Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

SUFERINŢĂ, NONSENS, SPIRIT

 

INEXPLICAŢIA SUFERINŢEI

Explicaţiile intelectuale nu pot alina întotdeauna durerea sufletului suferind, care se simte părăsit de Dumnezeu. Suferinţa nu vine din necazul propriu-zis, ci din golirea sufletului de energie psihică. Astfel, chiar şi fără un motiv real, sufletul se poate chinui ca în infern, într-o angoasă fără sens. Salvarea poate apare numai odată cu reîntregirea esenţei sufleteşti pierdute. Raţiunea funcţionează corect doar dacă ai destulă energie psihică. Altfel, nicio explicaţie nu te poate mulţumi.

Iată câteva îndoieli care ne chinuiesc de multe ori. Şi răspunsurile înţelepte pe care le putem primi – perspective diferite asupra suferinţei umane:

- Când sunt astfel torturat, Dumnezeu mi se pare departe, ca într-un vis. Oare toată credinţa mea s-a bazat pe minciună şi autosugestie? De ce trebuie să sufăr aşa de mult? La ce bun? Au oare dreptate ateii, care nu văd în cursul evenimentelor altă logică decât cea dată de gândirea omului?

- Caracterul omului se şlefuieşte prin contactul cu piatra abrazivă a suferinţei...

- Cum aş putea accepta în starea de chin o asemenea explicaţie cinică? Durerea e vie şi reală. M-am străduit toată viaţa să fiu credincios, să urmez morala, să-L slăvesc pe Domnul. Şi cu ce m-am ales? Voi spune şi eu, precum Isus când i se scurgea sufletul pe cruce: „Eli, Eli, lama sabahtani?” De ce m-a părăsit Dumnezeu? Când lucrurile mergeau bine, era uşor să cred şi să răspândesc Cuvântul sfânt, compasiunea, sfaturile bune. Mă simţeam foarte bine şi aproape de cele sfinte. Dar acele timpurile au trecut...

- Dumnezeu te supune chinurilor ca să îţi încerce tăria CREDINŢEI!

- Să fie Dumnezeu atât de crud? Nu putea găsi o cale mai blândă? Ce inteligenţă divină e asta?

- Necazurile nu vin de la Dumnezeu, ci sunt aduse de diavoli.

- Dar de ce Dumnezeu nu îi împiedică, nu cumva e mai slab decât ei? Sau poate că, de fapt, Dumnezeu nu acţionează după logica umană.

- Dumnezeu a creat lumea ca un amuzament. Toată Creaţia este un film cinematografic, cu care noi ne identificăm greşit, în loc să fim nişte spectatori DETAŞAŢI.

- Acest amuzament costă cam prea multă durere, iradiată de toate vieţuitoarele. Cum poate Dumnezeu să se amuze de suferinţa cosmică? Şi cum să fiu detaşat când sufletul mi-e rupt pe dinăuntru? Ce simt este real, nu-mi veni cu citate cum că totul ar fi ireal, iluzoriu, maya!

- Suporţi BLESTEMUL aruncat pe părinţii tăi sau poate moşteneşti păcatele lor.

- Ce vină am eu pentru astea? Viaţa e strâmb croită dacă chinurile mele au drept cauză greşelile altora. Plătind cu o suferinţă nedreaptă, cine şi ce câştigă din asta? În orice tribunal din lume fiecare răspunde pe cont propriu, nu pentru alţii.

- Suferinţa de acum este un efect al păcatului din altă viaţă. Legea KARMEI este perfect corectă.

- Nu-mi aduc aminte de niciun păcat, nici de altă viaţă. Iar dacă e adevărată legea karmei şi efectul e aşa de întârziat, atunci cu toţii trăim ca orbii, pipăind, nu văzând clar. Viaţa e mereu decalată, desincronizată, nu poate fi urmărită de la cauză spre efect. Cum să trag nişte învăţături într-un astfel de haos?

- Karma de peste veacuri este a Spiritului tău, nu a ta, de aceea n-o cunoşti. Tu doar o ISPĂŞEŞTI, ca să-l eliberezi. El nu poate scăpa de erorile trecutului decât dacă un om le corectează. Tu eşti alesul.

- De ce tocmai eu?

Fiindcă Spiritul s-a încarnat în tine, nu în altul... Oricât te-ai zbate, nu poţi alunga Spiritul din tine. Rabdă-ţi karma spirituală şi ai grijă să nu acumulezi karmă nouă! Discută în minte cu Spiritul tău, cere-i să te ajute să rezişti. Învaţă şi tu cât poţi din viaţă, dar să ştii că numai în Spirit e depozitată toată înţelepciunea şi lecţiile din vieţile anterioare. Tu trăieşti un rezumat al înţelepciunii Sale. Eşti un rezultat intermediar al evoluţiei Spiritului pe Pământ.

Nu eşti primul şi nici ultimul gladiator în arena lumii, sub ochii Cezarului. Fii un vajnic războinic spiritual! Înfruntă atacurile bestiilor, străbate abisurile psihicului. Eşti în arenă şi nu ai cum fugi. Vei lupta sau vei muri! Trage aer adânc în piept, înfige-ţi picioarele în pământ şi urlă ca un războinic...! Acest curaj victorios îţi va alunga disperarea, lamentările, chinul sufletesc...

 

NONSENSUL VIEŢII

Motto: Ne zbatem să facem bani, ca să SUPRAVIEŢUIM. Dar pentru ce TRĂIM de fapt?

Deschis vorbind, omul obişnuit nu are ce sens să găsească pentru viaţa sa...! De aceea, nici nu e de mirare că există unii materialişti care, observând lipsa de sens a vieţii umane, acţionează aberant. Totul pleacă de la lipsa suportului filosofic, care răstoarnă ierarhia valorilor şi deseori duce la comportamente absurde, hedoniste ori agresive.

Dacă omul nu-şi poate afla sensul vieţii, nu înseamnă totuşi că el nu există! Doar că el se găseşte în altă parte decât în materialism.

Acceptând, la început ipotetic, că omul mai are, pe lângă inteligenţă, şi un Spirit, adică o fiinţă divină ce îi dă viaţă şi inspiraţie, abia atunci păşim pe o cărare luminată în desişul junglei lumii. Şi devenim spiritualişti...

Pentru Spirit, viaţa biologică pe care o animă are un rol important foarte clar: prin ea capătă experienţă fizică, fără de care Spiritul nu s-ar putea desăvârşi. Pe parcursul reîncarnărilor, a căpătat şi o karmă negativă, care se cere a fi purificată, pentru ca Spiritul să poată accede la planuri tot mai rafinate de vibraţie. Acesta este un mobil secundar al vieţii, rezultând inevitabil din primul.

Chiar aflând aceste explicaţii esoterice, omul sceptic tot nu pricepe sensul vieţii sale! A trăi pentru a căpăta experienţă nu poate fi un scop în sine, din moment ce tot ce a trăit se va pierde în neant la moarte. Cu atât mai puţin ar putea fi omul impresionat de ideea purificării karmei, care nu îi aduce decât suferinţe nemeritate.

Dar iată şi soluţia dilemei! Pentru ca omul să accepte rostul vieţii sale, e nevoie să se apropie în înţelegere, ca perspectivă, de Spiritul dinlăuntrul său. Aceasta este iluminarea, pe care ar trebui să şi-o dorească sincer orice spiritualist teoretician. Supunându-se necondiţionat intereselor Spiritului său, omul va conferi vieţii sale un sens, un sens extrem de important, chiar cosmic.

Adevărul este că sufletul nostru limitat nu trăieşte etern. Doar conştiinţa este eternă. Sufletul supravieţuieşte morţii trupului pentru o perioadă limitată. Totuşi, la foarte scurt timp după moarte, sufletul se reuneşte cu Spiritul, punându-şi „la comun” bagajul de experienţe. În felul acesta, Spiritul se îmbogăţeşte, iar sufletul capătă veşnicia. Prin reunirea Spiritului cu sufletul înţelegem că cele două conştiinţe, separate pe timpul vieţii omului, acum devin o unică conştiinţă spirituală veşnică. Am detaliat această chestiune cu alte ocazii...

Problema cu care se confruntă religiile este că majoritatea oamenilor gândesc în mod natural aşa cum am prezentat la început: materialist şi sceptic. Rezolvarea găsită de ele, bună-rea, este îndoctrinarea populaţiei cu idei fanteziste şi anatemizarea liber-cugetătorilor. Dar mai există şi altă cale, mai rafinată, firească şi blândă: interiorizarea profundă.