; un student; fetele de pe plajă ale lui Blazes Boylan.

Ceaiul se infuzase. îşi umplu şi el ceşcuţa „pentru mustaţă”, imitaţie de serviciul Crown Derby, surâzând. Darul de ziua lui de la Milly. Prostuţa. Când era de cinci ani numai. Nu, stai niţel: patru. Eu i-am dat colierul de imitaţie de ambră pe care şi l-a rupt. îşi punea singură în cutia de scrisori bucăţele de hârtie de împachetat împăturite. Surise, turnând ceaiul.

O, Milly Bloom, tu eşti iubita mea.

Tu eşti oglinda în care mă uit noaptea întreagă.

Mai bine că te am pe tine, chiar fără de o para, Decât pe Katey Keogh cu grădina şi măgăriţa ei bleaga.

Săracul profesorul Goodwin, bătrânul. Groaznic caz. Dar era un bătrânel tare politicos. Ce elegant, ca pe vremuri, când se-nclina şi-o ajuta pe Molly să coboare de pe scenă. Şi oglinjoara pe care şi-o ţinea în joben. Seara când o venit Milly cu ea în salon. I-a uitaţi-vă ce-am găsit în jobenul domnului profesor Goodwin! Ce-am mai râs cu toţii. îşi spunea de pe atunci cuvântul sexul. De pe-atunci era o femeiuşcă pe cinste.

Înfipse furculiţa, în bucata de rinichi şi o trânti pe partea cealaltă; pe urmă aranja ceainicul pe tavă. Umflătura tăvii zăngăni când o ridică în mâini. Era totul pe tavă? Pâinea cu unt, patru, zahărul, linguriţa, frişca. Da. O duse în sus pe scări, cu degetul gros petrecut pe după toarta ceainicului.

Împingând uşa cu genunchiul intră cu tava în mâini şi o aşeză pe scaunul de la capul patului.

Ce-ai mai stat, spuse ea.

Făcu să scârţâie arcurile când se ridică deodată într-un cot, sprijinindu-se în pernă. El îi privea calm trupul masiv, alunecându-şi privirea printre sânii mari, moi, atârnându-i pe sub cămaşa de noapte ca ugerul unei capre. Căldura trupului ei până atunci culcuşit acolo se înălţă în aer, ames-tecându-se cu mireasma ceaiului pe care începuse să şi-l toarne.

Un colţ de plic rupt se ivea de după perna mototolită, întorcându-se să iasă, se opri o clipă să îndrepte pătura.

— De la cine era scrisoarea? întrebă. Scris energic. Marion.

— A, de la Boylan, spuse*ea. Mi-aduce programul.

— Ce cânţi?

— Lă ci darem 62, cu J. C. Doyle, spuse ea, şi Vechiul cântec dulce al iubirii.

Buzele ei pline surâdeau sorbind ceaiul. Parfumul ăsta lasă un miros cam stătut a doua zi. Cam ca apa de flori trezită.

— Ai vrea să-ţi deschid fereastra puţin?

Ea îşi împinse în gură o felie de pâine îndoită, între-bând:

— La ce oră-i înmormântarea?

— La unsprezece, cred, îi răspunse. N-am văzut ziarul încă.

Urmărind degetul ei care arăta ceva ridică de pe pat un crac al pantalonaşului ei cam murdar. Nu? Atunci o jartieră cenuşie încolăcită pe după un ciorap: mototolit, cu talpa lucioasă.

— Nu: cartea aia. Un alt ciorap. Fusta.

— Trebuie c-a căzut pe jos, spuse ea.

; Pipăi încolo şi încoace. Voglio e non vorreim. Mă întreb dacă ea-l pronunţă cum trebuie: voglio. Nu-i în pat. Trebuie c-a alunecat. Se apleacă şi ridică cearceaful. Cartea, căzută acolo, zăcea deschisă îângă umflătura cu desene portocalii a oalei de noapte.

— Dă-ncoace, spuse ea. I-am pus un semn. E-un eu-vânt aici de care am vrut să te întreb ce-nseamnă.

Sorbi o înghiţitură din ceaşca pe care o ţinea de toartă şi, după ce-şi şterse grijulie vârful degetelor de pătv: începu să caute prin text cu acul de cap până ajunse la cuvântul căutat.

— Mă tu-n-pe ce? întrebă el.

— Aici, spuse ea. Ce-nseamnă asta? 6'*

Se apleca să citească pe sub unghia ei frumos lustruită.

— Metempsihoză?

— Da. Cine-i ăsta şi ce vrea?

— Metempsihoză, spuse el încruntându-se. E-un cuvânt grec; din greceşte. Asta înseamnă transmigrarea sufletelor.

— Ei, pe dracu', spuse ea. Vorbeşte lămurit; să te-nţe-leagă omul.

El surise, privind dintr-o parte spre ochii ei ironici. Aceeiaşi ochi tineri. Prima noapte după spectacolul cu tablouri mişcătoare. La Dolphin's Barn. Frunzări filele pătate. Paiby: Mândria circului. Ia te uită. O po^ă. Un italian încruntat, cu biciuşca în mână. Asta de aici trebuie să fie Ruby mândria întinsă pe jos goală. Cu cearşaful du-ne pe noi spre lumină. °5. Monstruosul Mafţei conteni în sfârşit şi cu un ultim blestem îşi împinse victima cât colo.

Astea toate-s cu acte de cruzime. Ca nişte animale dopate. Trapezele, la circul Hengler. Nici nu mai puteam să mă uit. Toată lumea ţinându-şi răsuflarea. Voi frângeţi-vă gâturile, că noi o să ne rupem coastele de atâta râs. Familii întregi. De mici le-au deprins oasele, aşa ca să se metempshihozeze. Că adică trăim după moarte. Sufletul nostru. Că sufletul omului, după ce moare. Sufletul lui Dignam… -> Ai terminat-o? o întrebă.

— Da, spuse ea. N-are nimic porcos. Adică, ea l-a iubit tot pe primul toată vremea?

— Eu n-am citit-o. Vrei alta?

— Da. Ia una de Paul de Kock. Are nume frumos.

Îşi mai turnă o ceaşcă de ceai, urmărind dintr-o parte cum curge lichidul.

Trebuie să prelungesc termenul la cartea aceea de la bibliotecă din strada Capelei. Altfel au să-i scrie lui Kearney care a garantat pentru mine. Reîncarnare; ăsta-i cuvântul.

— Unii oameni cred, spuse, că mai continuăm să trăim în alt trup şi după moarte, că am mai trăit şi înainte. Asta se cheamă reîncarnare. Că am mai trăit înainte, pe pământ, acum mii de ani, sau pe vreo altă planetă. Că, adică, am uitat totul. Unii spun că-şi mai aduc aminte de vieţile lor trecute.

Frişca se încolăcea în spirale tremurătoare în ceaiul ei. Mai bine să o fac să-şi aducă aminte de cuvântul ăsta: metempsihoză. Un exemplu mai degrabă. Un exemplu.

Scalda nimfelor de deasupra patului. Oferită, odată cu numărul de Paşti, de Photo Bits; splendidă capodoperă artistică în culorile reale, artistice. Ceaiul înainte de a-i turna laptele. Seamănă puţin cu ea când îşi lasă părul pe umeri: mai zveltă. Trei şilingi şi şase pence am dat pe ramă. Ea zicea că face frumos deasupra patului. Nimfe goale: Grecia: şi, de exemplu, toţi oamenii care au trăit atunci.

Răsfoi cartea.

— Metempsihoză, spuse, este cum îi spuneau grecii vechi. Ei credeau că te poţi schimba într-un animal, sau un copac, de pildă. Făpturile acelea pe care ei le numeau nimfe, de exemplu.

Linguriţa cu care ea amesteca zahărul se opri. Privea cu ochii mari drept în faţa ei, inhalând prin nările ei arcuite-

— Miroase a ars, spuse ea. Ai lăsat ceva pe foc?

— Rinichiul! strigă el deodată.

Îşi forţă repede cartea în buzunarul de la piept şi, lovin-du-se la degetele de la picioare de comoda ciobită, se grăbi spre locul de unde venea mirosul, coborând în grabă scările, cu mişcări de barză speriată. Un fum acru ţâşnea cu izbucniri mânioase dintr-o parte a tigăii. Strecurându-şi dinţii furculiţei pe sub rinichi îi desprinse şi-i întoarse pe spate. Numai puţin s-a ars. îl mută din tigaie pe o farfurie şi lăsă apoi sosul cafeniu, rărit, să picure deasupra.

Acum o ceaşcă de ceai. Se aşeză, tăie şi unse cu unt o felie de pâine. Curăţă carnea arsă şi o aruncă pisicii. Pe urmă îşi ridică furculiţa plină la gură, mestecând cu dis-cernământ carnea elastică, gustoasă. Tocmai bine făcut. O înghiţitură de ceai. Apoi îşi tăie pătrăţele de pâine, muie unul din ele în sos şi şi-l băga în gură. Ce scria ea acolo de-un student şi despre un picnic? împături scrisoarea alături, citind-o încet pe măsură ce mesteca, muind un alt pătrat de pâine în sos şi ridicându-şi-l spre gură.

Dragă Papii, îţi mulţumesc mult de tot pentru frumosul dar de ziua mea. Mi se potriveşte de minune. Toată lumea spune că sunt cea mai frumoasă cu bascul ăsta nou. Am primit şi cutia splendidă cu ciocolată cu cremă de la mămica şi-i scriu şi ei. Sunt foarte bune. Mă lansez acuma în lumea fotografiei. Domnul Coghlan mi-a făcut una nemaipomenită şi Doamna vi-o trimite când o developează. Am făcut o grămadă de încasări ieri. A fost o zi frumoasă şi toate femeile cu picioare groase erau în păr. Luni mergem la Lourgh Owel cu nişte prieteni să improvizăm un picnic. Dragostea mea Iu' mămica şi pentru tine un pupic uite-aşa mare şi multe mulţumiri. îi aud cum cântă la pian jos. Are să fie un concert la Greville Arms sâmbătă. E-un student tânăr care vine aici câteodată, seara, Bannon îl cheamă, verişorii lui sau aşa ceva sunt ţipi serioşi şi el cântă cânte-cul lui Boylan (cât pe-aci să scriu Blazes Boylan) despre fetele alea frumoase de pe plajă. Spune-i şi lui salutări de la Milly Prostuţa. Acum trebuie să închei cu toată dragostea.

Fiica matale care te iubeşte, MILLY.

P. S. Iartă-mă că scriu aşa prost da mă grăbesc tare. Bai. M.

Cincisprezece ani ieri. Curios, şi era şi data de cincisprezece. Prima zi de naştere pe care şi-o sărbătoreşte când nu-i acasă. Separaţie. Despărţire. Mi-amintesc de dimineaţa aceea de vară când s-a născut ea, cum am dat fuga s-o scol pe doamna Thornton de pe strada Denzille. Simpatică bătrânică. O grămadă de bebeluşi trebuie să fi adus pe lume. Ea a ştiut de la început că micuţul Rudy săracul n-are să trăiască. Ei, bun e Dumnezeu, domnule. A ştiut de la început. Ar fi avut acuma unsprezece ani dacă trăia.

Faţa lui absentă, fără gânduri. privea cu milă la post-scriptum. Iartă-mă că scriu aşa prost. Mă grăbesc tare. Cântă la pian jos. Iese şi ea din găoace. Ce m-am certat cu ea la cafeneaua XL pe chestia cu brăţara. N-a vrut să-şi mai mănânce prăjiturile şi nici să mai stea de vorbă sau să se uite la mine. Şireată. Muie alte pătrăţele de pâine în sos şi îşi mâncă, bucată cu bucată, rinichiul. Douăsprezece şilingi şi şase pence pe săptămână. Nu-i mult. Dar, totuşi, ar fi putut să nimerească şi mai rău. Pe-o scenă de music-hall. Un student tânăr. Sorbi o înghiţitură de ceai, acuma se mai răcise, să-i treacă rinichiul. Pe urmă mai citi iarăşi scrisoarea; de două ori.

Lasă, e bine; ştia ea cum să-şi aibă grijă de interesele ei. Dar dacă nu? Nu, nu s-a întâmplat nimic. Sigur că s-ar putea. Să aşteptăm în orice caz întâi să se întâmple. O sălbăticiune mică. Picioarele ei zvelte ureând în fugă treptele. Cum i-o fi norocul. Se coace acum. Cochetă; foarte.

Surise cu afecţiune emoţionată spre fereastra bucătăriei. Ziua când am prins-o pe stradă curn se ciupea de obraji să şi-i facă roşii. Cam anemică. I-am dat prea multă vreme lapte. Ziua aceea pe Erm's King pe după insula Kish. Cada aaa blestemată care lua apă. Nu i-a fost frică deloc. Basmaua ei albăstrie fluturându-i în vânt, cu părul.

Cu gropiţe-n obrăjori şi zulufi uşori Ameţeşti când o priveşti.

Fetele de pe plajă67. Plicul rupt. Cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor, ca un birjar în ziua lui liberă, şi cântând. Prietenul familiei. Ameţăşti, cum pronunţă el. Debarcaderul cu lampioane, seara de vară, orchestra.

Fetele acelea, jetelele cele, Frumoasele de pe plajele mele.

Şi Milly, şi ea. Pupicuri copilăreşti; primele. Acum, departe s-au dus demult. Doamna Marion. Citeşte acuma, răsturnată pe spate, numărându-şi buclele după degete, împletindu-şi-le.

Un regret molatec, calm, îi aluneca pe şira spinării, tot mai pronunţat. Are să se întâmple, da. Să-mpiedic asta. N-are rost; nu mă pot mişca de aici. Buze dulci uşoare de fecioară. Şi are să se întâmple. Simţea ca o strângere de inimă cuprinzându-l. Inutil să mai încerc acum. Buze sărutând, sărutând sărutare. Buze pline lipicioase de femeie.

Mai bine că-i ea acolo; departe. Să aibă o ocupaţie, îşi dorea un câine să-şi umple timpul. Ar putea da o fugă până acolo. De ziua liberă la începutul lui august, numai doi şilingi şi şase pence, dus şi întors. Mai sunt şase săptă-mâni, oricum. S-ar putea să fac rost de un permis de presă. Sau prin M'Coy.

Pisica, după ce-şi spălase toată blăniţa, se întoarse la hârtia pătată de sânge, o mirosi şi se îndreptă mândră spre uşă. Mai privi îndărăt spre el, mieunând. Vrea afară. Sta şi-aşteaptă în faţa uşii, mai devreme sau mai târziu, cândva, tot are să se deschidă. Las-o s-aştepte. E cam agitată. Ele sunt electrice. E-o furtună în aer. Şi se spăla şi după ureche cu spatele spre foc.

Se simţea greoi, plin; pe urmă o destindere înceată în stomac. Se ridică în picioare descheindu-se la cureaua de la pantaloni. Pisica mieuna spre el.

— Miau! îi spuse drept răspuns. Aşteaptă până sunt gata.

Greutate; vine o zi călduroasă. Parcă mi-e lene s-o mai iau în sus pe scări până pe palier.

Un ziar. îi plăcea să citească, pe scaun. Sper că nu vine dracului vreun dobitoc să-mi bată la uşă tocmai când.

În sertarul mesei găsi un număr vechi din Tilbits. Şi-l împături la subsuoară, merse spre uşă, o deschise. Pisica urcă în salturi scurte, moi. A, asta voia, să se ducă sus, să se culcuşească în pat.


Yüklə 3,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   73




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin