F) Legăturile economice
Legăturile economice cu localităţile înconjurătoare sau cu altele mai îndepărtate sunt caracterizate prin trimiterea de produse vegetale şi animaliere, lemn şi fructe, şi primirea de produse industriale.
Figura 38: Prăvălia Feigl
Aşa cum arătam la începutul capitolului în timpul administraţiei grănicereşti s-a stabilit prin legea din 1850 ca schimbul de produse să se realizeze prin târgul de marţea de la Bozovici şi cele 4 bâlciuri anuale.
Comandantul companiei din Bozovici asigura paza transporturilor şi aproba trecerea mărfurilor spre Biserica Albă şi Orşova prin cordonul sanitar de la Ţărova (Borlovenii Noi).
La începutul militarizării Almăjului populaţia locală nu putea face comerţ, ceea ce explică prezenţa unor familii germane în fiecare sat, ele având prăvălii şi cârciumi (fig. 38).
Noua Constituţie din 1850 anulează vechile restricţii şi acordă grănicerilor dreptul de a face comerţ.
Prin intermediul prăvăliilor locuitorii satului Dalboşeţ se aprovizionau cu ţiglă, sticlă geam, cuie, unelte agricole, lanţuri, veselă şi ustensile de bucătărie, ulei (zăicin), zahăr (ţucăr), dulciuri, orez, tutun (doan), ţigări, pânzeturi, încălţăminte, aţe etc. Cei mai cunoscuţi comercianţi au fost: Feigl Iohan, Feigl Anton, Lepşi Ludwig, Petru Câmpianu (foto), Prisca Ion, Vasile şi Iosif Stână, care erau şi cârciumari (fig. 39).
Figura 39: Prăvălia P. Câmpeanu
După al II-lea război mondial s-au repus bazele Cooperativei de Consum, care funcţionase şi înainte de război cu un număr de 300 de membri.
În scopul aprovizionării populaţiei cu cele necesare, aproape fiecare familie avea un anumit număr de acţiuni. După război cooperativa îşi desfăşoară activitatea prin cele două magazine mixte, un bufet la Dalboşeţ şi o unitate în satul Bârz. În fruntea cooperativei, de-a lungul timpului, au fost Feigl Johan, Feigl Francise, Pescaru Iancu, Băcilă Ion, Pâţan Petru, Careba Nicolae, Uscatu Rodica.
În prezent locuitorii satului se aprovizionează cu alimente, fructe, dulciuri, băuturi, produse cosmetice, detergenţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, prin intermediul celor 8 magazine mixte existente în sat, cât şi la târgul săptămânal care are loc duminica. Actualmente acest târg reprezintă piaţa cea mai mare din Valea Almăjului pentru vinderea şi cumpărarea de animale.
G) Turismul
Străveche aşezare din sânul Văii Almăjului, Dalboşeţul se încadrează într-o regiune cu un ridicat potenţial turistic.
Prin diferenţele de altitudine, structură geologică şi geomorfologică, relieful este unul din principalii factori naturali care influenţează turismul. Pentru turismul din această parte a ţării, o importanţă mare o prezintă muntele. O particularitate foarte importantă a munţilor Almăjului o constituie accesibilitatea pantelor şi culmilor, pentru ascensiuni, practicarea sporturilor de iarnă şi deschiderea unor variate trasee turistice. La acestea se adaugă nenumăratele stâne de oi, care pot pune la dispoziţia turiştilor caş proaspăt, urdă şi brânză. Vârfurile înalte Blidaru (899 m), Tâlva Frasinului (816 m) constituie locuri foarte indicate pentru tururile de orizont asupra regiunilor înconjurătoare, depresiunea Almăjului şi Valea Dunării, sectorul Moldova Nouă-Drencova.
Culmile piemonturile, larg ondulate, care domină lunca largă a Nerei şi satele comunei Dalboşeţ, prin situarea lor la poalele împădurite ale munţilor, prin bogăţia culturilor pomicole ce alternează cu păşuni sau fâneţe, se înscriu de asemenea cu o mare atractivitate în peisaj.
Clima tipică depresiunilor intramontane, este un alt factor care influenţează turismul acestei zone, iar climatul munţilor oferă condiţiile unei eficace cure de aer, climatul de pădure având un efect sedativ, calmant şi înviorător pentru organism.
Reţeaua hidrografică a Nerei şi afluenţilor, cu văile sălbatice, se înscrie de asemenea cu un pitoresc deosebit. Izvoarele de pe munţii Almăjului au apă potabilă foarte bună, în mod special cel numit „Fântâna cu leacul”. La o zi după solistiţiul de vară, de Sânziene, fete şi băieţi urcă la această fântână, unde de obicei preotul satului oficiază o slujbă religioasă. Tinerele fete culeg apoi sânziene, pe care le duc acasă şi le pun în cunună la porţi ori le aruncă peste casă, pentru prosperitate şi viaţă lungă. Înainte vreme, fetele care erau de măritat culegeau 7 fire de sânziene pe care le puneau în casă: după icoană, după oglindă, sub pernă, la brâu, la uşă, la fântână şi pe masă. La nouă nopţi, spune datina, visau chipul tânărului care le era ursit.
Lipsa poluării aerului şi apei face ca turiştii să găsească aici de-a lungul apelor şi recreaţii sportive, înot şi pescuit. Dar atragerea acestor râuri în circuitul turistic necesită o serie de amenajări, poduri suspendate, marcaje, tăierea unor poteci ş.a.
Lumea vegetală şi animală vine să completeze frumuseţile naturale ale acestui spaţiu. Vegetaţia acestui teritoriu este etajată, goluri alpine, păduri de foioase, fâneţe şi păşuni, culturi cerealiere şi pomicole, tivite de zăvoaiele din lunca Nerei. Pădurile de foioase, deşi nu ating măreţia celor de conifere, dau o notă caracteristică peisajului montan.
Bogăţia faunistică, terestră şi acvatică creează posibilitatea dezvoltării turismului de vânătoare şi pescuit. Astfel, aici, în afară de fauna obişnuită: vulpi, mistreţi şi iepuri, se găsesc numeroase exemplare de veveriţe, vidre şi dihori. În apele care străbat acest teritoriu sunt multe specii de peşti, dintre care amintim: moioaga, lipanul, boişteanul, scobarul, mreana şi cîra.
Acesta ar fi, în mare, tabloul general al cadrului natural, dar câte variaţii nu înregistrează cel care parcurge teritoriul cuprins în studiul de faţă.
Dacă privit de departe şi simţit de aproape, Dalboşeţul impresionează, mai ales prin splendoarea naturii sale, nu putem spune că portul, obiceiurile strămoşeşti şi arhitectura specifică locului sunt mai prejos.
Portul locuitorilor din Dalboşeţ are şi el istoria sa, prin evoluţia pe care a cunoscut-o de-a lungul vremii. Până pe la anul 1880, piesele de îmbrăcăminte erau confecţionate integral din produse casnice şi de mâna pricepută a femeii, fără evidente influenţe străine în orientarea motivelor şi colorit. Acesta era portul cu „cepse” şi „şube” la femei, a cămăşilor cu „chei” la bărbaţi. Femeile purtau „ciupag într-una cu poalele”, lungi, cu opreg („chiţăle”) în faţă şi spate. La mijloc se încingeau cu brâu şi brăciră îngustă, pe cap aveau în sărbători ceapsa, iar în zilele de lucru cârpa, în picioare opinci din piele de animale. Iarna când era frig purtau cojoc alb, cu pieptar, sau şubă.
Bărbaţii aveau cămăşi încheiate cu chei, prinse la mijloc cu brâu şi brăciră, opinci, iar pe cap clăbăţ şi vara pălărie. Ca şi femeile, iarna purtau cojoc alb cu pieptar, iar toamna şubă şi „laibăr de cioarec”.
Cămaşa femeiască era decorată cu ornamente geometrice dispuse compact: pe piept, pe mâneci şi jur-împrejurul poalelor. De obicei culorile broderiei erau alb şi negru. Chiţălele aveau minunate modele ţesute fie în război, fie în punct de goblen. Brâul şi brăcira erau ţesute cu: roşu, alb, negru, „vânăt” (albastru) adică cu „vârste”. Opincile bărbaţilor şi femeilor aveau acelaşi croi. Obielele de sărbători erau ţesute în „coţche” (carouri), în culori vii, pentru cei tineri şi cu alb-negru sau gri pentru cei în vârstă.
La început materialul din care a fost confecţionată îmbrăcămintea a fost pânza din fuior şi cioarecii (stofa) din lână. Treptat locul firului de cânepă este luat de cel de bumbac.
La început motivul care se folosea era cel „nisipit” (pui deşi) ales în război, apoi dalboşeanca şi-a împodobit mâneca cu lucrături ca: „alburiu”, „cruciu”, „toegiu”, „îngrădit”, „brăduleţ”, „ciurătură”, pui prorupţi, cusături care arată inteligenţa ei deosebită.
Introducerea ulterioră a florilor în ornamentarea costumelor se datorează influenţei germane. Dar ţăranca dalboşeană nu le-a folosit la întâmplare, ci cu gust, echilibru şi măsură, florile fiind orânduite în şire (zale). O influenţă mai târzie este cea a folosirii modelului cu tăietură şi ciurătură, adică o lucrătură în găurele cu fire trase, asemănătoare dantelei.
Un factor decorativ nelipsit în portul din Dalboşeţ este dantela („cipca”) lucrată la început din fir de in, apoi bumbac din comerţ.
Astăzi, aceste comori ale portului popular aproape nu le mai găsim pentru că locul lor a fost luat de îmbrăcămintea de tip orăşenesc. La început a fost înlocuită chiţălea din faţă cu „cotrenţa din vig”, iar apoi ciupagul cu bluza de mătase. Mai târziu şi opregul din spate a fost schimbat cu „targa”, ţesută în război, sau din material cumpărat. Atât la bărbaţi cât şi la femei, ciorapii de lână făcuţi cu acele iau locul obelelor. Opincile din piele „gireasă” (tăbăcită) sunt înlocuite cu cele din cauciuc.
Păcat că generaţiile de astăzi nu au ştiut adevărata valoare a pieselor vechi de îmbrăcăminte şi le-au îndepărtat cu atâta uşurinţă. În Revista Institutului Social Banat-Crişana, februarie-martie 1940, Elena Secoşan aprecia atât de frumos munca femeii din Almăj pentru confecţionarea costumului popular: „Să privim deci pe bătrâna noastră ţărancă almăjeană, de la ceapsa cu broboadă, până la opinci, şi să ne întrebăm dacă mai există ‘n lume, la multe alte popoare, o femeie, să fi fost îmbrăcată din cap până’n picioare cu produsul muncii ei, din lână toarsă şi vopsită de ea, din cânepa cultivată de ea, din izvoadele scoase din sufletul ei şi lucrate cu măiestria mâinilor ei şi să-i mulţumim păstrându-i o pioasă amintire pentru întreaga comoară pe care a lăsat-o moştenire artei noastre populare.” (fig. 40, fig. 41, fig. 42)
Alături de costumul de sărbătoare, pe care îl purtau la petreceri, biserică, nunţi, dalboşenii aveau şi haine pentru lucru mai simple şi mai comode.
Figura 40: Port popular de la 1900
Figura 41: Port popular de la 1925
În fiecare casă pot fi admirate cusături naţionale, broderii şi carpete ţesute la război. Aceste „procoviţe” în graiul local, se bucură de aprecieri din partea vizitatorilor.
Alături de obiceiurile prezentate în paginile anterioare, cel al nunţii ocupă un loc aparte, fiind un eveniment social, îndelung pregătit care antrenează întrega comunitate a satului. După ce tinerii au înţeles că au sentimente profunde unul pentru altul, sentimente care pot sta la întemeierea unei familii, îşi anunţă părinţii despre hotărârea lor.
Figura 42: Port popular de la 1943
Băiatul împreună cu naşii, părinţii şi rudele cele mai apropiate mergeau la casa fetei în „peţit”. Familia fetei îi aştepta cu masa. În timpul acesta se purtau discuţii despre zestre (pământul pe care-l primea fata, haine, piese de mobilier) şi dacă fata merge noră sau băiatul vine ginere. În pregătirea nunţii, se aveau în vedere darurile soacrei şi ale fetei, care trebuiau oferite naşului, naşei, socrilor, cumnaţilor, cumnatului de mână (gevăr) şi stegarului. Chematul la nuntă (invitatul) îl făcea de obicei cumnatul de mână cu o duminică înaintea nunţii. Acesta purta un prosop cusut de fată, pus în diagonală şi o ploscă cu răchie, frumos împodobită cu verdeaţă. În vinerea sau sâmbăta dinaintea nunţii, viitorii miri, însoţiti de tineri şi tinere cu 1-2 muzicanţi mergeau şi cinsteau pe invitaţi cu ţuică.
Nunta propriu-zisă are loc duminică şi luni dacă mirii sunt din Dalboşeţ. Înainte, muzica tocmită pentru acest eveniment venea sâmbătă seara şi era întâmpinată cu mare veselie de tineri şi tinere la casa naşului, unde jucau câteva jocuri. Apoi naşul ducea muzica la casa miresei, unde continua petrecerea un timp oarecare. Duminică era ziua de nuntă a fetei. Alaiul mirelui, în frunte cu stegarul care poartă steagul tricolor frumos ornat cu ghirlande de flori şi însoţit de două fete „stăgăriţe” care duceau lumânările pentru cununie, se deplasează la casa naşului. Acesta îi cinsteşte cu băuturi şi prăjituri. De aici, se duc la casa fetei. Aici îi spun că sunt la vânătoare şi caută o căprioară, mirele îl au drept „copoi”, garanţie că el va recunoaşte pe cea căutată. După o rezistenţă formală, plină de momente de haz, nuntaşii sunt primiţi în curte. La început li se aduce o fetiţă îmbrăcată mireasă, „govia mică”. Nuntaşii spun că nu este căprioara căutată. Apoi li se arată o bătrână, îmbrăcată cu haine urâte, hazul este şi mai mare. Cei veniţi nu o primesc nici pe aceasta. În sfârşit apare adevărata mireasă, care este luată, în sunetele muzicii, şi alaiul merge la biserică unde are loc cununia religioasă. După terminarea ceremonialului din biserică se ocolea satul ca toţi locuitorii să vadă mirii, după care continuă până spre seară cu jocul. Seara se intră la masă, care începe prin rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de către naş sau preot. După ce se mănâncă gustările şi supa, începe „strigatul” cinstei, când mireasa este dăruită de către nuntaşi cu haine şi bani. Spre dimineaţă, când nunta este pe sfârşite, are loc jocul miresei. Cumnatul de mână ia o farfurie şi bate cu lingura în ea, anunţând începutul jocului miresei, iar cei care vroiau să o joace trebuiau să o plătească. Jocul acesta, cu flăcăii şi fetele din sat, simbolizează trecerea miresei în rândul femeilor.
Spre ziuă, tinerii căsătoriţi sunt conduşi cu tot alaiul la casa mirelui. Pe drum se cântă:
„Hai să zicem, Doamne-ajută,
C-am făcut această nuntă!
C-aşa-i rândul fetelor
Ca şi rândul florilor.
Când plec, maică, de la voi,
Îmi plâng ochii amândoi,
Dar mai râu îmi plânge unul,
Care ştie ce-i străinul.
Seară bună, taică, maică,
Adă mână şi mă iartă
Că ţi-oi fi greşit vreodată
Când am fost la voi fată.”
(Nicolae Dolângă, „Ţara Almăjului”)
Soacra aşează mireasa în cadrul uşii pe un scaun şi îi pune un copil „în poală”, ca să aibe „noroc la prunci”.
A doua zi de nuntă se continuă luni dimineaţa la casa mirelui. Mireasa este aranjată şi îmbrăcată cu hainele şi darurile primite de la soacră. Tinerii împreună cu rudele mai apropiate merg la naşi, apoi în casa mirelui aşteaptă nuntaşii fetei care aduc „dârzele”. Ei sunt aşteptaţi cu bucurie şi omeniţi cu băutură şi prăjituri. Tot acum mireasa dăruieşte: socrii, mirii, cumnaţii, cumnatul de mână, stegarul, stăgăriţele şi rudele apropiate cu haine sau diferite obiecte. Aducerea dârzelor simbolizează starea materială şi hărnicia miresei. Urmează masa pe care socrii mari o organizează în cinstea noilor căsătoriţi. Acum mirele îşi primeşte darurile şi bani din partea neamurilor şi prietenilor.
Cel care supraveghează întregul ceremonial al nunţii este naşul. A treia zi, este ziua cuscrilor şi a cinstirii naşului pentru efortul depus. De fapt, nunta nu se încheie o dată cu sfârşitul ceremonialului, pentru că se vor mai discuta câteva săptămâni aspecte legate de hainele mirilor, darurile soacrei şi naşilor, atitudinea şi gesturile tinerilor căsătoriţi.
Nunta, în ultimul timp a pierdut multe momente folclorice, ca: invitatul de către miri, ocolitul satului, spălatul la râu etc.
Frumoase şi interesante sunt şi casele din localităţile comunei. Tradiţională a fost casa cu tindă, cu cuptor de cărămidă şi acoperiş de şindrilă.
La toate aceste elemente naturale şi culturale care favorizează dezvoltarea turismului în zona aceasta se adaugă şi existenţa unor puncte istorice. La locul numit „Gradişte” aflat la numai câteva sute metri sud de Dalboşeţ, se află o cetate din a două epocă a fierului. Dar vizitarea acesteia este îngreunată de bălăriile şi copacii care au năpădit locul, cât şi de lipsa unor marcaje. Pe partea dreaptă a şoselei Bozovici – Moldova Veche, la circa 1,5 km de Dalboşeţ, se află locul Dragomireana pe care în urma săpăturilor arheologice a fost scoasă la iveală o aşezare de tip rural, „Villa rustica”, datând de pe vremea romanilor, şi fiind considerată de specialişti cea mai mare aşezare de acest fel din ţară. Se preconizează ca în viitor să se facă reconstrucţia şi conservarea zidurilor din exterior şi deschiderea unui punct muzeistic.
Însă baza materială proprie dezvoltării turismului este inexistentă în privinţa cazării şi se rezumă la magazinele săteşti în privinţa aprovizionării cu alimente. De altfel, în întreaga depresiune Bozovici nu există nici un hotel sau motel şi numai un singur restaurant şi o cofetărie. În satul Bârz profesorii Semenica Coşa şi Ilie Băcilă au amenajat o tabără pentru şcolari „Cabanera”. Această situaţie îngreunează circulaţia turistică din zonă, care şi aşa are un caracter sezonier şi de tranziţie.
Având în vedere potenţialul turistic ridicat al cadrului natural şi regiunii montane înconjurătoare, accesibilitatea şi apropierea de zone turistice bine amenajate şi cunoscute ca Porţile de Fier, Băile Herculane, munţii Aninei şi de prezenţa drumului judeţean DJ 571 B, ca o viitoare arteră de circulaţie care va lega Moldova Nouă cu depresiunea Almăjului, localitatea Dalboşeţ are perspective de promovare şi dezvoltare a turismului rural. Aceasta cu atât mai mult cu cât este singura aşezare de la Prigor până la Şopotu Nou traversată de şosea, celelalte localităţi aflându-se de la 2 până la 5 km depărtare.
Ţinând seama de cele arătate, propunem Consiliului Local şi Primăriei Dalboşeţ să studieze posibilitatea înfiinţării unor pensiuni rurale în satul nostru, şi să efectueze marcarea unor trasee turistice.
Dostları ilə paylaş: |